Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia – Cap. 125 – Iisus la Ierusalim
Continuăm prezentarea copilăriei și adolescenței lui Iisus .. astăzi cu perioada când Iisus vizita templu din Ierusalim și petrecea câteva zile în templu.
Materialul a fost preluat pe pe http://www.urantia.org situl fundației Urantia și îl puteți citi în mateialul postat mai jos sau în original de pe situl fundației :
http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-125-iisus-la-ierusalim
Capitolul 125
Iisus la Ierusalim
(1377.1) 125:0.1 ÎN TOATĂ cariera pământeană plină de peripeţii a lui Iisus, nici un eveniment nu a fost mai seducător, mai pasionant omeneşte, decât această vizită la Ierusalim, prima de care şi-a amintit el. Iisus a fost cu precădere stimulat de experienţa de a asista singur la discuţiile templului; aceasta a rămas multă vreme în memoria sa ca şi marele eveniment al sfârşitului copilăriei sale şi al începutului adolescenţei sale. Acesta a fost primul lui prilej de a profita de câteva zile de viaţă independentă, bucuria de a pleca şi de a veni fără constrângere şi fără restricţie. Această scurtă perioadă de trăire fără constrângere, în timpul săptămânii de după Paşti, era prima complet liberă de obligaţii de care a profitat vreodată. I-au trebuit mulţi ani până să regăsească, chiar şi pentru o vreme scurtă, o perioadă asemănătoare degajată de orice sentiment de răspundere.
(1377.2) 125:0.2 Femeile asistau rar la sărbătoarea de Paşti din Ierusalim; prezenţa lor nu era cerută. Cu toate acestea, Iisus nu voia practic să plece decât dacă îl însoţea mama sa. Când ea s-a hotărât, lucrul acesta le-a îndemnat pe multe alte femei din Nazaret ca să facă călătoria, astfel încât grupul pascal conţinea, în raport cu bărbaţii, cea mai mare proporţie de femei care a plecat vreodată din Nazaret cu ocazia apropierii Paştelor. Pe drumul către Ierusalim, pelerinii cântau din timp în timp Psalmul 130.
(1377.3) 125:0.3 Din clipa când ei au părăsit Nazaretul şi până când au ajuns pe culmea Muntelui Măslinilor, Iisus a rămas constant într-o aşteptare încordată. În timpul întregii sale fericite copilării, el auzise vorbindu-se cu respect despre Ierusalim şi despre templul lui; acum, el urma în curând să-l contemple realmente. Văzut de pe Muntele Măslinilor, apoi din exterior examinându-l mai îndeaproape, templul întrecuse toate aşteptările lui Iisus, dar tot atunci când băiatul a trecut de porţile sacre, a început şi marea deziluzie.
(1377.4) 125:0.4 În compania părinţilor săi, Iisus a traversat incinta templului ca să se alăture grupului de noi fii ai legii care erau pe cale de a fi consacraţi cetăţeni ai Israelului. El a fost puţin decepţionat de atitudinea şi de purtarea generală a mulţimii din templu, dar primul mare şoc al zilei a survenit când mama sa l-a părăsit pentru a se duce în galeria femeilor. Lui Iisus nu-i trecuse câtuşi de puţin prin minte că mama sa nu are să-l însoţească la ceremoniile de consacrare, şi era de-a dreptul indignat că ea a trebuit să suporte o discriminare atât de nedreaptă. El a fost profund ofensat, dar, în afară de unele proteste pe lângă tatăl său, el nu a spus nimic. În schimb, a chibzuit, şi a chibzuit adânc, după cum o vor dovedi cu o săptămână mai târziu întrebările puse de el scribilor şi profesorilor.
(1377.5) 125:0.5 Iisus a participat la riturile consacrării, însă a fost decepţionat de caracterul lor superficial şi rutinar. El nu a aflat acel interes personal care caracteriza ceremoniile sinagogii din Nazaret. El s-a întors apoi ca s-o salute pe mama sa şi s-a pregătit să-l însoţească pe tatăl său în primul său tur prin templu, în curţile, în galeriile şi în coridoarelor diverse. Incinta templului putea să conţină peste două sute de mii de credincioşi deodată; imensitatea acestor construcţii – în comparaţie cu ceea ce văzuse deja – a lăsat o mare impresie asupra lui, dar pe el l-a interesat mai mult să mediteze asupra semnificaţiei spirituale a ceremoniilor templului şi cultului care îi era asociat.
(1378.1) 125:0.6 Deşi multe rituri ale templului îi impresionaseră puternic simţul frumosului şi al simbolului, el era întotdeauna dezamăgit de explicaţiile sensului real al ceremoniilor pe care i le ofereau părinţii lui ca răspuns la multele şi pătrunzătoarele lui întrebări. Iisus refuza categoric să accepte lămuririle referitoare la cultul devoţiunii religioase atunci când ele implicau o credinţă în mânia lui Dumnezeu sau în furia Atotputernicului. Într-o nouă discutare a acestor chestiuni, după terminarea vizitei la templu, în vreme ce tatăl său insista cu blândeţe pe lângă el ca să accepte credinţele ortodoxe ale Iudeilor, Iisus s-a întors deodată spre părinţii săi şi privind rugător în ochii tatălui său, a zis: „Tată, asta nu poate fi adevărat – Tatăl care este în ceruri nu îi poate privi astfel pe copiii săi rătăciţi pe pământ – nu se poate ca Tatăl ceresc să-şi iubească copiii mai puţin decât mă iubeşti tu pe mine. Oricât de nechibzuite ar fi faptele mele, eu ştiu bine că tu nu ai putea niciodată să-ţi verşi furia asupra mea sau să dai frâu liber mâniei tale. Dacă în tine, tatăl meu pământean, Divinul se reflectă atât de omeneşte, cu cât ar trebui să fie mai plin de bunătate şi de îndurare Tatăl ceresc. Eu refuz să cred că Tatăl meu ceresc mă iubeşte mai puţin decât tatăl meu pământesc”.
(1378.2) 125:0.7 Când Iosif şi Maria au auzit aceste cuvinte ale fiului lor mai mare, nu au mai zis nimic. Nu au mai încercat niciodată să schimbe concepţia sa asupra iubirii lui Dumnezeu şi a îndurării Tatălui care este în ceruri.
1. Iisus vizitează templul
(1378.3) 125:1.1 Pe oriunde a trecut Iisus prin curţile templului, el a fost şocat şi scârbit de lipsa de respect pe care a remarcat-o. El socotea că conduita mulţimilor în templu era incompatibilă cu prezenţa lor în „casa Tatălui său”. Dar cel mai mare şoc din viaţa lui fragedă l-a primit atunci când tatăl său l-a însoţit în curtea gentililor unde jargonul lor zgomotos, vocile ridicate şi înjurăturile se amestecau confuz cu behăiturile oilor şi cu pălăvrăgeala zgomotoasă care trăda prezenţa zarafilor, a negustorilor de animale pentru jertfă şi a vânzătorilor de diverse alte mărfuri.
(1378.4) 125:1.2 Mai presus de toate, simţul bunei-cuviinţe i-a fost rănit la vederea curtezanelor frivole care făceau paradă în incinta templului, întocmai ca şi femeile fardate pe care le văzuse atât de recent cu prilejul unei vizite la Sepphoris. Această profanare a templului a stârnit la culme indignarea sa tinerească, şi el nu a şovăit să o exprime făţiş lui Iosif.
(1378.5) 125:1.3 Iisus a admirat atmosfera şi slujba din templu, însă a fost şocat de urâţenia spirituală care se întrezărea pe feţele unor atât de mulţi adoratori nepăsători.
(1378.6) 125:1.4 Ei au coborât apoi în curtea preoţilor sub terasa de piatră din faţa templului, unde se afla altarul, pentru a observa uciderea turmelor de animale şi curăţirile rituale de la fântâna de bronz, unde preoţii sacrificatori se spălau pe mâini de sânge. Petele de sânge de pe dalele de piatră, mâinile pline de sânge ale preoţilor şi urletele animalelor muribunde au depăşit puterea de îndurare a acestui băiat îndrăgostit de natură. Acest teribil spectacol l-a scârbit. Tânărul nazareean s-a agăţat de braţul tatălui său şi l-a rugat să-l ducă de acolo. Ei au traversat înapoi curţile gentililor; chiar şi râsetele grosolane şi glumele profane pe care le-a auzit acolo au fost o uşurare pentru Iisus după ceea ce tocmai privise.
(1379.1) 125:1.5 Iosif a văzut cât de scârbit fusese fiul său de riturile din templu; el l-a dus cu prudenţă ca să vadă ‘Poarta Frumuseţii’, poarta artistică făcută din bronz corintian. Dar lui Iisus i-a fost de ajuns pentru prima lui vizită la templu. Ei s-au reîntors ca s-o caute pe Maria în curtea superioară şi au umblat apoi vreme de un ceas sub cerul liber, în afara mulţimii şi privind palatul macabeilor, casa impozantă a lui Irod şi turnul gărzilor romane. În decursul acestei plimbări, Iosif i-a explicat lui Iisus că numai locuitorii Ierusalimului aveau permisiunea să asiste la sacrificiile zilnice din templu, şi că locuitorii Galileii veneau ca să participe la cult numai de trei ori pe an: de Paşti, la sărbătoarea de Rusalii (la şase săptămâni după Paşti) şi la sărbătoarea evreiască din octombrie (comemorarea şederii evreilor în deşert şi culesul fructelor). Aceste sărbători fuseseră instaurate de Moise. Ei au discutat apoi despre cele două sărbători stabilite mai târziu, cea a consacrării şi cea de Purim (14 şi 15 decembrie), după care s-au întors la locuinţa unde se adăposteau şi s-au pregătit să celebreze Paştele.
2. Iisus şi Paştele
(1379.2) 125:2.1 Cinci familii din Nazaret au fost invitate de familia lui Simon din Bethania pentru sărbătorirea Paştelor ori s-au asociat acolo, Simon cumpărând mielul pascal pentru tot grupul. Masacrul într-un număr atât de mare ar acestor miei este lucrul care l-a afectat cel mai tare pe Iisus în timpul vizitei sale la templu. Plănuiseră să mănânce de Paşte cu familia Mariei, dar Iisus i-a convins pe părinţii lui să accepte invitaţia de a se duce în Bethania.
(1379.3) 125:2.2 În noaptea aceea, ei s-au reunit pentru riturile Paştelor, mâncând carne prăjită cu pâine din aluat nedospit şi cu mirodenii amare. Iisus fiind un nou fiu al alianţei, i s-a cerut să istorisească originile Paştelor, lucru pe care l-a făcut foarte bine, însă i-a deconcertat întrucâtva pe părinţii săi prin aceea că a inclus în povestire şi numeroase remarci ce reflectau uşor impresiile pe care le făcuseră asupra minţii sale tinere, dar chibzuite, lucrurile pe care le văzuse şi le auzise atât de recent. Acesta a fost începutul celor şapte zile de ceremonii ale sărbătorii pascale.
(1379.4) 125:2.3 Chiar dacă era atât de tânăr şi cu toate că nu le spusese nimic părinţilor despre aceste lucruri, Iisus începuse să reflecteze la justeţea celebrării Paştelor fără jertfirea mielului. În sinea lui era sigur că spectacolul ofrandei de sacrificii nu îi plăcea Tatălui ceresc şi, în cursul anilor următori, el şi-a întărit tot mai mult hotărârea de a stabili într-o zi celebrarea Paştelor fără vărsare de sânge.
(1379.5) 125:2.4 Iisus a dormit foarte puţin în noaptea aceea. Somnul său a fost mult tulburat de vise revoltătoare despre masacru şi suferinţă. Mintea îi era adânc tulburată, iar inima îi era sfâşiată de inconsecvenţele şi de absurdităţile teologice ale întregului sistem ceremonial iudaic. Tot puţin au dormit şi părinţii săi. Ei erau tare deconcertaţi de evenimentele zilei care tocmai luase sfârşit, iar inima lor era în întregime răscolită de atitudinea băiatului care le părea stranie şi hotărâtă. Maria a fost agitată nervos în prima parte a nopţii, dar Iosif a rămas calm, cu toate că şi el fusese nedumerit. Amândoi se temeau să vorbească deschis despre aceste probleme cu băiatul, pe câtă vreme Iisus ar fi discutat de bună voie cu părinţii lui dacă aceştia ar fi îndrăznit să-l încurajeze.
(1379.6) 125:2.5 În ziua următoare, slujbele de la templu au fost mai acceptabile pentru Iisus şi au contribuit mult la înlăturarea impresiilor neplăcute din ajun. După încă o zi, dimineaţa, tânărul Lazăr l-a luat pe Iisus cu el, şi au început să exploreze sistematic Ierusalimul şi împrejurimile lui. Înainte de capătul zilei, Iisus a descoperit diverse locuri din jurul templului unde se ţineau cuvântări şi se puneau întrebări. Afară de câteva vizite la Sfânta Sfintelor unde se întreba cu mirare ce era realmente îndărătul vălului separator, el şi-a petrecut marea parte a timpului său în jurul templului la cuvântările propovăduitoare de învăţături.
(1380.1) 125:2.6 În toată săptămâna Paştelor, Iisus şi-a păstrat locul printre noii fii ai poruncii. Asta însemna că el trebuia să se aşeze în afara balustradei care separa toate persoanele care nu aveau deplină cetăţenie în Israel. Fiind astfel făcut conştient de tinereţea sa, el s-a reţinut să nu pună toate întrebările care se îmbulzeau şi stăruiau în capul său; cel puţin s-a abţinut până când celebrarea Paştelor a luat sfârşit şi când restricţiile impuse tinerilor noi consacraţi au fost ridicate.
(1380.2) 125:2.7 În miercurea săptămânii de Paşte, lui Iisus i s-a îngăduit să-şi petreacă noaptea în Bethania. În seara aceea, Lazăr, Marta şi Maria l-au ascultat pe Iisus discutând despre lucruri temporale şi eterne, umane şi divine, şi, din seara aceea, toţi trei l-au iubit ca şi cum ar fi fost fratele lor.
(1380.3) 125:2.8 La sfârşitul săptămânii, Iisus l-a văzut ceva mai rar pe Lazăr, căci acesta din urmă nu avea drept de acces nici chiar în cercul exterior al discuţiilor din templu, dar a asistat totuşi la nişte discursuri publice rostite în curţile exterioare. Lazăr era de aceeaşi vârstă cu Iisus, dar, la Ierusalim, tinerii erau rareori admişi la consacrarea fiilor legii înainte de a fi avut treisprezece ani împliniţi.
(1380.4) 125:2.9 În timpul săptămânii pascale, părinţii lui Iisus şi-au găsit de mai multe ori fiul şezând de o parte şi cugetând adânc cu capul în mâini. Ei nu-l văzuseră niciodată comportându-se în felul acesta şi erau dureros de nedumeriţi, neştiind până la ce punct domnea confuzia în mintea lui, tulburându-l în spirit, în urma experienţelor prin care trecea; nu ştiau ce să facă. Ei întâmpinau cu bucurie trecerea zilelor săptămânii Paştelor şi îşi doreau fierbinte să-l vadă pe fiul lor, care se purta atât de ciudat, înapoi şi în siguranţă în Nazaret.
(1380.5) 125:2.10 Zi de zi, Iisus făcea o trecere prin problemele lui; la sfârşitul săptămânii a pus la punct o mulţime de lucruri. Când a venit momentul reîntoarcerii în Nazaret, tânăra sa minte încă mişuna de incertitudini şi era asaltată de o mulţime de întrebări fără răspuns şi de probleme nerezolvate.
(1380.6) 125:2.11 Înainte de a părăsi Ierusalimul, în compania învăţătorului care îl instruia pe Iisus în Nazaret, Iosif şi Maria au dat dispoziţii precise pentru întoarcerea lui Iisus la Ierusalim atunci când va ajunge la vârsta cincisprezece ani pentru a începe atunci un lung ciclu de studii într-una dintre academiile de rabini cele mai renumite. Iisus i-a însoţit părinţii şi pe profesorul lui în vizita lor la şcoală, dar toţi trei au fost dezolaţi să constate cât părea el de indiferent la tot ceea ce ziceau şi făceau ei. Maria era profund îndurerată de reacţiile lui faţă de vizita la Ierusalim, iar Iosif era foarte încurcat în faţa straniilor remarci şi a conduitei neobişnuite a băiatului.
(1380.7) 125:2.12 În definitiv, săptămâna Paştelor fusese un mare eveniment în viaţa lui Iisus. El trăsese foloase din întâlnirile sale cu zecile de băieţi de vârsta sa, candidaţi ca şi el la consacrare, şi se folosise de contacte ca mijloc de a afla cum trăiau oamenii în Mesopotamia, în Turkestan, în imperiul Parţilor precum şi în provinciile romane din Extremul Orient. Era deja destul de bine pus la curent cu modul în care se dezvolta tineretul din Egipt şi din alte regiuni vecine cu Palestina. Existau în momentul acela mii de tineri în Ierusalim, iar băiatul din Nazaret s-a întâlnit personal şi a discutat într-un mod mai mult sau mai puţin aprofundat cu peste o sută şi cincizeci dintre ei. El era cu deosebire interesat de cei care veneau din Extremul Orient şi din ţările îndepărtate ale Occidentului. Ca urmare a acestor contacte, băiatul a început să încerce dorinţa de a călători prin lume cu scopul de a afla cum lucrau ca să-şi câştige existenţa diferitele grupuri ale contemporanilor săi.
3. Plecarea lui Iosif şi a Mariei
(1381.1) 125:3.1 Grupul din Nazaret convenise să se adune lângă templu în mijlocul dimineţii primei zile din săptămâna de după terminarea sărbătorii pascale. Ei s-au întâlnit la locul stabilit şi s-au pornit la drum către Nazaret. Iisus se dusese la templu pentru a asculta discuţiile, în vreme ce părinţii săi aşteptau adunarea tovarăşilor lor de călătorie. În curând, toţi au fost gata de plecare, bărbaţii formând un grup, iar femeile altul, aşa cum aveau ei obiceiul să meargă pe drumul dintre Ierusalim şi Nazaret în preajma sărbătorilor. Iisus plecase în Ierusalim în tovărăşia mamei sale şi a celorlalte femei. Acum, ca tânăr bărbat consacrat, se presupunea că are să facă călătoria de întoarcere cu tatăl său şi cu ceilalţi bărbaţi. Pe când grupul din Nazaret se îndrepta către Bethania, Iisus rămăsese în templu, complet absorbit de o discuţie despre îngeri şi cu totul inconştient de a fi scăpat momentul plecării părinţilor săi. Până la amiază, ora de suspendare a conferinţelor din templu, el nu şi-a dat seama că fusese lăsat în urmă.
(1381.2) 125:3.2 Călătorii din Nazaret nu au remarcat absenţa lui Iisus, deoarece Maria presupunea că el călătorea cu bărbaţii, în timp ce Iosif se gândea că el călătorea cu femeile, dat fiind că urcase la Ierusalim cu ele, şi că tot el conducea măgarul Mariei. Ei nu au descoperit absenţa lui decât atunci când au ajuns în Ierihon şi se pregăteau pentru a campa peste noapte. După ce s-au dus să caute informaţii la întârziaţii grupului care soseau la Ierihon, şi după ce au aflat că nici unul dintre ei nu-l văzuse pe fiul lor, ei au petrecut o noapte albă. Ei se tot frământau gândindu-se la ceea ce ar fi putut să i se întâmple, reamintindu-şi mai multe dintre reacţiile sale neobişnuite la evenimentele din săptămâna pascală şi reproşându-şi cu blândeţe unul celuilalt pentru a nu fi avut grijă ca el să fie într-unul dintre grupuri înainte de părăsirea Ierusalimului.
4. Prima şi a doua zi în templu
(1381.3) 125:4.1 Între timp, Iisus rămăsese în templu toată după-amiaza, ascultând discuţiile şi apreciind ambianţa mai calmă şi mai decentă de când marile mulţimi din săptămâna pascală aproape că dispăruseră. La încheierea discuţiilor de după-amiază, la care Iisus nu a participat deloc, el s-a dus în Bethania unde a ajuns tocmai în clipa în care familia lui Simon se pregătea să-şi ia masa de seară. Cei trei tineri s-au bucurat nespus de mult să-l primească pe Iisus, care a rămas peste noapte în casa lui Simon. El i-a văzut foarte puţin în timpul serii, petrecându-şi marea parte a timpului său singur, meditând, în grădină.
(1381.4) 125:4.2 A doua zi, Iisus s-a sculat devreme pentru a se duce la templu. Pe versantul Olivetului, el s-a oprit şi plâns la vederea spectacolului pe care îl contemplau ochii săi – un popor sărăcit din punct de vedere spiritual, prizonier al tradiţiilor lui şi trăind sub supravegherea legiunilor romane. Devreme în dimineaţa aceea, el era în templu cu hotărârea nestrămutată de a lua parte la discuţii. În vremea asta, Iosif şi Maria se treziseră, şi ei, în zori cu intenţia de a face cale întoarsă la Ierusalim. Mai întâi s-au dus în grabă la casa rudelor lor, la a căror familie fuseseră găzduiţi în timpul săptămânii de Paşti, dar s-a constatat că nimeni nu îl văzuse pe Iisus. După ce l-au căutat toată ziua fără a-i da de urmă, s-au reîntors ca să înnopteze la rudele lor.
(1382.1) 125:4.3 La a doua conferinţă, Iisus a mers până la a pune întrebări şi a participa la discuţiile din templu într-o manieră stupefiantă, dar întotdeauna potrivită cu tinereţea sale. Uneori întrebările sale incisive stânjeneau întrucâtva pe învăţătorii erudiţi ai legii iudaice, dar el vădea un asemenea spirit de candidă onestitate, dublat de o sete atât de evidentă, încât majoritatea învăţaţilor din templu erau dispuşi să-l trateze cu consideraţie. Însă atunci când el şi-a permis să pună la îndoială justeţea faptului de a ucide un gentil beat, rătăcit în afara curţii gentililor şi intrat inconştient în incinta interzisă a templului, şi reputată ca fiind sacră, unul dintre erudiţii cei mai intoleranţi şi-a pierdut răbdarea la criticile sale implicite, l-a măsurat din cap până în picioare şi l-a întrebat ce vârstă are. Iisus a răspuns: „Mai sunt patru luni şi ceva până să împlinesc treisprezece ani”. „Atunci”, răspunse eruditul scos acum din fire, „ce cauţi aici odată ce nu ai încă vârsta cerută pentru a fi un fiu al legii?” Când Iisus i-a explicat că fusese consacrat în timpul Paştelor şi că era un student din Nazaret care îşi terminase clasele, învăţaţii i-au răspuns într-un singur glas luându-l în zeflemea: „Ar fi trebuit să ştim asta; este din Nazaret”. Dar învăţatul care prezida a afirmat că Iisus nu trebuia blamat dacă conducătorii sinagogii din Nazaret îl admiseseră din punct de vedere tehnic la doisprezece ani în loc de treisprezece; cu toate că mai mulţi dintre detractorii săi s-au ridicat şi au plecat, s-a decis că băiatul putea liniştit să ia parte ca ucenic la discuţiile din templu.
(1382.2) 125:4.4 Când această a doua zi în templu s-a terminat, Iisus s-a dus iarăşi să înnopteze în Bethania. Din nou a ieşit în grădină pentru a medita şi a se ruga. Era evident că mintea îi era absorbită în contemplarea unor probleme serioase.
5. A treia zi în templu
(1382.3) 125:5.1 În cursul celei de-a treia zi a lui Iisus cu scribii şi cu erudiţii din templu, numeroşi spectatori, auzind vorbindu-se de acest tânăr din Galileea, s-au îmbulzit pentru a se bucura de spectacolul prilejuit de un băiat care îi încurca sau îi reducea la tăcere pe înţelepţii erudiţi ai legii. Simon a venit şi el din Bethania pentru a vedea ceea ce avea să facă băiatul. De la un cap la altul al zilei acesteia Iosif şi Maria au continuat să-l caute cu îngrijorare pe Iisus; ei se duseseră chiar şi la templu de mai multe ori dar nu se gândiseră niciodată să scruteze diversele grupuri angajate în discuţii. Ei au trecut totuşi o dată pe aproape de distanţa la care putea ajunge vocea fascinantă a fiului lor.
(1382.4) 125:5.2 Înainte de sfârşitul zilei, toată atenţia principalului grup de dezbateri din templu se concentrase asupra întrebărilor puse de Iisus. Iată câteva dintre numeroasele lui întrebări:
(1382.5) 125:5.3 1. Ce există realmente în Sfânta Sfintelor îndărătul voalului?
(1382.6) 125:5.4 2. De ce, în Israel, mamele trebuie să fie separate de credincioşii de sex masculin din templu?
(1382.7) 125:5.5 3. Dacă Dumnezeu este un tată care îşi iubeşte copiii, de ce toate aceste masacre de animale pentru a se câştiga favoarea divină – oare a fost rău înţeleasă învăţătura lui Moise?
(1382.8) 125:5.6 4. De vreme ce templul este consacrat adorării Tatălui ceresc, este oare logic să se tolereze acolo prezenţa celor care exercită o meserie profană de troc sau de comerţ?
(1382.9) 125:5.7 5. Mesia cel aşteptat va fi oare un prinţ temporar care va sta pe tronul lui David, sau va acţiona el ca lumină a vieţii în stabilirea unui regat spiritual?
(1383.1) 125:5.8 De-a lungul zilei, cei ce ascultau s-au minunat de aceste întrebări şi nici unul n-a fost mai uimit decât Simon. Vreme de peste patru ceasuri, adolescentul din Nazaret i-a asaltat pe aceşti învăţători iudei cu întrebări care dădeau de gândit şi cercetau inimile. El a făcut puţine comentarii la remarcile mai vârstnicilor săi. El îşi transmitea învăţătura prin întrebările pe care le punea. Prin întorsătura abilă şi subtilă a unei întrebări, el reuşea simultan să provoace învăţătura lor şi să o sugereze pe a sa. În felul său de a pune o întrebare, el combina agerimea şi umorul cu un farmec care îl făcea drag chiar şi celor care se simţeau mai mult sau mai puţin ofensaţi de vârsta lui. El era întotdeauna cât se poate de loial şi plin de respect când punea întrebările sale pătrunzătoare. În cursul acestei după-amiezi frământate din templu, el şi-a manifestat aversiunea sa caracteristică, confirmată de toată lucrarea sa publică ulterioară, de a se folosi în mod neloial de un adversar. Ca adolescent, şi mai târziu ca bărbat, el părea cu desăvârşire eliberat de orice dorinţă egoistă de a câştiga o dezbatere doar pentru plăcerea de a triumfa asupra tovarăşilor săi prin logică. Un singur lucru îl interesa în mod absolut: să proclame adevărul etern şi să efectueze astfel o revelaţie mai deplină a Dumnezeului etern.
(1383.2) 125:5.9 La sfârşitul zilei Simon şi Iisus s-au reîntors în Bethania. Pe aproape întreg parcursul drumului, bărbatul şi copilul au păstrat tăcerea. Din nou, Iisus s-a oprit pe versantul Olivetului, privind însă oraşul şi templul acestuia fără a mai plânge; doar şi-a plecat capul într-o devoţiune tăcută.
(1383.3) 125:5.10 După masa de seară din Bethania el a refuzat încă o dată să se alăture veselei companii; în loc de aceasta, el s-a dus în grădină unde a zăbovit până la o oră înaintată din noapte. În zadar a încercat el să elaboreze un plan precis pentru a aborda problema lucrării vieţii sale, şi pentru a alege cel mai bun mod de a revela, compatrioţilor săi orbiţi din punct de vedere spiritual, un concept mai frumos asupra Tatălui ceresc, eliberându-i astfel de teribila lor condiţie de sclavi ai legii, ai ritualului, ai ceremonialului şi ai tradiţiei perimate. Dar lumina clară nu apăruse încă în acest băiat pornit în căutarea adevărului.
6. A patra zi în templu
(1383.4) 125:6.1 Iisus era ciudat de neglijent în privinţa părinţilor săi pământeşti; chiar şi la micul dejun, când mama lui Lazăr i-a atras atenţia că părinţii săi ar trebui să fie în timpul acesta aproape de căminul lor, Iisus n-a părut să-şi dea seama că ei ar fi întrucâtva îngrijoraţi de faptul rămânerii lui în urmă.
(1383.5) 125:6.2 Din nou s-a dus la templu, dar fără a se opri pe versantul Olivetului ca să mediteze. În cursul discuţiilor de dimineaţă, o mare parte a timpului a fost consacrată legii şi profeţilor, iar învăţaţii au fost uluiţi să constate că Iisus cunoştea atât de bine Scripturile, şi în ebraică şi în greacă. Dar ei n-au fost uluiţi atât de mult de cunoaşterea sa asupra adevărului pe cât de tinereţea sa.
(1383.6) 125:6.3 La întrunirea de după-amiază, abia de începuseră să răspundă la întrebările băiatului referitoare la ţelul rugăciunii, când liderul l-a rugat pe băiat să înainteze, să se aşeze aproape de el şi să-şi facă cunoscut propriul punct de vedere cu privire la rugăciune şi adorare.
(1383.7) 125:6.4 În seara precedentă părinţii lui Iisus auziseră vorbindu-se de ciudatul adolescent care le argumenta cu atâta pricepere comentatorilor legii, dar nu le-a dat prin gând că acest băiat ar putea fi chiar fiul lor. Ei aproape că se hotărâseră să plece iarăşi către casa lui Zaharia presupunând că Iisus putea să se fi dus acolo ca s-o vadă pe Elisabeta şi pe Ioan. Gândindu-se că poate Zaharia era la templu, ei s-au oprit acolo în drumul lor către Oraşul lui Iuda. Cum umblau ei prin curţile templului, imaginaţi-vă surpriza şi stupefacţia lor atunci când au recunoscut vocea băiatului dispărut şi l-au zărit aşezat printre învăţaţii din templu.
(1384.1) 125:6.5 Iosif rămase mut, dar Maria dădu frâu liber fricii şi neliniştii sale multă vreme înăbuşite; ea se avântă către băiat, care se ridicase ca să-şi salute părinţii, şi zise: „Copilul meu, de ce ne-ai tratat în felul acesta? Se fac acum mai mult de trei zile de când tatăl tău şi cu mine te căutăm cu disperare. Ce ţi-a venit să ne părăseşti?” Acesta a fost un moment de încordare. Toţi ochii erau îndreptaţi spre Iisus pentru a vedea ce va răspunde. Tatăl său l-a privit cu un aer plin de reproş, dar n-a zis nimic.
(1384.2) 125:6.6 Nu uitaţi că Iisus era presupus a fi un bărbat tânăr. El terminase educaţia obişnuită de copil, fusese recunoscut ca fiu al legii şi primise consacrarea ca cetăţean al Israelului. Cu toate acestea, mama sa l-a dojenit aspru în faţa mulţimii adunate, tocmai în toiul celui mai serios şi celui mai sublim efort al vieţii sale tinere. Ea punea astfel capăt, într-un mod puţin glorios, uneia dintre cele mai mari ocazii care i-a fost dată vreodată de a propovădui adevărul, de a predica dreptatea şi de a revela caracterul iubitor al Tatălui său ceresc.
(1384.3) 125:6.7 Băiatul s-a ridicat la înălţimea împrejurărilor. Dacă se iau fără părtinire în considerare toţi factorii care s-au conjugat pentru a provoca această situaţie, mai bine aţi sonda înţelepciunea răspunsului pe care l-a dat la dojana fără intenţie a mamei sale. După câteva momente de chibzuială, Iisus i-a zis: „De ce m-aţi căutat atâta vreme? Oare nu vă aşteptaţi să mă găsiţi în casa Tatălui meu, odată ce a venit timpul ca eu să mă ocup de treburile Tatălui meu?”
(1384.4) 125:6.8 Toţi cei de faţă au fost uluiţi de felul de a vorbi al băiatului. Ei s-au retras în tăcere şi l-au lăsat singur cu părinţii săi. Numaidecât, tânărul a înlăturat stinghereala din tustrei zicând liniştit: „Veniţi părinţii mei, fiecare a făcut ceea ce credea că este mai bine. Tatăl nostru ceresc a poruncit aceste lucruri; haideţi să ne înapoiem acasă”.
(1384.5) 125:6.9 Ei au plecat în tăcere şi au ajuns în Ierihon unde au înnoptat. Ei au zăbovit numai o singură dată, pe versantul Olivetului, când băiatul şi-a ridicat bastonul în aer şi, tremurând din cap până în picioare sub impactul unei emoţii intense, a zis: „O Ierusalim, Ierusalim cu ai săi locuitori, ce sclavi sunteţi voi – sub jugul romanilor şi victime ale propriilor voastre tradiţii – dar mă voi reîntoarce ca să curăţ templul şi să eliberez poporul de această servitute!”
(1384.6) 125:6.10 În cele trei zile de călătorie către Nazaret, Iisus nu a spus aproape nimic; nici părinţii lui nu au vorbit mult în prezenţa sa. Ei erau cu adevărat puşi în încurcătură de conduita întâiului lor fiu, dar păstrau cu mare grijă cuvintele lui în inima lor, chiar şi fără a le putea pricepe deplina lor semnificaţie.
(1384.7) 125:6.11 Ajungând acasă, Iisus a făcut o scurtă declaraţie părinţilor săi, asigurându-i de afecţiunea sa şi dându-le de înţeles că nu ar avea de ce să se mai teamă vreodată ca nu cumva conduita lui să le dea prilejuri de nelinişte. El a încheiat această declaraţie capitală spunând: „Cu toate că eu trebuie să fac voia Tatălui meu ceresc, voi asculta şi de tatăl meu pământesc. Îmi voi aştepta ceasul”.
(1384.8) 125:6.12 În sinea lui Iisus refuza adesea să admită eforturile bine intenţionate, dar nelalocul lor, ale părinţilor săi de a-i dicta cursul gândirii sale sau de a stabili planul lucrării sale pe pământ. Cu toate acestea, şi în toate modurile compatibile cu consacrarea sa faţă de voia Tatălui său din Paradis, el se conforma cu cea mai mare graţie dorinţelor tatălui său pământesc şi obiceiurilor familiei sale trupeşti. Chiar şi atunci când nu putea să le admită, el făcea tot ce putea pentru a li se conforma. Era un artist în maniera de a împăca devotamentul său faţă de datorie cu obligaţiile sale de loialitate faţă de familia lui şi faţă de activităţile lui sociale.
(1385.1) 125:6.13 Iosif era nedumerit, dar Maria, reflectând la aceste experienţe, şi-a recăpătat curajul sfârşind prin a considera cuvintele rostite de el pe Olivet ca profetice în ceea ce priveşte misiunea mesianică a fiului ei în calitate de eliberator al Israelului. Ea s-a apucat de lucru cu o energie nouă pentru a orienta gândurile lui Iisus pe canale patriotice şi naţionaliste, şi a recurs la ajutorul fratelui ei, unchiul preferat al lui Iisus. În toate felurile posibile, mama lui Iisus s-a dedicat sarcinii de pregătire a fiului ei mai mare pentru ca el să-şi asume conducerea celor care voiau să restaureze tronul lui David şi să scuture definitiv jugul gentil al sclaviei politice.
Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !
Costi
