La Mulți Ani ! .. tuturor celor ce poartă numele Sf Andrei și derivatele lui.
Sfântul Andrei – Ocrotitorul României – Mănăstirea și Peștera Sf. Andrei
Până la o nouă revedere … pace și lumină pentru toți !
Constantin RUSU
La Mulți Ani ! .. tuturor celor ce poartă numele Sf Andrei și derivatele lui.
Sfântul Andrei – Ocrotitorul României – Mănăstirea și Peștera Sf. Andrei
Până la o nouă revedere … pace și lumină pentru toți !
Constantin RUSU
La o sută de ani de la Marea Unire este pusă în fapt ideea unei Catedrale Naționale care datează dinainte de 1884, când Regele Carol I a promulgat Legea Bisericii Catedrale, lege niciodată abrogată.
Ca Moaște vor fi: Cinstita mână a Sf. Ap. Andrei și Moaștele Sfanta Mucenită Ecaterina
„Prin milostivirea lui Dumnezeu, cu rugăciunile Maicii Domnului, ale Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, şi ale tuturor sfinţilor, prin dărnicia clerului şi credincioşilor Patriarhiei Române din ţară şi străinătate, precum şi a Guvernului României, a Primăriei Municipiului Bucureşti, a altor primării şi a unor consilii judeţene din România, în ziua de 25 noiembrie 2018 va fi sfinţită Catedrala Naţională, acest edificiu nou fiind o necesitate liturgică practică, dar şi un simbol al spiritualităţii româneşti.
Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Naţională, cu hramul principal Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor, uneşte simbolic iubirea faţă de Dumnezeu a unui popor creştin, jertfelnic şi darnic, cu recunoştinţa pe care o datorăm permanent Eroilor Neamului”. – Patriarhia Română
Sfânta Muceniță Ecaterina
Sfanta Mucenita Ecaterina este praznuita pe 25 noiembrie. A trait in timpul imparatului Maximian, la inceputul secolului al IV-lea. S-a nascut in cetatea Alexandriei, intr-o familie nobila. Datorita frumusetii si intelepciunii sale, insusi imparatul Maximian isi dorea sa-i devina sotie.
Ecaterina ajunsese sa creada ca niciun barbat nu se poate ridica la nivelul ei intelectual si din aceasta cauza refuza sa se casatoreasca. Acesta este motivul pentru care mama sa decide sa o duca la un parinte duhovnicesc din afara cetatii, ca sa o ajute sa intalneasca un tanar care sa-i devina sot. Parintele ii va vorbi de Hristos si ii va darui o icoana a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus in brate.
Dupa aceasta intalnire, Sfanta Mucenita Ecaterina are doua viziuni: in prima o vede pe Maica Domnului cu Pruncul in brate. Insa pentru ca nu era crestina, nu reuseste sa vada fata Mantuitorului. Acest lucru ii descopera desertaciunea cunostintelor si alege sa primeasca Sfantul Botez.
In a doua vedenie i se descopera Hristos, care ii daruieste un inel de logodna, spunandu-i: „Iata, astazi te primesc pe tine mireasa Mie nestricata si vesnica, deci sa pazesti tocmeala aceasta cu dinadinsul si sa nu mai primesti nicidecum alt mire pamantesc”. Ecaterina ramane uimita cand vede in urmatoarea zi inelul de logodna pe degetul sau. Este momentul in care viata sa se schimba radical.
Precizam ca in acea vreme crestinii care refuzau sa jertfeasca idolilor erau ucisi. Ecaterina, vazand chinurile la care erau supusi cei care credeau in Hristos, merge la imparatul Maximian si ii spune ca inchinarea la idoli este o desartaciune.
Este dusa in fata unui consiliu de cincizeci de filosofi pagani, care aveau datoria sa o determine sa se inchine zeilor. Ecaterina condamna cultul si miturile pagane, infrunta in discutii publice pe inteleptii vremii si reuseste sa-i aduca la adevarata credinta pe filosofii care o judecau.
Dupa mai multe incercari nereusite de a o face pe Ecaterina sa lepede credinta in Hristos, este supusa chinurilor, ca in cele din urma sa fie zdrobita de fiarele ascutite a patru roti (de aici si reprezentarea in icoane a Sfintei Mucenite Ecaterina tinand in mana o roata). Pe 25 noiembrie 305, a fost decapitata. Potrivt Traditiei, la taierea capului sau nu a curs sange, ci lapte.
Trupul ei a fost luat de catre ingeri si dus pe Muntele Sinai. Ele vor fi descoperite unui calugar de la o manastire de la poalele Sinaiului. Acesta le va aduce cu dragoste in manastirea de la poalele muntelui Sinai.
Troparul Sfintei Mari Mucenite Ecaterina
Cu intelepciunea ca şi cu razele soarelui ai luminat pe filosofii cei pagani şi ca o luna prealuminoasa, care stralucea in noaptea necredintei, intunericul l-ai gonit; iar pe imparateasa ai incredintat-o, dimpreuna şi pe prigonitorul l-ai mustrat, mireasa de Dumnezeu chemata, Fericita Ecaterina! Cu bucurie ai alergat la Camara cea Cereasca, catre Hristos, Mirele Cel Preafrumos şi de la Dansul te-ai incununat cu cununa imparateasca. Inaintea Caruia impreuna cu ingerii stand, roaga-te pentru noi, cei ce cinstim sfanta pomenirea ta.
Acatistul Sfintei Mari Mucenite Ecaterina
https://youtu.be/VuAhdRg0HOE
Traditia spune – ca in anul 337, sfanta imparateasa Elena a construit un sanctuar in jurul locului in care s-a aflat rugul de foc ce ardea si nu se mistuia, unde Dumnezeu a vorbit prima oara cu Moise. Din cauza atacurile permanente ale triburilor nomade vecine, imparatul Justinian a transformat sanctuarul intr-o manastirea – fortareata in secolul al Vl-lea.
Toti cei care ajung sa se inchine moastelor Sfanta Mucenita Ecaterina din manastirea de pe Sinai, primesc in dar un inel, in cinstea celui pe care Hristos l-a daruit Sfintei Mucenite.
Sursă : Adrian Cocosila
Până la o nouă revedere … pace și lumină pentru toți !
Constantin RUSU
Prin intermediu acestor hipnoze se poate vedea ca sufletul omului poate sa se intoarca in timp, poate investiga din toate unghiurile evenimente din trecut sau viitor, de a cerceta si cauta adevarul, in cele mai mici detalii .
Din fiecare hipnoza realizata de Calogero Grifasi avem ceva de invatat … asta fiind si scopul postarii lor. Atentie ! – Vă sfătuiesc sa nu luați aceste informații drept purul adevăr …. ci doar posibile adevăruri.
Până la o nouă revedere … pace și lumină pentru toți !
Constantin RUSU
Astăzi prăznuim pe marii Arhangheli Mihail şi Gavriil, dimpreună cu toate ostile îngereşti. |
https://youtu.be/H6tTAUyY8R4
https://youtu.be/IC7RMCA6Bbw
La Mulți Ani ! … tuturor ce poartă numele arhanghelilor precum și derivatele lor.
Până la o nouă revedere … pace și lumină pentru toți !
Constantin RUSU