Dragi prieteni,
În cadrul ciclului Mănăstiri din România … după ce v-am prezentat pentru început Schitul Cetățuia, vom continua în acest articol cu Mănăstirea Nămăiești … urmând apoi a prezenta și Corbii de piatră , pentru a închide astfel triunghiul mănăstirilor rupestre, triunghi cu laturi de cca 20 km pe care unii îl numesc triunghiul energetic argeșean, întrucât cele trei mănăstiri sunt situate în județul Arges.
Mănăstirea Nămăiești – prezentare :
Așezare: Sat Nămăiești, comuna Valea Mare Pravăț, jud. Argeș; Denumire: Schit rupestru Nămăiești, actualmente Mănăstirea Nămăiești; Protecție: Lista Monumentelor Istorice 2004 – cod AG-II-a-A-13748; Datare: Secolul al XIX-lea.
Descriere monument:
Legendele legate de Sfânta Mănăstire povestesc că aici ar fi fost o veche catocombă a creștinilor în timpul ocupației Daciei de către romani. Tot din tradiție aflăm că unui cioban care a adormit în acest loc, i s-a arătat în vis Maica Domnului, spunându-i că săpând va găsi Sfânta sa icoană. Săpând în stâncă el a găsit-o întemeind cu această ocazie acest sfînt locaș săpat în stâncă.
Despre icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, se spune că ar fi fost pictată de însuși Sfântul evanghelist Luca fiind însoțit de Sfantul apostol Andrei. Data întemeierii mănăstirii nu este cunoscută, primele date despre mănăstire găsindu-se în hrisovul lui Mircea Ciobanul de la 1547 amintită biserica din piatră întrucât stranele catapeteasma și altarul sunt săpate în stâncă.
Dar mai multe detalii în filmele prezentate:
Filme – Pentru început să începem cu un film al tvr care prezintă în prima parte și schitul Cetățuia pentru a ne reaminti, fiind urmată apoi de prezentarea Mănăstirii Nămăiești.
Mănăstirea Nămăiești
https://youtu.be/HmNC78aBm8s
Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni – de la Nămăiești.
Foto – Cateva foto personale făcute recent pe – 14 noiembrie – 2015 cu ocazia unei excursii la peștera Dâmbovicioara.
Spre izvor
Icoane: Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, Icoana Mantuitorului Iisus
Dacă ajungeți în zonă vă sfătuiesc să vizitați și:
Casa Memorială George Topârceanu – Nămăiești
Mousoleul eroilor de la Mateiași – închinat eroilor neamului căzuți în luptele de pe frontul Bran – Câmpulung din 30 septembrie – 15 noiembrie 1916
Peștera Dâmbovicioara
Până la o nouă revedere pace și lumină tuturor !
Costi