citat: „Mintea este nava voastră, Ajustorul este pilotul vostru, voinţa umană este căpitanul. Stăpânul vasului muritor ar trebui să aibă înţelepciunea de a se încrede în pilotul divin pentru conducerea sufletului ascendent în porturile morontiale ale supravieţuirii veşnice”

„Muritorii trăiesc în Dumnezeu, şi Dumnezeu a vrut aşadar să trăiască în muritori. Aşa cum oamenii i se încredinţează lui, tot aşa şi el, primul, a încredinţat o parte din el  însuşi oamenilor pentru a-i însoţi. El a consimţit să trăiască în oameni şi să locuiască în ei supunându-se voinţei umane.”

Dragi prieteni,

Am început cu două mici paragrafe din acest capitol pentru a vă conștientiza asupra unui lucru și anume  – Cât de mult iubeste Dumnezeu omul !!! .. deci El a consimţit să trăiască în noi oamenii prin intermediul ajustorului gndirii .. şi mai mult de atât, să locuiască în noi oamenii supunându-se voinţei noastre !!! .. 

Ce poate fi mai minunat de atât ? .. dar totodată și ce responsabilitate derivă din asta pentru noi copii lui !!! … de aceia este bine să conțtientizăm acest lucru și să avem înțelepciunea de a ne încrede în „pilotul divin” dăruit pentru a conduce sufletul nostru pe calea supraviețuirii veșnice.

Deci .. să continuăm călătoria noastră spirituală începută prin intermediul Urantiei în una dintre cele mai importante teme prezentate în aceasta carte și anume cea a ajustorilor gândirii .. și după ce am văzut originea și natura lor, care este misiunea lor și în ce constă ajutorul pe care ni-l dau ei , poziția lor în raport cu muritorii individuali  haideți acum să vedem  acum câte ceva și despre raportul dintre Ajustor și sufletul omului.

Acest articol este preluat  din cartea Urantia postată pe situl www.urantia.org  și îl puteți citi de mai jos pe acest blog .. sau îl puteți citi și în original accesând linkul de mai jos: http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-111-ajustorul-si-sufletul

                                                     Capitolul 111

Ajustorul şi sufletul

^{(1215.1) 111:0.1} PENTRU ştiinţă şi pentru filozofie, prezenţa Ajustorului divin în mintea umană face, pentru totdeauna, imposibilă atingerea unei înţelegeri satisfăcătoare a sufletului în evoluţie al personalităţii umane. Sufletul morontial este copilul universului, şi nu poate fi cunoscut cu adevărat decât prin clarviziune cosmică şi prin descoperire spirituală.

^{(1215.2) 111:0.2} Conceptul de suflet şi de spirit lăuntric nu este nou pe Urantia. El a apărut frecvent în diversele sisteme de credinţe planetare. Multe dintre religiile orientale şi unele religii occidentale au perceput că omul este atât divin prin moştenire, cât şi uman prin ereditate. Sentimentul prezenţei interioare adăugat omniprezenţei exterioare a Deităţii a făcut mult timp parte din multe religii urantiene. Oamenii au crezut multă vreme în existenţa a ceva care creşte înăuntrul naturii umane, ceva vital menit să dureze dincolo de scurta durată a unei vieţi temporale.

^{(1215.3) 111:0.3} Înainte ca oamenii să îşi dea seama că sufletul lor în evoluţie era zămislit de un spirit divin, ei au crezut că el se găsea în diverse organe fizice – ochiul, ficatul, rinichii, inima şi, mai târziu, creierul. Sălbaticii asociau sufletul cu sângele, cu respiraţia, cu umbrele, precum şi cu imaginea reflectată în apă.

^{(1215.4) 111:0.4} În concepţia lor despre atman, învăţătorii hinduşi s-au apropiat realmente de o apreciere a naturii şi a prezenţei Ajustorilor, însă nu au reuşit să distingă prezenţa concomitentă a sufletului în evoluţie şi a potenţialului nemuritor. Chinezii recunosc totuşi două aspecte ale unei fiinţe umane, yang- ul şi yin- ul, sufletul şi spiritul. Egiptenii şi multe triburi africane credeau de asemenea în doi factori, ka- ul şi ba- ul; ei nu credeau în general că sufletul a fost preexistent, ci numai spiritul.

^{(1215.5) 111:0.5} Locuitorii văii Nilului credeau că individul favorizat se vedea atribuindu-i-se la naşterea sa, sau puţin după, un spirit protector pe care îl numea ka. Ei susţineau că acest spirit păzitor rămânea cu subiectul muritor în timpul întregii sale vieţi şi trecea înaintea lui în starea viitoare. Pe zidurile unui templu din Luxor, unde se găseşte descrisă naşterea lui Amenhotep III, micul prinţ este zugrăvit pe braţul unui zeu al Nilului, şi lângă el se găseşte un alt copil, aparent identic cu prinţul, care simbolizează entitatea pe care egiptenii o numeau ka. Această sculptură a fost terminată în al cincisprezecelea secol dinaintea lui Cristos.

^{(1215.6) 111:0.6} Ka-ul era considerat un geniu spiritual care dorea să călăuzească pe cele mai bune căi ale vieţii temporale sufletul uman asociat, dar mai ales să influenţeze prosperitatea subiectului în viaţa de dincolo. Când un egiptean din această perioadă murea, se conta pe faptul că ka-ul său îl va aştepta pe cealaltă parte a Marelui Fluviu. La început de tot, s-a presupus că numai regii posedau un ka, dar curând s-a ajuns a se crede că toţi oamenii drepţi aveau unul. Vorbind de ka-ul lăuntric din inima sa, un conducător indian a zis: „Eu nu am neglijat cuvintele sale, mi fost teamă să încalc indicaţiile sale. Aceasta m-a făcut să prosper foarte mult. Eu am reuşit graţie a ceea ce m-a făcut să fac. Am fost distins prin îndrumarea sa.” Mulţi considerau ka-ul „un oracol al lui Dumnezeu în fiecare” şi ei aveau să „petreacă o veşnicie cu o inimă voioasă în graţiile Dumnezeului care este în voi”.

^{(1216.1) 111:0.7} Fiecare rasă urantiană de muritori în evoluţie are un cuvânt echivalent cu conceptul de suflet. Multe dintre popoarele primitive credeau că sufletul arunca priviri în afară asupra lumii prin ochii omeneşti; de aceea ele se temeau cu atâta laşitate de rea-voinţa ochiului rău. Ele au crezut multă vreme că „spiritul omului este lampa Domnului”. Rig-Veda spune: „Mintea mea vorbeşte inimii mele.”

1. Cadrul mental al alegerii

^{(1216.2) 111:1.1} Cu toate că Ajustorii au de efectuat o muncă de natură spirituală, ei sunt obligaţi să o execute în întregime pe baze intelectuale. Mintea este terenul uman de la care Veghetorul spiritului trebuie să facă să apară, prin evoluţie, sufletul morontial, cu cooperarea personalităţii în care locuieşte.

^{(1216.3) 111:1.2} Există o unitate cosmică în diversele nivele mentale ale universului universurilor. Sinele intelectual îşi are originea în mintea cosmică într-o manieră mult asemănătoare cu nebuloasele, a căror origine este în energiile cosmice ale spaţiului universal. Pe nivelul uman (deci personal) al sinelui intelectual, potenţialul de evoluţie al spiritului devine dominant cu consimţământul minţii muritoare, din cauza înzestrării spirituale a personalităţii umane asociate cu prezenţa creativă din acest sine uman a unui cămin-entitate având o valoare absolută. Totuşi, această dominare a minţii materiale de către spirit este subordonată faţă de două experienţe: pe de o parte, trebuie ca sinele material (personal) să aleagă să coopereze cu Ajustorul lăuntric pentru a crea şi a întreţine sinele morontial, sufletul evolutiv potenţial nemuritor.

^{(1216.4) 111:1.3} Mintea materială este cadrul în care personalităţile umane trăiesc, sunt conştiente de ele înseşi, iau decizii, îl aleg sau îl abandonează pe Dumnezeu, se fac eterne sau se distrug pe ele însele.

^{(1216.5) 111:1.4} Evoluţia materială v-a format un mecanism de trăit, corpul vostru. Tatăl însuşi v-a înzestrat cu realitatea spiritului cel mai pur care se cunoaşte în univers, Ajustorul vostru al Gândirii. Dar mintea a fost lăsată în grija voastră, ea este supusă propriilor voastre decizii, şi prin minte se face că voi trăiţi sau muriţi. Înăuntrul acestei minţi şi cu această minte, voi luaţi decizii morale care vă permit să deveniţi asemănători cu Ajustorul, adică asemănători lui Dumnezeu.

^{(1216.6) 111:1.5} Mintea de muritor este un sistem intelectual temporar pregătit în fiinţele umane pentru durata unei vieţi materiale, şi, în funcţie de modul în care ele întrebuinţează această minte, ele acceptă sau resping potenţialul de existenţă veşnică. Mintea este aproape singura fracţiune a realităţii universale pe care o posedaţi şi care este supusă voinţei voastre. Sufletul – sinele morontial – va arăta în cele din urmă acumularea de decizii umane pe care le va fi luat sinele muritor. Conştiinţa umană se sprijină uşor pe mecanismul electrochimic subiacent, şi atinge cu delicateţe sistemul energetic morontial-spiritual care o domină. În cursul vieţii de muritor, fiinţa omenească nu este niciodată complet conştientă de nici unul din aceste două sisteme, şi de aceea trebuie ea să lucreze în mintea de care este conştientă. Ceea ce asigură supravieţuirea nu este atât de mult ceea ce mintea înţelege, cât mai degrabă ceea ce mintea caută să înţeleagă. Nu este atât de important cu ce se aseamănă mintea, cât cu ceea ce se străduieşte ea să semene, ceea ce constituie identificarea ei cu spiritul. Nu atât faptul ca omul să fie conştient de Dumnezeu este cel care se traduce prin ascensiunea sa în univers, cât mai degrabă dorinţa sa fierbinte de a-l întâlni pe Dumnezeu. Ceea ce sunteţi astăzi nu este la fel de important ca ceea ce deveniţi voi zi de zi şi în veşnicie.

^{(1217.1) 111:1.6} Mintea este instrumentul cosmic pe care voinţa omenească poate să interpreteze disonanţele distrugerii sau pe care această aceeaşi voinţă omenească poate să facă să rezoneze delicatele melodii ale identificării cu Dumnezeu şi ale supravieţuirii eterne care rezultă din aceasta. Ajustorul dăruit omului este, în ultimă analiză, impermeabil la rău şi incapabil să facă păcate, dar mintea umană poate efectiv să fie denaturată, deformată şi făcută urâtă şi rea prin maşinaţiile culpabile ale unei voinţe umane egoiste şi perverse. Tot astfel, mintea poate să fie făcută nobilă, frumoasă, adevărată şi bună – efectiv mare – în acord cu voinţa iluminată de spiritul unei fiinţe omeneşti cunoscătoare de Dumnezeu.

^{(1217.2) 111:1.7} Mintea evolutivă nu este pe deplin stabilă şi demnă de încredere decât atunci când se manifestă în cele două extremităţi de intelectualitate cosmică – total mecanizate şi în întregime spiritualizate. Între cele două extreme intelectuale de pur control automat şi de adevărată natură spirituală, se situează acest imens grup de indivizi a căror minte evoluează şi se înalţă, şi a cărei stabilitate şi linişte depind de alegerea făcută de către personalitatea lor, şi de identificarea lor cu spiritul.

^{(1217.3) 111:1.8} Cu toate acestea, omul nu abandonează servil şi pasiv voinţa sa Ajustorului. El alege mai degrabă activ, pozitiv şi cooperativ, să urmeze indicaţiile Ajustorului, atunci când el este conştient că aceste indicaţii diferă de dorinţele şi de impulsiile minţii muritoare naturale. Ajustorii manipulează mintea omului, dar nu o domină niciodată împotriva voinţei lui. Pentru Ajustori, voinţa omului este supremă. Şi astfel o consideră şi o privesc ei, în timp ce se străduiesc să atingă ţelurile spirituale de ajustare a gândirii şi de transformare a caracterului în cadrul aproape nelimitat al intelectului uman în evoluţie.

^{(1217.4) 111:1.9} Mintea este nava voastră, Ajustorul este pilotul vostru, voinţa umană este căpitanul. Stăpânul vasului muritor ar trebui să aibă înţelepciunea de a se încrede în pilotul divin pentru conducerea sufletului ascendent în porturile morontiale ale supravieţuirii veşnice. Numai prin egoism, prin trândăvie şi prin păcat se face că voinţa omului poate să respingă îndrumarea unei călăuze atât de iubitore, şi să facă să naufragieze în cele din urmă cariera muritorului pe primejdioasele stânci submarine ale refuzului îndurării şi pe recifurile săvârşirii păcatului. Cu consimţământul vostru, această fidelă călăuză traversează în siguranţă obstacolele timpului şi piedicile spaţiului, până la sursa însăşi a minţii divine şi merge chiar şi până dincolo, până la Tatăl Ajustorilor din Paradis.

2. Natura sufletului

^{(1217.5) 111:2.1} În toate funcţiunile mentale de inteligenţă cosmică, totalitatea minţii domină funcţiunile intelectuale fracţionare. În esenţa sa, mintea este o unitate funcţională, şi de aceea mintea nu uită niciodată să manifeste această unitate constitutivă, chiar şi atunci când este stânjenită şi împiedicată de alegerile şi de faptele neînţelepte ale unui sine rătăcit. Această unitate a minţii caută invariabil coordonarea spiritului pe toate nivelele asocierii ei cu un sine care are demnitate volitivă şi prerogative de ascensiune.

^{(1217.6) 111:2.2} Mintea materială a omului muritor este războiul cosmic care poartă ţesutul morontial pe care Ajustorul Gândirii interior brodează modelele spirituale ale unui caracter universal posesor de valori durabile şi de semnificaţii divine – un suflet supravieţuitor destinului ultim şi carierei fără sfârşit, un finalitar potenţial.

^{(1218.1) 111:2.3} Personalitatea umană se identifică cu mintea şi cu spiritul menţinute în raport funcţional de către viaţa într-un corp material. Această relaţie funcţională dintre această minte şi acest spirit nu are ca rezultat o combinaţie de calităţi sau atribute ale minţii şi ale spiritului, ci mai degrabă o valoare universală în întregime nouă, originală şi unică, având un potenţial de durată eternă, sufletul.

^{(1218.2) 111:2.4} Creaţia evolutivă a acestui suflet nemuritor rezultă din trei factori, iar nu din doi. Cele trei antecedente ale sufletului morontial uman sunt următoarele:

^{(1218.3) 111:2.5} 1. Mintea omenească şi toate influenţele cosmice care o preced şi care acţionează asupra ei.

^{(1218.4) 111:2.6} 2. Spiritul divin care locuieşte în această minte omenească şi toate potenţialurile inerente unui astfel de fragment de spiritualitate absolută, precum şi toate influenţele şi toţi factorii spirituali care îi sunt asociaţi în viaţa umană.

^{(1218.5) 111:2.7} 3. Relaţia dintre mintea materială şi spiritul divin, care denotă o valoare şi comportă o semnificaţie ce nu se găsesc în nici unul din cei doi factori ai acestei asocieri. Realitatea acestei relaţii unice nu este nici materială nici spirituală, ci morontială. Aceasta este sufletul.

^{(1218.6) 111:2.8} Medianii au numit de multă vreme minte intermediară acest suflet evoluând al omului, în contrast cu mintea inferioară sau materială şi mintea superioară sau cosmică. Mintea intermediară este în realitate un fenomen morontial, de vreme ce există în domeniul intermediar dintre material şi spiritual. Potenţialul acestei evoluţii morontiale este inerent celor două impulsuri universale ale minţii: impulsul minţii finite a creaturii de a-l cunoaşte pe Dumnezeu şi de a se reuni cu divinitatea Creatorului, şi impulsul minţii infinite a Creatorului de a cunoaşte omul şi de a ajunge la experienţa creaturii.

^{(1218.7) 111:2.9} Această operaţiune celestă ce face să apară prin evoluţie sufletul nemuritor este făcută posibilă pentru că mintea muritoare este, în primul rând, personală şi, în al doilea rând, în contact cu realităţi supraanimale; ea posedă o dotare supramaterială cu facultăţi cosmice care asigură evoluţia unei naturi morale capabile de a lua decizii morale, ceea ce produce un contact creativ de bună credinţă cu slujitorii spirituali asociaţi şi cu Ajustorul Gândirii interior.

^{(1218.8) 111:2.10} Rezultatul inevitabil al acestei spiritualizări a minţii umane prin contact este naşterea treptată a unui suflet, progenitură unită cu o minte adjutant dominată de o voinţă omenească dornică cu ardoare să-l cunoască pe Dumnezeu, şi care lucrează în legătură cu forţele spirituale ale universului, care sunt sub controlul unui fragment efectiv din însuşi Dumnezeul întregii creaţii – Veghetorul de Mister. Astfel că realitatea materială şi muritoare a sinelui transcende limitările temporare ale mecanismului vieţii fizice, şi atinge o nouă expresie şi o nouă identificare în vehiculul în evoluţie care trebuie să asigure continuitatea individualităţii, sufletul morontial şi nemuritor.

3. Sufletul în evoluţie

^{(1218.9) 111:3.1} Greşelile minţii muritoare şi neregulile conduitei umane pot întârzia mult evoluţia sufletului. Cu toate acestea, ele nu ar putea inhiba acest fenomen morontial odată ce a fost declanşat de Ajustorul interior cu consimţământul voinţei creaturii. Însă, în orice moment anterior morţii fizice, aceeaşi voinţă materială şi umană are puterea de a reveni la alegerea ei şi de a respinge supravieţuirea. Chiar şi după ce a supravieţuit, muritorul ascendent păstrează prerogativa de a alege respingerea vieţii veşnice. În orice moment dinaintea fuziunii cu Ajustorul, creatura evoluândă şi ascendentă poate decide să renunţe la urmarea voinţei Tatălui Paradisului. Fuziunea cu Ajustorul denotă că ascendentul a ales pe veci şi în mod irevocabil, să facă voia Tatălui.

^{(1219.1) 111:3.2} Pe durata vieţii în trup, sufletul în evoluţie are facultatea de a întipări şi mai adânc deciziile supramateriale ale minţii umane. Fiind supramaterial, sufletul material nu funcţionează prin el însuşi pe nivelul material de experienţă umană. Fără colaborarea unui spirit al Deităţii precum Ajustorul, acest suflet spiritual nu poate să mai funcţioneze deasupra nivelului morontial. Tot astfel, sufletul nu ia decizii finale înainte ca moartea sau transferul să fi rupt asocierea sa materială cu mintea muritoare, afară de cazul când mintea materială nu a delegat în mod liber şi de bunăvoie autoritatea necesară sufletului ei morontial în mod funcţional asociat. Pe durata vieţii, voinţa muritoare, puterea de decizie şi de alegere a personalităţii, rezidă în circuitele mentale materiale. Pe măsură dezvoltării de muritor pe pământ, acest sine, cu inestimabilele lui puteri de alegere, se identifică cu sinele morontial. Sufletul este astfel embrionul viitorului vehicul morontial al identităţii personalităţii.

^{(1219.2) 111:3.3} Acest suflet nemuritor are mai întâi o natură în întregime morontială, dar el posedă o asemenea capacitate de dezvoltare încât se înalţă invariabil la adevăratele nivele spirituale demne de fuziunea cu spiritele Deităţii. Fuziunea are în general loc cu acelaşi spirit al Tatălui Universal care declanşase acest fenomen creativ în mintea creaturii.

^{(1219.3) 111:3.4} Mintea umană şi Ajustorul divin sunt amândoi conştienţi de prezenţa şi de natura distincte ale sufletului în evoluţie – Ajustorul pe deplin, iar mintea parţial. În ceea ce priveşte sufletul, pe măsura propriei sale creşteri evolutive, el devine din ce în ce mai conştient de mintea umană şi de Ajustorul divin ca identităţi asociate. Sufletul participă la calităţile minţii umane precum şi la cele ale spiritului divin, dar el evoluează constant către sporirea controlului spiritual şi a dominaţiei divine, stimulând o funcţiune mentală ale cărei semnificaţii caută să se coordoneze cu adevăratele valori spirituale.

^{(1219.4) 111:3.5} Cariera de muritor, evoluţia sufletului, nu este atât o încercare cât o educare. Credinţa în supravieţuirea valorilor supreme este esenţa religiei. Experienţa religioasă autentică constă în unirea valorilor supreme şi a semnificaţiilor cosmice ca realizare a realităţii universale.

^{(1219.5) 111:3.6} Mintea cunoaşte cantitatea, realitatea, semnificaţiile. Dar calitatea – valorile – este simţită. Ceea ce simte este creaţia unită a minţii care cunoaşte şi a spiritului asociat care conferă realitate.

^{(1219.6) 111:3.7} În măsura în care sufletul morontial evoluând al omului se impregnează de adevăr, de frumuseţe şi de bunătate ca fiind realizarea valorii conştiinţei de Dumnezeu, fiinţa care rezultă devine indestructibilă. Dacă nu este nici o supravieţuire a valorilor eterne în sufletul care evoluează al omului, atunci existenţa muritoare este lipsită de sens, iar viaţa însăşi este o iluzie tragică. Dar aceasta este veşnic adevărat: ceea ce începeţi în timp voi isprăviţi în mod sigur în veşnicie–dacă acel lucru merită a fi încheiat.

4. Viaţa interioară

^{(1219.7) 111:4.1} Recunoaşterea este procesul intelectual care constă în potrivirea impresiilor senzoriale primite din lumea exterioară cu lumile aparţinând memoriei individului.

^{(1220.1) 111:4.2} Înţelegerea implică faptul că aceste impresii senzoriale recunoscute şi modelele memoriei care le sunt asociate au fost integrate sau organizate într-o reţea dinamică de principii.

^{(1220.2) 111:4.3} Semnificaţiile decurg dintr-o combinare de recunoaştere şi înţelegere. Semnificaţiile nu există într-o lume în întregime senzorială sau materială. Semnificaţiile şi valorile nu sunt percepute decât în sferele interioare sau supramateriale ale experienţei umane.

^{(1220.3) 111:4.4} Progresele adevăratei civilizaţii sunt toate născute din această lume lăuntrică a omenirii. Numai viaţa lăuntrică este cu adevărat creativă. Civilizaţia abia dacă progresează atunci când majoritatea tineretului unei generaţii îşi consacră atenţia şi energia urmăririi materialiste a lumii senzoriale sau exterioare. Lumea interioară şi lumea exterioară au serii diferite de valori. Orice civilizaţie este în pericol când trei sferturi din tineretul ei neglijează să se intereseze de etică, de sociologie, de eugenie, de filozofie, de artele frumoase, de religie şi de cosmologie.

^{(1220.4) 111:4.5} Numai la nivelul superior al minţii supraconştiente care vine în contact cu domeniul spiritului al experienţei umane se găsesc aceste concepte superioare asociate cu modele maestru eficiente care vor contribui la clădirea unei civilizaţii mai bune şi mai durabile. Personalitatea este creativă prin natură, dar ea nu funcţionează creativ decât în viaţa interioară a individului.

^{(1220.5) 111:4.6} Cristalele de zăpadă au întotdeauna o formă hexagonală, dar niciodată două din ele nu sunt identice. Copiii se modelează după tipuri, dar nu există doi care să fie identici, chiar dacă sunt gemeni. Personalităţile se înrudesc cu tipurile, dar sunt întotdeauna unice.

^{(1220.6) 111:4.7} Fericirea şi bucuria îşi au originea în viaţa interioară. Nu poţi simţi o bucurie reală de unul singur. O viaţă solitară este fatală pentru fericire. Chiar şi familiile şi naţiunile se bucură mai bine de viaţă dacă o împărtăşesc cu alţii.

^{(1220.7) 111:4.8} Voi nu puteţi controla realmente lumea exterioară – mediul înconjurător. Creativitatea lumii interioare este cea care este cea mai supusă directivelor voastre, deoarece acolo personalitatea este atât de eliberată din cătuşele legii cauzei şi efectului. O suveranitate volitivă limitată este asociată cu personalitatea.

^{(1220.8) 111:4.9} Din moment ce viaţa interioară a omului este cu adevărat creativă, fiecare persoană poartă responsabilitatea de a alege dacă această creativitate va fi spontană şi în întregime dependentă de hazard, sau dacă va fi controlată, dirijată şi constructivă. Cum poate o imaginaţie creativă să producă rezultate valabile dacă scena pe care funcţionează este deja ocupată de prejudecăţi, de ură, de frici, de ranchiune, de răzbunări şi de sectarisme?

^{(1220.9) 111:4.10} Ideile îşi pot avea originea în stimulii lumii exterioare, dar idealurile se nasc numai pe tărâmurile creative ale lumii interioare. Naţiunile lumii sunt actualmente dirijate de către oamenii care au o supraabundenţă de idei, dar o carenţă de idealuri. Aceasta este explicaţia sărăciei, a divorţurilor, a războaielor şi a conflictelor rasiale.

^{(1220.10) 111:4.11} Iată problema: dacă omul cu liberul său arbitru este dotat lăuntric cu puteri creative, trebuie atunci să recunoaştem că libera creativitate conţine potenţialul liberei distructivităţi. Iar atunci când creativitatea se orientează către puterea distrugătoare, fiinţa se găseşte în faţa devastărilor răului şi ale păcatului – asupriri, războaie şi distrugeri. Răul este o creativitate parţială care tinde către dezintegrare şi, în cele din urmă, către distrugerea finală. Orice conflict este rău în sensul că el inhibă funcţiunea creativă a vieţii lăuntrice – el reprezintă un fel de război civil în personalitate.

^{(1221.1) 111:4.12} Creativitatea interioară contribuie la înnobilare prin integrarea personalităţii şi unificarea individualităţii. Este pe veci adevărat că trecutul este imposibil de schimbat, şi că numai viitorul poate fi modificat prin intermediul creativităţii sinelui lăuntric în momentul prezent.

5. Consacrarea alegerii

^{(1221.2) 111:5.1} Făcând voia lui Dumnezeu, o creatură nu face nici mai mult nici mai puţin decât să îşi arate bunăvoinţa de a împărtăşi viaţa sa interioară cu Dumnezeu – chiar Dumnezeul care a făcut posibilă viaţa acestei creaturi, cu valorile ei şi cu înţelesurile ei interioare. A împărtăşi, înseamnă a fi asemeni lui Dumnezeu – divin. Dumnezeu împărtăşeşte totul cu Fiii Eterni şi cu Spiritul Infinit; şi aceştia, la rândul lor, împărtăşesc toate lucrurile cu Fiii divini şi cu Fiicele-spirite ale universurilor.

^{(1221.3) 111:5.2} Imitarea lui Dumnezeu este cheia perfecţiunii. Secretul supravieţuirii şi al perfecţiunii în supravieţuire este să faci voia sa.

^{(1221.4) 111:5.3} Muritorii trăiesc în Dumnezeu, şi Dumnezeu a vrut aşadar să trăiască în muritori. Aşa cum oamenii i se încredinţează lui, tot aşa şi el, primul, a încredinţat o parte din el însuşi oamenilor pentru a-i însoţi. El a consimţit să trăiască în oameni şi să locuiască în ei supunându-se voinţei umane.

^{(1221.5) 111:5.4} Pacea în viaţa prezentă, supravieţuirea în moarte, perfecţiunea în viaţa următoare, serviciul în eternitate, toate acestea sunt înfăptuite (în spirit) încă de acum, când personalitatea creată consimte – alege – să supună voinţa creaturii voinţei Tatălui. Cât despre Tată, el a ales deja să subordoneze un fragment din el însuşi voinţei personalităţii creaturii.

^{(1221.6) 111:5.5} Această alegere a creaturii nu este o lepădare a voinţei. Ea este o consacrare a voinţei, o expansiune a voinţei, o glorificare a voinţei, o perfecţionare a voinţei. O asemenea alegere înalţă voinţa creaturii de la nivelului de semnificaţie temporală la acea stare superioară în care personalitatea fiului creat comunică cu personalitatea Tatălui-spirit.

^{(1221.7) 111:5.6} Alegerea de a face voia Tatălui este descoperirea spirituală a Tatălui-spirit de către omul muritor, chiar dacă trebuie să se scurgă o perioadă din viaţă înainte ca fiul creat să poată efectiv să se menţină în prezenţa reală a Dumnezeului Paradisului. Această alegere nu constă atât de mult într-o negare a voinţei creaturii – „facă-se nu voia mea, ci voia ta” – cât mai degrabă într-o afirmare a creaturii: „este voinţa mea ca voia ta să se facă”. Dacă această alegere este decisivă, fiul care-l alege pe Dumnezeu va ajunge, mai devreme sau mai târziu, la uniunea interioară (fuziunea) cu fragmentul de Dumnezeu care locuieşte în el. Deşi se perfecţionează, acest acelaşi fiu va găsi satisfacţia supremă a personalităţii într-o comuniune adoratoare dintre personalitatea omului şi personalitatea Autorului său, două personalităţi ale căror atribute creatoare s-au unit pentru totdeauna într-o reciprocitate de expresie liber voită – naşterea unei alte asocieri eterne dintre voinţa omului şi voinţa lui Dumnezeu.

6. Paradoxul uman

^{(1221.8) 111:6.1} Multe dificultăţi temporale ale muritorilor provin din dubla lor relaţie cu cosmosul. Omul este o parte a naturii – el există în natură – şi, totuşi, el este capabil de a transcende natura. Omul este finit, dar el este locuit de o scânteie a infinităţii. Această situaţie dublă nu oferă numai un potenţial pentru rău, ci ea generează şi numeroase situaţii sociale şi morale impregnate de multe incertitudini şi de o mulţime de griji.

^{(1222.1) 111:6.2} Curajul cerut pentru învingerea naturii şi pentru transcenderea sinelui este un curaj care poate sucomba înaintea tentaţiilor orgoliului. Muritorul capabil să îşi depăşească sinele poate ceda tentaţiei de a deifica conştiinţa sa de sine. Dilema umană rezultă din dublul fapt că omul este aservit naturii, şi în acelaşi timp, el posedă o libertate unică – libertatea de alegere şi de acţiune spirituale.

^{(1222.2) 111:6.3} Pe nivelele materiale, omul se găseşte subordonat naturii, în vreme ce, pe nivelele spirituale, el triumfă asupra naturii şi a tuturor elementelor temporale şi finite. Un asemenea paradox este inseparabil de tentaţii, de rău potenţial şi de erori de decizie – el este opera Fiilor săi divini – şi trebuie deci să fie bun. Întrebuinţarea greşită a finitului, deformarea şi pervertirea sa, sunt cele care dau naştere răului şi păcatului.

^{(1222.3) 111:6.4} Spiritul poate să domine mintea; tot astfel, mintea poate să controleze energia, dar ea nu poate să o facă decât prin propria sa manipulare inteligentă a potenţialurilor de metamorfoză inerente nivelului matematic al cauzelor şi al efectelor din domeniile fizice. Controlul energiei nu este inerent minţii creaturii; el este o prerogativă a Deităţii, dar mintea creaturii poate să manipuleze energia, şi o manipulează efectiv exact în măsura în care ea a devenit stăpâna secretelor energiei universului fizic.

^{(1222.4) 111:6.5} Când omul doreşte să modifice realitatea fizică, fie că este vorba de el însuşi, fie că este mediul său înconjurător, el reuşeşte acest lucru în măsura în care a descoperit modul şi mijloacele de a controla materia şi de a dirija energia. Fără ajutor, mintea este neputincioasă în a influenţa orice este material, în afară de propriul său mecanism fizic de care este inevitabil legată. Însă, prin folosirea inteligentă a mecanismului corporal, mintea poate să creeze alte mecanisme, chiar şi raporturi de energii şi relaţii vii, în mijlocul cărora această minte poate să controleze tot mai bine şi chiar să domine nivelul său fizic în univers.

^{(1222.5) 111:6.6} Ştiinţa este sursa faptelor, şi mintea nu poate să opereze în absenţa faptelor. În edificarea înţelepciunii, faptele sunt pietrele cioplite prinse cu cimentul experienţei vieţii. Omul poate să găsească iubirea lui Dumnezeu fără fapte şi să descopere legile lui Dumnezeu fără iubire, dar niciodată nu poate începe să aprecieze simetria infinită, armonia celestă şi splendida plenitudine a naturii care include cu totul Prima Sursă-Centru înainte de a fi găsit legea divină şi iubirea divină, şi de a le fi unificat experienţial în propria sa filozofie cosmică în evoluţie.

^{(1222.6) 111:6.7} Expansiunea cunoaşterii materiale permite o mai mare apreciere intelectuală a înţelesurilor ideilor şi a valorilor idealurilor. O fiinţă umană poate să găsească adevărul în experienţa sa interioară, dar ea are nevoie să cunoască clar faptele pentru a aplica descoperirea sa personală a adevărului în cerinţele brutal de practice ale vieţii de toate zilele.

^{(1222.7) 111:6.8} Este întru totul natural ca omul să fie chinuit de sentimente de nesiguranţă atunci când se vede inextricabil legat de natură, în vreme ce el posedă puteri spirituale care transcend în întregime toate lucrurile temporale şi finite. Numai încrederea religioasă – credinţa vie – poate să susţină omul în mijlocul acestor probleme dificile şi tulburătoare.

^{(1223.1) 111:6.9} Dintre toate primejdiile care iau cu asalt natura muritoare a omului şi pun în pericol integritatea sa spirituală, orgoliul este cel mai mare. Curajul este valoros, dar egoismul este vanitos şi sinucigaş. O încredere rezonabilă în sine nu este ceva deplorabil. Aptitudinea omului de a se transcende este singurul lucru care îl distinge de regnul animal.

^{(1223.2) 111:6.10} Orgoliul este amăgitor, îmbătător, şi generează păcatul, fie că este la un individ, fie că este la un grup, o rasă, sau naţiune. Este literalmente adevărat că „orgoliul merge înaintea ruinei”.

7. Problema Ajustorului

^{(1223.3) 111:7.1} Incertitudinea însoţită de încredere este esenţa aventurii Paradisului – incertitudinea faţă de timp şi minte, incertitudinea legată de evenimentele derulării ascensiunii spre Paradis; încrederea în spirit şi în eternitate, încredere în încrederea fără rezerve a fiului creatură în compasiunea divină şi iubirea infinită a Tatălui Universal; incertitudinea în calitate de cetăţean neexperimentat al universului; încrederea ca fiu ascendent în locuinţele universale ale unui Tată infinit de puternic, de înţelept şi de iubitor.

^{(1223.4) 111:7.2} Pot eu să vă îndemn să vă îndreptaţi atenţia către ecoul îndepărtat al apelului fidel pe care Ajustorul îl adresează sufletului vostru? Ajustorul interior nu poate nici să oprească, nici chiar să schimbe din punct de vedere material lupta inerentă carierei voastre în timp; Ajustorul nu poate să reducă necazurile vieţii voastre din cursul călătoriei voastre în această lume în care vă zbateţi. Locuitorul divin nu poate decât să se abţină cu răbdare, în timp ce voi duceţi lupta vieţii aşa cum este ea trăită pe planeta voastră. În schimb, în cursul muncilor şi frământărilor voastre, ale luptelor şi ale durerilor voastre, voi aţi putea, dacă aţi dori acest lucru, să îi îngăduiţi bravului Ajustor să lupte cu voi şi pentru voi. Voi aţi fi atât de mult încurajaţi şi inspiraţi, pasionaţi şi intrigaţi, doar dacă aţi vrea să permiteţi Ajustorului să prezinte constant tabloul adevăratului mobil, al ţelului final şi a veşnicei intenţii a acestei întregi grele lupte ascendente cu problemele obişnuite ale prezentei voastre lumi materiale.

^{(1223.5) 111:7.3} De ce nu ajutaţi voi Ajustorul în sarcina lui care constă în a vă arăta contraponderea spirituală a tuturor acestor eforturi materiale îndârjite? De ce nu-i permiteţi Ajustorului să vă fortifice cu ajutorul adevărurilor spirituale de putere cosmică, în timp ce vă luptaţi contra dificultăţilor temporale ale existenţei creaturilor? De ce nu încurajaţi voi ajutorul divin în a vă îmbărbăta arătându-vă clar panorama eternă a vieţii universale, în timp ce consideraţi cu perplexitate problemele ceasului care trece? De ce refuzaţi să fiţi iluminaţi şi inspiraţi de punctul de vedere al universului, în timp ce vă osteniţi în mijlocul piedicilor timpului şi vă zbateţi în labirintul de incertitudini care iau cu asalt călătoria vieţii voastre muritoare? De ce să nu permiteţi Ajustorului să vă spiritualizeze gândurile, chiar dacă picioarele voastre trebuie să păşească pe cărările materiale ale eforturilor pământeşti?

^{(1223.6) 111:7.4} Rasele superioare ale Urantiei sunt amestecate într-un mod complex. Ele sunt un amestec de numeroase rase şi neamuri de origini diferite. Această natură compusă face dificil Veghetorilor să lucreze eficient în cursul vieţii, şi complică net problemele Ajustorului şi ale păzitorului serafic după moarte. Nu cu mult timp în urmă, eu mă găseam pe Salvington, şi am auzit un păzitor de destin prezentând o expunere formală pentru a scuza dificultăţile întâmpinate în slujirea sa pe lângă subiectul său uman. Acest serafim zicea:

^{(1223.7) 111:7.5} ”O mare parte a dificultăţilor mele proveneau din interminabilul conflict dintre cele două naturi ale subiectului meu: imboldul ambiţiei contrat de indolenţa animală; idealurile unui popor superior barate de instinctele unei rase inferioare; intenţiile elevate ale unei minţi elevate care întâmpină antagonismul impulsurilor ereditare primitive; vederile pe termen lung ale unui Veghetor prevăzător contracarate de îngustimea vederilor unei creaturi a timpului; planurile progresive ale unei fiinţe ascendente modificate de dorinţele şi de poftele unei naturi materiale; străfulgerările de inteligenţă universală anulate de imperativele energetice chimice ale unei rase în evoluţie; emoţiile unui animal care se opun presiunii îngerilor; pregătirea unui intelect anihilat de tendinţele instinctului; experienţa individului care se izbeşte de predispoziţiile acumulate ale rasei; ţelurile aceluia mai bun dominate de impulsul celui mai rău; zborul geniului neutralizat de greutatea mediocrităţii; progresul celui bun întârziat de inerţia celui rău; arta frumosului pângărită de prezenţa răului; vioiciunea sănătăţii neutralizată de astenia cauzată de boală; izvorul credinţei poluat de otrăvurile fricii; sursa bucuriei făcută amară de apele amărăciunilor; veselia anticipării deziluzionată de amărăciunea realizării; bucuriile vieţii mereu ameninţate de tristeţile morţii. Ce viaţă, şi pe ce planetă! Şi totuşi, din cauza indemnului şi a sprijinului mereu prezente ale Ajustorului Gândirii, acest suflet a atins un mare grad de fericire şi de succes, şi se înalţă încă de acum în sălile de judecată ale lumilor palat.”

^{(1224.1) 111:7.6} [Prezentat de un Mesager Solitar al Orvontonului]

Până la o nouă revedere, pace și lumină pentru toți !

Costi

Share this:

citat : ” Eu consider iubirea şi devotamentul unui Ajustor al Gândirii ca fiind afecţiunea cea mai veritabil divină din toată creaţia. Iubirea Fiilor în slujirea lor pe lângă rase este magnifică, dar devotamentul unui Ajustor faţă de un individ este de o sublimitate impresionantă, dumnezeieşte asemănătoare cu aceea a Tatălui .”

Dragi prieteni,

Vă propun să  continuăm călătoria noastră spirituală începută prin intermediul Urantiei în una dintre cele mai importante teme prezentate în aceasta carte și anume cea a ajustorilor gândirii .. și după ce am văzut originea și natura lor, care este misiunea lor și în ce constă ajutorul pe care ni-l dau ei  haideți acum să vedem  acum poziția lor în raport cu muritorii individuali.

Acest articol este preluat  din cartea Urantia postată pe situl www.urantia.org  și îl puteți citi de mai jos pe acest blog .. sau îl puteți citi și în original accesând linkul de mai jos: http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-110-pozitia-ajustorilor-in-raport-cu-muritorii-individuali

                                          Capitolul 110

Poziţia Ajustorilor în raport cu muritorii individuali

^{(1203.1) 110:0.1} ÎNZESTRAREA cu libertate a fiinţelor imperfecte implică inevitabil nişte tragedii, şi intră în natura perfectă a Deităţii ancestrale de a împărtăşi în mod universal şi afectuos aceste suferinţe cu o dragoste fraternă.

^{(1203.2) 110:0.2} În măsura în care sunt la curent cu problemele unui univers, eu consider iubirea şi devotamentul unui Ajustor al Gândirii ca fiind afecţiunea cea mai veritabil divină din toată creaţia. Iubirea Fiilor în slujirea lor pe lângă rase este magnifică, dar devotamentul unui Ajustor faţă de un individ este de o sublimitate impresionantă, dumnezeieşte asemănătoare cu aceea a Tatălui. Tatăl Paradisului pare să fi rezervat această formă de contact personal cu creaturile lui individuale ca prerogativă exclusivă a sa de Creator. Şi, în tot universul universurilor, nimic nu este pe deplin comparabil cu slujirea minunată a acestor entităţi impersonale care locuiesc într-o manieră atât de încântătoare copiii planetelor evolutive.

1. Locuirea minţii umane

^{(1203.3) 110:1.1} Nu ar trebui să ne imaginăm Ajustorii ca trăind în creierul material al fiinţelor umane. Ei nu sunt elemente organice ale creaturilor fizice ale tărâmurilor. Ajustorii gândirii ar fi de preferat să fie consideraţi ca locuind în mintea muritoare a omului, mai degrabă decât închişi într-un anume organ fizic. Indirect şi nerecunoscut, Ajustorul comunică constant cu subiectul său uman, mai ales în cursul acestor experienţe sublime în care mintea ia, în supraconştiinţă, contactul de adorare cu spiritul.

^{(1203.4) 110:1.2} Aş dori să am posibilitatea de a-i ajuta pe muritorii în evoluţie să înţeleagă mai bine şi să aprecieze mai pe de-a-ntregul splendida şi generoasa lucrare a Ajustorilor care locuiesc în ei şi care manifestă un devotament atât de fidel în sarcina de promovare a bunăstării spirituale a oamenilor. Veghetorii aduc un sprijin eficient în fazele superioare ale minţii umane. Ei mânuiesc cu înţelepciune şi cu experienţă potenţialul spiritual al intelectului uman. Aceste ajutoare celeste se văd devotate sarcinii prodigioase de a vă călăuzi în siguranţă, spre interior şi spre înalt, până la portul celest al fericirii. Aceşti lucrători neobosiţi se consacră personificării viitoare a triumfului adevărului divin în viaţa voastră veşnică. Ei sunt lucrătorii vigilenţi care ghidează mintea umană conştientă de Dumnezeu, ferind-o de a se împotmoli în rău, călăuzind în acelaşi timp cu abilitate sufletul în evoluţie al oamenilor către divinele porturi ale perfecţiunii de pe ţărmurile veşnice şi îndepărtate. Ajustorii sunt conducătorii iubitori, călăuzele voastre sigure şi certe prin labirinturile obscure şi pline de primejdii ale bravei voastre cariere pământeşti. Ei sunt învăţătorii plini de răbdare care îi încurajează constant pe subiecţii lor să avanseze pe cărările perfecţiunii progresive. Ei sunt păstrătorii atenţi ai valorilor sublime ale caracterului creaturilor. Vă doresc să îi puteţi iubi mai mult, să cooperaţi mai deschis cu ei şi să-i îndrăgiţi cu mai multă afecţiune.

^{(1204.1) 110:1.3} Deşi aceşti locuitori divini se ocupă în principal de pregătirea voastră spirituală pentru următorul stadiu al existenţei fără de sfârşit, ei se interesează profund şi de bunăstarea voastră temporală şi de realizările voastre reale de pe pământ. Ei sunt bucuroşi să contribuie la sănătatea voastră, la fericirea voastră şi la adevărata voastră prosperitate. Ei nu sunt deloc indiferenţi la reuşita voastră în toate chestiunile de avansare planetară care nu se opun vieţii voastre viitoare de progres etern.

^{(1204.2) 110:1.4} Ajustorii sunt interesaţi şi preocupaţi de faptele voastre zilnice şi de multiplele detalii ale vieţii voastre, exact în măsura în care aceste fapte şi detalii au influenţă în determinarea alegerilor voastre semnificative şi a deciziilor voastre spirituale vitale, şi sunt, în consecinţă, factori în soluţionarea problemei supravieţuirii sufletului vostru şi a progresului vostru etern. Ajustorul este pasiv în ceea ce priveşte bunăstarea voastră pur temporală, dar suprem activ în toate treburile legate de viitorul vostru etern.

^{(1204.3) 110:1.5} Ajustorul rămâne cu voi în toate dezastrele şi în timpul tuturor bolilor care nu distrug în întregime funcţiile mentale. Nu este ceva crud să pângăreşti conştient sau să poluezi în mod deliberat în vreun alt fel corpul fizic care trebuie să servească de tabernacol pământesc acestui minunat dar de la Dumnezeu? Toate otrăvurile fizice întârzie treptat eforturile Ajustorilor de a înălţa mintea materială, şi, pe de altă parte, toate otrăvurile mentale, precum frica, mânia, invidia, gelozia, suspiciunea şi intoleranţa, interferează prodigios şi cu progresul spiritual al sufletului în evoluţie.

^{(1204.4) 110:1.6} Voi traversaţi astăzi perioada în care Ajustorul vă face curte. Este suficient ca să vă arătaţi demni de încrederea pusă în voi de spiritul divin, care caută mintea şi sufletul vostru în vederea unei uniuni eterne, pentru a se stabili în cele din urmă această unitate morontială, această armonie celestă, această coordonare cosmică, acest acord divin, această fuziune celestă, acest amestec perpetuu de identitate, această unitate de existenţă, care este atât de perfectă şi definitivă încât nici chiar şi personalităţile cele mai experimentate nu pot niciodată să disocieze sau să recunoască, ca identităţi separate, pe cei doi parteneri fuzionaţi – omul muritor şi Ajustorul divin.

2. Ajustorii şi voinţa umană

^{(1204.5) 110:2.1} Când Ajustorii Gândirii locuiesc în mintea omenească, ei aduc cu ei carierele model, vieţile ideale, aşa cum au fost ele determinate şi preordonate de ei înşişi şi de Ajustorii Personalizaţi ai Diviningtonului, şi a căror validitate a fost confirmată de Ajustorul Personalizat al Urantiei. Ei încep aşadar să lucreze cu un plan definit şi predeterminat pentru dezvoltarea intelectuală şi spirituală a subiectului lor uman, dar nici o fiinţă umană nu este obligată să accepte acest plan. Voi sunteţi cu toţii subiecţi predestinaţi, dar nu se ordonă dinainte faptul că voi trebuie să acceptaţi această predestinare divină. Voi sunteţi pe deplin liberi să respingeţi tot programul Ajustorilor Gândirii, sau parte din el. Misiunea lor este de a efectua schimbările mentale şi ajustările spirituale pe care voi le încuviinţaţi de bună voie şi cu inteligenţă; ei caută astfel să câştige mai multă influenţă asupra orientării personalităţii voastre. Însă, în nici o împrejurare, Veghetorii divini nu profită de voi şi nu influenţează în mod arbitrar alegerile şi deciziile voastre. Ajustorii respectă suveranitatea personalităţii voastre; ei se supun întotdeauna voinţei voastre.

^{(1204.6) 110:2.2} Ei sunt perseverenţi, ingenioşi şi perfecţi în metodele lor de lucru, dar nu violează niciodată individualitatea volitivă a gazdelor lor. Nici un om nu va fi niciodată spiritualizat împotriva voinţei sale de către un Veghetor divin; supravieţuirea este un dar al Zeilor care trebuie să fie dorit de creaturile timpului. În ultimă analiză, orice ar fi reuşit să facă pentru voi Ajustorul, analele vor arăta că transformarea a fost înfăptuită cu consimţământul vostru cooperativ. Voi veţi fi fost de bună voie un partener al Ajustorului pentru a atinge fiecare etapă a prodigioasei transformări a carierei ascensionale.

^{(1205.1) 110:2.3} Ajustorul nu caută să controleze lumea voastră de gândire ca atare, ci mai degrabă să o spiritualizeze, să îi dea un caracter etern. Nici îngerii, nici Ajustorii nu se ocupă direct de influenţarea gândirii umane; aceasta este exclusiv prerogativa personalităţii voastre. Ajustorii se consacră îmbunătăţirii, modificării, ajustării şi coordonării proceselor voastre mentale. Cu toate acestea, ei lucrează într-un mod mai special şi mai specific la clădirea unei contraponderi spirituale în cariera voastră, o transpunere morontială a sinelui vostru veritabil aflat în progres, pentru a-l face să supravieţuiască.

^{(1205.2) 110:2.4} Ajustorii operează pe nivelele superioare ale minţii umane, căutând fără încetare să creeze replici morontiale ale fiecărui concept al intelectului material. Există deci două realităţi care sunt centrate pe circuitele minţii umane şi care au înrâurire asupra acestor circuite: una este sinele muritor provenit prin evoluţie din planurile originare ale Purtătorilor Vieţii, cealaltă este o entitate nemuritoare care vine din înaltele sfere ale Diviningtonului, un dar interior al lui Dumnezeu. Dar sinele muritor este totodată un sine personal; el este înzestrat cu personalitate.

^{(1205.3) 110:2.5} În calitate de creatură personală, voi aveţi o minte şi o voinţă. În calitate de creatură prepersonală, Ajustorul are o preminte şi o prevoinţă. Dacă voi vă conformaţi atât de complet minţii Ajustorului încât vederile voastre să fie perfect acordate, atunci mintea voastră şi mintea lui formează numai una, iar a voastră este întărită de cea a Ajustorului. Apoi, dacă voinţa voastră ordonă şi pune în executare deciziile acestei minţi noi şi combinate, voinţa prepersonală a Ajustorului atinge, graţie deciziei voastre, o expresie a personalităţii şi, în ceea ce priveşte acest proiect particular, voi şi Ajustorul nu sunteţi decât una. Mintea voastră s-a acordat cu divinitatea, iar voinţa Ajustorului a reuşit să se exprime personal.

^{(1205.4) 110:2.6} În măsura în care această identitate este realizată, voi vă apropiaţi mental de ordinul morontial al existenţei. Termenul minte morontială înseamnă substanţa şi suma unei minţi de natură materială şi a alteia de natură spirituală, aflate în cooperare. Intelectul morontial implică deci, în universul local, o minte dublă, dominată de o singură voinţă. La muritori, aceasta este o voinţă de origine umană care devine divină atunci când omul identifică mintea sa umană cu calitatea mentală a lui Dumnezeu.

3. Cooperarea cu Ajustorul

^{(1205.5) 110:3.1} Ajustorii joacă jocul sacru şi magnific al epocilor; ei sunt angajaţi într-una dintre aventurile supreme ale timpului în spaţiu. Cât sunt ei de fericiţi când cooperarea voastră le îngăduie să vă acorde asistenţă în bravele voastre lupte temporale în vreme ce continuă să îşi urmărească sarcinile lor mai vaste ale eternităţii! Însă, atunci când Ajustorul vostru încearcă să comunice cu voi, mesajul său se pierde în general în fluxul material al curenţilor de energie al minţii umane; numai ocazional se face că voi profitaţi de un ecou, un slab şi îndepărtat ecou al vocii divine.

^{(1205.6) 110:3.2} Ţelul Ajustorului vostru este acela de a vă călăuzi prin viaţa pământeană şi să ducă la bun sfârşit supravieţuirea voastră. Reuşita sa nu depinde atât de teoriile crezurilor voastre, cât de deciziile voastre, de hotărârile voastre, precum şi de fermitatea credinţei voastre. Toate aceste mişcări de creştere a personalităţii devin influenţe puternice care contribuie la avansarea voastră, deoarece ele vă ajută la cooperarea cu Ajustorul şi la încetarea de a-i mai rezista. În întreprinderile lor pământene, Ajustorii Gândirii reuşesc sau eşuează aparent exact în măsura în care muritorii reuşesc sau nu reuşesc să coopereze cu planul destinat să îi ridice de-a lungul cărării ascendente care rezultă în perfecţiune. Secretul supravieţuirii este învăluit în suprema dorinţă a oamenilor de a fi asemănători lui Dumnezeu, şi în bunăvoinţa corespondentă de a face şi de a fi tot ceea ce este esenţial pentru a satisface în cele din urmă această dorinţă dominantă.

^{(1206.1) 110:3.3} Când vorbim despre succesul sau eşecul unui Ajustor, noi vorbim de punctul de vedere al supravieţuirii umane. Ajustorii nu eşuează niciodată; ei sunt de esenţă divină şi ies întotdeauna triumfători din fiecare din întreprinderile lor.

^{(1206.2) 110:3.4} Eu sunt forţat să constat că mulţi dintre voi petrec atât de mult timp şi fac atâtea eforturi mentale pentru lucrurile nesemnificative ale vieţii, în timp ce neglijaţi aproape în întregime realităţile mai esenţiale care au o importanţă veşnică, anume aceste înfăptuiri care se referă la stabilirea unui acord de lucru mai armonios între voi şi Ajustorul vostru. Marele ţel al existenţei umane constă în a se acorda cu divinitatea Ajustorului interior. Marea înfăptuire a vieţii muritoare este de a ajunge să se consacre cu adevărat şi în mod inteligent ţelurilor eterne ale spiritului divin care aşteaptă şi lucrează în mintea voastră. Dar un efort devotat şi determinat pentru a împlini destinul etern este în întregime compatibil cu veselia şi cu bucuria de a trăi, precum şi cu o anumită carieră pământeană onorabilă şi reuşită. Cooperarea cu Ajustorul Gândirii nu implică faptul de a se tortura, de a se preface a fi pios sau umil într-un mod ipocrit şi ostentativ. Viaţa ideală constă în a servi cu dragoste mai degrabă decât de a duce o existenţă de nelinişte temătoare.

^{(1206.3) 110:3.5} Faptul de a fi dezorientat, şi chiar şi oarecum descurajat şi a, nu semnifică în mod necesar o rezistenţă la îndrumarea Ajustorului interior. Aceste atitudini denotă uneori o lipsă de cooperare activă cu Veghetorul divin şi pot deci să întârzie întrucâtva progresul spiritual, dar, pentru sufletul care-l cunoaşte pe Dumnezeu, asemenea dificultăţi emotive intelectuale nu interferează câtuşi de puţin cu certitudinea supravieţuirii. Ignoranţa singură nu poate niciodată împiedica supravieţuirea; nici îndoielile care prezintă caracteristicile confuziei mintale sau incertitudinea temătoare. Singură rezistenţa conştientă la călăuzirea Ajustorului poate să împiedice supravieţuirea sufletului nemuritor aflat în evoluţie.

^{(1206.4) 110:3.6} Nu trebuie să consideraţi cooperarea cu Ajustorul vostru ca un proces în mod particular conştient, căci nu este astfel. Mobilurile şi deciziile voastre, hotărârile voastre fidele şi dorinţele voastre supreme sunt ceea ce constituie o cooperare reală şi eficientă. Voi puteţi spori în mod conştient armonia cu Ajustorul:

^{(1206.5) 110:3.7} 1. Alegând să răspundeţi la apelul îndrumării divine, întemeind în mod sincer viaţa voastră umană pe cea mai înaltă conştiinţă a adevărului, a frumuseţii şi a bunătăţii pe care o aveţi voi, şi apoi coordonând aceste calităţi divine prin înţelepciune, prin adorare, prin credinţă şi prin iubire.

^{(1206.6) 110:3.8} 2. Iubindu-l pe Dumnezeu şi dorind să-i semănaţi – prin recunoaşterea sinceră a paternităţii divine şi a adorării iubitoare a Tatălui celest.

^{(1206.7) 110:3.9} 3. Iubind oamenii şi dorind sincer să-i serviţi – recunoscând din toată inima fraternitatea umană dublată de o afecţiune înţeleaptă şi inteligentă pentru fiecare dintre semenii voştri muritori.

^{(1206.8) 110:3.10} 4. Acceptând cu bucurie cetăţenia cosmică – recunoscând cu onestitate obligaţiile voastre progresive faţă de Fiinţa Supremă, având conştiinţa interdependenţei dintre omul evolutiv şi Deitatea în evoluţie. Aceasta este naşterea moralităţii cosmice şi realizarea datoriei universale.

4. Munca Ajustorului în minte

^{(1207.1) 110:4.1} Ajustorii sunt capabili să primească curentul continuu de inteligenţă cosmică venind prin circuitele conducătoare ale timpului şi ale spaţiului. Ei au contact deplin cu inteligenţa şi energia spirituale ale universurilor. Cu toate acestea, aceşti puternici locuitori lăuntrici sunt incapabili să transmită multe dintre aceste comori de înţelepciune şi de adevăr minţii subiecţilor lor muritori, ca urmare a lipsei de natură comună şi a absenţei de recunoaştere sensibilă.

^{(1207.2) 110:4.2} Ajustorul Gândirii este angajat într-un efort constant pentru spiritualizarea minţii voastre, astfel încât să facă să evolueze sufletul vostru morontial, însă voi înşivă rămâneţi aproape inconştienţi de acest ajutor lăuntric. Voi sunteţi întru totul incapabili să distingeţi roadele propriului vostru intelect material de cele ale activităţilor asociate ale sufletului vostru şi ale Ajustorului vostru.

^{(1207.3) 110:4.3} Anumite prezentări abrupte ale gândirii, anumite concluzii şi anumite alte imagini mentale sunt uneori opera directă sau indirectă a Ajustorului; însă, mult mai adesea, ele reprezintă emergenţa subită, în conştiinţă, a ideilor care se grupaseră ele însele pe nivelele mentale subconştiente, sau a multora dintre evenimentele naturale şi banale ale funcţiunii fizice normale şi obişnuite, inerente circuitelor minţii animale în evoluţie. (În contrast cu aceste emanaţii subconştiente, revelaţiile Ajustorului apar în domeniile supraconştiinţei.)

^{(1207.4) 110:4.4} Paragraph 110:4.4 is missing

^{(1207.5) 110:4.5} Există o imensă prăpastie între uman şi divin, între om şi Dumnezeu. Rasele Urantiei sunt atât de mult controlate de procesele electrice şi chimice, comportamentul lor obişnuit seamănă atât de mult cu cel al animalelor, reacţiile lor obişnuite sunt atât de emotive, încât Veghetorilor le devine extrem de dificil să le călăuzească şi să le dirijeze. Voi sunteţi atât de lipsiţi de curaj în decizii şi de devotament în cooperare, încât Ajustorii voştri lăuntrici se găsesc aproape în imposibilitatea de a comunica direct cu mintea umană. Chiar şi atunci când ei ajung să facă să se perceapă o rază de adevăr nou pentru sufletul în evoluţie, această revelaţie spirituală orbeşte adesea creatura până la a-i provoca o criză de fanatism sau de a declanşa vreo altă bulversare intelectuală având rezultate dezastruoase. Multe dintre religiile noi şi dintre ciudatele culte în „isme” sunt născute din comunicările nereuşite, imperfecte, neînţelese şi deformate ale Ajustorilor Gândirii.

^{(1207.6) 110:4.6} Arhivele Ierusemului arată că în decursul a numeroase milenii, fiecare generaţie a avut din ce în ce mai puţine fiinţe susceptibile de a opera fără pericol cu Ajustorii autonomi. Acest tablou alarmant a condus personalităţile care supraveghează Satania să considere cu favoare propunerile unora dintre supraveghetorii voştri planetari mai imediaţi, care recomandă să se ia măsuri proprii pentru a favoriza şi a conserva tipurile spirituale superioare ale raselor Urantiei.

5. Concepte eronate ale călăuzirii Ajustorilor

^{(1207.7) 110:5.1} Să distingeţi bine şi să nu confundaţi misiunea şi influenţa Ajustorului cu ceea ce se numeşte în mod obişnuit conştiinţă; nu există legătură directă între Ajustor şi conştiinţă. Conştiinţa este o reacţie umană şi pur psihică. Nu trebuie să fie dispreţuită, dar ea reprezintă prea puţin vocea lui Dumnezeu pentru suflet, pe când într-adevăr Ajustorul o reprezintă, dacă vocea sa ar putea fi auzită. Conştiinţa vă sfătuieşte pe bună dreptate să faceţi ceea ce este just, dar Ajustorul se străduieşte în plus să vă zică ceea ce este cu adevărat just, în momentul şi în măsura în care voi sunteţi capabili să percepeţi directivele Veghetorului.

^{(1208.1) 110:5.2} Experienţa umană a viselor, aceste desfăşurări dezordonate şi dezlânate ale minţii adormite, incoerente, aduc o bună dovadă că Ajustorii nu pot reuşi să armonizeze şi să asocieze factorii mentali divergenţi ai omului. În spaţiul unei singure vieţi, Ajustorii pur şi simplu nu pot coordona şi sincroniza arbitrar două lumi de gândire atât de neasemănătoare şi de diferite cum sunt cea umană şi cea divină. Când ei ajung acolo, după cum au şi făcut-o uneori, sufletele interesate sunt transferate direct în lumile locuinţelor fără a trebui să treacă prin experienţa morţii.

^{(1208.2) 110:5.3} În timpul perioadelor de somn, Ajustorul nu încearcă să îndeplinească decât ceea ce voinţa personalităţii locuite aprobase, în prealabil, pe deplin prin deciziile luate şi prin alegerile făcute în momentele în care conştiinţa era pe deplin trează. Aceste decizii şi aceste alegeri se plasează în domeniile supramentale, domeniile în care se leagă relaţii reciproce între uman şi divin.

^{(1208.3) 110:5.4} Pe durata somnului gazdelor lor muritoare, Ajustorii încearcă să îşi imprime creaţiile pe nivelele superioare ale minţii materiale; unele dintre visele voastre groteşti arată că Ajustorii nu reuşesc să stabilească un contact eficient. Absurdităţile vieţii de vis nu demonstrează numai presiunea emoţiilor refulate, ci dovedesc totodată că conceptele spirituale prezentate de Ajustori sunt oribil deformate. Propriile voastre pasiuni, impulsurile voastre şi alte tendinţe înnăscute se traduc în tablou şi substituie dorinţele lor neexprimate cu mesajele divine pe care Veghetorii se străduiesc să le introducă în arhivele psihice în timpul somnului inconştient.

^{(1208.4) 110:5.5} Este extrem de periculos să se facă supoziţii asupra a ceea ce provine, în viaţa onirică, de la Ajustor. Ajustorii lucrează într-adevăr în timpul somnului, dar visele voastre obişnuite sunt fenomene pur fiziologice şi psihologice. Tot astfel, există riscul de a încerca o discriminare între înregistrarea conceptelor Ajustorului şi receptarea mai mult sau mai puţin continuă a ordinelor conştiinţei muritoare. Acestea sunt probleme care trebuie să fie rezolvate prin discernământ individual şi prin decizii personale. În orice caz, dacă o fiinţă umană se amăgeşte respingând expresia unui Ajustor pentru că ea crede că aceasta este o experienţă pur umană, acest lucru ar fi mai bun pentru ea, decât să comită greşeala de a înălţa o reacţie a minţii umane atribuindu-i o demnitate divină. Nu uitaţi că influenţa unui Ajustor al Gândirii se exercită în cea mai mare parte, deşi nu în întregime, ca o experienţă supraconştientă.

^{(1208.5) 110:5.6} În diverse grade, şi tot mai mult în cursul ascensiunii voastre a cercurilor psihice, voi comunicaţi efectiv uneori direct, dar mai adesea indirect cu Ajustorul vostru. Este totuşi primejdios să se nutrească ideea că fiecare nou concept ce se naşte în mintea umană este dictat de Ajustor. La fiinţele din ordinul vostru, ceea ce voi acceptaţi ca fiind vocea Ajustorului este în realitate cel mai adesea emanaţia propriului vostru intelect. Terenul este primejdios; şi fiecare fiinţă umană trebuie să rezolve aceste probleme pentru sine însăşi după înţelepciunea sa umană naturală şi după perspicacitatea sa supraumană.

^{(1208.6) 110:5.7} Dacă Ajustorul fiinţei omeneşti prin care este transmisă această comunicare se bucură de un câmp de acţiune atât de larg, aceasta ţine mai ales de faptul că această fiinţă umană manifestă o indiferenţă aproape completă pentru toată manifestarea exterioară a prezenţei interioare a Ajustorului. Din fericire este într-adevăr bine că ea rămâne conştientă cu totul indiferentă la acest proces. Ea deţine unul dintre Ajutorii cei mai experimentaţi din vremea sa şi din generaţia sa. Păzitorul ei de destin estimează totuşi ca fiind rară şi fortuită reacţia ei de pasivitate şi absenţa ei de interes pentru fenomenele asociate prezenţei, în mintea sa, a acestui Ajustor cu talente variate. Toate acestea constituie o coordonare benefică de influenţe, favorabilă în acelaşi timp pentru Ajustorul din sfera superioară de acţiune, şi pentru partenerul uman sub raporturile sănătăţii, ale eficacităţii şi ale liniştii.

6. Cele şapte cercuri psihice

^{(1209.1) 110:6.1} Realizarea totală a personalităţii pe o lume materială este înglobată în cucerirea celor şapte cercuri succesive ale potenţialităţii muritorilor. Intrarea în cel de-al şaptelea cerc marchează funcţionarea iniţială a adevăratei personalităţi umane. Stăpânirea primului cerc denotă maturitatea relativă a muritorului. Cu toate că traversarea celor şapte cercuri ale creşterii cosmice nu este echivalentul fuziunii cu Ajustorul, stăpânirea acestor cercuri marchează trecerea de etapele preliminare acestei fuziuni cu Ajustorul.

^{(1209.2) 110:6.2} Ajustorul este partenerul vostru egal pentru trecerea celor şapte cercuri – pentru ajungerea la o maturitate umană relativă. Ajustorul face cu voi ascensiunea cercurilor de la al şaptelea până la primul, dar progresează către statutul de activitate autonomă şi de supremaţie întrutotul independent de cooperarea activă a minţii muritoare.

^{(1209.3) 110:6.3} Cercurile psihice nu sunt nici exclusiv intelectuale nici în întregime morontiale. Ele ţin de statutul personalităţii, de înfăptuirile mentale, de creşterea sufletului şi de acordul cu Ajustorul. Traversarea reuşită a acestor nivele necesită funcţionarea armonioasă a întregii personalităţi, şi nu numai a uneia din fazele ei. Creşterea fracţiunilor nu este echivalentă cu adevărata maturizare a întregului; în realitate, părţile cresc proporţional cu expansiunea totalităţii sinelui – întregul sine – material, intelectual şi spiritual.

^{(1209.4) 110:6.4} Când dezvoltarea naturii intelectuale o anticipează pe cea a spiritualului, situaţia face comunicările cu Ajustorul Gândirii atât dificile cât şi primejdioase. În mod asemănător, un exces de dezvoltare spirituală tinde să producă o interpretare fanatică şi pervertită a directivelor spirituale ale locuitorului divin. Lipsa de capacitate spirituală face foarte dificilă transmiterea unui intelect material a adevărurilor spirituale situate în supraconştientul superior. Numai într-o minte perfect echilibrată, instalat într-un corp cu obiceiuri sănătoase, cu energii nervoase stabilizate şi cu funcţiuni chimice echilibrate – când puterile fizice, mentale şi spirituale se dezvoltă în armonie triunică – se face că pot fi comunicate un maximum de lumină şi de adevăr cu un minimum de pericol temporar şi de riscuri pentru veritabila bunăstare a unui asemenea individ. Prin această creştere echilibrată face omul, unul câte unul, ascensiunea cercurilor de progres planetar, de la al şaptelea până la primul.

^{(1209.5) 110:6.5} Ajustorii sunt întotdeauna aproape de voi şi în voi, dar este ceva rar ca ei să vă poată vorbi direct, aşa cum v-ar vorbi o altă fiinţă. Cerc după cerc, deciziile voastre intelectuale, alegerile voastre morale şi dezvoltarea voastră spirituală îl fac pe Ajustor apt să funcţioneze în mintea voastră. Cerc după cerc, voi vă ridicaţi astfel de la stadiile inferioare de asociere şi de acord mental cu Ajustorul, astfel încât el poate din ce în ce mai mult să îşi imprime imaginile destinului, cu o claritate şi cu o convingere crescânde pe conştiinţa în evoluţie a acestei minţi-suflet care îl caută pe Dumnezeu.

^{(1210.1) 110:6.6} Fiecare decizie pe care o luaţi are ca efect fie stânjenirea, fie facilitarea funcţiunii Ajustorului. În paralel, însăşi aceste decizii determină înaintarea voastră în cercurile de înfăptuire umană. Este adevărat că supremaţia unei decizii, relaţia sa cu o criză, are multe raporturi cu influenţa sa pentru depăşirea cercurilor; totuşi numărul de decizii, repetările frecvente şi persistente, sunt deopotrivă de esenţiale pentru a fi ceva sigur că aceste relaţii vor forma obişnuinţe.

^{(1210.2) 110:6.7} Cele şapte nivele de progres uman sunt greu de definit cu precizie, deoarece aceste nivele sunt personale. Ele variază pentru fiecare individ, şi sunt aparent determinate de capacitatea de creştere a fiecărei fiinţe umane. Cucerirea acestor nivele de evoluţie cosmică se reflectă în trei feluri:

^{(1210.3) 110:6.8} 1. Acordul cu Ajustorul. Spiritualizându-se, mintea se apropie de prezenţa Ajustorului proporţional cu străbaterea cercurilor.

^{(1210.4) 110:6.9} 2. Evoluţia sufletului. Emergenţa sufletului morontial indică întinderea şi adâncimea stăpânirii cercurilor.

^{(1210.5) 110:6.10} 3. Realitatea personalităţii. Gradul de realitate a individualităţii este direct determinat de cucerirea cercurilor. Persoanele devin mai reale pe măsură ce se ridică de la cel de-al şaptelea la primul nivel al existenţei muritoare.

^{(1210.6) 110:6.11} Pe măsură ce copilul ieşit din evoluţia materială traversează cercurile, el creşte şi devine omul matur cu potenţialităţi nemuritoare. Realitate sumbră a naturii embrionare a unui om în stadiul celui de-al şaptelea cerc cedează locul manifestării mai clare a naturii morontiale emergente a unui cetăţean al universului local.

^{(1210.7) 110:6.12} Este imposibil de definit cu precizie cele şapte nivele, sau cercuri psihice ale creşterii umane, dar este îngăduit să se sugereze limitele minime şi maxime ale acestor stadii de realizare a maturităţii:

^{(1210.8) 110:6.13} Al şaptelea cerc. Fiinţele umane pătrund în acest nivel atunci când îşi dezvoltă puterile de alegere personală, decizia individuală, responsabilitatea morală şi capacitatea lor de a atinge individualitatea spirituală. Aceasta denotă funcţionarea unificată a celor şapte spirite-minte adjutante sub conducerea spiritului înţelepciunii, punerea în circuit a creaturii omeneşti în influenţa Duhului Sfânt şi, pe Urantia, funcţionarea esenţială a Spiritului Adevărului împreună cu recepţia unui Ajustor al Gândirii în mintea muritoare. Intrarea în cel de-al şaptelea cerc face, dintr-o creatură umană, un adevărat cetăţean în putere al universului local.

^{(1210.9) 110:6.14} Al treilea cerc. Munca Ajustorului este mult mai eficientă după ce ascendentul uman a atins al treilea cerc şi a primit, cu titlu personal, un păzitor serafic de destin. Deşi aparent nu există eforturi concertate între Ajustor şi păzitorul serafic, se poate totuşi observa, după acordarea însoţitorului serafic personal, o ameliorare indubitabilă în toate fazele de înfăptuire cosmică şi de dezvoltare spirituală. Când al treilea cerc este atins, Ajustorul se străduieşte să facă morontială mintea omului în timpul restului vieţii sale de muritor, să străbată cercurile rămase şi să atingă stadiul final al asocierii divin-uman înainte ca moartea naturală să dizolve această asociere unică.

^{(1210.10) 110:6.15} Primul cerc. În general, Ajustorul nu poate vorbi direct şi imediat cu voi înainte ca voi să fi atins primul cerc, cercul final de înfăptuire progresivă a unui muritor. Acest nivel reprezintă cea mai mare realizare posibilă a relaţiilor minte-Ajustor de pe parcursul experienţei umane, înainte ca sufletul morontial în evoluţie să fi fost eliberat de suportul său corporal material. În ceea ce priveşte mintea, emoţiile şi clarviziunea cosmică, realizarea primului cerc psihic reprezintă cea mai mare apropiere posibilă dintre mintea materială şi Ajustorul spiritual în experienţa oamenilor.

^{(1211.1) 110:6.16} Poate că aceste cercuri psihice de înaintare a muritorilor ar fi mai bine să fie denumite nivele cosmice: nivele unde noi înţelegem efectiv semnificaţiile şi realizările valorilor unei apropieri progresive de conştiinţa morontială a existenţei unei relaţii iniţiale dintre sufletul evolutiv şi Fiinţa Supremă emergentă. Chiar această relaţie este ceea ce face veşnic imposibilă explicarea deplină a semnificaţiei cercurilor cosmice minţii materiale. Aceste străbateri ale cercurilor nu au decât raporturi relative cu faptul de a fi conştient de Dumnezeu. Cel care este în cel de-al şaptelea sau al şaselea cerc poate să-l cunoască pe Dumnezeu – să fie conştient de filiaţia sa – aproape tot atât de bine ca şi cel care este în primul sau în al doilea cerc, dar fiinţele cercurilor inferioare sunt mult mai puţin conştiente de relaţia lor experienţială cu Fiinţa Supremă, de cetăţenia lor universală. Depăşirea acestor cercuri cosmice va face parte din experienţa ascendenţilor pe lumile locuinţelor dacă ei nu reuşesc această înfăptuire înainte de moartea naturală.

^{(1211.2) 110:6.17} Motivaţia credinţei transformă în experienţă deplina realizare a filiaţiei omului cu Dumnezeu, dar acţiunea, executarea deciziilor, este esenţială pentru a atinge, prin evoluţie, conştiinţa de înrudirea progresivă cu actualizarea cosmică a Fiinţei Supreme. Credinţa transmută potenţialele în actuale în lumea spirituală, dar potenţialele nu devin actuale, în domeniile finite ale Supremului, decât prin realizarea experienţei alegerii şi graţie ei. Alegerea de a face voia lui Dumnezeu reuneşte, într-un act al personalităţii, credinţa spirituală şi deciziile materiale, şi oferă astfel un punct de sprijin divin şi spiritual permiţând pârghiei umane şi materiale a setei de Dumnezeu să acţioneze mai eficient. Această înţeleaptă coordonare de forţe materiale şi spirituale sporeşte considerabil realizarea cosmică a Supremului şi înţelegerea morontială a Deităţilor Paradisului.

^{(1211.3) 110:6.18} Stăpânirea cercurilor cosmice este legată de creşterea cantitativă a sufletului morontial, de comprehensiunea semnificaţiilor supreme. Însă statutul calitativ al acestui suflet nemuritor depinde în întregime de gradul în care el înţelege, prin credinţă vie, valoarea faptului, având potenţial paradisiac, a filiaţiei omului muritor faţă de Dumnezeu cel etern. De aceea, cei care sunt în cel de-al şaptelea cerc, se duc pe lumile locuinţelor pentru a urmări realizarea creşterii lor cosmice cantitative întocmai ca şi cei din cel de-al doilea cerc, sau chiar şi din primul.

^{(1211.4) 110:6.19} Nu există decât o relaţie indirectă între străbaterea cercurilor cosmice şi experienţa religioasă spirituală actuală; asemenea înfăptuiri sunt reciproce, deci mutual benefice. Dezvoltarea pur spirituală poate să rămână aproape fără influenţă asupra prosperităţii materiale planetare, dar depăşirea cercurilor sporeşte întotdeauna potenţialul reuşitei şi al înfăptuirii umane.

^{(1211.5) 110:6.20} De la cel de-al şaptelea cerc până la al treilea, cele şapte spirite minte adjutante exercită o acţiune sporită şi unificată pentru a scăpa mintea umană de dependenţa de realităţile mecanismelor vieţii materiale, ceea ce o pregăteşte să pătrundă mai bine nivelele morontiale de experienţă. Pornind de la al treilea cerc, influenţa adjutanţilor se diminuează progresiv.

^{(1211.6) 110:6.21} Cele şapte cercuri îmbrăţişează experienţa muritorilor care se întinde, de la nivelul pur animal cel mai elevat, până la cel mai de jos nivel de contact morontial efectiv al conştiinţei de sine ca experienţă a personalităţii. Stăpânirea primului cerc cosmic denotă că s-a atins maturitatea premorontială a muritorului, şi marchează terminarea slujirii asociate a spiritelor adjutante ca influenţă exclusivă a acţiunii mentale în personalitatea umană. Dincolo de primul cerc, mintea se înrudeşte tot mai mult cu inteligenţa stadiului morontial de evoluţie, slujirea asociată a minţii cosmice şi a facultăţilor supraadjutante ale Spiritului Creativ al unui univers local.

^{(1212.1) 110:6.22} Marile zile din cariera individuală a Ajustorilor sunt următoarele: mai întâi, atunci când subiectul lor uman străpunge cel de-al treilea cerc psihic, ceea ce asigură activitatea autonomă a Veghetorului şi o gamă sporită de funcţiuni (dacă Ajustorul nu era deja autonom). Apoi, când partenerul lor uman atinge primul cerc psihic, ceea ce face posibilă comunicarea reciprocă între ei, cel puţin într-o oarecare măsură. Şi, în sfârşit, atunci când ei sunt definitiv şi veşnic contopiţi.

7. Realizarea nemuririi

^{(1212.2) 110:7.1} Străbaterea celor şapte cercuri cosmice nu este echivalentă cu fuziunea cu Ajustorul. Mulţi muritori vii de pe Urantia au străbătut cercurile, dar fuziunea depinde de încă alte realizări spirituale mai mari şi mai sublime; trebuie să se ajungă la armonizarea într-un mod definitiv şi complet a voinţei umane cu voinţa lui Dumnezeu, aşa cum rezidă ea în Ajustorul Gândirii.

^{(1212.3) 110:7.2} Atunci când o fiinţă umană a desăvârşit cercurile realizării cosmice, şi când după aceea alegerea finală a voinţei muritorului permite Ajustorului să desăvârşească asocierea identităţii umane cu sufletul morontial în timpul vieţii evolutive fizice, atunci aceste legături consumate ale unui suflet cu un Ajustor se fac independent pe lumile locuinţelor. Un ordin provenit din Uversa stipulează fuziunea imediată a Ajustorului şi a sufletului morontial. Dacă această fuziune are loc în timpul vieţii fizice, corpul material este consumat instantaneu, şi fiinţele umane care ar asista la acest spectacol ar constata pur şi simplu că muritorul în transfer dispare „în care de foc”.

^{(1212.4) 110:7.3} Majoritatea Ajustorilor care au transferat subiecţii lor în afara Urantiei erau foarte experimentaţi şi cunoscuţi pentru a fi locuit anterior numeroşi muritori de pe alte sfere. Trebuie reamintit că Ajustorii dobândesc o preţioasă experienţă din locuirea pe planetele unde ei sunt doar pregătiţi; de aici nu rezultă că experienţa necesară unei munci avansate se câştigă numai la subiecţii muritori care nu reuşesc să supravieţuiască.

^{(1212.5) 110:7.4} În urma fuziunii cu voi, Ajustorii voştri împărtăşesc destinul vostru şi experienţa voastră; ei sunt voi. După fuziunea nemuritorului suflet morontial cu Ajustorul asociat, toată experienţa şi toate valorile unuia devin în cele din urmă proprietatea celuilalt, astfel încât cei doi formează efectiv o singură entitate. Într-un anumit sens, această nouă fiinţă aparţine trecutului etern şi există pentru eternul viitor. Tot ceea ce era cândva uman în sufletul care supravieţuieşte şi tot ceea ce este în mod experienţial divin la Ajustor devine acum posesiunea efectivă a noii şi mereu ascendentei personalităţi universale. Totuşi, pe fiecare nivel universal, Ajustorul nu poate înzestra creatura decât cu atributele care au la acest nivel o semnificaţie şi o valoare. Unicitatea absolută cu Veghetorul divin, epuizarea completă a dotării unui Ajustor, nu se poate împlini decât în eternitate, după ce a fost atins în cele din urmă Tatăl universal, Tatăl spiritelor, sursa permanentă a acestor daruri divine.

^{(1212.6) 110:7.5} Când sufletul în evoluţie şi Ajustorul divin au fuzionat veşnic în cele din urmă, fiecare dintre ei dobândeşte toate calităţile susceptibile de a fi dobândite de celălalt. Această personalitate coordonată posedă toată memoria experienţială a supravieţuirii deţinută odinioară de mintea muritoare ancestrală şi, acum, de către sufletul morontial. Pe de altă parte, finalitarul potenţial înglobează toată memoria experienţelor Ajustorului din cursul şederilor sale din toate timpurile la muritori. Cu toate acestea, Ajustorul va avea nevoie de eternitatea viitoare pentru a dota complet această asociere a personalităţii cu înţelesurile şi cu valorile pe care acest Veghetor divin le duce mai departe din eternitatea trecută.

^{(1213.1) 110:7.6} Dar, la marea majoritate a Urantienilor, Ajustorul trebuie să aştepte cu răbdare descătuşarea prin moarte a subiectului său, să aştepte ca sufletul emergent să se elibereze de dominaţia aproape completă a modelelor energetice şi a forţelor chimice inerente ordinului vostru material de existenţă. Principala dificultate pe care o întâmpinaţi pentru intrarea în contact cu Ajustorul vostru constă în această natură materială atât de ancorată. Foarte puţini muritori sunt realmente gânditori. Din punct de vedere spiritual, voi nu vă dezvoltaţi mintea şi nu v-o disciplinaţi până în punctul unei legături favorabile cu Ajustorii divini. Mintea umană se face surdă la argumentele spirituale pe care Ajustorul le traduce extrăgându-le din multiplele mesaje ale teledifuziunilor universale ale iubirii provenind de la Tatăl îndurător. Ajustorul constată cvasi-imposibilitatea de a înregistra aceste directive spirituale însufleţitoare într-o minte animală şi complet dominată de forţele chimice şi electrice inerente naturii voastre fizice.

^{(1213.2) 110:7.7} Ajustorii se bucură de stabilirea contactului cu mintea umană, dar ei trebuie să fie răbdători pe durata lungilor ani de şedere tăcută, în timpul cărora ei sunt neputincioşi în a învinge rezistenţa voastră animală şi în a comunica direct cu voi. Cu cât se înalţă Ajustorii Gândirii mai mult pe scara servirii, cu atât devin ei mai eficienţi; însă, în timpul şederii voastre în carne, ei nu pot niciodată să vă abordeze cu aceeaşi afecţiune deplină, simpatică şi expresivă ca în momentul în care voi îi discerneţi, de la minte la minte, pe lumile locuinţelor.

^{(1213.3) 110:7.8} În timpul vieţii muritoare, corpul şi mintea materiale vă separă de Ajustorul vostru şi împiedică libera comunicare cu el. După moarte şi după fuziunea eternă, voi sunteţi una cu Ajustorul vostru – nu puteţi să fiţi distinşi ca fiinţe separate – şi astfel nu mai există nevoia de a comunica în maniera în care înţelegeţi voi acest lucru.

^{(1213.4) 110:7.9} Deşi vocea Ajustorului este întotdeauna în voi, cea mai mare parte din voi o aud rareori în cursul unei vieţi. Fiinţele umane care nu au atins cercurile al treilea şi al doilea aud rar vocea directă a Ajustorului, şi aceasta doar în momentele supreme de dorinţă, într-o situaţie supremă, şi în urma vreunei decizii supreme.

^{(1213.5) 110:7.10} În intervalul de timp dintre stabilirea şi ruperea contactului dintre mintea umană a unui rezervist al destinului şi supraveghetorii planetari, Ajustorul interior se găseşte uneori plasat astfel încât îi devine posibil să transmită un mesaj partenerului său muritor. Destul de recent, pe Urantia, un Ajustor autonom transmite un mesaj de acest ordin asociatului său uman, membru al corpului de rezervă al destinului. Acest mesaj începea cu aceste cuvinte: „Şi acum, fără a răni sau a pune în pericol subiectul devoţiunii mele curtenitoare şi, în ce mă priveşte pe mine, fără intenţia de a-i aplica o pedeapsă excesivă sau de a-l descuraja, înregistraţi rugămintea pe care i-o adresez.” Urmează un îndemn magnific de mişcător şi de implorător în care Ajustorul cerea, între altele, ca subiectul „să îmi acorde mai fidel cooperarea sa sinceră, să suporte mai cu veselie obligaţiile pe care le-am impus, să execute mai fidel programul pe care l-am întocmit, să treacă mai răbdător prin încercările pe care le-am ales, să urmeze cu mai multă perseverenţă şi ardoare cărarea pe care am trasat-o, să primească mai umil creditul care i se poate atribui ca urmare a eforturilor mele neîncetate – să transmiteţi astfel mustrările mele omului în care locuiesc. Eu îmi revărs asupra lui afecţiunea şi devotamentul supreme ale unui spirit divin. Ziceţi astfel subiectului meu mult-iubit, că eu voi acţiona cu înţelepciune şi putere până la capăt, până ce ultima sa bătălie a luat sfârşit. Eu voi fi fidel personalităţii care îmi este încredinţată. Eu o îndemn să urmeze şi să nu mă dezamăgească, să nu mă priveze de răsplata luptei mele perseverente şi intense. Pentru a atinge personalitatea, noi depindem de voinţa umană. Eu am făcut cu răbdare să progreseze această minte, cerc după cerc, iar şeful ordinului meu mi-a exprimat aprobarea sa. Cerc după cerc, eu merg mai departe până la judecată. Eu aştept cu plăcere şi fără nelinişte apelul nominal al destinului. Eu sunt pregătit să mă supun cu totul tribunalelor Celor Îmbătrâniţi de Zile.”

^{(1214.1) 110:7.11} [Prezentat de un Mesager Solitar al Orvontonului]

Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toti !

Costi

Share this:

Dragi prieteni,

După ce în articolul trecut pe fundalul unei muzici care sper că va plăcut,  ne-am echilibrat funcția glandei tiroide cu frecvențe stimulator terapeutice și  ne-am relaxat sistemul nervos  în sunete de natură cu curgeri de apă și ciripit de păsărele .. haideți acum să continuăm călătoria noastră spirituală prin intermediul Urantiei în una dintre cele mai importante teme prezentate în aceasta carte și anume cea a ajustorilor gândirii. După ce am văzut originea și natura lor .. haideți acum să vedem care este misiunea lor și în ce constă ajutorul pe care ni-l dau ei.

Acest articol este preluat  din cartea Urantia postată pe situl www.urantia.org  și îl puteți citi de mai jos pe acest blog .. sau îl puteți citi și în original accesând linkul de mai jos: http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-108-misiunea-si-ajutorul-ajustorilor-gandirii

                                    Capitolul 108

Misiunea şi ajutorul ajustorilor gândirii

^{(1185.1) 108:0.1} MISIUNEA Ajustorului Gândirii pe lângă rasele umane constă în a reprezenta, în a fi, Tatăl Universal pentru creaturile muritoare ale timpului şi ale spaţiului; aceasta este lucrarea fundamentală a darurilor divine. Misiunea lor este şi de a înălţa mintea muritorilor şi de a transfera sufletele nemuritoare ale oamenilor până la înălţimile divine şi la nivelele spirituale de perfecţiune paradisiace. Şi, transformând astfel prin experienţă natura umană a creaturilor temporare în natura divină a finalitarilor eterni, Ajustorii dau naştere unui tip unic de fiinţe formate prin uniunea eternă a Ajustorului perfect şi a creaturii devenite perfecte, tip pe care nici o altă tehnică din univers nu va fi în măsură să o reproducă.

^{(1185.2) 108:0.2} În tot universul, nimic nu poate înlocui faptul experienţei pe nivelele neexistenţiaele. Ca întotdeauna, Dumnezeul infinit este complet şi desăvârşit, incluzând infinit toate lucrurile, în afară de rău şi de experienţa creaturilor. Dumnezeu nu poate să facă rău; el este infailibil. Dumnezeu nu poate să cunoască experienţial ceea ce nu a experimentat niciodată personal. Precunoaşterea lui Dumnezeu este existenţială. De aceea spiritul Tatălui coboară din Paradis pentru a participa cu muritorii finiţi la orice experienţă de bună credinţă din cariera ascendentă; numai prin această metodă poate Dumnezeul existenţial să devină, în adevăr şi în fapt, Tatăl experienţial al omului. Infinitatea Dumnezeului etern înglobează potenţialul pentru experienţa finitului, potenţial care se actualizează, într-adevăr, în slujirea fragmentelor Ajustori care împărtăşesc efectiv experienţa vicisitudinilor vieţii umane.

1. Selectarea şi afectarea

^{(1185.3) 108:1.1} Când Ajustorii sunt trimişi din Divinington să servească pe lângă muritori, înzestrările lor cu divinitate existenţială sunt identice, însă ei diferă în calităţile experienţiale proporţional cu contactele lor anterioare cu creaturile evolutive şi în aceste creaturi. Noi nu putem explica după care idei fundamentale sunt acordaţi Ajustorii, dar presupunem că aceste daruri divine sunt atribuite potrivit unei înţelepte şi eficiente politici a unei veşnice aptitudini de a se adapta la personalitatea locuită. Constatăm că Ajustorii cei mai experimentaţi sălăşluiesc adesea în mintea umană de tip superior. Factorii ereditari umani trebuie deci să joace un rol considerabil în selecţia şi acordarea Ajustorului.

^{(1185.4) 108:1.2} Deşi nu o ştim cu precizie, noi credem ferm că toţi Ajustorii Gândirii sunt voluntari; însă, înainte ca ei să se angajeze de bună voie, ei sunt în posesia unor date complete privitoare la candidatul susceptibil de a fi locuit. Dările de seamă serafice asupra genealogiei candidaţilor şi asupra modelelor proiectate pentru conduita lor de viaţă sunt transmise, pe calea Paradisului, corpului rezervat de Ajustori de pe Divinington. Transmisia se efectuează prin tehnica reflectivităţii dirijate către interior, de la capitalele universurilor locale până la sediile suprauniversurilor. Aceste previziuni nu acoperă nu numai antecedentele ereditare ale candidatului muritor, ci şi evaluarea facultăţilor intelectuale şi a capacităţii sale spirituale probabile. Ajustorul sălăşluieşte deci voluntar în mintea a cărei natură intimă el o cunoaşte pe deplin.

^{(1186.1) 108:1.3} Ajustorul care se oferă voluntar este în particular interesat de trei calificări ale candidatului uman:

^{(1186.2) 108:1.4} 1. Capacitatea intelectuală. Mintea este oare normală? Care este potenţialul intelectual, capacitatea de inteligenţă? Individul poate oare deveni o creatură volitivă autentică? Înţelepciunea va avea oare ocazia să se manifeste?

^{(1186.3) 108:1.5} 2. Percepţia spirituală. Perspectivele dezvoltării sentimentului de veneraţie, naşterea şi creşterea naturii religioase. Care este potenţialul sufletului, capacitatea sa de receptivitate spirituală probabilă?

^{(1186.4) 108:1.6} 3. Puterile intelectuale şi spirituale conjugate. Gradul în care aceste două facultăţi pot fi asociate, conjugate, astfel încât să dea forţă caracterului uman şi să contribuie într-o manieră sigură la evoluţia unui suflet nemuritor având valoare de supravieţuire.

^{(1186.5) 108:1.7} Noi credem că în prezenţa acestor fapte, Veghetorii se oferă voluntar pentru o acordare. Este probabil ca mai mulţi Ajustori să se prezinte pentru un post. Poate că ordinele personalizate supervizoare îi aleg, din grupul de voluntari, pe cel care este cel mai bine calificat pentru sarcina de a spiritualiza şi de a face eternă personalitatea candidatului muritor. (Pentru acordarea şi pentru serviciul Ajustorilor, sexul creaturii nu este luat în considerare.)

^{(1186.6) 108:1.8} Scurtul interval de timp dintre oferirea de a fi voluntar şi trimiterea efectivă a Ajustorilor este probabil petrecut pe Divinington în şcolile Veghetorilor Personalizaţi. Acolo, un model activ al minţii muritorului în expectativă serveşte la a-l învăţa pe Ajustorul acordat planurile cele mai eficiente pentru abordarea personalităţii şi pentru spiritualizarea minţii. Modelul minţii în discuţie este stabilit printr-o combinaţie de date furnizate de serviciul de reflectivitate al suprauniversului. Cel puţin aceasta este ceea ce înţelegem noi, iar credinţa noastră vine din aceea că, Mesagerii Solitari în cursul lungii lor cariere universale, au reunit informaţii obţinute prin contactul cu mulţi Ajustori Personalizaţi.

^{(1186.7) 108:1.9} Atunci când Ajustorii sunt efectiv expediaţi din Divinington, nu este practic nici un interval de timp între momentul plecării lor şi cel al apariţiei lor în mintea subiectului pe care l-au ales. Durata medie a tranzitului unui Ajustor între Divinington şi Urantia este de 117 ore 42 de minute şi 7 secunde. Totalitatea acestui timp este practic folosită la înregistrarea pe Uversa.

2. Condiţii prealabile sejurului Ajustorului

^{(1186.8) 108:2.1} Deşi Ajustorii se oferă voluntar serviciului de îndată ce previziunile care se referă la o personalitate au fost transmise în Divinington, de fapt ei nu primesc misiunea lor înainte ca subiectul uman să ia prima sa decizie de personalitate morală. Prima alegere morală a unui copil al oamenilor este automat indicată în cel de-al şaptelea adjutant mental şi înregistrată imediat, prin intermediul Spiritului Creativ al universului local, pe circuitul universal de gravitaţie mentală a Autorului Asociat. Această înregistrare se înscrie în prezenţa Spiritului Stăpân care are jurisdicţia asupra suprauniversului, iar acesta transmite de îndată informaţia Diviningtonului. Ajustorii ajung la subiecţii lor umani de pe Urantia, în medie, cu puţin înainte ca ei să împlinească şase ani. În generaţia prezentă, cifra medie este de cinci ani, zece luni şi patru zile, adică după 2 134 zile de viaţă terestră a copilului.

^{(1187.1) 108:2.2} Ajustorii nu pot investi mintea muritoare înainte ca ea să fie pregătită cum se cuvine prin călăuzirea interioară a spiritelor adjutante şi încircuitate în Sfântul Spirit. Acţiunea coordonată a celor şapte adjutanţi este necesară pentru a califica mintea umană pentru a primi un Ajustor. Mintea creaturii trebuie să manifeste o tendinţă la adorare şi să denote funcţionarea înţelepciunii arătând aptitudinea sa de a alege dintre valorile emergente ale binelui şi răului – de a face o alegere morală.

^{(1187.2) 108:2.3} Astfel, scena minţii umane este pregătită pentru a primi Ajustorul, însă, ca o regulă generală, aceştia nu vin imediat să ocupe o astfel de minte, decât pe lumile unde Spiritul Adevărului funcţionează în calitate de coordonator spiritual al unor diverse servicii ale spiritelor.

^{(1187.3) 108:2.4} Dacă acest spirit al Fiilor de consacrare este prezent, Ajustorii sosesc infailibil de îndată ce al şaptelea spirit-minte adjutant începe să funcţioneze şi semnalează Spiritului Mamă al Universului că el a împlinit, în potenţial, coordonarea celor şase adjutanţi asociaţi care îşi aduseseră anterior serviciul lor intelectului muritorului respectiv. De aceea, din ziua Rusaliilor, Ajustorii divini au fost universal atribuiţi pe Urantia oricărei minţi normale având statut moral.

^{(1187.4) 108:2.5} Înainte de epoca în care Spiritul Adevărului s-a răspândit peste locuitorii unei lumi evolutive, manifestarea Ajustorilor pare a fi determinată de numeroase influenţe ale spiritelor şi de atitudini ale personalităţii. Noi nu înţelegem pe deplin legea care guvernează aceste manifestări; nu înţelegem exact ce anume determină acordarea unui Ajustor care se oferă de voluntar pentru a sălăşlui într-o minte în evoluţie. În schimb, observăm numeroase influenţe şi condiţii care par asociate sosirii Ajustorului în această minte înainte de revărsarea Spiritului Adevărului, şi putem să cităm următoarele:

^{(1187.5) 108:2.6} 1. Afectarea păzitorilor serafici superiori. Dacă un muritor nu a fost încă locuit de un Ajustor, acordarea unui păzitor personal face de îndată să sosească un Ajustor. Există o relaţie foarte netă, dar necunoscută, între slujirea Ajustorilor şi cea a păzitorilor serafici personali.

^{(1187.6) 108:2.7} 2. Faptul atingerii celui de-al treilea cerc de înfăptuire intelectuală şi de realizare spirituală. Eu am observat Ajustorii care sosesc într-o minte muritoarea în momentul cuceririi celui de-al treilea cerc, şi chiar şi înainte ca această realizare să fi putut fi semnalată personalităţilor universului local însărcinate cu acest tip de probleme.

^{(1187.7) 108:2.8} 3. În momentul luării unei decizii supreme de importanţă spirituală neobişnuită. Un asemenea comportament uman, într-o criză planetară în care este implicată persoana, provoacă în general sosirea imediată a Ajustorului în aşteptare.

^{(1187.8) 108:2.9} 4. Spiritul de fraternitate. Independent de depăşirea cercurilor psihice şi de acordarea păzitorilor personali – în absenţa oricărui factor care seamănă cu o decizie de criză – atunci când un muritor în evoluţie începe să fie dominat de dragostea faţă de tovarăşii lui şi se consacră unei slujiri dezinteresate pe lângă fraţii săi încarnaţi, Ajustorii în aşteptare coboară invariabil pentru a sălăşlui într-un asemenea muritor.

^{(1188.1) 108:2.10} 5. Declararea intenţiei de a face voinţa lui Dumnezeu. Noi constatăm că mulţi muritori din lumile spaţiului par gata să primească Ajustorii şi că, totuşi, aceşti Veghetori nu apar. Continuăm să observăm aceste creaturi în viaţa lor de zi cu zi. Curând, ele ajung pe nesimţite şi aproape inconştient la decizia de a începe să vrea a face voinţa Tatălui care este în ceruri. Noi remarcăm, atunci, că Ajustorii Gândirii le sunt trimişi imediat.

^{(1188.2) 108:2.11} 6. Influenţa Fiinţei Supreme. Pe lumile unde Ajustorii nu fuzionează cu sufletul în evoluţie al locuitorilor muritori, constatăm că Ajustorii sunt adesea atribuiţi ca răspuns la influenţe care depăşesc în întregime comprehensiunea noastră. Noi presupunem că aceste manifestări sunt determinate printr-o acţiune reflexă cosmică care ia naştere în Fiinţa Supremă. Cât despre motivele din care aceşti Ajustori nu fuzionează sau nu pot fuziona cu acest tip particular de minte muritoare în evoluţie, noi nu avem nici o idee despre ele. Aceste operaţiuni nu ne-au fost niciodată dezvăluite.

3. Organizare şi administrarea

^{(1188.3) 108:3.1} După câte ştim, Ajustorii sunt organizaţi într-o unitate operatorie independentă în universul universurilor şi sunt aparent administraţi direct din Divinington. Ei sunt uniformi în cele şapte suprauniversuri; toate universurile locale sunt servite de tipuri identice de Veghetori de Mister. Noi ştim, prin observare, că există numeroase serii de Ajustori ce implică o organizare serială care se extinde prin rase, pe distribuiri, şi în lumi, în sisteme şi în universuri. Cu toate acestea, este extrem de dificil să se ia urma acestor daruri divine de vreme ce ele funcţionează într-un mod interschimbabil în tot marele univers.

^{(1188.4) 108:3.2} Lista completă a Ajustorilor nu există (în afara Diviningtonului) decât în sediile celor şapte suprauniversuri. Numărul şi ordinul fiecărui Ajustor care locuieşte fiecare creatură ascendentă sunt indicate de autorităţile Paradisului sediului suprauniversului; de acolo, ele sunt comunicate sediului universului local interesat şi transmise planetei particulare implicate. Dar arhivele universului local nu dezvăluie numărul total al Ajustorilor Gândirii; arhivele Nebadonului conţin numai numărul Ajustorilor ataşaţi universului local, aşa cum acest număr este indicat de reprezentanţii Celor Îmbătrâniţi de Zile. Adevărata importanţă a numărului complet al Ajustorului nu este cunoscută decât pe Divinington.

^{(1188.5) 108:3.3} Subiecţii umani sunt adesea cunoscuţi după numărul Ajustorilor lor. Muritorii nu primesc adevărate nume universale înaintea fuziunii lor cu Ajustorii lor, uniune care este just semnalată de acordarea noului nume noii creaturi de către păzitorul destinului ei.

^{(1188.6) 108:3.4} Deşi cunoaştem arhivele Ajustorilor din Orvonton şi deşi nu avem nici o autoritate asupra Ajustorilor şi nici o legătură administrativă cu ei, noi credem cu fermitate că există o foarte strânsă legătură administrativă între lumile individuale ale universurilor locale şi locuinţa centrală a darurilor divine de pe Divinington. Noi ştim că în urma apariţiei unui Fiu de consacrare Paradisiac pe o lume evolutivă, un Ajustor Personalizat este acordat acestei lumi ca supraveghetor planetar al Ajustorilor.

^{(1189.1) 108:3.5} Este interesant de notat că procedând la examinarea unei planete, inspectorii universului local se adresează întotdeauna şefului planetar al Ajustorilor Gândirii, la fel cum, pentru a prezenta recomandările lor, ei se adresează şefilor serafimi şi conducătorilor altor ordine de fiinţe ataşate administrării unei lumi în evoluţie. Urantia a avut recent una dintre aceste inspectări periodice din partea lui Tabamantia, supraveghetorul suveran al tuturor planetelor unde sunt efectuate experienţele vieţii universului Nebadonului. Arhivele arată că în plus faţă de mustrările şi de criticile sale formulate pe lângă diverşii şefi de personalităţi supraumane, el a remis de asemenea şefului Ajustorilor dovada de recunoaştere de mai jos. Nu ştim clar dacă acest şef se găsea pe Urantia, pe Salvington, pe Uversa sau pe Divinington, dar iată ce a zis Tbamantia:

^{(1189.2) 108:3.6} ”Primind temporar autoritatea asupra seriilor de planete experimentale, eu vin către voi, care sunteţi de departe superiorii mei, şi vin să îmi exprim admiraţia şi profundul meu respect pentru magnificul grup de slujitori celeşti, Veghetorii de Mister, care au servit voluntar pe această sferă anormală. Oricât de chinuitoare ar fi crizele, voi nu vă veţi clătina niciodată. Nici în analele Nebadonului, nici înaintea comisiilor Orvontonului, nimeni n-a adus vreodată vreo acuzaţie contra unui Ajustor divin. Voi aţi fost loiali în misiunile voastre, voi aţi fost fideli dumnezeieşte. Aţi ajutat la rectificarea erorilor şi la compensarea slăbiciunilor tuturor celor care muncesc pe această planetă tulburată. Voi sunteţi fiinţe minunate, păzitori ai binelui în sufletele acestei lumi înapoiate. Vă aduc omagiile mele, deşi sunteţi aparent sub jurisdicţia mea ca slujitori voluntari. Mă înclin înaintea voastră recunoscând cu umilinţă dezinteresul vostru delicat, slujirea voastră înţelegătoare şi devotamentul vostru imparţial. Voi meritaţi numele de divini servitori ai locuitorilor muritori ai acestei lumi sfâşiate de conflicte, lovită de nenorociri şi atinsă de boli. Vă onorez! Nu pot decât să mă închin vouă!”

^{(1189.3) 108:3.7} Ca urmare a unei serii de fapte ce tind să o dovedească, noi credem că Ajustorii sunt organizaţi în cel mai înalt grad, că există o administrare profund inteligentă şi eficientă care conduce aceste daruri divine pornind de la o foarte îndepărtată sursă centrală, probabil Divinington. Ştim că ei vin din Divinington spre lumi, şi se reîntorc acolo indubitabil după moartea subiectului lor.

^{(1189.4) 108:3.8} La ordinele superioare ale spiritelor, este excesiv de dificil să descoperi mecanismele de administrare. În timp ce se ocupă de îndeplinirea îndatoririlor lor specifice, personalităţile ordinului meu participă în mod sigur inconştient, cu numeroase alte grupuri de subdeităţi personale şi impersonale, la servirea împreună ca agenţi de legătură ai imensului univers. Noi bănuim că servim astfel pentru că noi suntem ( în afară de Ajustorii Personalizaţi) singurul grup de creaturi personalizate care sunt uniform conştiente de prezenţa a numeroase ordine ale entităţilor prepersonale.

^{(1189.5) 108:3.9} Noi suntem conştienţi de prezenţa Ajustorilor, care sunt fragmente ale Deităţii prepersonale a Primei Surse-Centru. Noi simţim prezenţa Spiritelor Inspirate ale Trinităţii, care sunt expresiile suprapersonale ale Trinităţii Paradisului. La fel, noi detectăm infailibil prezenţa spirituală a anumitor ordine nedezvăluite de entităţi izvorâte din Fiul Etern şi din Spiritul Infinit, şi nu suntem în întregime insensibili la alte entităţi care nu vă sunt dezvăluite.

^{(1190.1) 108:3.10} Melchizedekii din Nebadon propovăduiesc că Mesagerii Solitari sunt coordonatorii de personalitate ai acestor diferite influenţe pe măsură ce ele se înregistrează în Deitatea în expansiune a Fiinţei Supreme evolutive. Este foarte posibil ca noi să participăm la unificarea experienţială a multor fenomene neexplicate ale timpului, dar nu suntem în mod conştient siguri că funcţionează astfel.

4. Relaţiile cu alte influenţe spirituale

^{(1190.2) 108:4.1} În afara unei coordonări posibile cu alte fragmente ale Deităţii, Ajustorii sunt în întregime singuri în sfera lor de activitate din mintea muritorilor. În aparenţă, Tatăl se poate să fi renunţat la orice exercitare directă a puterii sau a autorităţii personale în marele univers printr-un act de abnegaţie în favoarea Creatorilor Supremi, copiii Deităţilor Paradisului. Veghetorii de Mister demonstrează elocvent că, în ciuda a toate, Tatăl îşi rezervă cu siguranţă dreptul imprescriptibil de a fi prezenţi în sufletul şi în mintea creaturilor sale cu scopul de a putea atrage către el ansamblul creaturilor, în coordonare cu gravitaţia spirituală a Fiilor Paradisului. Când Fiul vostru de consacrare din Paradis era încă pe Urantia, el a zis: „Iar eu, dacă voi fi înălţat, voi atrage toţi oamenii la mine”. Noi recunoaştem şi înţelegem această putere spirituală de atracţie a Fiilor Paradisului şi a asociaţilor lor creativi, dar nu înţelegem tot atât de bine metodele Tatălui infinit de înţelept atunci când operează în şi prin Veghetorii de Mister care trăiesc şi muncesc cu atâta curaj în mintea umană.

^{(1190.3) 108:4.2} Cu toate că misterioasele prezenţe nu sunt subordonate muncii universului universurilor, nici coordonate cu ea, nici aparent în legătură cu ea, şi cu toate că ele acţionează independent în mintea copiilor oamenilor, ele îmboldesc constant creaturile în care sălăşluiesc către idealuri divine, atrăgându-le mereu mai sus către ţelurile şi planurile unei vieţi viitoare şi mai bune. Aceşti Veghetori de Mister ajută continuu la stabilirea dominaţiei spirituale a lui Mihail în tot universul Nebadonului, în vreme ce contribuie în mod misterios la stabilizarea suveranităţii Celor Îmbătrâniţi de Zile în Orvonton. Ajustorii sunt voinţa lui Dumnezeu, şi din moment ce Creatorii Supremi, fii ai lui Dumnezeu, încorporează personal, de asemenea, aceeaşi voinţă, este inevitabil ca actele Ajustorilor şi suveranitatea şefilor universului local sunt mutual interdependente. Deşi fără conexiune aparentă, prezenţa Tatălui prin Ajustor şi suveranitatea Tatălui prin Mihail din Nebadon trebuie să fie manifestări diferite ale aceleiaşi divinităţi.

^{(1190.4) 108:4.3} Ajustorii Gândirii par să plece şi să vină fără a ţine câtuşi de puţin seama de orice altă prezenţă spirituală; ei par să opereze potrivit legilor universale întru totul diferite de acele care guvernează şi controlează înfăptuirile tuturor celorlalte influenţe spirituale. În ciuda acestei independenţe aparente, observaţiile pe termen lung revelează indiscutabil că Ajustorii operează în mintea omenească în coordonare şi în sincronizare perfecte cu toţi ceilalţi slujitori ai spiritului, incluzând spiritele mentale adjutante, Sfântul Spirit, Spiritul Adevărului şi alte influenţe.

^{(1190.5) 108:4.4} Atunci când o lume este izolată ca urmare a rebeliunii, când o planetă este deconectată de la toate circuitele de comunicaţii exterioare, aşa cum a fost Urantia după rebeliunea lui Caligastia, nu rămân, în afară de mesagerii personali, decât o singură posibilitate de a comunica direct cu universul, şi aceasta este prin legătura Ajustorilor Gândirii ai sferelor. Indiferent de ce s-ar întâmpla pe o lume sau într-un univers, Ajustorii nu sunt niciodată direct preocupaţi. Izolarea unei planete nu îi afectează în nici un fel nici pe Ajustori, nici aptitudinea lor de a comunica cu orice parte a universului local, a suprauniversului sau a universului central. De aceea, pe lumile aflate în carantină, se stabilesc atât de frecvent contacte cu Ajustorii supremi şi autonomi ai corpului de rezervă ai destinului. S-a recurs la această tehnică ca mijloc de a atenua handicapurile izolării planetare. În cursul ultimilor ani, circuitul Arhanghelilor a funcţionat pe Urantia, dar acest mijloc de comunicare este în principal limitat la chestiunile proprii grupului arhanghelilor.

^{(1191.1) 108:4.5} Noi suntem la curent cu multe fenomene spirituale care se produc în vastul univers şi pe care nu ajungem să le înţelegem complet. Nu suntem încă stăpânii a tot ceea ce se petrece în jurul nostru; iar eu cred că o mare parte a acestei munci insondabile este efectuată de Mesagerii Gravitaţiei şi de anumite tipuri de Veghetori de Mister. Nu cred că Ajustorii se consacră numai remodelării minţii omeneşti. Sunt convins că Veghetorii Personalizaţi şi alte ordine de spirite prepersonale nedezvăluite reprezintă contactul direct şi neexplicat al Tatălui Universal cu creaturile lumilor locuite.

5. Misiunea Ajustorului

^{(1191.2) 108:5.1} Ajustorii acceptă o misiune dificilă atunci când se oferă ca voluntari pentru a locui în fiinţele compozite de felul celor care locuiesc pe Urantia. Dar ei şi-au asumat sarcina de a exista în mintea voastră, de a primi recomandările inteligenţelor spirituale ale tărâmurilor şi de a încerca să dicteze sau să traducă aceste mesaje spirituale în mintea materială. Ei sunt indispensabili pentru ascensiunea către Paradis.

^{(1191.3) 108:5.2} Ceea ce Ajustorul nu poate utiliza în viaţa voastră prezentă, aceste adevăruri pe care nu poate reuşi să le transmită omului ca care s-a însoţit, el le va păstra cu fidelitate pentru a le utiliza în cursul următorului vostru stadiu de existenţă, tot aşa cum actualmente el transportă din cerc în cerc elementele pe care nu le poate încorpora în experienţa subiectului său uman, din cauza inaptitudinii sau a carenţei creaturii de a acorda un grad suficient de cooperare.

^{(1191.4) 108:5.3} Voi puteţi conta pe un lucru: Ajustorii nu vor pierde niciodată nimic din ceea ce se limitează la grijile lor; noi nu am auzit niciodată de slăbiciuni la aceste ajutoare de spirit. Îngerii şi alte fiinţe spirituale de tip elevat, inclusiv tipurile de Fii ai universurilor locale, pot ocazional să îmbrăţişeze răul, pot uneori să se îndepărteze de pe calea divină, dar Ajustorul nu se clatină niciodată. Te poţi bizui în mod absolut pe ei, şi este tot atât de adevărat pentru fiecare dintre cele şapte grupuri ale lor.

^{(1191.5) 108:5.4} Ajustorul vostru este potenţialul vostru nou şi următorul ordin de existenţă, darul anticipat al filiaţiei voastre eterne cu Dumnezeu. Prin şi cu consimţământul voinţei voastre, Ajustorul are puterea de a supune tendinţele naturale ale minţii materiale acţiunii transformatoare a motivaţiilor şi a intenţiilor sufletului vostru morontial emergent.

^{(1191.6) 108:5.5} Veghetorii de Mister nu ajută la gândit; ei ajustează gândirea. Ei lucrează cu mintea morontială cu intenţia de a construi, prin ajustare şi prin spiritualizare, o nouă minte prin cariera voastră viitoare pe noile lumi şi sub un nou nume. Misiunea lor ţine în principal de viaţa viitoare, iar nu de cea prezentă. Ei se numesc ajutoare celeste, iar nu ajutoare pământene. Ei nu caută să faciliteze cariera muritoare; ei sunt interesaţi mai degrabă să facă viaţa rezonabil de dificilă şi de accidentată, pentru a stimula şi a multiplica deciziile voastre. Prezenţa unui mare Ajustor al Gândirii nu vă dă o viaţă uşoară şi nu vă scuteşte de o gândire asiduă, dar acest dar divin ar trebui să vă confere o sublimă pace mentală şi o magnifică linişte a spiritului.

^{(1192.1) 108:5.6} Emoţiile voastre pasagere şi mereu schimbătoare de bucurie şi de tristeţe sunt mai ales reacţii pur omeneşti şi materiale la climatul vostru psihic intern şi la anturajul vostru material extern. Nu contaţi deci pe Ajustor pentru nişte consolări egoiste şi pentru o mângâiere omenească. Treaba lui este de a vă pregăti în aventura veşnică, de a asigura supravieţuirea voastră. Veghetorul de Mister nu are ca misiune domolirea sentimentelor voastre de iritare sau de a alina orgoliul vostru rănit. Pregătirea sufletului vostru pentru lunga carieră ascendentă este ceea ce reţine atenţia şi ocupă timpul Ajustorului.

^{(1192.2) 108:5.7} Eu mă îndoiesc de aptitudinea mea de a vă explica cu exactitate ceea ce fac Ajustorii în mintea voastră şi pentru sufletul vostru. Eu nu ştiu prea bine ce se petrece în asocierea cosmică a unui Veghetor divin şi a unei minţi umane. Lucrul acesta rămâne întrucâtva misterios pentru noi, nu în ce priveşte planul şi intenţia, ci în ceea ce priveşte modul efectiv de înfăptuire. Iată de ce ne găsim în faţa unor aşa mari dificultăţi în a da un nume potrivit acestor daruri celeste făcute muritorilor.

^{(1192.3) 108:5.8} Ajustorilor Gândirii le-ar place să vă schimbe sentimentele de teamă în convingeri de dragoste şi de încredere, însă ei nu pot face acest lucru în mod arbitrar şi mecanic; aceasta vă revine vouă. Executând deciziile care vă dezrobesc din cătuşele fricii voastre, voi oferiţi literalmente punctul de sprijin psihic pe care Ajustorul poate apoi aplica pârghia spirituală a unei iluminări care vă înalţă şi vă face să progresaţi.

^{(1192.4) 108:5.9} Când se ajunge la conflicte acute şi bine definite între tendinţele superioare şi inferioare ale raselor, între ceea ce este realmente bine sau rău (iar nu numai ceea ce puteţi voi numi bine şi rău), voi puteţi conta pe Ajustor că el va participa în mod clar şi activ la astfel de experienţe. Faptul că partenerul uman poate să fie inconştient de asemenea activităţi ale Ajustorului nu răpeşte acestei activităţi nimic din valoarea şi din realitatea sa.

^{(1192.5) 108:5.10} Dacă veţi avea un păzitor personal de destin şi dacă nu veţi reuşi să supravieţuiţi, acest păzitor va trebui să fie judecat pentru a primi justificarea execuţiei fidele a misiunii sale de încredere. În schimb, Ajustorii Gândirii nu sunt supuşi astfel unei anchete atunci când subiecţii lor nu reuşesc să supravieţuiască. Toţi ştim că unui înger îi poate lipsi uneori perfecţiunea în slujirea sa, dar că Ajustorii Gândirii lucrează cu Perfecţiunea Paradisului; slujirea lor este caracterizată printr-o tehnică impecabilă care scapă de orice critică posibilă din partea fiinţelor exterioare Diviningtonului. Voi aveţi călăuze perfecte; de aceea perfecţiunea este un scop cu siguranţă accesibil.

6. Dumnezeu în om

^{(1192.6) 108:6.1} Este într-adevăr o minune de condescendenţă divină că Ajustorii exaltaţi şi perfecţi se oferă pentru o existenţă efectivă în mintea creaturilor materiale, precum muritorii Urantiei, pentru a încheia realmente o uniune probatorie cu fiinţele terestre de origine animală.

^{(1193.1) 108:6.2} Oricare ar fi statutul anterior al locuitorilor unei lumi, consecutiv coborârii unui Fiu divin şi după revărsarea Spiritului Adevărului peste toţi oamenii, Ajustorii aleargă în masă pe această lume pentru a sălăşlui în mintea tuturor creaturilor volitive normale. În urma desăvârşirii misiunii unui Fiu de consacrare al Paradisului, aceşti Veghetori devin cu adevărat „împărăţia cerurilor în voi”. Prin acordarea darurilor divine, Tatăl se apropie atât cât este posibil de rău şi de păcat, căci este literalmente adevărat că Ajustorii trebuie să coexiste în mintea muritoare, chiar şi în mijlocul nedreptăţii umane. Ajustorii interiori sunt în particular munciţi de gânduri pur egoiste şi josnice. Ei sunt mâhniţi de lipsa de consideraţie faţă de ceea ce este frumos şi divin, şi sunt practic contracaraţi în munca lor de multe dintre absurdele frici animale şi de neliniştile infantile ale oamenilor.

^{(1193.2) 108:6.3} Veghetorii de Mister sunt fără îndoială darul Tatălui Universal, reflectarea imaginii lui Dumnezeu proiectată în univers. Un mare învăţător a avertizat cândva oamenii că ei ar trebui să fie reînnoiţi în spiritul minţii lor, că ar trebui să devină oameni noi, asemănători lui Dumnezeu, creaţi în justeţea şi în desăvârşirea adevărului. Ajustorul este marca divinităţii, prezenţa lui Dumnezeu. „Imaginea lui Dumnezeu” nu se raportează nici la o asemănare fizică nici la limitările restrânse ale facultăţilor creaturilor materiale, ci mai degrabă la darul prezenţei spirituale a Tatălui Universal în consacrarea celestă a Ajustorilor Gândirii peste umilele creaturi ale universului.

^{(1193.3) 108:6.4} Ajustorul este sursa realizării spirituale şi speranţa de a avea în voi un caracter divin. El este puterea, privilegiul şi posibilitatea de supravieţuire care vă distinge atât de bine şi pentru totdeauna, de creaturile pur şi simplu animale. El este stimulul spiritual al gândirii, superior şi într-adevăr intern, prin opoziţie cu stimulul extern şi fizic care atinge mintea prin mecanismul nervos-energetic al corpului material.

^{(1193.4) 108:6.5} Aceşti fideli conservatori ai carierei viitoare dublează infailibil fiecare creaţie mentală cu o contrapondere spirituală; lent şi sigur, ei vă re-creează aşa cum sunteţi voi realmente (dar numai în spirit) în vederea reînvierii pe lumile de supravieţuire. Toate aceste delicate re-creări spirituale sunt conservate în realitatea emergentă a sufletului vostru nemuritor în evoluţie, sinele vostru morontial. Aceste realităţi există efectiv, cu toate că Ajustorul are rar posibilitatea de a înălţa aceste reproduceri la un nivel suficient pentru a le expune la lumina conştiinţei.

^{(1193.5) 108:6.6} După cum voi sunteţi părintele uman, tot aşa Ajustorul este părintele divin al persoanei voastre reale, sinele vostru superior care progresează, sinele vostru morontial mai bun şi sinele vostru spiritual viitor. Sufletul vostru morontial în evoluţie este cel pe care îl disting judecătorii şi cenzorii atunci când decretează supravieţuirea voastră şi atunci când vă înalţă în noi lumi şi în nesfârşita existenţa în legătură veşnică cu fidelul vostru partener – Dumnezeu, Ajustorul.

^{(1193.6) 108:6.7} Ajustorii sunt strămoşii eterni, divinele originale ale sufletului vostru nemuritor în evoluţie; ei sunt îndemnul neîncetat care îl determină pe om să încerce să stăpânească prezenta sa existenţă materială în lumina viitoarei sale cariere spirituale. Veghetorii sunt prizonierii unei speranţe invincibile, sursele unui progres perpetuu. Şi cât sunt ei de fericiţi să comunice cu subiectul lor prin canale mai mult sau mai puţin directe! Ce imensă bucurie încearcă ei în a se lipsi de simboluri şi de alte metode ocolite pentru a adresa direct mesajele lor precum fulgerele către intelectul partenerilor lor umani!

^{(1194.1) 108:6.8} Voi oamenii aţi început desfăşurarea fără sfârşit a unei panorame aproape infinite, o expansiune nelimitată şi perpetuă în sfere mereu mai vaste, voi oferiţi ocazii de servire voioasă, de aventuri incomparabile, de incertitudini sublime şi de înfăptuiri nemărginite. Când norii se îngrămădesc deasupra capului vostru, credinţa voastră ar trebui să accepte faptul prezenţei Ajustorului interior, voi ar trebui aşadar să fiţi capabili de a privi dincolo de negurile de incertitudini de muritor, în lumina soarelui eternei dreptăţi care iluminează înălţimile lumilor locuinţelor ale Sataniei, şi care vă cheamă.

^{(1194.2) 108:6.9} [Prezentat de un Mesager Solitar de pe Orvonton.]

Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți,

Costi

Share this: