Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia                                                                              

                    Apariţia  apostolilor şi a altor ucenici influenţi

1. Apariţia în faţa lui Petru

2. Prima apariţie înaintea apostolilor

3. Împreună cu creaturile morontiale

4. Cea de a zecea apariţie (în Filadelfia)

5. A doua apariţie înaintea apostolilor

6.  Apariţia la Alexandria

                                                                                 …

   Cine dorește să citească materialul în original – adică fără unele pasaje colorate, sublinieri sau boldiri care îmi aparțin – o poate face de pe linkul de mai jos

             http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/citeste-cartea-urantia-online

Capitolul 191

Apariţia apostolilor şi a altor ucenici influenţi

^{(2037.1) 191:0.1} DUMINICA învierii a fost o zi teribilă în viaţa apostolilor. Zece dintre ei au petrecut cea mai mare parte a zilei în camera de sus, ascunşi în spatele uşilor. Ei ar fi putut să fugă din Ierusalim însă ar fi putut fi arestaţi de agenţii sinedriului dacă ar fi fost găsiţi afară. Toma era disperat, singur la Bethphage. Mai bine ar fi rămas cu ceilalţi apostoli; i-ar fi ajutat să-şi îndrepte discuţiile într-un sens mai folositor.

^{(2037.2) 191:0.2} Pe toată durata zilei Ioan a susţinut ideea că Iisus a înviat din morţi. El a amintit cel puţin cinci prilejuri diferite în care Maestrul a afirmat că va învia şi cel puţin trei în care a făcut aluzie la a treia zi. Atitudinea lui Ioan a avut o influenţă considerabilă asupra apostolilor, în special asupra fratelui său, Iacob, şi asupra lui Nataniel. Ioan i-ar fi influenţat încă şi mai mult dacă nu ar fi fost mezinul grupului.

^{(2037.3) 191:0.3} Dificultăţile lor ţineau în mare măsură de izolarea lor. Ioan Marcu îi ţinea la curent cu ceea ce se întâmpla în jurul templului şi îi informa de numeroasele zvonuri care prindeau contur în oraş, însă nu i-a venit ideea de a prelua ştirile de la diversele grupuri de credincioşi cărora Iisus le apăruse deja. Era tipul de slujbă făcut până atunci doar de mesagerii lui David, însă aceştia erau absenţi, plecaţi în ultima misiune de vestire a învierii grupurilor de credincioşi care locuiau departe de Ierusalim. Pentru prima dată în toţi aceşti ani apostolii au realizat cât de mult depinseseră de mesagerii lui David pentru a fi informaţi zilnic asupra problemelor împărăţiei.

^{(2037.4) 191:0.4} În maniera sa caracteristică, toată ziua, Petru a oscilat emoţional între credinţă şi îndoială în privinţa învierii Maestrului. Petru nu putea să se detaşeze de viziunea feşilor funerare aflate în mormânt de parcă trupul lui Iisus se evaporase din interiorul lor. „Însă” – se gândea Petru „dacă a înviat şi a putut să se arate femeilor, de ce nu ni se arată şi nouă, apostolilor?” Petru se întrista la ideea că poate Iisus nu venea la ei din cauza propriei sale prezenţe printre apostoli, deoarece el s-a lepădat de ei în noaptea aceea din curte lui Anna. Apoi el se consola cu cuvintele relatate de femei: „Mergeţi de povestiţi-le apostolilor mei – şi lui Petru”, însă pentru a afla o încurajare în acest mesaj trebuia ca ei să creadă că femeile l-au văzut şi auzit cu adevărat pe Maestrul lor reînviat. În felul acesta, Petru a şovăit toată ziua între credinţă şi îndoială până la puţin timp după ora opt seara când s-a încumetat să iasă în curte. Petru se gândea să se îndepărteze de apostoli pentru a nu-l împiedica pe Iisus să vină la ei din cauza faptului că se lepădase atunci Maestru.

^{(2037.5) 191:0.5} Mai întâi, Iacob Zebedeu a venit cu recomandarea că trebuiau să meargă toţi la mormânt. Era ferm hotărât să facă ceva pentru a pătrunde în miezul misterului. Nataniel a fost cel care i-a împiedicat să se arate în public, ca răspuns la îndemnul lui Iacob. Pentru aceasta el le-a amintit că Iisus le recomandase să nu pună fără nici un rost viaţa lor în pericol în momentul acesta. Către amiază Iacob se liniştise, ca şi ceilalţi, rămânând într-o aşteptare vigilentă. El vorbise foarte puţin. Era extrem de dezamăgit pentru că Iisus nu le apărea şi nici nu ştia de numeroasele apariţii ale Maestrului înaintea altor grupuri şi a altor persoane.

^{(2038.1) 191:0.6} Andrei a auzit multe lucruri în ziua aceea. Era extrem de nedumerit în privinţa situaţiei şi avea unele îndoieli însă, cel puţin, într-un anumit sens el se bucura că nu mai avea responsabilitatea de a-i îndruma pe ceilalţi apostoli. Era, într-adevăr, recunoscător Maestrului că îl eliberase de povara conducerii înainte de a se fi confruntat cu evenimentele din ceasurile aceste apăsătoare.

^{(2038.2) 191:0.7} Mai mult decât o dată, în decursul lungilor ore epuizante ale acestei zile tragice, singurul sprijin moral al grupului a fost frecventa contribuţie a sfatului lui Nataniel cu filozofia lui caracteristică. El a fost cu adevărat elementul de control printre cei zece pe tot parcursul întregii zile. Nu a spus niciodată că credea sau că nu credea în reînvierea Maestrului, dar pe măsură ce trecea ziua, el era tot mai înclinat spre credinţa că Iisus şi-a ţinut făgăduinţa de a învia din nou.

^{(2038.3) 191:0.8} Simon Zelotul era prea abătut pentru a participa la discuţii. Cea mai mare parte a timpului a rămas întins pe divanul său, într-un colţ al camerei, cu faţa întoarsă la perete. N-a vorbit de vreo şase ori toată ziua aceea. Concepţia lui asupra împărăţiei se spulberase şi nu putea să priceapă că reînvierea Maestrului putea din punct de vedere material să schimbe situaţia. Decepţia sa era foarte personală şi mult prea violentă pentru a putea fi depăşită într-un interval de timp scurt, chiar în faţa unui fapt atât de uluitor ca reînvierea.

^{(2038.4) 191:0.9} Lucru ciudat, Filip care de obicei nu se exprima deloc a luat adesea cuvântul în cursul acestei după amiezi din ziua aceasta. Până la amiază el n-a avut multe lucruri de spus, însă de-a lungul după-amiezii le-a pus întrebări celorlalţi apostoli. Petru era adesea enervat de întrebările lui Filip, dar ceilalţi le luau de bune. Filip era deosebit de dornic să ştie dacă, în cazul în care Iisus ar fi ieşit cu adevărat din mormântul său, dacă corpul său ar purta semnele fizice ale răstignirii.

^{(2038.5) 191:0.10} Matei era într-o mare confuzie. El asculta discuţiile tovarăşilor lui însă şi-a petrecut cea mai mare parte a timpului frământând în capul său problema viitoarelor lor finanţe. Independent de presupusa reînvierea a lui Iisus, Iuda dispăruse, David pusese fără nici un ceremonial fondurile în mâinile lui Matei şi nu mai aveau nici un şef cu autoritate. Înainte ca Matei să se hotărască să ia serios în consideraţie argumentele lor asupra învierii, el îl văzuse deja pe Maestru faţă în faţă.

^{(2038.6) 191:0.11} Gemenii Alfeu nu au luat deloc parte la aceste dezbateri. Ei erau destul de ocupaţi cu lucrările lor obişnuite. Răspunzând la o întrebare a lui Filip, unul dintre ei a exprimat opinia lor comună, spunând: „Noi nu înţelegem povestea învierii însă mama noastră ne spune că ea a vorbit cu Maestrul şi noi o credem.”

^{(2038.7) 191:0.12} Toma trecea printr-una din perioadele sale tipice de deprimare plină de disperare. El a dormit o parte a zilei şi s-a plimbat pe dealuri în restul timpului. A simţit imboldul de a se alătura tovarăşilor săi, dar dorinţa de solitudine a fost mai puternică.

^{(2038.8) 191:0.13} Maestrul şi-a întârziat prima apariţie morontială înaintea apostolilor din mai multe motive. Mai întâi a vrut ca după ce au auzit vorbindu-se de înviere să aibă timpul să se gândească la ceea le spusese despre moartea sa şi despre reînvierea sa atunci când era întrupat alături de ei. Maestrul vroia ca Petru să fi triumfat în lupta sa contra anumitor dificultăţi specifice înainte de a se fi manifestat lor tuturor. În al doilea rând, el dorea ca Toma să fie cu ei la vremea primei sale apariţii. De la început, în această duminică dimineaţă, Ioan Marcu l-a văzut pe Toma la Simon în Bethphage şi i-a înştiinţat pe apostoli în jurul orelor unsprezece. În orice moment al zilei acesteia Toma s-ar fi întors ei dacă Nataniel sau oricare alţi doi apostoli ar fi venit să-l caute. El avea cu adevărat dorinţa de a reveni însă, după modul în care i-a părăsit cu o seară înainte, era prea orgolios pentru a o face atât de devreme de la sine. Dimineaţa deprimarea sa era atât de puternică încât i-a trebuit aproape o săptămână pentru a se hotărî să se întoarcă. Apostolii îl aşteptau, iar el îşi aştepta tovarăşii să vină să-l caute şi să îi ceară să vină alături de ei. Toma a rămas departe de asociaţii lui până în sâmbăta următoare când, după căderea nopţii, Petru şi Ioan au mers la Bethphage şi l-au adus cu ei. Acesta este, de altfel, şi motivul pentru care ei nu au plecat imediat în Galileea după ce Iisus le-a apărut pentru prima dată. Ei nu voiau să plece fără Toma.

1. Apariţia în faţa lui Petru

^{(2039.1) 191:1.1} Era aproape de ora opt şi jumătate în această seară de duminică când Iisus i-a apărut lui Simon Petru în grădină de la locuinţa lui Marcu. Aceasta a fost cea de-a opta manifestare morontială. De la renegarea Maestrului Petru a trăit constant cu o apăsare de îndoială şi de vinovăţie. Toată ziua de sâmbătă şi duminică el a luptat contra fricii sale că, poate, nu mai era un apostol. El se înfiora de groază în faţa sorţii lui Iuda şi s-a gândit că şi el îşi trădase Maestrul. Toată după-amiaza el s-a gândit că poate numai prezenţa sa printre apostoli l-a împiedicat pe Iisus să le apară, desigur, cu condiţia ca el să fi reînviat cu adevărat dintre morţi. Iar pentru Petru, în această dispoziţie sufletească şi în această stare de spirit, Iisus a apărut în timp ce apostolul abătut se plimba printre flori şi tufişuri.

^{(2039.2) 191:1.2} Când Petru s-a gândit la privirea afectuoasă a Maestrului pe când trecea prin poarta lui Anna, şi după ce frământase în mintea lui minunatul mesaj: „Mergeţi de povestiţi apostolilor mei – şi lui Petru” care i-a fost adus mai devreme, dimineaţa, de femeile ce veneau de la mormântul gol, când a contemplat aceste semne de compasiune, credinţa sa a triumfat asupra îndoielii. El s-a oprit, a strâns din pumni şi a spus cu voce tare: „Eu cred că a înviat din morţi; voi merge să le spun asta fraţilor mei.” La aceste cuvinte a apărut brusc în faţa lui forma unui om, a cărui voce i-a vorbit pe un ton familiar, spunând: „Petrule, duşmanul a vrut să te prindă, dar eu nu am vrut să te las lui. Am ştiut că, de fapt, în inima ta tu nu m-ai abandonat. Te-am iertat chiar mai înainte să-mi ceri asta. Acum trebuie să încetezi să te mai gândeşti la tine şi la dificultăţile de moment şi să te pregăteşti să duci vestea cea bună a evangheliei tuturor celor care se găsesc în întuneric. Nu trebuie să te preocupe ceea ce ai putea obţine din împărăţie, ci mai degrabă să te îngrijeşti de ceea ce poţi să dai celor care trăiesc într-o sărăcie spirituală îngrozitoare. Înarmează-te Simone, pentru bătălia unei noi zile, pentru lupta împotriva întunericului spiritual şi contra nefastei tendinţe la îndoială a minţii naturale a omului.”

^{(2039.3) 191:1.3} Petru şi Iisusul morontial s-au plimbat prin grădină şi au vorbit timp de cinci minute despre trecutul, despre prezent şi despre viitor. Acum Maestrul a dispărut din câmpul său vizual spunând: „La revedere Petrule, până când te voi vedea cu fraţii tăi.”

^{(2039.4) 191:1.4} Pentru câteva clipe Petru şi-a ţinut răsuflare la realizarea faptului că a vorbit cu Maestrul reînviat şi că putea fi sigur că este încă un ambasador al împărăţiei. El tocmai l-a auzit pe Maestrul înălţat rugându-l să-şi continue predicarea evangheliei. Şi cu toate acestea izvorând din inima sa, el s-a dus în grabă în camera de sus, unde se aflau tovarăşii lui şi sufocat de emoţie a exclamat: „L-am văzut pe Maestru; era în grădină. Am vorbit cu el, şi el m-a iertat.”

^{(2040.1) 191:1.5} Declaraţia lui Petru care spunea că l-a văzut pe Iisus în grădină a făcut o profundă impresie asupra tovarăşilor săi apostoli. Ei erau aproape gata să-şi abandoneze îndoielile când Andrei s-a ridicat şi i-a avertizat să nu se lase prea mult influenţaţi de mărturia fratelui său. Andrei i-a lăsat să înţeleagă că Petru mai văzuse înainte lucruri care nu erau reale. Fără a face direct aluzie la vedenia din noaptea petrecută pe Marea Galileii în care Petru a pretins că îl văzuse pe Maestru venind către ei mergând pe apă, Andrei a spus suficient pentru a da de înţeles tuturor celor prezenţi că acest incident fusese doar în mintea lui. Simon Petru a fost foarte supărat de insinuările fratelui său şi a rămas descumpănit în tăcerea lui. Gemenilor le-a părut rău pentru Petru şi au venit amândoi la el pentru a-şi exprima simpatia şi a-i spune că îl cred şi pentru a afirma că şi mama lor îl văzuse pe Maestru.

2. Prima apariţie înaintea apostolilor

^{(2040.2) 191:2.1} Puţin după ora nouă în acea seară, după plecare lui Cleopa şi Iacob şi în timp ce gemenii Alfeu îl consolau pe Petru, şi pe când Nataniel îl mustra pe Andrei, iar cei zece apostoli erau adunaţi în camera de sus, cu toate uşile zăvorâte de teamă să nu fie prinşi, Maestrul a apărut brusc în mijlocul lor sub forma sa morontială spunând: „Pacea fie cu voi. De ce sunteţi atât de speriaţi atunci când apar, de parcă aţi fi văzut o stafie? Nu v-am vorbit eu de aceste lucruri când eram prezent cu trupul alături de voi? Nu v-am spus eu că şefii preoţilor şi guvernatorii mă vor trimite la moarte, că unul dintre voi mă va trăda şi că voi învia în a treia zi? De ce atunci toate îndoielile voastre şi toate aceste discuţii despre mărturiile femeilor, ale lui Cleopa, ale lui Iacob şi chiar şi ale lui Petru? Cât vă veţi mai îndoi de cuvintele mele şi veţi refuza să credeţi în făgăduinţele mele? Şi acum, când mă vedeţi în realitate, veţi crede oare?_Chiar şi acum unul dintre voi lipseşte. Când vă veţi fi adunat încă o dată şi după ce veţi şti cu certitudine că Fiul Omului a ieşit din mormânt, să mergeţi de aici în Galileea. Aveţi credinţă în Dumnezeu, aveţi credinţă unii în ceilalţi şi veţi intra astfel în noua slujire a împărăţiei cerurilor. Voi rămâne în Ierusalim cu voi până când veţi fi gata să mergeţi în Galileea. Vă las pacea mea.”

^{(2040.3) 191:2.2} După ce Iisusul morontial le-a vorbit astfel, a dispărut din câmpul lor vizual într-o clipă. Ei şi-au plecat toţi faţa la pământ, slăvindu-l pe Dumnezeu şi venerându-l pe Maestrul lor dispărut. Aceasta a fost a noua apariţie morontială a Maestrului.

3. Împreună cu creaturile morontiale

^{(2040.4) 191:3.1} Iisus a petrecut toată ziua de luni cu creaturile morontiale prezente atunci pe Urantia. Peste un milion de îndrumători morontiali cu asociaţii lor, precum şi muritori de diverse ordine aflaţi în tranziţie pe cele şapte lumi palat din Satania au venit pe Urantia pentru a participa la experienţa tranziţiei morontiale a Maestrului. Iisusul morontial a rămas timp de patruzeci de zile împreună cu aceste splendide inteligenţe. El i-a instruit şi a învăţat de la îndrumătorii lor viaţa tranziţiei morontiale aşa cum muritorii lumilor locuite ale Sataniei o traversează atunci când trec prin sistemul sferelor morontiale.

^{(2041.1) 191:3.2} Luni către miezul nopţii forma morontială a Maestrului a fost ajustată pentru tranziţia în al doilea stadiu de progresie morontială. Când a apărut data următoare pe Pământ înaintea copiilor săi muritori, el era deja o fiinţă morontială de stadiul al doilea. Pe măsură ce Maestrul înainta în cariera morontială inteligenţele morontiale şi asociaţii lor transformatori întâmpinau tot mai mari dificultăţi tehnice în a-l face pe Maestru vizibil ochilor materiali ai muritorilor.

^{(2041.2) 191:3.3} Iisus a efectuat tranzitul la al treilea stadiu morontial vineri, 14 aprilie, la al patrulea stadiu în 17 aprilie, la al cincilea stadiu sâmbătă 22 aprilie, la al şaselea stadiu joi 27 aprilie, la al şaptelea stadiu maţi 2 mai, la cetăţenia Ierusemului duminică 7 mai şi a intrat în îmbrăţişarea Celor Preaînalţi ai Edentiei duminică 14 mai.

^{(2041.3) 191:3.4} Mihail din Nebadon şi-a îndeplinit astfel slujba de experienţă universală, de vreme ce făcuse, în legătură cu manifestările sale anterioare, deplina experienţă a vieţii muritorilor ascendenţi ai timpului şi spaţiului, de la şederea în sediul constelaţiei chiar şi până la, şi prin, serviciul cartierului general al suprauniversului. În aceste experienţe morontiale Fiul Creatorului Nebadonului a sfârşit efectiv şi a terminat acceptabil a şaptea şi ultima sa manifestare în univers.

4. Cea de a zecea apariţie (în Filadelfia)

^{(2041.4) 191:4.1} A zecea manifestare morontială a lui Iisus spre recunoaşterea muritorilor s-a produs puţin după ora 8, marţi 11 aprilie, în Filadelfia. El s-a arătat lui Abner, lui Lazăr şi unui număr de aproximativ o sută cincizeci de asociaţi ai lor, fiind incluşi aici peste cincizeci de membri ai corpului evanghelic de şaptezeci de persoane. Această apariţie a avut loc în sinagogă, chiar după deschiderea unei reuniuni special convocate de Abner pentru a se vorbi despre răstignirea lui Iisus şi relatarea cea mai recentă asupra învierii sale adusă de mesagerul lui David. Cum Lazăr reînviat făcea acum parte din acest grup de credincioşi nu le era greu să creadă vestea că Iisus se ridicase dintre morţi.

^{(2041.5) 191:4.2} Şedinţa sinagogă tocmai a fost deschisă de Abner şi de Lazăr, care stăteau împreună în scaun când adunarea de credincioşi a văzut forma Maestrului apărând deodată. El a păşit înainte din locul de unde apăruse între Abner şi Lazăr, dintre care nu îl observase nici unul, a salutat adunarea şi a spus:

^{(2041.6) 191:4.3} ”Pacea fie cu voi. Ştiţi cu toţii că avem un singur Tată în Ceruri şi că nu există decât o singură evanghelie a împărăţiei – vestea cea bună a darului vieţii eterne pe care oamenii o primesc prin credinţă. Bucurându-vă în fidelitatea voastră faţă de evanghelie, rugaţi-vă la Tatăl adevărului să reverse în inima voastră o nouă şi mai mare dragoste pentru fraţii voştri. Trebuie să-i iubiţi pe toţi oamenii aşa cum v-am iubit şi eu pe voi. Trebuie să-i serviţi pe toţi oamenii aşa cum v-am servit şi eu. Cu o compătimire înţelegătoare şi cu o afecţiune fraternă, consideraţi-i ca semeni ai voştri pe toţi fraţii consacraţi proclamării bunei vestiri, fie că sunt iudei fie că sunt gentili, greci sau romani, perşi sau etiopieni. Ioan a propovăduit împărăţia înaintea venirii ei. Voi aţi predicat evanghelia în plină putere. Grecii proclamă deja vestea cea bună. Iar eu voi trimite în curând Duhul Adevărului în sufletul tuturor acestor oameni, fraţii mei, care şi-au consacrat cu atâta mărinimie viaţa iluminării tuturor semenilor lor alunecaţi în întunericul spiritual. Voi sunteţi toţi copii ai luminii; nu bâjbâiţi deci în neînţelegerea pricinuită de neîncrederea şi de intoleranţa omenească. Dacă prin harul credinţei aţi fost înnobilaţi până la a-i iubi pe necredincioşi nu ar trebui oare să-i iubiţi, deopotrivă, pe tovarăşii voştri credincioşi din marea familie a credinţei? Ţineţi minte, în măsura în care vă iubiţi unii pe ceilalţi, toţi oamenii vor şti că sunteţi discipolii mei.

