PARABOLE DESPRE ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR
Parabola semănătorului şi a seminţei
”Iată semănătorul a ieşit să semene. Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum, şi a venit păsările şi au mâncat-o. O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată pentru că n-a găsit pământ adânc. Dar când a răsărit soarele s-a pălit şi pentru că n-avea rădăcini s-a uscat. O altă parte a căzut între spini. Spinii au crescut şi au înecat-o. O alta a căzut în pământ bun, şi a dat rod. Un grăunte a dat o sută, altul şaizeci şi altul treizeci. Cine are urechi de auzit să audă…. Căci celui ce are, i se va mai da, şi va avea de prisos iar de la cel ce nu are se va lua şi ce are.”
Interpretarea – dată de Mântuitorul Iisus :
”Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăţie, şi nu-l înţelege, vine cel rău şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui. Aceasta este sămânţa căzută lângă drum. Sămânţa căzută în locuri stâncoase, este cel ce aude Cuvântul. Şi-l primeşte îndată cu bucurie; dar n-are rădăcină în el, ci ţine până la o vreme şi cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el. Sămânţa căzută între spini, este cel ce aude Cuvântul, dar îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest cuvânt şi ajunge neroditor. Iar sămânţa căzută în pământ bun, este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege. El aduce rod: un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci.
Împărăţia cerurilor este asemeni seminţei de muştar pe care omul o seamănă pe câmpul său. Aceasta este cea mai mică dintre seminţe, dar când creşte ea devine cea mai groasă plantă comestibilă, atingând în final dimensiune a unui arbore, pe ale cărui ramuri păsările cerului vin să-ţi facă cuib sau Împărăţia cerurilor este precum drojdia pe care femeia o pune în trei măsuri de făină, pentru ca făina ei să crească”.
Discipolii au zis: De ce le vorbeşti în parabole ?. Noi care suntem cu Tine de mult timp abia înţelegem, darmite ceilalţi?
Mântuitorul Iisus: ”Eu ştiu de ce vorbesc poporului în parabole ; pentru ca să nu poată înţelege oricine şi pentru ca să se împlinească profeţia lui Isaia ” Veţi asculta cu urechile şi nu veţi înţelege !. Veţi privi cu ochii şi nimic nu veţi vedea !. Eu ştiu din întreaga eternitate ceea ce se va petrece pentru mântuirea umanităţii şi pentru ca să se împlinească Scriptura şi nici un profet n-ar fi anunţat nimic dacă nu aş fi vrut Eu mai întâi. Căci acelaşi spirit care se află în Mine în toată plenitudinea şi care îţi vorbeşte, la fel a vorbit şi profeţilor şi trebuie să se împlinească ceea ce el a anunţat atunci profeţilor. Nu oricui este dat să înţeleagă parabola Împărăţiei lui Dumnezeu, căci stă scris: Celui care are prin drept divin i se va mai da chiar în plus, însă celui care nu are i se va lua chiar şi puţinul pe care îl are.
Pentru început, Eu M-am comparat cu semănătorul. Dacă cineva aude Cuvântul Împărăţiei lui Dumnezeu, pe care Eu îl predic în faţa voastră şi îl ascultă fără să îl înţeleagă cu inima, şi ia drumul lumii, cel rău recunoaşte atunci că sămânţa nu a căzut în pământ bun, ci se află doar la suprafaţa exterioară a unei inimi împietrite şi întoarsă către viaţa lumească, astfel încât diavolul smulge imediat ceea ce a fost semănat. Iată acest om este asemeni drumului pe care a căzut sămânţa.
Cel care a primit sămânţa pe un sol pietros este omul care aude Cuvântul lui Dumnezeu şi-l primeşte cu bucurie, dar el este de piatră, lipsit de fluiditatea vieţii unde se căleşte adevăratul curaj al inimii şi lipsit de asemenea de humus, adică de voinţă fermă. Indiferent dacă este de piatră, umed ori uscat, acest om se schimbă cu timpul, şi dacă este persecutat din cauza Cuvântului Meu, el se umple de mânie sau de ranchiună. Cuvântul Meu nu poate să prindă rădăcini în această piatră supraîncălzită şi sfârşeşte prin a se usca complet.
Cât despre sămânţa care a căzut în mărăcini, aceasta simbolizează omul care ascultă şi primeşte Cuvântul Meu, dar rămâne sub influenţa preocupărilor sale materiale, a grijilor sale, a gustului pentru câştig şi a minciunii înşelătoare a bogăţiei. Chinurile lui se îngrămădesc pe zi ce trece, cresc ca mărăcinii în inimă, zi după zi şi sufocă puţin câte puţin Cuvântul pe care Eu l-am semănat.
Dar ce înseamnă sămânţa căzută pe pământ bun?. Omul care este asemenea pământului bun este acela care aude Cuvântul Meu şi îl primeşte în adâncul inimii sale, unde este mereu înţeles şi perceput ca un cuvânt adevărat şi viu. Iată pământ bun care dă roade, după voinţa şi forţa omului, uneori sută la sută, alteori şaizeci la sută sau treizeci la sută. Sută la sută pentru cel care face totul pentru Mine, şaizeci la sută pentru cel ce face mult pentru Mine şi treizeci la sută pentru cel care face puţin.
În Împărăţia Mea există trei ceruri. Cel mai înalt este pentru cei care dau rod sută la sută, cerul intermediar pentru cei ce dau rod şaizeci la sută şi cerul inferior pentru cei care dau rod treizeci la sută. Mai jos de treizeci la sută, nimeni nu va fi luat în considerare. Celui care se află mai jos de treizeci la sută i se va lua şi i se va da celui care are treizeci la sută sau şaizeci la sută. Astfel celui care nu are i se va lua chiar şi puţinul pe care îl are, iar celui care are, va mai primi, pentru a avea din belşug.
Eu vă spun aceasta referindu-mă la spirit şi nu la materia care este supusă singurii legi a constrângerii absolute, până la disoluţia finală căci altmiteri, ar fi desigur nedrept să-i iei celui sărac şi puţinul pe care îl are şi să-l dai bogatului”.
Parabola cu neghina
Parabola cu semănătorul care a semănat pe câmpul său sămânţă bună şi a găsit neghină şi alte buruieni în mijlocul cerealelor.
Interpretarea – dată de Mântuitorul Iisus :
”Eu Fiul omului cum spun evreii, Eu sunt cel care seamănă sămânţa cea bună. Câmpul este lumea iar sămânţa bună sunt copii Împărăţiei lui Dumnezeu. Buruienile sunt copii răului iar duşmanul care le seamănă este diavolul. Recolta este sfârşitul lumii iar secerătorii sunt îngerii. Buruiana se smulge de pe câmp. Aşa cum se smulge buruiana de pe câmp se strânge şi se arde, la fel va fi şi la sfârşitul lumii. Adică Fiul omului îşi va trimite îngerii şi ei vor alunga din Împărăţia Lui tot răul şi pe toţi ceilalţi care fac rău şi care nu au ochi, urechi şi inimă pentru fraţii lor. Ei îi vor arunca în iad, unde vor fi urlete şi scrâşnet de dinţi căci mânia este un foc care nu se va stinge niciodată. Iadul este cel care face să încolţească răul în inima omului: orgoliul, egoismul, dorinţa de putere, împietrirea inimii, indiferenţa faţă de Cuvântul Domnului, avariţia, gelozia, invidia, minciuna, înşelăciunea, mărturia falsă, bârfa şi tot ce stă împotriva poruncii de a-ţi iubi aproapele”.
Parabola năvodului şi a peştelui stricat
Împărăţia Cerurilor mai seamănă şi cu un năvod aruncat în mare, pentru a prinde toate speciile de peşti. Când năvodul este plin, el este tras la mal şi pescarii, după ce s-au aşezat să aleagă peştele, pun de-o parte ceea ce este bun şi aruncă ceea ce este rău.
Interpretarea – dată de Mântuitorul Iisus :
”La fel va fi şi la sfârşitul lumii când îngerii vor veni să-i despartă pe cei răi de cei buni şi pe cei răi îi vor arunca în cuptorul încins al răutăţii propriilor lor inimi. Şi acolo va fi plânset şi scrâşnet de dinţi, ceea ce corespunde adevăratului infern al sufletelor rele, care caută întotdeauna ca nişte disperate să-şi satisfacă iubirea lor perfidă de sine, fără să reuşească însă niciodată”.
Porabola boului gras – Despre necesitate fermentaţiei
Mântuitorul Iisus –”La fel cum pentru vinul nou, fermentaţia este necesară pentru ca sucul de struguri să dea un vin spirtos, fiecare trebuie să treacă prin această fermentaţie dacă doreşte să atingă spiritualitatea reală şi perfectă.
Dacă o fiinţă umană dispune de tot ce are nevoie, ea se simte foarte în largul său, nu se mai preocupă de nimic, nu mai munceşte, lasă să meargă totul de la sine şi nu o preocupă dacă există un Dumnezeu şi o viaţă după moartea trupului, dacă omul este mai mult decât un animal, sau animalul este mai mult ca omul. Munţii sunt pentru un asemenea om la fel ca văile. Că este iarnă sau vară, lui îi este indiferent pentru că vara se bucură de umbră şi de băi în apa proaspătă iar iarna este bine îmbrăcat şi stă lângă sobă. Puţin îi pasă dacă anul este roditor sau nu pentru că el are provizii pe zece ani şi banii necesari să-ţi cumpere ceea ce i-ar putea lipsi.
Un asemenea om (chefliu) trăieşte la fel de comod ca un bou gras în staul şi nu gândeşte mai mult decât un bou. El nu reprezintă altceva decât plăcere animală sub o formă umană.
Dacă te duci să-i predai Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu, îţi va face ceea ce face boul unei muşte care îl enervează în timp ce el rumegă; îl va mătura cu coada pe musafirul nedorit, care va trebui s-o ia la fugă, dacă nu vrea să fie lovit sau chiar nimicit.
La fel chefliul fără griji va face semn valeţilor săi, care nu sunt altceva decât coada boului ce vânează muşte, făcându-te să o iei la sănătoasa cât de repede posibil şi numai când vei fi la o oarecare distanţă, vei înţelege ce efect a avut Evanghelia ta asupra acest chefliu.
Eu cred că trebuie ţinut un cu totul astfel de discurs acestui bou: Eu las mai întâi să cadă asupra lui nenorocirile pământeşti, unele după altele, pentru ca el să descopere ce este grija, frica şi angoasa.
Atunci acest bou începe să gândească, să caute, să se întrebe cum se face că este asaltat din toate părţile, el, care n-a făcut niciodată rău nimănui şi care a trăit mereu într-un mod cinstit. Asta i se întâmplă pentru a provoca fermentaţia necesară.
El începe să-şi dorească să-şi vadă prietenii, care l-ar putea ajuta să-şi găsească liniştea. Atunci este momentul să-l căutaţi pentru a-i aduce evanghelia. El vă va asculta şi nu vă va mai alunga cu loviturile cozii sale mândre şi ameninţătoare.”
Parabola comorii îngropate
Împărăţia cerurilor este ca o comoară îngropată pe câmp şi găsită de un om care, văzând că este prea grea şi prea departe de locuinţa sa, nu o poate lua cu el. De aceea el o îngroapă în timpul nopţii pe câmpul vecin şi se întoarce acasă foarte mulţumit, vinde tot ce are pentru a cumpăra câmpul vecin la un preţ oricât de mare, căci comoara valorează de mii de ori mai mult. De îndată ce câmpul va fi a lui, el va dezgropa comoara, a cărui proprietate nu i-o poate contesta nimeni. El îşi poate lua acum cu el liniştit comoara în noua sa casă, pe care a obţinut-o împreună cu câmpul. De acum înainte, el nu va mai avea nevoie să-şi câştige pâinea cu sudoarea frunţii, deoarece comoara îi permite să trăiască în belşug.
Interpretare:
Comoara este Cuvântul lui Dumnezeu care duce în Împărăția Cerurilor iar câmpul unde trebuie îngropată este inima omului iar cumpararea cu oricât a câmpului, de fapt a comorii și intrării în Împărăția Cerurilor reprezintă faptul ca omul trebuie sa faca orice sacrificiu pentru a se trezi spiritual și a renunța astfel la o viață materială în favoarea unei vieți spirituale urmând Cuvântul și Învăţătura lui Dumnezeu … câștigând astfel adevărata comoara și anume un loc în Împărăţia Cerurilor, comoară pe care nimeni nu i-o poate contesta.
Parabola perlei celei mari
Împărăţia Cerurilor este ca un negustor care caută perle în toată ţara. El găseşte o perlă mare, de o valoare inestimabilă; se informează despre preţ şi când îl află, merge acasă vinde tot ce are şi se întoarce să cumpere perla cea mare, care valorează de mii de ori mai mult decât preţul cu care a cumpărat-o.
Interpretare:
Iisus si Învățătura Sa este pentru noi perla inestimabilă iar noi trebuie să fim negustorul care renunţă la tot ce este material pentru viaţa spirituală.
Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !
Costi
