Până la o nouă revedere … pace, lumină și iubire pentru toți !
Constantin RUSU
06 ianuarie 2019 :Botezul Domnului – Boboteaza
Boboteaza sau epifania încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă și este sărbătorită la 6 ianuarie de către ambele biserici ortodoxa și catolica.
Cuvântul Bobotează este numit în grecește și Teofanie sau Epifanie, traducându-se prin „Arătarea Domnului” și a Sfintei Treimi.
Boboteaza este deci una dintre cele mai importante sărbători ale anului pentru creștini fiind urmată de Sf. Ioan Botezătorul numit de Iisus „cel mai mare dintre cei născuți dintre femei”.
Râul Iordan
Iordanul – Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul din pustia lui
Se spune că în fiecare an în ziua Ajunului Bobotezei, pe stil vechi (dupa calendarul iulian) după aruncarea Sf. Cruci în apa râului Iordan de catre Patriarhul Ierusalimului, la Bethabara, locul Botezului Mântuitorului, are loc minunea schimbării sensului de curgere a râului Iordan !
Sfințirea apei – Aghiasmele
Cu ocazia Sf. Sărbători de Bobotează are loc și sfințirea apei (aghiasma mare) pe care creștinii o consumă ca apă sfințită împărtășindu-se astfel prin intermediul ei cu energiile Duhului Sfânt.
Sfințirea cu acest prilej a apei și nu numai, acest element al vieții și poate cel mai însemnat pentru toate creaturile, înseamnă aducerea ei de către Duhul Sfânt prin intermediul preotului care face rugăciunea de sfințire a apei la starea ei inițială, de apă vie, sfântă și nealterabila.
Biserica noastră ortodoxă , realizează mai multe feluri de Sfințire a apei:
În principiu oricine poate consuma apă sfințită împărtășindu-se astfel așa cum am spus prin intermediul ei cu energiile Duhului Sfânt care restructurează apa aducând-o la starea inițială, de apă vie, sfânta și nealterabilă și care fiind consumată restructurează la rândul ei și fiinața umană alcătuită din cca 70 % apă, creierul chiar 75-80 % .. cu condiția să nu mănânce și să nu bea nimic după orele 24, iar pentru cei căsătoriți, condiția principală pe care trebuie să o îndeplinească pentru a consuma apă sfințită este “curățenia trupească”.
Deși s-au făcut multe filme și filmulețe despre apă și proprietățile ei .. vă recomand și vă invit să vedeți filmul documentar Apa .. un film excelent realizat prin complexitatea și diversitatea informației prezentate .. atât din domeniul tehnic cât și spiritual, din care cu sigurantă veți invăța și întelege multe lucruri care poate până acum le-ați considerat poate simple obiceiuri și superstiții mai ales cele din domeniul spiritual ..
http://youtu.be/tO44W8UoRa8
07 ianuarie 2019 :Sfântul Ion Botezătorul
Ioan Botezătorul este considerat de creștini ca înaintemergătorul lui Iisus Hristos cel care a propovăduit venirea acestuia locuitorilor din Ierusalim .. aceștia considerandu-l prooroc și care se strângeau în jurul lui pentru a-i asculta cuvintele și mai ales pentru a fi botezați de el în râul Iordan.
Ioan le cerea, înainte de a-i boteza, să-și mărturisească păcatele și să se pocăiască, spunându-le că el îi botează doar cu apă, dar „cel ce va veni după el” (Iisus) îi va boteza cu Duh Sfânt și cu foc.
Legat de botez și Ioan Botezătorul, Sfânta Evanghelie relatează că și Iisus a venit pentru a fi botezat de Ioan, care, văzându-l, a spus: „Iată mielul lui Dumnezeu cel ce spăla păcatul lumii”… și ieșind din apa Iordanului „cerurile s-au deschis și duhul lui Dumnezeu s-a vărsat, coborându-se ca un porumbel și venind peste el. Și glas din ceruri s-a auzit zicând : acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit”.
La mulți ani! .. tuturor celor ce poartă numele Sf. Ioan Botezătorul și derivatele lui .
Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți!
Constantin RUSU
Anul Nou incepe cu sarbatoarea Sfantului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanti parinti ai Bisericii Ortodoxe si unul dintre cei mai mari teologi crestini, considerat „pazitor de duhuri rele”. In ziua de Sfantul Vasile cel Mare este bine sa versi vin pe masa, sa spargi un pahar alb, sa rastorni cutia de chibrituri sau sa dai de pomana unui om sarac, ca sa ai noroc tot anul. Traditia populara mai spune ca ai noroc daca prima persoana care intra in casa de 1 ianuarie este barbat.
Sfantul Vasile, episcopul Cezareii, este unul dintre cei mai importanti parinti ai Bisericii Ortodoxe si unul dintre cei mai mari teologi crestini. S-a nascut in Pont in jurul anului 329 si a murit in Cezarea in ziua de 1 ianuarie 379. Provenea dintr-o familie crestina binecunoscuta – tatal sau, Sfantul Vasile cel Batran, a fost un renumit invatator in Pont, iar sora sa, Macrina, si fratele sau, Grigore din Nyssa, au devenit de asemenea sfinti.
Sfantul Vasile a studiat la Cezarea, la Constantinopol si la Atena, remarcandu-se inca de tanar prin profunde cunostinte in filosofie, astronomie, geometrie, medicina si retorica. Sub influenta sorei sale Macrina, Vasile se apropie mai mult de biserica, iar episcopul Cezareii, care il aprecia deosebit de mult, il incurajeaza sa accepte o slujba bisericeasca. In cautarea cailor spre perfectiune, Vasile viziteaza multe manastiri din Egipt, Siria, Palestina si Mesopotamia.
La intoarcerea in Pont, el infiinteaza o manastire pe malul Irisului. Scrierile sale din acea perioada pun bazele vietii monahale sistematice si de aceea Sfantul Vasile este considerat parintele monahismului oriental. In anul 370, Sfantul Vasile este ales episcop al Cezareii. In aceasta inalta functie, el era totodata Mitropolit al Cappadociei si Exarh al Pontului, autoritatea sa intinzandu-se intre Balcani, Mediterana, Marea Egee si pana la Eufrat.
El a depus eforturi sustinute pentru organizarea bisericii si a luptat pentru drepturile clerului, totodata punand un mare accent pe temeinica pregatire canonica si spirituala a preotilor. O mare atentie a acordat Sfantul Vasile saracilor si celor oprimati, initiind nenumarate acte de caritate. Dragostea sa fata de semeni s-a concretizat mai ales in asezamantul filantropic, numit de credinciosi Vasiliada.
Acest asezamant a fost construit la marginea Cezareei. Aici au fost adunati cei infometati si abandonati, spre a fi hraniti. Potrivit cercetatorilor, fiecare boala isi avea rezervata cladirea si personalul necesar pentru ingrijire. Sfantul Vasile moare in anul 379, iar la inmormantarea sa participa un mare numar de crestini, evrei, pagani, localnici si straini, ca dovada a popularitatii sale. Scrierile sale au o mare importanta teologica si au fost traduse pe tot globul.
Sfantul Vasile a scris cateva carti impotriva lui Eunomius si a arianismului in general, in care apara teza Trinitatii. In „De Spiritu Sancto”, Sf. Vasile trateaza chestiunea Sfantului Duh si combate anumite miscari din Macedonia care negau existenta Duhului Sfant. El a scris de asemenea un mare numar de lucrari exegetice despre Psalmi, Isaia si Iov, 24 de predici si a tinut multe discursuri. Alte importante scrieri ale sale sunt: Regulile Monahale, Moralele, Despre Judecata lui Dumnezeu, Despre Religie si 366 de epistole, multe cu caracter dogmatic iar altele apologetice.
Numele Vasile este foarte raspandit in toata lumea crestina. Acesta provine din grecescul „basileios”, care la randul lui inseamna „rege”, „imparat”, „bazileu”. Latinii l-au redat prin Basilius.
La Mulți Ani ! … tutror ce poartă numele Vasile și derivatele lui.
Până la o nouă revedere … pace și lumină pentru toți !
Constantin RUSU