^{(2042.1) 191:4.4} ”Mergeţi deci în toată lumea, proclamaţi tuturor naţiunilor şi raselor această evanghelie a paternităţii lui Dumnezeu şi a fraternităţii oamenilor şi fiţi întotdeauna înţelepţi în alegerea metodelor voastre de prezentare a veştii bune diferitelor rase şi triburi ale omenirii. Aţi primit gratuit această evanghelie a împărăţiei, duceţi atunci gratuit vestea cea bună tuturor naţiunilor. Nu vă temeţi de rezistenţa răului, deoarece sunt cu voi pe vecie, chiar până la capătul epocilor. Şi vă las vouă pacea mea.”

^{(2042.2) 191:4.5} După ce a spus: „Şi vă las pacea mea” el a dispărut din vedere. Cu excepţia uneia din apariţiile sale în Galileea, în care peste cinci sute de credincioşi l-au văzut simultan, acest grup din Filadelfia cuprindea cel mai mare număr de muritori care l-au văzut împreună într-o singură şi aceeaşi ocazie.

^{(2042.3) 191:4.6} A doua zi dimineaţa, în vreme ce apostolii zăboveau încă în Ierusalim aşteptând ca Toma să-şi recapete echilibrul sufletesc, aceşti credincioşi din Filadelfia au mers să proclame că Iisus din Nazareth a înviat din morţi.

^{(2042.4) 191:4.7} Iisus a petrecut a doua zi, miercuri, fără întrerupere, în compania asociaţilor săi morontiali. În mijlocul după-amiezii el a primit vizita delegaţilor morontiali venind din lumile palat, din fiecare dintre sistemele locale ale sferelor locuite, ale tuturor constelaţiilor Norlatiadekului. Şi toţi s-au bucurat să-l cunoască pe Creatorul lor ca pe un membru al propriului ordin de inteligenţă a universului.

5. A doua apariţie înaintea apostolilor

^{(2042.5) 191:5.1} Toma a petrecut o săptămână singur pe dealurile ce înconjurau Muntele Măslinilor. În acest timp el nu l-a văzut decât pe Ioan Marcu şi pe locuitorii casei lui Simon. Era ora nouă seara, sâmbătă 15 aprilie, când cei doi apostoli l-au găsit şi l-au dus la locul lor de adunare la Marcu. A doua zi Toma i-a ascultat spunând diferite poveşti ale apariţiilor Maestrului, însă a refuzat cu încăpăţânare să creadă. El a susţinut că Petru, în entuziasmul său, i-a făcut să creadă că l-a văzut pe Maestru. Nataniel a căutat să-l lămurească, însă degeaba. O încăpăţânare emoţională se asociase cu îndoielile lui obişnuite şi această stare mentală dublată de mâhnirea pricinuită de fuga lui de ei contribuiau la crearea unei situaţii de izolare pe care Toma însuşi nu o înţelegea pe deplin. El se îndepărtase de tovarăşii săi, urmându-şi propria cale, iar acum, la întoarcerea printre ei, el tindea inconştient să ia o atitudine de dezacord. Toma a cedat cu greu. Nu-i plăcea să fie învins. Fără intenţie el se bucura cu adevărat de atenţia care i se acorda. El se bucura inconştient de eforturile tuturor tovarăşilor săi pentru a-l convinge şi a-l converti. El le lipsise o săptămână întreagă şi Toma găsise o mare plăcere în stăruitoarea lor atenţie faţă de el.

^{(2042.6) 191:5.2} Ei tocmai luau masa de seară, după ora şase, cu Toma aşezat între Petru şi Nataniel, când apostolul necredincios spuse: „Nu voi crede înainte de al fi văzut pe Maestru cu proprii mei ochi şi până nu-mi voi fi pus degetul pe urma lăsată de cuie.” În timp ce erau astfel aşezaţi la cină şi uşile erau cu grijă închise şi încuiate, Maestrul sub forma sa morontială a apărut deodată în curbura mesei, şi stând drept în faţa lui Toma zise:

^{(2043.1) 191:5.3} ”Pacea să fie cu voi. O săptămână întreagă am întârziat pentru a putea să apar din nou înaintea voastră când veţi fi adunaţi toţi laolaltă pentru a mai auzi o dată porunca de a merge în lumea întreagă şi a predica această evanghelie a împărăţiei. Vă repet: aşa cum Tatăl m-a trimis în lume, vă trimit şi eu pe voi. Aşa cum l-am revelat pe Tată tot astfel să revelaţi voi iubirea divină, nu doar prin cuvinte, ci prin viaţa voastră de zi cu zi. Vă trimit nu să iubiţi sufletul oamenilor, ci mai degrabă să iubiţi oamenii. Nu este suficient să proclamaţi bucuriile Cerului. Trebuie să demonstraţi realităţile spiritului vieţii divine în experienţa voastră de toate zilele, deoarece prin credinţa voastră aveţi deja viaţa veşnică ca un dar de la Dumnezeu. Când aveţi credinţa, când puterea de sus, Duhul Adevărului, se va fi revărsat asupra voastră, nu veţi ascunde lumina voastră aici în spatele uşilor închise; veţi face iubirea şi îndurarea lui Dumnezeu cunoscute întregii omeniri. Prin teamă voi fugiţi acum din faţa faptelor unei experienţe neplăcute însă când veţi fi fost botezaţi cu Duhul Adevărului veţi merge cu curaj şi bucurie către noile experienţe ale proclamării bunei vestiri a vieţii veşnice în împărăţia lui Dumnezeu. Voi puteţi rămâne aici în Galileea o bucată vreme pentru a vă reface după şocul trecerii de la falsa siguranţă a autorităţii tradiţionalismului şi noua ordine a autorităţii faptelor, a adevărului şi a credinţei în realităţile supreme ale experienţei vii. Misiunea voastră în lume se bazează pe faptul că am trăit printre voi o viaţă revelându-l pe Dumnezeu; pe adevărul că atât voi, cât li toţi ceilalţi oameni sunteţi fiii lui Dumnezeu. Această misiune se va concretiza în viaţa pe care o veţi trăi voi printre oameni – experienţa efectivă şi vie de a iubi oamenii şi a-i servi aşa cum v-am iubit şi servit eu. Această credinţă revelează lumina voastră lumii. Fie ca revelaţia adevărului să deschidă ochii celor orbiţi de tradiţie; fie ca serviciul vostru, expresie a iubirii, să distrugă complet prejudecăţile nutrite de ignoranţă. Apropiindu-vă astfel de contemporanii voştri printr-o compătimire înţelegătoare şi printr-un devotament dezinteresat îi veţi conduce la mântuirea prin cunoaşterea iubirii Tatălui. Iudeii au preţuit bunătatea, grecii au exaltat frumuseţea, hinduşii predică devoţiunea, îndepărtaţii pustnici propovăduiesc respectul, romanii pretind loialitatea, însă eu cer discipolilor mei viaţa, chiar o viaţă de slujire exprimată prin iubire faţă de fraţii voştri în trup.”

^{(2043.2) 191:5.4} După ce a vorbit astfel Maestrul s-a uitat în ochii lui Toma şi a spus: „Iar tu Toma, care ai spus că nu vei crede decât dacă mă vei vedea şi îţi vei pune mâna pe urmele lăsate de cuie pe mâinile mele, acum m-ai văzut şi mi-ai auzit cuvintele. Cu toate că nu vezi nici un semn lăsat de cuie pe mâinile mele de vreme ce sunt înălţat la o formă pe care o vei îmbrăca şi tu când vei părăsi această lume, ce vei spune tu fraţilor tăi? Tu vei recunoaşte adevărul, deoarece în inima ta ai început să crezi chiar şi când afirmai cu atâta încăpăţânare necredinţa ta. Toma, acesta este chiar un moment în care îndoielile tale încep să se spulbere, chiar dacă se afirmau cu atât de multă încăpăţânare. Toma, îţi cer să nu fii neîncrezător, ci să fi credincios – şi ştiu că tu vei crede chiar din toată inima ta.”

^{(2043.3) 191:5.5} Când Toma a auzit aceste cuvinte s-a lăsat în genunchi în faţa Maestrului morontial şi a exclamat: „Cred Domnul şi Stăpânul meu!” Atunci Iisus îi spuse lui Toma: „Ai crezut, Toma, pentru că m-ai văzut şi auzit cu adevărat. Binecuvântaţi fie în epocile ce vor veni cei care vor crede chiar fără a mă fi văzut cu ochii lor de carne, ori auzit cu urechile lor de muritori.”

^{(2043.4) 191:5.6} Apoi, în timp ce forma sa se apropia de marginea mesei, Maestrul se adresă grupului spunând: „Acum mergeţi toţi în Galileea unde vă voi apărea în curând.” Şi spunând aceasta el dispăru din vederea lor.

^{(2044.1) 191:5.7} Cei unsprezece apostoli erau acum pe deplin convinşi că Iisus era înviat dintre morţi şi a doua zi dimineaţă înainte de zori au plecat în Galileea.

6. Apariţia la Alexandria

^{(2044.2) 191:6.1} În timp ce cei unsprezece apostoli se aflau pe drumul lor către Galileea şi se apropiau de sfârşitul călătoriei lor, marţi 18 aprilie, către ora opt şi jumătate seara, Iisus le-a apărut lui Rodan şi unei mulţimi de vreo patruzeci şi opt de alţi credincioşi din Alexandria. Aceasta a fost a doisprezecea apariţie a Maestrului sub formă morontială. Iisus a apărut în faţa acestor greci, a acestor iudei în momentul în care un mesager al lui David îşi termina relatarea sa referitoare la răstignire. Acest mesager era al cincilea curier de legătură pe drumul venind de la Ierusalim şi care ajunsese după-amiaza târziu în Alexandria. După ce a predat mesajul lui Rodan, s-a decis să fie convocaţi credincioşii pentru ca ei să primească tragica veste din gura mesagerului însuşi. Către ora opt Nathan din Busiris, mesagerul, s-a prezentat în faţa credincioşilor şi le-a povestit în detaliu tot ceea ce îi spusese curierul care îl precedase. Nathan îşi termină relatarea cu cuvintele: „Însă David, care ne trimite această veste menţionează că anunţându-şi dinainte moartea, Maestrul a declarat că va învia.” În timp ce Nathan vorbea încă, Maestrul morontial a apărut acolo sub privirile tuturor şi când Nathan se aşeză, Iisus spuse:

^{(2044.3) 191:6.2} ”Pacea fie cu voi. Ceea ce Tatăl meu m-a trimis să stabilesc în lume nu aparţine nici unei rase, nici unei naţiuni, nici unui grup social de învăţători sau de predicatori. Această evanghelie a împărăţiei aparţine iudeilor şi gentililor, bogaţilor şi săracilor, oamenilor liberi şi sclavilor, bărbaţilor şi femeilor şi chiar copilaşilor. Trebuie ca toţi să proclamaţi această evanghelie a iubirii şi a adevărului prin viaţa pe care o trăiţi în trup. Voi vă iubiţi unii pe alţii cu o iubire nouă şi remarcabilă, aşa cum v-am iubit şi eu pe voi. Voi veţi servi omenirea cu un devotament nou şi uimitor aşa cum v-am servit eu pe voi. Când oamenii vor vedea că îi iubiţi astfel şi cum i-aţi servit cu fervoare, ei vor vedea că aţi intrat prin credinţă în comunitatea împărăţiei cerurilor. Atunci ei vor urma Duhul Adevărului pe care îl vor percepe în viaţa voastră până când vor găsi mântuirea eternă.

^{(2044.4) 191:6.3} ”La fel cum Tatăl m-a trimis în această lume vă trimit şi eu, la rândul meu. Sunteţi toţi trimişi să duceţi vestea cea bună celor care sunt cufundaţi în întuneric. Această evanghelie a împărăţiei aparţine tuturor celor care cred; ea nu va fi păstrată doar de preoţi. Curând Duhul Adevărului va veni asupra voastră şi vă va conduce în întregul adevăr. Deci mergeţi în lumea întreagă, predicaţi această evanghelie şi vedeţi, sunt cu voi întotdeauna, chiar până la sfârşitul veacurilor.”

^{(2044.5) 191:6.4} După ce a vorbit astfel, Maestrul a dispărut din vederea lor. Aceşti credincioşi au rămas împreună toată noaptea povestindu-şi experienţele lor de credincioşi în împărăţie şi ascultându-l multele cuvinte ale lui Rodan şi ale asociaţiilor lui. Şi au crezut cu toţii că Iisus a înviat dintre morţi. Un mesager al lui David a ajuns a doua zi pentru a-i anunţa reînvierea. Imaginaţi-vă surpriza sa când ei au răspuns la înştiinţarea lui astfel: „Da, ştim, căci noi l-am văzut pe Maestru. El a apărut în faţa noastră cu două zile în urmă.”

Până la o nouă revedere … pace și lumină pentru toți !

Constantin RUSU

Share this:

Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia                                                                              

                     Apariţiile morontiale ale lui Iisus

1. Vestitorii învierii

2. Apariţia lui Iisus în Bethania

3. Acasă la Iosif

4. Apariţia în faţa Grecilor

5. Plimbarea cu cei doi fraţi

                                                                                 …

   Cine dorește să citească materialul în original – adică fără unele pasaje colorate, sublinieri sau boldiri care îmi aparțin – o poate face de pe linkul de mai jos

             http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/citeste-cartea-urantia-online

Capitolul 190

Apariţiile morontiale ale lui Iisus

^{(2029.1) 190:0.1} IISUS reînviat se pregăteşte acum să petreacă o scurtă perioadă pe Urantia pentru a face experienţa carierei morontiale ascendente a unui muritor al tărâmurilor. Cu toate că această perioadă a vieţii morontiale trebuie să se scurgă pe lumea întrupării lui de muritor, ea va fi, totuşi, sub toate aspectele, contraponderea experienţei muritorilor Sataniei care trec prin viaţa morontială progresivă a celor şapte lumi palat din Ierusem.

^{(2029.2) 190:0.2} Toată această putere inerentă lui Iisus – înzestrare cu viaţă – şi care i-a permis să învie din morţi, este darul însuşi al vieţii veşnice care este acordat credincioşilor împărăţiei şi care chiar şi astăzi face sigură învierea lor de sub dominaţia morţii naturale.

^{(2029.3) 190:0.3} Muritorii împărăţiei se vor ridica în dimineaţa învierii cu un corp morontial sau de tranziţie de acelaşi fel cu cel al lui Iisus când a ieşit din mormânt în această duminică de dimineaţă. Prin aceste corpuri nu circulă sânge şi aceste fiinţe nu folosesc hrană materială obişnuită, totuşi formele acestea morontiale sunt reale. Când diverşii credincioşi l-au văzut pe Iisus după reînvierea sa, ei l-au văzut aievea. Nu erau victimele propriilor lor viziuni sau halucinaţii.

^{(2029.4) 190:0.4} O credinţă de neclintit în reînvierea lui Iisus a fost caracteristica esenţială a credinţei tuturor ramurilor învăţăturilor primitive ale evangheliei. În Ierusalim, în Alexandria, în Antiohia şi în Filadelfia toţi învăţătorii evanghelişti s-au unit în această credinţă implicită în reînvierea Maestrului.

^{(2029.5) 190:0.5} Examinând rolul predominant pe care l-a jucat Maria Magdalena în proclamaţia învierii Maestrului trebuie să notăm că Maria era principalul purtător de cuvânt al grupului feminin, aşa cum Petru era pentru apostoli. Maria nu era însărcinată să conducă femeile care lucrau pentru regat însă era principala lor învăţătoare şi purtătoare de cuvânt în public. Maria devenise o femeie foarte circumspectă, astfel încât îndrăzneala ei, adresându-se bărbatului pe care îl luaseră drept grădinarul lui Iosif, denotă cât de îngrozită a fost la aflarea mormântului gol. Profunzimile şi agonia iubirii ei, plenitudinea devoţiunii ei, au făcut-o să uite o clipă rezerva convenţională impusă femeilor idee la apropierea de un străin.

1. Vestitorii învierii

^{(2029.6) 190:1.1} Apostolii nu au vrut ca Iisus să-i părăsească şi de aceea au tratat cu uşurătate toate declaraţiile lui referitoare la moartea sa, cât şi promisiunile sale de înviere. Ei nu aşteptau învierea aşa cum s-a produs şi au refuzat să creadă înainte de a fi constrânşi de mărturiile incontestabile şi de dovada absolută a propriilor lor experienţe.

^{(2030.1) 190:1.2} În faţa refuzului apostolilor de a crede în declaraţia celor cinci femei care afirmau că l-au văzut pe Iisus şi i-au vorbit, Maria Magdalena s-a întors la mormânt şi tovarăşele ei s-au întors la Iosif unde au relatat experienţele fiicei lui şi celorlalte femei. Iar femeile au crezut în declaraţia lor. Puţin după ora şase fiica lui Iosif din Arimatheea şi patru femei care l-au văzut pe Iisus au mers la Nicodim unde au povestit toate aceste evenimente lui Iosif, Nicodim, David Zebedeu şi altor bărbaţi reuniţi acolo. Nicodim şi ceilalţi au pus la îndoială această poveste, au pus l-a îndoială faptul că Iisus a fost reînviat dintre morţi. Ei au presupus că evreii au luat corpul. Iosif şi David erau dispuşi să creadă, aşa că s-au grăbit să meargă să verifice mormântul şi au găsit totul exact în starea descrisă de femei. Ei au fost ultimii care aveau să vadă astfel mormântul, deoarece marele preot a trimis căpitanul gărzilor templului la mormânt, la şapte şi jumătate, pentru a lua faşele funerare. Căpitanul le-a pus într-o pânză de in şi le-a aruncat de pe o faleză din vecinătate.

^{(2030.2) 190:1.3} Părăsind mormântul, David şi Iosif au mers imediat la Ilie Marcu unde au avut o discuţie cu cei zece ucenici în sala de sus. Doar Ioan Zebedeu era dispus să creadă, deşi cu puţină convingere, că Iisus a înviat din morţi. Petru a crezut la început, dar negăsindu-l pe Maestru a fost cuprins de mari îndoieli. Apostolii erau toţi înclinaţi să creadă că iudeii luaseră corpul. David nu a vrut să discute cu ei, însă plecând a spus: „Voi sunteţi apostolii şi ar trebui să înţelegeţi aceste lucruri. Nu mă voi contrazice cu voi. Oricum ar fi, mă întorc la Nicodim unde am aranjat cu toţi mesagerii o întrunire pentru această dimineaţă. Când se vor fi adunat, îi voi trimite să îşi îndeplinească ultima misiune, aceea de a vesti reînvierea Maestrului. L-am auzit pe Maestru spunând că după moartea sa el va reînvia în a treia zi şi cred în acest lucru.”. După ce a vorbit astfel ambasadorilor împărăţiei, amărâţi şi disperaţi, cel care şi-a asumat sarcina de a deveni şeful comunicărilor şi informărilor s-a despărţit de ei. Ieşind din camera de sus, a lepădat în poală la Matei Levi sacul lui Iuda conţinând toate fondurile apostolice.

^{(2030.3) 190:1.4} Era aproape ora nouă şi jumătate când ultimul dintre cei douăzeci şi şase de mesageri au ajuns la Nicodim. David i-a adunat imediat în curtea spaţioasă şi le-a spus:

^{(2030.4) 190:1.5} ”Voi toţi fraţii mei m-aţi servit în tot acest timp conform legământului făcut faţă de mine şi între voi înşivă şi vă iau ca martori că nu am transmis niciodată informaţii false cu ajutorul vostru. Vă voi încredinţa ultima misiune în calitate de mesageri voluntari ai împărăţiei. Făcând acest lucru, vă eliberez de legământul vostru şi dizolv corpul mesagerilor. Oameni buni, eu vă declar că ne-am făcut treaba. Maestrul nu mai are nevoie de mesageri muritori. El a înviat din morţi. Înainte de a fi prins el a spus că va muri şi va reînvia în a treia zi. Am văzut mormântul – este gol. Am vorbit cu Maria Magdalena şi cu alte patru femei care au discutat cu Iisus. Vă dau drumul acum, vă urez drum bun şi vă trimit în misiunile voastre cu mesajul următor pe care îl veţi duce credincioşilor: ‘Iisus a înviat din morţi, mormântul este gol.’”

^{(2030.5) 190:1.6} Cea mai mare parte dintre discipolii prezenţi s-au străduit să îl convingă pe David să nu acţioneze astfel, însă nu au reuşit să-l influenţeze. Au încercat apoi să-i convingă pe mesageri însă aceştia nu au vrut să acorde atenţie cuvintelor lor de îndoială. Deci, cu puţin înainte de ora zece în această duminică dimineaţa, cei douăzeci şi şase de alergători plecară ca primi vestitori ai acestui fapt grandios şi ai acestui puternic adevăr al lui Iisus reînviat. Ei au plecat în această misiune aşa cum plecaseră şi până atunci în altele, ţinându-şi jurământul pe care l-au făcut lui David Zebedeu şi pe care l-au făcut între ei. Aceşti oameni aveau mare încredere în David. Ei au plecat în această misiune fără a mai zăbovi pentru a sta de vorbă cu acelea care îl văzuseră pe Iisus. Ei l-au crezut pe David pe cuvânt. Cei mai mulţi dintre ei au crezut ceea ce le-a spus David şi chiar şi cei care aveau unele îndoieli au dus mesajul cu aceeaşi repeziciune şi cu aceeaşi fidelitate ca şi ceilalţi.

^{(2031.1) 190:1.7} În ziua aceea apostolii, corpul spiritual al împărăţiei, reuniţi în sala de sus, unde şi-au manifestat neîncrederea şi şi-au exprimat îndoielile în timp ce aceşti mesageri laici, reprezentând prima încercare de răspândire în societate a evangheliei Maestrului cu privire la fraternitatea oamenilor, au plecat la ordinul lui David, şeful lor neînfricat şi eficient pentru a proclama că salvatorul unei lumi şi al unui univers a înviat. Şi ei s-au angajat în acest serviciu memorabil înainte ca reprezentanţii aleşi ai Maestrului să fi fost dispuşi să creadă cuvântul său sau să accepte ca dovadă mărturiile oculare.

^{(2031.2) 190:1.8} Cei douăzeci şi şase de curieri au fost trimişi la casa lui Lazăr în Bethania şi către toate centrele de credincioşi de la Beersheba în sus şi până la Damasc şi Sidon în nord şi de la Filadelfia din este până la Alexandria în vest.

^{(2031.3) 190:1.9} După ce s-a despărţit de fraţii săi, David a mers la Iosif din Arimatheea pentru a-şi căuta mama şi pentru a pleca cu ea în Bethania ca să regăsească familia lui Iisus care îi aştepta. David a rămas în Bethania, la Marta şi Maria, până când acestea şi-au vândut bunurile pământeşti. Apoi le-a însoţit în călătoria lor pentru a se alătura fratelui lor Lazăr în Filadelfia.

^{(2031.4) 190:1.10} La o săptămână după toate acestea Ioan Zebedeu a luat-o pe Maria lui Iisus la el în Bethsaida. Iacob, fratele mai mic al lui Iisus a rămas cu familia la Ierusalim. Rut a rămas în Bethania la surorile lui Lazăr. Restul familiei lui Iisus a rămas în Galileea. David Zebedeu a plecat din Bethania spre Filadelfia împreună cu Marta şi Maria, la începutul lui iunie în a doua zi a căsătoriei sale cu Rut, cea mai tânără dintre surorile lui Iisus.

2. Apariţia lui Iisus în Bethania

^{(2031.5) 190:2.1} Din clipa învierii morontiale până la ascensiunea sa în spirit în sferele elevate, Iisus a apărut de nouăsprezece ori sub formă vizibilă credincioşilor săi pe Pământ. El nu le-a apărut duşmanilor lui, nici celor care nu puteau afla foloase spirituale în manifestarea lui sub forma vizibilă. Prima sa apariţie a fost în faţa celor cinci femei la mormântul lui, iar cea de a doua înaintea Mariei Magdalena,la fel, la mormânt.

^{(2031.6) 190:2.2} A treia sa apariţie a avut loc către amiaza acestei duminici la Bethania. Puţin după amiază Iacob, fratele mezin al lui Iisus, se găsea în grădina lui Lazăr în faţa mormântului gol al fratelui înviat al Martei şi al Mariei, repetând în mintea lor veştile pe care mesagerul lui David le adusese cu o oră înainte. Iacob a fost întotdeauna înclinat să creadă în misiunea pe Pământ a fratelui său, dar a pierdut de mult timp contactul cu lucrarea lui Iisus şi a căzut pradă gravelor îndoieli cu privire la afirmaţia ulterioară a apostolilor cum că Iisus era Mesia. Întreaga familie a fost surprinsă şi aproape descumpănită de vestea adusă de mesager. Iacob era încă în faţa mormântului gol a lui Lazăr atunci când sosise Magdalena şi când a relatase înfiorată întregii familii experienţele sale de la primele ore ale dimineţii lângă mormântul lui Iosif. Înainte ca ea să fi sfârşit, au sosit şi David Zebedeu cu mama sa; Rut, fireşte, a crezut în relatare, iar Iuda a făcut la fel după ce vorbise cu David şi cu Salomeea.

^{(2032.1) 190:2.3} Între timp, în vreme ce era căutat Iacob şi înainte de a fi găsit, atunci când stătea acolo în grădină lângă mormânt, acesta a avut conştiinţa unei prezenţe în apropiere ca şi cum cineva i-ar fi atins umărul. Când s-a întors să se uite el a văzut apariţia treptată a unei forme stranii lângă el. Era prea uimit pentru a vorbi şi prea înfricoşat pentru a mai fugi. Atunci forma aceea ciudată a vorbit astfel : „Iacobe, vin să te chem în slujba împărăţiei. Alătură-te cu seriozitate fraţilor tăi şi urmează-mă.” Când Iacob şi-a auzit rostit numele el a ştiut că fratele său, Iisus, era acela care i se adresase. Tuturor le era mai greu sau mai puţin greu să întâlnească forma morontială a Maestrului însă au fost puţini aceia dintre ei care să nu-i poată recunoaşte vocea sau să-i identifica altfel seducătoarea lui personalitate de îndată ce a început să comunice cu ei.

^{(2032.2) 190:2.4} Dându-şi seama că Iisus i se adresa lui, Iacob s-a lăsat în genunchi strigând: „Tatăl şi fratele meu”, însă Iisus l-a rugat să rămână în picioare în timp ce îi vorbea. Au mers în grădină şi au vorbit timp vreo trei minute. Au vorbit despre experienţele de odinioară şi de previziunile privind viitorul apropiat. În timp ce se apropiau de casă Iisus spuse: „La revedere, Iacobe, până când vă voi saluta pe toţi împreună.”

^{(2032.3) 190:2.5} Iacob s-a năpustit în casă în timp ce era căutat la Betphage, şi a strigat: „Tocmai l-am văzut pe Iisus şi am vorbit cu el. Va sta de vorbă cu toţi. El nu este mort; a reînviat! A dispărut din faţa mea spunând: ‘La revedere până când vă voi saluta pe toţi împreună.’” Abia de terminase de vorbit când s-a întors Iuda şi Iacob i-a repetat şi lui povestea întâlnirii sale cu Iisus în grădină. Atunci au început cu toţi să creadă în reînvierea lui Iisus. Iacob a anunţat acum că nu se va întoarce în Galileea, iar David a strigat: „El nu a fost zărit doar de nişte femei emoţionate, ci chiar şi unii bărbaţi curajoşi au început să-l vadă. Mă aştept să-l văd şi eu însumi.”

^{(2032.4) 190:2.6} David nu a avut prea mult de aşteptat, căci a cincia apariţie a lui Iisus, recunoscută de muritori, a avut loc cu puţin înainte de ora două după amiază, chiar în această casă a Martei şi a Mariei. Maestrul s-a făcut vizibil membrilor familiei lui pământeşti şi prietenilor, douăzeci de persoane în total. El a apărut la uşa din spate care era deschisă şi le-a spus: „Pace vouă. Salutări celor care au fost cândva lângă mine când eram în trup, şi comuniune pentru fraţii mei şi surorile mele în împărăţia cerurilor. Cum aţi putut avea îndoieli? De ce aţi aşteptat atâta până să alegeţi a urma cu toată inima lumina adevărului? Intraţi deci toţi în comuniune cu Duhul Adevărului în împărăţia Tatălui.” Pe când începeau să-şi revină din primul şoc al uimirii lor şi au dat să se apropie de el ca pentru a-l îmbrăţişa, el a dispărut din vederea lor.

^{(2032.5) 190:2.7} Ei au vrut toţi să dea fuga în oraş pentru a povesti apostolilor ceea ce s-a întâmplat însă Iacob i-a reţinut. Doar Mariei Magdalena i s-a îngăduit să se întoarce la casa lui Iosif. Iacob le-a interzis să anunţe public faptul acestei vizite morontiale din cauza anumitor lucruri pe care Iisus i le-a spus lui când au vorbit în grădină, dar Iacob nu a destăinuit nimic mai mult în privinţa discuţiei sale din ziua aceea, acasă la Lazăr în Bethania, cu Maestrul înviat.

3. Acasă la Iosif

^{(2033.1) 190:3.1} A cincia manifestare morontială a lui Iisus, recunoscută de ochii muritori a avut loc în prezenţa a vreo douăzeci şi cinci de credincioase adunate în casa lui Iosif din Arimatheea, către ora patru şi jumătate a aceleiaşi după amiezi de duminică. Maria Magdalena se înapoiase la Iosif cu câteva minute înainte de această apariţie. Iacob, fratele lui Iisus a cerut să nu se spună nimic apostolilor în privinţa apariţiei Maestrului la Bethania însă nu i-a putut cere Mariei să nu relateze evenimentul surorilor ei credincioase. Aşadar, după ce Maria le-a făcut pe toate surorile ei credincioase să jure că vor păstra taina, ea a început să le povestească tot ceea ce se întâmplase în timpul şederii ei la Bethania cu familia lui Iisus. Ea era în toiul acestei povestirii pasionante, când o tăcere bruscă şi solemnă s-a lăsat asupra acestor femei. Ele vedeau în mijlocul grupului lor forma în întregime vizibilă a lui Iisus reînviat. El le-a salutat spunând: „Pacea fie cu voi. În comuniunea împărăţiei nu va exista nici iudeu, nici gentil, nici bogat nici sărac, nici om liber nici sclav, nici bărbat nici femeie. Şi voi sunteţi chemate să faceţi publică vestea cea bună a eliberării omenirii prin evanghelia filiaţiei cu Dumnezeu în împărăţia cerurilor. Mergeţi în lumea largă să proclamaţi această evanghelie şi să o confirmaţi credincioşilor în această credinţă. În timp ce veţi face acestea, să nu uitaţi să-i vindecaţi pe cei bolnavi şi să-i întăriţi pe cei care sunt şovăitori şi temători. Voi fi cu voi întotdeauna, chiar şi la marginea Pământului.” După ce vorbise astfel el a dispărut vederea lor, în timp ce femeile îşi plecau faţa şi se închinau în tăcere.

^{(2033.2) 190:3.2} Maria Magdalena a fost martora a patru dintre apariţiile morontiale ale lui Iisus survenite până în momentul acela.

^{(2033.3) 190:3.3} Ca urmare a trimiterii mesagerilor în toiul dimineţii şi datorită dezvăluirii inconştiente a unor indicii referitoare la apariţia lui Iisus în casa lui Iosif, conducătorii iudei au început să îşi dea seama la începutul serii că zvonul învierii lui Iisus s-a răspândit în oraş şi că numeroase persoane pretindeau că l-ar fi văzut. Membrii sinedriului au fost profund tulburaţi de aceste zvonuri. După ce l-a consultat în grabă pe Anna, Caiafa a convocat o reuniune a sinedriului în aceeaşi seară la ora opt. La această reuniune s-au luate măsuri pentru a se exclude din sinagogă orice persoană care ar fi menţionat reînvierea lui Iisus. S-a sugerat chiar că oricine va pretinde că l-ar fi văzut să fie trimis la moarte. Cu toate acestea, această propunere nu a fost supusă la vot, deoarece adunarea a căzut într-o confuzie apropiată de panica reală. Sanhedrinii îndrăzniseră să creadă că terminaseră cu Iisus. Ei aveau să descopere curând că adevăratele lor necazuri cu Omul din Nazareth tocmai începuseră.

4. Apariţia în faţa Grecilor

^{(2033.4) 190:4.1} Către ora patru şi jumătate, în locuinţa unuia Flavius, Maestrul şi-a făcut a şasea apariţie morontială unui număr de patruzeci de greci reuniţi acolo. În timp ce aceştia erau ocupaţi cu discutarea relatărilor asupra învierii Maestrului, acesta s-a manifestat în mijlocul lor cu toate că uşile au fost bine închise. El le-a vorbit astfel: „Pacea să fie cu voi. Cu toate că Fiul Omului a apărut pe Pământ printre iudei, el a venit să slujească pe lângă toţi oamenii. În împărăţia Tatălui meu nu vor exista nici iudei, nici gentili. Voi sunteţi cu toţii fraţi, fii ai lui Dumnezeu. Mergeţi deci la toată lumea pentru a proclama această evanghelie a salvării aşa cum aţi primit-o de la ambasadorii împărăţiei şi vă voi pune în comuniunea fraternităţii fiilor Tatălui în credinţă şi în adevăr.” După ce le-a dat această misiune grecilor el s-a despărţit de ei şi nu l-au mai văzut. Ei au rămas în casă toată seară; erau prea copleşiţi de mirare şi frică pentru a se mai aventura afară. Nici unul dintre aceşti greci nu a putut dormi în noaptea aceea. Ei au rămas treji şi au discutat aceste lucruri, sperând că Maestrul le va mai face o vizită. Existau în acest grup numeroşi greci care erau la Ghetsimani când soldaţii l-au arestat pe Iisus şi când Iuda l-a trădat cu un sărut.

^{(2034.1) 190:4.2} Zvonul învierii lui Iisus şi relatările referitoare la numeroasele sale apariţii înaintea discipolilor săi s-au răspândit cu repeziciune. Tot oraşul este cuprins de o mare frenezie. Deja Maestrul apăruse înaintea familiei sale, a femeilor şi a grecilor şi curând el se va manifesta în mijlocul apostolilor. Sinedriul nu va întârzia să înceapă să i-a în considerare aceste noi probleme care s-au impus atât de brusc asupra conducătorilor iudeilor. Iisus se gândeşte mult la apostolii săi, însă doreşte să îi lase în pace pentru încă câteva ore de reflecţie solemnă şi de consideraţie atentă înainte de a-i vizita.

5. Plimbarea cu cei doi fraţi

^{(2034.2) 190:5.1} La Emmaus, la aproximativ doisprezece kilometri vest de Ierusalim trăiau doi fraţi păstori care petrecuseră săptămâna Paştelui la Ierusalim luând parte la sacrificii, la ceremonii şi la serbări. Cel mai în vârstă, Cleopa, credea mai mult sau mai puţin în Iisus. Cel puţin el a fost alungat din sinagogă. Fratele său, Iacob nu era credincios cu toate că a fost foarte intrigat de ceea ce a auzit despre învăţăturile şi lucrările Maestrului.

^{(2034.3) 190:5.2} În această după amiază de duminică, la cinci kilometri de Ierusalim şi cu câteva minute înainte de orele cinci, cei doi fraţi mergeau pe calea Emmausului, vorbind cu mare seriozitate despre Iisus, despre învăţătura sa şi despre lucrările sale şi în special despre zvonurile ce relatau că mormântul lui era gol şi că nişte femei au vorbit cu el. Cleopa era pe jumătate dispus să creadă în aceste relatări însă Iacob afirma cu insistenţă că toată treaba era probabil o mistificare. În timp ce se contraziceau şi dezbăteau chestiunea astfel pe drumul de întoarcere acasă, manifestarea morontială a lui Iisus, a şaptea sa apariţie, s-a apropiat de cei doi călători. Cleopa l-a auzit adesea pe Iisus propovăduind şi împărţise cu el masa de mai multe ori la credincioşii din Ierusalim, însă nu l-a recunoscut pe Maestru nici măcar când acesta le-a vorbit direct.

^{(2034.4) 190:5.3} După ce i-a însoţit până la capătul drumului Iisus a spus: „Despre ce vorbeaţi voi cu atâta seriozitate când am dat eu peste voi?” Când el a spus aceasta cei doi fraţi au stat pe loc şi s-au uitat la el cu o tristă surprindere . Cleopa a spus: „Este oare posibil ca tu să stai în Ierusalim şi să nu şti despre lucrurile care tocmai s-au petrecut acolo?” Maestrul a întrebat: „Ce lucruri?” Cleopa a răspuns: „Dacă tu nu şti nimic despre aceste chestiuni, atunci tu eşti singurul din tot Ierusalimul care nu a auzit zvonurile referitoare la Iisus din Nazareth, care era un profet puternic în cuvinte şi în fapte în faţa lui Dumnezeu şi a poporului. Şefii preoţilor şi conducătorii noştri l-au dat romanilor cerând să fie răstignit. Or, mulţi dintre noi am sperat că el va fi acela care va elibera Israelul de sub jugul gentililor. Însă aceasta nu este totul. Noi suntem acum în a treia zi de la răstignirea sa şi nişte femei ne-au surprins când au declarat că au mers la mormânt şi l-au găsit gol. Aceleaşi femei au repetat cu insistenţă că ele au stat de vorbă cu acest om şi au susţinut că el a înviat din morţi. Iar când ele s-au dus să le povestească acestea oamenilor, doi dintre apostolii lui au alergat să vadă mormântul şi l-au găsit, de asemenea, gol.” Aici Iacob şi-a întrerupt fratele pentru a spune: „însă nu l-au văzut pe Iisus.”

^{(2035.1) 190:5.4} Şi cum mergeau ei aşa Iisus le-a spus: „Cât de greu pricepeţi voi adevărul! Dacă îmi spuneţi că voi tocmai discutaţi despre învăţăturile şi lucrările acestui om atunci eu pot să vă iluminez, căci sunt mai mult decât familiar cu aceste învăţături. Nu vă amintiţi ceea ce a propovăduit Iisus întotdeauna, cum că împărăţia sa nu era din această lume şi că toţi oamenii, fiind fii ai lui Dumnezeu, ar trebui deci să găsească eliberarea şi libertatea în bucuria spirituală şi în comuniunea fraternă a slujirii cu dragoste în acest nou regat al adevărului şi al iubirii Tatălui celest. Nu vă mai amintiţi cum acest Fiu al Omului a proclamat mântuirea lui Dumnezeu pentru toţi oamenii, vindecându-i pe cei bolnavii şi pe cei plăpânzi şi eliberându-i pe cei care erau legaţi de teamă şi înrobiţi de rău? Nu ştiţi că acest om din Nazareth a spus discipolilor săi că va trebui să meargă la Ierusalim şi să fie dat duşmanilor săi, care îl vor condamna la moarte, şi că va reînvia în cea de-a treia zi? Nu vi s-au spus oare toate aceste lucruri şi nu aţi citit voi niciodată pasajele din scripturi referitoare la această zi de mântuire pentru iudei şi pentru gentili unde este spus că în el toate familiile Pământului vor fi binecuvântate, că el va auzi chemarea celor aflaţi în nevoie şi va salva sufletele săracilor care îl vor căuta? Că toate naţiunile îl vor socoti binecuvântat? Că acest Eliberator va fi ca umbra unei mari stânci, pe un pământ istovit, că va hrăni turma ca un adevărat păstor ţinând mieii în braţele sale şi purtându-i cu tandreţe în sânul său? Că va deschide ochii orbilor spirituali şi va scoate la lumină prizonierii disperării afară în deplina libertate şi în lumină? Că toţi cei care sunt în întuneric vor vedea marea lumină a salvării eterne? Că va alina inimile zdrobite, va proclama libertatea celor prinşi în păcat şi va deschide porţile închisorii sclavilor fricii şi celor care sunt înlănţuiţi de rău? Că îi va consola pe cei necăjiţi şi va revărsa asupra lor bucuria salvării în locul necazurilor şi al asupririi? Că va fi dorinţa tuturor naţiunilor şi bucuria veşnică a celor care caută dreptatea? Că acest fiu al adevărului şi al dreptăţii se va ridica asupra lumii cu o lumină a vindecării şi cu o putere a salvării? Chiar şi că el îşi va salva poporul de păcatele lui, că îi va căuta şi salva cu adevărat pe cei care sunt pierduţi. Că el nu va distruge pe cei slabi, ci va aduce mântuirea tuturor cărora le este foame şi sete de dreptate. Că cei care cred în el vor avea viaţă veşnică. Că îşi va răspândi spiritul peste toată carnea şi că pentru fiecare credincios, acest Spirit al Adevărului va fi o sursă de apă vie ţâşnind până la viaţa veşnică. Nu aţi înţeles măreţia evangheliei împărăţiei pe care v-a dat-o acest om ? Oare nu pricepeţi cât de mare este mântuirea de care beneficiaţi?”

^{(2035.2) 190:5.5} Între timp ei se apropiaseră de satul în care locuiau aceşti doi fraţi. Aceşti doi oameni nu au mai rostit nici un cuvânt de când începuse Iisus să le propovăduiască pe drum. Ei au ajuns curând în faţa umilei lor locuinţe şi Iisus s-a despărţit de ei continuând să coboare pe drum însă ei l-au rugat să intre să rămână cu ei. Ei au insistat să înnopteze la ei, deoarece se lăsa noaptea şi Iisus a consimţit. La foarte puţin timp după ce au intrat în casă ei s-au aşezat să mănânce. Fraţii i-au dat pâinea să o binecuvânteze şi când au început să rupă din ea şi să le-o împartă ochii li s-au deschis, Cleopa a recunoscut că oaspetele lor era Maestrul însuşi. Imediat ce Cleopa a zis: „Este Maestrul!” Iisus morontial a dispărut din vederea lor.

^{(2036.1) 190:5.6} Atunci şi-au spus unul altuia: „Nu este de mirare că inimile ne-au fost înflăcărate când ne-a vorbit în timp ce mergeam de-a lungul drumului! şi în timp ce deschidea înţelegerii noastre învăţăturile Scripturilor!”

^{(2036.2) 190:5.7} Ei nu s-au oprit. Îl văzuseră pe Maestrul morontial. Au ieşit în fugă din casă grăbindu-se înapoi la Ierusalim pentru a răspândi vestea cea bună a Mântuitorului reînviat.

^{(2036.3) 190:5.8} Către ora nouă din seara aceea, chiar înainte de apariţia Maestrului înaintea celor zece apostoli, aceşti doi fraţi înflăcăraţi au venit la ceilalţi apostoli, în camera de sus, declarând că l-au văzut pe Iisus şi au vorbit cu el. Ei au povestit tot ceea ce le spusese Iisus şi cum l-au identificat ei în momentul în care rupea pâinea.

Până la o nouă revedere … pace și lumină pentru toți !

Constantin RUSU

Share this:

      HRISTOS A ÎNVIAT !  … 9 aprilie anul 30 – 1989 de ani de la învierea Domnului

Dragii mei, Hristos a înviat pentru noi toți aducând astfel lumină în sufletele și inimile noastre și dăruindu-ne o nouă viață prin învierea Sa.

Cu ocazia sfintelor sărbători pascale fie ca lumina sfântă a învierii Domnului Iisus Hristos să umple inimile noastre a tuturor copiilor Lui cu bucuria învierii Sale .. care să curețe și să  transforme ființele noastre dându-ne astfel o nouă viață și lumină.

Vă urez Paște fericit, Sărbători fericite și luminate, alături de cei dragi precum și  tradiționalul Hristos a înviat !

Dar spiritual : O Iisuse    –  muzica CoRus 

         O Iisuse  –  versuri Aneta Giocaș & Constantin Rusu

O Iisuse Lumina Vie a Lumii 

O Iisuse Fiul lui Dumnezeu

O Iisuse Mântuitorul lumii

O mântuiestene pe noi

. 

Că din iubire și din  durere

Te-ai îndurat de noi toți

Din dăruire  și  din iubire

Tu ne-ai mântuit pe noi toți

 .

O Iisuse Lumina Vie a Lumii 

O Iisuse Fiul Lui Dumnezeu 

Aprinde-a noastră Lumină 

Iubirea Ta să strălucească în noi toți 

 .

Ca din Lumina Ta Cerească 

Umplut să fie cerul și pământul 

Din Grația Ta Cerească 

Lumina Ta Dumnezeiască 

 .

O Iisuse Invățătorul Lumii

O Iisuse Iubirea Lui Dumnezeu 

Revarsă peste noi întelepciunea 

Pacea și Bucuria Învierii Tale 

 .

Că din a Tatalui Lumină 

Ca Unic Fiu de Dumnezeu 

Tu porți coroana cea cerească 

Tu Împăratul cel slăvit al tuturor !

 .

 .

         Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia                                                                              

                                          Învierea

Învirea Domnului IIsus – conform cărții Urantia a avut loc Dumina 9 aprilie anul 30

1. Tranzitul morontial

2. Corpul material al lui Iisus

3. Reînvierea epocală

4. Descoperirea mormântului gol

5. Petru şi Ioan la mormânt

                                                                                 …

   Cine dorește să citească materialul în original – adică fără unele pasaje colorate, sublinieri sau boldiri care îmi aparțin – o poate face de pe linkul de mai jos

             http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/citeste-cartea-urantia-online

Capitolul 189

Învierea

^{(2020.1) 189:0.1} LA PUŢIN după înmormântarea lui Iisus, vineri după-amiază, şeful arhanghelilor din Nebadon, prezent atunci pe Urantia a convocat consiliul său la reînvierea creaturilor înzestrate cu voinţă adormite şi a început să studieze o posibilă tehnică pentru reînvierea lui Iisus. Aceşti fii reuniţi ai universului local, creaturile lui Mihail, au făcut aceasta pe propria lor răspundere. Nu Gabriel îi adunase. Către miezul nopţii ei au ajuns la concluzia că creatura nu putea să facă nimic pentru a înlesni învierea creatorului. Erau dispuşi să accepte sfatul lui Gabriel care i-a făcut să înţeleagă că, de vreme ce Iisus „îşi dăduse viaţa de bunăvoie, avea, totodată, puterea de a o relua la propria sa hotărâre.” Puţin după încheierea acestui consiliu de arhangheli Purtători ai Vieţii şi de diverşi asociaţi ai lor în lucrarea de reabilitare a creaturii şi a creaţiei morontiale, Ajustorul Personalizat al lui Iisus a luat cuvântul; el comanda personal legiunile celeste reunite atunci pe Urantia şi s-a adresat în termenii următori acestor veghetori care aşteptau cu nerăbdare:

^{(2020.2) 189:0.2} ”Nici unul dintre voi nu poate face nimic pentru a-l ajuta pe Tatăl vostru Creator să revină la viaţă. În calitate de muritor al tărâmului el a trecut prin experienţa morţii trupeşti şi în calitate de suveran al unui univers el trăieşte încă. Ceea ce observaţi este tranzitul muritor al lui Iisus din Nazareth de la viaţa în trup la viaţa în morontia. Tranzitul spiritului acestui Iisus s-a încheiat în ziua care m-am separat de personalitatea sa şi am devenit îndrumătorul vostru temporar. Tatăl vostru Creator a ales să trăiască toată experienţa creaturilor sale muritoare de la naşterea pe lumile materiale până la statutul existenţei autentice în calitate de spirit, trecând prin moartea naturală şi prin reînvierea morontiei. Veţi observa o anumită fază a acestei experienţe însă nu vă este permis să participaţi la ea. Nu puteţi face pentru Creator ceea ce faceţi de obicei pentru creaturi. Un Fiu Creator are în el însuşi puterea de a se manifesta sub înfăţişarea oricăruia dintre fiii săi creaţi şi are el însuşi puterea de a abandona viaţa sa vizibilă şi apoi de a o prelua din nou. El dispune de această putere datorită comandamentului direct al Tatălui din Paradis, şi ştiu despre ce vorbesc.”

^{(2020.3) 189:0.3} După ce l-au auzit pe Ajustorul Personalizat exprimându-se astfel ei au luat toţi o atitudine de aşteptare neliniştită, de la Gabriel până la cel mai umil heruvim. Ei vedeau corpul muritor al lui Iisus în mormânt; ei îşi dădeau seama de dovezile de activitate ale preaiubitului lor Suveran în univers şi fără să înţeleagă aceste fenomene, ei aşteptau cu răbdare urmarea evenimentelor.

1. Tranzitul morontial

^{(2020.4) 189:1.1} Duminică dimineaţa, la ora două şi patruzeci şi cinci, comisia paradisiacă de întrupare a ajuns în acest loc. Ea se compunea din şapte personalităţi ale Paradisului neidentificate, care s-au desfăşurat imediat în jurul mormântului. La ora trei fără zece, intense vibraţii de activităţi mixte, materiale şi morontiale, au început să emane din proaspătul mormânt al lui Iosif din Arimatheea şi la ora trei şi două minute, în această duminică, 9 aprilie, anul 30, forma şi personalitatea morontială reînviate a lui Iisus din Nazareth au ieşit din mormânt.

^{(2021.1) 189:1.2} După ce Iisus reînviat a ieşit din mormântul său, corpul de carne în care a trăit şi a înfăptuit pe Pământ pentru o perioadă de aproape treizeci şi şase de ani se află încă în nişa altarului intact şi învelit în pânza de in, exact aşa cum a fost culcat vineri după-amiază de Iosif şi de tovarăşii lui. Piatra ce închidea intrarea mormântului nu a suferit nici cea mai mică deplasare. Sigiliul lui Pilat era intact. Soldaţii erau de gardă; gărzile templului au vegheat fără întrerupere. Garda romană se schimbase la miezul nopţii. Nici unul din aceşti paznici nu bănuia că obiectul pazei lor se înălţase la o formă de existenţă nouă şi superioară, nici că acest corp pe care îl păzeau nu mai era decât un înveliş exterior lepădat, de acum înainte fără nici o legătură cu personalitatea morontială eliberată şi reînviată a lui Iisus.

^{(2021.2) 189:1.3} Omenirea pricepe greu faptul că în tot ceea ce este personal, materia este doar scheletul morontiei, iar cele două sunt umbra realităţi spirituale durabile. Cât vă va trebui până ce veţi considera timpul ca imaginea în mişcare a eternităţii şi spaţiul ca umbra fugitivă a realităţilor Paradisului?

^{(2021.3) 189:1.4} După câte ştim, nici o creatură a acestui univers, nici o altă personalitate din vreun alt univers nu a jucat nici cel mai mic rol în reînvierea morontială a lui Iisus din Nazareth. Vineri el şi-a abandonat viaţa în calitate de muritor al tărâmului. Duminică dimineaţa el a reluat-o în calitate de fiinţă morontială a sistemului Sataniei, în Norlatiadek. Sunt multe lucruri pe care nu le înţelegem cu privire la reînvierea lui Iisus, însă ştim că a avut loc după cum am relatat şi aproape de ora indicată. Putem, de asemenea, afirma că toate fenomenele cunoscute asociate cu acest tranzit de muritor sau înviere morontială se produc acolo în mormântul nou al lui Iosif din Arimatheea în care învelişul muritor material al lui Iisus se afla înfăşurat în faşele de înmormântare.

^{(2021.4) 189:1.5} Noi ştim că nici o creatură a universului local nu a participat la această trezire morontială. Am zărit cele şapte personalităţi ale Paradisului care înconjurau mormântul însă nu le-am văzut făcând nimic legat de trezirea Maestrului. Imediat ce Iisus a apărut alături de Gabriel, lângă mormânt, cele şapte personalităţi ale Paradisului şi-au arătat intenţia de a pleca imediat către Uversa.

^{(2021.5) 189:1.6} Să clarificăm acum definirea conceptului învierii lui Iisus, făcând declaraţiile următoare:

^{(2021.6) 189:1.7} 1. Corpul său material sau fizic nu făcea parte din personalitatea sa reînviată. Atunci când Iisus a ieşit din mormânt corpul său de carne a rămas intact în mormânt. Maestrul s-a ridicat din mormântul său fără să deplaseze pietrele care blocau intrarea şi fără să rupă sigiliul lui Pilat.

^{(2021.7) 189:1.8} 2. El nu s-a ridicat din mormânt nici ca spirit, nici ca Mihail al Nebadonului; el nu a apărut sub forma Suveranului Creator asemănătoare aceleia pe care o avea înaintea încarnării sale sub înfăţişarea trupului muritor pe Urantia.

^{(2021.8) 189:1.9} 3. El a ieşit din mormântul lui Iosif exact sub înfăţişarea personalităţilor morontiale ale celor care, ca fiinţe ascendente morontiale reînviate, ies la iveală din sălile de înviere ale primei lumi palat a sistemului local din Satania. Prezenţa monumentului comemorativ al lui Mihail în centrul vastei curţi a sălilor de înviere din lumea palat numărul unu ne îndeamnă să presupunem că învierea Maestrului pe Urantia a fost produsă într-un anume fel pe această primă lume palat a sistemului.

^{(2022.1) 189:1.10} Prima faptă a lui Iisus ieşind din mormânt a fost să-l salute pe Gabriel şi să-l roage să îşi asume în continuare responsabilitatea administrativă a treburilor universului său sub conducerea lui Emanuel. Apoi l-a rugat pe şeful melchizedecilor să transmită salutările sale personale lui Emanuel. Apoi el a cerut celor Prea Înalţi din Edentia atestarea Celor Îmbătrâniţi de Zile cu privire la tranzitul său de muritor. Apoi s-a întors către adunarea grupurilor morontiale ale celor şapte lumi palat reunite acolo pentru a saluta Creatorul şi pentru a-i ura bun venit în calitate de creatură a ordinului lor. Iisus a rostit primele cuvinte ale carierei post muritoare. Iisusul morontial le-a spus: „ După ce mi-am desăvârşit viaţa în trup, eu aş dori acum să mă opresc aici un timp în forma mea de tranziţie pentru a cunoaşte şi mai bine viaţa creaturilor mele ascendente şi pentru a urma revelaţiile voinţei Tatălui meu care este în Paradis.”

^{(2022.2) 189:1.11} După ce a vorbit astfel, Iisus a făcut semn Ajustorului Personalizat şi toate inteligenţele universului care se reuniseră pe Urantia pentru a fi martore ale învierii au fost imediat rugate să plece la posturile lor respective în univers.

^{(2022.3) 189:1.12} Iisus a început apoi să stabilească contactele pe nivel morontial şi luă la cunoştinţă, în calitate de creatură de exigenţele vieţii pe care a ales s-o să trăiască pe parcursul acestei scurte perioade pe Urantia. Această iniţiere în lumea morontială a cerut mai mult de o oră de timp terestru, dar a fost de două ori întreruptă de dorinţa lui Iisus de a comunica cu vechii lui asociaţi în trup veniţi din Ierusalim pentru a scruta cu uimire mormântul gol şi a descoperi ceea ce considerau ca o dovadă a învierii sale.

^{(2022.4) 189:1.13} Tranzitul lui Iisus în calitate de muritor, reînvierea morontială a Fiului Omului, este acum realizată. Experienţa tranzitorie a Maestrului în calitate de personalitate mediană între nivelul material şi nivelul spiritual a început. Şi el a realizat toate acestea printr-o putere inerentă lui însuşi. Nici o personalitate nu i-a adus nici un ajutor. El trăieşte acum în calitate de Iisus morontial şi,în vreme ce a început această viaţă morontială, corpul său material de carne zace intact în mormânt. Soldaţii sunt încă de gardă, iar sigiliul guvernatorului de pe pietre nu a fost încă rupt.

2. Corpul material al lui Iisus

^{(2022.5) 189:2.1} La ora trei şi zece, în timp ce Iisus înviat fraterniza cu personalităţile morontiale adunate din cele şapte lumi palat Sataniei, şeful arhanghelilor, – îngerii învierii – l-a abordat pe Gabriel şi i-a cerut corpul muritor al lui Iisus, spunând: „Noi nu avem dreptul să participăm la învierea morontială a suveranului nostru Mihail după experienţa sa de manifestare, însă am dori ca învelişul său muritor să ne fie dat pentru a-l dizolva imediat. Noi nu ne propunem să folosim tehnica noastră de dematerializare, noi vrem doar să invocăm procesul de accelerare al timpului. Am văzut Suveranul nostru trăind şi murind pe Urantia; este suficient. Vom scuti legiunile Cerului de amintirea de a fi suportat spectacolul lentei descompuneri a formei umane a Creatorului şi Suportul universului. În numele inteligenţei celeste din întregul Nebadon, cer un ordin încredinţându-mi garda corpului muritor al lui Iisus din Nazareth şi dându-ne puterea de a proceda la disoluţia sa imediată.”

^{(2023.1) 189:2.2} În timp ce Gabriel a stat de vorbă cu Conducătorul Preaînalţilor Edentiei, arhanghelul purtător de cuvânt al legiunilor celeste a primit permisiunea de a dispune după cum doreşte de învelişul fizic al lui Iisus.

^{(2023.2) 189:2.3} Când cererea sa a fost executată, şeful arhanghelilor a chemat în ajutorul său un mare număr din asociaţii săi, cât şi o mulţime de reprezentanţi din ordinele personalităţilor celeste. Apoi, cu ajutorul medianilor Urantiei, el a început să lucreze pentru a lua în posesie corpul fizic al lui Iisus. Acest corp muritor era o creaţie pur materială, literalmente fizică. Nu putea fi scos din mormânt în modul în care forma morontială reînviată a putut să scape din mormântul pecetluit. Cu ajutorul anumitor personalităţi morontiale auxiliare se poate ca în anumite momente forma morontială să fie făcută asemenea celei a spiritului,astfel încât devine indiferentă la materia obişnuită. În alte momente însă ea poate fi distinsă şi atinsă de fiinţe materiale, cum ar fi muritorii împărăţiei.

^{(2023.3) 189:2.4} În timp ce arhanghelii şi asistenţii lor s-au pregătit să mute corpul lui Iisus din mormânt înainte de a dispune de el cu respect şi demnitate prin procesul disoluţiei cvasi-instantanee, medianii secundari ai Urantiei au fost însărcinaţi să îndepărteze cei doi bolovani care blocau intrarea în mormânt. Cea mare era un enorm bloc circular asemănător unei pietre de moară, ea se deplasa pe un şanţ tăiat în stâncă astfel încât putea fi rostogolită înainte şi înapoi pentru a deschide sau închide mormântul. Când paznicii iudei şi soldaţii romani care păzeau au văzut, la lumina dimineţii, enorma piatră care aparent începuse singură să se rostogolească pentru a deschide intrarea mormântului – fără nici un mijloc vizibil care să explice această mişcare – au fost cuprinşi de panică şi au fugit de acolo. Iudeii au fugit mai întâi la ei acasă, iar mai târziu la templu pentru a relata aceste fapte căpitanului. Romanii au fugit la fortăreaţa Antiohiei şi imediat ce centurionul a sosit la postul său, ei i-au reportat cele văzute.

^{(2023.4) 189:2.5} Mituindu-l pe trădătorul Iuda, conducătorii iudei începuseră sordida operaţiune de aşa-zisă debarasare de Iisus. Acum, în faţa acestei noi situaţii stânjenitoare, în loc să se gândească să pedepsească gărzile care şi-au părăsit postul, ei au recurs la mituirea aceste gărzi şi soldaţi romani. Au dat o sumă de bani fiecăruia dintre cei douăzeci de oameni cu ordinul să spună tuturor astfel: „în timp ce dormeam, în cursul nopţii, discipolii lui Iisus au năvălit peste noi şi i-au luat corpul”, iar conducătorii iudei au promis solemn soldaţilor să îi apere în faţa lui Pilat dacă vreodată guvernatorul ar afla că acceptaseră mită.

^{(2023.5) 189:2.6} Credinţa creştină în învierea lui Iisus a fost bazată pe faptul „mormântului gol”. A fost într-adevăr un fapt că mormântul era gol însă acesta nu este adevărul învierii. Mormântul era într-adevăr gol când au sosit primii credincioşi şi acest fapt, asociat cu acela al învierii neîndoielnice a Maestrului a dus la formularea unei credinţe neconforme cu adevărul: Învăţătura că corpul material al lui Iisus a fost ridicat din mormânt. Adevărul cu privire la realităţile superioare şi la valorile eterne nu poate fi întotdeauna stabilit printr-o combinaţie de fapte aparente. Cu toate că faptele individuale pot fi exacte din punct de vedere material nu urmează în mod necesar că gruparea unui anumit număr de fapte trebuie să conducă în mod necesar la concluzii spirituale veridice.

^{(2023.6) 189:2.7} Mormântul lui Iosif era gol nu pentru că corpul lui Iisus a fost reanimat sau reînviat ci pentru că legiunile celeste au primit autorizaţia cerută să-l supună unei disoluţii speciale şi excepţionale, o întoarcere „din ţărână în ţărână” fără intervenţia timpului şi fără influenţa proceselor obişnuite şi vizibile de descompunere muritoare şi de putrefacţie materială.

^{(2024.1) 189:2.8} Învelişul muritor al lui Iisus a suferit procesul natural de dezintegrare elementară care caracterizează toate corpurile umane pe Pământ, atâta doar că din punct de vederea al factorului timp acest mod de disoluţie naturală a fost considerabil accelerat şi mărit până la a deveni aproape instantaneu.

^{(2024.2) 189:2.9} Adevăratele dovezi ale învierii lui Mihail sunt de natură spirituală, cu toate că această învăţătură este coroborată cu mărturia numeroşilor muritori ai împărăţiei care l-au întâlnit şi l-au recunoscut pe Maestrul morontial reînviat, şi au comunicat cu el. Iisus a făcut parte din experienţa personală a circa o mie de fiinţe umane înainte de a dispărea în cele din urmă de pe Urantia.

3. Reînvierea epocală

^{(2024.3) 189:3.1} Puţin după ora patru dimineaţa din ziua aceea de duminică, Gabriel a convocat arhanghelii lângă el şi s-a pregătit să inaugureze reînvierea generală de la sfârşitul perioadei adamice pe Urantia. Când vasta oaste a serafimilor şi a heruvimilor participând la acest eveniment a fost aliniată în formaţie corespunzătoare, Mihail în forma sa morontială a apărut în faţa lui Gabriel spunând: „La fel cum fiecare are viaţa în el însuşi, tot astfel i-a fost dat şi Fiului să aibă viaţă în el însuşi. Cu toate că nu am reluat în întregime exerciţiul jurisdicţiei asupra universului meu limitarea pe care mi-o impun nu restrânge cu nimic acordarea vieţii tuturor fiilor mei adormiţi. Fie ca apelul nominal al reînvierii planetare să înceapă.”

^{(2024.4) 189:3.2} Circuitul arhanghelilor a operat atunci pentru prima dată pe Urantia. Gabriel şi armatele de arhangheli s-au dus la polul spiritual al planetei şi atunci când Gabriel a dat semnalul, vocea sa a fost transmisă ca un fulger pe prima dintre lumile palat sistemice. Ea spunea: „Prin ordinul lui Mihail, fie ca morţii unei epoci a Urantiei să reînvie!” Atunci toţi supravieţuitorii raselor umane de pe Urantia care au adormit încă din vremea lui Adam şi care nu au ajuns încă la judecată, au apărut în sălile învierii ale lumii palat pregătiţi pentru învestitura morontială. Şi într-o fracţiune de secundă serafimii şi asociaţii lor au fost gata de plecare către lumile palat. De obicei aceşti păzitori serafici, desemnaţi cândva pentru paza colectivă a acestor muritori supravieţuitori, ar fi fost prezenţi în momentul trezirii lor în sălile de înviere ale lumii palat, însă se găseau atunci pe Urantia, deoarece prezenţa lui Gabriel era necesară în legătură cu reînvierea morontială a lui Iisus.

^{(2024.5) 189:3.3} Nenumăraţi indivizi având păzitori serafici personali şi alţii atingând nivelul necesar de progres spiritual al personalităţii ajunseseră deja pe lumea palat de-a lungul epocilor ulterioare perioadei lui Adam şi a Evei. Şi cu toate că au existat numeroase şedinţe de înviere speciale şi milenare pentru fiii Urantiei prezentul eveniment era al treilea apel nominal planetar sau o înviere epocală completă. Prima a avut loc în vremea sosirii Prinţului Planetar, iar a doua în vremea lui Adam;cât despre a treia, ea marca reînvierea morontială, tranzitul lui Iisus din Nazareth în calitate de muritor.

^{(2024.6) 189:3.4} Când şeful arhanghelilor a primit semnalul de înviere planetară, Ajustorul Personalizat al Fiului Omului a renunţat la autoritatea sa asupra armatelor celeste adunate pe Urantia, trimiţându-i pe toţi aceşti fiii ai universului local care le compuneau înapoi sub jurisdicţia şefilor lor respectivi.

^{(2025.1) 189:3.5} Şi după ce a făcut astfel, Ajustorul a plecat către Salvington, în vederea înregistrării de către Emanuel încheierii tranzitului lui Mihail în calitate de muritor şi a fost imediat urmat de toate armatele celeste ale căror servicii nu mai erau cerute pe Urantia. Însă Gabriel a rămas pe Urantia cu Iisusul morontial. Aceasta este povestea evenimentelor învierii lui Iisus văzută de cei care i-au fost martori în momentul în care a avut realmente loc, şi degajată de limitările viziunii umane parţiale şi restrânse.

4. Descoperirea mormântului gol

^{(2025.2) 189:4.1} Trebuie să ne amintim că la apropierea momentului învierii lui Iisus, în dimineaţa acestei duminici devreme, cei zece apostoli au rămas la locuinţa lui Ilie şi a Mariei Marcu, unde dormeau în sala de sus, odihnindu-se pe aceleaşi divanuri pe care se lungiseră în timpul ultimei cine cu Maestrul lor. În această duminică dimineaţă era toţi adunaţi acolo, cu excepţia lui Toma. Acesta din urmă petrecuse câteva minute cu ei sâmbătă seara târziu, atunci când s-au strâns, însă vederea apostolilor, plus gândul la ceea ce se întâmplase cu Iisus depăşea puterea lui de îndurare. El s-a uitat bine la tovarăşii lui şi a părăsit îndată camera, mergând la Simon în Bethphage, unde se gândea că se va cufunda în durerea lui în singurătate. Apostolii sufereau toţi, nu atât de îndoială şi de disperare, cât de frică, de amărăciune şi de ruşine.

^{(2025.3) 189:4.2} La Nicodim erau adunaţi, cu David Zebedeu şi Iosif din Arimatheea, vreo doisprezece sau cincisprezece ucenici ai lui Iisus dintre cei mai bine văzuţi din Ierusalim. La Iosif din Arimatheea se găseau vreo cincisprezece sau douăzeci dintre principalele femei credincioase. Doar aceste femei s-au adăpostit în casa lui Iosif şi rămăseseră închise în decursul orelor zilei de Sabat şi în seara Sabatului astfel încât ele habar n-aveau de garda militară care păzea mormântul. Ele nu ştiau nici că a mai fost pusă o piatră în faţa intrării mormântului şi că sigiliul lui Pilat a fost pus pe cele două pietre.

^{(2025.4) 189:4.3} Puţin înainte de ora trei din această dimineaţă de duminică, când primele semne ale zorilor au apărut la răsărit, cinci dintre acele femei au plecat la mormântul lui Iisus. Ele pregătiseră o grămadă de alifii speciale pentru îmbălsămare şi aduceau cu ele multe feşi de lână. Ele aveau de gând să îmbălsămeze mai bine corpul lui Iisus şi să-l înfăşoare mai cu grijă cu noile feşi.

^{(2025.5) 189:4.4} Iată numele femeilor care au plecat în această misiune de ungere a trupului lui Iisus: Maria Magdalena, Maria, mama gemenilor Alfeu, Salomeea, mama fraţilor Zebedeu, Ioana, femeia din Chuza şi Suzana, fiica lui Ezra din Alexandria.

^{(2025.6) 189:4.5} Se apropia de trei şi jumătate când aceste cinci femei încărcate cu alifiile lor au sosit în faţa mormântului gol. În momentul în care au ieşit din Ierusalim pe poarta Damascului ele au întâlnit câţiva soldaţi, mai mult sau mai puţin cuprinşi de panică şi fugind în oraş. Aceasta le-a făcut să se oprească pentru câteva minute, dar, văzând că nu se mai întâmplă nimic, ele şi-au reluat drumul.

^{(2025.7) 189:4.6} Ele au fost surprinse văzând piatra dată la o parte pentru a lăsa loc liber intrării în mormânt, cu atât mai mult cu cât ele se întrebaseră de-a lungul căii: „Cine ne va ajuta să dăm piatra la o parte?” Ele şi-au lăsat jos povara şi au început să se uite una la alta cu teamă şi cu mare uimire. În timp ce stăteau acolo tremurând de frică, Maria Magdalena a îndrăznit să înconjoare piatra mai mare şi să intre în mormântul deschis. Acesta era situat în grădina lui Iosif, pe panta coastei orientale a drumului, şi era cu faţa spre est. La această ora , lumina zorilor noii dimineţi îi dădea Mariei posibilitatea de a vedea locul în care fusese întins trupul Maestrului şi pentru a constata că nu mai era acolo. În scobitura în piatră unde fusese culcat Iisus, Maria nu a văzut decât cârpa înfăşurată pe care fusese capul lui şi faşele cu care fusese înfăşat, rămase intacte, exact în poziţia în care se aflau ele pe piatră înainte ca armatele celeste să ia corpul. Giulgiul era la baza nişei mortuare.

^{(2026.1) 189:4.7} Când Maria zăbovise câteva clipe la intrarea în mormânt, căci la început nu distingea prea clar, ea văzuse că trupul lui Iisus dispăruse şi doar pânzele mortuare rămăseseră la loc, iar acum scoase un strigăt de alarmă şi de spaimă. Toate femeile erau încordate la maxim; ele erau sub tensiune încă de când îi întâlniseră pe soldaţii cuprinşi de panică de la poarta oraşului. Când Maria scoase acest strigăt de groază ele au fost numaidecât cuprinse de spaimă şi au luat-o imediat la fugă. Ele nu s-au oprit până ce n-au străbătut în fugă tot drumul până la poarta Damascului. În acel moment Ioana începuse să aibă mustrări de conştiinţă pentru că o părăsiseră pe Maria. Şi-a adunat tovarăşele şi cele patru o luară înapoi către mormânt.

^{(2026.2) 189:4.8} În timp ce se apropiau de mormânt, Maria Magdalena înfricoşată, care fusese şi mai îngrozită negăsindu-şi surorile aşteptând-o la ieşirea din mormânt, a alergat acum la ele şi a strigat cu nelinişte: „El nu mai este acolo – a fost luat!” Apoi ea le-a condus înapoi la mormânt şi au intrară toate pentru a constata că era gol.

^{(2026.3) 189:4.9} Cele cinci femei s-au aşezat atunci pe piatră lângă intrare şi au analizat situaţia. Lor nu le-a trecut prin minte că Iisus reînviase. Ele nu au văzut pe nimeni în timpul sabatului şi presupuneau că acest corp a fost transportat în alt loc de odihnă. Însă la cumpănirea acestei soluţii a dilemei lor, ele n-au reuşit să-şi explice aranjarea ordonată a feşilor mortuare. Cum ar fi putut fi luat corpul când înseşi faşele în care a fost înfăşurat erau la locul lor, aparent intacte pe treapta mortuară.

^{(2026.4) 189:4.10} În timp ce aceste femei erau aşezate acolo, la primele ore din zorii noii zile, ele s-au uitat într-o parte şi au văzut un străin tăcut şi nemişcat. Pentru o clipă au fost iarăşi cuprinse de teamă, însă Maria Magdalena se năpusti spre el, luându-l drept grădinar şi îi spuse: „Unde l-aţi dus pe Maestru? Unde l-au culcat? Spune-ne, ca să mergem acolo să-l luăm.” Văzând că străinul nu-i răspunde Maria începu să plângă. Atunci Iisus le vorbi femeilor astfel: „Pe cine căutaţi?” Maria răspunse: „Îl căutăm pe Iisus care a fost culcat în mormântul lui Iosif,dar nu mai este aici. Ştii unde a fost dus?” Atunci Iisus spuse: „Acest Iisus nu v-a spus chiar în Galileea că va muri, dar că va reînvia?” Aceste cuvinte le-au surprins pe femei, însă Maestrul era atât de schimbat încât ele nu îl recunoscură în lumina palidă a începutului de zi. În timp ce ele meditau la cuvintele sale, el se adresă Magdalenei cu o voce familiară, spunând: „Maria!” Auzind acest cuvânt de bine cunoscută simpatie şi de afectuoasă salutare, ea ştiu că era vocea Maestrului şi a îngenuncheat repede la picioarele lui strigând: „Domnul şi Stăpânul meu!” Toate celelalte femei recunoscură că era Maestrul care stătea în faţa lor într-o formă strălucitoare şi ele îngenuncheară imediat în faţa lui.

^{(2027.1) 189:4.11} Aceşti ochii omeneşti au fost făcuţi capabili să vadă forma morontială a lui Iisus datorită serviciului special al transformatorilor şi medianilor asociaţi anumitor personalităţi morontiale care îl însoţeau atunci pe Iisus.

^{(2027.2) 189:4.12} În timp ce Maria căuta să îi cuprindă picioarele, Iisus spuse: „Nu mă atinge Maria căci nu sunt aşa cum m-ai cunoscut în trup. Sub această formă voi rămâne un timp cu voi înainte de a urca la Tatăl meu. Mergeţi toate acum şi spuneţi apostolilor mei şi lui Petru că am înviat şi că mi-aţi vorbit.”

^{(2027.3) 189:4.13} Când aceste femei şi-au revenit din şocul uimirii, s-au întors în grabă în oraş la Ilie Marcu unde le-au povestit celor zece apostoli tot ceea ce li se întâmplase, însă apostolilor nu le venea să creadă. Ei au crezut mai întâi că femeile au avut o viziune, însă cum Maria Magdalena a repetat cuvintele pe care le adresase Iisus lor şi Petru şi-a auzit rostit numele, el a ieşit brusc din camera de sus, urmat îndeaproape de Ioan, pentru a ajunge cât mai repede la mormânt şi a vedea lucrurile el însuşi.

^{(2027.4) 189:4.14} Femeile au repetat celorlalţi apostoli povestea convorbirii lor cu Iisus, dar ei nu vroiau să creadă şi nu voiau să meargă să vadă cu ochii lor, precum făcuseră Petru şi Ioan.

5. Petru şi Ioan la mormânt

^{(2027.5) 189:5.1} În timp ce cei doi apostoli alergau către Golgota şi mormântul lui Iosif, gândurile lui Petru oscilau între teamă şi speranţă. Se temea să îl întâlnească pe Maestru, dar speranţa îi era aprinsă de povestea că Iisus i-a trimis un mesaj special. El era pe jumătate convins că Iisus era cu adevărat viu. El îşi amintea făgăduinţa sa de a învia în a treia zi. Lucru straniu, el nu se mai gândise la această făgăduinţă de la răstignire până în clipa aceasta când traversa grăbit Ierusalimul spre nord. În ceea ce îl priveşte pe Ioan, în timp ce ieşea din oraş în grabă, un extaz ciudat de bucuri şi de speranţa ţâşnea din sufletul său. El era pe jumătate convins că femeile îl văzuseră cu adevărat pe Maestrul reînviat.

^{(2027.6) 189:5.2} Fiind mai tânăr decât Petru, Ioan alergă mai repede decât el şi ajunse primul la mormânt. El se opri la poartă pentru a privi mormântul care se găsea exact în starea descrisă de Maria. Simon Petru ajunse imediat după el alergând, şi intrând văzu acelaşi mormânt gol cu faşele funerare aranjate într-un mod anume. După ce a ieşit Petru, a intrat şi Ioan, şi a văzut şi el toate acestea, apoi s-au aşezat amândoi pe piatră pentru a reflecta la semnificaţia a tot ceea ce au văzut şi auzit. Şezând ei acolo au început să se gândească la tot ceea ce le spusese Iisus, însă tot nu puteau să priceapă limpede ceea ce se întâmplase.

^{(2027.7) 189:5.3} Petru sugeră mai întâi că mormântul a fost jefuit, că duşmanii au furat trupul şi poate au mituit paznicii. Însă Ioan a tras concluzia că mormântul nu putea să fi lăsat într-o asemenea ordine dacă corpul ar fi fost furat. El ridică, de asemenea, întrebarea: cum au putut rămâne faşele la lor şi aparent intacte. S-au întors amândoi în mormânt pentru a examina mai îndeaproape faşele funerare. Ieşind pentru a doua oară ei o găsiră pe Maria Magdalena care se întorsese şi care plângea în faţa intrării. Maria mersese către apostoli cu convingerea că Iisus se sculase din mormânt, dar când toţi refuzaseră să creadă relatarea ei, ea rămăsese abătută şi disperată. Ea dorise cu ardoare să se întoarcă lângă mormânt, acolo unde credea că auzise vocea familiară a lui Iisus.

^{(2027.8) 189:5.4} Cum Maria a mai zăbovit acolo şi după plecarea lui Petru şi a lui Ioan, Maestrul i-a apărut din nou spunând: „Să nu fie nici o îndoială, ai curajul să crezi ceea ce ai văzut şi auzit. Întoarce-te la apostolii mei şi spune-le din nou că m-am ridicat şi că le voi apărea şi curând îi voi merge înainte în Galileea, aşa cum le-am promis.”

^{(2028.1) 189:5.5} Maria s-a grăbit către casa lui Marcu şi le-a povesti apostolilor că a vorbit din nou cu Iisus, însă ei n-au crezut-o. Însă când Petru şi Ioan, au venit înapoi ei au încetat să mai ia lucrul acesta în derâdere şi au fost copleşiţi de teamă şi nelinişte.

Până la o nouă revedere .. Sarbatori fericite ! … pace și lumină pentru toți ! 

Constantin Rusu 

Share this:

Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia                                                                              

               Ceasul Înmormântării

1. Înmormântarea lui Iisus

2. Paza mormântului

3. În cursul zilei Sabatului

4. Semnificaţia morţii pe cruce

5. Lecţiile de la cruce

                                                                                 …

   Cine dorește să citească materialul în original – adică fără unele pasaje colorate, sublinieri sau boldiri care îmi aparțin – o poate face de pe linkul de mai jos

             http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/citeste-cartea-urantia-online

Capitolul 188

Ceasul Înmormântării

^{(2012.1) 188:0.1} CORPUL muritor a lui Iisus s-a odihnit timp de o zi şi jumătate în mormântul lui Iosif. Această perioadă dintre moartea sa pe cruce şi învierea sa, este un capitol al carierei lui Mihail care ne este puţin cunoscut. Putem să povestim depunerea în mormânt a Fiului Omului şi să introducem în această povestire evenimentele asociate cu învierea, însă nu putem furniza multe informaţii autentice asupra a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în decursul intervalului de aproximativ şaizeci şi şase de ore, de vineri după-amiază orele trei şi până duminică dimineaţă ora trei. Această perioadă a carierei Maestrului a început cu puţin înainte ca soldaţii romani să-l fi coborât de pe cruce. El a atârnat pe cruce aproximativ o oră după moartea sa. El ar fi fost coborât mai devreme dacă nu ar fi fost întârzierea cu aplicarea ultimei lovituri celor doi tâlhari.

^{(2012.2) 188:0.2} Conducătorii iudeilor plănuiseră să arunce corpul lui Iisus într-una din gropile comune deschise ale Gheenei, în sudul oraşului. Aşa era obiceiul să se descotorosească de victimele răstignirii. Dacă acest plan ar fi fost urmat, corpul Maestrului ar fi fost expus animalelor sălbatice.

^{(2012.3) 188:0.3} Între timp, Iosif din Arimatheea, însoţit de Nicodim, s-a dus la Pilat pentru a îi cere să li se dea trupul lui Iisus pentru a-l îngropa cum se cuvine. Nu rareori, prietenii persoanelor răstignite ofereau ulcioare cu vin autorităţilor romane pentru a avea privilegiul de a intra în posesia corpurilor celor morţi. Iosif s-a prezentat în faţa lui Pilat cu o mare sumă de bani în cazul ar fi fost necesar să cumpere permisiunea de a muta corpul lui Iisus într-un mormânt privat. Însă Pilat nu a vrut să accepte bani pentru aceasta. După ce a auzit cererea, el a semnat rapid ordinul care îi permitea lui Iosif să meargă în Golgota şi să intre imediat în deplina stăpânire a corpului Maestrului. Între timp furtuna de nisip se domolise şi un grup de iudei reprezentând sinedriul plecase spre Golgota pentru a se asigura că corpul lui Iisus a fost luat împreună cu acela al tâlharilor pentru a fi aruncat în groapa comună publică şi deschisă.

1. Înmormântarea lui Iisus

^{(2012.4) 188:1.1} Când Iosif şi Nicodim au ajuns în Golgota, i-au găsit pe soldaţi coborându-l pe Iisus de pe cruce şi pe reprezentanţii sinedriului prezenţi pentru a se asigura că nici unul dintre discipoli nu vor împiedeca trimiterea corpului lui Iisus la groapa comună a criminalilor. Când Iosif a prezentat centurionului ordinul referitor la corpul Maestrului, iudeii au început să facă zarvă , reclamând zgomotos dreptul de a dispune ei de el. În delirul lor ei au încercat să îl ia cu forţa. Văzând aceasta, centurionul a chemat patru soldaţi alături de el , şi cu săbiile scoase au stat deasupra corpului Maestrului întins pe pământ. Centurionul a ordonat celorlalţi soldaţi să lase pe cei doi tâlhari şi să împrăştie grămada aceasta nervoasă de iudei furioşi. Când ordinea a fost restabilită, centurionul le-a citit iudeilor permisiunea lui Pilat, a făcut un pas alături şi a spus lui Iosif: „Trupul acesta îţi aparţine pentru a face cu el ceea ce crezi de cuviinţă. Eu şi soldaţii mei vom fii în gardă pentru a ne asigura că nimeni nu îţi stă în cale.”

^{(2013.1) 188:1.2} Un răstignit nu poate fi îngropat într-un cimitir iudaic. Legea interzice strict acest lucru. Iosif şi Nicodim cunosc această lege. Mergând în Golgota, ei au decis să îl înmormânteze pe Iisus în noul mormânt al familiei lui Iosif săpat în plină stâncă şi situat în apropiere, în nordul Golgotei, de cealaltă parte a drumului care ducea la Samaria. Nu mai zăcuse nimeni în mormântul acesta şi au judecat că este bine ca Maestrul să se odihnească acolo. Iosif credea cu adevărat că Iisus va reînvia dintre morţi însă Nicodim era foarte sceptic. Aceşti foşti membri ai sinedriului şi-au ascuns mai mult sau mai puţin credinţa în Iisus cu toate că tovarăşii lor din sinedriu îi suspectau de mult, chiar dinainte de demisia lor din consiliu. Din acel moment aceşti doi discipoli ai lui Iisus au fost cei care s-au exprimat cel mai deschis în Ierusalim.

^{(2013.2) 188:1.3} Către ora patru şi jumătate cortegiul funerar al lui Iisus din Nazareth a plecat din Golgota către mormântul lui Iosif situat pe cealaltă parte a drumului. Corpul era înfăşurat într-un veşmânt de in şi purtat de patru oameni, urmaţi de credincioasele femei din Galileea care fuseseră martori la eveniment. Muritorii care au purtat corpul material al lui Iisus până la mormânt au fost: Iosif, Nicodim, Ioan şi centurionul roman.

^{(2013.3) 188:1.4} Ei au transportat corpul în mormântul acela pătrat, cu latura de aproximativ trei metri, şi l-au pregătit în grabă pentru înmormântare. Iudeii nu îşi înhumau realmente morţii;de fapt îi îmbălsămau. Iosif şi Nicodim aduseseră mult mir şi aloe şi au înfăşurat corpul cu feşi înmuiate în aceste soluţii. Când îmbălsămarea a fost completă, ei au legat o bucată de pânză în jurul feţei, au învelit corpul într-o pânză de in şi l-au pus, plini de respect, pe o treaptă a mormântului.

^{(2013.4) 188:1.5} După această înmormântare centurionul le-a făcut semn soldaţilor să ajute la rostogolirea pietrei de închidere în faţa intrării în mormânt. Soldaţii au plecat apoi în Gheena cu corpurile celor doi tâlhari în timp ce ceilalţi s-au întors, îndureraţi, la Ierusalim pentru a participa la sărbătoarea Paştelui conform legilor lui Moise.

^{(2013.5) 188:1.6} Înmormântarea lui Iisus a avut loc în mare grabă, deoarece aceasta era ziua de pregătire şi Sabatul se apropia cu repeziciune. Oamenii s-au grăbit să se întoarcă la Ierusalim însă femeile au zăbovit lângă mormânt până la căderea nopţii.

^{(2013.6) 188:1.7} Cât timp s-au petrecut toate acestea, femeile erau ascunse în apropiere, astfel încât au văzut tot şi au observat locul în care a fost depus Maestrul. Ele s-au ascuns astfel deoarece nu le era permis să se asocieze cu bărbaţii în asemenea momente. Aceste femei s-au gândit că trupul lui Iisus nu a fost pregătit cum se cuvine pentru înmormântare. Ele au căzut de acord să se întoarcă la Iosif, să se odihnească până a doua zi după sabat, să pregătească esenţe şi alifii şi să se întoarcă duminică dimineaţă să îmbălsămeze corpul Maestrului aşa cum se cuvine pentru somnul de moarte. Iată numele femeilor care au zăbovit astfel pe lângă mormânt în această vineri seara: Maria Magdalena, Maria soţia lui Clopas, Marta (o altă soră a mamei lui Iisus) şi Rebecca din Sepphoris.

^{(2013.7) 188:1.8} În afară de David Zebedeu şi de Iosif din Arimatheea foarte puţini discipoli credeau cu adevărat sau înţelegeau că Iisus trebuia să învie în a treia zi.

2. Paza mormântului

^{(2014.1) 188:2.1} Discipolii lui Iisus nu se mai gândeau la făgăduiala lui de a se ridica din mormânt în cea de-a treia zi, însă duşmanii nu au uitat. Şefii preoţilor, fariseii şi saducheii îşi aduceau aminte că primiseră rapoarte despre Iisus zicând că va învia din morţi.

^{(2014.2) 188:2.2} În această vineri seara către miezul nopţii, după cina de Paşti, un grup de conducători iudei s-a reunit la Caiafa unde şi-au mărturisit temerile referitoare la afirmaţiile Maestrului că va învia dintre morţi în a treia zi. Adunarea s-a terminat prin desemnarea unui comitet al sinedriului însărcinat să-i facă o vizită lui Pilat a doua zi dimineaţa aducându-i cererea oficială a sinedriului de a pune o gardă romană în faţa mormântului lui Iisus pentru a-i împiedica pe prietenii lui să-l atingă. Purtătorul de cuvânt al acestui comitet îi spuse lui Pilat: „Domnule, ne amintim că Iisus din Nazareth, acest înşelător a spus în timp ce era viu: După trei zile voi reînvia. În consecinţă, am venit la tine să dai ordinele necesare pentru ca mormântul să fie apărat de discipolii săi cel puţin până a treia zi. Ne este teamă că discipolii săi să nu îl ia de acolo noaptea pentru a proclama apoi poporului că a înviat dintre morţi. Dacă am îngădui să se întâmple aşa, această greşeală ar fi mult mai mare decât aceea de a-i fi permis să trăiască.”

^{(2014.3) 188:2.3} După ce a auzit această cerere a sinedriului, Pilat le-a spus: „Vă voi da o gardă de zece soldaţi. Mergeţi şi faceţi astfel încât mormântul să fie în siguranţă.” Ei s-au întors la templu, au recrutat zece din proprii lor gardieni, apoi s-au îndreptat către mormântul lui Iosif cu aceşti zece gardieni iudei şi zece soldaţi romani, chiar în această dimineaţă de sabat, pentru a-i instala ca paznici în faţa mormântului. Aceşti oameni au rostogolit o altă piatră în faţa mormântului şi au pus sigiliul lui Pilat pe aceste pietre şi în jurul lor astfel încât ele să nu poată fi deplasate fără ştirea lor. Şi aceşti douăzeci de oameni au rămas să vegheze până la ora învierii, iar iudeii le-au adus să mănânce şi să bea.

3. În cursul zilei Sabatului

^{(2014.4) 188:3.1} Pe toată durata aceste zile de sabat discipolii şi apostolii au rămas ascunşi, în timp ce întregul Ierusalim vorbea de moartea lui Iisus pe cruce. La această dată exista la Ierusalim aproape un milion şi jumătate de iudei veniţi din toate părţile imperiului roman şi din Mesopotamia. Era începutul săptămânii Paştelui şi toţi aceşti pelerini vor fi în oraş pentru a afla de învierea lui Iisus şi a purta vestea cu ei în ţările lor.

^{(2014.5) 188:3.2} Târziu, sâmbătă seară, Ioan Marcu a invitat în taină pe cei unsprezece apostoli să vină la casa tatălui său. Puţin înainte de miezul nopţii ei se adunaseră toţi în aceeaşi sală de sus unde cu două zile înainte împărtăşiseră cina cea din urmă cu Maestrul lor.

^{(2014.6) 188:3.3} Chiar înainte de apusul soarelui, în această sâmbătă seara, Maria, mama lui Iisus, însoţită de Iuda şi de Rut, s-a întors în Bethania pentru a i se alătura familiei. David Zebedeu a rămas la Nicodim. El aranjase ca mesagerii săi să se adune duminică dimineaţa devreme. Femeile din Galileea care pregăteau esenţe pentru a îmbălsăma mai bine corpul lui Iisus rămăseseră la Iosif din Arimatheea.

^{(2014.7) 188:3.4} Noi nu suntem capabili să explicăm pe deplin ce s-a întâmplat cu Iisus din Nazareth în decursul acestei perioade de o zi şi jumătate, timp în care se presupunea că se odihneşte în noul mormânt a lui Iosif. Aparent el a murit pe cruce de aceeaşi moarte naturală de care ar fi murit orice alt muritor în aceleaşi împrejurări. Noi l-am auzit spunând: „Tată, îmi pun spiritul în mâinile tale.” Noi nu înţelegem exact semnificaţia acestor cuvinte, deoarece Ajustorul Gândirii lui Iisus era personalizat de mult timp şi menţinea acum o existenţă separată de fiinţa muritoare a lui Iisus. În nici un sens Ajustorul personalizat al Maestrului nu putea fi afectat de moartea sa fizică pe cruce. Ceea ce Iisus a pus în mâinile Tatălui în acest moment trebuie să fi fost contraponderea spirituală a lucrării iniţiale a Ajustorului constând în spiritualizarea minţii umane, astfel încât transpunerea experienţei sale să fie transferată în lumile palat. Experienţa lui Iisus ar trebui să comporte o oarecare realitate spirituală analogă naturii spirituale în care sufletul muritorilor lumilor a căror credinţă se întăreşte. Însă aceasta este, pur şi simplu, opinia noastră – noi nu ştim cu adevărat ceea ce a încredinţat Iisus Tatălui său.

^{(2015.1) 188:3.5} Noi ştim că forma fizică a Maestrului s-a odihnit în mormântul lui Iosif până duminică dimineaţă în jurul orelor trei, însă avem o mare incertitudine cu privire l-a statutul personalităţii lui Iisus în această perioadă de treizeci şi şase de ore. Noi ne-am străduit uneori să explicăm aceste lucruri, după cum urmează:

^{(2015.2) 188:3.6} 1. Conştiinţa Creatorului Mihail trebuie să fi fost liberă şi în întregime degajată de mintea umană asociată de întruparea sa fizică.

^{(2015.3) 188:3.7} 2. Ştim că fostul Ajustor al Gândirii lui Iisus a fost prezent pe Pământ de-a lungul acestei perioade şi comanda personal armatele celeste reunite.

^{(2015.4) 188:3.8} 3. Omul din Nazareth a dobândit o identitate spirituală construită de-a lungul vieţii lui în trup, mai ales prin eforturile directe ale Ajustorului Gândirii şi apoi prin propria sa cumpănire perfectă între necesităţile fizice şi exigenţele spirituale ale existenţei ideale de muritor, echilibru pe care l-a atins alegând neabătut voinţa Tatălui. Această identitate spirituală a fost dată în grija Tatălui din Paradis. Noi nu ştim dacă această realitate spirituală a revenit pentru a face parte din această personalitate reînviată însă credem că da. Celelalte inteligenţe ale universului susţin că această identitate a sufletului lui Iisus se odihneşte acum „în sânul Tatălui” şi că va fi ulterior eliberată pentru a prelua conducerea Corpului Finalităţii din Nebadon, destinul său misterios în relaţie cu universurile necreate din tărâmurile încă neorganizate ale spaţiului exterior.

^{(2015.5) 188:3.9} 4. Noi credem că conştiinţa umană sau muritoare a lui Iisus a dormit pe durata acestor treizeci şi şase de ore. Avem motive să credem că Iisus omul nu ştia nimic din ceea ce se întâmpla în univers în toată această perioadă. Conştiinţa sa de muritor nu a înregistrat scurgerea timpului , revenirea la viaţă a urmat instantaneu după somnul de moarte.

^{(2015.6) 188:3.10} Este aproape tot ceea ce putem introduce în prezenta relatare cu privire la statutul lui Iisus pe parcursul acestei perioade petrecute în mormânt. Există un anumit număr de fapte corelative la care putem face aluzie, cu toate că nu suntem deloc în măsură să le interpretăm.

^{(2015.7) 188:3.11} În vasta curte a sălilor de înviere a primei lumi palat din Satania putem acum observa un magnific edificiu morontial material, cunoscut sub numele de „monument comemorativ al lui Mihail” şi purtând în prezent pecetea lui Gabriel. Acest memorial a fost creat la puţin după ce Mihail a părăsit lumea şi poartă următoarea inscripţie: „În comemorarea trecerii muritoare a lui Iisus din Nazareth pe Urantia”.

^{(2016.1) 188:3.12} Există documente arătând că pe parcursul acestei perioade consiliul suprem al Salvingtonului, compus din o sută de membrii, a ţinut pe Urantia o reuniune deliberativă sub preşedinţia lui Gabriel. Există, de asemenea, arhive arătând că pe parcursul acestei perioade Cei Îmbătrâniţi de Zile din Uversa au comunicat cu Mihail în ceea ce priveşte statutul universului Nebadonului.

^{(2016.2) 188:3.13} Noi ştim că cel puţin un mesaj a fost schimbat între Mihail şi Emanuel pe Salvington pe parcursul perioadei în care corpul Maestrului era blocat în mormânt.

^{(2016.3) 188:3.14} Există motive întemeiate să credem că o anumită personalitate ocupa sediul lui Caligastia şi consiliul sistemic al Prinţilor Planetari care s-a reunit pe Ierusem în timp ce corpul lui Iisus se odihnea în mormânt.

^{(2016.4) 188:3.15} Arhivele Edentiei indică faptul că Părintele Constelaţiei Norlatiadekului se afla pe Urantia şi a primit instrucţiuni de la Mihail pe durata intervalului în care acesta din urmă se găsea în mormânt.

^{(2016.5) 188:3.16} Există şi alte dovezi care sugerează că personalitatea lui Iisus nu a fost pe deplin adormită şi inconştientă de-a lungul acestei perioade de aparentă moarte fizică.

4. Semnificaţia morţii pe cruce

^{(2016.6) 188:4.1} Cu toate că Iisus nu a îndurat această moarte pe cruce pentru a ispăşi rasială a omului muritor, nici pentru a asigura un fel de acces efectiv pe lângă un Dumnezeu, altminteri ofensat şi implacabil; chiar dacă Fiul Omului nu s-ar fi oferit voluntar pentru a domoli mânia lui Dumnezeu şi a deschide păcătoşilor calea mântuirii, şi în ciuda faptului că toate aceste idei de ispăşire şi de probaţiune sunt eronate, nu trebuie să neglijăm anumite semnificaţii ataşate morţii lui Iisus pe cruce. Este un fapt că pe alte planete locuite vecine Urantia este numită „Lumea Crucii.”

^{(2016.7) 188:4.2} Iisus a dorit să trăiască în trup o viaţă deplină de muritor pe Urantia. Moartea este ultimul act al dramei muritorilor. În eforturile voastre bine intenţionate de a evita erorile superstiţioase provenind dintr-o falsă interpretare a ceea ce înseamnă moartea pe cruce, trebuie să fiţi prudenţi pentru a evita o altă mare greşeală, aceea de a nu percepe adevărata semnificaţie şi autentica importanţă a morţii Maestrului.

^{(2016.8) 188:4.3} Omul muritor nu a fost niciodată proprietatea marilor înşelători. Iisus nu şi-a dat viaţa ca răscumpărare pentru eliberarea omenirii de şefii apostaţi şi de prinţii decăzuţi ai sferelor. Tatăl care este în Ceruri nu a conceput niciodată inechitatea de a condamna un suflet muritor din cauza faptelor rele ale strămoşilor lor. Moartea Maestrului pe cruce nu a fost nici un sacrificiu pentru a-i plăti lui Dumnezeu o datorie pe care rasa umană ajunsese să i-o datoreze .

^{(2016.9) 188:4.4} Înainte ca Iisus să fi trăit pe Pământ aţi fi avut poate motive să credeţi într-un astfel de Dumnezeu însă acest fapt nu se justifică, nu de când Maestrul a trăit şi a murit printre semenii voştri muritori. Moise a propovăduit demnitatea şi dreptatea unui Dumnezeu creator însă Iisus a descris iubirea şi compasiunea unui Tată celest.

^{(2016.10) 188:4.5} Firea animală – tendinţa către facerea de rău – este poate ereditară, dar păcatul nu se transmite de la părinte la copil. Păcatul este un act de rebeliune conştientă şi deliberat împotriva voinţei Tatălui şi a legilor Fiului, păcat comis de o creatură volitivă individuală.

^{(2017.1) 188:4.6} Iisus a trăit şi a murit pentru un univers întreg şi nu doar pentru rasele acestei singure lumi. Muritorii tărâmurilor avuseseră mântuirea chiar şi înainte fi trăit şi să fi murit Iisus pe Urantia însă rămâne un fapt că manifestarea sa pe această lume a iluminat mult calea mântuirii. Moartea sa a contribuit mult la scoaterea în evidenţă pentru totdeauna a certitudinii supravieţuirii muritorilor după moartea în trup.

^{(2017.2) 188:4.7} Nu se cuvine a se vorbi despre Iisus ca un aducător de jertfe, un plătitor de răscumpărare sau un izbăvitor, însă este în întru totul corect să fie numit un mântuitor. El a făcut definitiv mai clară şi mai sigură calea salvării (a supravieţuirii), el a arătat mai bine şi mai clar calea salvării spre folosul tuturor muritorilor din toate lumile universului Nebadonului.

^{(2017.3) 188:4.8} Ideea de Dumnezeu ca adevărat Tată iubitor este singurul concept pe care l-a propovăduit Iisus vreodată. Odată ce aţi priceput această idee trebuie ca de atunci încolo şi cu consecvenţă să abandonăm complet aceste noţiuni primitive de Dumnezeu considerat ca un monarh ofensat, un suveran sever şi atotputernic a cărui principală plăcere constă în surprinde pe supuşii lui făcând greşeli şi în a avea grijă ca ei să fie pedepsiţi cum se cuvine, afară numai dacă vreun altul egal cu el ar accepta de bunăvoie, să sufere pentru ei şi să moară în locul lor. Întreaga idee de răscumpărare şi de ispăşire este incompatibilă cu conceptul de Dumnezeu, aşa cum a fost propovăduit şi dat ca exemplu de Iisus din Nazareth. Iubirea infinită a lui Dumnezeu deţine primul loc în natura divină.

^{(2017.4) 188:4.9} Întreg acest concept de ispăşire şi de salvare prin sacrificiu este înrădăcinat în egoism şi întemeiat pe el. Iisus a propovăduit că slujirea aproapelui este conceptul cel mai înalt al fraternităţii celor ce cred în spirit. Mântuirea trebuie să fie deci considerată ca şi dobândită de cei care cred în paternitatea lui Dumnezeu. Principala preocupare a credincioşilor nu ar trebui să fie dorinţa egoistă a mântuirii personale, ci mai degrabă dorinţa dezinteresată de a-şi iubi semenii şi, deci, de a-i servi, tot aşa cum şi Iisus i-a iubit şi servit pe muritori.

^{(2017.5) 188:4.10} Credincioşii autentici nu se preocupă deloc de pedepsirea viitoare a păcatului. Adevăratul credincios nu este îngrijorat decât de prezenta sa separare cu Dumnezeu. Este adevărat că taţii pot să-şi pedepsească fiii, însă o fac din iubire, într-un scop disciplinar. Ei nu pedepsesc cu mânie şi nici ca răzbunare.

^{(2017.6) 188:4.11} Chiar dacă Dumnezeu era monarhul sever şi legal al unui univers în care domneşte dreptatea, el nu ar fi cu siguranţă satisfăcut de planul copilăresc al substituirii unei victime nevinovate cu un ofensator vinovat.

^{(2017.7) 188:4.12} În ceea ce priveşte îmbogăţirea experienţei umane şi lărgirea căii salvării, relative la moartea lui Iisus, marele lucru nu este faptul morţii sale, ci mai degrabă de purtarea exemplară şi spiritul incomparabil cu care a înfruntat el moartea.

^{(2017.8) 188:4.13} Tot această idee de răscumpărare prin ispăşire plasează mântuirea pe un plan al irealităţii. Un astfel de concept este pur filozofic. Mântuirea umană este reală. Ea se bazează pe două realităţi pe care creaturile pot să le sesizeze prin credinţă şi în felul acesta să le încorporeze în experienţa umană individuală: faptul paternităţii lui Dumnezeu şi adevăratul corolar: fraternitatea oamenilor. La urma urmei, este adevărat că „vi se vor socoti toate datoriile aşa cum le-aţi socotit voi pe cele ale celor îndatoraţi vouă.”

5. Lecţiile de la cruce

^{(2017.9) 188:5.1} Crucea lui Iisus descrie prima măsură a devotamentului suprem al adevăratului păstor chiar şi faţă de membrii nedemni ai turmei sale. Ea plasează, în definitiv, toate relaţiile dintre Dumnezeu şi om pe baze familiale. Dumnezeu este tatăl, omul este fiul său. Iubirea unui tată faţă de fiul său devine adevărul central al relaţiilor dintre Creator şi creatură în univers – şi nu dreptatea unui rege care îşi caută satisfacţia în suferinţele şi în pedepsirea supuşilor lui răufăcători.

^{(2018.1) 188:5.2} Crucea arată pentru totdeauna că atitudinea lui Iisus faţă de păcătoşi nu era nici condamnare, nici indulgenţă, ci, mai degrabă, căutarea eternă şi plină de iubire a salvării lor. Iisus este cu adevărat un salvator în sensul că viaţa şi moartea lui câştigă pe oameni de partea bunătăţii şi a supravieţuirii juste. Iisus iubeşte atât de mult oamenii, încât iubirea sa trezeşte un răspuns de iubire în inima umană. Iubirea este cu adevărat contagioasă şi veşnic creativă. Moartea lui Iisus pe cruce dă exemplul unei iubiri suficient de puternice şi divine pentru a ierta păcatele şi a îngropa orice faptă rea. Iisus a revelat acestei lumi o calitate de justeţe superioară justiţiei – simpla tehnică a binelui şi răului. Iubirea divină nu se mărgineşte să ierte greşelile, ea le absoarbe şi le distruge cu adevărat. Iertarea iubirii transcende de departe iertarea compătimirii. Compătimirea dă în lături facerea de rău, însă iubirea distruge definitiv păcatul şi toate slăbiciunile care rezultă din aceasta. Iisus a adus un nou mod de a trăi pe Urantia. El nu ne-a învăţat să opunem rezistenţă răului ci să găsim prin el, Iisus, o bunătate care distruge în chip eficient răul. Iubirea lui Iisus nu este o indulgenţă, ea salvează de condamnare. Mântuirea nu minimalizează greşelile, ea le repară. Adevărata iubire nu comportă nici compromis cu ura, nici indulgenţă faţă de ea, ci o distruge. Iubirea lui Iisus nu se mulţumeşte niciodată cu simpla iertare. Iubirea lui Iisus implică reabilitarea, supravieţuirea eternă. Este cu totul normal să se vorbească despre mântuire ca despre izbăvire, dacă vrem să vorbim de această reabilitare eternă.

^{(2018.2) 188:5.3} Prin puterea iubirii sale personale pentru oameni Iisus putea să distrugă atracţia păcatului şi a răului. El a dat astfel libertatea să se aleagă cele mai bune moduri de viaţă. Iisus a prezentat o eliberare de trecut care în ea însăşi promitea un triumf pentru viitor. Iertarea aducea deci mântuirea. Când iubirea divină este pe deplin acceptată în inima umană, frumuseţea sa distruge pentru totdeauna vraja păcatului şi puterea răului.

^{(2018.3) 188:5.4} Suferinţele lui Iisus nu au fost limitate la răstignire. În realitate Iisus din Nazareth a petrecut peste douăzeci şi cinci de ani pe crucea unei existenţe de muritor, reală şi intensă. Adevărata valoare a crucii constă în faptul că fost expresia supremă şi finală a iubirii lui Iisus desăvârşirea revelaţiei compasiunii sale.

^{(2018.4) 188:5.5} Pe milioane de lumi locuite, zeci de miliarde de creaturi în evoluţie care au fost poate vreodată tentate să renunţe la lupta morală şi să abandoneze buna luptă credinţei. Ele s-au mai uitat o dată la Iisus cel răstignit, apoi şi-au reluat drumul neabătut înainte, însufleţite de vederea lui Dumnezeu abandonându-şi viaţa întrupată prin devotamentul arătat în slujirea dezinteresată a oamenilor.

^{(2018.5) 188:5.6} Triumful morţii pe cruce este rezumat în spiritul purtării lui Iisus faţă de agresorii lui. El a făcut din cruce un simbol etern al victoriei iubirii asupra urii şi unul al victoriei adevărului asupra răului, când s-a rugat: „Tată, iartă-i, că nu ştiu ce fac!” Această iubire devotată a fost contagioasă într-un întreg vast univers; discipolii s-au molipsit de la Maestrul lor. Primul învăţător al evangheliei sale a fost nevoit să-şi dea viaţa în această slujire şi a fost omorât cu pietre în timp ce zicea: „Nu pune pe seama lor păcatul acesta.”

^{(2018.6) 188:5.7} Crucea face un apel suprem la ceea ce este mai bun în om, deoarece ea dezvăluie o fiinţă dispusă să îşi dea viaţa în slujba aproapelui. Nimeni nu poate avea iubire mai mare decât aceea de a fi dispus să-şi dea viaţa pentru prietenii săi şi Iisus avea o astfel de iubire, încât era gata să-şi dea viaţa pentru prietenii săi. O iubire mai mare decât oricare alta cunoscută vreodată pe Pământ.

^{(2019.1) 188:5.8} Pe alte lumi, cât şi pe Urantia, acest spectacol sublim al morţii lui Iisus omul pe crucea Golgotei a stârnit sentimentele muritorilor şi a antrenat cea mai înaltă devoţiune a îngerilor.

^{(2019.2) 188:5.9} Crucea este simbolul suprem al slujirii sacru, consacrarea vieţii voastre bunăstării şi salvării semenilor voştri. Crucea nu este simbolul sacrificiului Fiului lui Dumnezeu nevinovat în locul unor păcătoşi vinovaţi şi pentru a domoli un Dumnezeu ofensat. Ea rămâne pentru totdeauna pe Pământ şi peste tot în vastul univers ca un simbol sacru al celor buni care se revarsă peste cei răi şi îi salvează astfel prin devotamentul însuşi al iubirii lor. Crucea rămâne într-adevăr semnul celei mai înalte forme de slujire dezinteresată, al devotamentului suprem constând în dăruirea deplină a unei vieţi de dreptate în slujba unui serviciu realizat din toată inima, chiar şi în moarte, moartea pe cruce. Chiar şi vederea acestui mare simbol al vieţii de consacrare a lui Iisus inspiră cu adevărat în fiecare din noi dorinţa de a face la fel.

^{(2019.3) 188:5.10} Când bărbaţii şi femeile care gândesc îl consideră pe Iisus ca oferindu-şi viaţa pe cruce, ei nu îşi pot îngădui să se plângă nici măcar de cele mai grele încercări ale vieţii, cu atât mai mult de micile frustrări şi de multele dureri pur fictive care decurg din ele. Viaţa Maestrului a fost atât de glorioasă şi moartea sa atât de triumfătoare încât suntem cu toţii atraşi şi îndemnaţi să le împărtăşim pe amândouă. Întreaga manifestare al lui Mihail posedă o adevărată putere de atracţie din vremea tinereţii sale până la copleşitorul spectacol al morţii lui pe cruce.

^{(2019.4) 188:5.11} Încredinţa-vă deci că atunci când priviţi crucea ca pe o revelaţie a lui Dumnezeu să nu priviţi nici cu ochii oamenilor primitivi, nici din punctul de vedere al barbarilor de mai târziu, care îl considerau pe Dumnezeu ca fiind un suveran implacabil, exercitând sever dreptatea, aplicând rigid legea. Încredinţaţi-vă mai degrabă că vedeţi în cruce manifestarea finală a iubirii şi a devotamentului lui Iisus faţă de misiunea vieţii lui de revărsare peste rasele muritoare, peste vastul său univers. Să vedeţi în moartea Fiului Omului apogeul dezvăluirii iubirii divine a Tatălui pentru fiii săi din sferele locuite de muritori. Crucea descrie astfel devotamentul unei voinţe pline de afecţiune binevoitoare şi acordarea salvării voluntare asupra celora care sunt dispuşi să primească astfel de daruri şi un asemenea devotament. În cruce nu există nimic altceva decât a cerut Tatăl – ci numai ceea ce a dat Iisus şi totodată a refuzat să evite.

^{(2019.5) 188:5.12} Dacă omul nu-l poate aprecia într-un alt mod pe Iisus şi nu poate înţelege sensul consacrării sale pe Pământ el poate, cel puţin, să înţeleagă că acesta a împărtăşit cu el suferinţele sale de muritor. Nimeni nu poate vreodată să se teamă că acest Creator ignoră natura sau amploarea problemelor temporale.

^{(2019.6) 188:5.13} Ştim că moartea sa pe cruce nu a fost menită să împace omul cu Dumnezeu, ci să stimuleze omul în realizarea de către el a iubirii eterne a Tatălui şi a compasiunii nesfârşite a Fiului său, astfel încât să răspândească aceste adevăruri universale într-un univers întreg.

Până la o nouă revedere … pace și lumină pentru toți !

Constantin RUSU

Share this:

Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia                                                                             

                          Răstignirea

1. Pe drumul către Golgota

2. Răstignirea

3. Cei care au asistat la răstignire

4. Hoţul de pe cruce

5. Ultima oră pe cruce

6. După răstignire                                                                              …

   Cine dorește să citească materialul în original – adică fără unele pasaje colorate, sublinieri sau boldiri care îmi aparțin – o poate face de pe linkul de mai jos

             http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/citeste-cartea-urantia-online

Capitolul 187

Răstignirea

^{(2004.1) 187:0.1} DUPĂ ce cei doi tâlhari au fost pregătiţi, soldaţii au plecat sub comanda unui centurion, la locul răstignirii. Centurionul, comandant al acestor doisprezece soldaţi, era căpitanul care condusese soldaţii romani în noaptea precedentă pentru a-l aresta pe Iisus la Ghetsimani. Romanii aveau obiceiul de a da câte patru soldaţi pentru fiecare persoană care urma să fie răstignită. Cei doi tâlhari au fost biciuiţi înainte de a fi duşi să fie răstigniţi însă lui Iisus nu i s-au mai dat alte pedepse fizice. Fără îndoială, căpitanul socotise că Iisus fusese deja biciuit destul înainte de a fi fost condamnat.

^{(2004.2) 187:0.2} Cei doi tâlhari răstigniţi împreună cu Iisus erau asociaţi ai lui Baraba şi ar fi fost trimişi la moarte mai târziu, împreună cu şeful lor, dacă acesta din urmă nu ar fi fost eliberat în virtutea iertării de Paşti a lui Pilat . Iisus a fost astfel răstignit în locul lui Baraba.

^{(2004.3) 187:0.3} Ceea ce Iisus este pe cale să facă, a se supune morţii pe cruce, o face de bunăvoie. Prezicând această experienţă, el a spus: „Tatăl mă iubeşte şi mă sprijină pentru că sunt gata să-mi abandonez viaţa, însă o voi lua din nou. Nimeni nu îmi poate lua viaţa, eu însumi renunţ la ea. Am autoritatea de a o abandona şi am autoritatea de a o relua. Am primit de la Tatăl meu această putere.”

^{(2004.4) 187:0.4} Chiar înainte de ora nouă, în această dimineaţă, soldaţii l-au dus pe Iisus de la pretoriu pe drumul către Golgota. Ei erau urmaţi de numeroase persoane care simpatizau în mod secret cu Iisus însă cea mai mare parte din acest grup de peste două sute de oameni erau fie duşmanii lui, fie privitori care doreau doar să se bucure de şocul asistării la spectacolul răstignirii. Doar câţiva conducători evrei au mers să-l vadă pe Iisus murind pe cruce. Ştiind că va fi predat de Pilat soldaţilor romani şi că era condamnat să moară, ceilalţi s-au ocupat de adunarea lor în templu unde au discutat ceea ce urma să se facă cu discipolii lui.

1. Pe drumul către Golgota

^{(2004.5) 187:1.1} Înainte de a părăsi curtea pretoriului soldaţii au pus traversa crucii pe umerii lui Iisus. Obiceiul cerea ca respectivul condamnat să poarte traversa crucii sale până la locul crucificării. Condamnatul nu purta toată crucea, ci numai braţul scurt orizontal. Bucăţile de lemn verticale ale celor trei cruci fuseseră deja transportate pe Golgota şi înaintea sosirii soldaţilor şi a prizonierilor lor ele au fost bine înfipte în pământ.

^{(2004.6) 187:1.2} Conform obiceiului, căpitanul conducea procesiunea purtând mici tăbliţe albe pe care erau înscrise numele criminalilor şi natura crimelor pentru care fuseseră condamnaţi. Pentru cei doi tâlhari, centurionul avea notiţe, având dedesubtul lor scris un singur cuvânt: „hoţ”. După ce victima era bătută în cuie pe traversă şi ridicată pe bârna verticală, obiceiul spunea ca inscripţia respectivă să fie agăţată pe parte de sus a crucii, chiar deasupra capului criminalului, pentru ca toţi martorii să poată şti pentru ce crimă a fost condamnat cel răstignit. Inscripţia purtată de centurion pentru a fi pusă pe crucea lui Iisus a fost scrisă de Pilat însuşi în latină, în greacă şi în aramaică şi pe ea scria: „Iisus din Nazareth – Regele Iudeilor”.

^{(2005.1) 187:1.3} Anumiţi demnitari iudei încă prezenţi când Pilat a scris această legendă, au protestat vehement contra calificativului de „Rege al Iudeilor” aplicat lui Iisus. Însă Pilat le-a amintit că această acuzaţie făcea parte din inculparea care l-a condus să fie condamnat. Văzând că nu-l pot forţa pe Pilat să-şi schimbe ideea iudeii au cerut ca inscripţia să fie, cel puţin, schimbată în „El a spus: Eu sunt Regele Iudeilor”. Însă Pilat a fost de neînduplecat şi nu a vrut să modifice inscripţia. La toate celelalte cereri el răspundea doar atât: „Ceea ce am scris, am scris.”

^{(2005.2) 187:1.4} De obicei cortegiile de felul acesta mergeau spre Golgota pe drumul cel mai lung pentru ca un număr cât mai mare de persoane să poată privi criminalul condamnat însă în această zi s-a mers pe calea cea mai scurtă către poarta Damascului care marca ieşirea din oraş către nord. Cortegiul a urmat acest drum şi a ajuns în curând la Golgota, locul oficial al răstignirilor în Ierusalim. Dincolo de Golgota se găseau vilele cetăţenilor bogaţi, iar de altă parte a drumului se puteau vedea mormintele a numeroşi iudei bogaţi. Crucificarea nu era o pedeapsă iudaică. Grecii şi romanii au învăţat de la fenicieni această metodă de execuţie. Chiar şi Irod, cu toată cruzimea lui, nu a recurs la răstignire. Romanii nu răstigneau niciodată un cetăţean roman. Ei supuneau la acest gen de moarte dezonorantă doar pe sclavii şi pe cetăţenii popoarelor aflate sub ocupaţia lor. Exact la patruzeci de ani după crucificarea lui Iisus, în timpul asediului Ierusalimului, întreaga Golgota a fost acoperită de mii şi mii de cruci pe care piereau, zi după zi, floarea rasei iudaice. Aceasta a fost într-adevăr o teribilă recoltă pentru sămânţa însămânţată în ziua aceasta.

^{(2005.3) 187:1.5} În timp ce procesiunea funebră trecea pe străzile strâmte ale Ierusalimului un mare număr de iudei mai buni la inima care auziseră cuvintele de încurajare şi de compătimire ale lui Iisus şi care cunoscuseră revărsarea iubirii lui, reprezentată prin viaţa sa, nu şi-au putut stăpâni plânsul când l-au văzut condus către o moarte atât de puţin nobilă. La trecerea sa multe dintre aceste femei plângeau şi se văitau. Când unele au îndrăznit chiar să-l urmeze, mergând alături de el, Maestrul a întors capul şi le-a spus: „Fiice ale Ierusalimului, nu plângeţi pentru mine, ci plângeţi mai degrabă pentru voi înşivă şi pentru copii voştri. Lucrarea mea este aproape îndeplinită. Mă voi întoarce alături de Tatăl meu, însă vremea marilor necazuri pentru Ierusalim abia începe. Iată venind zilele în care veţi spune: Binecuvântate sunt cele sterpe şi cele ale căror sâni nu şi-au alăptat niciodată puii, şi în aceste zile veţi ruga stâncile munţilor să cadă asupra voastră pentru a vă elibera de teroarea chinurilor voastre.”

^{(2005.4) 187:1.6} Aceste femei ale Ierusalimului erau într-adevăr curajoase, manifestând simpatie pentru Iisus, deoarece legea interzicea cu stricteţe să se arate sentimente amicale unui condamnat care era condus la răstignire. Populaţiei îi era îngăduit să huiduiască, să îl ia în zeflemea şi să îl ridiculizeze pe condamnat, însă nu era permis să se exprime nici un fel de compătimire.

^{(2005.5) 187:1.7} Iisus a apreciat această manifestare de simpatie în ceasul acesta întunecat în care prietenii săi se ascundeau însă nu a vrut ca aceste femei bune la inimă să fie ameninţate de autorităţi pentru a fi îndrăznit să-i arate compătimire. Chiar într-o astfel de clipă, Iisus nu se gândea la el însuşi ci doar la nefericitele zile de tragedie care aşteptau Ierusalimul şi întreaga naţiune iudaică.

^{(2006.1) 187:1.8} În timp ce Maestrul mergea îndurerat la răstignire, el a simţit o oboseală extremă. Era aproape epuizat. El nu a primit nici hrană, nici băutură de la cina ultimă cu Ilie Marcu. Nu i s-a permis nici măcar să se bucure de câteva clipe de somn. Altfel interogatoriile s-au succedat fără întrerupere până la ora condamnării sale fără a mai pune la socoteală şi biciuirile abuzive succesive însoţită de suferinţe fizice şi de pierderi de sânge. Peste toate acestea, era şi agonia lui mentală extremă, o tensiune spirituală acută şi un teribil sentiment de solitudine umană.

^{(2006.2) 187:1.9} Puţin după ce a trecut poarta ce ducea în afara oraşului, în timp ce Iisus se clătina purtându-şi crucea, forţa lui fizică a scăzut momentan şi a căzut sub greutatea grelei lui poveri. Soldaţii au ţipat la el şi l-au lovit cu piciorul, însă nu a putut să se ridice. Căpitanul ştia ce a îndurat Iisus şi văzând aceasta a ordonat soldaţilor să îl lase în pace. Apoi a poruncit unui trecător, un anumit Simon din Cyrena, să ridice traversa crucii de pe umerii lui Iisus şi să o poarte întregul drum până la Golgota.

^{(2006.3) 187:1.10} Acest Simon a parcurs întregul drum de la Cyrena, în Africa de nord, pentru a asista la Paşti. El rămăsese împreună cu alţi cyrenieni chiar în afara zidurilor oraşului şi mergea la templu pentru a asista la slujbe când căpitanul roman i-a ordonat să poarte traversa crucii lui Iisus. Simon a rămas lângă Maestru pe parcursul orelor morţii sale pe cruce conversând cu mulţi dintre prietenii şi dintre duşmanii lui Iisus care se aflau acolo. După înviere şi înainte să părăsească Ierusalimul el a devenit un brav credincios în evanghelia împărăţiei şi când s-a întors acasă, el şi-a făcut familia să intre în împărăţia celestă. Cei doi fii ai săi, Alexandru şi Rufus, au propovăduit foarte bine noua evanghelie în Africa. Însă Simon nu a ştiut niciodată că Iisus, căruia i-a purtat povara, şi preceptorul iudeu care l-a ajutat odinioară pe fiul său rănit erau una şi aceeaşi persoană.

^{(2006.4) 187:1.11} Era puţin trecut de ora nouă când procesiunea funebră a ajuns pe Golgota şi soldaţii romani s-au apucat să-i bată în cuie pe cei doi tâlhari şi pe Fiul Omului pe crucile lor respective.

2. Răstignirea

^{(2006.5) 187:2.1} Mai întâi soldaţii au legat braţele Maestrului cu funii de grinda orizontală a crucii, apoi i-au bătut mâinile în cuie pe lemn. După ce au ridicat grinda pe stâlp şi au ţintuit-o solid pe braţul vertical al crucii, ei l-au legat pe Iisus de picioare şi le-au bătut în cuie pe lemn, folosind un singur cui mai lung pentru a străpunge ambele picioare. Pe stâlpul vertical era înfipt un piron îndeajuns de sus pentru a putea susţine greutatea corpului. Crucea nu era înaltă. Picioarele Maestrului nu se găseau decât la aproximativ un metru de sol. El putea deci auzi tot ceea ce se spunea despre el în bătaie de joc şi distingea expresia de pe chipul tuturor celor care îl batjocoreau cu atâta nesocotinţă. Persoanele prezente puteau să audă uşor cuvintele pe care Iisus le-a pronunţat în timpul acestor ore de chin prelungit şi de moarte lentă.

^{(2007.1) 187:2.2} Obiceiul cerea să se îndepărteze toate veşmintele celor care erau răstigniţi însă de vreme ce iudeii au obiectat la faptul de a se expune în public nuditatea unei forme umane, la Ierusalim romanii au dat deci întotdeauna un veşmânt tuturor condamnaţilor la răstignire. În consecinţă, după ce a fost dezbrăcat, Iisus a fost înveşmântat înainte de a fi pus pe cruce.

^{(2007.2) 187:2.3} S-a recurs la răstignire pentru a se da o pedeapsă crudă şi prelungită, deoarece victima nu murea uneori decât după mai multe zile. Exista la Ierusalim o puternică opoziţie faţă de răstignire şi exista o asociaţie feminină iudaică ce trimitea întotdeauna un reprezentant la răstigniri pentru a oferi victimei vin amestecat cu un drog pentru a-i diminua suferinţele. Când Iisus a gustat din acest vin cu narcotic şi, cu toate că era însetat, a refuzat să îl bea. Maestrul a ales să-şi păstreze conştiinţa umană până la capăt. El a vrut să înfrunte moartea, chiar sub această formă crudă şi inumană şi să triumfe prin supunerea de bună voie deplinei experienţe umane.

^{(2007.3) 187:2.4} Înainte ca Iisus să fie pus pe crucea sa, cei doi tâlhari fuseseră deja puşi pe a lor, blestemându-i şi scuipându-i întruna pe călăi . Singurele cuvinte a lui Iisus atunci când era bătut în cuie au fost: „Tată, iartă-i, că nu ştiu ceea ce fac!” El nu ar fi putut să intervină cu atât de multă iubire şi îndurare în favoarea călăilor săi dacă asemenea gânduri de devoţiune afectuoasă nu ar fi fost principiul însuşi al întregii sale vieţi de slujire dezinteresată. Ideile, mobilurile şi dorinţele profunde ale unei întregi vieţi sunt scoase la lumina zilei într-o criză.

^{(2007.4) 187:2.5} După ce Maestrul a fost ridicat pe crucea sa, căpitanul a fixat cu cuie inscripţia deasupra capului său, unde se putea citi în trei limbi: „Iisus din Nazareth – Regele Iudeilor”. Iudeii s-au înfuriat la aceasta aparentă insultă, însă manierele lor lipsite de respect l-au enervat pe Pilat. El simţise că a fost intimidat şi umilit şi a adoptat această metodă pentru a obţine o revanşă meschină. El ar fi putut scrie: „Iisus – un rebel” însă ştia cum aceşti iudei din Ierusalim detestau chiar şi numele de Nazareth şi era hotărât să-i umilească astfel. Pilat ştia, de asemenea, că iudeii vor fi atinşi în punctul lor cel mai sensibil când aceştia îl vor vedea numit pe acest galileean executat „Regele Iudeilor”.

^{(2007.5) 187:2.6} Aflând cum a încercat Pilat să îi ia în râs, punând această inscripţie pe crucea lui Iisus, mulţi dintre conducătorii iudei s-au grăbit să meargă pe Golgota însă nu au îndrăznit să înlăture acea inscripţie, deoarece soldaţii romani stăteau de pază. În neputinţa lor aceşti conducători s-au amestecat cu mulţimea şi au făcut tot posibilul pentru a-i face pe cei de faţă să îşi bată joc de răstignit şi să îl ridiculizeze, pentru ca nici unul dintre ei să nu ia inscripţia în serios.

^{(2007.6) 187:2.7} Apostolul Ioan, însoţit de Maria, mama lui Iisus, de Rut şi de Iuda au ajuns la locul răstignirii imediat ce Iisus a fost deja agăţa pe cruce şi în momentul în care căpitanul fixa inscripţia deasupra capului Maestrului. Ioan a fost singurul dintre cei unsprezece apostoli care a asistat la răstignire şi nici chiar el nu a fost prezent tot timpul, deoarece a alergat la Ierusalim pentru a o aduce mama sa şi pe prietenii mamei sale pe Golgota puţin după ce o condusese pe mama lui Iisus.

^{(2007.7) 187:2.8} Când Iisus a văzut-o pe mama sa şi pe fratele său, pe sora sa şi pe Ioan el a surâs fără să spună nimic. Între timp, cei patru soldaţi însărcinaţi cu răstignirea Maestrului au împărţit, ca de obicei, veşmintele sale între ei. Unul a luat sandalele, un altul turbanul, un altul centura şi al patrulea mantia. Rămânea tunica, veşmântul fără nici o cusătură coborând aproape până la genunchi şi care trebuia tăiat în patru bucăţi. Văzând cât de neobişnuită era acest articol vestimentar soldaţii au decis să tragă la sorţi. De sus, Iisus îi privea împărţindu-şi veşmintele sale în timp ce mulţimea lipsită de judecată se distra pe seama lui.

^{(2008.1) 187:2.9} Este un caz fericit că soldaţii romani au luat veşmintele Maestrului. Altfel, dacă le-ar fi luat discipolii săi, ei ar fi fost tentaţi să le transforme în relicve, în obiecte de adorare superstiţioasă. Maestrul dorea ca discipolii săi să nu aibă nimic material legat de viaţa sa pământească. El a vrut să lase omenirii doar amintirea unei vieţi umane dedicate înaltului ideal spiritual de a fi consacrat facerii voii Tatălui.

3. Cei care au asistat la răstignire

^{(2008.2) 187:3.1} Către ora nouă şi jumătate, în această zi de vineri, Iisus a fost agăţat pe cruce. Înainte de ora unsprezece mai mult de o mie de persoane se adunaseră acolo pentru a asista la spectacolul răstignirii Fiului Omului. În toate aceste ceasuri cumplite de încercare, oştirile nevăzute ale unui univers priveau în tăcere acest extraordinar fenomen al Creatorului murind de moartea unei creaturi şi încă de moartea cea mai infamă a unui criminal condamnat.

^{(2008.3) 187:3.2} Printre persoanele care se apropiară de cruce într-un moment sau altul în timpul răstignirii au fost Maria, Rut, Iuda, Ioan, Salomeea (mama lui Ioan) şi un grup de credincioşi sinceri şi convinşi, între ei fiind Maria soţia lui Clopas şi sora mamei lui Iisus, Maria Magdalena şi Rebecca, care locuise altă dată la Sepphoris. Aceştia şi alţi prieteni ai lui Iisus păstrau tăcerea în timp ce observau marea lui putere de îndurare şi tăria lui sufletească şi vedeau intensa lui suferinţă.

^{(2008.4) 187:3.3} Numeroşi trecători clătinau din cap şi spuneau, luându-l în zeflemea: „Tu, care vroiai să distrugi templul şi să-l reclădeşti în trei zile, salvează-te pe tine. Dacă eşti fiul lui Dumnezeu de ce nu cobori de pe crucea ta?” În mod asemănător unii dintre conducătorii iudeilor îl luau în derâdere zicând: „El i-a salvat pe alţii însă nu poate să se salveze pe sine.” Alţii spuneau: „Dacă eşti regele iudeilor, coboară de pe crucea ta şi vom crede în tine.” Mai târziu ei au continuat să râdă de el, spunând: „El s-a încredinţat lui Dumnezeu pentru a-l elibera. El a pretins chiar că este Fiul lui Dumnezeu şi priviţi-l acum răstignit între doi tâlhari.” Chiar şi cei doi tâlhari au început să-şi bată joc de el şi să-i facă reproşuri.

^{(2008.5) 187:3.4} Cum Iisus nu vroia să răspundă sarcasmelor lor şi cum se apropia amiaza acelei zile de pregătire specială, cea mai mare parte a mulţimii gălăgioase s-a risipit până pe la ora unsprezece şi jumătate. Mai puţin de cincizeci de persoane au rămas pe loc. Soldaţii au început atunci să ia masa lor de prânz şi să bea vinul lor ieftin şi acru, apoi s-au instalat pentru lunga veghe mortuară. În timp ce îşi beau vinul, ei au închinat ironic în sănătatea lui Iisus spunând: „Salut şi noroc! în cinstea regelui iudeilor.” Ei au fost şocaţi la vederea Maestrului lor tolerând ironiile şi batjocurile lor.

^{(2008.6) 187:3.5} Văzându-i mâncând şi bând, Iisus şi-a coborât ochii asupra lor şi a spus: „Mi-e sete!” Când căpitanul gărzii a auzit că lui Iisus îi este sete a luat puţin vin din sticlă şi a muiat în el un dop de burete, l-a înfipt apoi în vârful unei suliţe şi a ridicat-o până la Iisus pentru ca acesta să-şi poată umezi buzele uscate.

^{(2008.7) 187:3.6} Iisus a hotărât să trăiască fără a recurge la puterea sa supranaturală. Şi tot astfel, el a ales să moară pe cruce la fel ca un muritor obişnuit. El a trăit ca un om şi a vrut să moară ca un om, făcând voia Tatălui.

4. Hoţul de pe cruce

^{(2008.8) 187:4.1} Unul din tâlhari i se alătură lui Iisus spunând: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, de ce nu te ocupi de salvarea ta şi a noastră?” Când i-a făcut aceste de reproşuri lui Iisus, celălalt tâlhar, care l-a auzit adesea pe Maestru propovăduind, îi spuse primului: „Nu ţi-e frică de Dumnezeu? Nu vezi că suferim pentru faptele noastre însă acest om suferă pe nedrept? Am face mai bine să căutăm iertarea păcatelor noastre şi mântuirea sufletului nostru.” Când Iisus l-a auzit pe tâlharul acela spunând aceasta, şi-a întors faţa către el şi a zâmbit aprobator. Văzând chipul lui Iisus întors către el, răufăcătorul şi-a adunat curajul, şi-a reaprins flacăra licărindă a credinţei şi a spus: „Doamne, aminteşte-ţi de mine când vei intra în împărăţia ta.” Iisus spuse atunci: „În adevăr, în adevăr îţi spun, vei fi într-o zi cu mine în Paradis.”

^{(2009.1) 187:4.2} În toiul durerilor morţii fizice Maestrul avea timpul de a asculta confesiunea de credinţă a tâlharului credincios. Când acest hoţ a încercat să obţină mântuirea, el a găsit eliberarea. De multe ori înainte el ajunsese să creadă în Iisus însă numai în acele ceasuri de conştientă s-a întors cu toată inima sa spre învăţătura Maestrului. Când a văzut felul în care Iisus a înfruntat moartea pe cruce acest tâlhar nu a mai putut rezista convingerii că acest Fiu al lui Dumnezeu era într-adevăr Fiul lui Dumnezeu.

^{(2009.2) 187:4.3} În decursul acestui episod de convertire a tâlharului şi a admiterii sale în împărăţie de către Iisus, apostolul Ioan a plecat spre oraş pentru a-şi aduce mama şi prietenele acesteia la locul răstignirii. Luca a aflat ulterior de această poveste din gura căpitanului roman convertit.

^{(2009.3) 187:4.4} Apostolul Ioan a povestit despre răstignire, amintindu-şi de evenimente la două treimi de secol după desfăşurarea faptelor. Celelalte povestiri au fost întemeiate pe mărturiile centurionului roman al gărzii care, din ceea ce a văzut şi a auzit, a crezut în Iisus şi prin urmare a intrat pe deplin în comunitatea împărăţiei cerurilor pe pământ.

^{(2009.4) 187:4.5} Acest om tânăr, tâlharul pocăit, a fost împins la o viaţă de violenţă şi de răufăcător de cei care predicau o astfel de carieră de hoţ ca un protest patriotic eficient contra asupririi politice şi nedreptăţii sociale. Acest fel de învăţătură, sporit de nevoia de aventură, i-a făcut pe numeroşi tineri, altminteri bine intenţionaţi, să se înroleze în expediţii de jaf armat. Acest tânăr bărbat îl considerase pe Baraba ca un erou. Acum vedea că se înşelase. Aici pe cruce, alături de el, vedea un om cu adevărat mare, un adevărat erou. Acesta era un erou care îl înflăcăra, îi insufla cele mai înalte idealuri de demnitate morală şi ţi însufleţea toate ideile de curaj, de bărbăţie şi de curaj. Observându-l pe Iisus, el vedea izvorând în inima sa un sentiment irezistibil de iubire, de loialitate şi de autentică măreţie.

^{(2009.5) 187:4.6} Dacă prin mulţimea zeflemitoare ar mai fi fost vreo persoană care să simtă naşterea credinţei în sufletul ei şi să facă apel la îndurarea lui Iisus ea ar fi fost primită cu o consideraţie afectuoasă asemănătoare celei mărturisite de tâlharul credincios.

^{(2009.6) 187:4.7} Imediat după ce tâlharul pocăit a auzit făgăduinţa Maestrului cum că ei se vor revedea într-o zi în Paradis, Ioana revenea din oraş şi aducând cu el pe mama sa şi un grup de aproape doisprezece femei credincioase. Ioan şi-a reluat locul pe lângă Maria, mama lui Iisus, şi a sprijinit-o. Fiul său, Iuda, era de cealaltă parte. În momentul în care Iisus şi-a coborât privirea asupra acestei scene era amiază şi i-a spus mamei sale astfel: „Femeie, iată-l pe fiul tău!”. Apoi vorbindu-i lui Ioan, el spuse: „Fiule, iat-o pe mama ta!” Apoi se adresă celor doi, spunând: „Doresc să părăsiţi acest loc.” Ioan şi Iuda au îndepărtat-o deci pe Maria de Golgota. Ioan a condus-o pe mama lui Iisus în locul unde zăbovea ea în Ierusalim, apoi s-a grăbit să revină la locul răstignirii. După Paşti Maria s-a reîntors la Bethsaida şi a locuit la Ioan pentru tot restul vieţii ei pământeşti. Ea a supravieţuit mai puţin de un an morţii lui Iisus.

^{(2010.1) 187:4.8} După ce Maia s-a îndepărtat, celelalte femei s-au retras la mică distanţă şi au rămas să vegheze asupra lui Iisus până când el şi-a dat suflarea pe cruce. Ele erau încă acolo când trupul Maestrului a fost dat jos pentru a fi îngropat.

5. Ultima oră pe cruce

^{(2010.2) 187:5.1} Cu toate că era cam devreme în acest anotimp pentru un asemenea fenomen, cerul s-a întunecat puţin după amiază, ca urmare a prezenţei nisipului fin în atmosferă. Populaţia Ierusalimului ştia că aceasta semnala sosirea unei furtuni de nisip aduse de vântul cald din deşertul Arabiei. La o oră după-amiaza, cerul devenise atât de înnourat încât soarele a fost acoperit. Restul mulţimii se grăbi să se întoarcă în oraş. Când Maestrul îşi dădu viaţa, puţin după acest moment, mai puţin de treizeci de persoane erau prezente. Nu mai erau decât cei treisprezece soldaţi romani şi un grup de aproximativ cincisprezece credincioşi. Aceşti credincioşi erau toţi femei, în afară de Iuda, fratele lui Iisus, şi de Ioan Zebedeu care revenise în locul acesta chiar înainte ca Maestrul să-şi dea ultima suflare.

^{(2010.3) 187:5.2} Puţin după ora unu a după-amiezii, în întunecimea tot mai adâncă a violentei furtuni de nisip, Iisus a început să-şi piardă conştiinţa omenească. El rostise ultimele lui cuvinte de compătimire, de iertare şi de încurajare. Ultima sa dorinţă, referitoare la grijă faţă de mama sa, fusese exprimată. În cursul acestei ore din apropierea morţii, mintea umană a lui Iisus a recurs la repetarea a numeroase pasaje din scripturile ebraice, în special ale psalmilor. Ultimul gând conştient al lui Iisus omul era preocupat de repetarea mentală a unei părţi din cartea psalmilor, numită acum Psalmii XX, XXI şi XXII. Buzele sale se mişcau adesea însă era prea slab pentru a putea rosti cuvintele acestor pasaje, pe care el le cunoştea pe de rost, aşa cum treceau ele prin mintea lui. Doar de câteva ori cei care se găsiseră în apropiere au putut auzi citate, precum: „Ştiu că Domnul îl va salva pe unsul său” „Mâna ta va descoperi toţi duşmanii mei” şi „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?” Iisus nu a avut niciodată nici cea mai mică îndoială că a trăit conform voinţei Tatălui şi că îşi abandona acum viaţa trupească conform voinţei Tatălui său. El nu avea sentimentul că Tatăl l-a abandonat. El s-a mulţumit să recite în conştiinţa sa evanescentă numeroase pasaje din scripturi, dintre care Psalmul XXII care începe prin „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?” Se pare că acesta a fost unul dintre cele trei citate pe care le rostise destul de clar pentru a putea fi auzit de cei aflaţi în apropierea lui.

^{(2010.4) 187:5.3} Ultima cerere a lui Iisus în calitate de muritor a fost adresată tovarăşilor săi, formulată în jurul orei unu şi jumătate, când a spus pentru a doua oară: „Mi-e sete!” Căpitanul gărzii a umezit din nou buzele Maestrului cu acelaşi burete muiat în vin acru, numit de obicei oţet.

^{(2010.5) 187:5.4} Violenţa furtunii de nisip creştea şi cerul devenea din ce în ce mai întunecat. Cu toate acestea soldaţii şi micul grup de credincioşi a rămas acolo. Soldaţii se aflau în apropierea crucii, înghesuiţi unii în alţii pentru a se apăra de nisip. Mama lui Ioan şi alte câteva persoane priveau de la distanţă, dintr-un loc unde erau puţin adăpostite de o stâncă înclinată. Când Maestrul îşi dădu, în cele din urmă, ultima suflare la picioarele crucii sale se găseau Ioan Zebedeu, Iuda fratele lui Iisus, Rut sora sa, Maria Magdalena şi Rebecca, stabilită la Sepphoris.

^{(2011.1) 187:5.5} Chiar înainte de orele trei Iisus strigă cu o voce puternică: „S-a sfârşit! Tată, îmi pun spiritul în mâinile tale.” După ce a vorbit astfel, şi-a înclinat capul şi a abandonat lupta pentru viaţă. Văzând cum a murit Iisus, centurionul roman îşi lovi pieptul şi spuse: „Acesta a fost cu adevărat un om drept. Într-adevăr trebuie să fi fost un Fiu de Dumnezeu” şi din acel moment a început să creadă în Iisus.

^{(2011.2) 187:5.6} Iisus a murit ca un rege – aşa cum a şi trăit. El şi a recunoscut direct regalitatea şi a rămas stăpân pe situaţie pe toată durata acelei zile tragice. El a mers de bună voie la moartea aceea dezonorantă după ce a vegheat la ocrotirea tuturor apostolilor săi aleşi. El l-a împiedicat cu înţelepciune pe Petru să pricinuiască necazuri prin violenţa sa şi a aranjat ca Ioan să-i poată rămâne alături până la sfârşitul existenţei sale de muritor. El a revelat adevărata sa natură sinedriului ucigaş şi i-a amintit lui Pilat sursa autorităţii sale suverane în calitate de Fiu al lui Dumnezeu. El a plecat spre Golgota purtându-şi propria cruce şi şi-a încheiat manifestarea lui plină de iubire ducând Tatălui din Paradis spiritul pe care l-a cucerit în calitate de muritor. După o astfel de viaţă şi în momentul unei astfel de morţi, Maestrul putea cu adevărat să spună: „S-a terminat!”

^{(2011.3) 187:5.7} Pentru că era ziua pregătirii atât a Paştelui, cât şi a sabatului, iudeii nu au vrut ca aceste corpuri să rămână expuse pe Golgota. Ei s-au dus deci înaintea lui Pilat pentru a-i cere ca celor trei oameni să li se rupă picioarele şi apoi să fie daţi jos de pe cruci pentru a fi aruncaţi înainte de apusul soarelui în gropile de înmormântare ale criminalilor. Ca urmare a acestei cereri, Pilat a trimis numaidecât trei soldaţi pentru a le rupe picioarele şi a da ultima lovitură lui Iisus şi celor doi tâlhari.

^{(2011.4) 187:5.8} Când aceşti soldaţi au sosit pe Golgota ei au executat ordinul asupra tâlharilor însă spre marea lor surpriză ei l-au găsit pe Iisus deja mort. Cu toate acestea, pentru a se asigura de decesul lui, unul dintre soldaţi îl împunse cu lancea în partea lui stângă. Era ceva obişnuit ca cei supuşi răstignirii să se menţină în viaţă pe cruce timp de două sau trei zile. Însă în cazul lui Iisus, agonia lui emoţională copleşitoare şi angoasa lui spirituală acută au provocat sfârşitul vieţii sale trupeşti în mai puţin de cinci ore şi jumătate.

6. După răstignire

^{(2011.5) 187:6.1} În mijlocul întunecimii furtunii de nisip, către ora trei şi jumătate, David Zebedeu a trimis ultimul său mesaj purtând vestea morţii Maestrului. El a expediat ultimul din alergătorii săi către casa Martei şi Mariei în Bethania unde presupunea că mama lui Iisus zăbovea cu restul familiei sale.

^{(2011.6) 187:6.2} După moartea Maestrului Ioan trimise femeile sub conducerea lui Iuda la Ilie Marcu unde ele rămăseseră până în ziua sabatului. În ceea ce-l priveşte pe Ioan, binecunoscut centurionului roman, el a rămas pe Golgota până la sosirea lui Iosif din Arimatheea şi a lui Nicodim, care aveau un ordin al lui Pilat autorizându-i să ia în primire corpul lui Iisus.

^{(2011.7) 187:6.3} Aşa s-a terminat o zi de tragedie şi de durere pentru un vast univers ale cărui miliarde de inteligenţe s-au înfiorat la spectacolul şocant al răstignirii formei umane întrupate a preaiubitului lor suveran. Ele erau uluite de această etalare de perversitate umană şi de insensibilitate din partea muritorilor.

Până la o nouă revedere … pace și lumină pentru toți !

Constantin RUSU

Share this: