Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia

  Hirotonisirea celor şapte zeci la Magadan

1. Hirotonisirea celor şapte zeci
2. Tânărul bogat şi diverse alte cazuri
3. Discuţia despre bogăţie
4. Rămas bun celor şaptezeci
5. Mutarea din tabără la Pella
6. Întoarcerea celor şaptezeci
7. Pregătirile pentru ultima misiune

Cine dorește să citească materialul în original – adică fără unele pasaje colorate, sublinieri sau boldiri care îmi aparțin – o poate face de pe linkul de mai jos :

http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/citeste-cartea-urantia-online 

Capitolul 163

Hirotonisirea celor şapte zeci la Magadan

^{(1800.1) 163:0.1} LA câteva zile după ce Iisus şi cei doisprezece s-au reîntors de la Ierusalim la Magadan, Abner şi un grup de cincizeci de ucenici au sosit din Betleem. În acest moment, se găseau deopotrivă reuniţi în Tabăra Magadanului corpul de evanghelişti, corpul evanghelic feminin şi cam o sută şi cincizeci de alţi ucenici sinceri şi încercaţi din toate regiunile Palestinei. După ce au consacrat câteva zile contactelor personale şi reorganizării taberei, Iisus şi cei doisprezece au inaugurat o sesiune de formare intensivă pentru acest grup special de credincioşi. Din această masă de ucenici formaţi şi experimentaţi Maestrul a ales în cele din urmă şaptezeci de învăţători şi i-a trimis să proclame evanghelia împărăţiei. Instruirea lor regulată a început vineri, 1 noiembrie şi a continuat până la sabatul de pe 19 noiembrie.

^{(1800.2) 163:0.2} Iisus ţinea, în toate dimineţile, o cuvântare acestei companii. Petru prezenta metode de predicare în public. Nataniel îi instruia în arta de a-şi preda învăţăturile. Toma explica maniera de a răspunde la întrebări, şi Matei dirija organizarea finanţelor lor colective. Ceilalţi apostoli au participat, de asemenea, la această formare potrivit cu experienţa lor specială şi cu talentele lor naturale.

1. Hirotonisirea celor şapte zeci

^{(1800.3) 163:1.1} Cei şaptezeci au fost hirotonisiţi de Iisus în tabăra de la Magadan în după-amiaza sabatului, pe 19 noiembrie. Abner a fost pus în fruntea acestor învăţători şi predicatori ai evangheliei. Acest corp de şaptezeci era constituit de Abner cu zece foşti apostoli ai lui Ioan, cincizeci şi unul dintre primii evanghelişti şi alţi opt ucenici care se distinseseră în slujba regatului.

^{(1800.4) 163:1.2} Către ora două din această după-amiază de sabat, între averse de ploaie, un grup de credincioşi, sporit prin sosirea lui David şi a majorităţii mesagerilor lui, în total peste patru sute, s-au adunat pe malul lacului Galileii pentru a asista la hirotonisirea celor şaptezeci.

^{(1800.5) 163:1.3} Înainte de a-şi pune mâinile pe capetele celor şaptezeci pentru a-i trimite pe fiecare în parte ca mesageri ai împărăţiei, Iisus le-a adresat următorul discurs: „În adevăr, recolta este îmbelşugată, dar muncitorii sunt puţini; vă îndemn deci pe toţi să vă rugaţi ca Stăpânul recoltei să mai trimită muncitori pentru recoltare. Am să vă trimit pe fiecare în parte ca mesageri ai împărăţiei şi vă trimit la iudei şi la gentili ca pe nişte miei printre lupi. Mergând doi câte doi în drumul vostru, vă ordon să nu vă luaţi nici pungi cu bani, nici haine de schimb, căci această primă misiune va fi de scurtă durată. În drumul vostru, nu faceţi ploconeli în faţa nimănui; nu vă ocupaţi decât de lucrarea voastră. Dacă zăboviţi în vreun cămin, începeţi prin a zice: Pacea să fie cu toţi ai casei. Dacă locuitorii acestei case iubesc pacea, acolo veţi sta; dacă nu, atunci plecaţi de acolo. Când veţi fi ales un cămin, rămâneţi acolo pe toată durata şederii voastre în acel oraş, mâncând şi bând ceea ce vi se va oferi. Veţi face aşa pentru că muncitorul îşi merită pâinea. Nu vă deplasaţi din casă în casă pentru a accepta o mai bună găzduire. Amintiţi-vă că mergând să proclamaţi pacea pe pământ şi bunăvoinţa printre oameni, va trebui să luptaţi contra duşmanilor îndârjiţi ce se înşeală pe ei înşişi. Fiţi deci prudenţi precum şerpii, rămânând totodată inofensivi precum porumbeii

^{(1801.1) 163:1.4} ”Oriunde veţi merge, predicaţi zicând: ‘Împărăţia cerurilor este la îndemână’, şi îngrijiţii pe toţi cei care suferă în mintea sau în trupul lor. Voi aţi primit gratuit lucrurile bune ale regatului; daţi-le gratuit. Dacă locuitorii vreunui oraş vă întâmpină cu bucurie, ei vor găsi o intrare largă în regatul Tatălui. Dar, dacă oamenii unui oraş refuză să primească această evanghelie, voi veţi proclama totuşi mesajul vostru părăsind această comunitate lipsită de credinţă; celor care resping învăţătura voastră, le veţi spune plecând: ‘Deşi respingeţi adevărul, nu rămâne mai puţin adevărat că regatul lui Dumnezeu se apropie de voi.’ Oricine vă aude pe voi mă aude pe mine, şi cine mă aude pe mine îl aude pe Acela care m-a trimis. Cine respinge mesajul vostru evanghelic, pe mine mă respinge, şi cine mă respinge pe mine îl respinge totodată pe Cel care m-a trimis.”

^{(1801.2) 163:1.5} După ce Iisus le-a vorbit astfel, cei şaptezeci au îngenuncheat în cerc în jurul lui, şi el şi-a pus mâinile pe capul fiecăruia dintre ei începând cu Abner.

^{(1801.3) 163:1.6} În dimineaţa următoare devreme, Abner i-a trimis pe cei şaptezeci de evanghelişti, doi câte doi, către toate oraşele Galileii şi ale Iudeei. Cei treizeci şi cinci de grupuri au mers să predice şi să propovăduiască vreme de şase săptămâni; ele au revenit toate vineri, 30 decembrie, în noua tabără din Pella, în Pereea.

2. Tânărul bogat şi diverse alte cazuri

^{(1801.4) 163:2.1} Peste cincizeci de ucenici care doreau hirotonisirea şi admiterea printre cei şaptezeci au fost eliminaţi de comitetul pe care Iisus îl numise pentru selecţionarea candidaţilor. Cei care compuneau comitetul erau Andrei, Abner şi şeful în funcţie al corpului evanghelic. În toate cazurile în care comitetul celor trei nu era unanim, candidatul era adus înaintea lui Iisus. Maestrul n-a respins pe nici un om profund doritor să primească hirotonisirea mesagerului evanghelic, dar după ce au stat de vorbă cu Iisus, mai mult de o duzină de solicitanţi n-au mai dorit să devină mesageri evanghelici.

^{(1801.5) 163:2.2} Un discipol sincer a venit la Iisus zicând: „Maestre, aş vrea să fiu unul dintre noii apostoli, dar tatăl meu este foarte bătrân şi sfârşitul lui este aproape; îmi vei permite tu să mă întorc acasă ca să-l îngrop?” Iisus i-a răspuns acestui om: „Fiul meu, vulpile au viziune şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului n-are nici un loc unde să-şi pună capul. Tu eşti un discipol fidel, şi poţi să rămâi la fel şi înapoindu-te acasă pentru a-i îngriji pe cei care te iubesc, dar nu-i tot aşa cu mesagerii evangheliei mele. Ei au abandonat totul pentru a mă urma şi a proclama regatul meu. Dacă vrei să fii hirotonisit învăţător, trebuie să-i laşi pe ceilalţi să îngroape morţii în timp ce tu vei merge înainte să publici buna vestire.” Şi omul acesta a plecat de acolo tare decepţionat.

^{(1801.6) 163:2.3} Un alt discipol a venit la Maestru şi a zis: „Eu doresc să fiu hirotonisit mesager, dar aş vrea să trec puţin pe acasă ca să îmi consolez familia.” Iisus i-a răspuns: „Dacă doreşti hirotonisirea, trebuie să accepţi să abandonezi totul. Mesagerii evangheliei nu-şi pot împărţi afecţiunea. Nici un om care a pus mâna pe plug nu este vrednic de a deveni un mesager al regatului dacă a dat înapoi.”

^{(1801.7) 163:2.4} Andrei a adus apoi la Iisus un tânăr bogat, care era un credincios devotat şi dorea să primească hirotonisirea. Acest tânăr, pe nume Matadormus, era membru al Sanhedrinului din Ierusalim. El îl auzise pe Iisus propovăduind, după care fusese instruit în evanghelia împărăţiei de către Petru şi de ceilalţi apostoli. Iisus a discutat cu Matadormus despre exigenţele hirotonisirii şi i-a cerut să-şi amâne decizia până la o mai amplă cumpănire asupra chestiunii. Devreme în dimineaţa zilei următoare, în vreme ce Iisus pleca să facă un tur, tânărul l-a abordat zicând: „Maestre, aş vrea să cunosc de la tine asigurările vieţii veşnice. Dat fiind că am respectat toate poruncile încă din tinereţea mea, aş vrea să ştiu ce-ar trebui să fac mai mult pentru a avea viaţa veşnică.” Ca răspuns la această întrebare, Iisus a zis: „Dacă ţii toate poruncile – nu vei comite adulter, nu vei ucide, nu vei fura, nu vei depune mărturie mincinoasă, nu vei face nici o nedreptate, îi vei onora pe părinţii tăi – tu acţionezi bine, dar mântuirea răsplăteşte credinţa, şi nu numai lucrările. Crezi tu în această evanghelie a împărăţiei?” Matadormus a răspuns: „Da Maestre, eu cred tot ceea ce tu şi apostoli m-aţi învăţat”. Iisus a spus: „Atunci tu eşti în adevăr discipolul meu şi un copil al regatului.”

^{(1802.1) 163:2.5} După aceea tânărul a zis: „Maestre, nu-mi ajunge să fiu discipolul tău; aş vrea să fiu unul dintre noii tăi mesageri.” Când Iisus a auzit asta, l-a privit cu multă dragoste şi a zis: „Te voi accepta ca unul dintre mesagerii mei dacă vrei să plăteşti preţul şi să oferi singurul lucru care îţi lipseşte.” Matadormus a răspuns: „Maestre, voi face orice pentru a avea permisiunea să te urmez.” Iisus l-a sărutat pe frunte pe tânărul îngenuncheat şi a zis: „Dacă vrei să fii mesagerul meu, mergi de vinde tot ce ai; când vei fi dat suma săracilor sau fraţilor tăi, întoarce-te şi urmează-mă, şi vei avea o comoară în împărăţia cerurilor.”

^{(1802.2) 163:2.6} La auzul acestor cuvinte, Matadormus s-a posomorât. S-a ridicat şi a plecat trist, căci poseda multe bunuri. Acest tânăr fariseu bogat fusese crescut în credinţa că averea era semnul favorii lui Dumnezeu. Iisus ştia că Matadormus nu era eliberat de dragostea de sine şi de bogăţiile lui. Maestrul voia să-l elibereze de dragostea de bogăţie, nu neapărat de bogăţie. Discipolii lui Iisus nu se despuiau de toate bunurile lor pământeşti, dar apostolii şi cei şaptezeci au făcut-o. Matadormus voia să fie unul dintre cei şaptezeci de mesageri, şi de aceea Iisus i-a cerut să renunţe la toate posesiunile lui materiale.

^{(1802.3) 163:2.7} Aproape orice fiinţă umană are un lucru de care se ţine ca de un rău familiar, şi la care i se cere să renunţe ca parte a preţului de admitere în împărăţia cerurilor. Dacă Matadormus s-ar fi despărţit de averea sa, ea i-ar fi fost probabil îndată restituită pentru ca el s-o administreze ca trezorier al celor şaptezeci. Ulterior de fapt, cu prilejul întemeierii bisericii la Ierusalim, Matadormus a ascultat de porunca Maestrului, deşi atunci a fost prea târziu pentru a mai beneficia de admiterea în rândul celor şaptezeci. El a devenit trezorierul bisericii din Ierusalim, al cărui conducător era Iacob, fratele de sânge al lui Iisus.

^{(1802.4) 163:2.8} Aşa a fost dintotdeauna şi aşa va fi întotdeauna: trebuie ca oamenii să ia propriile lor hotărâri. Muritorii îşi pot exercita liber alegerea într-un domeniu de o anumită întindere. Forţele lumii spirituale nu caută să-l constrângă pe om; ele îi permit să aleagă calea pe care el însuşi a ales-o.

^{(1802.5) 163:2.9} Iisus prevedea că Matadormus, cu averea sa, nu putea fi hirotonisit ca asociat al oamenilor care renunţaseră la toate pentru evanghelie. În acelaşi timp, el vedea că, dacă Matadormus s-ar despuia de averea sa, el ar deveni conducătorul suprem al tuturor. Însă, la fel ca şi fraţii lui Iisus, Matadormus n-a devenit niciodată mare în regat, pentru că se privase el însuşi de această asociere intimă şi personală cu Maestrul, pe care ar fi putut-o experimenta, dacă ar fi vrut să execute pe loc actul pe care i-l cerea Iisus, actul pe care l-a înfăptuit de altfel cu câţiva ani mai târziu.

^{(1803.1) 163:2.10} Bogăţiile n-au raporturi directe cu intrarea în împărăţia cerurilor, dar iubirea de bogăţii are. Loialitatea spirituală faţă de regat este incompatibilă cu servilismul faţă de bogăţia materialistă. Oamenii nu pot împărtăşi cu o devoţiune materială fidelitatea lor supremă faţă de un ideal spiritual.

^{(1803.2) 163:2.11} Iisus n-a propovăduit niciodată că era rău să ai avere. El a cerut numai celor doisprezece şi celor şaptezeci să-şi consacre toate posesiunile lor pământeşti cauzei comune. Chiar şi atunci, el a avut grijă ca bunurile lor să fie lichidate în mod avantajos, cum a fost şi cazul pentru apostolul Matei. Iisus a dat de multe ori sfaturi discipolilor înstăriţi la fel cum îi dăduse şi cetăţeanului bogat din Roma. Maestrul a considerat înţeleapta investiţie a veniturilor excedentare ca pe o formă legitimă de asigurare contra inevitabile adversităţi viitoare. Când trezoreria apostolică depăşea nevoile, Iisus depunea fondurile pentru a le folosi ulterior în cazul în care apostolii ar fi făcuţi să sufere foarte tare de pe urma unei diminuări a veniturilor. Iisus acţiona astfel după ce se consulta cu Andrei. Niciodată Iisus nu se ocupa de finanţele apostolice, decât numai pentru cheltuiala cu pomenile. Totuşi, exista un abuz economic pe care l-a condamnat în mai multe rânduri, şi anume exploatarea nejustă a celor slabi, a celor ignoranţi şi a celor mai puţin norocoşi de către semenii lor puternici, ageri şi mai inteligenţi. Iisus a declarat că acest tratament inuman al bărbaţilor, al femeilor şi al copiilor era incompatibil cu idealurile fraternităţii împărăţiei cerurilor.

3. Discuţia despre bogăţie

^{(1803.3) 163:3.1} Pe când Iisus termina convorbirea sa cu Matadormus, Petru şi câţiva apostoli se strânseseră în jurul lui. În timp ce tânărul bogat pleca de acolo, Iisus s-a întors către apostoli şi le-a zis: „Vedeţi cât le vine de greu bogaţilor să intre cu totul în regatul lui Dumnezeu! Nu se poate împărţi adorarea spirituală cu devoţiunile materiale. Nimeni nu poate servi la doi stăpâni. Potrivit unuia din dictonurile voastre, ‘este mai uşor unei cămile să treacă prin urechea unui ac decât pentru păgâni să moştenească viaţa veşnică’. Eu declar că îi este tot atât de uşor acestei cămile să treacă prin urechea acului ca şi acestor bogaţi, satisfăcuţi de ei înşişi, să intre în împărăţia cerurilor.”

^{(1803.4) 163:3.2} Când Petru şi apostolii au auzit cuvintele acestea, au fost extrem de uluiţi, până într-atâta că Petru a spus: „Atunci, Doamne, cine poate fi salvat? Oare toţi cei care au bogăţii vor fi ţinuţi departe de regat?” Iisus a răspuns: „Nu, Petrule, dar toţi cei care îşi pun încrederea în bogăţii au puţine şanse să intre în viaţa spirituală care conduce la progresul etern. Dar, chiar şi în cazul acesta, multe lucruri imposibile oamenilor nu sunt dincolo de atingerea Tatălui care este în ceruri; noi ar trebui mai degrabă să recunoaştem că cu Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile.”

^{(1803.5) 163:3.3} În vreme ce plecau de acolo, Iisus a fost întristat că Matadormus nu rămăsese cu ei, căci îl iubea mult. După ce au coborât lângă lac, ei s-au aşezat pe marginea apei, şi Petru, vorbind în numele celor doisprezece (adunaţi acolo cu toţii) a zis: „Noi suntem tulburaţi de discursul tău către tânărul acela bogat. Să pretindem noi de la toţi cei care ar vrea să te urmeze să renunţe la toate bunurile lor pământeşti?” Iisus a zis: „Nu, Petrule, ci numai celor care ar vrea să devină apostoli şi să trăiască cu mine ca şi voi, formând o singură familie. Dar Tatăl pretinde ca afecţiunea copiilor săi să fie curată şi nedivizată. Orice lucru sau persoană ar sta între voi şi iubirea pentru adevărurile regatului trebuie să fie abandonate. Dacă averea oamenilor nu invadează domeniul sufletului lor, ea este fără consecinţe în viaţa spirituală a celor care ar vrea să intre în regat.”

^{(1804.1) 163:3.4} Petru a zis apoi: „Dar, Maestre, noi am părăsit totul pentru a te urma; atunci ce vom poseda?” Iisus s-a adresat la toţi cei doisprezece şi a zis: „În adevăr, în adevăr, eu vă zic, cine va fi renunţat la averea sa, la căminul său, la soţia sa, la fraţii săi, la părinţii săi sau la copiii săi, din dragoste pentru mine şi pentru împărăţia cerurilor, va primi cu mult mai mult în această lume, poate însoţit şi de câteva persecuţii; şi, în lumea ce va veni, el va primi viaţa veşnică. Mulţi dintre cei care vor fi cei dintâi vor fi cei din urmă, pe câtă vreme cei din urmă vor fi adesea cei dintâi. Tatăl tratează pe creaturile sale după nevoile lor şi conform justelor lui legi de consideraţie iubitoare şi îndurătoare pentru bunăstarea unui univers.

^{(1804.2) 163:3.5} ”Împărăţia cerurilor se aseamănă unui proprietar, folosind multă mână de lucru, care merge dimineaţa devreme să angajeze lucrători pentru a munci în podgoria sa. După ce a convenit cu ei ca să le plătească un dinar pe zi, i-a trimis în via sa. Apoi, a ieşit către ora nouă şi, văzând pe alţii fără nici o ocupaţie în piaţă le-a zis: ‘Mergeţi şi voi şi munciţi în via mea; vă voi plăti atâta cât trebuie.’ Şi ei s-au îndată să lucreze. Proprietarul a ieşit din nou către amiază, apoi către ora trei, şi a făcut tot aşa. Reîntorcându-se încă o dată către ora cinci după amiază la locul din piaţă, a găsit încă oameni lenevind şi i-a întrebat: ‘De ce staţi aici toată ziua şi nu faceţi nimic?’ Oamenii au răspuns: ‘Pentru că nu ne-a angajat nimeni.’ Proprietarul le-a zis: ‘Mergeţi şi voi şi lucraţi în via mea, şi vă voi plăti cât trebuie.’

^{(1804.3) 163:3.6} La căderea nopţii, proprietarul podgoriei i-a zis intendentului său: ‘Cheamă lucrătorii şi dă-le lefurile, începând cu ultimii angajaţi şi terminând cu primii.’ Când au sosit cei care fuseseră angajaţi la ora cinci după-amiază, au primit fiecare câte un dinar, şi toţi ceilalţi au primit acelaşi salariu. Când oamenii angajaţi la începutul zilei au văzut cu cât au fost plătiţi ultimii veniţi, ei s-au aşteptat să primească mai mult decât salariul convenit. Dar fiecare a primit doar un dinar ca şi ceilalţi. După ce au fost plătiţi cu toţii, ei s-au plâns proprietarului zicând: ‘Oamenii angajaţi la urmă n-au muncit decât o oră, şi, totuşi, le-ai dat acelaşi salariu ca şi nouă, care ne-am ostenit toată ziua sub soarele arzător.’

^{(1804.4) 163:3.7} ”Proprietarul a răspuns: ‘Prietenii mei, nu vă fac nici o nedreptate. N-a acceptat fiecare dintre voi să lucreze pentru un dinar pe zi? Luaţi acum ceea ce vă revine şi duceţi-vă pe drumul vostru, căci este dorinţa mea să dau ultimilor veniţi aceeaşi sumă ca şi vouă. N-am eu dreptul să dispun după cum îmi place de ceea ce îmi aparţine? Sau îmi reproşaţi voi generozitatea mea pentru că eu caut să fiu bun şi să arăt îndurare?’”

4. Rămas bun celor şaptezeci

^{(1804.5) 163:4.1} Ziua în care cei şaptezeci au plecat în prima lor misiune a fost un moment emoţionant în tabăra din Magadan. Dimineaţa devreme, în ultima sa discuţie cu cei şaptezeci, Maestrul a stăruit asupra următoarelor puncte:

^{(1804.6) 163:4.2} 1. Evanghelia împărăţiei trebuie să fie proclamată în toată lumea, gentililor precum şi iudeilor.

^{(1804.7) 163:4.3} 2. Îngrijindu-i pe bolnavi, abţineţi-vă de la a-i învăţa să spere la miracole.

^{(1805.1) 163:4.4} 3. Proclamaţi o fraternitate spirituală a fiilor lui Dumnezeu, şi nu un regat exterior cu putere în această lume şi cu glorie materială.

^{(1805.2) 163:4.5} 4. Evitaţi să pierdeţi timpul printr-un exces de vizite de politeţe şi de alte banalităţi; ele ar putea să vă împiedice să vă consacraţi din toată inima predicării evangheliei.

^{(1805.3) 163:4.6} 5. Dacă prima casă pe care o veţi fi ales drept cartier general într-un oraş se revelează o casă vrednică, rămâneţi acolo pe toată durata şederii voastre în acel oraş.

^{(1805.4) 163:4.7} 6. Explicaţi tuturor credincioşilor fideli că a venit acum ceasul de a o rupe făţiş cu liderii religioşi ai iudeilor din Ierusalim.

^{(1805.5) 163:4.8} 7. Propovăduiţi că întregul datoriei oamenilor este rezumat în această unică poruncă: Iubeşte-l pe Domnul Dumnezeul tău cu toată mintea şi cu tot sufletul tău, şi iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi. (Ei ar trebui să propovăduiască asta ca reprezentând toată datoria oamenilor în locul celor 61e reguli de viaţă preconizate de farisei.)

^{(1805.6) 163:4.9} După ce Iisus a vorbit astfel celor şaptezeci în prezenţa tuturor apostolilor şi discipolilor, Simon, Petru i-au luat deoparte şi le-au ţinut predica de hirotonisire. Aceasta a fost o dezvoltare a recomandărilor făcute de Maestru în momentul în care pusese mâinile pe ei şi îi selecţionase ca mesageri ai împărăţiei. Petru i-a îndemnat pe cei şaptezeci să nutrească, în experienţa lor, următoarele virtuţi:

^{(1805.7) 163:4.10} 1. Devoţiunea consacrată. Să se roage întotdeauna pentru ca un număr cât mai mare de lucrători să fie trimişi la recolta evanghelică. El a explicat că rugându-se astfel, fiecare va tinde mia mult a spune: Iată-mă, trimite-mă. El le-a recomandat să nu neglijeze adorarea lor zilnică.

^{(1805.8) 163:4.11} 2. Adevăratul curaj. Petru i-a prevenit că vor întâmpina ostilităţi şi că puteau fi siguri de a fi confruntaţi cu persecuţii. Le-a spus că misiunea lor nu era o întreprindere de laşi, şi le-a recomandat celor cărora le era frică să renunţe să mai plece. Dar nici unul dintre cei şaptezeci nu s-a retras.

^{(1805.9) 163:4.12} 3. Credinţa şi încrederea în sine. Ei trebuiau să plece pentru această scurtă misiune cu mâinile complet goale. Trebuiau să îşi pună încrederea în Tatăl lor pentru hrana lor, pentru adăpostirea lor şi pentru toate celelalte nevoi ale lor.

^{(1805.10) 163:4.13} 4. Zelul şi iniţiativa. Ei trebuiau să fie plini de zel şi de un entuziasm inteligent; trebuiau să se ocupe strict de treburile Maestrului lor. Ceremonia salutărilor orientale era lungă şi minuţioasă; de acea Iisus le recomandase „să nu salute pe nimeni pe drum”. Aceasta era o expresie curentă pentru îndemnarea cuiva să-şi vadă de treburile sale fără a pierde vremea. Ea nu avea întru nimic a face cu chestiunea saluturilor amicale.

^{(1805.11) 163:4.14} 5. Amabilitatea şi curtoazia. Maestrul le ordonase să evite pierderile inutile de timp în ceremonii sociale, însă a recomandat curtoazia faţă de toate persoanele cu care intrau în contact. Trebuiau să fie extrem de amabili faţă de gazdele care îi i-ar adăposti în căminul lor. Ei au fost cu stricteţe puşi în gardă împotriva faptului de a părăsi un cămin modest pentru a fi adăpostiţi într-un cămin mai confortabil şi mai influent.

^{(1805.12) 163:4.15} 6. Îngrijirile acordate bolnavilor. Petru le-a dat celor şaptezeci sarcina de a căuta pe cei care sufereau în mintea lor şi în corpul lor, şi să facă tot ce le stătea în putere să aline sau să tămăduiască bolile lor.

^{(1805.13) 163:4.16} După ce şi-au primit astfel ordinele şi instrucţiunile, ei au plecat câte doi în misiunea lor în Galileea, în Samaria şi în Iudeea.

^{(1806.1) 163:4.17} Iudeii aveau o stimă specială pentru numărul 70 şi considerau uneori naţiunile lumii păgâne ca fiind în număr de 70. Cu toate că cei 70 de mesageri aveau misiunea de a purta evanghelia la toate popoarele, faptul că grupul lor a conţinut exact 70 de membri a fost doar o simplă coincidenţă. În mod sigur Iisus ar mai fi acceptat încă o jumate de duzină, dar ei nu erau pregătiţi să plătească preţul: părăsirea averii şi a familiei lor.

5. Mutarea din tabără la Pella

^{(1806.2) 163:5.1} Iisus şi cei doisprezece s-au pregătit acum să stabilească cartierul lor general în Pereea, lângă Pella, unde Maestrul fusese botezat în Iordan. Ultimele zece zile din noiembrie s-au petrecut în consfătuiri la Magadan. Marţi, 6 decembrie, toată compania cuprinzând aproape trei sute de persoane, a plecat la revărsatul zorilor cu bagajele ei pentru a se opri, în noaptea următoare, lângă Pella, pe malul fluviului. Ea s-a instalat aproape de izvor, chiar în locul pe care îl ocupase Ioan Botezătorul cu tabăra sa cu mai mulţi ani mai înainte.

^{(1806.3) 163:5.2} După ridicarea taberei de la Magadan, David Zebedeu a revenit la Betsaida şi a început îndată să reducă serviciul mesagerilor. Regatul intra într-o nouă fază. Zilnic soseau pelerini din toate părţile Palestinei şi chiar şi din regiuni îndepărtate ale imperiului roman. Uneori veneau credincioşi din Mesopotamia şi din ţinuturile situate la est de Tigru. În consecinţă, duminică 18 decembrie, David cu ajutorul corpului său de mesageri, au încărcat, pe animalele de povară, materialele din tabără pe atunci înmagazinate în casa tatălui său, material cu care organizaseră anterior tabăra din Betsaida de lângă lac. Luându-şi rămas bun de la Betsaida deocamdată, el a coborât de-a lungul malului lacului şi al Iordanului până la punctul situat cam la un kilometru în nordul taberei apostolice. În mai puţin de o săptămână el a fost pregătit să ofere ospitalitate la aproape o mie şi cinci sute de pelerini vizitatori. Tabăra apostolică putea primi vreo cinci sute de persoane. Acesta era anotimpul ploilor în Palestina, şi acest dispozitiv era necesar pentru a adăposti numărul tot mai mare de oameni, majoritatea serioşi, care căutau informaţii şi care veneau în Pereea pentru a-l vedea pe Iisus şi a auzi învăţătura lui.

^{(1806.4) 163:5.3} David a făcut toate acestea din propria sa iniţiativă, deşi se sfătuise cu Filip şi cu Matei în Magadan. El a folosit cea mai mare parte a fostului său corp de mesageri pentru a ajuta la conducerea acestei tabere. Serviciul propriu-zis de mesageri a fost redus la mai puţin de douăzeci de oameni. Către sfârşitul lui decembrie şi înainte de întoarcerea celor şaptezeci, aproape opt sute de vizitatori se adunaseră în jurul Maestrului şi găsiseră găzduire în tabăra lui David.

6. Întoarcerea celor şaptezeci

^{(1806.5) 163:6.1} Vineri 30 decembrie, în timp ce Iisus se îndepărtase pe dealurile din vecinătate cu Petru, cu Iacob şi cu Ioan, cei şaptezeci de mesageri soseau, doi câte doi, la cartierul general din Pella, însoţiţi de numeroşi credincioşi. Către ora cinci după-amiază, când Iisus a revenit în tabără, toţi cei şaptezeci erau reuniţi pe locul unde propovăduia el. Masa de seară a fost întârziată cu peste o oră, timp în care aceşti entuziaşti ai evangheliei împărăţiei şi-au relatat experienţele. Mesagerii lui David raportaseră multe dintre aceste veşti apostolilor în timpul săptămânilor precedente, dar a fost cu adevărat ceva inspirator să-i auzi pe aceşti învăţători ai evangheliei, a căror hirotonisire era recentă, povestind personal cum fusese primit mesajul lor de iudeii şi de gentilii însetaţi de adevăr. În sfârşit, Iisus putea să-i vadă pe oameni mergând să răspândească vestea cea bună şi fără prezenţa sa personală. Maestrul ştia de aici înainte că putea părăsi această lume fără a aduce o vătămare prea gravă progreselor împărăţiei.

^{(1807.1) 163:6.2} Când cei şaptezeci au relatat că „până şi demonii le erau supuşi”, ei făceau aluzie la vindecările minunate pe care le operaseră asupra victimelor dezordinilor nervoase. Cu toate acestea, aceşti slujitori trataseră cu succes câteva cazuri de posedare reală de spirite. Vorbind de aceste cazuri, Iisus a zis: „Nu-i de mirare că aceste spirite minore neascultătoare vă sunt supuse, căci eu l-am văzut pe Satan căzând din cer ca un fulger. Dar nu vă bucuraţi atâta de aceasta, căci eu vă declar că, de îndată ce mă voi întoarce la Tatăl meu, noi vom trimite spiritul nostru comun chiar în mintea oamenilor, astfel încât aceste câteva rare spirite rătăcite să nu mai poată pătrunde în mintea muritorilor nenorociţi. Eu mă bucur cu voi de faptul că aveţi influenţă asupra oamenilor, dar nu vă mândriţi cu această experienţă. Bucuraţi-vă mai degrabă de a avea numele voastre înscrise în arhivele cerului şi de a fi astfel siguri de a progresa într-o carieră fără de sfârşit de cuceriri spirituale.”

^{(1807.2) 163:6.3} În timpul aceasta, chiar înainte de a participa la cină, Iisus a încercat unul din rarele momente de extaz emoţional la care discipolii săi au avut ocazia să-i fie martori. El a zis: „Îţi mulţumesc, Tată, Domnul cerului şi al pământului, că spiritul a revelat aceste glorii spirituale acestor copii ai împărăţiei, în vreme ce această minunată evanghelie a fost ascunsă deştepţilor şi făţarnicilor. Da, Tată, trebuie să fi fost plăcut ochilor tăi să faci aceasta, şi eu mă bucur să ştiu că vestea cea bună se va răspândi în toată lumea, chiar şi după întoarcerea mea la tine, când mă voi fi apucat de lucrul care mi l-ai dat de îndeplinit. Sunt foarte emoţionat când realizez că tu eşti pe punctul de a încredinţa orice autoritate mie, că tu singur ştii realmente cine sunt şi că eu singur te cunosc realmente precum şi cei cărora te-am revelat. Când voi fi încheiat această revelaţie către fraţii mei întru carne, eu o voi continua pentru creaturile tale de sus.”

^{(1807.3) 163:6.4} Când Iisus a vorbit astfel Tatălui, el s-a întors către apostolii şi ajutoarele lui pentru a li se adresa: „Binecuvântaţi sunt ochii care văd şi urechile care aud aceste cuvinte. Îngăduiţi-mi să vă zic că mulţi profeţi şi mulţi mari oameni ai epocilor trecute au dorit să contemple lucrurile pe care le zăriţi acum, dar aceasta nu li s-a acordat. Multe dintre generaţiile viitoare ale copiilor luminii, când vor auzi vorbindu-se de ele, vă vor invidia pe voi, care le-aţi văzut şi le-aţi auzit.”

^{(1807.4) 163:6.5} Adresându-se după aceea tuturor discipolilor săi, Iisus a zis: „Voi aţi auzit câte oraşe şi sate au primit vestea cea bună a împărăţiei, şi cum slujitorii şi învăţătorii mei au fost întâmpinaţi de iudei precum şi de gentili. Binecuvântate sunt în adevăr aceste comunităţi care au ales să creadă în evanghelia împărăţiei. Nenorocire însă locuitorilor din Corazin, din Betsaida-Iulia şi din Capernaum, care resping lumina, aceste cetăţi care n-au întâmpinat cu bucurie pe aceşti mesageri. Eu proclam că, dacă puternicele lucrări înfăptuite în aceste locuri ar fi fost în Tyr şi în Sidon, locuitorii acestor oraşe aşa-zise păgâne s-ar fi căit punându-şi cenuşă în cap. În adevăr, în ziua judecăţii, soarta Tyrului şi a Sidonului va fi mult mai suportabilă decât a lor.”

^{(1807.5) 163:6.6} Ziua următoare fiind o zi de sabat, Iisus i-a luat pe cei şaptezeci deoparte şi le-a zis: „În adevăr, m-am bucurat când aţi revenit cu vestea bună că evanghelia împărăţiei fusese bine primită de atâţia oameni disperaţi în Galileea, în Samaria şi în Iudeea. Dar de ce exaltarea voastră este atât de marcată de surpriză? Oare nu nădăjduiaţi voi că prezentarea mesajului vostru se va manifesta cu putere? Oare aţi plecat cu atât de puţină credinţă în această evanghelie încât reveniţi acum surprinşi de eficacitatea ei? Acum, fără a vrea să vă potolesc entuziasmul, eu ţin să vă pun serios în gardă contra subtilităţilor orgoliului, ale orgoliului spiritual. Dacă aţi putea înţelege căderea lui Lucifer, cel nedrept, voi aţi renunţa cu solemnitate la toate formele de orgoliu spiritual.

^{(1808.1) 163:6.7} ”Voi aţi întreprins marea lucrare de a propovădui omului muritor că el este un fiu al lui Dumnezeu. Eu v-am arătat calea; plecaţi de vă îndepliniţi datoria şi fiţi neobosiţi în a o face bine. Vouă şi tuturor celor care vor veni pe urmele voastre de-a lungul epocilor, îngăduiţi-mi să vă spun că voi fi întotdeauna lângă voi. Chemarea mea este, şi va fi întotdeauna, veniţi la mine voi, toţi care vă osteniţi şi care sunteţi greu încărcaţi, veniţi la mine şi vă voi da odihnă. Acceptaţi jugul meu şi ascultaţi-mă, căci eu sunt adevărat şi loial, şi veţi găsi la mine odihna spirituală pentru sufletele voastre.”

^{(1808.2) 163:6.8} Când au avut ocazia de a pune la încercare făgăduielile Maestrului, ei au constatat că erau adevărate. Şi, din ziua aceea, un număr incalculabil de persoane au pus de asemenea la încercare şi au dovedit fiabilitatea acestor promisiuni.

7. Pregătirile pentru ultima misiune

^{(1808.3) 163:7.1} Cele câteva zile care au urmat au fost foarte animate în tabăra din Pella; s-au încheiat atunci pregătirile pentru misiunea din Pereea. Iisus şi asociaţii lui urmau să întreprindă ultima lor misiune, turneul de trei luni în toată Pereea, care nu s-a terminat decât în momentul intrării Maestrului în Ierusalim pentru desăvârşirea operei sale pământeşti. În tot timpul acestei perioade, cartierul general al lui Iisus şi cei doisprezece apostoli au fost menţinute în tabăra din Pella.

^{(1808.4) 163:7.2} Iisus nu mai avea nevoie să meargă departe pentru a propovădui oamenilor. Ei veneau acum la el în fiecare săptămână în număr tot mai mare, nu numai din toate părţile Palestinei, dar şi din tot imperiul roman şi din Orientul Apropiat. Maestrul a participat cu cei şaptezeci la misiunea din Pereea, dar a petrecut o bună parte din timpul său în tabăra din Pella, propovăduind mulţimii şi instruindu-i pe cei doisprezece. Pe toată durata acestor trei luni, cel puţin zece dintre apostoli au rămas cu Iisus.

^{(1808.5) 163:7.3} Femeile din corpul evanghelic s-au pregătit şi ele să plece două câte două în acelaşi timp cu cei şaptezeci pentru a evangheliza în principalele oraşe din Pereea. Grupul originar de doisprezece femei formase recent un grup mai numeros de alte cincizeci de femei învăţându-le maniera de a vizita căminele şi arta de a-i îngriji pe cei bolnavi şi pe cei năpăstuiţi. Perpetua, soţia lui Simon Petru a devenit membru al acestei noi diviziuni a grupului feminin; i s-a încredinţat, sub ordinele lui Abner, conducerea acestui sector de activitate lărgit al femeilor. După Rusalii, ea a rămas cu ilustrul ei soţ şi l-a însoţit în toate turneele lui misionare. În ziua când Petru a fost răstignit la Roma, ea a fost dată de hrană fiarelor sălbatice din arenă. Făceau deopotrivă parte din acest nou corp evanghelic feminin soţia lui Filip şi cea a lui Matei, şi mama lui Iacob şi Ioan.

^{(1808.6) 163:7.4} Lucrarea împărăţiei, sub îndrumarea personală a lui Iisus, se pregătea acum să intre în faza sa finală. Aceasta era o fază de profunzime spirituală care contrasta cu cea în care mulţimile, visând la miracole şi umblând după minuni, care l-au urmat pe Maestru în epoca popularităţii sale în Galileea. Totuşi, un anumit număr dintre discipolii lui şi-au conservat mentalitatea lor materială şi n-au reuşit să înţeleagă acest adevăr că împărăţia cerurilor este fraternitatea spirituală a oamenilor întemeiată pe faptul etern al paternităţii universale a lui Dumnezeu.

Până la o nouă revedere …. pace și lumină pentru toți !

Constantin RUSU

Share this:

 Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia

                    Sărbătoarea Tabernacolelor

               1. Pericolele vizitei la Ierusalim

               2. Prima discuţie din templu

               3. Femeia surprinsă în adulter

               4. Sărbătoarea tabernacolelor

               5. Predica despre lumina lumii

               6. Discursul despre apa vieţii

               7. Discursul despre libertatea spirituală

               8. Întâlnirea cu Marta şi cu Maria

               9. La Bethlehem cu Abner

Cine dorește să citească materialul în original – adică fără unele pasaje colorate, sublinieri sau boldiri care îmi aparțin – o poate face de pe linkul de mai jos :

http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/citeste-cartea-urantia-online 

Capitolul 162

                                              Sărbătoarea Tabernacolelor

^{(1788.1) 162:0.1} CÂND s-a pornit către Ierusalim împreună cu cei zece apostoli, Iisus a decis sa treacă prin Samaria, acela fiind drumul cel mai scurt. În consecinţă, au urmat coasta orientală a lacului şi au intrat în Samaria prin Scitopolis. La căderea nopţii, Iisus i-a trimis pe Filip şi pe Matei într-un sat situat pe coastele estice ale Mării Gilboa, pentru a asigura găzduirea grupului. S-a întâmplat că aceşti săteni aveau, contra lui Iisus, prejudecăţi solide, chiar mai solide decât majoritatea samaritenilor, şi aceste sentimente erau exacerbate în momentul acela, când atât de multe persoane se duceau la sărbătoarea Tabernacolelor. Aceşti oameni ştiau foarte puţine lucruri despre Iisus; ei au refuzat să-l găzduiască, pentru că el şi asociaţii lui erau iudei. Când Matei şi Filip şi-au manifestat indignarea şi i-au informat pe aceşti samariteni că ei îi refuzau ospitalitatea Sfântului Israelului, sătenii furioşi i-au alungat din aşezarea lor cu lovituri de bâtă şi de pietre.

^{(1788.2) 162:0.2} Filip şi Matei au revenit la tovarăşii lor şi le-au povestit cum fuseseră ei goniţi din sat. Atunci, Iacob şi Ioan au înaintat către Iisus şi i-au zis: „Maestre, te rugăm să ne permiţi să chemăm focul cerului ca să coboare peste aceşti samariteni pentru a-i mistui pe aceşti samariteni insolenţi şi impertinenţi.” Iisus a auzit aceste cuvinte de răzbunare, şi-a întors privirea către fiul lui Zebedeu şi la mustrat cu severitate: „Voi nu sunteţi conştienţi de felul de atitudine pe care o manifestaţi. Răzbunarea nu are nimic in comun cu împărăţia cerurilor. Decât să faceţi obiecţii, mai bine să mergem până în micul sat de la vadul Iordanului.” Astfel, din cauza prejudecăţilor lor sectare, aceşti samariteni s-au privat de onoarea de a adăposti pe Fiul Creator al unui univers.

^{(1788.3) 162:0.3} Iisus şi cei zece au zăbovit peste noapte in satul de lângă vadul Iordanului. Devreme în dimineaţa zilei următoare, au traversat fluviul şi au mers mai departe către Ierusalim pe marele drum de pe malul stâng al Iordanului; ei au sosit în Bethania miercuri seara târziu. Toma şi Nataniel, întârziaţi de discuţiile lor cu Rodan, iau ajuns din urmă vineri.

^{(1788.4) 162:0.4} Iisus şi cei doisprezece au rămas prin împrejurimile Ierusalimului până la sfârşitul lunii următoare, octombrie, cam patru săptămâni şi jumătate. Iisus însuşi n-a intrat decât de câteva ori în oraş, iar aceste scurte vizite au avut loc în timpul sărbătorii Tabernacolelor. El a petrecut o mare parte a lunii octombrie în Betleem cu Abner şi asociaţii lui.

1. Pericolele vizitei la Ierusalim

^{(1788.5) 162:1.1} Cu mult timp înainte de fuga lor din Galileea, discipolii lui Iisus îl rugaseră să meargă să proclame evanghelia împărăţiei în Ierusalim, pentru a conferi mesajului său prestigiul de a fi predicat în centrul culturii şi al erudiţiei iudaice, însă, acum când venise efectiv pentru a propovădui la Ierusalim, ei se temeau pentru viaţa sa. Ştiind că sanhedrinul căutase să-l aducă pe Iisus la Ierusalim pentru a-l judeca, şi aducându-şi ei aminte de declaraţiile recent repetate ale Maestrului cum că acesta va fi omorât, apostolii fuseseră literalmente împietriţi de stupoare la subita lui decizie de a asista al sărbătoarea Tabernacolelor. La toate rugăminţile lor anterioare de a merge în Ierusalim, Iisus răspunsese: „N-a venit timpul încă.” Acum înaintea protestelor lor temătoare, el s-a mărginit să răspundă: „Dar a venit timpul.”În cursul sărbătorii Tabernacolelor, Iisus s-a dus cu îndrăzneală în Ierusalim cu mai multe ocazii şi a propovăduit public în templu. A făcut aceasta în pofida eforturilor apostolilor săi de a-l face să-şi schimbe hotărârea. După ce îl presaseră atâta vreme să proclame mesajul său în Ierusalim, ei s-au temut acum să-l vadă pătrunzând în oraş în momentul acesta, ştiind bine că scribii şi fariseii căutau să-l ducă la pieire. Îndrăzneaţa apariţie a lui Iisus în Ierusalim i-a nedumerit mai mult decât oricând pe discipolii săi. Mulţi dintre ei, şi chiar şi apostolul său, Iuda Iscariot, îndrăzniseră să gândească că Iisus fugise în grabă în Fenicia de frica conducătorilor iudei ai lui Irod Antipa. Ei nu înţelegeau semnificaţia deplasărilor Maestrului. Prezenţa sa la Ierusalim la sărbătoarea Tabernacolelor, chiar şi contrar sfatului discipolilor, a fost suficientă ca să pună definitiv capăt tuturor bănuielilor de frică şi de laşitate.

^{(1789.1) 162:1.2} În timpul sărbătorii Tabernacolelor, mii de credincioşi, veniţi din toate părţile imperiului roman, l-au văzut pe Iisus şi l-au auzit predicând; mulţi dintre ei au mers chiar până în Bethania pentru a vorbi cu el despre progresele regatului în ţinuturile în care locuiau.

^{(1789.2) 162:1.3} Paragraph 162:1.3 missing.

^{(1789.3) 162:1.4} Paragraph 162:1.4 missing.

^{(1789.4) 162:1.5} Existau multe motive pentru care Iisus ar fi putut predica în curtea templului în cursul tuturor zilelor sărbătorii; principalul era frica pe care o căpătaseră conducătorii Sanhedrinului, ca urmare a unei diviziuni secrete a sentimentelor în propriile lor rânduri. De fapt, mulţi dintre ei credeau în taină în Iisus, sau erau ferm opuşi arestării lui în timpul sărbătorii, în timp ce Ierusalimul adăpostea un atât de mare număr de vizitatori, din care mulţi credeau în el, sau cel puţin simpatizau cu mişcarea spirituală pe care o susţinea.

^{(1789.5) 162:1.6} Eforturile lui Abner şi ale asociaţilor lui din toată Iudeea contribuiseră la fel de mult la consolidarea unui sentiment favorabil regatului, până într-acolo încât duşmanii lui Iisus nu mai îndrăzneau să-şi manifeste într-un mod prea făţiş opoziţia. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care Iisus a putut să se arate în public în Ierusalim şi să iasă de acolo viu. Cu o lună sau două mai înainte, el ar fi fost cu siguranţă trimis la moarte.

^{(1789.6) 162:1.7} Cutezanţa lui Iisus, care s-a arătat public în Ierusalim, i-a intimidat pe duşmanii lui; ei nu erau pregătiţi pentru o provocare atât de îndrăzneaţă. De mai multe ori în cursul acestei luni, sanhedrinul a făcut slabe încercări pentru a-l pune sub arest, dar aceste eforturi n-au dus la nimic. Duşmanii lui Iisus au fost atât de derutaţi de apariţia sa neaşteptată în public, la Ierusalim, încât au bănuit că autorităţile romane îi promiseseră protecţia lor. Ştiind că Filip, fratele lui Irod Antipa) era aproape un discipol al lui Iisus, membrii Sanhedrinului şi-au imaginat că Filip obţinuse pentru Iisus promisiuni de protecţie contra duşmanilor lui. Înainte ca ei să-şi dea seama de eroarea pe care o comiteau crezând ca subita şi îndrăzneaţa lui apariţie la Ierusalim rezulta dintr-o înţelegere secretă cu funcţionarii romani, Iisus era deja ieşit din domeniul jurisdicţiei lor.

^{(1789.7) 162:1.8} Numai cei doisprezece apostoli ştiuseră că Iisus îşi propusese să asiste la sărbătoarea Tabernacolelor pe când plecau din Magadan. Ceilalţi ucenici ai Maestrului au fost foarte uluiţi să-l vadă apărând în curţile templului şi să înceapă acolo să propovăduiască public. Cât despre autorităţile iudaice, ele au fost nespus de surprinse când au aflat că el propovăduia în templu.

^{(1790.1) 162:1.9} Deşi discipolii lui Iisus nu se aşteptaseră să-l vadă asistând la sărbătoare, marea majoritate a pelerinilor ce veneau de departe, şi care auziseră vorbindu-se de lege, nutreau speranţa de a-l vedea la Ierusalim. Ei n-au fost dezamăgiţi, căci în mai multe rânduri el a propovăduit sub Tinda lui Solomon şi în alte locuri din curţile templului. În realitate, aceste învăţături au fost proclamaţia oficială şi formală a divinităţii lui Iisus către poporul iudeu şi către lumea întreagă.

^{(1790.2) 162:1.10} În mulţimile care ascultau învăţăturile Maestrului părerile erau împărţite. Unii spuneau că el era un om de bine; unii îl luau drept profet; unii afirmau că era cu adevărat Mesia; alţii îl calificau drept intrigant perfid zicând că el rătăcea poporul cu doctrinele sale ciudate. Duşmanii săi ezitau să-l acuze pe faţă, de teama partizanilor lui, în vreme ce prietenii lui ezitau să-l recunoască deschis, de teama conducătorilor iudei, şi ştiind că sanhedrinul era hotărât să-l trimită la moarte. Dar până şi duşmanii lui se minunau de învăţătura lui, ştiind că el nu fusese instruit în şcolile rabinice.

^{(1790.3) 162:1.11} De fiecare dată când Iisus se ducea la Ierusalim, apostolii lui erau cuprinşi de groază. De la o zi la alta, erau cu atât mai înfricoşaţi observând îndrăzneala tot mai mare a declaraţiilor lui referitoare la natura misiunii sale pe pământ. Ei nu erau obişnuiţi să-l audă pe Iisus emiţând pretenţii atât de decisive şi afirmaţii atât de surprinzătoare, chiar şi când predica printre prietenii lui.

2. Prima discuţie din templu

^{(1790.4) 162:2.1} În prima după-amiază în care Iisus a propovăduit în templu, o mulţime considerabilă şedea şi asculta cuvintele sale ce descriau libertatea unei noi evanghelii şi bucuria celor care cred în buna ei vestire, când un auditor curios l-a întrerupt pentru a-l întreba: „Maestre cum se face că poţi cita cu atâta uşurinţă Scripturile şi să înveţi poporul, deşi mi s-a spus că n-ai fost instruit în ştiinţa rabinilor?” Iisus răspunse: „Nici un om nu m-a învăţat adevărurile pe care vi le proclam. Această învăţătură nu vine de la mine, ci de la Cel ce m-a trimis. Dacă vreun om doreşte realmente să facă voia Tatălui meu, va şti cu certitudine dacă învăţătura mea vine de la Dumnezeu sau dacă eu vorbesc de la mine însumi. Oricine vorbeşte de la el însuşi caută propria lui glorie, dar, când eu proclam cuvintele Tatălui, eu caut gloria celui care m-a trimis. Înainte de a încerca să intraţi în noua lumină, n-ar trebui mai degrabă ca voi să urmaţi lumina de care dispuneţi deja? Moise v-a dat legea şi, totuşi, câţi dintre voi caută cu cinste să îndeplinească exigenţele ei? În această lege, Moise v-a ordonat: ‘Să nu ucideţi’; or, în ciuda acestei porunci, unii dintre voi căutaţi să-l ucideţi pe Fiul Omului.”

^{(1790.5) 162:2.2} La auzul acestor cuvinte, auditorii au început o dispută între ei. Unii ziceau că Iisus era nebun, şi unii că era posedat de un demon. Alţii spuneau că el era într-adevăr profetul din Galileea pe care scribii şi fariseii căutau de multă vreme să-l omoare. Unii spuneau că autorităţilor religioase le era frică să-l molesteze; alţii se gândeau că şefii nu puseseră mâna pe el pentru că începuseră să creadă în el. După o discuţie prelungită, un membru al mulţimii a ieşit înainte şi l-a întrebat pe Iisus: „De ce caută guvernatorii să te omoare?” Iar Iisus a răspuns: „Guvernatorii caută să mă omoare fiindcă se supără din cauza învăţăturii mele cu privire la vestea cea bună a regatului, o evanghelie care eliberează oamenii de presantele tradiţii ale religiei de ceremonii convenţionale pe care învăţătorii ei sunt decişi să le menţină cu orice preţ. Ei practică circumcizia conform legii, în ziua de sabat, dar ei ar vrea să mă omoare pentru că o dată, în ziua de sabat, am eliberat un om care era sclavul unui chin. Ei mă urmăresc în ziua de sabat pentru a mă iscodi, dar ar vrea să mă omoare pentru că, cu altă ocazie, am hotărât să vindec complet, într-o zi de sabat, un om atins de o gravă infirmitate. Ei caută să mă ucidă pentru că ştiu bine că, dacă voi credeţi sincer în învăţătura mea şi dacă îndrăzniţi s-o acceptaţi, sistemul lor de religie tradiţională va fi răsturnat şi distrus pentru totdeauna. Astfel, ei vor fi privaţi de autoritatea asupra obiectului căruia ei şi-au consacrat viaţa, din moment ce ei refuză ferm să accepte această nouă şi mai glorioasă evanghelie a împărăţiei lui Dumnezeu. Şi, acum, eu fac apel la fiecare dintre voi: Nu judecaţi după aparenţele exterioare, ci mai degrabă potrivit cu adevăratul spirit al acestor învăţături; judecaţi cu dreptate.”

^{(1791.1) 162:2.3} Apoi un alt investigator a zis: „Da, Maestre, noi îl căutăm pe Mesia, dar, atunci când va veni, ştim că va apărea în mister. Or, noi ştim de unde vii tu. Tu ai fost printre fraţii tăi de la început. Eliberatorul va veni în putere pentru a restaura tronul regatului lui David. Pretinzi tu cu adevărat a fi Mesia?” Iisus a răspuns: „Tu pretinzi a mă cunoaşte şi şti de unde vin. Aş dori ca toate ce le pretinzi să fie exacte, căci atunci vei găsi în această cunoaştere o viaţă îmbelşugată. Eu vă declar însă că am venit către voi pentru mine însumi. Eu am fost trimis de Tatăl meu, şi Cel ce m-a trimis este adevărat şi fidel. Refuzând să mă auziţi, voi refuzaţi să-l primiţi pe Cel ce m-a trimis. Ia voi, dacă vreţi să acceptaţi acest mesaj, învăţaţi să-L cunoaşteţi pe Cel care m-a trimis. Eu cunosc Tatăl, căci eu am venit de la Tată pentru a vi-l proclama şi a vi-l revela.”

^{(1791.2) 162:2.4} Agenţii scribilor voiau să pună mâna pe el, dar se temeau de mulţime, căci mulţi credeau în el. Lucrarea lui Iisus de la botezul său a devenit de acum înainte bine cunoscută de toată societatea iudaică. Vorbind despre aceste lucruri, mulţi dintre iudei îşi ziceau între ei: „Chiar şi dacă acest instructor vine din Galileea, şi chiar dacă nu răspunde tuturor aşteptărilor noastre cu privire la Mesia, ne întrebăm dacă, cu prilejul venirii sale, eliberatorul va face realmente ceva mai minunat decât lucrarea deja înfăptuită de acest Iisus din Nazaret?”

^{(1791.3) 162:2.5} Când fariseii şi agenţii lor au auzit mulţimea vorbind în felul acesta, ei s-au consultat cu conducătorii lor şi au decis că trebuiau imediat să facă ceva pentru a pune capăt intervenţiilor publice ale lui Iisus în curtea templului. În general, conducătorii iudeilor erau dispuşi să evite un conflict direct cu Iisus, căci credeau că autorităţile romane îi promiseseră imunitatea. Nu găseau nici o altă explicaţie îndrăznelii lui de a veni în vremea aceasta la Ierusalim, dar conducătorii sanhedrinului nu credeau pe de-a-ntregul în acest zvon. Gândindu-se, ei socoteau că şefii romani n-ar fi făcut un asemenea lucru în secret şi fără ştirea celor mai înalte autorităţi ale naţiunii iudaice.

^{(1791.4) 162:2.6} În consecinţă Eber, agentul împuternicit al sanhedrinului, a fost trimis cu doi însoţitori pentru a-l aresta pe Iisus. În vreme ce Eber îşi făcea drum către Iisus, Maestru a zis: „Nu te teme să te apropii de mine. Vino şi ascultă mai de aproape învăţătura mea. Ştiu că ai fost trimis pentru a mă prinde, însă ar trebui să înţelegi că nimic neplăcut nu i se va întâmpla Fiului Omului înainte să fi venit ceasul său. Tu nu eşti ridicat contra mea; vii numai ca să execuţi ordinul stăpânilor tăi, şi chiar şi acest conducător al iudeilor crede cu adevărat că-l serveşte pe Dumnezeu atunci când caută în secret să mă distrugă.

^{(1792.1) 162:2.7} ”Eu nu port duşmănie nici unuia dintre voi. Tatăl vă iubeşte, şi de aceea eu aspir la eliberarea voastră din robia prejudecăţilor şi a tenebrelor tradiţiei. Vă ofer libertatea vieţii şi a bucuria salvării. Proclam noua cale vie, eliberarea de rău şi ruperea înlănţuirii păcatului. Am venit pentru ca voi să puteţi avea viaţa, şi ca s-o aveţi veşnic. Voi căutaţi să vă scăpaţi de mine şi de învăţăturile mele care vă neliniştesc. Puteţi oare înţelege că eu nu voi rămâne mult timp cu voi! Peste puţin timp mă voi întoarce la Cel ce m-a trimis în această lume. Atunci, mulţi dintre voi mă vor căuta cu asiduitate, dar nu veţi descoperi prezenţa mea, căci voi nu puteţi veni acolo unde am să mă duc curând. Totuşi, toţi cei care mă vor căuta cu sinceritate vor ajunge la o viaţă care conduce la prezenţa Tatălui meu.”

^{(1792.2) 162:2.8} Câţiva zeflemişti îşi zic între ei: „Oare unde va merge acest om de nu-l vom putea găsi? Va merge el să trăiască între greci? Se va sinucide? Ce-o fi vrând să zică atunci când declară că ne va părăsi curând şi că nu vom putea merge acolo unde el va merge?”

^{(1792.3) 162:2.9} Eber şi ajutoarele lui au refuzat să îl arestez pe Iisus şi s-au reîntors la întrunire fără el. Când liderii religioşi şi fariseii le-au reproşat că nu l-au adus pe Iisus, Eber s-a mărginit să răspundă: Ne-a fost frică să-l arestăm în mijlocul mulţimii unde mulţi dintre auditori credeau în el. În plus, noi n-am mai auzit pe nimeni vorbind ca el. Există ceva ieşit din comun la acest învăţător. Mai bine v-aţi duce să-l ascultaţi.” Când principalii conducători au auzit acest răspuns, au fost uluiţi şi i-au vorbit cu sarcasm lui Eber: „Oare şi tu eşti rătăcit? Şi tu eşti gata să crezi în acest înşelător? Ai auzit tu ca vreunul dintre învăţaţii noştri sau dintre liderii noştri să creadă în el? Au fost oare scribii sau fariseii înşelaţi de abila lui învăţătură? Cum se face că eşti influenţat de comportamentul acestui prost ignorant care nu cunoaşte nici Legea, nici Profeţii? Oare nu ştii că aceşti oameni needucaţi sunt afurisiţi?” Atunci, Eber a răspuns: „Chiar aşa, domnii mei, dar omul acesta adresează mulţimii cuvinte de îndurare şi de speranţă. El ridică moralul celor descurajaţi, şi cuvintele sale au îmbărbătat chiar şi sufletele noastre. Ce poate fi rău în aceste învăţături, chiar dacă el nu este Mesia din Scripturi? Şi chiar şi atunci, oare legea noastră nu cere echitate? Condamnăm noi un om înainte de a-l fi auzit?” Şeful sanhedrinului s-a mâniat pe Eber şi s-a întors către el zicând: „Ai înnebunit? Eşti şi tu cumva din Galileea? Cercetează Scripturile; vei vedea că din Galileea nu se poate ridica nici un profet, şi cu atât mai puţin un Mesia.”

^{(1792.4) 162:2.10} Membrii sanhedrinului s-au despărţit plini de confuzie, iar Iisus s-a retras în Bethania peste noapte.

3. Femeia surprinsă în adulter

^{(1792.5) 162:3.1} În timpul acestei vizite la Ierusalim, Iisus s-a ocupat de cazul unei femei de proastă reputaţie, adusă în prezenţa sa de către acuzatorii acestei femei şi de către duşmanii Maestrului. Relatarea deformată pe care o aveţi despre acest episod lasă să se înţeleagă că această femeie fusese adusă înaintea lui Iisus de scribi şi farisei, şi că Iisus i-ar fi tratat de parcă ar fi vrut să reiasă că aceşti lideri religioşi ai iudeilor ar fi putut ei înşişi să fie vinovaţi de imoralitate. Iisus ştia bine că aceşti scribi şi aceşti farisei erau spiritualmente orbiţi şi intelectualmente plini de prejudecăţi prin fidelitatea lor faţă de tradiţie, dar că ei trebuiau socotiţi printre oamenii cei mai desăvârşit morali din această epocă şi din această generaţie.

^{(1793.1) 162:3.2} Iată, în realitate, cum s-au petrecut lucrurile. Devreme în cea de-a treia dimineaţă a sărbătorii, în timp ce Iisus se apropia de templu, a venit în întâmpinarea sa un grup de mercenari ai sanhedrinului care trăgeau după ei o femeie. Când s-au încrucişat cu Iisus, purtătorul de cuvânt al grupului a zis: „Maestre, această femeie a fost surprinsă în adulter – în flagrant delict. Or, legea lui Moise ordonă ca o asemenea femeie să fie omorâtă cu pietre. După tine, ce trebuie să facem cu ea?”

^{(1793.2) 162:3.3} Planul duşmanilor lui Iisus era următorul: Dacă el ar admite legea lui Moise care ordona ca păcătoasa care se recunoştea vinovată să fie omorâtă cu pietre, ei l-ar implica pe Maestru în unele dificultăţi cu conducătorii romani, care le refuzaseră iudeilor dreptul de a aplica pedeapsa cu moartea fără aprobarea unui tribunal roman. Dacă Iisus ar interzice lovirea cu pietre a femeii, ei l-ar acuza în faţa sanhedrinului că se pune mai presus de Moise şi de legea iudaică. Dacă ar păstra tăcerea, l-ar acuza de laşitate. Dar Maestrul a luat situaţia în mână în aşa fel încât complotul s-a năruit sub propria greutate a josniciei lui.

^{(1793.3) 162:3.4} Această femeie, cândva agreabilă, era soţia unui cetăţean de rang inferior al Nazaretului, care îi făcuse necazuri lui Iisus pe toată durata tinereţii sale. După ce s-a căsătorit cu această femeie, el a silit-o în mod ruşinos să-şi câştige traiul făcând negoţ cu corpul ei. El venise la sărbătoarea tabernacolelor în Ierusalim pentru ca soţia sa să se poată prostitua aici, şi fără farmecele ei fizice, ca să scoată din asta un profit financiar. El încheiase un acord cu mercenarii conducătorilor iudei pentru a-şi trăda astfel propria soţie în comercializarea viciului ei. Aceşti mercenari veneau deci cu femeia şi cu complicele ei în adulter, pentru a-l prinde pe Iisus în cursă făcându-l să emită o opinie pe care ei ar putea-o apoi folosi contra lui dacă ar fi arestat.

^{(1793.4) 162:3.5} Plimbându-şi privirea pe deasupra grămezii aceleia de oameni, Iisus l-a văzut pe soţul femeii stând înapoia celorlalţi. El ştia despre ce soi de om era vorba şi şi-a dat seama că el era implicat în această acţiune demnă de dispreţ. Iisus a început prin a înconjura grămada aceea de oameni pentru a se apropia de acest soţ degenerat, apoi a scris pe nisip câteva cuvinte care l-au făcut să plece în grabă. A revenit apoi în faţa femeii şi a scris din nou pe pământ un mesaj destinat pretinşilor ei acuzatori. Când ei au citit cuvintele Maestrului, la rândul lor, s-au dus de acolo unul câte unul. Când Maestrul a scris pentru o a treia oară pe nisip, complicele femeii a plecat şi el, astfel încât atunci când Maestrul s-a ridicat după ce a terminat de scris, el n-a mai văzut decât pe femeie care stătea dreaptă şi singură înaintea sa. El i-a zis: „Femeie, unde sunt acuzatorii tăi? Nu a rămas nimeni care să mai arunce cu pietre în tine?” Femeia şi-a ridicat ochii şi a răspuns: „Nimeni, Domnul meu.” Atunci Iisus a zis: „Eu cunosc cazul tău, şi nu te condamn de fel. Mergi pe drumul tău în pace.” Şi această femeie, numită Hildana, l-a părăsit pe soţul ei depravat pentru a se alătura discipolilor regatului.

4. Sărbătoarea tabernacolelor

^{(1793.5) 162:4.1} Prezenţa oamenilor care veneau din toate părţile lumii cunoscute pe atunci, de la Spania până la India, făcea din sărbătoarea Tabernacolelor o ocazie ideală pentru Iisus, ca să proclame public, şi pentru prima dată în Ierusalim, totalitatea evangheliei sale. Participanţii la această sărbătoare trăiau mult sub cerul liber, în colibe din frunziş. Aceasta era sărbătoarea strângerii recoltelor. Datorită faptului că ea cădea în timpul răcorii lunilor de toamnă, iudeii din lumea întreagă asistau în şi mai mare număr la aceasta sărbătoare decât la Paştele de după sfârşitul iernii, sau la Rusaliile de la începutul verii. Apostolii vedeau, în final, pe Maestrul lor proclamându-şi cu îndrăzneală misiunea sa pământeană, cum s-ar zice în faţa lumii întregi.

^{(1794.1) 162:4.2} Aceasta era sărbătoarea sărbătorilor, căci orice sacrificiu omis la alte festivităţi putea fi oferit în momentul sărbătorii Tabernacolelor. Ea era ocazia în care se primeau ofrande la templu; ea combina plăcerile vacanţelor cu riturile solemne ale cultului religios. Aceasta era o perioadă de bucurii rasiale, amestecate cu sacrificii, cu cânturi levitice, în care preoţii suflau cu solemnitate în trâmbiţele lor argintii. Seara, spectacolul impresionant al templului şi al mulţimilor de pelerini era cu strălucire luminat de marile candelabre care iluminau curtea femeilor, precum şi de radiaţia a zeci de torţe distribuite prin diversele curţi ale templului. Tot oraşul era vesel decorat, cu excepţia castelului roman al Antoniei care, cu un contrast sinistru, domina scenele de festivităţi şi de închinăciune. Şi cât de mult urau iudeii această reminiscenţă mereu prezentă a jugului roman!

^{(1794.2) 162:4.3} Se jertfeau şaptezeci de boi în cursul sărbătoririi, ca simbol al celor şaptezeci de naţiuni ale lumii păgâne. Ceremonia vărsării apei simboliza manifestarea spiritului divin. Ceremonia apei era precedată de procesiunea preoţilor şi a leviţilor la răsăritul soarelui. Fidelii coborau treptele care conduceau din curtea Israelului în curtea femeilor, la sunetele scoase de trâmbiţele argintii. După aceea, fidelii mergeau către magnifica poartă care se deschidea peste curtea gentililor. Acolo făceau o jumătate de întoarcere pentru a fi cu faţa la vest, repetă cânturile lor şi îşi continuă marşul lor către apa simbolică.

^{(1794.3) 162:4.4} În ultima zi a sărbătorii, cam patru sute şi cincizeci de preoţi, şi un număr corespunzător de leviţi, oficiau slujba. La revărsatul zorilor, pelerinii veneau puhoi din toate cartierele oraşului. Fiecare ţinea, în mâna dreaptă, o jerbă de mirt, rămurele de salcă şi frunze de palmier, şi în mâna stângă, o ramură din mărul paradisului – chitra sau „fructul oprit”. Aceşti pelerini se împărţeau în trei grupuri pentru această ceremonie matinală. Un grup rămânea la templu pentru a asista la sacrificiile de dimineaţă. Un alt grup cobora din Ierusalim în valea apropiată din Maza pentru a tăia ramuri de salcă pentru decorarea altarului de sacrificii. Al treilea grup forma o procesiune care mergea înapoia preotului însărcinat cu apa, purtând vasul de aur destinat să conţină apa simbolică. La sunetul trâmbiţelor argintii, acest preot pleca de la templu, prin Ofel, până în Siloe unde se găsea poarta izvorului. După umplerea vasului de aur din bazinul din Siloe, procesiunea se întorcea la templu unde intra pe poarta apei şi mergea direct în curtea preoţilor. Acolo, preotului care purta vasul de apă i se alătura preotul care purta vinul menit ofrandei de băutură. Amândoi se duceau apoi la pâlniile de argint care se goleau la piciorul altarului, şi acolo vărsau conţinutul vaselor. Executarea acestui rit de golire a apei şi a vinului era semnalul aşteptat de pelerinii adunaţi pentru a cânta Psalmii de la 113 la 118 inclusiv, alternând cu leviţii. Repetând aceste texte, pelerinii îşi fluturau jerbele spre altar. După aceea aveau loc sacrificiile de zi asociate cu repetarea Psalmului zilei. În ultima zi a sărbătorii, se cânta psalmul 82 începând de la al cincilea verset.

5. Predica despre lumina lumii

^{(1794.4) 162:5.1} În seara penultimei zile a sărbătorii, în vreme ce scena era strălucitor iluminată de luminile candelabrelor şi ale torţelor, Iisus s-a ridicat în mijlocul mulţimii adunate şi a zis:

^{(1795.1) 162:5.2} ”Eu sunt lumina lumii. Cine mă urmează nu va merge prin întuneric, ci va avea lumina vieţii. Pretinzând să mă faceţi să mă înfăţişez în faţa unei autorităţi de judecată şi să vă asumaţi rolul de judecători, voi declaraţi că, dacă eu depun mărturie pentru mine însumi, mărturia mea nu este valabilă. Dar creatura nu-l poate judeca niciodată pe Creator. Chiar dacă eu depun mărturie pentru mine însumi, mărturia mea este veşnic adevărată, căci eu ştiu de unde am venit, cine sunt şi unde mă duc. Voi, care aţi vrea să-l ucideţi pe Fiul Omului, nu ştiţi nici de unde am venit, nici cine sunt, nici unde merg. Voi nu judecaţi decât după aparenţele cărnii; voi nu percepeţi realităţile spiritului. Eu nu judec pe nimeni, nici chiar pe inamicul meu implacabil. Dar, dacă aş decide să judec, judecata mea ar fi justă şi dreaptă, căci eu nu voi judeca singur, ci în asociere cu Tatăl meu, care m-a trimis în lume şi care este sursa oricărei judecăţi veritabile. Voi acceptaţi de bună mărturia a două persoane demne de încredere – ei bine, atunci, eu mărturisesc aceste adevăruri, şi Tatăl meu le mărturiseşte, de asemenea. Când v-am spus asta ieri, voi m-aţi întrebat, în ignoranţa voastră: ‘Unde este Tatăl tău?’ În adevăr, voi nu mă cunoaşteţi nici pe mine, nici pe Tatăl meu, căci, dacă m-aţi fi cunoscut, voi l-aţi fi cunoscut atunci şi pe Tatăl meu.

^{(1795.2) 162:5.3} ”V-am spus deja că am să mă duc, şi că voi mă veţi căuta fără a putea să mă găsiţi, căci voi nu puteţi merge acolo unde merg eu. Voi, care aţi vrea să respingeţi această lumină, sunteţi de jos; eu sunt de sus. Voi, care preferaţi să rămâneţi în întuneric, sunteţi ai acestei lumi; eu nu sunt al acestei lumi, şi trăiesc în lumina eternă a Tatălui luminilor. Cu toţii aţi avut din abundenţă ocazii de a afla cine sunt eu, dar veţi mai avea şi alte dovezi care să confirme identitatea Fiului Omului. Eu sunt lumina vieţii; cine respinge de bună voie şi cu bună ştiinţă această lumină a salvării va muri în păcatele lui. Am multe lucruri să vă zic, dar voi sunteţi incapabili să primiţi cuvintele mele. Totuşi, cel care m-a trimis este adevărat şi fidel; Tatăl meu iubeşte chiar şi pe copiii lui rătăciţi. Şi tot ceea ce Tatăl meu a zis, şi eu o proclam lumii.

^{(1795.3) 162:5.4} ”Când Fiul Omului va fi înălţat, atunci veţi şti că sunt eu, şi că n-am făcut nimic de la mine, ci numai aşa cum m-a învăţat Tatăl. Eu mă adresez vouă şi copiilor voştri. Cel care m-a trimis este actualmente alături de mine; el nu m-a lăsat singur, căci eu fac întotdeauna ceea ce place ochilor lui.”

^{(1795.4) 162:5.5} În vreme ce Iisus propovăduia astfel pelerinilor în curţile templului, mulţi l-au crezut. Şi nici unul n-a îndrăznit să ridice mâna asupra lui.

6. Discursul despre apa vieţii

^{(1795.5) 162:6.1} În ultima zi, marea zi a sărbătorii, în timp ce procesiunea de la bazinul Siloe trecea prin curţile templului, şi îndată după ce preoţii au vărsat pe altar apa şi vinul, Iisus s-a ridicat printre pelerini şi a zis: „Dacă îi este cuiva sete, să vină la mine şi să bea. Eu aduc lumii această apă a vieţii care vine de la Tatăl celest. Cine mă crede va fi umplut de spiritul pe care îl reprezintă această apă, căci chiar şi Scripturile au spus: ‘Din el vor curge fluvii de apă vie.’ Când Fiul Omului îşi va fi desăvârşit opera pe pământ, Spiritul Adevărului viu va fi răspândit peste toată carnea. Cei care vor primi acest spirit nu vor cunoaşte niciodată setea spirituală.”

^{(1795.6) 162:6.2} Iisus n-a întrerupt slujba pentru a rosti aceste cuvinte. El le-a adresat fidelilor îndată după cântul lui Halel, răspunsul Psalmilor însoţit de fluturarea ramurilor înaintea altarului. Acest cântec era urmat de o pauză pe durata căreia se pregăteau jertfele, şi aceasta a fost clipa când pelerinii au auzit vocea Maestrului proclamând că el era dătătorul de apă vie oricărui suflet însetat de spirit.

^{(1796.1) 162:6.3} La sfârşitul acestei slujbe matinale, Iisus a continuat să propovăduiască mulţimii zicând: „N-aţi citit voi în scripturi: ‘Iată, aşa cum apele sunt deversate peste pământul uscat şi răspândite pe solul însetat, la fel şi vă voi da eu spiritul sfinţeniei pentru a-i stropi şi a-i binecuvânta cu el pe copiii voştri, şi chiar şi pe copiii copiilor voştri.’ De ce vă va fi vouă sete de ajutorul spiritului în timp ce veţi căuta să vă udaţi sufletele cu tradiţiile omeneşti care curg prin vasele sparte ale slujbelor ceremoniale? Spectacolul la care asistaţi în acest templu este maniera în care strămoşii voştri au căutat să simbolizeze revărsarea spiritului divin peste copiii de credinţă, şi bine aţi făcut că aţi perpetuat aceste simboluri până în ziua aceasta. Dar, acum, această generaţie a primit revelaţia Tatălui spiritelor prin manifestarea Fiului său, şi manifestarea spiritului Tatălui şi a Fiului asupra copiilor oamenilor va urma cu siguranţă. Pentru cine are credinţă, acest spirit va deveni adevăratul învăţător al căii care va conduce la viaţa veşnică, la adevăratele ape ale vieţii împărăţiei cerurilor pe pământ şi în Paradisul Tatălui din lumea de dincolo.”

^{(1796.2) 162:6.4} Şi Iisus a continuat să răspundă la întrebările mulţimii şi la cele ale fariseilor. Unii se gândeau că el era un profet; unii credeau că el era Mesia; alţii spuneau că el nu putea fi Cristul, de vreme ce venea din Galileea, iar Mesia trebuia să reinstaureze tronul lui David. Cu toate acestea nimeni nu îndrăznea să-l aresteze.

7. Discursul despre libertatea spirituală

^{(1796.3) 162:7.1} În după-amiaza ultimei zile a sărbătorii, după ce apostolii au eşuat în eforturile lor de a-l convinge să fugă din Ierusalim, Iisus s-a reîntors la templu pentru a propovădui. Găsind un grup numeros de credincioşi adunaţi la Tinda lui Solomon, el le-a ţinut următorul discurs:

^{(1796.4) 162:7.2} ”Dacă cuvintele mele rămân în voi, dacă sunteţi dispuşi să faceţi voia Tatălui meu, atunci sunteţi cu adevărat discipolii mei. Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va elibera. Ştiu că-mi veţi răspunde: Noi suntem copiii lui Avraam şi nu suntem sclavii nimănui; cum atunci vom fi noi eliberaţi? Dar eu nu vă vorbesc de supunerea exterioară la legea altcuiva; eu mă refer la libertăţile sufletului. În adevăr, în adevăr, eu vă zic, cine comite păcatul este sclavul păcatului. Or, voi ştiţi că sclavul nu este menit să rămână veşnic în casa stăpânului. Voi ştiţi totodată că fiul locuieşte în casa tatălui său. Deci dacă Fiul v-a eliberat şi a făcut din voi nişte fii, veţi fi atunci cu adevărat eliberaţi.

^{(1796.5) 162:7.3} care ”Eu ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam, şi totuşi liderii voştri caută să mă omoare pentru că n-au permis cuvântului meu să-şi exercite influenţa transformatoare în inima lor. Sufletele lor sunt pecetluite de prejudecăţi şi orbite de orgoliul răzbunător. Eu vă declar adevărul că Tatăl etern mă arată, în vreme ce învăţătorii iluzionaţi caută să facă numai ceea ce au învăţat de la părinţii lor pământeni. Dacă voi răspundeţi că Avraam este tatăl vostru, atunci eu vă zic că, dacă voi sunteţi copiii lui Avraam, voi veţi înfăptui muncile lui Avraam. Unii dintre voi cred în învăţătura mea, dar alţii caută să mă distrugă fiindcă v-am zis adevărul pe care l-am primit de la Dumnezeu. Dar Avraam n-a tratat astfel adevărul lui Dumnezeu. Eu percep că, printre voi, unii sunt hotărâţi să înfăptuiască lucrările celui rău. Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, voi m-aţi cunoaşte şi aţi iubi adevărul pe care vi-l revelez. Nu vreţi voi să vedeţi că eu vin de la Tatăl meu, că eu sunt trimis de Dumnezeu, că eu nu am înfăptuit această lucrare de unul singur? De ce nu înţelegeţi cuvintele mele? Şi de ce aţi ales să deveniţi copiii răului? Dacă sunteţi copiii întunericului, cu greu veţi putea merge în lumina adevărului pe care vi-l revelez. Copiii celui rău nu urmează decât căile tatălui lor, care era un înşelător şi nu apăra adevărul, căci s-a întâmplat să nu mai fie adevăr în el. Dar, acum, vine Fiul Omului, vorbeşte de adevăr şi-l trăieşte, şi mulţi dintre voi refuză să creadă.

^{(1797.1) 162:7.4} ”Care dintre voi mă convinge de păcat? Aşadar, dacă eu proclam şi trăiesc adevărul pe care mi-l arată Tatăl, de ce nu credeţi? Cine aparţine lui Dumnezeu aude cu bucurie cuvintele lui Dumnezeu; de aceea mulţi dintre voi nu le aud pe ale mele, fiindcă nu aparţineţi lui Dumnezeu. Maeştrii voştri au pretins chiar şi că eu am înfăptuit lucrările mele prin puterea prinţului demonilor. Un auditor apropiat tocmai mi-a zis că sunt posedat de un demon, că sunt un copil al diavolului. Dar toţi aceia dintre voi care se poartă cinstit cu sufletul lor ştiu foarte bine că eu nu sunt un diavol. Voi ştiţi că îl onorez pe Tatăl meu, chiar în vreme ce voi aţi vrea să mă dezonoraţi pe mine. Eu nu caut propria mea glorie, ci numai pe cea a Tatălui meu din Paradis. Şi eu nu vă judec, căci există cineva care judecă pentru mine.

^{(1797.2) 162:7.5} ”În adevăr, în adevăr, vă zic vouă, care credeţi în evanghelie, dacă un om păstrează viu în inimă acest cuvânt de adevăr, el nu va cunoaşte niciodată moartea. Acum, chiar lângă mine, un scrib zice că această afirmaţie dovedeşte că eu sunt posedat de un demon, văzând că Avraam este mort, şi profeţii de asemenea. El întreabă: ‘Eşti tu cu atât mai mare decât Avraam şi decât profeţii pentru a îndrăzni să vii aici şi să zici că cine păstrează cuvântul tău nu va cunoaşte niciodată moartea? Cine pretinzi tu că eşti de îndrăzneşti să proferezi asemenea blesteme?’ Eu zic acestui scrib şi tuturor celor asemeni lui că, dacă eu mă slăvesc pe mine, atunci slava mea nu valorează nimic. Însă Tatăl va fi cel care mă va slăvi pe mine, acelaşi Tată pe care îl numiţi Dumnezeu. Dar voi n-aţi ajuns să-l cunoaşteţi pe acest Dumnezeu, Dumnezeul vostru, Tatăl meu, şi am venit pentru a vă reuni, pentru a vă arăta cum să deveniţi cu adevărat fiii lui Dumnezeu. Cu toate că nu cunoaşteţi Tatăl, eu îl cunosc cu adevărat. Avraam însuşi s-a bucurat să vadă ziua mea; el a trăit-o prin credinţă şi a fost fericit.”

^{(1797.3) 162:7.6} Paragraph 162:7.6 is missing

8. Întâlnirea cu Marta şi cu Maria

^{(1797.4) 162:8.1} Se convenise ca Iisus, precum şi Lazăr şi surorile sale să fie găzduiţi în casa unui prieten, în timp ce apostolii s-au dispersat ici colo prin mici grupuri. Aceste precauţiuni fuseseră luate pentru că autorităţile iudaice prindeau curaj din nou şi plănuiau să-l aresteze pe Maestru.

^{(1797.5) 162:8.2} De ani de zile, cu fiecare prilej în care Iisus îl vizita pe Lazăr, Marta şi Maria, toţi trei aveau obiceiul de a-şi abandona toate preocupările pentru a asculta învăţătura lui Iisus. La moartea părinţilor săi, Marta îşi asumase responsabilităţilecasei, astfel încât cu această ocazie, în vreme ce Lazăr şi Maria şedeau la picioarele lui Iisus şi beau învăţăturile sale împrospătătoare, Marta pregătea masa de seară. Trebuie explicat că Marta se lăsa în mod inutil distrasă de numeroase sarcini inutile şi că ea se încurca cu multe fleacuri; aşa era făcută firea ei.

^{(1798.1) 162:8.3} În timp ce Marta se foia de colo colo cu aşa-zisele ei îndatoriri, s-a necăjit că Maestrul nu făcea nimic ca s-o ajute. S-a dus deci către Iisus şi i-a zis: „Maestre, oare nu-ţi pasă că sora mea m-a lăsat să fac singură toată treaba? N-ai vrea să-i ceri să vină să mă ajute?” Iisus răspunse: „Marta, Marta, de ce te agiţi din pricina atâtor lucruri şi te laşi necăjită de atâtea fleacuri? Un singur lucru merită realmente atenţie; din moment ce Maria a ales această parte bună şi necesară, eu n-am să i-o iau. Dar când veţi învăţa voi amândouă să trăiţi aşa cum v-am învăţat eu? Serviţi în cooperare şi reîmprospătaţi-vă sufletele la unison. Nu puteţi voi învăţa că există un timp pentru fiecare lucru că chestiunile secundare ale vieţii trebuie să facă loc chestiunilor primordiale ale împărăţiei celeste?”

9. La Bethlehem cu Abner

^{(1798.2) 162:9.1} În tot cursul săptămânii ce a urmat sărbătorii Tabernacolelor, zeci de credincioşi s-au adunat în Bethania şi au fost instruiţi de cei doisprezece apostoli. Sanhedrinul n-a făcut nimic pentru a tulbura aceste întruniri, deoarece Iisus nu participa la ele; în tot acest timp, el lucra la Betleem cu Abner şi asociaţii lui. În ziua următoare încheierii sărbătorii, Iisus plecase către Bethania şi n-a mai propovăduit la templu pe durata acestei vizite la Ierusalim.

^{(1798.3) 162:9.2} În această epocă, Abner îşi stabilise cartierul său general la Betleem, de unde mulţi dintre ucenici fuseseră trimişi în oraşele Iudeei şi ale Samariei meridionale, şi chiar şi în Alexandria. În cele câteva zile care au urmat sosirii lui, Iisus a desăvârşit cu Abner proiectele destinate consolidării lucrării celor două grupuri de apostoli.

^{(1798.4) 162:9.3} În cursul vizitei sale la sărbătoarea Tabernacolelor, Iisus îşi împărţise aproape în mod egal timpul între Bethania şi Betleem. În Bethania, el a petrecut mult timp cu apostolii săi; în Betleem el i-a instruit îndelung pe Abner şi pe ceilalţi foşti apostoli ai lui Ioan Botezătorul. Acest contact intim este ceea ce i-a făcut în cele din urmă să creadă în el. Aceşti foşti apostoli ai lui Ioan Botezătorul au fost influenţaţi de curajul arătat de Iisus propovăduind public în Ierusalim şi prin înţelegerea simpatică pe care le-a dovedit-o în învăţătura sa privată din Betleem. Sub aceste influenţe, fiecare dintre asociaţii lui Abner a fost făcut să accepte din toată inima, pe deplin şi definitiv, regatul şi tot ceea ce implica această decizie.

^{(1798.5) 162:9.4} Înainte de a părăsi Betleemul pentru ultima dată, Maestrul a luat măsuri ca toţi să i se alăture, uniţi în efortul care trebuia să preceadă sfârşitul carierei sale întru trup. S-a convenit ca Abner şi asociaţii lui aveau să se alăture curând lui Iisus şi celor doisprezece în Parcul Magadanului.

^{(1798.6) 162:9.5} La începutul lui noiembrie, şi conform acestui acord, Abner şi cei unsprezece tovarăşi ai lui s-au aliat cauzei lui Iisus şi a celor doisprezece; ei au lucrat împreună într-o singură organizaţie până în ziua crucificării.

^{(1798.7) 162:9.6} La sfârşitul lui octombrie, Iisus şi cei doisprezece s-au îndepărtat din vecinătatea imediată a Ierusalimului. Duminică 30 octombrie, Iisus şi asociaţii lui au părăsit oraşul lui Efraim, unde se odihniseră în izolare vreme de câteva zile; trecând pe marele drum al malului drept al Iordanului, ai au mers de-a dreptul la Parcul Magadanului, unde au sosit la sfârşitul după-amiezii de miercuri, 2 noiembrie.

^{(1799.1) 162:9.7} Apostolii au fost treptat uşuraţi să-l vadă pe Maestru revenit într-o ţară prietenoasă. Ei au încetat să-l mai preseze să meargă la Ierusalim pentru a proclama evanghelia împărăţiei.

Până la o nouă revedere … pace și lumină pentru toți !

Constantin RUSU

Share this: