Învăţături spirituale – cu prilejul diferitelor evenimente biblice 

Despre oră, liberul arbitru, rolul credinței si mântuire

Despre oră – Pentru a înţelege corect desfăşurarea evenimentelor biblice (atunci când citiţi biblia), este bine de ştiut că în acea vreme – ora 1 era ora răsăritului soarelui iar ziua se încheia la apusul soarelui. Ziua următoare începea imediat după apusul soarelui şi se spunea ieri atunci când se vorbea despre o perioadă cu câteva minute înaintea apusului. Astfel vara o oră, era egală cu 2 ore din ziua de astăzi pentru că timpul solar era împărţit în 12 ore.

Etimologia cuvântului Ierusalim – Oraşul lui Dumnezeu

Liberul arbitru – Nimic nu aparţine omului, în afară de voinţă – de liberul arbitru;

Rolul credinţei – Credinţa trebuie să elibereze carnea de puternicele sale pofte materiale; Ea este mâna dreaptă a spiritului.

Mântuirea, desemna în vechime plata pentru răscumpărarea unui sclav. Ori, dacă Privim analogic, eliberarea de sclavia naturii inferioare a omului are „preţul” ei, care trebuie plătit. Prin Patimile şi învierea Sa, Mântuitorul Iisus a deschis întregii omeniri o cale pentru eliberarea din această robie. Astfel, El ne cheamă pe toţi să murim pentru viaţa patimilor pentru a ne regăsi sufletul, eliberându-l şi trezindu-l.

Pentru o mai uşoară înţelegere a procesului, îl vom împărţi teoretic în etape: mai întâi, are loc transformarea intelectuală, metamorfoza viziunii noastre asupra lucrurilor, care ne permite să intuim, să întrezărim perspectiva planului divin.

Această primă modalitate de transformare o antrenează pe a doua, cea afectivă, emoţională, care ne atinge inima. Apoi, devine posibilă cu adevărat transformarea şi integrarea superioară a energiilor vitale, instinctive ale naturii umane.

Despre misiunea Fiului Omului

Misiunea Fiului Omului – Mesia a stabilit o nouă împărăţie pe acest pământ dar nu una materială ci o împărăţie a spiritului, a adevărului şi a libertăţii pe care ţi-o dă adevărul, sub conducerea unică a iubirii. Lumea este chemată să intre în această Împărăţie. Dacă va urma această chemare, va căpăta viaţă veşnică, dacă nu va intra, va supravieţui aşa cum este, dar se va îndrepta în cele din urmă către moartea eternă. Mesia ca Fiu al omului nu a venit să judece lumea, ci pentru ai chema pe toţi ce merg prin întunericul morţii să intre în Împărăţia luminii, adevărului şi iubirii.

El a venit în această lume pentru a da oamenilor înapoi ceea ce Adam a pierdut. Până acum multe suflete dezâncarnate (spirite) nu au putut părăsi acest pământ. De la Adam şi până astăzi nenumărate sunt sufletele care lâncezesc în tărâmul cel întunecat al pământului, dar iată că după ajutorul pe care li-l voi oferi Eu, ele vor putea fi după aceea complet libere, iar atunci când Eu voi urca la cer, voi deschide tuturor celor care merită porţile cerului şi toţi aceştia vor putea merge pe drumul către viaţa eternă.

N-am venit să aduc pacea pe pământ ci sabia

             – un pasaj a căror cuvinte  luate ca atare au stârnit puternice controverese:

            ”N-am venit să aduc pacea pe pământ ci sabia; am venit să-l despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa; şi omul va avea vrăşmaşi chiar pe cei din casa lui…Cine iubeşte pe tată ori pe  mamă, mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; Cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine”

Mântuitorul  Iisus explică. – ” Iată unde au ajuns oamenii astăzi, ei sunt morţi din punct de vedere spiritual; în afara naturii lor animale ei nu mai au nici un pic de viaţă în ei. Sufletele lor sunt pur carnale iar spiritul lor este mort. El este la fel ca cel al spiritelor care locuiesc în pietre şi care, prin duritatea pe care le este impusă, permit materiei să rămână solidă, şi să ia tot felul de forme, mai mult sau mai puţin dense, unele transparente, altele opace, de culori diverse, după caracteristicile spiritului care le animă.

Dacă doreşti să eliberezi spiritele  închise în materia pietrelor…nu vei acţiona cu apă călduţă ci …va fi nevoie de un foc puternic pentru ca spiritele să se pună în stare de luptă pentru că numai aşa ele vor reuşi să distrugă legăturile materiei şi să se elibereze….La fel este şi în cazul oamenilor … unde focul, lupta îndârjită, presiunea, loviturile puternice trezesc spiritele din inimile lor, devenite la fel de dure ca pietrele în special inimile celor bogaţi şi mari, care sunt dure ca diamantul, astfel că nici un foc terestru nu le poate înmuia….

De aceia eu am venit să aduc sabia. Eu am venit pentru al ridica pe fiul flexibil împotriva durităţii adeseori prea inflexibilă a tatălui, pe fiica modestă împotriva mamei dominatoare, pe nora blândă şi amabilă împotriva soacrei egoiste şi geloase. Da omul va avea duşmani chiar pe cei din propria lui casă.

Adevărat vă spun cel care îşi  iubeşte tatăl sau mama, mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine şi cel care-şi iubeşte fii şi fiicele mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine….Adevăr vă spun, cel ce caută viaţa acestei lumi, o găseşte uşor dar pierde viaţa veşnică. Dar cel care nu caută viaţa acestei lumi ci o alungă dintr-o iubire adevărată pentru  Mine, va găsi viaţa veşnică”….

”Voi trebuie să dobândiţi libertatea vieţii veşnice prin luptă cu lumea şi cu tot ceea ce vă oferă ea. Deci făceţi-vă o sabie din adevărul curat, dar vegheaţi ca ea să acţioneze dintr-o iubire pură şi dezinteresată. Luptaţi apoi cu mult curaj cu această sabie şi nu vă temeţi de nimic, în cel mai rău caz nu vor putea decât să vă ucidă trupul dar cel care îşi pierde viaţa luptându-se pentru Mine, o va regăsi din plin în Împărăţia Mea.

Cel care vrea să fie un adevărat erou, nu trebuie să-ţi distrugă duşmanul, ci trebuie să-ţi dea silinţa să cucerească inima duşmanului său, prin inteligenţă, răbdare, dragoste şi înţelepciune. Doar atunci se poate spune că a luptat el cu adevărat şi şi-a învins duşmanul, iar duşmanul învins devine cea mai mare răsplată a sa”.

Despre misiunea celor care transmiteau Învăţătura

Misiunea celor care transmiteau Învăţătura – Mântuitorul Iisus – ”Dacă-i învăţaţi pe oameni în numele Meu, făceţi întotdeauna la fel ca Mine. Începeţi prin a face un bine şi numai după aceea spuneţi câteva cuvinte simple şi adevărate…”

”Spiritul Meu va acţiona mai puternic în mijlocul vostru dacă veţi fi adunaţi în Numele meu, pentru a răspândi învăţătura Mea şi pentru a acţiona.

Fă cel puţin o tentativă pentru ca nimeni să nu poată spune că nu a auzit Cuvântul si Învăţătura Mea.

Dacă vei găsi un credincios, rămâi alături de el pentru ai releva Împărăţia şi graţia lui Dumnezeu. Dacă nimeni nu primeşte cuvântul tău, urmează-ţi drumul şi scutură-ţi praful de pe picioare, căci acel loc nu este demn de nici o graţie, în afară de cea acordată animalelor ”. 

Tentaţia lumii materiale si Judecata de apoi

Tentaţia lumii materiale – Mântuitorul Iisus –”Nu puteţi deveni copii lui Dumnezeu dacă nu aţi învins lumea din voi înşivă prin voinţa voastră. Dumnezeu vede si ştie – de ce au nevoie oamenii în fiecare epocă pentru ca sufletul lor să se elibereze şi să ajungă la adevărata lor libertate în eternitate. Viaţa pe acest pământ nu oferă nici viaţă şi nici libertate, ci doar moartea”. A muri faţă de acest pământ înseamnă a te naşte în spirit către viaţa eternă şi către adevărata libertate. De aceea cel care doreşte să-l urmeze pe Dumnezeu (să practice învăţătura) – nu trebui să-şi părăsească familiile si slujbele ca discipolii de altădată ci trebuie doar să acorde importanţă mai mică lucrurilor materiale şi profesionale în detrimentul celor spirituale adică să moară material pentru a se naşte spiritual.

Judecata de apoi – Mântuitorul Iisus – ”Cine va urma şi va pune în practică Cuvântul şi Învăţătura lui Dumnezeu va fi trezit în Lumea de dincolo, la fel ca şi aici – la viaţă eternă. Aceasta va fi judecata de apoi pentru cei ce nu vor fi treziţi la viaţa eternă fie aici, fie în Lumea de dincolo”.

Fântâna lui Iacov – Domnul şi samariteanca Irhael – Cina miraculoasă 

Fântâna lui Iacov – Domnul şi samariteanca Irhael – Mântuitorul Iisus explică: – ”Celui care bea apă din această fântână sau din alt izvor, i se va face foarte repede iarăşi sete dar cel care bea apa spirituală a învăţăturii Mele mu-i va mai fi niciodată sete, pentru că apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţă veşnică.

Apa Mea vie vine din umilinţă şi cel care nu va fi umil aşa cum sunt Eu, nu va avea parte de Împărăţia lui Dumnezeu. Apa vie este în acelaşi timp singura şi adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu, viaţa tuturor vieţilor şi ca viaţă veşnică ea curge în om.

Această viaţă rămâne veşnic în om – invulnerabilă – şi din om ea reţâşneşte în Dumnezeu, unde acţionează liber, plenar şi asemenea vieţii înseşi a lui Dumnezeu. Iată apa pe care ti-o ofer”.

Cina miraculoasă din casa samaritencei Irhael – la care a participat Marele Preot şi multă lume –  Mântuitorul Iisus : – ”Ştiţi ce v-am spus în Galileea: ”Veţi vedea cerurile deschizându-se şi îngerii lui Dumnezeu coborând pe pământ; este exact ceea ce se petrece acum sub ochii voştri; tot ceea ce aţi băut, aţi mâncat şi aţi văzut nu este de pe acest pământ, ci a fost adus de către îngeri din ceruri. Deschideţi bine ochii şi priviţi câţi îngeri sunt pregătiţi să Mă slujească”. Când ochii lor s-au deschis (vederea spirituală) ei au văzut o mulţime de îngeri în slujba Mea coborând din ceruri, căci zidurile casei dispăruseră şi toţi au văzut cerurile în faţa lor”

Cei 2 îngeri lăsaţi pentru al sluji pe Marele Preot Jairuth – ”Voinţa Domnului este însăţi viaţa şi existenţa noastră. Puterea noastră se întinde asupra tuturor creaturilor vizibile, pământul este pentru noi un grăunte de nisip, soarele un bob de mazăre în mâna unui uriaş şi toate apele pământului nu reuşesc să ne ude părul de pe cap. O suflare de-a noastră face să tremure întreaga armată de stele, dar puterea nu ne este dată pentru a ne lăuda în faţa marii slăbiciuni a oamenilor ci pentru ai sluji pe oameni, după voinţa lui Dumnezeu.

Noi vrem şi putem să te slujim, după voinţa Domnului atâta timp cât tu Îl vei recunoaşte, Îl vei accepta şi Îl vei slăvi. Dacă îl vei abandona, ne vei abandona de asemenea şi pe noi, căci noi nu suntem altceva decât voinţa personificată a Domnului Dumnezeu.

Umilinţa omului acceptă, recunoaşte şi îndeplineşte în cele din urmă voinţa lui Dumnezeu. Deci recunoaşte voinţa Domnului şi acţionează în consecinţă şi vei avea în tine forţa şi puterea noastră care nu sunt altele decât voinţa pură a Domnului Dumnezeu. Noi nu avem nici forţă, nici putere; toată forţa şi puterea noastră nu sunt decât îndeplinirea voinţei lui Dumnezeu în noi şi prin noi”.

Omul desăvârşit şi larva umană – Mântuitorul Iisus – ”Cu cât un om autentic se apropie mai mult de desăvârşire urmând învăţătura Mea, cu atât are mai multă forţă şi putere în cunoaştere şi în voinţa sa de acţiune iar ceilalţi care nu fac nimic în acest sens deşi arată la fel ca ceilalţi ei nu sunt oameni ci doar nişte larve umane.”

Vinul (elixir divin) – Mântuitorul Iisus ” Vinul trezeşte iubirea dacă ea există în om dar trezeşte în schimb şi răul dacă în inima omului nu există iubire. Acelaşi efect mai mult sau mai puţin îl au şi vinurile de pe pământ.” Pe vreme de căldură mare vinul se bea îndoit cu apă.

Despre somn şi interpretarea viselor

Despre somn şi interpretarea viselor – Mântuitorul Iisus – ”Domnul nu poate nici să doarmă, nici să se odihnească, căci somnul şi odihna Lui ar fi moartea şi pierderea tuturor fiinţelor”.

”Dacă sufletul trăieşte în bunătatea şi adevărul pe care Vă învăţ să le primiţi şi să le urmaţi, atunci el vede în vis chiar adevărul datorită căreia el poate să facă binele. Dar dacă sufletul trăieşte în greşeală, şi implicit în rău, el va vedea în vis neadevărul şi atunci va face rău”.

”Sufletul nu înţelege ceea ce vede în această lume (de vis) mai mult decât înţelegeţi şi simţiţi din ceea ce vedeţi în această lume exterioară în care trăiţi în timpul zilei, dar când spiritul se va naşte din nou în voi veţi simţi pe deplin şi veţi înţelege totul.”

Despre minuni

Despre minuni – Mântuitorul Iisus – ”Dacă un om trăieşte numai după adevărul interior şi ajunge la un asemenea adevăr fără a se mai îndoi de acest adevăr, el are puterea să spună acestui munte: ridică-te şi scufundă-te în mare, iar muntele se va ridica şi se va cufunda în mare ! Numai prin acest adevăr, credinţa, care este mâna dreaptă a spiritului, va fi vie şi va acţiona în om.

Braţul spiritului se întinde departe şi poate săvârşi lucruri mari. Dacă un asemenea adevăr întăreşte braţul credinţei voastre, puteţi săvârşi şi voi ce am făcut Eu şi veţi vedea că asta este mult mai simplu decât să ridici cu mâna o piatră de pe pământ şi să o arunci la câţiva paşi.

Deci trăiţi după Cuvântul Meu şi acţionaţi în conformitate cu el. Nu este suficient numai să ascultaţi Cuvântul Meu sau numai să admiraţi învăţătura Mea.”

Despre vindecare

Despre credinţă şi vindecări – trupeşti şi sufleteşti – Bolnavii înainte de a fi vindecaţi erau întrebaţi de Mântuitorul Iisus dacă cred că acest lucru este cu putinţă – pentru că credinţa i-ar putea ajuta foarte mult.

 Mântuitorul Iisus: –”Bolnavii au fost complet vindecaţi numai prin voinţa Mea, şi prin Cuvântul Meu interior, cărora toate li se supun. Aş fi foarte fericit dacă v-aş putea vindeca şi sufletele, dar acest lucru nu este la fel de uşor pentru că fiecare suflet trebuie să devină propriul său medic”.

Despre adevăr

Despre adevăr – Mântuitorul Iisus – ”Iubirea de Dumnezeu – este baza adevărului fără de care un angajament moral nu are nici o valoare. Contează deci numai adevărul pur, după care, cu care, şi în care trebuie să trăieşti!

Dacă trăieşti în minciuni, atunci viaţa ta va fi făcută numai din minciuni iar dacă viaţa ta provine din adevăr, ea este una cu adevărul şi totul devine real şi adevărat în viaţa ta. În om există doar un singur lucru adevărat şi acest lucru unic este iubirea, adevăratul foc al lui Dumnezeu care sălăşluieşte în inimă. Numai în această iubire se află adevărul pentru că în om, iubirea stă la baza oricărui adevăr întru Dumnezeu şi prin Dumnezeu.

Dacă vrei să te cunoşti pe tine însuţi sau vrei să vezi lucrurile în conformitate cu adevărul absolut, trebuie să priveşti şi să cunoşti totul în conformitate cu unicul fundament veritabil al fiinţei tale; tot restul este iluzie.

Tot ceea ce te îndeamnă şi te împinge către iubire poate fi o cheie a adevărului. Urmează deci acest impuls şi acest avertisment, mergi către iubire cu toată inima şi vei găsi astfel adevărul, care te va elibera de orice iluzie.

Cuvântul este de argint, iar tăcerea este de aur – De aceea este bine să spui adevărul la momentul potrivit, dar este şi mai bine să taci atunci când trebuie.

Despre condamnare și  judecată 

Despre condamnare – Mântuitorul Iisus – ”Nici o condamnare nu este adevăr pentru că ea nu vine de fapt din iubire, ci din mânia legilor şi a legiuitorilor. În judecată nu există iubire iar acolo unde lipseşte iubirea, lipseşte şi adevărul.

 Aşa că agaţă-te numai de iubire şi acţionează în adevărul acesteia, cu forţa sa şi vei găsi pretutindeni adevărul care este unic şi care nu domneşte doar pe pământ ci în întreg universul.”

Despre judecată – Mântuitorul Iisus – ”Nu judeca şi nu condamna greşelile pe care le vezi căci în majoritatea cazurilor nu cei care le comit greşesc ci, ci spiritul care i-a împins la aceasta. Tu nu poţi să ştii ce spirit îi posedă.

Mulţi oameni devin mândri de smerenia lor şi astfel fără ştirea lor ajung nişte păcătoşi mai mari decât ceia pe care îi privesc cu dispreţ şi degust. Un asemenea om va fi atunci mai umil şi se va pocăi în faţa celor pe care i-a denigrat mai înainte de la înălţimea virtuţilor sale. Nimeni nu trebuie să urască pe altcineva. Cine n-a detestat un păcătos fiindcă este păcătos? Este suficient să lupţi împotriva păcatului. Totuşi, nu întinde mâna celui care se încăpăţânează plin de răutate şi devine una cu păcatul său. Dar dacă în deznădejdea care o merită, şi care îi este necesară pentru a se îndrepta, el îţi va cere ajutorul, nu face pe surdul ci ai milă de el.

Dacă vezi un răufăcător care se îndreaptă spre supliciul său,  nu te bucura de nenorocirea sa, chiar dacă a comis o crimă împotriva ta. În toate împrejurările iubirea trebuie să fie elementul preponderent în viaţa oricărui om. Pentru Dumnezeu o justiţie care nu se bazează pe iubire, nu este justiţie în ochii lui Dumnezeu, judecătorul fără suflet este de zece ori mai păcătos decât cel pe care-l condamnă. Dumnezeu îl va judeca la fel cum şi el si-a judecat aproapele. Deci nu judeca şi nu condamna pe aproapele tău pentru păcatul pe care l-a comis împotriva ta şi astfel nu vei fi nici tu judecat şi condamnat. Căci în lumea de dincolo vei fi judecat după măsura cu care l-ai judecat pe aproapele tău.

Deci – ”Nu răspundeţi niciodată la rău cu rău. Dacă faci rău pentru rău, întreabă-te dacă îl faci cu ceva mai bun pe cel rău. Dar dacă faci bine pentru rău, vei îmblânzi răul din duşmanul tău şi în cele din urmă iţi vei face din el un frate. Nu trebuie să judecaţi decât răutatea lor.

Dacă judecaţi şi condamnaţi pe cei ce vă fac rău, veţi sfârşi prin a deveni cu toţii la fel de răi  şi nu va mai exista în voi nici iubire, nici bine.” Va exista un lanţ al răzbunărilor şi pedepsirilor care nu va duce la nimic bun.

” De aceea nu judecaţi şi nu condamnaţi pe nimeni, dacă nu doriţi să fiţi la rândul vostru judecaţi şi condamnaţi. Fără această învăţătură fundamentala nu veţi avea loc niciodată în Împărăţia Mea”. ”Eu nu am venit să judec lumea, ci am venit să caut ceea ce era pierdut şi să ridic ceea ce era căzut. Deci şi voi ”Ridicaţi-l pe cel care a căzut şi aduceţi-l pe calea cea bună, pentru ca el să-şi poată vedea păcatele şi să regrete că le-a comis; iată ceea ce trebuie să faceţi”.

”Căutaţi să găsiţi plăcerea nu în răzbunare ci în compasiune şi iertare”.

Despre pedeapsa cu moartea – Dușmănii – Legitima apărare

Despre răufăcători şi despre pedeapsa cu moartea – Mântuitorul Iisus – ”Se înţelege de la sine că hoţii, spărgătorii şi asasinii trebuie să fie arestaţi şi închişi. Ei trebuie judecaţi cu dreptate şi judecătorul nu trebuie să uite niciodată că răufăcătorul, atâta timp cât el trăieşte pe acest pământ, el nu este decât un om rău educat şi pervers şi trebuie să se facă totul pentru al ajuta să se îndrepte şi să revină pe calea cea bună, înainte de a se face greşeala de a-l condamna la moarte, ca demon incorigibil.

Condamnaţii la moarte nu ar trebui executaţi imediat, ci ar trebui să fie expuşi mai întâi o zi întreagă în faţa poporului, bine legaţi de un ştreang la cinci palme deasupra solului.

Dacă acel condamnat dă dovadă de bunăvoinţă, implorând iertare şi promiţând să se îndrepte, el poate fi dezlegat din ştreang şi dus într-o casă de corecţie, de unde nu va fi pus în libertate decât în momentul când se fa fi îndreptat cu adevărat. Dar dacă chiar şi legat în faţa spânzurătorii, răufăcătorul nu face dovada dorinţei de a se îndrepta, el trebuie executat înainte de sfârşitul zilei şi ars împreună cu ştreangul său, căci el este în întregime un demon.

Deci aceste fiinţe decăzute trebuie numai încarcerate, pentru a se îmblânzi şi a deveni mai bune. Numai dacă se apără cu violenţă, este permis ca ele să fie schilodite şi numai dacă opun violent rezistenţă trebuie să fie omorâte, pentru că infernul morţii este de preferat infernului vieţii.” Dar nu voi privi cu ochi buni pe cei care ţin în închisoare hoţii, spărgătorii şi asasinii pentru ca în cele din urmă să-i condamne la moarte; căci cu cât condamnăm şi pedepsim mai mult, cu atât răufăcătorii aflaţi în libertate devin mai răi.

Dacă oamenii din iubire pentru fraţii  şi surorile lor şi din iubire pentru Mine, nu şi-ar mai aduna grămezi de bunuri trecătoare ale acestui pământ şi ar trăi la fel ca Mine, foarte curând nu ar mai exista nici hoţi, nici spărgători, nici asasini.

Cei mai înrăiţi răufăcători cunosc binele şi răul şi cu toate acestea aleg răul. Oamenii gândesc singuri, au intenţii lăudabile, dar când vine momentul să acţioneze, ei râvnesc la lume, la bogăţiile sale şi la tot ce poate satisface nevoile înşelătoare ale cărnii (trupului). Ei acţionează atunci rău, din egoism. Când un om rău se găseşte faţă în faţă cu un alt om rău , el se înfierbântă şi devine un adevărat demon, dar dacă nu găseşte în faţa lui decât iubire, blândeţe şi răbdare, răutatea sa se îndepărtează şi el poate deveni mai bun.

Cu iubire, blândeţe şi răbdare veţi avea totul la dispoziţie, dar dacă judecaţi şi condamnaţi oamenii orbi (care nu văd adevărul) – care sunt de fapt fraţii voştri – în loc să întemeiaţi binecuvântarea Evangheliei, nu veţi semăna decât ură şi înstrăinare pe pământ.”

Joael – Cea mai rea este condamnarea la moarte. La ce serveşte de fapt să omorâm pe cineva, dacă nu putem ajunge la sufletul său sau la spiritul său, acolo unde se află în fond adevărata putere de a acţiona? Cine crede că a scăpat de duşmanul său pentru că la omorât este de zece ori mai orb decât crede, pentru că din slabul duşman pe care îl vedea şi-a făcut dintr-o dată mii de duşmani care sunt invizibili şi care îl vor urmări zi şi noapte, chinuindu-i corpul şi spiritul cu suferinţe nesfârşite. În războaie unde oamenii sunt omorâţi cu miile învingătorul crede că a scăpat de duşmani săi , pe care i-a nimicit din cauza orbirii sale, dar se înşeală amarnic.

Sufletele şi spiritele morţilor rătăcesc de-a lungul anilor influenţând direct intemperiile naturii pentru a distruge recoltele, a cauza lipsuri, foamete, boli contagioase care într-un timp scurt omoară mai mulţi oameni decât a ucis învingătorul. Iată de ce se obişnuieşte ca toţi cei apropiaţi să-şi ceară iertare de la muribund şi să-i ceară acestuia binecuvântarea, pentru că, dacă moare în duşmănie, cel ce rămâne este mai de plâns, sufletul – liber acum – neâncetând să vină sub forma remuşcărilor pentru a-l chinui pe cel rămas pe pământ, pe care caută să-l atragă în tot felul de capcane, care nu îi vor face viaţa uşoară.

Domnul permite asta numai pentru ca sufletele ofensate să obţină satisfacţia pe care o cer. În plus, este un bine nemăsurat şi pentru cei aflaţi în viaţă să fie pedepsiţi în această existenţă materială pentru faptele pe care le-au săvârşit din orgoliu, decât să cadă după moartea fizică în mâinile a o sută de spirite ostile, care îl hărţuiesc pe cel care este încă neexperimentat în lumea de dincolo!

De aceea este atât de necesar în această lume să manifestăm iubirea şi prietenia adevărată şi să întoarcem duşmanilor noştri binele pentru rău, să-i binecuvântăm pe toţi cei ce ne blestemă, fiindcă nu se şti când îi va chema Domnul de pe acest pământ şi odată mort, un duşman devine de o sută de ori mai periculos decât era în timpul vieţii.

Dacă tu îţi faci duşmani în această lume împins fiind numai de antipatiile tale, de aroganţa continuă sau de nebunia oamenilor care cred că trebuie să facă dreptate, de îndată ce şi-au părăsit corpul duşmanii tăi îţi vor fi mult mai ostili. Nici un duşman nu devine binevoitor în cealaltă lume,… sunt cazuri când răzbunarea se întinde până la a zecea generaţie…sau atunci când anumite fiinţe umane au fost jignite de un întreg popor sau ţară, ele revin ca spirite pentru a chinui acel popor sau acea ţară timp de ani de zile, câteodată pentru totdeauna, devastând-o până nu mai supravieţuieşte nimeni.

Mântuitorul Iisus – ” Cine se lasă condus de orgoliu şi superficialitate, neiubindu-se decât pe sine, fără să ierte niciodată din inimă şi fără să binecuvinteze de zece ori mai mult decât a fost ofensat, va simţi mai devreme sau mai târziu consecinţele inevitabile ale duşmăniei.

El nu se va putea aştepta la nici o protecţie din partea Mea şi va trebui să plătească până la ultimul sfanţ tot răul pe care i la pricinuit duşmanului său.

Trăiţi deci în pace şi înţelegere cu toată lumea. Mai bine suportaţi o nedreptate decât să pricinuiţi chiar şi cel mai mic rău altcuiva.”

Despre legitima apărare – Mântuitorul Iisus – ”În caz de legitimă apărare, lupta împotriva unui duşman este justificată. Toţi care mor astfel sunt pedepsiţi cu severitate, fiecare după sufletul său, dar în nici un caz nu se întorc aici pe pământ pentru a le face rău celor care l-au învins pe bună dreptate”.

” Dumnezeu este iubirea şi Iisus unicul Său Fiu este înţelepciunea care izvorăşte din El Însuşi” 

Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !

Costi 

Share this:

DESPRE: BOTEZ,  POST,  UNDE  TREBUIE  SĂ  NE  RUGĂM,  CUM  TREBUIE                          CELEBRATĂ  ZIUA  DE  ODIHNĂ

Despre botez şi Ioan Botezătorul:

Ioan Botezătorul – boteza cu apă dar botezul cu apă nu înseamnă nimic dacă nu este însoţit de botezul spiritual cu care doar Domnul Dumnezeu poate să boteze pentru că apa nu curăţă decât noroiul, noroi care trebuie să treacă mai întâi prin foc pentru a deveni ulterior spirit, pentru că adevăratul foc devorează totul până la spirit – care este el însuşi un foc puternic. Dacă omul care este făcut din noroi acceptă spiritul în noroiul său, spiritul va rămâne în el, dar numai dacă el nu-l trădează în inima sa.

Mântuitorul Iisus: – ”Fiul omului este Soarele iar Ioan este luna care străluceşte în noaptea spiritelor voastre, pentru a pregăti lumina care a venit la voi şi pe care în orbirea voastră, voi încă nu o recunoaşteţi !. De când există oameni pe acest pământ niciodată un suflet mai pur nu a locuit şi nu a vieţuit într-un corp fizic. Şi dacă puteţi crede acest lucru, Ioan este Ilie, cel care trebuia să revină pe pământ înaintea lui Mesia.

Nimeni nu a dus o existenţă mai austeră decât Ioan Botezătorul. În zilele în care simţea o dorinţă în trupul său, nu mânca şi nu bea, devenind astfel cel mai mare penitent de pe pământ, fără să fi păcătuit totuşi vreodată.

Dacă Ioan m-a recunoscut cu adevărat atunci când Eu am venit la el pe malul Iordanului, cine i-a interzis să mă urmeze ? El a rămas însă în deşert ţinând posturi severe, deşi nu a păcătuit vreodată. Adevărat vă spun dintre toţi cei născuţi din femeie, nu este nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul !. Totuşi vă spun de acum înainte, chiar şi cel mai mic din Împărăţia Cerurilor va fi mai mare decât el. Mai mult decât oricine Ioan a fost cu adevărat stăpânul trupului său.

Dar el a văzut mântuirea în faţa lui şi totuşi nu a putut să se apropie de ea. De ce oare? Aşa trebuia să fie ?. Iată-l în faţa voastră pe cel care a spus trebuie, atunci când trebuie. Dar El vă mai spune şi că El nu i-a spus lui Ioan că ”trebuie”. – conform liberului arbitru Ioan nu la urmat pe Mântuitorul Iisus –  Dar Eu vă spun acum vouă tuturor, un păcătos care se căieşte sincer şi vine la Mine cu inima plină de iubire îi este superior lui Ioan. Căci cel care îmi spune: ” Doamne sunt un păcătos şi nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu” – îmi este mult mai drag decât 99 de oameni drepţi (fără păcate), care nu au nevoie de pocăinţă şi care în inima lor îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu sunt păcătoşi şi se cred mai buni, decât cei care păcătuiesc chiar şi numai puţin. Să ştiţi că ei nu vor primi o răsplată mai mare”.

Despre post :

”Acest soi de demoni iese numai cu post şi rugăciune” – a spus Mântuitorul Iisus cu ocazia vindecării unui bolnav de epilepsie – pe care apostolii nu reuşiseră să-l vindece.

În baza acestui citiat și a postului de 40 de zile ținut de Iisus în pustiu, precum și a postului sever a lui Ioan confirmat și de spusele Mântuitorului în citatul de mai sus  .. Bisericile creștine propăvăduiesc importanța postului fixând așa cum știți 4 posturi mai importante în an … care sigur că sunt de folos pentru purificarea trupului și sufletului … postul fiind de mare folos mai ales în cazul abuzurilor alimentare.

Dar haideți să vedem dacă postul trebuie întradevar ținut foarte des și cu severitate sau sunt „posturi și posturi” așa cum spune Mântuitorul Iisus într-un citat mai jos.

Discipolii lui Ian Botezătorul: – Noi avem drept lege postul, dar voi noii discipoli ai lui Iisus voi puteţi să mâncaţi după plac, căci nu se pune problema postului pentru voi.

Petru le-a răspuns: Ioan postea şi noi am postit împreună cu el pentru ceea ce noi am primit (pe Mântuitorul Iisus). Când Ioan sfătuit de spirit a depus mărturie pentru Iisus ”Iată Cel care vine este Cel despre care v-am spus că va veni după mine şi căruia eu nu sunt demn să-i dezleg curelele de la sandale” totuşi se îndoia în secret în inima lui, la fel cum şi voi vă îndoiţi acum. Iată de ce Ioan continuă să postească la fel ca şi voi, dar pentru noi care credem s-a sfârşit cu postul.

Explicaţia Mântuitorului Iisus:

Discipolii lui Ian Botezătorul îl întreabă pe Mântuitorul Iisus motivul pentru care El şi discipolii Lui nu posteau iar ei trebuiau să postească atât de des şi sever.

Mântuitorul Iisus l-a întrebat pe discipol ce a spus Ioan?:  – Ioan a spus: Un om nu poate să ia nimic dacă nu i s-a dat din ceruri. Sunteţi martori căci eu am spus că nu sunt Cristos, ci doar cel trimis înaintea Lui. Cel care are mireasă este mirele. Prietenul mirelui este acolo şi îl ascultă şi bucuria lui este mare să asculte vocea mirelui. El trebuie să crească, în timp ce eu mă micşorez pentru că Cel care vine de sus  din ceruri este deasupra tuturor.

Mântuitorul Iisus a spus: – ”Dacă Ioan va învăţat toate acestea atunci ar trebui să ştii că Eu sunt mirele şi ceilalţi sunt invitaţii Mei la nuntă”.

Discipolul lui Ioan – Unde este atunci frumoasa şi divina mireasă cum poţi Tu să fii mire fără mireasă?

Mântuitorul Iisus a răspuns – ”Invitaţii mei la nuntă sunt în acelaşi timp şi mireasa Mea. Întradevăr cei ce ascultă Cuvântul Meu, care îl păstrează în inima lor şi care îl pun în practică sunt mireasa Mea, la fel cum sunt şi invitaţii Mei la nuntă. De ce ar trebui ca invitaţii la nuntă să fie nefericiţi atât timp cât mirele se află în mijlocul lor? Va veni ziua când mirele le va fi luat şi atunci vor avea destul timp să postească”.

Mântuitorul Iisus despre post: – ”Sunt posturi şi posturi dar adevăratul post constă în a te păzi de toate păcatele şi în a renunţa din toate puterile la toate, aceste lucruri lumeşti, în a-ţi lua crucea pe umeri şi a Mă urma fără să te temi să bei şi să mănânci, dar evident evitând toate excesele care duc la dezmăţ. Orice alt post are o mică valoare, sau nu are nici una”.

Postul este indicat în cazul bolilor şi atunci când organismul este saturat de elemente nocive provenite din alimentaţie – mâncare şi băutură prea multă sau neadecvată şi impură.

Atunci corpul nu mai poate digera tot ceea ce sufletul trebuie să elimine iar sufletul astfel sufocat, nu mai găseşte mijloacele de a elimina aceste deşeuri.

Atunci viaţa lui nu mai este altceva decât impuritate iar corpul se îmbolnăveşte şi îşi poate găsi sfârşitul în propriile deşeuri. În acest caz postul este foarte util, salvator şi purificator al sufletului şi al corpului .

Despre impurificare:

Iisus se afla în casa vameşului Matei – considerat păcătos fiind vameş

Discipolul lui Ioan: Încă de pe vremea lui Moise, s-a acceptat faptul că oricine intră sub acoperişul unui păcătos este impur şi trebuie să se purifice. Cel care atinge o femeie în ziua de sabat trebuie să se purifice şi să facă penitenţă. Dar se pare că Tu şi discipolii tăi nu respectaţi nici Sabatul şi nici purificările. Cum poate doctrina să fie divină dacă nu este aceiaşi cu cea a profeţilor, învăţându-ne exact contrariul?

Mântuitorul Iisus – ”Învăţătura Mea este ca o haină nouă. A voastră este o haină veche, plină de găuri şi uzată. Nu se poate lua un petec pentru a cârpi haina voastră veche şi plină de găuri pentru că găurile ar deveni în curând şi mai mari….

 Învăţătura Mea este ca vinul nou, ce nu poate fi pus în burduf vechi. Vinul nou se pune în burdufuri noi; astfel se păstrează şi vinul şi burduful….Hainele voastre vechi şi rupte şi burdufurile voastre vechi nu sunt bune pentru învăţătura Mea.

 Viaţa voastră dulce de pe pământ este de vină pentru că ea este cel mai mare bun al vostru. Voi îi consacraţi toate forţele voastre chiar şi în ziua de sabat pentru a vă asigură o existenţă fără de griji iar dacă este posibil şi puţină fericire, dar voi nu vă uitaţi la săraci, la bolnavi şi la cei necăjiţi, la cei flămânzi şi însetaţi.

Voi toţi sunteţi nişte oameni egoişti şi răi iar cuvintele voastre dovedesc că credinţa voastră şi sensul dreptăţii voastre sunt o haină veche şi găurită care nu mai suportă să fie peticită. Este un burduf vechi în care nu se mai poate pune vin nou”.

Unde, Cum trebuie să ne rugăm şi Cum trebuie  celebrată ziua de Sabat (ziua de odihnă) ?

Atenţie! – Nu este vorba de biserica apostolică creștină – apărută mult mai târziu și care a fost şi a rămas centrul de transmitere a  Învăţăturii şi a Cuvântului lui Dumnezeu – dar se pot trage unele concluzii şi se pot  face anumite analogii care sunt valabile şi astăzi.

În cadrul cinei din casa samaritencei Irhael, la întrebarea unde este bine să aibe loc practica Sabatului, pe muntele Garizim (munte sacru), la templu din Ierusalim sau să-şi construiască altă casă de rugăciuni – Mântuitorul Iisus pune pe Irhael să-i răspundă, pentru că şi ea la rândul ei  pusese aceiaşi întrebare când s-au întâlnit la fântâna lui Iacov:

Domnul mi-a spus: – ”Dumnezeu Tatăl Eternităţii este spirit (Duh) şi cine se închină lui trebuie să i se închine în spirit (Duh) şi în adevăr. Pentru aceasta nu este nevoie de nici un munte şi de nici un templu, ci doar de o inimă plină de iubire şi umilinţă. Cel care îl iubeşte pe Dumnezeu cu o astfel de inimă este un adevărat adorator a lui Dumnezeu şi Dumnezeu îi va auzi rugăciunea fără să ţină cont de locul în care această rugăciune a fost formulată, pentru că întreg pământul este la fel în ochii lui Dumnezeu. Ceea ce contează cu adevărat este doar inima omului”.

Mântuitorul Iisus continuă: ”Nu construiţi case de rugăciuni, ci adăposturi pentru săracii care nu au cu ce plăti .Prin iubirea voastră pentru sărmanii voştri fraţi  şi surori, Mă veţi slăvi cu adevărat, iar Eu voi fi mereu prezent printre voi în asemenea case de rugăciune, fără ca voi să vă daţi seama. Dar în templele voastre, acolo unde vă rugaţi din vârful buzelor, nu Mă voi afla deloc, la fel cum nici conştiinţa pură nu se află la degetul mic de la picior!

Dacă vreţi însă, sa-Mi faceţi un templu din inimile voastre şi să trăiţi cu smerenie în faţa Mea, ieşiţi în Marele Templu al creaţiei Mele unde soarele, luna , stelele, marea munţii şi arborii, păsările din cer, peştii din ape şi toate florile de pe câmpii vă vor vorbi despre gloria Mea! Spuneţi-Mi oare nu este copacul mai frumos împodobit decât Templul din Ierusalim? Copacul este o creaţie adevărată a lui Dumnezeu, el este viu şi dă fructe, dar ce poate fi un templu, ce dă el? Vă răspund Eu: orgoliul, mânia, gelozia, şi ambiţia cea mai nebunească. El nu este opera lui Dumnezeu ci o construcţie a vanităţii oamenilor. Adevăr, adevăr vă spun, cel care Mă iubeşte, Mă slăveşte şi Mi se închină făcând bine fraţilor şi surorilor sale în Numele Meu şi va fi răsplătit în ceruri. Dar cel care Mă va slăvi conţinuu într-un templu construit pentru tot felul de ceremonii, îşi va primi răsplata în acest templu. După moartea trupului său atunci când va veni la Mine şi-Mi va spune Doamne ai milă de servitorul Tău, Eu îi voi răspunde: Nu te cunosc, pleacă de la Mine, du-te să-ţi iei răsplata de la cei pe care i-ai slujit. De aceea să nu aveţi niciodată de-a face cu nici un fel de templu.

Vă puteţi întâlni însă mereu în amintirea Mea în această casă (casa samaritencei Irhael), în ziua de Sabat sau în alte zile căci fiecare zi este ziua Domnului atunci când puteţi face bine.

Cum trebuie să celebrăm ziua de Sabat (de odihnă) ?

Despre: Adevărata biserică – Adevăratul Sabat. Adevărata casă a Domnului. Cum trebuie să-L slujeşti cu adevărat pe Dumnezeu.

În acea perioadă sărbătoarea Sabatului (a zilei de odihnă) era dusă la extremul absurdului – până şi paşii erau număraţi – nu aveai voie să faci un număr mai mare de paşi decât drumul dus întors până la sinagogă plus cei pentru nevoi personale. Nu trebuia să te atingi de mâncare înainte de asfinţit şi nu aveai voie să bei apă decât de trei ori. Cât despre celelalte activităţi,  nu aveai voie să faci nimic – doar animalele dacă mai primeau câte ceva.

Ştim că Mântuitorul Iisus  şi-a atras  nemulţumirea maselor – transformând ziua de Sabat într-o zi de muncă – propovăduind şi făcând vindecări miraculoase.

Mântuitorul Iisus explică mulţimii: – ”Sensul Sabatului aşa cum a fost relevat şi lui Moise a fost transformat rapid de oameni într-o sărbătoare păgână a lenei ceea ce a făcut ca slăvirea lui Dumnezeu să fie sinonimă cu a nu face nimic, în afară de a-i pedepsi pe cei care îndrăznesc să facă treburi mărunte, sau să le vină în ajutor vecinilor lor sau să îngrijească bolnavi. Oh !. Câtă orbire, ce prostie crasă!

”Cel mai bun mod de a sărbători ziua de Sabat este să faceţi cât mai mult bine în această zi”. ”Singura activitate care nu trebuie făcută decât în timpul săptămânii şi cât mai puţin posibil în ziua de Sabat sunt activităţile lumeşti plătite ) (serviciile. Dar pentru voi de acum în colo, toate zilele sunt zile de Sabat, şi fiecare Sabat este o zi de muncă. Nu este nevoie să suspendaţi în întregime Sabatul (datorită tradiţiei) ci numai ceea ce este absurd. Domnul Dumnezeu nu are nevoie de onorurile şi serviciile voastre.

La ce bun să-L slujeşti pe Dumnezeu doar în ziua de Sabat şi niciodată în cursul săptămânii? Oare nu este Dumnezeu în fiecare zi acelaşi? Oare nu munceşte Dumnezeu Însuşi în fiecare zi? Dacă Dumnezeu nu se odihneşte niciodată, de ce ar trebui oamenii să o facă, chiar şi în ziua de Sabat. Acesta este cel mai rău mod de a-L sluji pe Dumnezeu. Ceea ce doreşte cu adevărat Dumnezeu este ca oamenii să înceapă să realizeze cât mai multe fapte pline de iubire, pentru ca într-o zi, în cealaltă viaţă, să poată fi capabili să înfrunte munci şi trude pe care nu le vor putea îndeplini decât cu ajutorul acestei iubiri, care îi va face să atingă cea mai înaltă fericire. Dar dacă oamenii nu fac altceva decât să se odihnească în numele lui Dumnezeu, nu vor ajunge niciodată la asta.

În zilele de muncă omul nu face altceva decât sa-şi manifeste egoismul, căci el munceşte pentru trupul său şi numeşte produsul obţinut prin muncă bunul său. Aşadar dacă oamenii nu fac altceva decât să-şi cultive egoismul în zilele de muncă iar în ziua de Sabat nu fac altceva decât să se odihnească atunci când ar trebui să se manifeste prin fapte pline de iubire ?. Când îl slujesc aceşti oameni cu adevărat pe Dumnezeu, ştiut fiind faptul că singurul mod de a-L sluji pe Dumnezeu este acela de a-ţi iubi aproapele?

Domnul nu poate nici să doarmă nici să se odihnească, căci somnul şi odihna Lui ar fi moartea şi pierderea tuturor fiinţelor. Dumnezeu Însuşi nu se odihneşte niciodată El acţionând continuu pentru oameni, niciodată pentru EL. Deci cum ar vrea El ca oamenii după sase zile trăite în egoism, să-L slujească în cea de a şaptea zi printr-o lene absolută şi să-L slăvească cu inerţia lor pe Cel care este activitatea etenă?

Mântuitorul Iisus vorbind apostolilor despre ”secerişul” de samariteni – în ziua sabatului – ”Astăzi este sabatul, dar acest sabat este stupid şi fără sens. Alungaţi cât mai repede sabatul din inimile voastre dacă doriţi să rămâneţi cu adevărat discipolii Mei”.

”Iată-ne astăzi la muncă. Acolo unde Domnul Sabatului munceşte, servitorii Săi nu trebuie să-şi ţină mâinile în buzunare !.” ”Oare nu răsare şi nu apune soarele la fel în toate celelalte zile lucrătoare ?. Dacă Domnul soarelui şi al luminii sărbătoreşte ziua sabatului, vouă v-ar plăcea să sărbătoriţi sabatul într-o noapte întunecoasă?”.

”Cel ce este un adevărat secerător pe acest câmp, stânge roade bune pentru viaţa veşnică iar la sfârşitul recoltei, mare va fi bucuria, deopotrivă pentru Cel care a semănat şi pentru cel ce a secerat”. ”Cuvântul Meu din Împărăţia lui Dumnezeu este această seceră spirituală pe care v-am dat-o, în inimile voastre, pentru ca ea să treacă de la limba voastră la urechile şi inimile semenilor voştri, fraţii voştri pentru ai duce în Împărăţia lui Dumnezeu, veritabilul regat al adevăratei cunoaşteri şi a vieţii eterne întru Dumnezeu.”

” De aceea, ridicaţi-vă la fel ca fraţii voştri, faceţi ceea ce fac şi Eu şi atunci sărbătoarea Sabatului va fi vie şi adevărată. Acestea fiind spuse discipolii cei mai slabi s-au apropiat de samaritenii veniţi în număr mare să Mă vadă şi i-au învăţat ceea ce Eu îi învăţasem  pe ei”. Adevăr vă spun, nu numai pâinea hrăneşte; orice faptă bună, orice muncă utilă hrăneşte spiritul într-o măsură mai mare decât corpul” iar ”Cine seamănă cu zgârcenie, recoltează cu zgârcenie şi cine seamănă cu generozitate, recoltează cu generozitate”

Mântuitorul Iisus vorbind discipolilor – despre  construiţia unei case a lui Dumnezeu.

Eu vă las o biserică perfect liberă, care nu are nevoie de altă instituţie decât cea a inimii celui care se roagă cu sinceritate lui Dumnezeu; atunci spiritul şi adevărul sălăşuiesc în inima lui.

Deci să nu credeţi că voi nu aveţi altceva de făcut decât să vă luaţi nişte funcţii, aşa cum fac păgânii, evreii şi fariseii decăzuţi. Voi nu aveţi decât un singur Domn şi sunteţi cu toţii egali, fraţi şi surori. Să nu existe niciodată diferenţe între voi.

Nu stabiliţi nici o regulă între voi şi nu fixaţi nici o dată – ca şi cum anumite zile ar fi mai bune decât altele pentru ca rugăciunile să fie îndeplinite şi mai bine primite căci pentru Dumnezeu toate zilele sunt la fel şi cea mai bună zi este întotdeauna cea în care faceţi cât mai bine celorlalţi.

Astfel, în viitor, numai faptele voastre bune vor desemna ziua Sabatului (ziua de odihnă), singura care este pe placul lui Dumnezeu. Adevărata zi de sabat va fi ziua în care veţi face cât mai mult bine şi Dumnezeu o va număra. Sabatul obişnuit al evreilor nu este în ochii lui Dumnezeu decât o ticăloşie.

Văd că voi vreţi deja să construiţi o casă a lui Dumnezeu. Construiţi mai degrabă spitale şi adăposturi  pentru fraţii şi surorile voastre mai săraci şi ajutaţi-i dacă au nevoie. Aceasta este modalitatea în care îi place cel mai mult Tatălui Ceresc să fie slujit şi aşa îl veţi putea sluji cu adevărat.

După acest mod adevărat şi sincer de a-L sluji pe Dumnezeu, veţi fi recunoscuţi ca fiind cu adevărat discipolii Mei ”. 

În concluzie:

Din câte ați văzut .. sunt posturi şi posturi dar adevăratul post este „postul de păcate” care constă în a te păzi de toate păcatele .. iar ceea ce contează cu adevărat este doar inima omului – dacă nu există iubire faţă de aproapele tău şi acest lucru nu-l dovedeşti prin fapte de iubire – ajutându-ţi semenii – NIMIC NU E ! – Această iubire a aproapelui – este singura sărbătoare, rugăciune şi mod de slujire care place cel mai mult Domnului – şi astea ţine doar de –  inima omului.

Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți … și nu uitați trăiși în iubire ca să raspândiți iubire! 

Costi 

Share this:

                          PARABOLE  DESPRE  ÎMPĂRĂȚIA  CERURILOR

Parabola semănătorului şi a seminţei

            ”Iată semănătorul a ieşit să semene. Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum, şi a venit păsările şi au mâncat-o. O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată pentru că n-a găsit pământ adânc. Dar când a răsărit soarele s-a pălit şi pentru că n-avea rădăcini s-a uscat. O altă parte a căzut între spini. Spinii au crescut şi au înecat-o. O alta a căzut în pământ bun, şi a dat rod. Un grăunte a dat o sută, altul şaizeci şi altul treizeci. Cine are urechi de auzit să audă…. Căci celui ce are, i se va mai da, şi va avea de prisos iar de la cel ce nu are se va lua şi ce are.”           

               Interpretarea – dată de Mântuitorul Iisus :

            ”Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăţie, şi nu-l înţelege, vine cel rău şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui. Aceasta este sămânţa căzută lângă drum. Sămânţa căzută în locuri stâncoase, este cel ce aude Cuvântul. Şi-l primeşte îndată cu bucurie; dar n-are rădăcină în el, ci ţine până la o vreme şi cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el. Sămânţa căzută între spini, este cel ce aude Cuvântul, dar îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest cuvânt şi ajunge neroditor. Iar sămânţa căzută în pământ bun, este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege. El aduce rod: un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci.

            Împărăţia cerurilor este asemeni seminţei de muştar pe care omul o seamănă pe câmpul său. Aceasta este cea mai mică dintre seminţe, dar când creşte ea devine cea mai groasă plantă comestibilă, atingând în final dimensiune a unui arbore, pe ale cărui ramuri păsările cerului vin să-ţi facă cuib sau Împărăţia cerurilor este precum drojdia pe care femeia o pune în trei măsuri de făină, pentru ca făina ei să crească”.

            Discipolii au zis: De ce le vorbeşti în parabole ?. Noi care suntem cu Tine de mult timp abia înţelegem, darmite ceilalţi?

            Mântuitorul Iisus: ”Eu ştiu de ce vorbesc poporului în parabole ; pentru ca să nu poată înţelege oricine şi  pentru ca să se împlinească profeţia lui Isaia ” Veţi asculta cu urechile şi nu veţi înţelege !. Veţi privi cu ochii şi nimic nu veţi vedea !. Eu ştiu din întreaga eternitate ceea ce se va petrece pentru mântuirea umanităţii şi pentru ca să se împlinească Scriptura şi nici un profet n-ar fi anunţat nimic dacă nu aş fi vrut Eu mai întâi. Căci acelaşi spirit  care se află în Mine în toată plenitudinea şi care îţi vorbeşte, la fel a vorbit şi profeţilor şi trebuie să se împlinească ceea ce el a anunţat atunci profeţilor. Nu oricui este dat să înţeleagă parabola Împărăţiei lui Dumnezeu, căci stă scris: Celui care are prin drept divin i se va mai da chiar în plus, însă celui care nu are i se va lua chiar şi puţinul pe care îl are.

         Pentru început, Eu M-am comparat cu semănătorul. Dacă cineva aude Cuvântul Împărăţiei lui Dumnezeu, pe care Eu îl predic în faţa voastră şi îl ascultă fără să îl înţeleagă cu inima, şi ia drumul lumii, cel rău recunoaşte atunci că sămânţa nu a căzut în pământ bun, ci se află doar la suprafaţa exterioară a unei inimi împietrite şi întoarsă către viaţa lumească, astfel încât diavolul smulge imediat ceea ce a fost semănat. Iată acest om este asemeni drumului pe care a căzut sămânţa.

              Cel care a primit sămânţa pe un sol pietros este omul care aude Cuvântul lui Dumnezeu şi-l primeşte cu bucurie, dar el este de piatră, lipsit de fluiditatea vieţii unde se căleşte adevăratul curaj al inimii şi lipsit de asemenea de humus, adică de voinţă fermă. Indiferent dacă este de piatră, umed ori uscat, acest om se schimbă cu timpul, şi dacă este persecutat din cauza Cuvântului Meu, el se umple de mânie sau de ranchiună. Cuvântul Meu nu poate să prindă rădăcini în această piatră supraîncălzită şi sfârşeşte prin a se usca complet.

            Cât despre sămânţa care a căzut în mărăcini, aceasta simbolizează omul care ascultă  şi primeşte Cuvântul Meu, dar rămâne sub influenţa preocupărilor sale materiale, a grijilor sale, a gustului pentru câştig şi a minciunii înşelătoare a bogăţiei. Chinurile lui se îngrămădesc pe zi ce trece, cresc ca mărăcinii în inimă, zi după zi şi sufocă puţin câte puţin Cuvântul pe care Eu l-am semănat.

           Dar ce înseamnă sămânţa căzută pe pământ bun?. Omul care este asemenea pământului bun este acela care aude Cuvântul Meu şi îl primeşte în adâncul inimii sale, unde este mereu înţeles şi perceput ca un cuvânt adevărat şi viu. Iată pământ bun care dă roade, după voinţa şi forţa omului, uneori sută la sută, alteori şaizeci la sută sau treizeci la sută. Sută la sută pentru cel care face totul pentru Mine, şaizeci la sută pentru cel ce face mult pentru Mine şi treizeci la sută pentru cel care face puţin.

            În Împărăţia Mea există trei ceruri. Cel mai înalt este pentru cei care dau rod sută la sută, cerul intermediar pentru cei ce dau rod şaizeci la sută şi cerul inferior pentru cei care dau rod treizeci la sută. Mai jos de treizeci la sută, nimeni nu va fi luat în considerare. Celui care se află mai jos de treizeci la sută i se va lua şi i se va da celui care are treizeci la sută sau şaizeci la sută. Astfel celui care nu are i se va lua chiar şi puţinul pe care îl are, iar celui care are, va mai primi, pentru a avea din belşug.

            Eu vă spun aceasta referindu-mă la spirit şi nu la materia care este supusă singurii legi a constrângerii absolute, până la disoluţia finală căci altmiteri, ar fi desigur nedrept să-i iei celui sărac şi puţinul pe care îl are şi să-l dai bogatului”.

Parabola cu neghina 

             Parabola cu semănătorul care a semănat pe câmpul său sămânţă bună şi a găsit neghină şi alte buruieni în mijlocul cerealelor.

               Interpretarea – dată de Mântuitorul Iisus :

           ”Eu Fiul omului cum spun evreii, Eu sunt cel care seamănă sămânţa cea bună. Câmpul este lumea iar sămânţa bună sunt copii Împărăţiei lui Dumnezeu. Buruienile sunt copii răului iar duşmanul care le seamănă este diavolul. Recolta este sfârşitul lumii iar secerătorii sunt îngerii. Buruiana se smulge de pe câmp. Aşa cum se smulge buruiana de pe câmp se strânge şi se arde, la fel va fi şi la sfârşitul lumii. Adică Fiul omului îşi va trimite îngerii şi ei vor alunga din Împărăţia Lui tot răul şi pe toţi ceilalţi care fac rău şi care nu au ochi, urechi şi inimă pentru fraţii lor. Ei îi vor arunca în iad, unde vor fi urlete şi scrâşnet de dinţi căci mânia este un foc care nu se va stinge niciodată. Iadul este cel care face să încolţească răul în inima omului: orgoliul, egoismul, dorinţa de putere, împietrirea inimii, indiferenţa faţă de Cuvântul Domnului, avariţia, gelozia, invidia, minciuna, înşelăciunea, mărturia falsă, bârfa şi tot ce stă împotriva poruncii de a-ţi iubi aproapele”.

 Parabola năvodului şi a peştelui stricat 

               Împărăţia Cerurilor mai seamănă şi cu un năvod aruncat în mare, pentru a prinde toate speciile de peşti. Când năvodul este plin, el este tras la mal şi pescarii, după ce s-au aşezat să aleagă peştele, pun de-o parte ceea ce este bun şi aruncă ceea ce este rău.

              Interpretarea – dată de Mântuitorul Iisus :

            ”La fel va fi şi la sfârşitul lumii când îngerii vor veni să-i despartă pe cei răi de cei buni şi pe cei răi îi vor arunca în cuptorul încins al răutăţii propriilor lor inimi. Şi acolo va fi plânset şi scrâşnet de dinţi, ceea ce corespunde adevăratului infern al sufletelor rele, care caută întotdeauna ca nişte disperate să-şi  satisfacă iubirea lor perfidă de sine, fără să reuşească însă niciodată”.

Porabola boului gras – Despre necesitate fermentaţiei

           Mântuitorul Iisus –”La fel cum pentru vinul nou, fermentaţia este necesară pentru ca sucul de struguri să dea un vin spirtos, fiecare trebuie să treacă prin această fermentaţie dacă doreşte să atingă spiritualitatea reală şi perfectă.

             Dacă o fiinţă umană dispune de tot ce are nevoie, ea se simte foarte în largul său, nu se mai preocupă de nimic, nu mai munceşte, lasă să meargă totul de la sine şi nu o preocupă dacă există un Dumnezeu şi o viaţă după moartea trupului, dacă omul este mai mult decât un animal, sau animalul este mai mult ca omul. Munţii sunt pentru un asemenea om la fel ca văile. Că este iarnă sau vară, lui îi este indiferent pentru că vara se bucură de umbră şi de băi în apa proaspătă iar iarna este bine îmbrăcat şi stă lângă sobă. Puţin îi pasă dacă anul este roditor sau nu pentru că el are provizii pe zece ani şi banii necesari să-ţi cumpere ceea ce i-ar putea lipsi.

            Un asemenea om (chefliu) trăieşte la fel de comod ca un bou gras în staul şi nu gândeşte mai mult decât un bou. El nu reprezintă altceva decât plăcere animală sub o formă umană.

            Dacă te duci să-i predai Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu, îţi va face ceea ce face boul unei muşte care îl enervează în timp ce el rumegă; îl va mătura cu coada pe musafirul nedorit, care va trebui s-o ia la fugă, dacă nu vrea să fie lovit sau chiar nimicit.

            La fel chefliul fără griji va face semn valeţilor săi, care nu sunt altceva decât coada boului ce vânează muşte, făcându-te să o iei la sănătoasa cât de repede posibil şi numai când vei fi la o oarecare distanţă, vei înţelege ce efect a avut Evanghelia ta asupra acest chefliu.

            Eu cred că trebuie ţinut un cu totul astfel de discurs acestui bou: Eu las mai întâi să cadă asupra lui nenorocirile pământeşti, unele după altele, pentru ca el să descopere ce este grija, frica şi angoasa.

             Atunci acest bou începe să gândească, să caute, să se întrebe cum se face că este asaltat din toate părţile, el, care n-a făcut niciodată rău nimănui şi care a trăit mereu într-un mod cinstit. Asta i se întâmplă pentru a provoca fermentaţia necesară.

             El începe să-şi dorească să-şi vadă prietenii, care l-ar putea ajuta să-şi găsească liniştea. Atunci este momentul să-l căutaţi pentru a-i aduce evanghelia. El vă va asculta şi nu vă va mai alunga cu loviturile cozii sale mândre şi ameninţătoare.”

Parabola comorii îngropate 

             Împărăţia cerurilor este ca o comoară îngropată pe câmp şi găsită de un om care, văzând că este prea grea şi prea departe de locuinţa sa, nu o poate lua cu el. De aceea el o îngroapă în timpul nopţii pe câmpul vecin şi se întoarce acasă foarte mulţumit, vinde tot ce are pentru a cumpăra câmpul vecin la un preţ oricât de mare, căci comoara valorează de mii de ori mai mult. De îndată ce câmpul va fi a lui, el va dezgropa comoara, a cărui proprietate nu i-o poate contesta nimeni. El îşi poate lua acum cu el liniştit comoara în noua sa casă, pe care a obţinut-o împreună cu câmpul. De acum înainte, el nu va mai avea nevoie să-şi câştige pâinea cu sudoarea frunţii, deoarece comoara îi permite să trăiască în belşug.

              Interpretare: 

         Comoara este Cuvântul lui Dumnezeu care duce în Împărăția Cerurilor iar câmpul unde trebuie îngropată este inima omului iar cumpararea cu oricât a câmpului, de fapt a comorii și intrării în Împărăția Cerurilor reprezintă faptul ca omul trebuie sa faca orice sacrificiu pentru a se trezi spiritual și a renunța astfel la o viață materială în favoarea unei vieți spirituale urmând Cuvântul și Învăţătura lui Dumnezeu … câștigând astfel adevărata comoara și anume un loc în Împărăţia Cerurilor, comoară pe care nimeni nu i-o poate contesta.

Parabola perlei celei mari

               Împărăţia Cerurilor este ca un negustor care caută perle în toată ţara. El găseşte o perlă mare, de o valoare inestimabilă; se informează despre preţ şi când îl află, merge acasă vinde tot ce are şi se întoarce să cumpere perla cea mare, care valorează de mii de ori mai mult decât preţul cu care a cumpărat-o.

            Interpretare:

           Iisus si Învățătura Sa este pentru noi perla inestimabilă iar noi trebuie să fim negustorul care renunţă la tot ce este material pentru viaţa spirituală.

Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !

Costi

Share this: