Continuare:
Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia – Urmarea vieții de adult a lui Iisus … ce cuprinde perioada anilor săi 27-29 corespunzând anilor 21-23 e.n.
Material preluat de pe :
http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-129-urmarea-vietii-de-adult-lui-iisus
Capitolul 129
Urmarea vieţii de adult a lui Iisus
(1419.1) 129:0.1 IISUS se retrăsese complet şi definitiv din activitatea de administrare a treburilor casnice ale familiei din Nazaret şi de la îndrumarea imediată a membrilor ei. El a stăruit, până la botezarea sa, să contribuie la finanţele familiale şi să se intereseze personal de bunăstarea spirituală a fiecăruia dintre fraţii şi surorile lui. El era întotdeauna pregătit să facă tot ceea ce era omeneşte posibil pentru mângâierea şi fericirea mamei sale devenite văduvă.
(1419.2) 129:0.2 Fiul Omului făcuse acum toate pregătirile pentru a se desprinde definitiv de căminul din Nazaret, şi aceasta nu îi era un lucru prea uşor. Iisus îi iubea în mod firesc pe cei preajma sa; îşi iubea familia, şi această afecţiune naturală fusese imens sporită de extraordinarul său devotament faţă de ea. Cu cât ne dăruim mai mult semenilor noştri, cu atât ajungem să-i iubim mai mult; şi, din moment ce Iisus se dăruise atât de complet celor din familia sa, el îi iubea cu o mare şi caldă afecţiune.
(1419.3) 129:0.3 Toată familia presimţise încetul cu încetul că Iisus se pregătea să o părăsească. Tristeţea despărţirii anticipate nu era alinată decât de această manieră treptată de a-i pregăti pentru anunţarea intenţiei sale de a pleca. Vreme de peste patru ani ei şi-au dat seama că el plănuia această despărţire finală.
1. Al douăzeci şi şaptelea an (anul 21)
(1419.4) 129:1.1 În luna lui ianuarie a anului 21, într-o dimineaţă ploioasă de duminică, Iisus şi-a luat discret rămas bun de la familia sa, explicând doar că mergea în Tiberiada şi, de acolo, să viziteze alte oraşe de pe lângă Marea Galileii. Şi aşa i-a părăsit el, fără a mai fi vreodată un membru regulat al acestui cămin.
(1419.5) 129:1.2 El a petrecut o săptămână în Tiberiada, noul oraş care trebuia curând să succedă Sepphorisului drept capitală a Galileii. Găsind puţine lucruri care să-l poată interesa, el a trecut succesiv prin Magdala şi Betsaida pentru a ajunge în Capernaum, unde s-a oprit pentru a-i face o vizită lui Zebedeu, prietenul tatălui său. Fiii lui Zebedeu erau pescari; el însuşi era constructor de bărci. Iisus din Nazaret era tot atât de mult un expert în crearea de modele, cât şi în construirea lor; el era meşter în lucratul lemnului, iar Zebedeu îşi pusese în gând să facă cele mai bune bărci; el şi-a expus proiectele lui Iisus şi l-a invitat pe tâmplarul vizitator să i se alăture lui în această întreprindere. Iisus a consimţit cu dragă inimă.
(1419.6) 129:1.3 Iisus nu a lucrat cu Zebedeu decât puţin mai mult de un an, dar în timpul acela el a creat un nou tip de barcă şi a pus bazele unor metode cu totul noi pentru construirea ei. Printr-o tehnică superioară şi prin nişte procedee mult îmbunătăţite de uscare prin etuvă a scândurilor, Iisus şi Zebedeu au început să construiască bărci de un tip mult superior, ambarcaţiuni care ofereau mult mai multă securitate decât tipurile mai vechi la navigaţia cu pânze pe lac. Vreme de mai mulţi ani, Zebedeu a avut de lucru la producţia acestor bărci de tip nou mai mult decât putea să execute mica sa antrepriză. În mai puţin de cinci ani, practic toate bărcile care navigau pe lac fuseseră construite în şantierele lui Zebedeu din Capernaum. Iisus a devenit bine cunoscut de populaţia de pescari galileeni ca inventator al acestor noi bărci.
(1420.1) 129:1.4 Zebedeu era un om destul de înstărit. Şantierele sale se găseau pe marginea lacului, în sudul Capernaumului, şi casa sa era situată pe malul lacului, lângă centrul de pescuit din Betsaida. În timpul şederii de peste un an din Capernaum, Iisus a locuit în casa lui Zebedeu. El muncise multă vreme singur pe lume, adică fără tată, şi s-a bucurat mult de această perioadă de lucru cu un partener patern.
(1420.2) 129:1.5 Soţia lui Zebedeu, Salome, era o rudă a lui Annas, care fusese mare preot în Ierusalim şi care rămăsese membrul cel mai influent din grupul saducheu, căci ieşise la pensie de numai opt ani. Salome a devenit o mare admiratoare a lui Iisus. Ea îl iubea tot atât de mult ca şi pe proprii ei fii, Iacob, Ioan şi David în vreme ce cele patru fiice ale ei îl socoteau ca pe fratele lor mai mare. Iisus mergea adesea la pescuit cu Iacob, Ioan şi David care au constatat că Iisus era tot atât de experimentat ca pescar pe cât era de iscusit ca constructor de bărci.
(1420.3) 129:1.6 În tot acest an, Iisus i-a trimis în fiecare lună bani fratelui său Iacob. El a revenit la Nazaret în octombrie pentru a asista la căsătoria Martei. După aceea, nu s-a mai reîntors în Nazaret vreme de peste doi ani, până la dubla căsătorie a lui Simon şi a lui Iuda.
(1420.4) 129:1.7 Pe durata întregului an, Iisus a construit bărci şi a continuat să observe cum trăiau oamenii pe pământ. El se ducea frecvent să viziteze caravanseraiul, căci ruta directă din Damasc spre sud trecea prin Capernaum. Oraşul era un important post militar roman, iar ofiţerul aflat la comanda garnizoanei era un gentil care credea în Iehova, un „om cucernic”, după cum aveau iudeii obiceiul să-i desemneze pe aceşti prozeliţi. Acest ofiţer aparţinea unei bogate familii romane, şi a luat în seama sa construirea unei frumoase sinagogi în Capernaum; el le-o oferise iudeilor cu puţin timp înainte ca Iisus să vină să locuiască la Zebedeu. Iisus a condus slujbele din noua sinagogă vreme de mai mult de jumătate din anul acesta; câţiva dintre caravanierii care s-a întâmplat să asiste la ele şi-au amintit că el era tâmplarul din Nazaret.
(1420.5) 129:1.8 Când a fost vorba de plătirea impozitelor, Iisus s-a înregistrat ca „meşter calificat al Capernaumului”. Din ziua aceea şi până la sfârşitul vieţii sale pământene, el a fost cunoscut ca un locuitor al Capernaumului. El nu s-a prevalat niciodată de nici o altă reşedinţă legală, cu toate că, pentru diverse motive, a permis altora să-i atribuie domiciliul în Damasc, în Bethania, în Nazaret sau chiar în Alexandria.
(1420.6) 129:1.9 La sinagoga din Capernaum el a găsit o mulţime de noi cărţi în cuferele bibliotecii şi petrecea acolo cel puţin cinci seri pe săptămână de studii intensive. El consacra o seară vieţii sociale cu adulţii, şi alta o petrecea cu tinerii. Exista în personalitatea lui Iisus ceva binevoitor şi inspirator care îi atrăgea invariabil pe tineri. Întotdeauna îi făcea să se simtă în largul lor în prezenţa sa. Poate că marele său secret pentru a se înţelege cu ei ţinea de dublul fapt că el se interesa întotdeauna de ocupaţiile lor, în vreme ce dădea rareori sfaturi fără a i le fi cerut careva.
(1420.7) 129:1.10 Familia lui Zebedeu aproape că îl venera pe Iisus; ea nu pierdea niciodată prilejul de a asculta dezbaterile cu întrebări şi răspunsuri pe care le conducea în fiecare seară după cină, înainte de a pleca la sinagogă să studieze. Şi tinerii din vecinătate veneau frecvent să asiste la aceste reuniuni de după cină. La aceste mici adunări, Iisus dădea o învăţătură variată şi avansată, pe atât de avansată pe cât le îngăduia priceperea lor. El vorbea cu ei deschis, îşi expunea ideile şi idealurile privitoare la politică, la sociologie, la ştiinţă şi la filozofie, dar nu pretindea niciodată că vorbeşte cu o autoritate finală, afară de cazul când discuta despre religie – relaţia omului cu Dumnezeu.
(1421.1) 129:1.11 O dată pe săptămână, Iisus ţinea o reuniune cu toată casa sa, cu personalul din atelier şi cu cel de pe şantier, căci Zebedeu avea mulţi angajaţi, şi printre aceşti muncitori a fost Iisus numit pentru prima oară „Maestrul”. Toată lumea îl iubea. Munca sa în Capernaum cu Zebedeu îi plăcea, dar îi era dor de copiii care se jucau pe lângă atelierul de tâmplărie din Nazaret.
(1421.2) 129:1.12 Dintre toţi fiii lui Zebedeu, Iacob era cel care se interesa cel mai mult de Iisus luat ca învăţător şi filozof. Ioan prefera învăţătura şi opiniile acestuia asupra religiei. David îl stima ca meşter, dar aprecia prea puţin vederile sale religioase şi învăţăturile sale filozofice.
(1421.3) 129:1.13 Iuda venea frecvent în ziua de sabat ca să-l audă pe Iisus vorbind în sinagogă şi rămânea ca să discute cu el. Cu cât îl vedea mai mult pe fratele său mai mare, cu atât era mai convins că Iisus era cu adevărat un mare om.
(1421.4) 129:1.14 În anul acela, Iisus a făcut mari progrese în stăpânirea ascendentă a mentalului său uman şi a atins nivele elevate şi noi de contact conştient cu Ajustorul său interior al Gândirii.
(1421.5) 129:1.15 Acesta a fost ultimul său an de viaţă stabilă. Iisus nu a mai rămas niciodată într-un singur loc sau la o singură antrepriză. Momentul pelerinajelor sale pământene se apropia repede. Perioadele de activitate intensă nu erau îndepărtate în viitor, însă, între viaţa sa simplă, dar intens activă din trecut şi serviciul său public încă şi mai activ şi mai înflăcărat, aveau acum să se intercaleze câţiva ani în care el va călători mai mult şi în care activitatea sa personală va fi extrem de diversificată. Pregătirea sa în calitate de om al tărâmului trebuia să fie desăvârşită înainte de a putea inaugura cariera sa de propovăduire şi de predicare în calitate de om-Dumnezeu desăvârşit al etapelor divine şi postumane ale efuziunii sale pe Urantia.
2. Al douăzeci si optelea an (anul 22)
(1421.6) 129:2.1 În luna martie a anului 22, Iisus şi-a luat rămas bun de la Zebedeu şi de la Capernaum. El a cerut o mică sumă de bani pentru a-şi acoperi cheltuielile de călătorie până în Ierusalim. Pe când lucra la Zebedeu, el nu a luat decât mici sume de bani pe care le trimitea în fiecare lună familiei sale din Nazaret. Într-o lună, Iosif venea la Capernaum după bani, iar în luna următoare Iuda trecea prin Capernaum ca să ia banii de la Iisus şi să-i ducă în Nazaret. Centrul de pescuit la care lucra Iuda nu era decât la câţiva kilometri în sudul Capernaumului.
(1421.7) 129:2.2 Când Iisus a părăsit familia lui Zebedeu, a fost de acord să rămână în Ierusalim până de Paşti, iar ei au promis toţi că vor fi prezenţi la acest eveniment. Ei au convenit chiar să celebreze cina Paştelui împreună. Toţi au fost foarte întristaţi de plecarea lui Iisus, mai ales fetele lui Zebedeu.
(1421.8) 129:2.3 Înainte de a părăsi Capernaumul, Iisus a avut o lungă convorbire cu noul său prieten şi tovarăş intim, Ioan Zebedeu. El i-a zis lui Ioan că avea de gând să călătorească mult până când „să vină ceasul meu”, şi i-a cerut lui Ioan să se ocupe în locul său de trimiterea în fiecare lună a unei sume de bani familiei sale din Nazaret până la epuizarea fondurilor care îi erau datorate. Ioan i-a făcut această făgăduială: „Maestre, poţi să-ţi vezi de treburile tale şi fă-ţi lucrarea din această lume. Eu mă voi ocupa de aceasta precum şi de orice altă chestiune; voi veghea asupra familiei tale ca şi cum ar trebui s-o întreţin pe propria mea mamă şi să am grijă de proprii mei fraţi şi surori. Voi dispune de fondurile tale pe care le deţine tatăl meu aşa cum mi-ai indicat şi potrivit necesităţilor. Când banii tăi vor fi fost cheltuiţi, dacă nu voi mai primi nimic de la tine şi dacă mama ta se află na nevoie, atunci îmi voi împărtăşi propriile mele câştiguri cu ea. Mergi pe drumul tău în pace. Voi avea grijă în locul tău de toate aceste lucruri.”
(1422.1) 129:2.4 După plecarea lui Iisus la Ierusalim, Ioan l-a consultat pe tatăl său cu privire la banii datoraţi lui Iisus şi a fost surprins că suma era atât de mare. Cum Iisus lăsase chestiunea în întregime pe mâna lor, ei au convenit că cel mai bun plan era de a investi aceste fonduri în imobile şi de a se folosi de venitul astfel dobândit pentru a ajuta familia din Nazaret. Zebedeu ştia o mică casă din Capernaum care era ipotecată şi scoasă la vânzare; el i-a recomandat lui Ioan s-o cumpere cu banii lui Iisus şi să-i fie lui dat în păstrare titlul de proprietate pentru prietenul său. Ioan a făcut ceea ce îl sfătuise tatăl său. Vreme de doi ani venitul provenit din închirierea casei a fost afectat rambursării ipotecii. Adăugându-se la aceasta o sumă considerabilă pe care Iisus o trimisese în curând lui Ioan pentru a fi folosită pentru nevoile familiei, aceasta aproape ca fost de ajuns pentru a acoperi suma de cumpărare. Zebedeu a dat diferenţa, astfel încât Ioan a plătit restul ipotecii la termen, dobândind astfel proprietatea deplină a acestei căsuţe de două camere. În felul acesta, Iisus a devenit proprietarul unei case din Capernaum, dar nu i s-a spus niciodată asta.
(1422.2) 129:2.5 Când familia din Nazaret a aflat că Iisus plecase din Capernaum, neştiind de aranjamentul financiar făcut cu Ioan, a crezut că venise timpul ca ea să se descurce fără a mai conta pe ajutorul lui Iisus. Iacob şi-a amintit de acordul său cu Iisus şi, cu ajutorul fraţilor săi, el şi-a asumat de îndată deplina responsabilitate a îndatoririlor de familie.
(1422.3) 129:2.6 Dar să revenim acum mai în urmă pentru a-l observa pe Iisus în Ierusalim. Vreme de aproape două luni, el şi-a petrecut cea mai mare parte a timpului ascultând discuţiile din templu, şi făcând vizite ocazionale la diferitele şcoli ale rabinilor. El şi-a petrecut în Bethania majoritatea zilelor de sabat.
(1422.4) 129:2.7 Iisus luase cu el în Ierusalim o scrisoare de la soţia lui Zebedeu pentru fostul mare preot Annas, în care Salome îl prezenta întocmai ca pe „unul dintre fiii mei”. Annas i-a consacrat mult timp şi l-a dus personal ca să viziteze numeroasele academii ale învăţătorilor religioşi din Ierusalim. În vreme ce Iisus inspecta cu atenţie aceste şcoli şi observa cu grijă metodele lor de învăţământ, el nu a pus nici măcar o singură întrebare în public. Deşi Annas îl considera pe Iisus ca pe un mare om, el era pus în încurcătură, neştiind cum să-l îndrume. El recunoştea că ar fi sunat ridicol să-i sugereze să intre ca student într-una dintre şcolile din Ierusalim, şi totuşi ştia bine că lui Iisus nu i se va acorda niciodată statutul oficial de învăţător al legii, dat fiind că nu a fost format în aceste şcoli.
(1422.5) 129:2.8 Vremea Paştelor se apropia şi, printre mulţimile care veneau de pretutindeni, Zebedeu şi toată familia sa au sosit din Capernaum în Ierusalim. Ei s-au oprit cu toţii în spaţioasa casă a lui Annas unde au celebrat Paştele ca o familie fericită şi unită.
(1422.6) 129:2.9 Înainte de sfârşitul săptămânii de Paşte, şi aparent din întâmplare, Iisus s-a întâlnit cu un bogat călător laolaltă cu fiul său, un tânăr de aproximativ douăzeci şi şapte de ani. Aceşti călători veneau din India şi, cum mergeau să viziteze Roma şi diverse alte puncte ale Mediteranei, ei plănuiseră să sosească la Ierusalim în timpul Paştelui, sperând să găsească pe cineva pe care l-ar putea angaja ca interpret pentru amândoi şi ca educator pentru fiul său. Tatăl a insistat ca Iisus să consimtă să călătorească cu ei. Iisus le-a vorbit de familia sa şi le-a zis că nu prea se cuvenea să plece departe pentru aproape doi ani, în timpul cărora membrii familiei lui s-ar putea găsi la nevoie. La aceasta, călătorul venit din Orient i-a propus să-i dea lui Iisus în avans salariul pe un an de zile ca el să poată încredinţa aceste fonduri prietenilor săi pentru a-i feri familia de lipsuri, şi Iisus a acceptat să facă călătoria.
(1423.1) 129:2.10 Iisus a încredinţat această mare sumă de bani lui Ioan, fiul lui Zebedeu. Voi ştiţi felul în care a folosit Ioan aceşti bani pentru lichidarea ipotecii de pe proprietatea din Capernaum. Iisus i-a destăinuit lui Zebedeu totul cu privire la această călătorie mediteraneană, dar l-a rugat să nu spună nimănui nimic, nici măcar celor ce aveau carne din carnea şi sânge din sângele său. Zebedeu n-a destăinuit niciodată că ştia locurile de şedere ale lui Iisus în decursul acestei lungi perioade de aproape doi ani. Înainte ca Iisus să se reîntoarcă din această călătorie, familia din Nazaret era pe punctul de a-l considera ca decedat. Numai asigurările lui Zebedeu, care a venit în Nazaret în mai multe ocazii, împreună cu fiul său Ioan, păstra vie nădejdea din inima Mariei.
(1423.2) 129:2.11 În acest timp, familia din Nazaret s-a descurcat foarte bine. Iuda sporise considerabil cota sa parte şi a menţinut această contribuţie suplimentară până când s-a căsătorit. Cu toată puţina asistenţă de care aveau nevoie, Ioan Zebedeu a continuat să aducă în fiecare lună cadouri Mariei şi lui Rut, aşa cum îl instruise Iisus.
3. Al douăzeci şi nouălea an (anul 23)
(1423.3) 129:3.1 Tot anul al douăzeci şi nouălea al lui Iisus a fost necesar încheierii turului lumii mediteraneene. Principalele evenimente ale acestei călătorii, în măsura în care ne este permis să revelăm aceste experienţe, constituie subiectul povestirilor care urmează imediat după cele ale prezentului capitol.
(1423.4) 129:3.2 În timpul acestui înconjur al lumii romane, pentru mai multe motive, Iisus a fost cunoscut ca scribul din Damasc. În Corint şi cu prilejul altor escale pe drumul de întoarcere, el a fost cunoscut ca educatorul iudeu.
(1423.5) 129:3.3 Aceasta a fost o perioadă plină de evenimente din viaţa lui Iisus. În timpul călătoriei, el a avut multe contacte cu semenii săi umani, dar această experienţă a fost o etapă a vieţii sale pe care nu a dezvăluit-o niciodată nici unui membru al familiei sale sau nici unuia dintre apostoli. Iisus a trăit până la sfârşitul întrupării sale şi a părăsit această lume fără ca nimeni (cu excepţia lui Zebedeu din Betsaida) să fi ştiut vreodată că el făcuse această lungă călătorie. Unii dintre prietenii săi au crezut că se reîntorsese în Damasc; alţii s-au gândit că plecase în India. Membrii familiei lui erau înclinaţi să creadă că el era în Alexandria, pentru că ştiau că cineva îl invitase odată să se ducă acolo pentru a deveni asistentul chazanului.
(1423.6) 129:3.4 Când Iisus a revenit în Palestina, el nu a făcut nimic pentru a schimba părerea familiei sale; aceasta credea că el plecase din Ierusalim în Alexandria. El i-a lăsat să creadă în continuare că îşi petrecuse în acest oraş al învăţământului şi al culturii tot timpul în care fusese absent din Palestina. Numai Zebedeu, constructorul de bărci din Betsaida, cunoştea adevărul despre aceste chestiuni, iar Zebedeu nu a vorbit nimănui despre ele.
(1423.7) 129:3.5 În toate eforturile voastre de a descifra semnificaţia vieţii lui Iisus de pe Urantia, trebuie să aveţi în minte motivaţia efuziunii lui Mihail. Dacă vreţi să înţelegeţi sensul multora dintre acţiunile sale aparent ciudate, trebuie să desluşiţi scopul şederii sale pe planeta voastră. Iisus a fost consecvent în grija sa de a nu clădi o carieră personală prea seducătoare şi fascinantă. El nu voia să facă nici un apel insolit sau irezistibil la tovarăşii săi. El era dedicat lucrării de a-l revela pe Tatăl ceresc contemporanilor lui muritori, şi se consacra în acelaşi timp sarcinii sublime de a trăi propria sa viaţă pământească muritoare rămânând tot timpul supus voii aceluiaşi Tată din Paradis.
(1424.1) 129:3.6 Va fi întotdeauna util pentru înţelegerea vieţii lui Iisus de pe pământ, dacă toţi muritorii care studiază această manifestare divină îşi vor aminti că, în timp ce el trăia această viaţă de întrupare pe Urantia, el o trăia pentru întreg universul său. Viaţa sa într-un trup de natură muritoare a adus din punct de vedere individual ceva special şi inspirator fiecăreia dintre sferele locuite din tot universul Nebadonului. Aceasta este adevărat şi pentru toate aceste lumi care au devenit locuibile din epoca plină de evenimente a şederii sale de pe Urantia. Şi acest acelaşi lucru va fi deopotrivă de adevărat pentru toate lumile care vor fi locuite de creaturi volitive în toată istoria viitoare a acestui univers local.
(1424.2) 129:3.7 Fiul Omului, în cursul experienţelor călătoriei sale circulare în jurul lumii romane, şi datorită acestor experienţe, şi-a desăvârşit practic ucenicia sa educativă prin contactul cu popoarele atât de diverse din lumea contemporană a generaţiei sale. În momentul întoarcerii sale în Nazaret, în toiul acestei educaţii prin intermediul călătoriei, el practic învăţase cum trăia şi cum îşi construia omul existenţa pe Urantia.
(1424.3) 129:3.8 Scopul real al periplului său în jurul bazinului mediteranean era de a cunoaşte oamenii. Pe parcursul acestei călătorii, el fusese în strâns contact cu sute de fiinţe umane. El a întâlnit şi a iubit tot soiul de oameni, bogaţi şi săraci, puternici şi nenorociţi, negri şi albi, învăţaţi şi analfabeţi, cultivaţi şi ignoranţi, brutali şi spirituali, religioşi şi nereligioşi, morali şi imorali.
(1424.4) 129:3.9 În cursul acestei călătorii mediteraneene a făcut paşi mari în această sarcină omenească de a domina mintea materială şi muritoare, iar Ajustorul său interior a progresat în ascensiunea şi în cucerirea acestui acelaşi intelect uman. La încheierea acestui circuit, Iisus ştia practic – cu toată certitudinea umană – că el era un Fiu al lui Dumnezeu, un Fiu Creator al Tatălui Universal. Din ce în ce mai mult, Ajustorul său era capabil să aducă în mintea Fiului Omului amintiri vagi ale experienţei sale paradisiace când era în asociere cu Tatăl său divin, cu mult înainte chiar de a veni ca să organizeze şi să administreze acest univers local al Nebadonului. Astfel, puţin câte puţin, Ajustorul a adus în conştiinţa umană a lui Iisus amintirile necesare ale existenţei lui divine anterioare din diversele epoci ale unui trecut aproape etern. Ultimul episod al experienţei sale preumane, pus în lumină de Ajustor, a fost întrevederea sa de bun rămas cu Emanuel din Salvington, chiar înainte ca Iisus să-şi abandoneze personalitatea conştientă pentru a se angaja în întruparea sa pe Urantia. Imaginea acestei ultime amintiri a existenţei sale preumane a apărut, în toată claritatea ei, în conştiinţa lui Iisus în chiar ziua botezării sale de către Ioan în Iordan.
4. Iisus cel uman
(1424.5) 129:4.1 Pentru inteligenţele celeste ale universului local care îl observau, această călătorie mediteraneană a fost cea mai captivantă dintre experienţele pământene ale lui Iisus, sau cel puţin ale întregii sale cariere până în momentul crucificării sale şi al sfârşitului vieţii sale muritoare. Aceasta a fost perioada fascinantă a serviciului său personal, în contrast cu perioada serviciului său public care a urmat în curând. Acest episod unic a fost cu atât mai pasionant cu cât Iisus mai era încă, la vremea aceea, tâmplarul din Nazaret, constructorul de bărci din Capernaum, scribul din Damasc; el încă era Fiul Omului. El nu dobândise încă stăpânirea completă a minţii sale umane; Ajustorul nu stăpânise şi nu formase pe deplin contraponderea identităţii muritoare. Iisus era încă un om printre oameni.
(1425.1) 129:4.2 Experienţa religioasă pur omenească – creşterea spirituală personală – a Fiului Omului aproape că a atins apogeul împlinirii în timpul acelui an, al douăzeci şi nouălea an al său. Această experienţă de dezvoltare spirituală a fost o creştere treptată constantă, din momentul sosirii Ajustorului său al Gândirii până în ziua desăvârşirii şi a întăririi relaţiilor umane naturale şi normale dintre mintea materială a omului şi înzestrarea mentală a spiritului. Fenomenul contopirii acestor două facultăţi mentale într-o singură experienţă pe care Fiul Omului a atins-o în mod complet şi definitiv, în calitate de muritor întrupat al tărâmului, în ziua botezării sale în Iordan.
(1425.2) 129:4.3 De-a lungul tuturor acestor ani şi fără să pară a se dedica unor numeroase perioade de comuniune formală cu Tatăl său ceresc, Iisus a elaborat nişte metode tot mai eficiente pentru a comunica personal cu prezenţa spirituală interioară a Tatălui Paradisului. El a trăit o viaţă reală, o viaţă plină şi o veritabilă viaţă întrupată, normală, naturală şi obişnuită. El a cunoscut prin experienţă personală echivalenţa actualităţii întregii sume şi substanţe a vieţii duse de fiinţele umane pe lumile materiale ale timpului şi spaţiului.
(1425.3) 129:4.4 Fiul Omului a experimentat vasta gamă a emoţiilor omeneşti care merg de la bucuria magnifică până la durerea profundă. El era un copil vesel şi o fiinţă de o rară bună dispoziţie; el era totodată şi „un om al durerilor care cunoştea suferinţa”. Într-un sens spiritual, el a străbătut viaţa pământească de la punctul cel mai de jos până la cel mai înalt, de la început până la sfârşit. Dintr-un punct de vedere material s-ar putea crede că el a evitat să trăiască prin cele două extreme sociale ale existenţei omeneşti, dar din punctul de vedere intelectual el s-a familiarizat pe deplin cu experienţa întreagă şi completă a omenirii.
(1425.4) 129:4.5 Iisus cunoaşte gândurile şi sentimentele, nevoile şi imboldurile muritorilor evolutivi şi ascendenţi ale tărâmurilor, de la naşterea până la moartea lor. Iisus a trăit viaţa omenească încă de la începuturile căpătării conştiinţei de sine de pe nivelele fizice, intelectuale şi spirituale, trecând prin pruncie, prin copilărie, prin tinereţe, prin maturitate şi chiar şi prin experienţa omenească a morţii. El nu numai că a trecut prin aceste perioade umane binecunoscute de avansare intelectuală şi spirituală, dar a şi experimentat din plin aceste faze superioare şi mai evoluate de împăcare a omului cu Ajustorul său, la care atât de puţini muritori de pe Urantia au ajuns vreodată. Acesta este felul în care a avut el, în toată plenitudinea ei, experienţa vieţii muritorilor, nu numai aşa cum a fost ea văzută pe lumea voastră, ci şi aşa cum este trăită pe celelalte lumi evolutive ale timpului şi spaţiului, chiar şi pe cele mai elevate şi cele mai avansate dintre lumile ancorate în lumină şi viaţă.
(1425.5) 129:4.6 Cu toate că viaţa perfectă pe care el a trăit-o sub înfăţişarea unui trup muritor se poate să nu fi primit aprobarea universală şi fără rezerve a tovarăşilor lui muritori, adică a celor care s-au nimerit să fie contemporanii lui de pe pământ, totuşi viaţa întrupată a lui Iisus de pe Urantia a fost acceptată pe deplin şi fără rezerve de Tatăl Universal ca constituind, în acelaşi timp şi într-una şi aceeaşi viaţă de personalitate, plenitudinea revelaţiei Dumnezeului etern omului muritor şi prezentarea unei personalităţi umane perfecţionate care îl satisface complet pe Creatorul Infinit.
(1425.6) 129:4.7 Acela era veritabilul şi supremul său ţel. Iisus nu a coborât pentru a trăi pe Urantia ca un exemplu, perfect în toate detaliile sale, pentru vreun copil sau vreun adult, pentru vreun bărbat sau vreo femeie din această epocă sau din oricare alta. Este adevărat, într-adevăr, că în viaţa sa plină, bogată, frumoasă şi nobilă, putem toţi să găsim o mulţime de elemente care, pentru noi, servesc ca exemple distinse sau ca inspiraţie divină, dar aceasta este pentru că el a trăit o viaţă cu adevărat şi autentic umană. Iisus nu şi-a trăit viaţa pe pământ pentru a da un exemplu de imitat de către toate celelalte fiinţe umane. El a trăit această viaţă în trup prin aceeaşi ajutor îndurător de care şi voi vă puteţi folosi ca să vă trăiţi vieţile pe pământ. Trăindu-şi viaţa umană din vremea lui şi aşa cum era el, el ne-a dat tuturor exemplul care să ne permită să ne-o trăim pe a noastră din vremea noastră şi aşa cum suntem noi. Voi nu puteţi aspira să trăiţi viaţa sa, dar puteţi decide să vă trăiţi viaţa aşa cum a trăit-o el pe a sa şi prin aceleaşi mijloace. Poate că Iisus nu constituie exemplul, prin secvenţa evenimentelor şi a detaliilor obiective din viaţa sa, pentru toate fiinţele umane din toate timpurile de pe toate tărâmurile acestui univers local, ci el este, pentru totdeauna, inspiraţia şi ghidul tuturor pelerinilor, pentru Paradis, care vin din lumile iniţiale de ascensiune, şi care se înalţă prin universul de universuri şi prin Havona până în Paradis. Iisus este calea nouă şi vie care duce de la om la Dumnezeu, de la nedesăvârşit la desăvârşit, de la pământesc la celest, de la timp la eternitate.
(1426.1) 129:4.8 La sfârşitul celui de-al douăzeci şi nouălea an al său, Iisus din Nazaret terminase în mod virtual de trăit viaţa care se cere muritorilor când sunt în carne. El venise pe pământ fiind plenitudinea lui Dumnezeu aşa cum trebuie ea să i se manifeste omului. El aproape că devenise acum perfecţiunea omului care aşteaptă prilejul de a i se manifesta lui Dumnezeu, şi el a făcut toate acestea înainte de a împlini treizeci de ani.
Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !
Costi
