Instrumente muzicale – Thereminul

Thereminul este un instrument muzical electronic care în afară de aspectul său neobișnuit, este unic prin faptul ca la el se cantă fără a fi atins.

Thereminul a fost inventat în 1919 de către un fizician rus Leon Theremin născut pe 15 aug 1896 la Saint Petersburg și a murit pe 3 noi 1993 la Moscova.

Leon Theremin, a studiat fizica şi astronomia la Universitatea St. Petersburg şi Institutul Fizico Tehnical Petrograd. Pe lângă faptul că a fost cercetător, Lev S. Theremin a fost şi un talentat instrumentist la violoncel.

În anul 1922 i-a prezentat lui Lenin instrumentul inventat, care a fost entuziasmat comandând 600 de exemplare pe care  le-a trimis în toate colţurile Uniunii Sovietice, iar pe inventatorul Lev S. Termen l-a trimis în ţările Europei ca să popularizeze cea mai nouă tehnologie sovietică şi invenţia muzicii electronice. După un turneu lung în Europa, Lev S. Theremin a plecat în SUA în 1928, unde a patentat invenţia sa.

Thereminul este un instrument care constă de obicei dintr-o cutie cu două antene metalice care creează un câmp electromagnetic.

 Interpretul stă în fața instrumentului și deplasează mâinile în apropierea celor două antene; se formează un condensator între mâini și antene.

Capacitatea câmpului electromagnetic variază în funcție de distanța dintre mâini și instrument.

Din câte se vede din datele de naștere și moarte ale lui Leon Theremin ( 15 aug 1896 – 3 noi 1993) ca să fac o glumă sau poate există și un adevăr, se pare că acțiunea câmpului electromagnetic face bine la sănătate ca Theremin a trait aproape 100 sau mai exact 97 de ani .

După cel de-al Doilea Război Mondial thereminul a fost lăsat uitării, dar a fost readus la viață și introdus  în producţie de Robert Moog, cel care ulterior prin anii 60 a  creat  moogul sau sintetizatorul. Moog a realizat un theremin MIDI controller, cu ajutorul căruia se poate accesa banca de sunete a oricărui tip de sintetizator capabil să primească mesaje MIDI implicit şi a sintetizatoarelor virtuale software.

Având în vedere că notele rezulță în urma variației capacitații câmpului electromagnetic care variază în funcție de distanța dintre mâini și instrument .. pentru ca să poți cânta melodii la theremin și a nu cânta fals trebuie să-ţi formezi deprinderi specifice thereminului precum şi să posezi un auz perfect.

Acest instrument obicei se foloseşte în muzica de avantgardă, new age, foarte mult în muzică de filme pentru efecte, sunete extraterestre, cosmice .. etc

Dintre muzicanții mai cunoscuți care l-au folosit putem enumera pe Jean Michel Jarre (Oxygene) , Robert Plant de la Led Zeppelin… și alții

Dar să vedem in demoul de jos cam ce sunete poate scoate si schema de principiu

Un demo cu insuși inventatorul

Și câteva interpretări variate: Once Upon a Time … Mozart …  Beatles … Hallelujah

Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !

Costi

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.