Înainte de a vedea cum a evoluat viața pe Pământ .. asa cum este prezentată în cartea Uratia .. haideți să ne facem în acest articol o idee despre epocile de viață umană care au loc pe o planetă de la începutul ei, din primele faze și până la trecerea ei in lumină și viață .. și apoi intr-un articol viitor stadiile în epoca luminii .. pentru a ne face cât de cât o ideie completă asupra stadiilor evolutive a unei planete.
Precizare
Aș vrea să vă atrag atenția asupra următorului lucru .. întrucât am mai facut uneori unele rezumate sau chiar și mici comentarii .. nu aș vrea să înțelegeți că materialele transmise sunt opinia mea personală .. ci ele sunt în conformitate cu cartea Urantia .. menționez că eu rezonez cu informațiile din această carte de aceia am și ales-o pentru a prelua unele materiale din ea … deci … acestă carte nu este scrisă de mine și nici nu este cartea unei anume secte ci este o carte transmisă .. la sfârșitul fiecărui capitol fiind precizat cine a transmis informația .. și bănuiesc că nici o minte umană nu ar fi fost capabilă să o conceapă la complexitatea conținutului , claritatea și logica ei .. cartea având 196 capitole din care 76 privind viața și învătăturile lui Iisus.
Material preluat de pe :
http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-52-epocile-planetare-ale-muritorilor
Capitolul 52
Epocile planetare ale muritorilor
(589.1) 52:0.1 De la începerea vieţii pe o planetă evolutivă, până în momentul înfloriri ei finale, în era luminii şi a vieţii, cel puţin şapte epoci de viaţă umană se conturează pe scena acţiunii lumii. Aceste epoci succesive sunt determinate de misiunile planetare ale Fiilor divini, şi pe o lume locuită medie aceste epoci vor apărea în ordinea următoare:
(589.2) 52:0.2 1. Omul anterior Prinţului Planetar.
(589.3) 52:0.3 2. Omul Posterior Prinţului Planetar
(589.4) 52:0.4 3. Omul postadamic
(589.5) 52:0.5 4. Omul posterior Fiului Magistral
(589.6) 52:0.6 5. Omul posterior Fiului de manifestare
(589.7) 52:0.7 6. Omul posterior Fiilor Învăţători.
(589.8) 52:0.8 7. Era Luminii şi a Vieţii.
(589.9) 52:0.9 Imediat ce lumile spaţiului convin fizic vieţii, ele sunt înscrise în registrul Purtătorilor Vieţii şi, la timpul potrivit, aceşti Fii sunt trimişi pe aceste planete cu scopul de a declanşa viaţa. Întreaga perioadă cuprinsă între această declanşare a vieţii şi apariţia omului se numeşte era preumană, şi ea precede epocile succesive ale muritorilor studiate în această expunere.
1. Omul primitiv
(589.10) 52:1.1 Începând cu momentul în care oamenii se ridică de pe nivelul animal – stadiu în care pot alege să îl venereze pe Creatorul lor – până la sosirea Prinţului Planetar, creaturile volitive muritoare sunt numite oameni primitivi. Există şase tipuri fundamentale sau rase de oameni primitivi, şi aceste popoare primitive apar succesiv în ordinea culorilor spectrului, începând cu culoarea roşie. Durata acestei evoluţii primitive a vieţii variază considerabil pe diferitele lumi. Ea se întinde între o sută cincizeci de mii de ani, până la mai mult de un milion de ani, timp al Urantiei.
(589.11) 52:1.2 Rasele evolutive – de culoare roşie, portocalie, galbenă, verde, albastră şi indigo – încep să apară aproape de momentul în care oamenii primitivi dezvoltă un limbaj simplu şi încep să îşi exercite imaginaţia lor creatoare. În epoca respectivă, omul este bine obişnuit să se menţină în poziţie verticală.
(589.12) 52:1.3 Oamenii primitivi sunt vânători viguroşi şi combatanţi feroce. Legea epocii respective este supravieţuirea celor mai apţi; guvernarea epocii este, în întregime, aceea a tribului. Pe numeroase lumi, unele dintre rasele evolutive sunt distruse pe parcursul războaielor rasiale primitive, cum a fost cazul pe Urantia. Cei care supravieţuiesc sunt, în general, amestecaţi ulterior cu rasa violetă importată mai târziu, popoarele Adamice.
(589.13) 52:1.4 În lumina civilizaţiei ulterioare, această eră o oamenilor primitivi este un lung capitol sumbru şi sângeros. Legea junglei şi morala pădurilor virgine nu sunt în armonie cu normele călăuzirilor ulterioare ale religiei revelate şi ale dezvoltării spirituale superioare. Pe lumile normale şi neexperimentale această epocă este foarte diferită de luptele prelungite şi extraordinar de brutale, caracteristice acestei epoci pe Urantia. Atunci când vă veţi fi ridicat din prima voastră experienţă planetară, veţi începe să vedeţi de ce această lungă luptă dureroasă are loc pe lumile evolutive şi, pe măsură ce veţi avansa pe calea Paradisului, veţi înţelege tot mai bine înţelepciunea acestor acţiuni aparent stranii. Însă, în ciuda tuturor vicisitudinilor primelor epoci ale emergenţei umane, înfăptuirile oamenilor primitivi reprezintă un capitol minunat şi chiar eroic în analele unei lumi evolutive a timpului şi spaţiului.
(590.1) 52:1.5 Primii oameni evolutivi nu sunt creaturi pitoreşti. Aceşti muritori primitivi locuiesc, în general, în caverne, sau rămân pe faleze. Ei construiesc, de asemenea, bordeie rudimentare în arborii înalţi. Înainte de a se manifesta un ordin înalt de inteligenţă, planetele sunt uneori invadate de tipuri de animale de mărime mare, însă de la începutul acestei ere muritorii învaţă să aprindă şi să întreţină focul, şi odată cu creşterea imaginaţiei lor inventive şi cu construirea uneltelor lor, oamenii în evoluţie triumfă curând asupra animalelor mai mari şi mai agile. Rasele primitive se folosesc foarte mult, de asemenea, marile animale zburătoare. Aceste enorme păsări pot să transporte una sau două persoane de mărime medie pe parcursul unui zbor neîntrerupt de peste opt sute de kilometri. Pe anumite planete, aceste păsări aduc mari foloase, deoarece sunt înzestrate cu o inteligenţă de un ordin elevat şi pot adesea pronunţa numeroase cuvinte ale limbii planetare. Aceste păsări sunt foarte inteligente, foarte supuse, şi deosebit de afectuoase. Rasa acestor păsări transportatoare s-a stins de mult pe Urantia, însă strămoşii voştri primitivi beneficiau de serviciile lor.
(590.2) 52:1.6 Dobândirea de către oameni a judecăţii etice şi a voinţei morale coincide, în general, cu apariţia limbajului primitiv. După această emergenţă a voinţei, când aceste fiinţe ating nivelul uman, ele devin receptive la admiterea temporară a Ajustorilor divini. La moarte, mulţi dintre ei sunt aleşi ca supravieţuitori şi marcaţi cu o pecete de arhangheli pentru o reînviere ulterioară şi o contopire cu Spiritul. Arhanghelii însoţesc întotdeauna pe Prinţii Planetari, şi are loc în acelaşi timp cu sosirea prinţului o judecată de izbăvire a tărâmului.
(590.3) 52:1.7 Toţi muritorii locuiţi de un Ajustor al Gândirii sunt potenţiali adoratori potenţiali; ei au fost „iluminaţi de adevărata lumină” şi sunt înzestraţi cu capacitatea de a căuta un contact reciproc cu divinitatea. Cu toate acestea, religia iniţială sau biologică a oamenilor primitivi constă în mare parte într-o persistenţă a fricii animale, dublată de o teamă ignorantă şi de superstiţii tribale. Supravieţuirea superstiţiilor la rasele Urantiei nu onorează deloc dezvoltarea voastră evolutivă, şi nu este deloc compatibilă cu reuşitele voastre, de altfel splendide, în progresele materiale. Însă această religie iniţială a fricii serveşte unui scop foarte util, controlând caracterele prea temperamentale ale acestor creaturi primitive. Ea este premergătorul civilizaţiei şi terenul în care Prinţul Planetar şi slujitorii săi vor planta ulterior germenii religiei revelate.
(590.4) 52:1.8 Prinţul Planetar soseşte, în general, la mai puţin de o sută de mii de ani după epoca în care oamenii se menţin normal în poziţie verticală. Suveranul Sistemului îl trimite după ce a fost informat de Purtătorii Vieţii că voinţa funcţionează, chiar dacă sunt puţini indivizii care s-au dezvoltat astfel. Oamenii primitivi îl primesc, în general, bine pe Prinţul Planetar şi statutul său major vizibil. În realitate, ei îi consideră, adesea, cu teamă şi respect, aproape cu veneraţie, dacă nu se înfrânează de la asta.
2. Omul Posterior Prinţului Planetar
(591.1) 52:2.1 Odată cu sosirea Prinţului Planetar, începe o nouă distribuire. Apare pe pământ un guvern, şi epoca avansată a triburilor este stinsă. Câteva milenii ale regim ca acesta permit mari progrese sociale. În condiţii normale, pe parcursul acestei epoci, muritorii ating un grad înalt de civilizaţie. Ei nu luptă în barbarie tot atât de mult ca rasele urantiene, însă viaţa pe o lume locuită este atât de schimbată de rebeliune, încât nu puteţi deloc să vă imaginaţi acest regim pe o planetă normală.
(591.2) 52:2.2 Durata medie a acestei perioade de cârmuire divină este de cinci sute de mii de ani, uneori mai mult, alteori mai puţin. Pe parcursul acestei epoci, planeta este instalată în circuitele sistemice, şi un prim contingent de serafimi şi alte ajutoare celeste este însărcinat cu administrarea ei. Ajustorii Gândirii vin în număr tot mai mare, şi păzitorii serafici amplifică regimul lor de supraveghere a muritorilor.
(591.3) 52:2.3 În momentul în care Prinţul Planetar soseşte pe o lume primitivă, religia evolutivă a fricii şi ignoranţei este predominantă. Prinţul şi statul său major fac primele revelaţii asupra adevărurilor superioare şi a organizării universului. Aceste prezentări iniţiale ale religiei revelate sunt deosebit de simple şi se referă, de obicei, la problemele sistemului local. Înainte de sosirea Prinţului Planetar religia este, în întregime, un proces evolutiv. Ea progresează apoi, atât prin revelaţii gradate, cât şi prin creştere evolutivă. Fiecare distribuire, fiecare epocă a muritorilor, primeşte o prezentare lărgită a adevărului spiritual şi eticii religioase. Evoluţia capacităţii receptivităţii religioase în locuitorii unei lumi determină, în mare parte, gradul avansării lor spirituale şi întinderea revelaţiei religioase care le este făcută.
(591.4) 52:2.4 Această distribuire este martora unei aurore spirituale, iar diferitele rase şi diversele lor triburi tind să dezvolte sisteme specializate de gândire religioasă şi filozofică. Două tendinţe se fac uniform simţite în aceste religii rasiale: temerile iniţiale ale oamenilor primitivi şi revelaţiile ulterioare ale Prinţului Planetar. În anumite privinţe, Urantienii nu par a fi în întregime ieşiţi din acest stadiu de evoluţie planetară. Urmând acest studiu, voi veţi distinge tot mai clar cât de mult se îndepărtează lumea voastră de cursul mediu al progresului şi al dezvoltării evolutive.
(591.5) 52:2.5 Însă Prinţul Planetar nu este „Prinţul Păcii”. Luptele raselor şi războaiele triburilor se continuă în cursul acestei perioade de administrare divină, însă cu mai puţină frecvenţă şi brutalitate. Este marea epocă a dispersiei raselor, care culminează într-o perioadă de naţionalism înfocat. Culoarea este baza grupărilor în triburi şi naţiuni, şi diferitele rase elaborează adesea limbi separate. Fiecare grup uman în expansiune caută să se izoleze. Această segregare este favorizată de existenţa a numeroase limbi. Înainte ca diversele rase să se poată unifica, războaiele lor implacabile ajung adesea să anihileze popoare întregi. Oamenii portocalii şi verzi riscă în mod special să fie astfel distruşi.
(591.6) 52:2.6 Pe cea lumile de rând şi în timpul ultimei părţi a domniei prinţului, viaţa naţională începe să înlocuiască organizarea tribală sau, mai degrabă, să se impună grupărilor de triburi existente. Însă marea realizare socială a epocii prinţului este emergenţa vieţii de familie. Până acum, relaţiile umane au fost, în principal, tribale; acum, începe să se stabilească căminul familial.
(591.7) 52:2.7 Este distribuirea în care se realizează egalizarea sexelor. Pe unele planete masculii pot să conducă femelele; pe altele este invers. În cursul acestei epoci, lumile normale stabilesc deplina egalitate a sexelor, preliminar necesar pentru a realiza mai complet idealurile vieţii de familie. Este începutul epocii de aur a căminelor. Ideea legii tribului cedează treptat locul conceptului dublu de viaţă naţională şi familială.
(592.1) 52:2.8 Pe parcursul acestei epoci, îşi face apariţia agricultura. Dezvoltarea ideii de familie este incompatibilă cu viaţa rătăcitoare şi instabilă a vânătorilor. Obiceiul domiciliilor fixe şi cultura solului se stabilesc treptat. Domesticirea animalelor şi practica meşteşugurilor iau un puternic având. La apogeul evoluţiei biologice a fost atins un înalt nivel de civilizaţie, însă dezvoltarea de ordin mecanic este slabă. Invenţia este caracteristica epocii următoare.
(592.2) 52:2.9 Înainte de sfârşitul acestei ere, rasele sunt purificate şi aduse la o înaltă stare de perfecţiune fizică şi de vigoare intelectuală. Planul, constând în favorizarea înmulţirii tipurilor superioare de muritori şi în reducerea proporţiei tipurilor inferioare, contribuie mult la dezvoltarea iniţială a unei lumi normale. Popoarele voastre primitive nu au reuşit să facă o astfel de discriminare între tipuri, ceea ce explică prezenţa a atât de mulţi indivizi plini de defecte şi degeneraţi printre rasele Urantiene de astăzi.
(592.3) 52:2.10 Una dintre marile realizări ale epocii prinţului constă în restrângerea înmulţirii indivizilor debili mentali şi neadaptaţi social. Cu mult înainte de epoca sosirii Fiilor de ordinul al doilea, adamii, cea mai mare parte a lumilor se angajează serios la sarcina purifica rasa, lucru pe care popoarele Urantiei nici măcar nu l-au întreprins încă serios astăzi.
(592.4) 52:2.11 Această problemă a ameliorării rasei nu este o întreprindere atât de mare atunci când este atacat de la începutul evoluţiei umane. Perioada anterioară a luptelor dintre triburi şi a durelor întreceri pentru supravieţuirea rasei a eliminat cea mai mare parte a neamurilor anormale sau pline de defecte. Un idiot nu are prea multe şanse să supravieţuiască în organizarea socială a unui trib primitiv şi războinic. Falsa sentimentalitate a civilizaţiilor voastre parţial perfecţionate este cea care întreţine, protejează şi perpetuează viţele iremediabil defectuoase ale raselor umane evolutive.
(592.5) 52:2.12 Nu există nici tandreţe, nici altruism în faptul de manifesta o compătimire inutilă unor fiinţe degenerate, unor muritori iremediabil anormali şi inferiori. Chiar pe lumile evolutive cele mai normale, există între indivizi şi între numeroase grupuri sociale suficiente diferenţe pentru a permite tuturor trăsăturilor nobile de sentimente altruiste şi de întrajutorare umană dezinteresată să se manifeste fără a perpetua neamurile neadaptabile social şi degenerate moral ale omenirii în evoluţie. Se ivesc din plin prilejuri pentru a practica toleranţa şi altruismul în favoarea indivizilor nenorociţi sau aflaţi în nevoie, care nu şi-au pierdut în mod ireparabil moştenirea lor morală şi nici nu şi-au distrus patrimoniul lor spiritual.
3. Omul postadamic
(592.6) 52:3.1 Când impulsul originar al vieţii evolutive şi-a epuizat elanul său biologic şi omul a atins apogeul dezvoltării animale, intervine al doilea ordin de filiaţie, şi este iniţiată a doua împărţire de har şi de ajutor. Acest lucru este adevărat pe toate lumile evolutive. Când nivelul cel mai elevat posibil al vieţii evolutive a fost atins, când omul primitiv a urcat cât a putut de sus pe scara biologică, un Fiu şi o Fiică Materiali apar întotdeauna pe planetă, trimişi de Suveranul Sistemului.
(593.1) 52:3.2 Ajustorii Gândirii sunt acordaţi în număr tot mai mare oamenilor postadamici, şi aceşti muritori ating în număr tot mai mare capacitatea de a fuziona ulterior cu Ajustorul lor. În timp ce ei operează ca fii descendenţi, adamii nu posedă Ajustori, însă descendenţii lor planetari direcţi, precum şi cei cu sânge amestecat, devin candidaţi calificaţi în mod legitim pentru a primi, la un moment dat, un Veghetor de Mister. La sfârşitul epocii postadamice, planeta este în posesia contingentului ei complet de slujitori celeşti. Doar Ajustorii destinaţi contopirii nu au fost încă atribuiţi în mod universal.
(593.2) 52:3.3 Scopul principal al domniei Adamice este de a influenţa oamenii în evoluţie pentru ca ei să încheie trecerea de la stadiul civilizaţiei vânătorilor şi păstorilor la acela al agricultorilor şi horticultorilor, completat ulterior de apariţia accesoriilor urbane şi industriale ale civilizaţiei. Sunt suficienţi zece mii de ani ai acestei distribuiri de elevatori biologici pentru a efectua o transformare minunată. După douăzeci şi cinci de mii de ani de administrare, prin înţelepciunea unită a Prinţului Planetar şi a Fiilor Materiali, planeta este, în general, pregătită pentru sosirea unui Fiu Magistral.
(593.3) 52:3.4 Această epocă asistă la realizarea, în general, a eliminării neadaptaţilor, şi viţele rasiale se purifică încă şi mai mult. Pe lumile normale, tendinţele bestiale perverse au dispărut aproape în întregime din liniile reproducătoare ale tărâmului.
(593.4) 52:3.5 Progenitura Adamică nu se amestecă niciodată cu viţele inferioare ale raselor evolutive. Planul divin nu prevedea nici ca Adam sau Eva Planetari să se împreuneze personal cu popoarele evolutive. Proiectul de a ameliorare al rasei este sarcina progeniturii, însă descendenţii Fiicelor şi ai Fiilor Materiali sunt mobilizaţi cu generaţii înainte de a se fi inaugurat serviciul de amalgamare rasială.
(593.5) 52:3.6 Când plasma vitală adamică este transmisă raselor muritoare, rezultă o înălţare imediată a capacităţii lor intelectuale şi o accelerare a progresului lor spiritual. Se produce, de asemenea, de obicei, o ameliorare fizică. Pe o lume medie, distribuirea postadamică este o epocă de mari invenţii, de control al energiei, şi de dezvoltare mecanică. Este era în care apar industrii multiforme şi un control al forţelor naturale. Este vârsta de aur a explorării şi a dominării finale a planetei. O mare parte a progresului material al unei lumi se efectuează pe parcursul acestei perioade iniţiale a dezvoltării ştiinţelor fizice, mai exact în epoca care este traversată în prezent de Urantia. Lumea voastră este în urmă cu o întreagă perioadă de cârmuire divină, şi chiar mai mult, faţă de programul planetar mediu.
(593.6) 52:3.7 Către sfârşitul perioadei domniei adamice pe o planetă normală, rasele sunt practic amalgamate, astfel încât se poate proclama cu adevărat că „Dumnezeu a făcut un singur sânge din toate naţiunile” şi că Fiul său „a dat o aceeaşi culoare tuturor popoarelor”. Culoarea rasei amalgamate este de o nuanţă puţin măslinie a tentei violete, „albul” rasial al sferelor.
(593.7) 52:3.8 Oamenii primitivi sunt în principal carnivori. Fiicele şi Fiii Materiali nu mănâncă carne însă, după câteva generaţii, descendenţii lor gravitează în general către nivelul omnivor, cu toate că grupuri întregi dintre ei continuă uneori să se abţină de la consumul de carne. Această dublă origine a raselor postadamice explică cum fiinţele umane cu sânge amestecat prezintă vestigii anatomice provenind atât din grupurile animale carnivore, cât şi erbivore.
(593.8) 52:3.9 În cei zece mii de ani care urmează amalgamării rasiale, rasele rezultante arată diverse grade de fuziune anatomică. Anumite neamuri poartă mai mult urmele ascendenţei lor vegetariene, iar altele prezintă mai mult trăsături distinctive şi caracteristici fizice ale procreatorilor lor evolutivi carnivori. Majoritatea raselor lumii devine în curând omnivoră, şi se hrăneşte cu o gamă largă de alimente, provenind atât din regnul animal, cât şi din regnul vegetal.
(594.1) 52:3.10 Epoca postadamică este distribuirea internaţionalismului. Sarcina de amestecare a raselor fiind aproape îndeplinită, naţionalismul creşte şi fraternitatea oamenilor începe cu adevărat să se materializeze. Guverne reprezentative tind să înlocuiască formele de domnie monarhice şi patriarhale. Sistemul educativ se construieşte la scară mondială, iar limbile raselor cedează progresiv locul limbii poporului violet. Pacea şi cooperarea universale sunt rar atinse înainte ca rasele să fie destul de bine amalgamate şi să vorbească o limbă comună.
(594.2) 52:3.11 Pe parcursul ultimelor secole ale epocii postadamice, un nou interes se manifestă pentru artă, muzică şi literatură, şi această trezire mondială este un semnal care precede apariţia unui Fiu Magistral. Dezvoltarea care încununează această eră este interesul universal pentru realităţile intelectuale, pentru adevărata filozofie. Religia devine mai puţin naţionalistă şi din ce în ce mai mult o chestiune planetară. Noi revelaţii ale adevărului marchează aceste epoci, şi Preaînalţii constelaţiilor încep să facă legea în treburile oamenilor. Se revelează adevărul până la nivelul administraţiei constelaţiilor.
(594.3) 52:3.12 Era este caracterizată printr-un mare progres etic; fraternitatea oamenilor este ţelul societăţii. Pacea mondială, încetarea conflictelor dintre rasele şi animozităţile naţionale indică faptul că planeta este pregătită pentru sosirea unui membru din al treilea ordin de filiaţie, un Fiu Magistral.
4. Omul posterior Fiului Magistral
(594.4) 52:4.1 La începutul acestei epoci, pe planetele normale şi loiale, rasele muritoare sunt amestecate şi biologic adaptate. Nu există probleme de rasă sau de culoare; toate naţiunile şi toate rasele au literalmente acelaşi sânge. Fraternitatea oamenilor se dezvoltă, şi naţiunile învaţă să trăiască pe pământ în pace şi linişte. O asemenea lume se găseşte în pragul unei mari dezvoltări intelectuale culminante.
(594.5) 52:4.2 Când o lume evolutivă devine atât de pregătită pentru epoca magistrală, îşi face apariţia în misiune magistrală un membru al ordinului elevat al Fiilor Avonali. Prinţul Planetar şi Fiii Materiali îşi au originea în universul local; Fiul Magistral soseşte din Paradis.
(594.6) 52:4.3 Când Avonalii Paradisului vin pe sferele muritorilor pentru acţiuni judiciare şi doar ca judecători ai unei perioade de domnie divină, ei nu sunt niciodată întrupaţi. Însă atunci când sosesc pentru misiuni magistrale, ei sunt întotdeauna întrupaţi, cel puţin pentru prima misiune, cu toate că nu trec prin experienţa naşterii şi prin moartea materială a copiilor tărâmului. În cazurile în care ei rămân în calitate de şefi, pot continua să trăiască vreme de câteva generaţii pe anumite planete. Când misiunile lor sunt îndeplinite, ei abandonează viaţa lor planetară şi se întorc la starea lor anterioară de filiaţie divină.
(594.7) 52:4.4 Fiecare nouă guvernare divină lărgeşte orizontul religiei revelate, şi Fiii Magistrali extind revelaţia adevărului până la descrierea problemelor universului local şi a tuturor tributarilor săi.
(594.8) 52:4.5 După vizita iniţială a unui Fiu Magistral, rasele procedează, în curând, la eliberarea lor economică. Munca cotidiană necesară fiecărui om pentru a-şi asigura independenţa ar lua două ore şi jumătate din timpul vostru. Nu există nici un pericol în eliberarea unor muritori atât de inteligenţi şi etici. Popoare atât de rafinate ştiu bine cum să folosească plăcerile pentru a se ameliora şi a face să progreseze planeta. Pe parcursul acestei epoci, liniile rasiale se purifică şi mai mult prin restrângerea reproducerii indivizilor mai puţin adaptaţi şi mai puţin înzestraţi.
(595.1) 52:4.6 Guvernarea politică şi administrarea socială a raselor continuă să se amelioreze. Către sfârşitul epocii, autonomia guvernamentală este destul de bine stabilită. Noi numim autonomie guvernamentală tipul cel mai elevat al guvernului reprezentativ. Lumile în chestiune îi avansează şi îi onorează numai pe şefii şi pe conducătorii cei mai competenţi pentru a-şi asuma responsabilităţi sociale şi politice.
(595.2) 52:4.7 În timpul acestei epoci, majoritatea muritorilor lumii este locuită de Ajustori însă, chiar şi atunci, acordarea de Veghetori Divini nu este întotdeauna universal. Ajustorii destinaţi contopirii nu au fost încă dăruiţi tuturor muritorilor planetari. Creaturile volitive trebuie încă să aleagă faptul de a primi un Veghetor de Mister.
(595.3) 52:4.8 În cursul epocilor care încheie această perioadă de cârmuire divină, societatea începe să revină la forme de viaţă mai simplificate. Natura complexă a unei civilizaţii în progres îşi urmează cursul, şi muritorii învaţă să trăiască mai natural şi mai eficient. Această tendinţă creşte cu fiecare epocă succesivă. Este epoca în care înfloresc artele, muzica şi studiile superioare. Ştiinţele fizice au atins deja apogeul dezvoltării lor. Pe o lume ideală, sfârşitul acestei epoci vede plenitudinea unei mari treziri religioase, o iluminare spirituală a întregii lumi. Această trezire generalizată de natură spirituală a raselor este semnalul aşteptat pentru sosirea Fiului de manifestare şi pentru inaugurarea celei de a cincia epoci a muritorilor.
(595.4) 52:4.9 Pe numeroase lumi, se întâmplă să nu fie suficientă numai o singură misiune magistrală pentru a pregăti planeta pentru sosirea unui Fiu de Manifestare. În acest caz, va exista un al doilea Fiu Magistral, sau chiar o succesiune, dintre care fiecare va face să progreseze rasele de la o perioadă de guvernare divină la următoarea, până când planeta este gata pentru dăruirea Fiului de Manifestare. Fiii Magistrali pot fi încarnaţi sau nu pentru o a doua misiune şi pentru cele următoare. Însă, indiferent de numărul Fiilor Magistrali care apar – şi pot să existe după Fiul de Manifestare – venirea fiecăruia dintre ei marchează sfârşitul unei domnii divine şi începerea alteia.
(595.5) 52:4.10 Aceste cârmuiri ale Fiilor Magistrali durează douăzeci şi cinci până la cincizeci de mii de ani ai timpului Urantiei. Se întâmplă ca unele dintre ele să fie mult mai scurte, şi rareori sunt mai lungi, însă, de cele mai multe ori, unul dintre aceşti Fii Magistrali se va naşte ca Fiu de Manifestare al Paradisului.
5. Omul posterior Fiului de manifestare
(595.6) 52:5.1 Când un anumit nivel de dezvoltare intelectuală şi spirituală este atins pe o lume locuită, un Fiu de efuziune al Paradisului soseşte întotdeauna. Pe lumile normale, el nu apare în trup înainte ca rasele să se fi ridicat la cele mai înalte nivele de inteligenţă şi de progres etic. Însă, pe Urantia, Fiul de Manifestare care era Fiul vostru Creator în persoană, a apărut la sfârşitul domniei adamice, însă nu aceea este ordinea obişnuită a evenimentelor pe lumile spaţiului.
(595.7) 52:5.2 Când o lume este gata pentru spiritualizare, soseşte Fiul de Manifestare. Acest Fiu aparţine întotdeauna ordinului Avonal zis Magistral, însă nu şi atunci când Fiul Creator efectuează manifestarea sa finală pe o lume evolutivă, caz care se produce o singură dată în fiecare univers local. Este ceea ce s-a întâmplat când Mihail din Nebadon a apărut pe Urantia pentru a se dărui raselor voastre muritoare. Un astfel de dar nu este rezervat decât unei singure lumi din aproape zece milioane. Toate celelalte lumi progresează spiritual prin manifestarea Fiilor Paradisului din ordinul avonalilor.
(596.1) 52:5.3 Fiul de manifestare soseşte pe o lume în care educaţia culturală este foarte avansată. El întâlneşte o rasă spiritual educată, gata să asimileze învăţături superioare şi să aprecieze această misiune de consacrare. Pe parcursul acestui stadiu, întreaga lume caută cultura morală şi adevărul spiritual. Muritorii acestei guvernări divine au pasiunea de a pătrunde realitatea cosmică şi de a comunica cu realitatea spirituală. Revelaţia adevărului se întinde până la includerea suprauniversului. Sistemele de educaţie şi de guvernare, în întregime noi, se dezvoltă pentru a înlocui regimurile primitive ale timpurilor de demult. Bucuria de a trăi capătă o culoare nouă şi reacţiile vieţii sunt exaltate la nivele celeste de ton şi de nuanţă.
(596.2) 52:5.4 Fiul de consacrare trăieşte şi moare pentru înnobilarea spirituală a raselor muritoare ale unei lumi. El stabileşte „calea nouă şi vie”; viaţa sa este o încarnare a adevărului Paradisului în trup muritor – Spiritul Adevărului însuşi – în cunoaşterea căruia toţi oamenii vor fi eliberaţi.
(596.3) 52:5.5 Pe Urantia, stabilirea acestei „căi noi şi vii” a fost manifestată atât în fapt, cât şi în adevăr. Izolarea Urantiei în rebeliunea lui Lucifer a suspendat procesul prin care muritorii pot trece direct pe ţărmurile lumilor palat imediat după moarte. Înaintea epocii lui Cristos Mihail pe Urantia, toate sufletele dormeau până la reînvierile judecăţii de ispăşire sau până la reînvierile milenare speciale. Nici Moise însuşi, nu a avut permisiunea să meargă de cealaltă parte a văii morţii înainte de a prilejul unei reînvieri speciale, deoarece Prinţul Planetar decăzut, Caligastia, se opunea acestei eliberări. Însă, din ziua Învierii, muritorii Urantiei pot, din nou, să meargă direct pe sferele morontiale.
(596.4) 52:5.6 Pe parcursul reînvierii sale, a treia zi după ce a renunţat la viaţa sa întrupată, Fiul de efuziune urcă la dreapta Tatălui Universal, primeşte asigurarea că misiunea sa de consacrare a fost acceptată, şi se întoarce la Fiul Creator în sediul universului local. Atunci, Avonalul de consacrare şi Mihailul Creator trimit spiritul lor asociat, Spiritul Adevărului, pe lumea de consacrare. Este ocazia cu care „spiritul Fiului triumfător este revărsat peste toată carnea”. Spiritul-Mamă al Universului participă, de asemenea, la această revărsare a Spiritului Adevărului, şi în acelaşi timp are lor proclamarea edictului de consacrare a Ajustorilor Gândirii. După aceasta, toate creaturile volitive ale acestei lumi, a căror minte este normală, vor primi un Ajustor de îndată ce vor atinge vârsta responsabilităţii morale, aceea a alegerii spirituale.
(596.5) 52:5.7 Dacă un Avonal de consacrare ar trebui să se întoarcă pe lumea misiunii sale de manifestare, el nu s-ar întrupa, ci ar veni „în glorie cu oştirile serafice”.
(596.6) 52:5.8 Epoca posterioară Fiului de efuziune poate dura între zece şi o sută de mii de ani. Nici o limită arbitrară a timpului nu este impusă acestei ere de cârmuire divină. Este o epocă de mare progres etic şi spiritual. Sub influenţa spirituală a acestor epoci, caracterul uman trece prin transformări uluitoare şi suportă o dezvoltare fenomenală. Devine posibilă punerea în practică a regulii de aur. Învăţăturile lui Isus sunt cu adevărat aplicabile într-o lume de muritori care a primit instruirea preliminară care precede manifestarea Fiilor cu călăuzirile lor care înnobilează caracterul şi maturizează cultura.
(596.7) 52:5.9 Pe parcursul acestei ere, problemele bolii şi ale delicvenţei sunt practic rezolvate. Degenerescenţa a fost deja larg eliminată prin reproducerea selectivă. Boala a fost practic învinsă prin înaltele calităţi de rezistenţă ale neamurilor adamice şi prin inteligenta aplicare mondială a descoperirilor făcute în domeniul ştiinţelor fizice de-a lungul epocilor precedente. Pe parcursul acestei perioade, durata vieţii se creşte mult peste echivalentul a trei sute de ani ai timpului Urantiei.
(597.1) 52:5.10 Supravegherea guvernamentală se atenuează progresiv pe parcursul acestei epoci. Încep să funcţioneze adevărate guverne autonome. Este tot mai puţin necesar să se promulge legi restrictive. Departamentele militare de rezistenţă naţională sunt pe cale de dispariţie; era armoniei internaţionale vine cu adevărat. Există numeroase naţiuni, în principal determinate de geografia pământurilor lor, însă doar o singură rasă, o singură limbă şi o singură religie. Treburile muritorilor sunt aproape utopice. Este cu adevărat o epocă mare şi glorioasă.
6. Epoca posterioară conacrării pe Urantia
(597.2) 52:6.1 Fiul de consacrare este Prinţul Păcii. El soseşte cu mesajul „Pace pe pământ şi înţelegere între oameni”. Pe lumile normale, este o perioadă aducătoare de pace generală în lume; naţiunile nu mai propovăduiesc războiul, însă aceste influenţe salutare nu au însoţit venirea Fiului vostru de consacrare, Cristos Mihail. Urantia nu procedează conform ordinii normale. Lumea voastră nu păşeşte în pas cu procesiunea planetară. Când Maestrul vostru era pe pământ, el şi-a prevenit discipolii că sosirea sa nu aducea domnia obişnuită a păcii pe Urantia. El le-a explicat clar că „vor fi războaie şi zvonuri de războaie” şi că unele naţiuni se vor ridica împotriva altor naţiuni. La un moment dat, el a spus: „să nu credeţi că am venit ca să aduc pacea pe pământ”.
(597.3) 52:6.2 Chiar şi pe lumile evolutive normale, nu este uşor să se realizeze înfrăţirea mondială a oamenilor. Pe o planetă ca Urantia, unde domnesc confuzia şi dezordinea, această împlinire cere mult mai mult timp şi necesită un efort mult mai mare. Este aproape imposibil unei evoluţii sociale să ajungă, fără ajutor exterior, la aceste rezultate fericite pe o sferă spiritual izolată. Revelaţia religioasă este esenţială pentru realizarea fraternităţii pe Urantia. Isus a indicat corect calea de a se atinge imediat fraternitatea spirituală. Însă realizarea fraternităţii sociale pe lumea voastră depinde mult de realizarea transformărilor personale şi de ajustările planetare următoare:
(597.4) 52:6.3 1. Fraternitate socială. Înmulţirea contactelor sociale internaţionale şi inter-rasiale şi a asocierilor fraterne prin călătorii, prin comerţ şi prin jocuri competitive. Dezvoltarea unui limbaj comun şi proliferarea polilingviştilor, schimburile naţionale şi rasiale de studenţi, de profesori, de industriaşi şi de filozofi religioşi.
(597.5) 52:6.4 2. Fecundarea prin încrucişare a gândirii. Fraternitatea este imposibilă pe o lume ai cărei locuitori sunt prea primitivi pentru a recunoaşte nebunia unui egoism pe care nimic nu îl potoleşte. Este nevoie de un schimb de literatură internaţională şi rasială; fiecare rasă trebuie să se familiarizeze cu gândirea tuturor celorlalte rase, fiecare naţiune trebuie să cunoască sentimentele tuturor naţiunilor; ignoranţa creează suspiciune, iar suspiciunea este incompatibilă cu atitudinea esenţială a simpatiei şi a iubirii.
(597.6) 52:6.5 3. Trezirea etică. Doar conştiinţa etică poate demasca imoralitate intoleranţei umane şi păcatul luptelor fraticide. Doar o conştiinţă morală poate condamna răul invidiei naţionale şi pizmei rasiale. Doar nişte fiinţe morale vor căuta întotdeauna clarviziunea spirituală care este esenţială pentru a trăi regula de aur.
(598.1) 52:6.6 4. Înţelepciunea politică. Maturitatea emotivă este indispensabilă pentru auto-control. Doar maturitatea emotivă garantează că tehnicile internaţionale de judecată civilizată se vor substitui arbitrajului barbar al războiului. Oamenii de stat înţelepţi vor lucra într-o bună zi pentru bunăstarea omenirii, chiar şi atunci când se vor strădui să promoveze interesul grupurilor lor naţionale şi rasiale. Iscusinţa politică egoistă duce la sinucidere, la distrugerea tuturor calităţilor care asigură supravieţuirea grupurilor planetare.
(598.2) 52:6.7 5. Clarviziunea spirituală. În cele din urmă fraternitatea oamenilor este bazată pe recunoaşterea paternităţii lui Dumnezeu. Maniera cea mai rapidă de a realiza fraternitatea oamenilor pe Urantia este de a efectua transformarea spirituală a omenirii de astăzi. Singura tehnică de accelerare a tendinţei naturale a evoluţiei sociale constă în exercitarea unei presiuni spirituale de sus, ceea ce intensifică clarviziunea morală, mărind totodată capacitatea sufletului tuturor oamenilor de a-i înţelege şi de a-i iubi pe toţi semenii lor. Înţelegerea reciprocă şi iubirea fraternă sunt factori civilizatori transcendenţi şi factori puternici în realizarea mondială a fraternităţii oamenilor.
(598.3) 52:6.8 Dacă aţi putea fi transportaţi de pe lumea voastră rămasă în urmă şi plină de confuzie pe vreo planetă normală aflată acum în epoca posterioară Fiului de consacrare, voi v-aţi crede că aţi fost transferaţi în cerul menţionat în tradiţiilor voastre. Greu vă va veni să credeţi că observaţi acţiunile evolutive normale ale unei sfere locuite de oameni. Aceste lumi sunt plasate în circuitele spirituale ale tărâmului lor. Ele beneficiază de toate avantajele teledifuziunilor universului lor şi de serviciile reflexivităţii ale suprauniversului lor.
7. Omul posterior Fiilor Instructori
(598.4) 52:7.1 Ordinul de filiaţie care urmează apoi pe lumile evolutive medii este acela al Fiilor Învăţători ai Trinităţii, divinii Fii ai Trinităţii Paradisului. Noi constatăm din nou că Urantia nu este în cadenţă cu sferele ei surori şi de aceea acel Isus al vostru a făgăduit să se întoarcă. El îşi va îndeplini, cu siguranţă, făgăduiala, însă nimeni nu ştie dacă venirea sa va precede sau va urma apariţia pe Urantia a unui Fiu Magistral sau a Fiilor Învăţători.
(598.5) 52:7.2 Fiii Învăţători vin în grup pe lumile care se spiritualizează. Un Fiu Învăţător planetar este asistat şi sprijinit de şaptezeci de fii primari, doisprezece fii secundari, şi trei membrii aleşi dintre cei mai elevaţi şi cei mai experimentaţi din ordinul suprem al Daynalilor. Acest corp rămâne câtva timp pe lumile respective, destul de mult pentru a efectua tranziţia dintre epocile evolutive şi era luminii şi vieţii, nu mai puţin de o mie de ani ai timpului planetar, şi adesea mult mai mult. Această misiune este o contribuţie a Trinităţii la eforturile anterioare ale tuturor personalităţilor divine care şi-au slujit pe lângă o lume locuită.
(598.6) 52:7.3 Revelaţia adevărului se extinde acum la universul central şi la Paradis. Rasele devin înalt spirituale. Un mare popor a evoluat şi o mare epocă se apropie. Sistemele educative, economice şi administrative ale planetei suportă transformări radicale. Se stabilesc noi valori şi noi relaţii. Împărăţia cerurilor apare pe pământ, şi gloria lui Dumnezeu se răspândeşte în această lume.
(598.7) 52:7.4 Este distribuirea în care un mare număr de muritori sunt transferaţi direct dintre cei vii pe lumile morontiale. Pe măsură ce era Fiilor Învăţători ai Trinităţii progresează, loialitatea spirituală a muritorilor timpului devine tot mai universală. Moartea naturală devine din ce în ce mai puţin frecventă, în măsura în care Ajustorii fuzionează tot mai mult cu subiectele lor pe parcursul vieţii lor în trup. Planeta sfârşeşte prin a fi clasată ca aparţinând ordinului primar modificat al ascensiunii muritorilor.
(599.1) 52:7.5 Viaţa pe parcursul acestei ere este agreabilă şi benefică. Degenerescenţa şi elementele antisociale, la sfârşitul acestei lungi lupte evolutive au fost practic eliminate. Durata vieţii se apropie de cinci sute de ani ai Urantiei, şi nivelul de creştere a reproducerii raselor este inteligent controlat. Apare o ordine socială în întregime nouă; subzistă încă mari diferenţe între oameni, însă starea societăţii se apropie de idealurile de fraternitate sociale şi de egalitate spirituală. Guvernele reprezentative tind să dispară, şi lumea trece sub legea autocontrolului individual. Funcţiunea guvernului se orientează, în principal, către scopurile colective ale administrării sociale şi ale coordonării economice. Epoca de aur avansează rapid; ţelul temporal al îndelungatei şi intensei lupte planetare pentru evoluţie se întrevede bine. Răsplata timpurilor va fi curând primită. Înţelepciunea zeilor este pe punctul de a se manifesta.
(599.2) 52:7.6 Pe parcursul acestei epoci, administrarea fizică a unei lumi cere o oră pe zi din timpul fiecărui individ adult, vrem să spunem o oră a timpului Urantiei. Planeta este în strâns contact cu treburile universului, şi locuitorii săi pot să recepţioneze ultimele teledifuziuni cu un interes la fel de viu ca acela pe care voi îl manifestaţi astăzi pentru ultimele ediţii ale jurnalelor voastre cotidiene. Aceste rase se ocupă cu o mie de lucruri interesante necunoscute pe lumea voastră.
(599.3) 52:7.7 Adevărata loialitate planetară faţă Fiinţa Supremă se dezvoltă tot mai mult. Generaţie după generaţie, un număr crescut de indivizi ai rasei intră în rând cu cei care practică dreptatea şi trăiesc compasiunea. Încet, dar sigur, lumea este câştigată de partea serviciului bucuros al Fiilor lui Dumnezeu. Greutăţile fizice şi problemele materiale au fost în mare parte rezolvate. Planeta este pregătită pentru viaţa superioară şi pentru o existenţă mai stabilă.
(599.4) 52:7.8 Din timp în timp, pe parcursul domniei lor, Fiii Învăţători continuă să vină pe aceste lumi pacifice. Ei nu părăsesc o lume înainte de a fi asiguraţi că planul evolutiv se derulează fără nici un obstacol pe planeta respectivă. Un Fiu Magistral de judecată însoţeşte, în general, pe Fiii Învăţători în misiunile lor succesive, în timp ce un alt Fiu din acelaşi ordin activează în momentul plecării lor, şi aceste acţiuni judecătoreşti continuă din epocă în epocă pe tot parcursul regimului muritor al timpului şi spaţiului.
(599.5) 52:7.9 Fiecare misiune nouă a Fiilor Învăţători ai Trinităţii ridică această lume celestă pe culmi tot mai înalte de înţelepciune, de spiritualitate şi de iluminare cosmică, însă nobilii nativi ai acestei sfere sunt încă finiţi şi muritori; nimic nu este perfect, însă vedem dezvoltându-se o calitate de cvasiperfecţiune în operaţiunile unei lumi imperfecte şi în viaţa locuitorilor ei umani.
(599.6) 52:7.10 Fiii Învăţători ai Trinităţii pot reveni de nenumărate ori pe aceeaşi lume însă, mai devreme sau mai târziu, în raport cu sfârşitul uneia din misiunile lor, Prinţul Planetar este înălţat la poziţia de Suveran Planetar, iar Suveranul Sistemic apare pentru a proclama intrarea acestei lumi în era luminii şi vieţii.
(599.7) 52:7.11 În ceea ce priveşte concluzia misiunii finale a Fiilor Învăţători (cel puţin conform cronologiei unei lumi normale) Ioan a scris: „văd noi ceruri şi un nou pământ şi noul Ierusalim coborând de lângă Dumnezeu, din cer, împodobit ca o mireasă pregătită pentru mire”.
(600.1) 52:7.12 Este acelaşi pământ reînnoit, stadiul planetar avansat pe care clarvăzătorul din vechime, care a avut viziunea, l-a descris astfel: „căci, la fel cum noile ceruri şi noul pământ pe care le voi face vor rămâne în faţa mea, tot astfel veţi supravieţui voi şi copiii voştri; şi se va întâmpla ca de la o nouă lună la alta şi din Sabat în Sabat tot ce este întrupat va veni să se prosterneze în faţa mea, spune Domnul”.
(600.2) 52:7.13 Muritorii acestei epoci sunt descrişi ca „o generaţie aleasă, un sacerdoţiu regal, o naţiune sfântă, un popor elevat; iar voi veţi cânta omagii celui care v-a chemat din întuneric spre această minunată lumină”.
(600.3) 52:7.14 Indiferent de istoria naturală specială a unei planete individuale şi de faptul că o împărăţie a fost în întregime loială, pângărită de rău sau blestemată de păcat – puţin importă antecedentele – mai devreme sau mai târziu graţia lui Dumnezeu şi sprijinul îngerilor vor anunţa ziua venirii Fiilor Învăţători ai Trinităţii; şi plecarea lor ca urmare a misiunii lor finale va inaugura vârsta superbă a luminii şi vieţii.
(600.4) 52:7.15 Toate lumile Sataniei pot să împărtăşească experienţa celui care scrie: „cu toate acestea, potrivit cu promisiunea lui, noi vom atinge noi ceruri şi un pământ nou, unde domneşte dreptatea. Astfel, prea iubiţilor, văzând că voi speraţi aceste lucruri, vegheaţi să fiţi găsiţi în pace, neprihăniţi şi ireproşabili”.
(600.5) 52:7.16 Plecarea corpului Fiilor Învăţători, la sfârşitul primei lor domnii sau a unei domnii subsecvente, anunţă aurora erei luminii şi vieţii – pragul de tranziţie dintre timp şi anticamera eternităţii. Realizarea planetară a acestei ere de lumină şi de viaţă depăşeşte cu mult cele mai dragi speranţe ale muritorilor Urantiei, ale căror concepte referitoare la viaţa viitoare nu se extind dincolo de cele îmbrăţişate de credinţele religioase care descriu cerul ca fiind destinul imediat şi ţelul final al muritorilor supravieţuitori.
(600.6) 52:7.17 [Prezentat de un Puternic Mesager ataşat temporar statutului major al lui Gabriel.]
Până la o nouă revedere vă îmbrățișez cu mult drag,
Pace și lumină pentru toți !
