Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia                                                                              

                 Apariţiile în Galileea

1. Apariţia de lângă lac

2. Întrevederile cu apostolii doi câte doi

3. Pe Muntele Hirotonisirii

4. Reunirea de la marginea lacului

                                                                                 …

   Cine dorește să citească materialul în original – adică fără unele pasaje colorate, sublinieri sau boldiri care îmi aparțin – o poate face de pe linkul de mai jos

             http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/citeste-cartea-urantia-online

Capitolul 192

Apariţiile în Galileea

^{(2045.1) 192:0.1} ÎN VREMEA când apostolii au plecat din Ierusalim către Galileea, conducătorii iudei se calmaseră într-o bună măsură. De vreme ce Iisus îi apăruse numai familiei lui de credincioşi ai împărăţiei, şi de vreme ce apostolii se ascundeau ş nu mai ţineau predici în public, şefii iudeilor au tras concluzia că, la urma urmei, mişcarea evangheliei fusese înăbuşită. Bineînţeles, ei erau derutaţi de zvonul tot mai răspândit că Iisus înviase dintre morţi, însă contau pe iscoadele tocmite ca ele să contracareze cu eficienţă toate aceste istorii prin repetarea povestirii cum că o trupă de adepţi ai lui Iisus luase corpul acestuia.

^{(2045.2) 192:0.2} Din momentul acela, până când apostolii au fost împrăştiaţi de valul în creştere al persecuţiilor, Petru a fost şeful general recunoscut al grupului apostolic. Iisus nu îi dăduse niciodată o asemenea autoritate, şi nici tovarăşii lui apostolii nu îl aleseseră vreodată oficial pentru un asemenea post de răspundere; el şi l-a asumat în mod natural şi l-a păstrat prin consimţământ general şi, de asemenea, pentru că el era printre ei principalul predicator. Predicile în public au devenit de atunci încolo ocupaţia majoră a apostolilor. După reîntoarcerea în Galileea, Matei, pe care l-au ales în locul lui Iuda, a devenit trezorierul lor.

^{(2045.3) 192:0.3} Pe durata săptămânii în care au rămas la Ierusalim, Maria, mama lui Iisus, a petrecut o mare parte din timpul ei cu femeile credincioase care erau găzduite la Iosif din Arimathia.

^{(2045.4) 192:0.4} În dimineaţa zilei de luni, când apostolii au pornit în zori spre Galileea, Ioan Marcu a plecat şi el şi i-a urmat în afara oraşului, şi, când au trecut bine dincolo de Bethania, el a înaintat cu îndrăzneală printre ei, convins că ei nu-l vor revedea.

^{(2045.5) 192:0.5} Apostolii s-au oprit de multe ori pe drumul către Galileea pentru a spune povestea Maestrului lor înviat, şi de aceea n-au ajuns în Bethsaida decât foarte târziu miercuri seara. Sa făcut joi după-amiază până să fie cu toţii sculaţi şi gata să ia masa lor de dimineaţă.

1. Apariţia de lângă lac

^{(2045.6) 192:1.1} Către ora cinci dimineaţa, pe 21 aprilie, Maestrul morontial şi-a făcut cea de-a treisprezecea apariţie, prima din Galileea, celor zece apostoli în timp ce barca lor se trăgea spre mal aproape de debarcaderul obişnuit al Bethsaidei.

^{(2045.7) 192:1.2} După ce apostolii şi-au petrecut amiaza şi primele ore ale serii de joi aşteptând acasă la Zebedeu, Simon Petru a sugerat ca ei să se ducă la pescuit. Când Petru a propus aceasta expediţie de pescuit, toţi apostolii s-au decis să se alăture. Spiritul-au ostenit toată noaptea cu plasele lor, dar n-au prins nici un peşte. Nu le păsa prea mult ca n-au prins nimic, căci aveau multe experienţe interesante de povestit despre lucrurile care li se întâmplaseră recent în Ierusalim. Dar când s-a luminat de ziuă s-a decis să se întoarcă la Bethsaida. Cum se apropiau ei de mal, au văzut pe cineva pe plajă, lângă debarcader, stând în picioare lângă un foc. Au crezut mai întâi că era Ioan Marcu, care coborâse la ei, ca să îi întâmpine, dar pe măsură ce se veneau mai aproape de ţărm, au văzut că se înşelaseră – omul era prea înalt pentru a fi Ioan. Nici unuia dintre ei nu i-a trecut prin minte că persoana de pe ţărm era Maestrul. Ei nu înţelegeau bine de tot de ce vroia Maestrul să se întâlnească cu ei în natură, sub cerul liber, pe locurile de la începuturile vieţuirii lor în comun, departe de mediul închis al Ierusalimului cu tragica frică, trădare şi moarte care i se asociază. El le spusese că, dacă se vor duce în Galileea, îi va întâlni acolo, şi era gata să-şi îndeplinească acea făgăduinţă.

^{(2046.1) 192:1.3} În vreme ce apostolii aruncau ancora şi se pregăteau să urce în mica barcă pentru a acosta, bărbatul de pe plajă s-a adresat lor: „Băieţi, aţi prins ceva?” Iar când ei i-au răspuns: „Nu”, el a vorbit din nou: „Aruncaţi năvodul pe partea dreaptă a bărcii, şi veţi găsi peşte.” Ei nu ştiau că era Iisus acela care îi îndrumase, însă, de comun acord, au aruncat năvodul aşa cum fuseseră sfătuiţi, şi acesta fu umplut îndată, atâta de tare că abia de-l mai puteau trage afară. Or, Ioan Zebedeu avea spiritul ager; când a văzut plasa grea de peşte, el şi-a dat seama că Maestrul era acela care le vorbise. Când i-a venit gândul acesta în minte el s-a aplecat către Petru şi i-a şoptit: „Este Maestrul.” Petru a fost întotdeauna nechibzuit în acţiune şi impetuos în devotament; aşa că atunci când Ion i-a şoptit asta la ureche, el s-a ridicat iute şi s-a aruncat în apă pentru a ajunge la Maestru mai repede. Fraţii lui l-au urmat îndeaproape şi au acostat cu mica lor barcă, trăgând plasa de peşte după ei.

^{(2046.2) 192:1.4} Între timp, Ioan Marcu se trezise; văzând că apostolii acostând cu năvodul plin şi greu, a alergat către plajă ca să-i întâmpine. Zărind unsprezece oameni în loc de zece, el a dedus că necunoscutul era Iisus care înviase şi, pe când cei zece oameni uluiţi îl priveau în tăcere, tânărul s-a năpustit spre Maestru, a îngenuncheat la picioarele lui şi a zis: „Domnul meu şi Maestrul meu”. Atunci, Iisus le-a vorbit nu ca la Ierusalim unde îi salutase zicându-le: „Pacea să fie cu voi”, ci i s-a adresat pe un tot obişnuit lui Ioan Marcu spunându-i: „Ei bine, Ioane, eu sunt bucuros să te revăd în această Galilee fără de griji unde o să putem discuta pe îndelete. Rămâi cu noi, Ioane, şi vino de mănâncă.”

^{(2046.3) 192:1.5} În vreme ce Iisus vorbea cu tânărul, cei zece erau atât de uluiţi şi surprinşi încât au uitat să tragă pe nisip plasa cu peşte. Iisus le-a zis atunci: „Luaţi-vă peştele şi pregătiţi câţiva pentru micul dejun. Avem deja focul făcut şi multă pâine.”

^{(2046.4) 192:1.6} În timp ce Marcu îşi prezenta omagiile Maestrului, Petru a avut un şoc la vederea jarului înroşit din focul ce ardea acolo pe plajă; scena i-a trezit amintirea vie a focului de cărbune de la miezul nopţii din curtea lui Anania, unde se lepădase de Maestru, dar şi-a revenit în fire şi a îngenuncheat la picioarele lui Iisus şi a strigat: „Domnul meu şi Maestrul meu!”

^{(2046.5) 192:1.7} Petru li s-a alăturat atunci camarazilor lui care trăgeau năvodul. După ce şi-au adus captura pe uscat, ei au numărat peştii, dintre care 153 erau din aceia mari. Din nou au făcut greşeala de a numi miraculos pescuitul acela. Nu a fost nici un miracol legat de acest episod. A fost doar un exerciţiu al preştiinţei Maestrului. El a ştiut că peştele era acolo şi, în consecinţă, le-a indicat apostolilor unde să arunce năvodul.

^{(2047.1) 192:1.8} Iisus le-a zis apoi: „Acum, veniţi cu toţii de mâncaţi; chiar şi gemenii ar trebui să se aşeze cât timp am să vorbesc cu voi. Ioan Marcu va pregăti peştele.” Ioan Marcu aduse şapte peşti destul de mari, pe care Maestrul i-a pus pe foc, şi când au fost gata, băiatul i-a servit celor zece. Apoi Iisus a rupt pâinea şi i-a dat-o lui Ioan, care l-a rândul lui a servit-o apostolilor înfometaţi. După ce toţi au fost serviţi, Iisus l-a rugat pe Ioan Marcu să se aşeze în vreme ce el însuşi va servi peştele şi pâinea tânărului băiat. În timp ce mâncau Iisus a vorbit cu ei şi le-a adus aminte de numeroasele lor experienţe comune din Galileea şi de lângă acest lac.

^{(2047.2) 192:1.9} Aceasta a fost a treia oară când Iisus s-a manifestat înaintea apostolilor ca grup. Când li s-a adresat prima oară, întrebându-i dacă aveau vreun peşte, ei nu au bănuit cine era, pentru că era o experienţă obişnuită pentru aceşti pescari de pe Marea Galileii, ca atunci când ajungeau aproape de ţărm, să fie acostaţi în felul acesta de negustorii de peşte din Tariheea, care erau de regulă acolo ca să cumpere capturile proaspete pentru locurile lor de uscare a peştelui.

^{(2047.3) 192:1.10} Iisus a stat vreme de peste o oră de vorbă cu cei zece apostoli ş cu Ioan Marcu. După aceea, el s-a plimbat de sus în jos pe plaje şi le-a vorbit luând cu el doi câte doi – dar perechile erau diferite de acelea pe care le trimisese el la început să răspândească învăţătura. Cei unsprezece apostoli veniseră cu toţii împreună din Ierusalim, însă, pe măsură ce se apropiaseră de Galileea, Simon Zelotul se descurajase tot mai tare, astfel încât în momentul sosirii lor la Bethsaida, el i-a abandonat pe fraţii lui şi s-a întors la casa lui.

^{(2047.4) 192:1.11} Înainte de a-şi lua rămas bun de la ei, în dimineaţa aceea, Iisus a cerut ca doi apostoli să se ofere voluntari pentru a merge să-l caute pe Simon Zelotul şi să îl aducă în aceeaşi zi. Şi asta au făcut Petru şi Andrei.

2. Întrevederile cu apostolii doi câte doi

^{(2047.5) 192:2.1} Când au terminat de mâncat, şi în vreme ce ceilalţi erau aşezaţi lângă foc, Iisus i-a făcut semn lui Petru şi lui Ioan să-l însoţească într-o plimbare pe plajă. În timp ce mergeau, Iisus i-a zis lui Ioan: „Ioane, tu mă iubeşti?” Şi, când Ioan i-a răspuns: „Da, Maestre, din toată inima”, Maestrul a zis: „Atunci, Ioane, renunţă la intoleranţa ta şi învaţă să îi iubeşti pe oameni aşa cum te-am iubit eu. Consacră-ţi viaţa dovedirii că iubirea este lucrul cel mai mare de pe lume. Aceasta este iubirea lui Dumnezeu care îi împinge pe oameni să caute mântuirea. Iubirea este strămoşul întregii bunătăţi spirituale, ea este esenţa adevăratului şi a frumosului.”

^{(2047.6) 192:2.2} Iisus s-a întors apoi către Petru şi l-a întrebat: „Petrule, tu mă iubeşti?” Petru a răspuns: „Stăpâne, tu ştii că te iubesc din toată inima mea”. Atunci, Iisus a zis: „Dacă mă iubeşti, Petrule, hrăneşte mieii mei. Nu neglija slujirea ta pe lângă cei slabi, cei săraci şi cei tineri. Predică evanghelia fără temeri şi fără preferinţe; nu uita niciodată că Dumnezeu nu face deosebire de persoane. Serveşte-i pe semenii aşa cum te-am servit eu pe tine, iartă-i pe tovarăşii tăi aşa cum şi eu te-am iertat pe tine. Lasă experienţa să te înveţe valoarea meditaţiei şi puterea reflectării inteligente.”

^{(2047.7) 192:2.3} După ce s-au mai îndepărtat puţin, Maestrul s-a întors către Petru şi l-a întrebat: „Petrule, mă iubeşti tu cu adevărat?” Şi atunci Simon a zis: Da, Stăpâne, tu ştii că te iubesc.” La care Iisus a zis: „Atunci, ai mare grijă de oile mele. Fii un păstor bun şi fidel pentru turma mea. Nu trăda încrederea ei în tine. Nu te lăsa surprins de duşmani. Stai tot timpul în gardă – veghează şi te roagă.”

^{(2047.8) 192:2.4} După ce au mai făcut câţiva paşi, Iisus s-a întors către Petru şi l-a întrebat pentru a treia oară: „Petrule, mă iubeşti tu cu adevărat?” Atunci, Petru, uşor întristat de aparenta lipsă de încredere a Maestrului în el, a zis cu o profundă emoţie: „Stăpâne, tu cunoşti toate lucrurile; tu ştii deci că eu te iubesc realmente şi cu adevărat.” Atunci, Iisus i-a zis: „Hrăneşte oile mele. Nu părăsi turma. Serveşte de exemplu şi de inspiraţie pentru toţi tovarăşii tăi păstori. Iubeşte turma aşa cum te-am iubit eu, şi consacră-te bunăstării ei aşa cum eu mi-am consacrat viaţa bunăstării tale. Şi urmează-mă până la capăt.”

^{(2048.1) 192:2.5} Petru a interpretat în mod literal această ultimă recomandare – că el trebuia să continue a-l urma pe Iisus. Spiritul-a întors către el, l-a arătat cu degetul pe Ioan şi a întrebat: „Dacă eu te urmez, ce va face acela?” Dându-şi seama că Petru înţelesese greşit vorbele sale, Iisus a zis: „Petrule, nu te preocupa de ceea ce vor face fraţii tăi. Dacă eu vreau ca Ioan să rămână după ce tu vei fi plecat, şi chiar şi până voi reveni, ce te priveşte asta pe tine? Încredinţează-te numai ca tu să mă urmezi.”

^{(2048.2) 192:2.6} Această remarcă s-a răspândit printre fraţi şi a fost primită ca o afirmaţie a lui Iisus că Ioan nu va muri până când Maestrul nu va reveni să instaureze împărăţia în putere şi în glorie, aşa cum îl gândeau şi îl sperau mulţi. Şi această interpretare a cuvintelor lui Iisus este aceea care a jucat un mare rol în readucerea lui Simon Zelotul la treaba şi la păstrarea lui la lucru.

^{(2048.3) 192:2.7} După ce a revenit printre ceilalţi apostoli, Iisus a plecat într-o altă plimbare şi pentru o altă discuţie cu Andrei şi cu Iacob. După ce au parcurs o mică distanţă, Iisus i-a zis lui Andrei: „Andrei, ai tu încredere în mine?” Când fostul şef al apostolilor l-a auzit pe Iisus punându-i o asemenea întrebare, s-a oprit şi i-a răspuns: „Da, Maestre, eu am în tine o încredere totală, şi tu ştii asta.” Atunci, Iisus a zis: „Andrei, dacă tu ai încredere în mine, atunci ai mare încredere în fraţii tăi – chiar şi în Petru. Ţie îţi încredinţez îndrumarea lor. Trebuie acum ca tu să îţi pui încrederea în alţii, de vreme ce eu vă voi părăsi pentru a merge la Tatăl meu. Când fraţii tăi vor începe să se risipească din pricina hărţuirii şi a persecuţiilor, fii un sfetnic înţelept şi prevăzător pentru Iacob, fratele meu de sânge, când va fi împovărat de mari greutăţi pe care experienţa lui nu i-ar permite să le poarte. După aceea, continuă să ai încredere, căci nu te voi neglija. Când îţi vei fi terminat treaba aici pe pământ, tu vei veni alături de mine.”

^{(2048.4) 192:2.8} Apoi Iisus s-a întors către Iacob întrebându-l: „Iacobe, ai tu încredere în mine?” Şi, fireşte, Iacob a răspuns: „Da, Maestre, mă încred în tine cu toată inima.” Apoi Iisus i-a zis: „Iacobe, dacă ai şi mai multă încredere în mine, atunci vei fi mai puţin nerăbdător cu fraţii tăi. Dacă vei avea încredere în mine, asta te va ajuta să fi bun cu frăţia credincioşilor. Învaţă să cântăreşti consecinţele spuselor şi ale faptelor tale. Ţine minte că recolta este în funcţie de semănat. Roagă-te pentru linişte spiritului şi cultivă-ţi răbdarea. Aceste graţii, cu o credinţă vie, te vor susţine atunci când va veni vremea să bei din cupa sacrificiului. Dar să nu ai teamă niciodată; când vei fi sfârşit aici pe pământ, vei veni alături de mine.”

^{(2048.5) 192:2.9} Pe urmă Iisus a vorbit cu Toma şi cu Nataniel. Lui Toma i-a zis aşa: „Pe mine mă slujeşti tu, Toma?” Toma a răspuns: „Da, Doamne, te slujesc acum şi întotdeauna.” Apoi a zis Iisus: „Dacă vrei să mă slujeşti, atunci slujeşte-i pe fraţii mei în trup tot aşa cum te-am slujit eu pe tine. Fii mereu neobosit în facerea de bine, ci perseverează ca unul care a fost hirotonisit de Dumnezeu pentru această slujire a iubirii. Când ţi-ai sfârşit slujirea împreună cu mine pe pământ, tu vei sluji cu mine în glorie. Toma, tu trebuie să încetezi să te mai îndoieşti, trebuie să creşti în credinţă şi în cunoaşterea adevărului. Să crezi în Dumnezeu ca un copil, dar încetează să mai acţionezi atât de copilăreşte. Ai curaj; fii tare în credinţă şi puternic în împărăţia lui Dumnezeu.”

^{(2049.1) 192:2.10} Apoi Maestrul zise către Nataniel: „Nataniele, tu mă slujeşti?” Iar apostolul răspunse: „Da, Maestre, şi încă cu o afecţiune neîmpărţită”. Apoi Iisus zise: „Dacă, prin urmare, tu mă serveşti cu o inimă întreagă, încredinţează-te că eşti devotat bunăstării fraţilor mei pe pământ cu o afecţiune neobosită. Îmbină prietenia cu sfătuirea şi pune iubire în filozofia ta. Serveşte-i pe semenii tăi oamenii întocmai cum te-am servit eu pe tine. Fii loial oamenilor aşa cum am vegheat eu asupra voastră. Fii mai puţin critic; aşteaptă-te la mai puţin de la unii oameni şi prin aceasta vei diminua amploarea dezamăgirii tale. Şi când lucrarea de aici de jos este făcută, tu vei sluji cu mine acolo sus.”

^{(2049.2) 192:2.11} După aceasta Maestrul le-a vorbit lui Matei şi lui Filip. El i-a zis primului: „Filipe, asculţi tu de mine?” Filip a răspuns: „Da, Stăpâne, îţi dau ascultare chiar şi cu preţul vieţii mele.” Atunci, Iisus i-a zis: „Dacă vrei să mă asculţi, du-te în ţările gentililor şi proclamă evanghelia. Profeţii ţi-au zis că este mai bine să fii ascultător decât să te sacrifici. Prin credinţă, tu ai devenit un fiu cunoscător de Dumnezeu al împărăţiei. Nu este decât o singură lege de respectat – aceasta este porunca de a merge să proclami evanghelia împărăţiei. Încetează a te mai teme de oameni; nu-ţi fie frică să proclama vestea cea bună a vieţii eterne semenilor tăi care zac în întuneric şi au sete de lumina adevărului. Filip, nu te mai preocupa de bani şi de negustorii. Tu eşti, de acum înainte, întocmai ca şi fraţii tăi, liber să predici vestea cea bună. Îţi voi sta înainte şi alături până la capăt.”

^{(2049.3) 192:2.12} Apoi Maestrul i s-a adresat lui Matei şi i-a cerut: „Matei, ai tu tăria de a asculta de mine?” Matei a răspuns: „Da, Stăpâne, sunt consacrat întru totul facerii voii tale.” Atunci Maestrul a zis: „Matei, dacă vrei să mă asculţi, atunci mergi de propovăduieşte tuturor popoarelor evanghelia împărăţiei. Nu le mai procura fraţilor tăi lucrurile materiale ale vieţii; de acum încolo, tu te vei duce şi ca să proclami vestea cea bună a mântuirii spirituale. Începând de acum, să nu ai altceva în vedere decât executarea poruncii de a predica această evanghelie a împărăţiei Tatălui. Aşa cum eu am făcut pe pământ voia Tatălui, tot aşa vei îndeplini tu misiunea divină. Aminteşte-ţi că şi iudeii şi gentilii sunt fraţii tăi. Nu te teme de nici un om când vei proclama adevărurile salvatoare ale evangheliei împărăţiei cerurilor. Şi acolo unde mă duc eu, vei veni şi tu curând.”

^{(2049.4) 192:2.13} Apoi a mers şi a făcut o plimbare cu gemenii Alfeu, Iacob şi Iuda, şi vorbindu-le amândurora, el i-a întrebat: „Iacobe şi Iuda, voi credeţi în mine?” Şi când au răspuns amândoi: „Da, Maestre, credem cu adevărat”, el a zis: „Curând am să vă las. Vedeţi că v-am părăsit deja în carne. Mai zăbovesc o vreme sub forma aceasta înainte de a merge la Tatăl meu. Voi credeţi în mine – voi sunteţi apostolii mei, şi aşa veţi fi întotdeauna. Continuaţi să credeţi şi să vă aduceţi aminte de tovărăşia voastră cu mine, atunci când voi fi dus, şi după ce voi poate că vă veţi întoarce la munca pe care obişnuiaţi să o faceţi înainte de a veni să trăiţi cu mine. Nu lăsaţi niciodată ca vreo schimbare în munca voastră exterioară să aibă vreo influenţă asupra loialităţii voastre. Aveţi încredere în Dumnezeu până la sfârşitul zilelor voastre pe pământ. Nu uitaţi niciodată că, atunci când sunteţi fiii prin credinţă ai lui Dumnezeu, orice strădanie onestă de pe tărâmul acesta este sacră. Nimic din ceea ce face un fiu de Dumnezeu nu este ceva comun. Deci, faceţi-vă de acum înainte munca ca şi cum ar fi pentru Dumnezeu. Când veţi fi terminat pe lumea aceasta, eu mai am şi alte lumi mai bune unde veţi munci la fel pentru mine. În toată această lucrare, pe această lume şi pe altele, eu voi lucra cu voi şi spiritul meu va locui în voi.”

^{(2049.5) 192:2.14} Se apropia de ora de zece când Iisus s-a înapoiat de la discuţia lui cu gemenii Alfeu, şi părăsindu-i pe apostoli, le-a zis: „La revedere, până când vă voi revedea pe toţi mâine, pe muntele hirotonisirii voastre.” După ce a vorbit astfel, el a s-a făcut nevăzut.

3. Pe Muntele Hirotonisirii

^{(2050.1) 192:3.1} La amiază, sâmbătă 22 aprilie, cei unsprezece apostoli s-au reunit la locul lor de întâlnire de pe colina de lângă Capernaum, şi Iisus a apărut printre ei. Această reuniune a avut loc chiar pe muntele unde Maestrul îi desemnase ca fiind apostolii lui şi ca ambasadori pe pământ ai împărăţiei Tatălui. Aceasta a fost cea dea paisprezecea manifestare morontială a lui Iisus.

^{(2050.2) 192:3.2} Atunci, cei unsprezece apostoli au îngenuncheat în cerc în jurul Maestrului; ei l-au auzit repetându-le misiunile şi l-au văzut reproducând scena hirotonisirii ca prima dată când fuseseră împărţiţi pentru lucrarea specială a împărăţiei. Toate acestea, în afară de rugăciunea Maestrului, le-a rememorat anterioara lor consacrare în slujba Tatălui. Când Maestrul – acel Iisus morontial – s-a rugat în ziua aceea, a făcut-o pe un ton maiestuos şi cu nişte cuvinte de putere cum nu mai auziseră apostolii până atunci. Maestrul lor le vorbea acum conducătorilor universului ca unul care, în propriul său univers, avusese în mâna sa toată puterea şi toată autoritatea. Şi cei unsprezece oameni nu au uitat niciodată această experienţă de reconsacrare morontială faţă de angajamentele anterioare rolului lor de ambasadori. Maestrul a petrecut exact o oră pe acest munte cu ambasadorii săi şi, după ce le-a zis cu afecţiune la revedere, a dispărut din vederea lor.

^{(2050.3) 192:3.3} Nici unul nu l-a mai revăzut pe Iisus vreme de o săptămână întreagă. Apostolii nu aveau realmente nici o idee de ceea ce avea el de făcut, căci ei nu ştiau dacă Maestrul se dusese alături de Tatăl său. În această stare de incertitudine, ei au rămas la Bethsaida. Ei nu îndrăzneau să meargă la pescuit, de teamă ca el să nu vină să îi găsească acolo. Pe toată durata săptămânii Iisus se ocupase de creaturile morontiale care erau pe pământ şi cu operaţiunile tranziţiei morontiale prin experienţa căreia trecea el acum aici pe această lume.

4. Reunirea de la marginea lacului

^{(2050.4) 192:4.1} Vestea apariţiilor lui Iisus s-a răspândit în toată Galileea; credincioşi în număr tot mai mare soseau în fiecare zi la casa lui Zebedeu pentru a se informa de învierea Maestrului şi pentru a descoperi adevărul despre aceste aşa-zise apariţii. Pe la începutul săptămânii, Petru a dat de ştire că va avea loc o adunare publică pe ţărmul mării la ora trei după-amiază, în ziua următorului sabat.

^{(2050.5) 192:4.2} Prin urmare, sâmbătă 29 aprilie, la ora trei, peste cinci sute de credincioşi din împrejurimile Capernaumului s-au adunat la Bethsaida pentru a-l auzi pe Petru predicând prima lui predică de la înviere. Apostolul era în cea mai bună formă şi, după ce şi-a încheiat atrăgătorul lui discurs, puţini mai erau aceia, din rândurile auditoriului său, care să se îndoiască că Maestrul se ridicase dintre morţi.

^{(2050.6) 192:4.3} Petru şi-a terminat cuvântarea, spunând: „Noi afirmăm că Iisus din Nazareth nu este mort; noi declarăm că el s-a sculat din mormânt; noi proclamăm că l-am văzut şi am vorbit cu el.” Numai ce a făcut această declaraţie de credinţă, acolo, lângă el, sub privirile tuturor acestor oameni, Maestrul li s-a înfăţişat în forma sa morontială, şi vorbindu-le pe un ton familiar, a zis: „Pace vouă, şi vouă vă las pacea mea.” După ce le apăruse astfel şi le vorbise în felul acela, el a dispărut din vedere. Aceasta a fost cea de-a cincisprezecea manifestare morontială a acelui Iisus reînviat.

^{(2051.1) 192:4.4} Din cauza anumitor lucruri pe care Maestrul le spusese celor unsprezece în vreme ce stătea de vorbă cu ei pe muntele de hirotonisire, apostolii au rămas cu impresia că Maestrul lor va face curând o apariţie publică în faţa unui grup de credincioşi galileeni, şi că după aceea ei vor trebui să se reîntoarcă. În consecinţă, în dimineaţa zilei următoare, duminică 30 aprilie, cei unsprezece au plecat de devreme din Bethsaida către Ierusalim. Ei au predicat şi au propovăduit pe tot drumul lor în josul Iordanului, astfel încât ei au ajuns doar mai târziu, miercuri 3 mai,la Marcu în Ierusalim.

^{(2051.2) 192:4.5} Aceasta a fost o tristă întoarcere acasă pentru Marcu. Doar cu câteva ore mai înainte de acasă la el, tatăl lui, Ilie Marcu, murise brusc de o hemoragie cerebrală. Certitudinea lor asupra reînvierii dintre morţi a contribuit mult la mângâierea apostolilor; dar în acelaşi timp ei au fost cu adevărat îndureraţi de pierderea bunului lor prieten care fusese susţinătorul lor ferm, chiar şi în momentele de mare necaz şi dezamăgire. Ioan Marcu a făcut tot ce putea pentru a o consola pe mama sa. Vorbind în numele ei, el i-a invitat pe apostoli să păstreze în continuare casa lor ca domiciliu; şi cei unsprezece au făcut din sala de sus cartierul lor general până în ziua de după Rusalii.

^{(2051.3) 192:4.6} Apostolii intraseră de bună voie în Ierusalim după căderea nopţii pentru a nu fi zăriţi de autorităţile iudaice. Ei nu au mai apărut în public cu ocazia funeraliilor lui Ilie Marcu. Ei au rămas toată ziua următoare în linişte, izolaţi în această memorabilă cameră de sus.

^{(2051.4) 192:4.7} Joi seara, apostolii au avut o minunată reuniune în această cameră de sus şi s-au angajat cu toţii, în afară de Toma, de Simon Zelotul şi de gemenii Alfeu, să apară în public pentru a predica noua evanghelie a Domnului reînviat. Deja se conturau primele etape ale transformării evangheliei împărăţiei – filiaţia cu Dumnezeu şi fraternitatea cu oamenii – în proclamarea reînvierii lui Iisus. Nataniel s-a opus acestei schimbări în substanţa mesajului lor public, dar nu a put nici rezista elocvenţei lui Petru nici nu a putut birui entuziasmul discipolilor, mai ales al femeilor credincioase.

^{(2051.5) 192:4.8} Astfel, sub viguroasa îndrumare a lui Petru şi încă dinainte de urcarea lui Iisus alături de Tatăl său, reprezentanţii bine intenţionaţi ai maestrului au iniţiat subtilul proces al transformării progresive şi sigure a religiei lui Iisus într-o formă nouă şi modificată de religie despre Iisus.

Până la o nouă revedere … pace și lumină pentru toți !

Constantin RUSU

Share this:

Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia                                                                              

                    Apariţia  apostolilor şi a altor ucenici influenţi

1. Apariţia în faţa lui Petru

2. Prima apariţie înaintea apostolilor

3. Împreună cu creaturile morontiale

4. Cea de a zecea apariţie (în Filadelfia)

5. A doua apariţie înaintea apostolilor

6.  Apariţia la Alexandria

                                                                                 …

   Cine dorește să citească materialul în original – adică fără unele pasaje colorate, sublinieri sau boldiri care îmi aparțin – o poate face de pe linkul de mai jos

             http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/citeste-cartea-urantia-online

Capitolul 191

Apariţia apostolilor şi a altor ucenici influenţi

^{(2037.1) 191:0.1} DUMINICA învierii a fost o zi teribilă în viaţa apostolilor. Zece dintre ei au petrecut cea mai mare parte a zilei în camera de sus, ascunşi în spatele uşilor. Ei ar fi putut să fugă din Ierusalim însă ar fi putut fi arestaţi de agenţii sinedriului dacă ar fi fost găsiţi afară. Toma era disperat, singur la Bethphage. Mai bine ar fi rămas cu ceilalţi apostoli; i-ar fi ajutat să-şi îndrepte discuţiile într-un sens mai folositor.

^{(2037.2) 191:0.2} Pe toată durata zilei Ioan a susţinut ideea că Iisus a înviat din morţi. El a amintit cel puţin cinci prilejuri diferite în care Maestrul a afirmat că va învia şi cel puţin trei în care a făcut aluzie la a treia zi. Atitudinea lui Ioan a avut o influenţă considerabilă asupra apostolilor, în special asupra fratelui său, Iacob, şi asupra lui Nataniel. Ioan i-ar fi influenţat încă şi mai mult dacă nu ar fi fost mezinul grupului.

^{(2037.3) 191:0.3} Dificultăţile lor ţineau în mare măsură de izolarea lor. Ioan Marcu îi ţinea la curent cu ceea ce se întâmpla în jurul templului şi îi informa de numeroasele zvonuri care prindeau contur în oraş, însă nu i-a venit ideea de a prelua ştirile de la diversele grupuri de credincioşi cărora Iisus le apăruse deja. Era tipul de slujbă făcut până atunci doar de mesagerii lui David, însă aceştia erau absenţi, plecaţi în ultima misiune de vestire a învierii grupurilor de credincioşi care locuiau departe de Ierusalim. Pentru prima dată în toţi aceşti ani apostolii au realizat cât de mult depinseseră de mesagerii lui David pentru a fi informaţi zilnic asupra problemelor împărăţiei.

^{(2037.4) 191:0.4} În maniera sa caracteristică, toată ziua, Petru a oscilat emoţional între credinţă şi îndoială în privinţa învierii Maestrului. Petru nu putea să se detaşeze de viziunea feşilor funerare aflate în mormânt de parcă trupul lui Iisus se evaporase din interiorul lor. „Însă” – se gândea Petru „dacă a înviat şi a putut să se arate femeilor, de ce nu ni se arată şi nouă, apostolilor?” Petru se întrista la ideea că poate Iisus nu venea la ei din cauza propriei sale prezenţe printre apostoli, deoarece el s-a lepădat de ei în noaptea aceea din curte lui Anna. Apoi el se consola cu cuvintele relatate de femei: „Mergeţi de povestiţi-le apostolilor mei – şi lui Petru”, însă pentru a afla o încurajare în acest mesaj trebuia ca ei să creadă că femeile l-au văzut şi auzit cu adevărat pe Maestrul lor reînviat. În felul acesta, Petru a şovăit toată ziua între credinţă şi îndoială până la puţin timp după ora opt seara când s-a încumetat să iasă în curte. Petru se gândea să se îndepărteze de apostoli pentru a nu-l împiedica pe Iisus să vină la ei din cauza faptului că se lepădase atunci Maestru.

^{(2037.5) 191:0.5} Mai întâi, Iacob Zebedeu a venit cu recomandarea că trebuiau să meargă toţi la mormânt. Era ferm hotărât să facă ceva pentru a pătrunde în miezul misterului. Nataniel a fost cel care i-a împiedicat să se arate în public, ca răspuns la îndemnul lui Iacob. Pentru aceasta el le-a amintit că Iisus le recomandase să nu pună fără nici un rost viaţa lor în pericol în momentul acesta. Către amiază Iacob se liniştise, ca şi ceilalţi, rămânând într-o aşteptare vigilentă. El vorbise foarte puţin. Era extrem de dezamăgit pentru că Iisus nu le apărea şi nici nu ştia de numeroasele apariţii ale Maestrului înaintea altor grupuri şi a altor persoane.

^{(2038.1) 191:0.6} Andrei a auzit multe lucruri în ziua aceea. Era extrem de nedumerit în privinţa situaţiei şi avea unele îndoieli însă, cel puţin, într-un anumit sens el se bucura că nu mai avea responsabilitatea de a-i îndruma pe ceilalţi apostoli. Era, într-adevăr, recunoscător Maestrului că îl eliberase de povara conducerii înainte de a se fi confruntat cu evenimentele din ceasurile aceste apăsătoare.

^{(2038.2) 191:0.7} Mai mult decât o dată, în decursul lungilor ore epuizante ale acestei zile tragice, singurul sprijin moral al grupului a fost frecventa contribuţie a sfatului lui Nataniel cu filozofia lui caracteristică. El a fost cu adevărat elementul de control printre cei zece pe tot parcursul întregii zile. Nu a spus niciodată că credea sau că nu credea în reînvierea Maestrului, dar pe măsură ce trecea ziua, el era tot mai înclinat spre credinţa că Iisus şi-a ţinut făgăduinţa de a învia din nou.

^{(2038.3) 191:0.8} Simon Zelotul era prea abătut pentru a participa la discuţii. Cea mai mare parte a timpului a rămas întins pe divanul său, într-un colţ al camerei, cu faţa întoarsă la perete. N-a vorbit de vreo şase ori toată ziua aceea. Concepţia lui asupra împărăţiei se spulberase şi nu putea să priceapă că reînvierea Maestrului putea din punct de vedere material să schimbe situaţia. Decepţia sa era foarte personală şi mult prea violentă pentru a putea fi depăşită într-un interval de timp scurt, chiar în faţa unui fapt atât de uluitor ca reînvierea.

^{(2038.4) 191:0.9} Lucru ciudat, Filip care de obicei nu se exprima deloc a luat adesea cuvântul în cursul acestei după amiezi din ziua aceasta. Până la amiază el n-a avut multe lucruri de spus, însă de-a lungul după-amiezii le-a pus întrebări celorlalţi apostoli. Petru era adesea enervat de întrebările lui Filip, dar ceilalţi le luau de bune. Filip era deosebit de dornic să ştie dacă, în cazul în care Iisus ar fi ieşit cu adevărat din mormântul său, dacă corpul său ar purta semnele fizice ale răstignirii.

^{(2038.5) 191:0.10} Matei era într-o mare confuzie. El asculta discuţiile tovarăşilor lui însă şi-a petrecut cea mai mare parte a timpului frământând în capul său problema viitoarelor lor finanţe. Independent de presupusa reînvierea a lui Iisus, Iuda dispăruse, David pusese fără nici un ceremonial fondurile în mâinile lui Matei şi nu mai aveau nici un şef cu autoritate. Înainte ca Matei să se hotărască să ia serios în consideraţie argumentele lor asupra învierii, el îl văzuse deja pe Maestru faţă în faţă.

^{(2038.6) 191:0.11} Gemenii Alfeu nu au luat deloc parte la aceste dezbateri. Ei erau destul de ocupaţi cu lucrările lor obişnuite. Răspunzând la o întrebare a lui Filip, unul dintre ei a exprimat opinia lor comună, spunând: „Noi nu înţelegem povestea învierii însă mama noastră ne spune că ea a vorbit cu Maestrul şi noi o credem.”

^{(2038.7) 191:0.12} Toma trecea printr-una din perioadele sale tipice de deprimare plină de disperare. El a dormit o parte a zilei şi s-a plimbat pe dealuri în restul timpului. A simţit imboldul de a se alătura tovarăşilor săi, dar dorinţa de solitudine a fost mai puternică.

^{(2038.8) 191:0.13} Maestrul şi-a întârziat prima apariţie morontială înaintea apostolilor din mai multe motive. Mai întâi a vrut ca după ce au auzit vorbindu-se de înviere să aibă timpul să se gândească la ceea le spusese despre moartea sa şi despre reînvierea sa atunci când era întrupat alături de ei. Maestrul vroia ca Petru să fi triumfat în lupta sa contra anumitor dificultăţi specifice înainte de a se fi manifestat lor tuturor. În al doilea rând, el dorea ca Toma să fie cu ei la vremea primei sale apariţii. De la început, în această duminică dimineaţă, Ioan Marcu l-a văzut pe Toma la Simon în Bethphage şi i-a înştiinţat pe apostoli în jurul orelor unsprezece. În orice moment al zilei acesteia Toma s-ar fi întors ei dacă Nataniel sau oricare alţi doi apostoli ar fi venit să-l caute. El avea cu adevărat dorinţa de a reveni însă, după modul în care i-a părăsit cu o seară înainte, era prea orgolios pentru a o face atât de devreme de la sine. Dimineaţa deprimarea sa era atât de puternică încât i-a trebuit aproape o săptămână pentru a se hotărî să se întoarcă. Apostolii îl aşteptau, iar el îşi aştepta tovarăşii să vină să-l caute şi să îi ceară să vină alături de ei. Toma a rămas departe de asociaţii lui până în sâmbăta următoare când, după căderea nopţii, Petru şi Ioan au mers la Bethphage şi l-au adus cu ei. Acesta este, de altfel, şi motivul pentru care ei nu au plecat imediat în Galileea după ce Iisus le-a apărut pentru prima dată. Ei nu voiau să plece fără Toma.

1. Apariţia în faţa lui Petru

^{(2039.1) 191:1.1} Era aproape de ora opt şi jumătate în această seară de duminică când Iisus i-a apărut lui Simon Petru în grădină de la locuinţa lui Marcu. Aceasta a fost cea de-a opta manifestare morontială. De la renegarea Maestrului Petru a trăit constant cu o apăsare de îndoială şi de vinovăţie. Toată ziua de sâmbătă şi duminică el a luptat contra fricii sale că, poate, nu mai era un apostol. El se înfiora de groază în faţa sorţii lui Iuda şi s-a gândit că şi el îşi trădase Maestrul. Toată după-amiaza el s-a gândit că poate numai prezenţa sa printre apostoli l-a împiedicat pe Iisus să le apară, desigur, cu condiţia ca el să fi reînviat cu adevărat dintre morţi. Iar pentru Petru, în această dispoziţie sufletească şi în această stare de spirit, Iisus a apărut în timp ce apostolul abătut se plimba printre flori şi tufişuri.

^{(2039.2) 191:1.2} Când Petru s-a gândit la privirea afectuoasă a Maestrului pe când trecea prin poarta lui Anna, şi după ce frământase în mintea lui minunatul mesaj: „Mergeţi de povestiţi apostolilor mei – şi lui Petru” care i-a fost adus mai devreme, dimineaţa, de femeile ce veneau de la mormântul gol, când a contemplat aceste semne de compasiune, credinţa sa a triumfat asupra îndoielii. El s-a oprit, a strâns din pumni şi a spus cu voce tare: „Eu cred că a înviat din morţi; voi merge să le spun asta fraţilor mei.” La aceste cuvinte a apărut brusc în faţa lui forma unui om, a cărui voce i-a vorbit pe un ton familiar, spunând: „Petrule, duşmanul a vrut să te prindă, dar eu nu am vrut să te las lui. Am ştiut că, de fapt, în inima ta tu nu m-ai abandonat. Te-am iertat chiar mai înainte să-mi ceri asta. Acum trebuie să încetezi să te mai gândeşti la tine şi la dificultăţile de moment şi să te pregăteşti să duci vestea cea bună a evangheliei tuturor celor care se găsesc în întuneric. Nu trebuie să te preocupe ceea ce ai putea obţine din împărăţie, ci mai degrabă să te îngrijeşti de ceea ce poţi să dai celor care trăiesc într-o sărăcie spirituală îngrozitoare. Înarmează-te Simone, pentru bătălia unei noi zile, pentru lupta împotriva întunericului spiritual şi contra nefastei tendinţe la îndoială a minţii naturale a omului.”

^{(2039.3) 191:1.3} Petru şi Iisusul morontial s-au plimbat prin grădină şi au vorbit timp de cinci minute despre trecutul, despre prezent şi despre viitor. Acum Maestrul a dispărut din câmpul său vizual spunând: „La revedere Petrule, până când te voi vedea cu fraţii tăi.”

^{(2039.4) 191:1.4} Pentru câteva clipe Petru şi-a ţinut răsuflare la realizarea faptului că a vorbit cu Maestrul reînviat şi că putea fi sigur că este încă un ambasador al împărăţiei. El tocmai l-a auzit pe Maestrul înălţat rugându-l să-şi continue predicarea evangheliei. Şi cu toate acestea izvorând din inima sa, el s-a dus în grabă în camera de sus, unde se aflau tovarăşii lui şi sufocat de emoţie a exclamat: „L-am văzut pe Maestru; era în grădină. Am vorbit cu el, şi el m-a iertat.”

^{(2040.1) 191:1.5} Declaraţia lui Petru care spunea că l-a văzut pe Iisus în grădină a făcut o profundă impresie asupra tovarăşilor săi apostoli. Ei erau aproape gata să-şi abandoneze îndoielile când Andrei s-a ridicat şi i-a avertizat să nu se lase prea mult influenţaţi de mărturia fratelui său. Andrei i-a lăsat să înţeleagă că Petru mai văzuse înainte lucruri care nu erau reale. Fără a face direct aluzie la vedenia din noaptea petrecută pe Marea Galileii în care Petru a pretins că îl văzuse pe Maestru venind către ei mergând pe apă, Andrei a spus suficient pentru a da de înţeles tuturor celor prezenţi că acest incident fusese doar în mintea lui. Simon Petru a fost foarte supărat de insinuările fratelui său şi a rămas descumpănit în tăcerea lui. Gemenilor le-a părut rău pentru Petru şi au venit amândoi la el pentru a-şi exprima simpatia şi a-i spune că îl cred şi pentru a afirma că şi mama lor îl văzuse pe Maestru.

2. Prima apariţie înaintea apostolilor

^{(2040.2) 191:2.1} Puţin după ora nouă în acea seară, după plecare lui Cleopa şi Iacob şi în timp ce gemenii Alfeu îl consolau pe Petru, şi pe când Nataniel îl mustra pe Andrei, iar cei zece apostoli erau adunaţi în camera de sus, cu toate uşile zăvorâte de teamă să nu fie prinşi, Maestrul a apărut brusc în mijlocul lor sub forma sa morontială spunând: „Pacea fie cu voi. De ce sunteţi atât de speriaţi atunci când apar, de parcă aţi fi văzut o stafie? Nu v-am vorbit eu de aceste lucruri când eram prezent cu trupul alături de voi? Nu v-am spus eu că şefii preoţilor şi guvernatorii mă vor trimite la moarte, că unul dintre voi mă va trăda şi că voi învia în a treia zi? De ce atunci toate îndoielile voastre şi toate aceste discuţii despre mărturiile femeilor, ale lui Cleopa, ale lui Iacob şi chiar şi ale lui Petru? Cât vă veţi mai îndoi de cuvintele mele şi veţi refuza să credeţi în făgăduinţele mele? Şi acum, când mă vedeţi în realitate, veţi crede oare?_Chiar şi acum unul dintre voi lipseşte. Când vă veţi fi adunat încă o dată şi după ce veţi şti cu certitudine că Fiul Omului a ieşit din mormânt, să mergeţi de aici în Galileea. Aveţi credinţă în Dumnezeu, aveţi credinţă unii în ceilalţi şi veţi intra astfel în noua slujire a împărăţiei cerurilor. Voi rămâne în Ierusalim cu voi până când veţi fi gata să mergeţi în Galileea. Vă las pacea mea.”

^{(2040.3) 191:2.2} După ce Iisusul morontial le-a vorbit astfel, a dispărut din câmpul lor vizual într-o clipă. Ei şi-au plecat toţi faţa la pământ, slăvindu-l pe Dumnezeu şi venerându-l pe Maestrul lor dispărut. Aceasta a fost a noua apariţie morontială a Maestrului.

3. Împreună cu creaturile morontiale

^{(2040.4) 191:3.1} Iisus a petrecut toată ziua de luni cu creaturile morontiale prezente atunci pe Urantia. Peste un milion de îndrumători morontiali cu asociaţii lor, precum şi muritori de diverse ordine aflaţi în tranziţie pe cele şapte lumi palat din Satania au venit pe Urantia pentru a participa la experienţa tranziţiei morontiale a Maestrului. Iisusul morontial a rămas timp de patruzeci de zile împreună cu aceste splendide inteligenţe. El i-a instruit şi a învăţat de la îndrumătorii lor viaţa tranziţiei morontiale aşa cum muritorii lumilor locuite ale Sataniei o traversează atunci când trec prin sistemul sferelor morontiale.

^{(2041.1) 191:3.2} Luni către miezul nopţii forma morontială a Maestrului a fost ajustată pentru tranziţia în al doilea stadiu de progresie morontială. Când a apărut data următoare pe Pământ înaintea copiilor săi muritori, el era deja o fiinţă morontială de stadiul al doilea. Pe măsură ce Maestrul înainta în cariera morontială inteligenţele morontiale şi asociaţii lor transformatori întâmpinau tot mai mari dificultăţi tehnice în a-l face pe Maestru vizibil ochilor materiali ai muritorilor.

^{(2041.2) 191:3.3} Iisus a efectuat tranzitul la al treilea stadiu morontial vineri, 14 aprilie, la al patrulea stadiu în 17 aprilie, la al cincilea stadiu sâmbătă 22 aprilie, la al şaselea stadiu joi 27 aprilie, la al şaptelea stadiu maţi 2 mai, la cetăţenia Ierusemului duminică 7 mai şi a intrat în îmbrăţişarea Celor Preaînalţi ai Edentiei duminică 14 mai.

^{(2041.3) 191:3.4} Mihail din Nebadon şi-a îndeplinit astfel slujba de experienţă universală, de vreme ce făcuse, în legătură cu manifestările sale anterioare, deplina experienţă a vieţii muritorilor ascendenţi ai timpului şi spaţiului, de la şederea în sediul constelaţiei chiar şi până la, şi prin, serviciul cartierului general al suprauniversului. În aceste experienţe morontiale Fiul Creatorului Nebadonului a sfârşit efectiv şi a terminat acceptabil a şaptea şi ultima sa manifestare în univers.

4. Cea de a zecea apariţie (în Filadelfia)

^{(2041.4) 191:4.1} A zecea manifestare morontială a lui Iisus spre recunoaşterea muritorilor s-a produs puţin după ora 8, marţi 11 aprilie, în Filadelfia. El s-a arătat lui Abner, lui Lazăr şi unui număr de aproximativ o sută cincizeci de asociaţi ai lor, fiind incluşi aici peste cincizeci de membri ai corpului evanghelic de şaptezeci de persoane. Această apariţie a avut loc în sinagogă, chiar după deschiderea unei reuniuni special convocate de Abner pentru a se vorbi despre răstignirea lui Iisus şi relatarea cea mai recentă asupra învierii sale adusă de mesagerul lui David. Cum Lazăr reînviat făcea acum parte din acest grup de credincioşi nu le era greu să creadă vestea că Iisus se ridicase dintre morţi.

^{(2041.5) 191:4.2} Şedinţa sinagogă tocmai a fost deschisă de Abner şi de Lazăr, care stăteau împreună în scaun când adunarea de credincioşi a văzut forma Maestrului apărând deodată. El a păşit înainte din locul de unde apăruse între Abner şi Lazăr, dintre care nu îl observase nici unul, a salutat adunarea şi a spus:

^{(2041.6) 191:4.3} ”Pacea fie cu voi. Ştiţi cu toţii că avem un singur Tată în Ceruri şi că nu există decât o singură evanghelie a împărăţiei – vestea cea bună a darului vieţii eterne pe care oamenii o primesc prin credinţă. Bucurându-vă în fidelitatea voastră faţă de evanghelie, rugaţi-vă la Tatăl adevărului să reverse în inima voastră o nouă şi mai mare dragoste pentru fraţii voştri. Trebuie să-i iubiţi pe toţi oamenii aşa cum v-am iubit şi eu pe voi. Trebuie să-i serviţi pe toţi oamenii aşa cum v-am servit şi eu. Cu o compătimire înţelegătoare şi cu o afecţiune fraternă, consideraţi-i ca semeni ai voştri pe toţi fraţii consacraţi proclamării bunei vestiri, fie că sunt iudei fie că sunt gentili, greci sau romani, perşi sau etiopieni. Ioan a propovăduit împărăţia înaintea venirii ei. Voi aţi predicat evanghelia în plină putere. Grecii proclamă deja vestea cea bună. Iar eu voi trimite în curând Duhul Adevărului în sufletul tuturor acestor oameni, fraţii mei, care şi-au consacrat cu atâta mărinimie viaţa iluminării tuturor semenilor lor alunecaţi în întunericul spiritual. Voi sunteţi toţi copii ai luminii; nu bâjbâiţi deci în neînţelegerea pricinuită de neîncrederea şi de intoleranţa omenească. Dacă prin harul credinţei aţi fost înnobilaţi până la a-i iubi pe necredincioşi nu ar trebui oare să-i iubiţi, deopotrivă, pe tovarăşii voştri credincioşi din marea familie a credinţei? Ţineţi minte, în măsura în care vă iubiţi unii pe ceilalţi, toţi oamenii vor şti că sunteţi discipolii mei.

^{(2042.1) 191:4.4} ”Mergeţi deci în toată lumea, proclamaţi tuturor naţiunilor şi raselor această evanghelie a paternităţii lui Dumnezeu şi a fraternităţii oamenilor şi fiţi întotdeauna înţelepţi în alegerea metodelor voastre de prezentare a veştii bune diferitelor rase şi triburi ale omenirii. Aţi primit gratuit această evanghelie a împărăţiei, duceţi atunci gratuit vestea cea bună tuturor naţiunilor. Nu vă temeţi de rezistenţa răului, deoarece sunt cu voi pe vecie, chiar până la capătul epocilor. Şi vă las vouă pacea mea.”

^{(2042.2) 191:4.5} După ce a spus: „Şi vă las pacea mea” el a dispărut din vedere. Cu excepţia uneia din apariţiile sale în Galileea, în care peste cinci sute de credincioşi l-au văzut simultan, acest grup din Filadelfia cuprindea cel mai mare număr de muritori care l-au văzut împreună într-o singură şi aceeaşi ocazie.

^{(2042.3) 191:4.6} A doua zi dimineaţa, în vreme ce apostolii zăboveau încă în Ierusalim aşteptând ca Toma să-şi recapete echilibrul sufletesc, aceşti credincioşi din Filadelfia au mers să proclame că Iisus din Nazareth a înviat din morţi.

^{(2042.4) 191:4.7} Iisus a petrecut a doua zi, miercuri, fără întrerupere, în compania asociaţilor săi morontiali. În mijlocul după-amiezii el a primit vizita delegaţilor morontiali venind din lumile palat, din fiecare dintre sistemele locale ale sferelor locuite, ale tuturor constelaţiilor Norlatiadekului. Şi toţi s-au bucurat să-l cunoască pe Creatorul lor ca pe un membru al propriului ordin de inteligenţă a universului.

5. A doua apariţie înaintea apostolilor

^{(2042.5) 191:5.1} Toma a petrecut o săptămână singur pe dealurile ce înconjurau Muntele Măslinilor. În acest timp el nu l-a văzut decât pe Ioan Marcu şi pe locuitorii casei lui Simon. Era ora nouă seara, sâmbătă 15 aprilie, când cei doi apostoli l-au găsit şi l-au dus la locul lor de adunare la Marcu. A doua zi Toma i-a ascultat spunând diferite poveşti ale apariţiilor Maestrului, însă a refuzat cu încăpăţânare să creadă. El a susţinut că Petru, în entuziasmul său, i-a făcut să creadă că l-a văzut pe Maestru. Nataniel a căutat să-l lămurească, însă degeaba. O încăpăţânare emoţională se asociase cu îndoielile lui obişnuite şi această stare mentală dublată de mâhnirea pricinuită de fuga lui de ei contribuiau la crearea unei situaţii de izolare pe care Toma însuşi nu o înţelegea pe deplin. El se îndepărtase de tovarăşii săi, urmându-şi propria cale, iar acum, la întoarcerea printre ei, el tindea inconştient să ia o atitudine de dezacord. Toma a cedat cu greu. Nu-i plăcea să fie învins. Fără intenţie el se bucura cu adevărat de atenţia care i se acorda. El se bucura inconştient de eforturile tuturor tovarăşilor săi pentru a-l convinge şi a-l converti. El le lipsise o săptămână întreagă şi Toma găsise o mare plăcere în stăruitoarea lor atenţie faţă de el.

^{(2042.6) 191:5.2} Ei tocmai luau masa de seară, după ora şase, cu Toma aşezat între Petru şi Nataniel, când apostolul necredincios spuse: „Nu voi crede înainte de al fi văzut pe Maestru cu proprii mei ochi şi până nu-mi voi fi pus degetul pe urma lăsată de cuie.” În timp ce erau astfel aşezaţi la cină şi uşile erau cu grijă închise şi încuiate, Maestrul sub forma sa morontială a apărut deodată în curbura mesei, şi stând drept în faţa lui Toma zise:

^{(2043.1) 191:5.3} ”Pacea să fie cu voi. O săptămână întreagă am întârziat pentru a putea să apar din nou înaintea voastră când veţi fi adunaţi toţi laolaltă pentru a mai auzi o dată porunca de a merge în lumea întreagă şi a predica această evanghelie a împărăţiei. Vă repet: aşa cum Tatăl m-a trimis în lume, vă trimit şi eu pe voi. Aşa cum l-am revelat pe Tată tot astfel să revelaţi voi iubirea divină, nu doar prin cuvinte, ci prin viaţa voastră de zi cu zi. Vă trimit nu să iubiţi sufletul oamenilor, ci mai degrabă să iubiţi oamenii. Nu este suficient să proclamaţi bucuriile Cerului. Trebuie să demonstraţi realităţile spiritului vieţii divine în experienţa voastră de toate zilele, deoarece prin credinţa voastră aveţi deja viaţa veşnică ca un dar de la Dumnezeu. Când aveţi credinţa, când puterea de sus, Duhul Adevărului, se va fi revărsat asupra voastră, nu veţi ascunde lumina voastră aici în spatele uşilor închise; veţi face iubirea şi îndurarea lui Dumnezeu cunoscute întregii omeniri. Prin teamă voi fugiţi acum din faţa faptelor unei experienţe neplăcute însă când veţi fi fost botezaţi cu Duhul Adevărului veţi merge cu curaj şi bucurie către noile experienţe ale proclamării bunei vestiri a vieţii veşnice în împărăţia lui Dumnezeu. Voi puteţi rămâne aici în Galileea o bucată vreme pentru a vă reface după şocul trecerii de la falsa siguranţă a autorităţii tradiţionalismului şi noua ordine a autorităţii faptelor, a adevărului şi a credinţei în realităţile supreme ale experienţei vii. Misiunea voastră în lume se bazează pe faptul că am trăit printre voi o viaţă revelându-l pe Dumnezeu; pe adevărul că atât voi, cât li toţi ceilalţi oameni sunteţi fiii lui Dumnezeu. Această misiune se va concretiza în viaţa pe care o veţi trăi voi printre oameni – experienţa efectivă şi vie de a iubi oamenii şi a-i servi aşa cum v-am iubit şi servit eu. Această credinţă revelează lumina voastră lumii. Fie ca revelaţia adevărului să deschidă ochii celor orbiţi de tradiţie; fie ca serviciul vostru, expresie a iubirii, să distrugă complet prejudecăţile nutrite de ignoranţă. Apropiindu-vă astfel de contemporanii voştri printr-o compătimire înţelegătoare şi printr-un devotament dezinteresat îi veţi conduce la mântuirea prin cunoaşterea iubirii Tatălui. Iudeii au preţuit bunătatea, grecii au exaltat frumuseţea, hinduşii predică devoţiunea, îndepărtaţii pustnici propovăduiesc respectul, romanii pretind loialitatea, însă eu cer discipolilor mei viaţa, chiar o viaţă de slujire exprimată prin iubire faţă de fraţii voştri în trup.”

^{(2043.2) 191:5.4} După ce a vorbit astfel Maestrul s-a uitat în ochii lui Toma şi a spus: „Iar tu Toma, care ai spus că nu vei crede decât dacă mă vei vedea şi îţi vei pune mâna pe urmele lăsate de cuie pe mâinile mele, acum m-ai văzut şi mi-ai auzit cuvintele. Cu toate că nu vezi nici un semn lăsat de cuie pe mâinile mele de vreme ce sunt înălţat la o formă pe care o vei îmbrăca şi tu când vei părăsi această lume, ce vei spune tu fraţilor tăi? Tu vei recunoaşte adevărul, deoarece în inima ta ai început să crezi chiar şi când afirmai cu atâta încăpăţânare necredinţa ta. Toma, acesta este chiar un moment în care îndoielile tale încep să se spulbere, chiar dacă se afirmau cu atât de multă încăpăţânare. Toma, îţi cer să nu fii neîncrezător, ci să fi credincios – şi ştiu că tu vei crede chiar din toată inima ta.”

^{(2043.3) 191:5.5} Când Toma a auzit aceste cuvinte s-a lăsat în genunchi în faţa Maestrului morontial şi a exclamat: „Cred Domnul şi Stăpânul meu!” Atunci Iisus îi spuse lui Toma: „Ai crezut, Toma, pentru că m-ai văzut şi auzit cu adevărat. Binecuvântaţi fie în epocile ce vor veni cei care vor crede chiar fără a mă fi văzut cu ochii lor de carne, ori auzit cu urechile lor de muritori.”

^{(2043.4) 191:5.6} Apoi, în timp ce forma sa se apropia de marginea mesei, Maestrul se adresă grupului spunând: „Acum mergeţi toţi în Galileea unde vă voi apărea în curând.” Şi spunând aceasta el dispăru din vederea lor.

^{(2044.1) 191:5.7} Cei unsprezece apostoli erau acum pe deplin convinşi că Iisus era înviat dintre morţi şi a doua zi dimineaţă înainte de zori au plecat în Galileea.

6. Apariţia la Alexandria

^{(2044.2) 191:6.1} În timp ce cei unsprezece apostoli se aflau pe drumul lor către Galileea şi se apropiau de sfârşitul călătoriei lor, marţi 18 aprilie, către ora opt şi jumătate seara, Iisus le-a apărut lui Rodan şi unei mulţimi de vreo patruzeci şi opt de alţi credincioşi din Alexandria. Aceasta a fost a doisprezecea apariţie a Maestrului sub formă morontială. Iisus a apărut în faţa acestor greci, a acestor iudei în momentul în care un mesager al lui David îşi termina relatarea sa referitoare la răstignire. Acest mesager era al cincilea curier de legătură pe drumul venind de la Ierusalim şi care ajunsese după-amiaza târziu în Alexandria. După ce a predat mesajul lui Rodan, s-a decis să fie convocaţi credincioşii pentru ca ei să primească tragica veste din gura mesagerului însuşi. Către ora opt Nathan din Busiris, mesagerul, s-a prezentat în faţa credincioşilor şi le-a povestit în detaliu tot ceea ce îi spusese curierul care îl precedase. Nathan îşi termină relatarea cu cuvintele: „Însă David, care ne trimite această veste menţionează că anunţându-şi dinainte moartea, Maestrul a declarat că va învia.” În timp ce Nathan vorbea încă, Maestrul morontial a apărut acolo sub privirile tuturor şi când Nathan se aşeză, Iisus spuse:

^{(2044.3) 191:6.2} ”Pacea fie cu voi. Ceea ce Tatăl meu m-a trimis să stabilesc în lume nu aparţine nici unei rase, nici unei naţiuni, nici unui grup social de învăţători sau de predicatori. Această evanghelie a împărăţiei aparţine iudeilor şi gentililor, bogaţilor şi săracilor, oamenilor liberi şi sclavilor, bărbaţilor şi femeilor şi chiar copilaşilor. Trebuie ca toţi să proclamaţi această evanghelie a iubirii şi a adevărului prin viaţa pe care o trăiţi în trup. Voi vă iubiţi unii pe alţii cu o iubire nouă şi remarcabilă, aşa cum v-am iubit şi eu pe voi. Voi veţi servi omenirea cu un devotament nou şi uimitor aşa cum v-am servit eu pe voi. Când oamenii vor vedea că îi iubiţi astfel şi cum i-aţi servit cu fervoare, ei vor vedea că aţi intrat prin credinţă în comunitatea împărăţiei cerurilor. Atunci ei vor urma Duhul Adevărului pe care îl vor percepe în viaţa voastră până când vor găsi mântuirea eternă.

^{(2044.4) 191:6.3} ”La fel cum Tatăl m-a trimis în această lume vă trimit şi eu, la rândul meu. Sunteţi toţi trimişi să duceţi vestea cea bună celor care sunt cufundaţi în întuneric. Această evanghelie a împărăţiei aparţine tuturor celor care cred; ea nu va fi păstrată doar de preoţi. Curând Duhul Adevărului va veni asupra voastră şi vă va conduce în întregul adevăr. Deci mergeţi în lumea întreagă, predicaţi această evanghelie şi vedeţi, sunt cu voi întotdeauna, chiar până la sfârşitul veacurilor.”

^{(2044.5) 191:6.4} După ce a vorbit astfel, Maestrul a dispărut din vederea lor. Aceşti credincioşi au rămas împreună toată noaptea povestindu-şi experienţele lor de credincioşi în împărăţie şi ascultându-l multele cuvinte ale lui Rodan şi ale asociaţiilor lui. Şi au crezut cu toţii că Iisus a înviat dintre morţi. Un mesager al lui David a ajuns a doua zi pentru a-i anunţa reînvierea. Imaginaţi-vă surpriza sa când ei au răspuns la înştiinţarea lui astfel: „Da, ştim, căci noi l-am văzut pe Maestru. El a apărut în faţa noastră cu două zile în urmă.”

Până la o nouă revedere … pace și lumină pentru toți !

Constantin RUSU

Share this:

Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia                                                                              

                     Apariţiile morontiale ale lui Iisus

1. Vestitorii învierii

2. Apariţia lui Iisus în Bethania

3. Acasă la Iosif

4. Apariţia în faţa Grecilor

5. Plimbarea cu cei doi fraţi

                                                                                 …

   Cine dorește să citească materialul în original – adică fără unele pasaje colorate, sublinieri sau boldiri care îmi aparțin – o poate face de pe linkul de mai jos

             http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/citeste-cartea-urantia-online

Capitolul 190

Apariţiile morontiale ale lui Iisus

^{(2029.1) 190:0.1} IISUS reînviat se pregăteşte acum să petreacă o scurtă perioadă pe Urantia pentru a face experienţa carierei morontiale ascendente a unui muritor al tărâmurilor. Cu toate că această perioadă a vieţii morontiale trebuie să se scurgă pe lumea întrupării lui de muritor, ea va fi, totuşi, sub toate aspectele, contraponderea experienţei muritorilor Sataniei care trec prin viaţa morontială progresivă a celor şapte lumi palat din Ierusem.

^{(2029.2) 190:0.2} Toată această putere inerentă lui Iisus – înzestrare cu viaţă – şi care i-a permis să învie din morţi, este darul însuşi al vieţii veşnice care este acordat credincioşilor împărăţiei şi care chiar şi astăzi face sigură învierea lor de sub dominaţia morţii naturale.

^{(2029.3) 190:0.3} Muritorii împărăţiei se vor ridica în dimineaţa învierii cu un corp morontial sau de tranziţie de acelaşi fel cu cel al lui Iisus când a ieşit din mormânt în această duminică de dimineaţă. Prin aceste corpuri nu circulă sânge şi aceste fiinţe nu folosesc hrană materială obişnuită, totuşi formele acestea morontiale sunt reale. Când diverşii credincioşi l-au văzut pe Iisus după reînvierea sa, ei l-au văzut aievea. Nu erau victimele propriilor lor viziuni sau halucinaţii.

^{(2029.4) 190:0.4} O credinţă de neclintit în reînvierea lui Iisus a fost caracteristica esenţială a credinţei tuturor ramurilor învăţăturilor primitive ale evangheliei. În Ierusalim, în Alexandria, în Antiohia şi în Filadelfia toţi învăţătorii evanghelişti s-au unit în această credinţă implicită în reînvierea Maestrului.

^{(2029.5) 190:0.5} Examinând rolul predominant pe care l-a jucat Maria Magdalena în proclamaţia învierii Maestrului trebuie să notăm că Maria era principalul purtător de cuvânt al grupului feminin, aşa cum Petru era pentru apostoli. Maria nu era însărcinată să conducă femeile care lucrau pentru regat însă era principala lor învăţătoare şi purtătoare de cuvânt în public. Maria devenise o femeie foarte circumspectă, astfel încât îndrăzneala ei, adresându-se bărbatului pe care îl luaseră drept grădinarul lui Iosif, denotă cât de îngrozită a fost la aflarea mormântului gol. Profunzimile şi agonia iubirii ei, plenitudinea devoţiunii ei, au făcut-o să uite o clipă rezerva convenţională impusă femeilor idee la apropierea de un străin.

1. Vestitorii învierii

^{(2029.6) 190:1.1} Apostolii nu au vrut ca Iisus să-i părăsească şi de aceea au tratat cu uşurătate toate declaraţiile lui referitoare la moartea sa, cât şi promisiunile sale de înviere. Ei nu aşteptau învierea aşa cum s-a produs şi au refuzat să creadă înainte de a fi constrânşi de mărturiile incontestabile şi de dovada absolută a propriilor lor experienţe.

^{(2030.1) 190:1.2} În faţa refuzului apostolilor de a crede în declaraţia celor cinci femei care afirmau că l-au văzut pe Iisus şi i-au vorbit, Maria Magdalena s-a întors la mormânt şi tovarăşele ei s-au întors la Iosif unde au relatat experienţele fiicei lui şi celorlalte femei. Iar femeile au crezut în declaraţia lor. Puţin după ora şase fiica lui Iosif din Arimatheea şi patru femei care l-au văzut pe Iisus au mers la Nicodim unde au povestit toate aceste evenimente lui Iosif, Nicodim, David Zebedeu şi altor bărbaţi reuniţi acolo. Nicodim şi ceilalţi au pus la îndoială această poveste, au pus l-a îndoială faptul că Iisus a fost reînviat dintre morţi. Ei au presupus că evreii au luat corpul. Iosif şi David erau dispuşi să creadă, aşa că s-au grăbit să meargă să verifice mormântul şi au găsit totul exact în starea descrisă de femei. Ei au fost ultimii care aveau să vadă astfel mormântul, deoarece marele preot a trimis căpitanul gărzilor templului la mormânt, la şapte şi jumătate, pentru a lua faşele funerare. Căpitanul le-a pus într-o pânză de in şi le-a aruncat de pe o faleză din vecinătate.

^{(2030.2) 190:1.3} Părăsind mormântul, David şi Iosif au mers imediat la Ilie Marcu unde au avut o discuţie cu cei zece ucenici în sala de sus. Doar Ioan Zebedeu era dispus să creadă, deşi cu puţină convingere, că Iisus a înviat din morţi. Petru a crezut la început, dar negăsindu-l pe Maestru a fost cuprins de mari îndoieli. Apostolii erau toţi înclinaţi să creadă că iudeii luaseră corpul. David nu a vrut să discute cu ei, însă plecând a spus: „Voi sunteţi apostolii şi ar trebui să înţelegeţi aceste lucruri. Nu mă voi contrazice cu voi. Oricum ar fi, mă întorc la Nicodim unde am aranjat cu toţi mesagerii o întrunire pentru această dimineaţă. Când se vor fi adunat, îi voi trimite să îşi îndeplinească ultima misiune, aceea de a vesti reînvierea Maestrului. L-am auzit pe Maestru spunând că după moartea sa el va reînvia în a treia zi şi cred în acest lucru.”. După ce a vorbit astfel ambasadorilor împărăţiei, amărâţi şi disperaţi, cel care şi-a asumat sarcina de a deveni şeful comunicărilor şi informărilor s-a despărţit de ei. Ieşind din camera de sus, a lepădat în poală la Matei Levi sacul lui Iuda conţinând toate fondurile apostolice.

^{(2030.3) 190:1.4} Era aproape ora nouă şi jumătate când ultimul dintre cei douăzeci şi şase de mesageri au ajuns la Nicodim. David i-a adunat imediat în curtea spaţioasă şi le-a spus:

^{(2030.4) 190:1.5} ”Voi toţi fraţii mei m-aţi servit în tot acest timp conform legământului făcut faţă de mine şi între voi înşivă şi vă iau ca martori că nu am transmis niciodată informaţii false cu ajutorul vostru. Vă voi încredinţa ultima misiune în calitate de mesageri voluntari ai împărăţiei. Făcând acest lucru, vă eliberez de legământul vostru şi dizolv corpul mesagerilor. Oameni buni, eu vă declar că ne-am făcut treaba. Maestrul nu mai are nevoie de mesageri muritori. El a înviat din morţi. Înainte de a fi prins el a spus că va muri şi va reînvia în a treia zi. Am văzut mormântul – este gol. Am vorbit cu Maria Magdalena şi cu alte patru femei care au discutat cu Iisus. Vă dau drumul acum, vă urez drum bun şi vă trimit în misiunile voastre cu mesajul următor pe care îl veţi duce credincioşilor: ‘Iisus a înviat din morţi, mormântul este gol.’”

^{(2030.5) 190:1.6} Cea mai mare parte dintre discipolii prezenţi s-au străduit să îl convingă pe David să nu acţioneze astfel, însă nu au reuşit să-l influenţeze. Au încercat apoi să-i convingă pe mesageri însă aceştia nu au vrut să acorde atenţie cuvintelor lor de îndoială. Deci, cu puţin înainte de ora zece în această duminică dimineaţa, cei douăzeci şi şase de alergători plecară ca primi vestitori ai acestui fapt grandios şi ai acestui puternic adevăr al lui Iisus reînviat. Ei au plecat în această misiune aşa cum plecaseră şi până atunci în altele, ţinându-şi jurământul pe care l-au făcut lui David Zebedeu şi pe care l-au făcut între ei. Aceşti oameni aveau mare încredere în David. Ei au plecat în această misiune fără a mai zăbovi pentru a sta de vorbă cu acelea care îl văzuseră pe Iisus. Ei l-au crezut pe David pe cuvânt. Cei mai mulţi dintre ei au crezut ceea ce le-a spus David şi chiar şi cei care aveau unele îndoieli au dus mesajul cu aceeaşi repeziciune şi cu aceeaşi fidelitate ca şi ceilalţi.

^{(2031.1) 190:1.7} În ziua aceea apostolii, corpul spiritual al împărăţiei, reuniţi în sala de sus, unde şi-au manifestat neîncrederea şi şi-au exprimat îndoielile în timp ce aceşti mesageri laici, reprezentând prima încercare de răspândire în societate a evangheliei Maestrului cu privire la fraternitatea oamenilor, au plecat la ordinul lui David, şeful lor neînfricat şi eficient pentru a proclama că salvatorul unei lumi şi al unui univers a înviat. Şi ei s-au angajat în acest serviciu memorabil înainte ca reprezentanţii aleşi ai Maestrului să fi fost dispuşi să creadă cuvântul său sau să accepte ca dovadă mărturiile oculare.

^{(2031.2) 190:1.8} Cei douăzeci şi şase de curieri au fost trimişi la casa lui Lazăr în Bethania şi către toate centrele de credincioşi de la Beersheba în sus şi până la Damasc şi Sidon în nord şi de la Filadelfia din este până la Alexandria în vest.

^{(2031.3) 190:1.9} După ce s-a despărţit de fraţii săi, David a mers la Iosif din Arimatheea pentru a-şi căuta mama şi pentru a pleca cu ea în Bethania ca să regăsească familia lui Iisus care îi aştepta. David a rămas în Bethania, la Marta şi Maria, până când acestea şi-au vândut bunurile pământeşti. Apoi le-a însoţit în călătoria lor pentru a se alătura fratelui lor Lazăr în Filadelfia.

^{(2031.4) 190:1.10} La o săptămână după toate acestea Ioan Zebedeu a luat-o pe Maria lui Iisus la el în Bethsaida. Iacob, fratele mai mic al lui Iisus a rămas cu familia la Ierusalim. Rut a rămas în Bethania la surorile lui Lazăr. Restul familiei lui Iisus a rămas în Galileea. David Zebedeu a plecat din Bethania spre Filadelfia împreună cu Marta şi Maria, la începutul lui iunie în a doua zi a căsătoriei sale cu Rut, cea mai tânără dintre surorile lui Iisus.

2. Apariţia lui Iisus în Bethania

^{(2031.5) 190:2.1} Din clipa învierii morontiale până la ascensiunea sa în spirit în sferele elevate, Iisus a apărut de nouăsprezece ori sub formă vizibilă credincioşilor săi pe Pământ. El nu le-a apărut duşmanilor lui, nici celor care nu puteau afla foloase spirituale în manifestarea lui sub forma vizibilă. Prima sa apariţie a fost în faţa celor cinci femei la mormântul lui, iar cea de a doua înaintea Mariei Magdalena,la fel, la mormânt.

^{(2031.6) 190:2.2} A treia sa apariţie a avut loc către amiaza acestei duminici la Bethania. Puţin după amiază Iacob, fratele mezin al lui Iisus, se găsea în grădina lui Lazăr în faţa mormântului gol al fratelui înviat al Martei şi al Mariei, repetând în mintea lor veştile pe care mesagerul lui David le adusese cu o oră înainte. Iacob a fost întotdeauna înclinat să creadă în misiunea pe Pământ a fratelui său, dar a pierdut de mult timp contactul cu lucrarea lui Iisus şi a căzut pradă gravelor îndoieli cu privire la afirmaţia ulterioară a apostolilor cum că Iisus era Mesia. Întreaga familie a fost surprinsă şi aproape descumpănită de vestea adusă de mesager. Iacob era încă în faţa mormântului gol a lui Lazăr atunci când sosise Magdalena şi când a relatase înfiorată întregii familii experienţele sale de la primele ore ale dimineţii lângă mormântul lui Iosif. Înainte ca ea să fi sfârşit, au sosit şi David Zebedeu cu mama sa; Rut, fireşte, a crezut în relatare, iar Iuda a făcut la fel după ce vorbise cu David şi cu Salomeea.

^{(2032.1) 190:2.3} Între timp, în vreme ce era căutat Iacob şi înainte de a fi găsit, atunci când stătea acolo în grădină lângă mormânt, acesta a avut conştiinţa unei prezenţe în apropiere ca şi cum cineva i-ar fi atins umărul. Când s-a întors să se uite el a văzut apariţia treptată a unei forme stranii lângă el. Era prea uimit pentru a vorbi şi prea înfricoşat pentru a mai fugi. Atunci forma aceea ciudată a vorbit astfel : „Iacobe, vin să te chem în slujba împărăţiei. Alătură-te cu seriozitate fraţilor tăi şi urmează-mă.” Când Iacob şi-a auzit rostit numele el a ştiut că fratele său, Iisus, era acela care i se adresase. Tuturor le era mai greu sau mai puţin greu să întâlnească forma morontială a Maestrului însă au fost puţini aceia dintre ei care să nu-i poată recunoaşte vocea sau să-i identifica altfel seducătoarea lui personalitate de îndată ce a început să comunice cu ei.

^{(2032.2) 190:2.4} Dându-şi seama că Iisus i se adresa lui, Iacob s-a lăsat în genunchi strigând: „Tatăl şi fratele meu”, însă Iisus l-a rugat să rămână în picioare în timp ce îi vorbea. Au mers în grădină şi au vorbit timp vreo trei minute. Au vorbit despre experienţele de odinioară şi de previziunile privind viitorul apropiat. În timp ce se apropiau de casă Iisus spuse: „La revedere, Iacobe, până când vă voi saluta pe toţi împreună.”

^{(2032.3) 190:2.5} Iacob s-a năpustit în casă în timp ce era căutat la Betphage, şi a strigat: „Tocmai l-am văzut pe Iisus şi am vorbit cu el. Va sta de vorbă cu toţi. El nu este mort; a reînviat! A dispărut din faţa mea spunând: ‘La revedere până când vă voi saluta pe toţi împreună.’” Abia de terminase de vorbit când s-a întors Iuda şi Iacob i-a repetat şi lui povestea întâlnirii sale cu Iisus în grădină. Atunci au început cu toţi să creadă în reînvierea lui Iisus. Iacob a anunţat acum că nu se va întoarce în Galileea, iar David a strigat: „El nu a fost zărit doar de nişte femei emoţionate, ci chiar şi unii bărbaţi curajoşi au început să-l vadă. Mă aştept să-l văd şi eu însumi.”

^{(2032.4) 190:2.6} David nu a avut prea mult de aşteptat, căci a cincia apariţie a lui Iisus, recunoscută de muritori, a avut loc cu puţin înainte de ora două după amiază, chiar în această casă a Martei şi a Mariei. Maestrul s-a făcut vizibil membrilor familiei lui pământeşti şi prietenilor, douăzeci de persoane în total. El a apărut la uşa din spate care era deschisă şi le-a spus: „Pace vouă. Salutări celor care au fost cândva lângă mine când eram în trup, şi comuniune pentru fraţii mei şi surorile mele în împărăţia cerurilor. Cum aţi putut avea îndoieli? De ce aţi aşteptat atâta până să alegeţi a urma cu toată inima lumina adevărului? Intraţi deci toţi în comuniune cu Duhul Adevărului în împărăţia Tatălui.” Pe când începeau să-şi revină din primul şoc al uimirii lor şi au dat să se apropie de el ca pentru a-l îmbrăţişa, el a dispărut din vederea lor.

^{(2032.5) 190:2.7} Ei au vrut toţi să dea fuga în oraş pentru a povesti apostolilor ceea ce s-a întâmplat însă Iacob i-a reţinut. Doar Mariei Magdalena i s-a îngăduit să se întoarce la casa lui Iosif. Iacob le-a interzis să anunţe public faptul acestei vizite morontiale din cauza anumitor lucruri pe care Iisus i le-a spus lui când au vorbit în grădină, dar Iacob nu a destăinuit nimic mai mult în privinţa discuţiei sale din ziua aceea, acasă la Lazăr în Bethania, cu Maestrul înviat.

3. Acasă la Iosif

^{(2033.1) 190:3.1} A cincia manifestare morontială a lui Iisus, recunoscută de ochii muritori a avut loc în prezenţa a vreo douăzeci şi cinci de credincioase adunate în casa lui Iosif din Arimatheea, către ora patru şi jumătate a aceleiaşi după amiezi de duminică. Maria Magdalena se înapoiase la Iosif cu câteva minute înainte de această apariţie. Iacob, fratele lui Iisus a cerut să nu se spună nimic apostolilor în privinţa apariţiei Maestrului la Bethania însă nu i-a putut cere Mariei să nu relateze evenimentul surorilor ei credincioase. Aşadar, după ce Maria le-a făcut pe toate surorile ei credincioase să jure că vor păstra taina, ea a început să le povestească tot ceea ce se întâmplase în timpul şederii ei la Bethania cu familia lui Iisus. Ea era în toiul acestei povestirii pasionante, când o tăcere bruscă şi solemnă s-a lăsat asupra acestor femei. Ele vedeau în mijlocul grupului lor forma în întregime vizibilă a lui Iisus reînviat. El le-a salutat spunând: „Pacea fie cu voi. În comuniunea împărăţiei nu va exista nici iudeu, nici gentil, nici bogat nici sărac, nici om liber nici sclav, nici bărbat nici femeie. Şi voi sunteţi chemate să faceţi publică vestea cea bună a eliberării omenirii prin evanghelia filiaţiei cu Dumnezeu în împărăţia cerurilor. Mergeţi în lumea largă să proclamaţi această evanghelie şi să o confirmaţi credincioşilor în această credinţă. În timp ce veţi face acestea, să nu uitaţi să-i vindecaţi pe cei bolnavi şi să-i întăriţi pe cei care sunt şovăitori şi temători. Voi fi cu voi întotdeauna, chiar şi la marginea Pământului.” După ce vorbise astfel el a dispărut vederea lor, în timp ce femeile îşi plecau faţa şi se închinau în tăcere.

^{(2033.2) 190:3.2} Maria Magdalena a fost martora a patru dintre apariţiile morontiale ale lui Iisus survenite până în momentul acela.

^{(2033.3) 190:3.3} Ca urmare a trimiterii mesagerilor în toiul dimineţii şi datorită dezvăluirii inconştiente a unor indicii referitoare la apariţia lui Iisus în casa lui Iosif, conducătorii iudei au început să îşi dea seama la începutul serii că zvonul învierii lui Iisus s-a răspândit în oraş şi că numeroase persoane pretindeau că l-ar fi văzut. Membrii sinedriului au fost profund tulburaţi de aceste zvonuri. După ce l-a consultat în grabă pe Anna, Caiafa a convocat o reuniune a sinedriului în aceeaşi seară la ora opt. La această reuniune s-au luate măsuri pentru a se exclude din sinagogă orice persoană care ar fi menţionat reînvierea lui Iisus. S-a sugerat chiar că oricine va pretinde că l-ar fi văzut să fie trimis la moarte. Cu toate acestea, această propunere nu a fost supusă la vot, deoarece adunarea a căzut într-o confuzie apropiată de panica reală. Sanhedrinii îndrăzniseră să creadă că terminaseră cu Iisus. Ei aveau să descopere curând că adevăratele lor necazuri cu Omul din Nazareth tocmai începuseră.

4. Apariţia în faţa Grecilor

^{(2033.4) 190:4.1} Către ora patru şi jumătate, în locuinţa unuia Flavius, Maestrul şi-a făcut a şasea apariţie morontială unui număr de patruzeci de greci reuniţi acolo. În timp ce aceştia erau ocupaţi cu discutarea relatărilor asupra învierii Maestrului, acesta s-a manifestat în mijlocul lor cu toate că uşile au fost bine închise. El le-a vorbit astfel: „Pacea să fie cu voi. Cu toate că Fiul Omului a apărut pe Pământ printre iudei, el a venit să slujească pe lângă toţi oamenii. În împărăţia Tatălui meu nu vor exista nici iudei, nici gentili. Voi sunteţi cu toţii fraţi, fii ai lui Dumnezeu. Mergeţi deci la toată lumea pentru a proclama această evanghelie a salvării aşa cum aţi primit-o de la ambasadorii împărăţiei şi vă voi pune în comuniunea fraternităţii fiilor Tatălui în credinţă şi în adevăr.” După ce le-a dat această misiune grecilor el s-a despărţit de ei şi nu l-au mai văzut. Ei au rămas în casă toată seară; erau prea copleşiţi de mirare şi frică pentru a se mai aventura afară. Nici unul dintre aceşti greci nu a putut dormi în noaptea aceea. Ei au rămas treji şi au discutat aceste lucruri, sperând că Maestrul le va mai face o vizită. Existau în acest grup numeroşi greci care erau la Ghetsimani când soldaţii l-au arestat pe Iisus şi când Iuda l-a trădat cu un sărut.

^{(2034.1) 190:4.2} Zvonul învierii lui Iisus şi relatările referitoare la numeroasele sale apariţii înaintea discipolilor săi s-au răspândit cu repeziciune. Tot oraşul este cuprins de o mare frenezie. Deja Maestrul apăruse înaintea familiei sale, a femeilor şi a grecilor şi curând el se va manifesta în mijlocul apostolilor. Sinedriul nu va întârzia să înceapă să i-a în considerare aceste noi probleme care s-au impus atât de brusc asupra conducătorilor iudeilor. Iisus se gândeşte mult la apostolii săi, însă doreşte să îi lase în pace pentru încă câteva ore de reflecţie solemnă şi de consideraţie atentă înainte de a-i vizita.

5. Plimbarea cu cei doi fraţi

^{(2034.2) 190:5.1} La Emmaus, la aproximativ doisprezece kilometri vest de Ierusalim trăiau doi fraţi păstori care petrecuseră săptămâna Paştelui la Ierusalim luând parte la sacrificii, la ceremonii şi la serbări. Cel mai în vârstă, Cleopa, credea mai mult sau mai puţin în Iisus. Cel puţin el a fost alungat din sinagogă. Fratele său, Iacob nu era credincios cu toate că a fost foarte intrigat de ceea ce a auzit despre învăţăturile şi lucrările Maestrului.

^{(2034.3) 190:5.2} În această după amiază de duminică, la cinci kilometri de Ierusalim şi cu câteva minute înainte de orele cinci, cei doi fraţi mergeau pe calea Emmausului, vorbind cu mare seriozitate despre Iisus, despre învăţătura sa şi despre lucrările sale şi în special despre zvonurile ce relatau că mormântul lui era gol şi că nişte femei au vorbit cu el. Cleopa era pe jumătate dispus să creadă în aceste relatări însă Iacob afirma cu insistenţă că toată treaba era probabil o mistificare. În timp ce se contraziceau şi dezbăteau chestiunea astfel pe drumul de întoarcere acasă, manifestarea morontială a lui Iisus, a şaptea sa apariţie, s-a apropiat de cei doi călători. Cleopa l-a auzit adesea pe Iisus propovăduind şi împărţise cu el masa de mai multe ori la credincioşii din Ierusalim, însă nu l-a recunoscut pe Maestru nici măcar când acesta le-a vorbit direct.

^{(2034.4) 190:5.3} După ce i-a însoţit până la capătul drumului Iisus a spus: „Despre ce vorbeaţi voi cu atâta seriozitate când am dat eu peste voi?” Când el a spus aceasta cei doi fraţi au stat pe loc şi s-au uitat la el cu o tristă surprindere . Cleopa a spus: „Este oare posibil ca tu să stai în Ierusalim şi să nu şti despre lucrurile care tocmai s-au petrecut acolo?” Maestrul a întrebat: „Ce lucruri?” Cleopa a răspuns: „Dacă tu nu şti nimic despre aceste chestiuni, atunci tu eşti singurul din tot Ierusalimul care nu a auzit zvonurile referitoare la Iisus din Nazareth, care era un profet puternic în cuvinte şi în fapte în faţa lui Dumnezeu şi a poporului. Şefii preoţilor şi conducătorii noştri l-au dat romanilor cerând să fie răstignit. Or, mulţi dintre noi am sperat că el va fi acela care va elibera Israelul de sub jugul gentililor. Însă aceasta nu este totul. Noi suntem acum în a treia zi de la răstignirea sa şi nişte femei ne-au surprins când au declarat că au mers la mormânt şi l-au găsit gol. Aceleaşi femei au repetat cu insistenţă că ele au stat de vorbă cu acest om şi au susţinut că el a înviat din morţi. Iar când ele s-au dus să le povestească acestea oamenilor, doi dintre apostolii lui au alergat să vadă mormântul şi l-au găsit, de asemenea, gol.” Aici Iacob şi-a întrerupt fratele pentru a spune: „însă nu l-au văzut pe Iisus.”

^{(2035.1) 190:5.4} Şi cum mergeau ei aşa Iisus le-a spus: „Cât de greu pricepeţi voi adevărul! Dacă îmi spuneţi că voi tocmai discutaţi despre învăţăturile şi lucrările acestui om atunci eu pot să vă iluminez, căci sunt mai mult decât familiar cu aceste învăţături. Nu vă amintiţi ceea ce a propovăduit Iisus întotdeauna, cum că împărăţia sa nu era din această lume şi că toţi oamenii, fiind fii ai lui Dumnezeu, ar trebui deci să găsească eliberarea şi libertatea în bucuria spirituală şi în comuniunea fraternă a slujirii cu dragoste în acest nou regat al adevărului şi al iubirii Tatălui celest. Nu vă mai amintiţi cum acest Fiu al Omului a proclamat mântuirea lui Dumnezeu pentru toţi oamenii, vindecându-i pe cei bolnavii şi pe cei plăpânzi şi eliberându-i pe cei care erau legaţi de teamă şi înrobiţi de rău? Nu ştiţi că acest om din Nazareth a spus discipolilor săi că va trebui să meargă la Ierusalim şi să fie dat duşmanilor săi, care îl vor condamna la moarte, şi că va reînvia în cea de-a treia zi? Nu vi s-au spus oare toate aceste lucruri şi nu aţi citit voi niciodată pasajele din scripturi referitoare la această zi de mântuire pentru iudei şi pentru gentili unde este spus că în el toate familiile Pământului vor fi binecuvântate, că el va auzi chemarea celor aflaţi în nevoie şi va salva sufletele săracilor care îl vor căuta? Că toate naţiunile îl vor socoti binecuvântat? Că acest Eliberator va fi ca umbra unei mari stânci, pe un pământ istovit, că va hrăni turma ca un adevărat păstor ţinând mieii în braţele sale şi purtându-i cu tandreţe în sânul său? Că va deschide ochii orbilor spirituali şi va scoate la lumină prizonierii disperării afară în deplina libertate şi în lumină? Că toţi cei care sunt în întuneric vor vedea marea lumină a salvării eterne? Că va alina inimile zdrobite, va proclama libertatea celor prinşi în păcat şi va deschide porţile închisorii sclavilor fricii şi celor care sunt înlănţuiţi de rău? Că îi va consola pe cei necăjiţi şi va revărsa asupra lor bucuria salvării în locul necazurilor şi al asupririi? Că va fi dorinţa tuturor naţiunilor şi bucuria veşnică a celor care caută dreptatea? Că acest fiu al adevărului şi al dreptăţii se va ridica asupra lumii cu o lumină a vindecării şi cu o putere a salvării? Chiar şi că el îşi va salva poporul de păcatele lui, că îi va căuta şi salva cu adevărat pe cei care sunt pierduţi. Că el nu va distruge pe cei slabi, ci va aduce mântuirea tuturor cărora le este foame şi sete de dreptate. Că cei care cred în el vor avea viaţă veşnică. Că îşi va răspândi spiritul peste toată carnea şi că pentru fiecare credincios, acest Spirit al Adevărului va fi o sursă de apă vie ţâşnind până la viaţa veşnică. Nu aţi înţeles măreţia evangheliei împărăţiei pe care v-a dat-o acest om ? Oare nu pricepeţi cât de mare este mântuirea de care beneficiaţi?”

^{(2035.2) 190:5.5} Între timp ei se apropiaseră de satul în care locuiau aceşti doi fraţi. Aceşti doi oameni nu au mai rostit nici un cuvânt de când începuse Iisus să le propovăduiască pe drum. Ei au ajuns curând în faţa umilei lor locuinţe şi Iisus s-a despărţit de ei continuând să coboare pe drum însă ei l-au rugat să intre să rămână cu ei. Ei au insistat să înnopteze la ei, deoarece se lăsa noaptea şi Iisus a consimţit. La foarte puţin timp după ce au intrat în casă ei s-au aşezat să mănânce. Fraţii i-au dat pâinea să o binecuvânteze şi când au început să rupă din ea şi să le-o împartă ochii li s-au deschis, Cleopa a recunoscut că oaspetele lor era Maestrul însuşi. Imediat ce Cleopa a zis: „Este Maestrul!” Iisus morontial a dispărut din vederea lor.

^{(2036.1) 190:5.6} Atunci şi-au spus unul altuia: „Nu este de mirare că inimile ne-au fost înflăcărate când ne-a vorbit în timp ce mergeam de-a lungul drumului! şi în timp ce deschidea înţelegerii noastre învăţăturile Scripturilor!”

^{(2036.2) 190:5.7} Ei nu s-au oprit. Îl văzuseră pe Maestrul morontial. Au ieşit în fugă din casă grăbindu-se înapoi la Ierusalim pentru a răspândi vestea cea bună a Mântuitorului reînviat.

^{(2036.3) 190:5.8} Către ora nouă din seara aceea, chiar înainte de apariţia Maestrului înaintea celor zece apostoli, aceşti doi fraţi înflăcăraţi au venit la ceilalţi apostoli, în camera de sus, declarând că l-au văzut pe Iisus şi au vorbit cu el. Ei au povestit tot ceea ce le spusese Iisus şi cum l-au identificat ei în momentul în care rupea pâinea.

Până la o nouă revedere … pace și lumină pentru toți !

Constantin RUSU

Share this:

      HRISTOS A ÎNVIAT !  … 9 aprilie anul 30 – 1989 de ani de la învierea Domnului

Dragii mei, Hristos a înviat pentru noi toți aducând astfel lumină în sufletele și inimile noastre și dăruindu-ne o nouă viață prin învierea Sa.

Cu ocazia sfintelor sărbători pascale fie ca lumina sfântă a învierii Domnului Iisus Hristos să umple inimile noastre a tuturor copiilor Lui cu bucuria învierii Sale .. care să curețe și să  transforme ființele noastre dându-ne astfel o nouă viață și lumină.

Vă urez Paște fericit, Sărbători fericite și luminate, alături de cei dragi precum și  tradiționalul Hristos a înviat !

Dar spiritual : O Iisuse    –  muzica CoRus 

         O Iisuse  –  versuri Aneta Giocaș & Constantin Rusu

O Iisuse Lumina Vie a Lumii 

O Iisuse Fiul lui Dumnezeu

O Iisuse Mântuitorul lumii

O mântuiestene pe noi

. 

Că din iubire și din  durere

Te-ai îndurat de noi toți

Din dăruire  și  din iubire

Tu ne-ai mântuit pe noi toți

 .

O Iisuse Lumina Vie a Lumii 

O Iisuse Fiul Lui Dumnezeu 

Aprinde-a noastră Lumină 

Iubirea Ta să strălucească în noi toți 

 .

Ca din Lumina Ta Cerească 

Umplut să fie cerul și pământul 

Din Grația Ta Cerească 

Lumina Ta Dumnezeiască 

 .

O Iisuse Invățătorul Lumii

O Iisuse Iubirea Lui Dumnezeu 

Revarsă peste noi întelepciunea 

Pacea și Bucuria Învierii Tale 

 .

Că din a Tatalui Lumină 

Ca Unic Fiu de Dumnezeu 

Tu porți coroana cea cerească 

Tu Împăratul cel slăvit al tuturor !

 .

 .

         Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia                                                                              

                                          Învierea

Învirea Domnului IIsus – conform cărții Urantia a avut loc Dumina 9 aprilie anul 30

1. Tranzitul morontial

2. Corpul material al lui Iisus

3. Reînvierea epocală

4. Descoperirea mormântului gol

5. Petru şi Ioan la mormânt

                                                                                 …

   Cine dorește să citească materialul în original – adică fără unele pasaje colorate, sublinieri sau boldiri care îmi aparțin – o poate face de pe linkul de mai jos

             http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/citeste-cartea-urantia-online

Capitolul 189

Învierea

^{(2020.1) 189:0.1} LA PUŢIN după înmormântarea lui Iisus, vineri după-amiază, şeful arhanghelilor din Nebadon, prezent atunci pe Urantia a convocat consiliul său la reînvierea creaturilor înzestrate cu voinţă adormite şi a început să studieze o posibilă tehnică pentru reînvierea lui Iisus. Aceşti fii reuniţi ai universului local, creaturile lui Mihail, au făcut aceasta pe propria lor răspundere. Nu Gabriel îi adunase. Către miezul nopţii ei au ajuns la concluzia că creatura nu putea să facă nimic pentru a înlesni învierea creatorului. Erau dispuşi să accepte sfatul lui Gabriel care i-a făcut să înţeleagă că, de vreme ce Iisus „îşi dăduse viaţa de bunăvoie, avea, totodată, puterea de a o relua la propria sa hotărâre.” Puţin după încheierea acestui consiliu de arhangheli Purtători ai Vieţii şi de diverşi asociaţi ai lor în lucrarea de reabilitare a creaturii şi a creaţiei morontiale, Ajustorul Personalizat al lui Iisus a luat cuvântul; el comanda personal legiunile celeste reunite atunci pe Urantia şi s-a adresat în termenii următori acestor veghetori care aşteptau cu nerăbdare:

^{(2020.2) 189:0.2} ”Nici unul dintre voi nu poate face nimic pentru a-l ajuta pe Tatăl vostru Creator să revină la viaţă. În calitate de muritor al tărâmului el a trecut prin experienţa morţii trupeşti şi în calitate de suveran al unui univers el trăieşte încă. Ceea ce observaţi este tranzitul muritor al lui Iisus din Nazareth de la viaţa în trup la viaţa în morontia. Tranzitul spiritului acestui Iisus s-a încheiat în ziua care m-am separat de personalitatea sa şi am devenit îndrumătorul vostru temporar. Tatăl vostru Creator a ales să trăiască toată experienţa creaturilor sale muritoare de la naşterea pe lumile materiale până la statutul existenţei autentice în calitate de spirit, trecând prin moartea naturală şi prin reînvierea morontiei. Veţi observa o anumită fază a acestei experienţe însă nu vă este permis să participaţi la ea. Nu puteţi face pentru Creator ceea ce faceţi de obicei pentru creaturi. Un Fiu Creator are în el însuşi puterea de a se manifesta sub înfăţişarea oricăruia dintre fiii săi creaţi şi are el însuşi puterea de a abandona viaţa sa vizibilă şi apoi de a o prelua din nou. El dispune de această putere datorită comandamentului direct al Tatălui din Paradis, şi ştiu despre ce vorbesc.”

^{(2020.3) 189:0.3} După ce l-au auzit pe Ajustorul Personalizat exprimându-se astfel ei au luat toţi o atitudine de aşteptare neliniştită, de la Gabriel până la cel mai umil heruvim. Ei vedeau corpul muritor al lui Iisus în mormânt; ei îşi dădeau seama de dovezile de activitate ale preaiubitului lor Suveran în univers şi fără să înţeleagă aceste fenomene, ei aşteptau cu răbdare urmarea evenimentelor.

1. Tranzitul morontial

^{(2020.4) 189:1.1} Duminică dimineaţa, la ora două şi patruzeci şi cinci, comisia paradisiacă de întrupare a ajuns în acest loc. Ea se compunea din şapte personalităţi ale Paradisului neidentificate, care s-au desfăşurat imediat în jurul mormântului. La ora trei fără zece, intense vibraţii de activităţi mixte, materiale şi morontiale, au început să emane din proaspătul mormânt al lui Iosif din Arimatheea şi la ora trei şi două minute, în această duminică, 9 aprilie, anul 30, forma şi personalitatea morontială reînviate a lui Iisus din Nazareth au ieşit din mormânt.

^{(2021.1) 189:1.2} După ce Iisus reînviat a ieşit din mormântul său, corpul de carne în care a trăit şi a înfăptuit pe Pământ pentru o perioadă de aproape treizeci şi şase de ani se află încă în nişa altarului intact şi învelit în pânza de in, exact aşa cum a fost culcat vineri după-amiază de Iosif şi de tovarăşii lui. Piatra ce închidea intrarea mormântului nu a suferit nici cea mai mică deplasare. Sigiliul lui Pilat era intact. Soldaţii erau de gardă; gărzile templului au vegheat fără întrerupere. Garda romană se schimbase la miezul nopţii. Nici unul din aceşti paznici nu bănuia că obiectul pazei lor se înălţase la o formă de existenţă nouă şi superioară, nici că acest corp pe care îl păzeau nu mai era decât un înveliş exterior lepădat, de acum înainte fără nici o legătură cu personalitatea morontială eliberată şi reînviată a lui Iisus.

^{(2021.2) 189:1.3} Omenirea pricepe greu faptul că în tot ceea ce este personal, materia este doar scheletul morontiei, iar cele două sunt umbra realităţi spirituale durabile. Cât vă va trebui până ce veţi considera timpul ca imaginea în mişcare a eternităţii şi spaţiul ca umbra fugitivă a realităţilor Paradisului?

^{(2021.3) 189:1.4} După câte ştim, nici o creatură a acestui univers, nici o altă personalitate din vreun alt univers nu a jucat nici cel mai mic rol în reînvierea morontială a lui Iisus din Nazareth. Vineri el şi-a abandonat viaţa în calitate de muritor al tărâmului. Duminică dimineaţa el a reluat-o în calitate de fiinţă morontială a sistemului Sataniei, în Norlatiadek. Sunt multe lucruri pe care nu le înţelegem cu privire la reînvierea lui Iisus, însă ştim că a avut loc după cum am relatat şi aproape de ora indicată. Putem, de asemenea, afirma că toate fenomenele cunoscute asociate cu acest tranzit de muritor sau înviere morontială se produc acolo în mormântul nou al lui Iosif din Arimatheea în care învelişul muritor material al lui Iisus se afla înfăşurat în faşele de înmormântare.

^{(2021.4) 189:1.5} Noi ştim că nici o creatură a universului local nu a participat la această trezire morontială. Am zărit cele şapte personalităţi ale Paradisului care înconjurau mormântul însă nu le-am văzut făcând nimic legat de trezirea Maestrului. Imediat ce Iisus a apărut alături de Gabriel, lângă mormânt, cele şapte personalităţi ale Paradisului şi-au arătat intenţia de a pleca imediat către Uversa.

^{(2021.5) 189:1.6} Să clarificăm acum definirea conceptului învierii lui Iisus, făcând declaraţiile următoare:

^{(2021.6) 189:1.7} 1. Corpul său material sau fizic nu făcea parte din personalitatea sa reînviată. Atunci când Iisus a ieşit din mormânt corpul său de carne a rămas intact în mormânt. Maestrul s-a ridicat din mormântul său fără să deplaseze pietrele care blocau intrarea şi fără să rupă sigiliul lui Pilat.

^{(2021.7) 189:1.8} 2. El nu s-a ridicat din mormânt nici ca spirit, nici ca Mihail al Nebadonului; el nu a apărut sub forma Suveranului Creator asemănătoare aceleia pe care o avea înaintea încarnării sale sub înfăţişarea trupului muritor pe Urantia.

^{(2021.8) 189:1.9} 3. El a ieşit din mormântul lui Iosif exact sub înfăţişarea personalităţilor morontiale ale celor care, ca fiinţe ascendente morontiale reînviate, ies la iveală din sălile de înviere ale primei lumi palat a sistemului local din Satania. Prezenţa monumentului comemorativ al lui Mihail în centrul vastei curţi a sălilor de înviere din lumea palat numărul unu ne îndeamnă să presupunem că învierea Maestrului pe Urantia a fost produsă într-un anume fel pe această primă lume palat a sistemului.

^{(2022.1) 189:1.10} Prima faptă a lui Iisus ieşind din mormânt a fost să-l salute pe Gabriel şi să-l roage să îşi asume în continuare responsabilitatea administrativă a treburilor universului său sub conducerea lui Emanuel. Apoi l-a rugat pe şeful melchizedecilor să transmită salutările sale personale lui Emanuel. Apoi el a cerut celor Prea Înalţi din Edentia atestarea Celor Îmbătrâniţi de Zile cu privire la tranzitul său de muritor. Apoi s-a întors către adunarea grupurilor morontiale ale celor şapte lumi palat reunite acolo pentru a saluta Creatorul şi pentru a-i ura bun venit în calitate de creatură a ordinului lor. Iisus a rostit primele cuvinte ale carierei post muritoare. Iisusul morontial le-a spus: „ După ce mi-am desăvârşit viaţa în trup, eu aş dori acum să mă opresc aici un timp în forma mea de tranziţie pentru a cunoaşte şi mai bine viaţa creaturilor mele ascendente şi pentru a urma revelaţiile voinţei Tatălui meu care este în Paradis.”

^{(2022.2) 189:1.11} După ce a vorbit astfel, Iisus a făcut semn Ajustorului Personalizat şi toate inteligenţele universului care se reuniseră pe Urantia pentru a fi martore ale învierii au fost imediat rugate să plece la posturile lor respective în univers.

^{(2022.3) 189:1.12} Iisus a început apoi să stabilească contactele pe nivel morontial şi luă la cunoştinţă, în calitate de creatură de exigenţele vieţii pe care a ales s-o să trăiască pe parcursul acestei scurte perioade pe Urantia. Această iniţiere în lumea morontială a cerut mai mult de o oră de timp terestru, dar a fost de două ori întreruptă de dorinţa lui Iisus de a comunica cu vechii lui asociaţi în trup veniţi din Ierusalim pentru a scruta cu uimire mormântul gol şi a descoperi ceea ce considerau ca o dovadă a învierii sale.

^{(2022.4) 189:1.13} Tranzitul lui Iisus în calitate de muritor, reînvierea morontială a Fiului Omului, este acum realizată. Experienţa tranzitorie a Maestrului în calitate de personalitate mediană între nivelul material şi nivelul spiritual a început. Şi el a realizat toate acestea printr-o putere inerentă lui însuşi. Nici o personalitate nu i-a adus nici un ajutor. El trăieşte acum în calitate de Iisus morontial şi,în vreme ce a început această viaţă morontială, corpul său material de carne zace intact în mormânt. Soldaţii sunt încă de gardă, iar sigiliul guvernatorului de pe pietre nu a fost încă rupt.

2. Corpul material al lui Iisus

^{(2022.5) 189:2.1} La ora trei şi zece, în timp ce Iisus înviat fraterniza cu personalităţile morontiale adunate din cele şapte lumi palat Sataniei, şeful arhanghelilor, – îngerii învierii – l-a abordat pe Gabriel şi i-a cerut corpul muritor al lui Iisus, spunând: „Noi nu avem dreptul să participăm la învierea morontială a suveranului nostru Mihail după experienţa sa de manifestare, însă am dori ca învelişul său muritor să ne fie dat pentru a-l dizolva imediat. Noi nu ne propunem să folosim tehnica noastră de dematerializare, noi vrem doar să invocăm procesul de accelerare al timpului. Am văzut Suveranul nostru trăind şi murind pe Urantia; este suficient. Vom scuti legiunile Cerului de amintirea de a fi suportat spectacolul lentei descompuneri a formei umane a Creatorului şi Suportul universului. În numele inteligenţei celeste din întregul Nebadon, cer un ordin încredinţându-mi garda corpului muritor al lui Iisus din Nazareth şi dându-ne puterea de a proceda la disoluţia sa imediată.”

^{(2023.1) 189:2.2} În timp ce Gabriel a stat de vorbă cu Conducătorul Preaînalţilor Edentiei, arhanghelul purtător de cuvânt al legiunilor celeste a primit permisiunea de a dispune după cum doreşte de învelişul fizic al lui Iisus.

^{(2023.2) 189:2.3} Când cererea sa a fost executată, şeful arhanghelilor a chemat în ajutorul său un mare număr din asociaţii săi, cât şi o mulţime de reprezentanţi din ordinele personalităţilor celeste. Apoi, cu ajutorul medianilor Urantiei, el a început să lucreze pentru a lua în posesie corpul fizic al lui Iisus. Acest corp muritor era o creaţie pur materială, literalmente fizică. Nu putea fi scos din mormânt în modul în care forma morontială reînviată a putut să scape din mormântul pecetluit. Cu ajutorul anumitor personalităţi morontiale auxiliare se poate ca în anumite momente forma morontială să fie făcută asemenea celei a spiritului,astfel încât devine indiferentă la materia obişnuită. În alte momente însă ea poate fi distinsă şi atinsă de fiinţe materiale, cum ar fi muritorii împărăţiei.

^{(2023.3) 189:2.4} În timp ce arhanghelii şi asistenţii lor s-au pregătit să mute corpul lui Iisus din mormânt înainte de a dispune de el cu respect şi demnitate prin procesul disoluţiei cvasi-instantanee, medianii secundari ai Urantiei au fost însărcinaţi să îndepărteze cei doi bolovani care blocau intrarea în mormânt. Cea mare era un enorm bloc circular asemănător unei pietre de moară, ea se deplasa pe un şanţ tăiat în stâncă astfel încât putea fi rostogolită înainte şi înapoi pentru a deschide sau închide mormântul. Când paznicii iudei şi soldaţii romani care păzeau au văzut, la lumina dimineţii, enorma piatră care aparent începuse singură să se rostogolească pentru a deschide intrarea mormântului – fără nici un mijloc vizibil care să explice această mişcare – au fost cuprinşi de panică şi au fugit de acolo. Iudeii au fugit mai întâi la ei acasă, iar mai târziu la templu pentru a relata aceste fapte căpitanului. Romanii au fugit la fortăreaţa Antiohiei şi imediat ce centurionul a sosit la postul său, ei i-au reportat cele văzute.

^{(2023.4) 189:2.5} Mituindu-l pe trădătorul Iuda, conducătorii iudei începuseră sordida operaţiune de aşa-zisă debarasare de Iisus. Acum, în faţa acestei noi situaţii stânjenitoare, în loc să se gândească să pedepsească gărzile care şi-au părăsit postul, ei au recurs la mituirea aceste gărzi şi soldaţi romani. Au dat o sumă de bani fiecăruia dintre cei douăzeci de oameni cu ordinul să spună tuturor astfel: „în timp ce dormeam, în cursul nopţii, discipolii lui Iisus au năvălit peste noi şi i-au luat corpul”, iar conducătorii iudei au promis solemn soldaţilor să îi apere în faţa lui Pilat dacă vreodată guvernatorul ar afla că acceptaseră mită.

^{(2023.5) 189:2.6} Credinţa creştină în învierea lui Iisus a fost bazată pe faptul „mormântului gol”. A fost într-adevăr un fapt că mormântul era gol însă acesta nu este adevărul învierii. Mormântul era într-adevăr gol când au sosit primii credincioşi şi acest fapt, asociat cu acela al învierii neîndoielnice a Maestrului a dus la formularea unei credinţe neconforme cu adevărul: Învăţătura că corpul material al lui Iisus a fost ridicat din mormânt. Adevărul cu privire la realităţile superioare şi la valorile eterne nu poate fi întotdeauna stabilit printr-o combinaţie de fapte aparente. Cu toate că faptele individuale pot fi exacte din punct de vedere material nu urmează în mod necesar că gruparea unui anumit număr de fapte trebuie să conducă în mod necesar la concluzii spirituale veridice.

^{(2023.6) 189:2.7} Mormântul lui Iosif era gol nu pentru că corpul lui Iisus a fost reanimat sau reînviat ci pentru că legiunile celeste au primit autorizaţia cerută să-l supună unei disoluţii speciale şi excepţionale, o întoarcere „din ţărână în ţărână” fără intervenţia timpului şi fără influenţa proceselor obişnuite şi vizibile de descompunere muritoare şi de putrefacţie materială.

^{(2024.1) 189:2.8} Învelişul muritor al lui Iisus a suferit procesul natural de dezintegrare elementară care caracterizează toate corpurile umane pe Pământ, atâta doar că din punct de vederea al factorului timp acest mod de disoluţie naturală a fost considerabil accelerat şi mărit până la a deveni aproape instantaneu.

^{(2024.2) 189:2.9} Adevăratele dovezi ale învierii lui Mihail sunt de natură spirituală, cu toate că această învăţătură este coroborată cu mărturia numeroşilor muritori ai împărăţiei care l-au întâlnit şi l-au recunoscut pe Maestrul morontial reînviat, şi au comunicat cu el. Iisus a făcut parte din experienţa personală a circa o mie de fiinţe umane înainte de a dispărea în cele din urmă de pe Urantia.

3. Reînvierea epocală

^{(2024.3) 189:3.1} Puţin după ora patru dimineaţa din ziua aceea de duminică, Gabriel a convocat arhanghelii lângă el şi s-a pregătit să inaugureze reînvierea generală de la sfârşitul perioadei adamice pe Urantia. Când vasta oaste a serafimilor şi a heruvimilor participând la acest eveniment a fost aliniată în formaţie corespunzătoare, Mihail în forma sa morontială a apărut în faţa lui Gabriel spunând: „La fel cum fiecare are viaţa în el însuşi, tot astfel i-a fost dat şi Fiului să aibă viaţă în el însuşi. Cu toate că nu am reluat în întregime exerciţiul jurisdicţiei asupra universului meu limitarea pe care mi-o impun nu restrânge cu nimic acordarea vieţii tuturor fiilor mei adormiţi. Fie ca apelul nominal al reînvierii planetare să înceapă.”

^{(2024.4) 189:3.2} Circuitul arhanghelilor a operat atunci pentru prima dată pe Urantia. Gabriel şi armatele de arhangheli s-au dus la polul spiritual al planetei şi atunci când Gabriel a dat semnalul, vocea sa a fost transmisă ca un fulger pe prima dintre lumile palat sistemice. Ea spunea: „Prin ordinul lui Mihail, fie ca morţii unei epoci a Urantiei să reînvie!” Atunci toţi supravieţuitorii raselor umane de pe Urantia care au adormit încă din vremea lui Adam şi care nu au ajuns încă la judecată, au apărut în sălile învierii ale lumii palat pregătiţi pentru învestitura morontială. Şi într-o fracţiune de secundă serafimii şi asociaţii lor au fost gata de plecare către lumile palat. De obicei aceşti păzitori serafici, desemnaţi cândva pentru paza colectivă a acestor muritori supravieţuitori, ar fi fost prezenţi în momentul trezirii lor în sălile de înviere ale lumii palat, însă se găseau atunci pe Urantia, deoarece prezenţa lui Gabriel era necesară în legătură cu reînvierea morontială a lui Iisus.

^{(2024.5) 189:3.3} Nenumăraţi indivizi având păzitori serafici personali şi alţii atingând nivelul necesar de progres spiritual al personalităţii ajunseseră deja pe lumea palat de-a lungul epocilor ulterioare perioadei lui Adam şi a Evei. Şi cu toate că au existat numeroase şedinţe de înviere speciale şi milenare pentru fiii Urantiei prezentul eveniment era al treilea apel nominal planetar sau o înviere epocală completă. Prima a avut loc în vremea sosirii Prinţului Planetar, iar a doua în vremea lui Adam;cât despre a treia, ea marca reînvierea morontială, tranzitul lui Iisus din Nazareth în calitate de muritor.

^{(2024.6) 189:3.4} Când şeful arhanghelilor a primit semnalul de înviere planetară, Ajustorul Personalizat al Fiului Omului a renunţat la autoritatea sa asupra armatelor celeste adunate pe Urantia, trimiţându-i pe toţi aceşti fiii ai universului local care le compuneau înapoi sub jurisdicţia şefilor lor respectivi.

^{(2025.1) 189:3.5} Şi după ce a făcut astfel, Ajustorul a plecat către Salvington, în vederea înregistrării de către Emanuel încheierii tranzitului lui Mihail în calitate de muritor şi a fost imediat urmat de toate armatele celeste ale căror servicii nu mai erau cerute pe Urantia. Însă Gabriel a rămas pe Urantia cu Iisusul morontial. Aceasta este povestea evenimentelor învierii lui Iisus văzută de cei care i-au fost martori în momentul în care a avut realmente loc, şi degajată de limitările viziunii umane parţiale şi restrânse.

4. Descoperirea mormântului gol

^{(2025.2) 189:4.1} Trebuie să ne amintim că la apropierea momentului învierii lui Iisus, în dimineaţa acestei duminici devreme, cei zece apostoli au rămas la locuinţa lui Ilie şi a Mariei Marcu, unde dormeau în sala de sus, odihnindu-se pe aceleaşi divanuri pe care se lungiseră în timpul ultimei cine cu Maestrul lor. În această duminică dimineaţă era toţi adunaţi acolo, cu excepţia lui Toma. Acesta din urmă petrecuse câteva minute cu ei sâmbătă seara târziu, atunci când s-au strâns, însă vederea apostolilor, plus gândul la ceea ce se întâmplase cu Iisus depăşea puterea lui de îndurare. El s-a uitat bine la tovarăşii lui şi a părăsit îndată camera, mergând la Simon în Bethphage, unde se gândea că se va cufunda în durerea lui în singurătate. Apostolii sufereau toţi, nu atât de îndoială şi de disperare, cât de frică, de amărăciune şi de ruşine.

^{(2025.3) 189:4.2} La Nicodim erau adunaţi, cu David Zebedeu şi Iosif din Arimatheea, vreo doisprezece sau cincisprezece ucenici ai lui Iisus dintre cei mai bine văzuţi din Ierusalim. La Iosif din Arimatheea se găseau vreo cincisprezece sau douăzeci dintre principalele femei credincioase. Doar aceste femei s-au adăpostit în casa lui Iosif şi rămăseseră închise în decursul orelor zilei de Sabat şi în seara Sabatului astfel încât ele habar n-aveau de garda militară care păzea mormântul. Ele nu ştiau nici că a mai fost pusă o piatră în faţa intrării mormântului şi că sigiliul lui Pilat a fost pus pe cele două pietre.

^{(2025.4) 189:4.3} Puţin înainte de ora trei din această dimineaţă de duminică, când primele semne ale zorilor au apărut la răsărit, cinci dintre acele femei au plecat la mormântul lui Iisus. Ele pregătiseră o grămadă de alifii speciale pentru îmbălsămare şi aduceau cu ele multe feşi de lână. Ele aveau de gând să îmbălsămeze mai bine corpul lui Iisus şi să-l înfăşoare mai cu grijă cu noile feşi.

^{(2025.5) 189:4.4} Iată numele femeilor care au plecat în această misiune de ungere a trupului lui Iisus: Maria Magdalena, Maria, mama gemenilor Alfeu, Salomeea, mama fraţilor Zebedeu, Ioana, femeia din Chuza şi Suzana, fiica lui Ezra din Alexandria.

^{(2025.6) 189:4.5} Se apropia de trei şi jumătate când aceste cinci femei încărcate cu alifiile lor au sosit în faţa mormântului gol. În momentul în care au ieşit din Ierusalim pe poarta Damascului ele au întâlnit câţiva soldaţi, mai mult sau mai puţin cuprinşi de panică şi fugind în oraş. Aceasta le-a făcut să se oprească pentru câteva minute, dar, văzând că nu se mai întâmplă nimic, ele şi-au reluat drumul.

^{(2025.7) 189:4.6} Ele au fost surprinse văzând piatra dată la o parte pentru a lăsa loc liber intrării în mormânt, cu atât mai mult cu cât ele se întrebaseră de-a lungul căii: „Cine ne va ajuta să dăm piatra la o parte?” Ele şi-au lăsat jos povara şi au început să se uite una la alta cu teamă şi cu mare uimire. În timp ce stăteau acolo tremurând de frică, Maria Magdalena a îndrăznit să înconjoare piatra mai mare şi să intre în mormântul deschis. Acesta era situat în grădina lui Iosif, pe panta coastei orientale a drumului, şi era cu faţa spre est. La această ora , lumina zorilor noii dimineţi îi dădea Mariei posibilitatea de a vedea locul în care fusese întins trupul Maestrului şi pentru a constata că nu mai era acolo. În scobitura în piatră unde fusese culcat Iisus, Maria nu a văzut decât cârpa înfăşurată pe care fusese capul lui şi faşele cu care fusese înfăşat, rămase intacte, exact în poziţia în care se aflau ele pe piatră înainte ca armatele celeste să ia corpul. Giulgiul era la baza nişei mortuare.

^{(2026.1) 189:4.7} Când Maria zăbovise câteva clipe la intrarea în mormânt, căci la început nu distingea prea clar, ea văzuse că trupul lui Iisus dispăruse şi doar pânzele mortuare rămăseseră la loc, iar acum scoase un strigăt de alarmă şi de spaimă. Toate femeile erau încordate la maxim; ele erau sub tensiune încă de când îi întâlniseră pe soldaţii cuprinşi de panică de la poarta oraşului. Când Maria scoase acest strigăt de groază ele au fost numaidecât cuprinse de spaimă şi au luat-o imediat la fugă. Ele nu s-au oprit până ce n-au străbătut în fugă tot drumul până la poarta Damascului. În acel moment Ioana începuse să aibă mustrări de conştiinţă pentru că o părăsiseră pe Maria. Şi-a adunat tovarăşele şi cele patru o luară înapoi către mormânt.

^{(2026.2) 189:4.8} În timp ce se apropiau de mormânt, Maria Magdalena înfricoşată, care fusese şi mai îngrozită negăsindu-şi surorile aşteptând-o la ieşirea din mormânt, a alergat acum la ele şi a strigat cu nelinişte: „El nu mai este acolo – a fost luat!” Apoi ea le-a condus înapoi la mormânt şi au intrară toate pentru a constata că era gol.

^{(2026.3) 189:4.9} Cele cinci femei s-au aşezat atunci pe piatră lângă intrare şi au analizat situaţia. Lor nu le-a trecut prin minte că Iisus reînviase. Ele nu au văzut pe nimeni în timpul sabatului şi presupuneau că acest corp a fost transportat în alt loc de odihnă. Însă la cumpănirea acestei soluţii a dilemei lor, ele n-au reuşit să-şi explice aranjarea ordonată a feşilor mortuare. Cum ar fi putut fi luat corpul când înseşi faşele în care a fost înfăşurat erau la locul lor, aparent intacte pe treapta mortuară.

^{(2026.4) 189:4.10} În timp ce aceste femei erau aşezate acolo, la primele ore din zorii noii zile, ele s-au uitat într-o parte şi au văzut un străin tăcut şi nemişcat. Pentru o clipă au fost iarăşi cuprinse de teamă, însă Maria Magdalena se năpusti spre el, luându-l drept grădinar şi îi spuse: „Unde l-aţi dus pe Maestru? Unde l-au culcat? Spune-ne, ca să mergem acolo să-l luăm.” Văzând că străinul nu-i răspunde Maria începu să plângă. Atunci Iisus le vorbi femeilor astfel: „Pe cine căutaţi?” Maria răspunse: „Îl căutăm pe Iisus care a fost culcat în mormântul lui Iosif,dar nu mai este aici. Ştii unde a fost dus?” Atunci Iisus spuse: „Acest Iisus nu v-a spus chiar în Galileea că va muri, dar că va reînvia?” Aceste cuvinte le-au surprins pe femei, însă Maestrul era atât de schimbat încât ele nu îl recunoscură în lumina palidă a începutului de zi. În timp ce ele meditau la cuvintele sale, el se adresă Magdalenei cu o voce familiară, spunând: „Maria!” Auzind acest cuvânt de bine cunoscută simpatie şi de afectuoasă salutare, ea ştiu că era vocea Maestrului şi a îngenuncheat repede la picioarele lui strigând: „Domnul şi Stăpânul meu!” Toate celelalte femei recunoscură că era Maestrul care stătea în faţa lor într-o formă strălucitoare şi ele îngenuncheară imediat în faţa lui.

^{(2027.1) 189:4.11} Aceşti ochii omeneşti au fost făcuţi capabili să vadă forma morontială a lui Iisus datorită serviciului special al transformatorilor şi medianilor asociaţi anumitor personalităţi morontiale care îl însoţeau atunci pe Iisus.

^{(2027.2) 189:4.12} În timp ce Maria căuta să îi cuprindă picioarele, Iisus spuse: „Nu mă atinge Maria căci nu sunt aşa cum m-ai cunoscut în trup. Sub această formă voi rămâne un timp cu voi înainte de a urca la Tatăl meu. Mergeţi toate acum şi spuneţi apostolilor mei şi lui Petru că am înviat şi că mi-aţi vorbit.”

^{(2027.3) 189:4.13} Când aceste femei şi-au revenit din şocul uimirii, s-au întors în grabă în oraş la Ilie Marcu unde le-au povestit celor zece apostoli tot ceea ce li se întâmplase, însă apostolilor nu le venea să creadă. Ei au crezut mai întâi că femeile au avut o viziune, însă cum Maria Magdalena a repetat cuvintele pe care le adresase Iisus lor şi Petru şi-a auzit rostit numele, el a ieşit brusc din camera de sus, urmat îndeaproape de Ioan, pentru a ajunge cât mai repede la mormânt şi a vedea lucrurile el însuşi.

^{(2027.4) 189:4.14} Femeile au repetat celorlalţi apostoli povestea convorbirii lor cu Iisus, dar ei nu vroiau să creadă şi nu voiau să meargă să vadă cu ochii lor, precum făcuseră Petru şi Ioan.

5. Petru şi Ioan la mormânt

^{(2027.5) 189:5.1} În timp ce cei doi apostoli alergau către Golgota şi mormântul lui Iosif, gândurile lui Petru oscilau între teamă şi speranţă. Se temea să îl întâlnească pe Maestru, dar speranţa îi era aprinsă de povestea că Iisus i-a trimis un mesaj special. El era pe jumătate convins că Iisus era cu adevărat viu. El îşi amintea făgăduinţa sa de a învia în a treia zi. Lucru straniu, el nu se mai gândise la această făgăduinţă de la răstignire până în clipa aceasta când traversa grăbit Ierusalimul spre nord. În ceea ce îl priveşte pe Ioan, în timp ce ieşea din oraş în grabă, un extaz ciudat de bucuri şi de speranţa ţâşnea din sufletul său. El era pe jumătate convins că femeile îl văzuseră cu adevărat pe Maestrul reînviat.

^{(2027.6) 189:5.2} Fiind mai tânăr decât Petru, Ioan alergă mai repede decât el şi ajunse primul la mormânt. El se opri la poartă pentru a privi mormântul care se găsea exact în starea descrisă de Maria. Simon Petru ajunse imediat după el alergând, şi intrând văzu acelaşi mormânt gol cu faşele funerare aranjate într-un mod anume. După ce a ieşit Petru, a intrat şi Ioan, şi a văzut şi el toate acestea, apoi s-au aşezat amândoi pe piatră pentru a reflecta la semnificaţia a tot ceea ce au văzut şi auzit. Şezând ei acolo au început să se gândească la tot ceea ce le spusese Iisus, însă tot nu puteau să priceapă limpede ceea ce se întâmplase.

^{(2027.7) 189:5.3} Petru sugeră mai întâi că mormântul a fost jefuit, că duşmanii au furat trupul şi poate au mituit paznicii. Însă Ioan a tras concluzia că mormântul nu putea să fi lăsat într-o asemenea ordine dacă corpul ar fi fost furat. El ridică, de asemenea, întrebarea: cum au putut rămâne faşele la lor şi aparent intacte. S-au întors amândoi în mormânt pentru a examina mai îndeaproape faşele funerare. Ieşind pentru a doua oară ei o găsiră pe Maria Magdalena care se întorsese şi care plângea în faţa intrării. Maria mersese către apostoli cu convingerea că Iisus se sculase din mormânt, dar când toţi refuzaseră să creadă relatarea ei, ea rămăsese abătută şi disperată. Ea dorise cu ardoare să se întoarcă lângă mormânt, acolo unde credea că auzise vocea familiară a lui Iisus.

^{(2027.8) 189:5.4} Cum Maria a mai zăbovit acolo şi după plecarea lui Petru şi a lui Ioan, Maestrul i-a apărut din nou spunând: „Să nu fie nici o îndoială, ai curajul să crezi ceea ce ai văzut şi auzit. Întoarce-te la apostolii mei şi spune-le din nou că m-am ridicat şi că le voi apărea şi curând îi voi merge înainte în Galileea, aşa cum le-am promis.”

^{(2028.1) 189:5.5} Maria s-a grăbit către casa lui Marcu şi le-a povesti apostolilor că a vorbit din nou cu Iisus, însă ei n-au crezut-o. Însă când Petru şi Ioan, au venit înapoi ei au încetat să mai ia lucrul acesta în derâdere şi au fost copleşiţi de teamă şi nelinişte.

Până la o nouă revedere .. Sarbatori fericite ! … pace și lumină pentru toți ! 

Constantin Rusu 

Share this: