Astazi 17.noiembrie 2013 în prima duminică din postul Naşterii Domnului Biserica Ortodoxă Română la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care a hotărât ca anul 2013 să fie proclamat „ Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena ” întrucât se împlinesc 1700 de ani de la emiterea, de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare, a Edictului de libertate religioasă de la Mediolanum (Milano), din anul 313 s-a citit în biserici Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Cu aceasta ocazie a fost comemorat si Părintele Dumitru Stăniloae, la împlinirea a 110 de ani de la nașterea sa și a 20 de ani de la mutarea din această viață .. considerat „ cel mai mare teolog al secolului al XX‐lea ”
PASTORALA SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE cu prilejul ANULUI OMAGIAL AL SFINȚILOR ÎMPĂRAȚI CONSTANTIN ȘI ELENA
Material preluat de pe:
Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler şi Preaiubiţilor credincioşi din cuprinsul Patriarhiei Române,
Har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părinteşti binecuvântări!
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Anul 2013 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Anul omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena în Patriarhia Română, întrucât se împlinesc 1700 de ani de la emiterea, de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare, a Edictului de libertate religioasă de la Mediolanum (Milano), în anul 313. Prin acest document unic, deosebit de important prin consecințele sale în viața Bisericii, a fost garantată libertatea credințelor religioase și proclamarea încetării persecuţiei împotriva creştinilor pe tot cuprinsul vastului Imperiu Roman.
După aproape 300 de ani în care Imperiul Roman adoptase faţă de creştinism o atitudine ostilă, ce mergea de la toleranţă îngăduitoare sau dispreţuitoare până la persecuţia cea mai făţişă şi mai violentă, creștinii și-au dobândit libertatea de manifestare religioasă, după ce multă vreme au fost închiși, torturați, mutilați și uciși în chinuri mari pentru numele și Evanghelia Mântuitorului Hristos, așa cum El însuși îi avertizase pe ucenicii Săi, zicând:
„Dacă M‐au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni… Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu” (Ioan 15, 20-21). Pe acești creștini, prigoniți până la moarte, Biserica i-a cinstit permanent și i-a inclus în calendar, iar moaștele sfinților martiri episcopi, preoți, diaconi, bărbați, femei, tineri și copii din toate stările sociale ale acelor timpuri, precum și ale martirilor târzii sau neomartirilor sunt așezate la temelia sau Altarul tuturor lăcașurilor de cult ortodoxe, din cele mai vechi timpuri și până azi.
Memoria şi evlavia Bisericii îi păstrează şi îi cinstește pe Împăraţii Constantin şi Elena ca Sfinţi, Întocmai cu Apostolii, deşi au trăit la peste două secole după ucenicii Mântuitorului Iisus Hristos. Sfântul Împărat Constantin este primul conducător creștin al Imperiului Roman și a fost chemat la misiune de Hristos, prin arătarea semnului Sfintei Cruci, asemeni Sfântului Apostol Pavel. Sfântul Împărat Constantin s-a convertit în mod minunat în anul 312 când, în ajunul luptei împotriva lui Maxenţiu de la Pons Milvius (podul Vulturului) din apropierea Romei, Hristos Domnul i-a descoperit în lumină pe cer, în miezul zilei, semnul Crucii Sale, însoţit de îndemnul: „În acest semn vei învinge!”, iar în timpul nopții, în vis, i-a întărit această dumnezeiască descoperire.
Astfel, venirea pe tronul Imperiului a Sfântului Împărat Constantin este strâns legată deconvertirea sa la credinţa în Hristos sub semnul luminos al Sfintei Cruci, iar ascensiunea și importanța sa politică este marcată de emiterea în anul 313, la Mediolanum (Milano), a Edictului de libertate religioasă, o piatră de hotar în istoria lumii, deoarece, luând, după cum se spune în tropar, „chemare nu de la oameni, ci de la Dumnezeu”, Sfântul Împărat Constantin a schimbat situaţia grea a creştinilor din Imperiul Roman şi a deschis noi căi de împlinire a rolului Bisericii în societate.
Și credinţa Sfintei Împărătese Elena este pecetluită de semnul de viaţă făcător al Crucii Mântuitorului, pe care ea a descoperit-o, cu multă rugăciune, osteneală şi smerenie, în pământul Ierusalimului, și care, mai apoi, a fost înălţată solemn în văzul poporului creştin de episcopul cetăţii, Macarie I, la 14 septembrie 326. În conștiința Bisericii creștine și a întregii umanități Sfântul Împărat Constantin și mama sa, Sfânta Împărăteasă Elena, au rămas nu numai apărători ai libertății religioase și buni credincioși, ci și mari civilizatori ai epocii lor și apărători ai demnității persoanei umane, ai omului creat după chipul lui Dumnezeu. Astfel, legislația constantiniană a cuprins legi prin care episcopii și preoții au primit dreptul de a proclama, în biserici, eliberarea sclavilor creştini; legi prin care erau protejate logodna şi căsătoria şi au fost interzise adulterul şi avortul; legi care interziceau tortura, uciderea sclavilor de către stăpâni şi stigmatizarea feţei oricărui deţinut; legi prin care erau protejaţi copiii abandonaţi, copiii minori şi copiii orfani; legi prin care se interzicea abandonarea copiilor nou născuţi, răpirea copiilor, vânzarea copiilor din motive de sărăcie, iar părinţii săraci trebuiau ajutaţi de fisc sau din vistieria personală a Împăratului. Toate acestea erau prevederi legale revoluţionare pentru mentalităţile sociale păgâne de la începutul secolului al IV‐lea, și au devenit repere definitorii pentru matricea spirituală a Europei şi a întregii umanităţi.
Ne aducem aminte și îi cinstim pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena pentru că, prin viața și faptele lor, au fost mărturisitori ai lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu care S-a făcut om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor. De asemenea, îi cinstim pentru că au fost împreună lucrători cu Biserica în activitatea social-filantropică și de înnoire morală a societății. Sfinţii Împăraţi nu numai că au eliberat pe episcopi şi preoţi din închisoare, arătând un respect deosebit față de slujitorii Bisericii, dar au dăruit Bisericii, pentru a fi locașuri de cult, edificii imperiale de judecată, care au purtat și pe mai departe numele de basilica, nume păstrat în limba română sub termenul de biserică. Gestul a reprezentat o compensație pentru pierderile suferite de creștini în timpul persecuțiilor, când multe lăcașuri de închinare au fost dărâmate de împăraţii prigonitori romani, iar bunurile aparținând comunităților creștine au fost răpite de persecutori.
Sfinţii Constantin şi Elena, deși au condus Imperiul într-o vreme în care împăratul era considerat și cinstit ca zeu, având statuie în templele păgâne, au refuzat această cinstire idolatră și s-au arătatmodele de viaţă creştină și de stăruință în credință, de conducători creștini înțelepțiimplicați în ajutorarea aproapelui, preocupați de respectarea libertăţii şi demnităţii umane. Ei sunt rugători pentru noi în fața tronului lui Dumnezeu, dar şi îndrumători ai noștri prin exemplul vieții lor, întrucât au asigurat o educaţie creștină aleasă copiilor și au ocrotit familia creștină. Sfânta Împărăteasă Elena este un model de mamă creștină care dăruieşte fiului său, Sfântul Împărat Constantin, o educaţie luminată de credinţa în Hristos, care are ca temelie iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni.
Sfinții Împărați Constantin și Elena au înfiinţat, sprijinit sau au încurajat activitatea a numeroase aşezăminte sociale, ce exprimau dragostea creştină faţă de aproapele aflat în suferinţă, precum: orfelinate, spitale, leprozerii, aşezăminte pentru săraci, pentru fecioare sau văduve, pentru primirea străinilor. Sfânta Împărăteasă Elena s-a implicat direct în construirea la Constantinopol a unui azil pentru văduve, precum şi a unor aşezăminte pentru primirea străinilor la Ierusalim, Constantinopol şi Sevasta.
În iconografia ortodoxă, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena au între ei aşezată Sfânta Cruce, pentru că Sfântul Constantin a descoperit Crucea pe cer, iar Sfânta Elena în pământ. Icoana lor transmite astfel un sens duhovnicesc, înţelegând că Sfânta Cruce, semnul iubirii jertfelnice a Fiului lui Dumnezeu întrupat, uneşte tainic cerul şi pământul, lumea nevăzută şi cea văzută, cele inteligibile şi cele sensibile, în iubirea infinită şi eternă a Preasfintei Treimi. În lumina acestui tip de înţelepciune divină, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena au înţeles că, după modelul şi cu puterea lui Hristos, iubirea jertfelnică pentru binele celor mulţi este flacăra şi puterea misiunii creştine în lume.
Sfinții Împărați Constantin și Elena au promovat și au protejat dezvoltarea artei și arhitecturii creştine prin construirea de lăcaşuri de închinare pe tot teritoriul Imperiului: două biserici în Ierusalim (a Învierii şi a Înălţării), una în Bethleem (a Naşterii Domnului), mai multe biserici în Constantinopol, în Roma, în Trier (Germania), în Nicomidia, precum şi în Antiohia. Totodată, princonstruirea noii capitale la Constantinopol – inaugurată în 11 mai 330, Sfântul Împărat Constantin a rămas în istoria lumii ca fondator de civilizație și cultură creștină și cel care a zguduit din temelii păgânismul și idolatria.
În poziţia politică înaltă pe care au ocupat-o, Sfinții Împărați Constantin și Elena s-au dovedit adevărați slujitori misionari ai lui Hristos și exemple inegalabile de cooperare a Statului cu Biserica. Expresii ale slujirii misionare a Sfinților Împărați Constantin și Elena, ale apostolatului lor mirean în lumina Crucii lui Hristos, au fost mai ales convocarea primului Sinod Ecumenic, la Niceea, în anul 325, Sinod care a proclamat învăţătura ortodoxă despre dumnezeirea Fiului care este „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s‐au făcut” (Simbolul credinţei sau Crezul), și reflectarea valorilor evanghelice în legislaţia constantiniană prin cele 361 de norme legislative relevante pentru credință și morală, inclusiv generalizarea duminicii, sărbătoarea săptămânală a creștinilor, ca zi de odihnă în Imperiu.
De asemenea, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, ca slujitori misionari ai lui Hristos, au promovat şi susţinut pelerinajul la locurile sfinte. Este binecunoscut faptul că Împărăteasa Elena a făcut un pelerinaj la Ierusalim, în anul 326, pentru a găsi Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci, iarÎmpăratul Constantin însuşi a mers în pelerinaj la Ierusalim pentru a participa la sfinţirea Bisericii Învierii Domnului, în data de 13 septembrie 335.
Sfântul Împărat Constantin, originar din sudul Dunării, de la Naisus, azi orașul Niș din Serbia,a păstrat o legătură directă atât cu provincia sa natală, Dacia Mediteranea, dar şi cu teritoriul actualei Românii, locuit atunci de daco-romani. Realizările sale cele mai importante în această zonă au fost recucerirea unei părți din fosta Dacie Traiană, adică Banatul, Oltenia şi Muntenia, pe care o realipeşte Imperiului Roman; extinde asupra acestor ținuturi administraţia imperială civilă şi religioasă și le întăreşte din punct de vedere militar,înzestrându-le cu cetăţi, castre, forturi și drumuri de acces, între care podul de piatră, numit și Podul lui Constantin, al cărui capăt de nord era în cetatea Sucidava (localitatea românească Celei).
Odată cu perioada constantiniană, în teritoriul nord dunărean situaţia Bisericii și a creștinilor se îmbunătăţeşte, ca urmare a libertăţii credinţei, a promovării creștinismului ca religie oficială şi a renaşterii vieţii urbane, Sfântul Împărat Constantin continuând misiunea apostolică de creştinare a populaţiei, începută de Sfântul Apostol Andrei în Sciția Mică (Dobrogea de azi).
Cinstirea Sfinților Împărați Constantin și Elena în Biserica Ortodoxă Română este prezentă din cele mai vechi timpuri, pentru că domnitorii și boierii români, urmând exemplul acestor Împărați creștini, au ridicat biserici, au apărat şi au ajutat Biserica. În zilele noastre, ca semn de evlavie și cinstire a Sfinților Împărați Constantin și Elena, în multe localități sunt locașuri de cult parohiale sau mănăstirești puse sub ocrotirea lor, iar peste 1 milion 700 de mii de români poartă numele sau derivate ale numelor Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.
Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti în Domnul,
Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena se bucură şi astăzi de o evlavie deosebită, datorită credinţei, dragostei de Dumnezeu, milosteniei şi jertfelniciei care caracterizau viaţa lor zilnică.
Ca apărători ai libertăţii creştine şi ctitori de lăcaşuri sfinte, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt modele de slujire a Bisericii şi de mărturisire a Mântuitorului Iisus Hristos în societate şi în familie, prin îmbinarea armonioasă dintre înţelepciune şi rugăciune, credinţă şi dărnicie. Pentru lumea contemporană secularizată, depărtată de Hristos și debusolată în căutările ei, înțelegerea celor mai importante aspecte din viaţa şi activitatea Sfinților Împărați Constantin și Elena reprezintă o cale de urmat în trăirea şi promovarea valorilor morale în societate, întrucât sfinții sunt învățătorii noștri. După modelul constantinian, înțelepciunea soluţiilor şi direcţiilor adoptate de conducătorii politici pot conduce la bunăstarea și pacea societăţii noastre, marcată de prea multe conflicte și de prea puţină înţelegere și dragoste a unora pentru alţii.
Anul omagial a fost sărbătorit în eparhiile din țară și străinătate, în parohii și mănăstiri, în centrele culturale și școlile teologice din cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române. Reflectarea în acest An omagial la reformele epocii constantiniene, în plan instituţional şi administrativ, militar, juridic şi, mai ales, religios ne arată rolul fundamental al credinței în unitatea și progresul societății și ne oferă prilejul de a sublinia importanța majoră a conducătorului creștin înțelept în lumea actuală, în care credința și valorile tradiționale sunt contestate și atacate.
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi; Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Tot în anul 2013 am comemorat pe Părintele Dumitru Stăniloae, la împlinirea a 110 de ani de la nașterea sa și a 20 de ani de la mutarea din această viață. Considerat „cel mai mare teolog al secolului al XX‐lea”, Părintele Dumitru Stăniloae a cunoscut în profunzime și a folosit în toate operele și studiile sale teologice gândirea și scrierile Sfinților Părinți, pe care le-a prezentat într-o formă vie și actuală.
Întreaga sa operă este o sinteză neo-patristică creatoare, pe care a realizat-o nu doar citind, citând şi traducând operele Sfinţilor Părinţi, ci continuând în duhul Sfinţilor Părinţi reflecţia teologică ortodoxă. Părintele Dumitru Stăniloae nu se referă doar la teologia Sfinţilor Părinţi, ci preia temele majore din literatura patristică, le adânceşte şi le continuă, în dialog cu contextul socio‐cultural şi misionar al epocii noastre.
În monumentala Filocalie în 12 volume, notele explicative constituie aprofundări teologico-mistice de o copleșitoare bogăție spirituală, încât, prin strădania de o viață a Părintelui Stăniloae, Sfinții Părinții devin contemporani și prieteni cu cititorii teologiei acestui mare dascăl și teolog român.
Despre Părintele Profesor Dumitru Stăniloae putem vorbi numai la prezent, el fiind o făclie de Înviere pentru teologia şi spiritualitatea Bisericii noastre. Purtător al unei mărturii mature şi rodnice, luminoasă şi plină de speranţă, Părintele Dumitru Stăniloae rămâne pentru noi un mare dar pe care Dumnezeu l-a făcut Bisericii Ortodoxe, precum şi o frumoasă pildă care trebuie să ne inspire constant.
Prin teologia sa vastă, profundă şi bogată, ca sinteză creatoare între Tradiţie şi actualitate, Părintele Dumitru Stăniloae rămâne în memoria Bisericii un mărturisitor al iubirii divine şi un apărător al demnităţii umane, atât în timp de libertate, cât şi în timp de prigoană. Pentru Părintele Dumitru Stăniloae persoana umană este permanentă taină şi permanentă noutate. Om al rugăciunii tainice, el a scris și promovat o teologie care îndeamnă mereu la rugăciune, la unirea omului cu Dumnezeu, Izvorul vieţii şi bucuriei veşnice. Profunzimea sintezei neo-patristice creatoare a Părintelui Dumitru Stăniloae este un model care trebuie urmat în toată teologia noastră pentru a rămâne constant fideli Sfintei Evanghelii a lui Hristos, pentru a ne menţine neîntrerupt în comuniune cu Sfinţii Părinţi ai Bisericii şi pentru a elabora astăzi o teologie misionară, care leagă textul Sfintelor Scripturi de contextul istoric al vieţii creştine.
Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti în Domnul,
Cu părintească dragoste, la încheierea acestui an în care am cinstit modele sfinte de viață, vă îndemnăm ca, în lumina credinţei şi a faptelor creştine ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, să iubiți pe Hristos şi Biserica Sa, să promovați și să apărați demnitatea persoanei umane şi binele comun, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea noastră.
La încheierea unui an de cinstire liturgică și omagiere deosebită a Sfinților Împărați Constantin și Elena, să luăm aminte la virtuțile Sfântului Împărat Constantin pentru eliberarea creștinilor de persecuții și apărarea Bisericii, pe care le-a susținut constant și cu fermitate, dând măsura numelui pe care îl purta (lat. constans, constantis = constant, ferm), dar și la faptele minunate ale credinței Sfintei împărătese Elena care strălucesc și astăzi și luminează viața multor creștini, așa cum însuși numele său o spune (gr. helane = torță, făclie, foc sacru sau gr.hele = lumină arzătoare a soarelui).
Să îi cinstim pe Sfinții Împărați Constantin și Elena care, prin credință și fapte bune, au primit cununa cerească nemuritoare, ostenindu-ne și noi în ajutorarea sfintei Biserici pentru lucrarea ei liturgică, pastorală și misionară.
Sfătuim părinții să apere demnitatea familiei și a persoanei umane prin nașterea, creșterea și educarea pruncilor, să acorde mai mult timp copiilor, învățându-i să cultive credința, speranța și dragostea, libertatea de a face binele și nu răul, spre a aduce bucurie celor din jurul lor, și să își cinstească înaintașii. Pentru a păstra vie evlavia noastră, în această perioadă a Postului Naşterii Domnului, toate învăţăturile morale, precum şi deprinderile practice şi duhovniceşti acumulate pe durata acestui An omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena, vă îndemnăm să organizați la parohii, mănăstiri, protopopiate şi la centrele eparhiale colecte de bani, alimente, haine şi medicamente pentru a fi distribuite tuturor celor aflați în suferinţă şi în lipsuri, familii defavorizate cu mulți copii, persoane singure fără copii sau rude, astfel încât „prisosinţa voastră să împlinească lipsa acelora” (II Corinteni 8, 14).
Ne rugăm lui Dumnezeu pentru toți cei care iubesc și ajută Biserica în lucrarea ei sfințitoare și mântuitoare, îi prețuim și îi povățuim părintește ca, după modelul Sfinților Împărați Constantin și Elena, care au ajutat mult la construirea şi dotarea bisericilor cu cele trebuincioase, să-și exprime cu putere, iubire și credincioșie dragostea către Dumnezeu şi să continue să ajute Sfânta Sa Biserică în ducerea la îndeplinire a atâtor lucrări de care au trebuință comunitățile creștine ortodoxe românești.
Lumina credinţei, a apostolatului misionar, a lucrării ziditoare de ctitorii şi a faptelor creştine ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, care a fost urmată peste veacuri de mulţi împăraţi, regi, principi şi conducători creştini, să fie un îndemn puternic și o călăuză pentru conducătorii de azi, care au datoria de a lucra în folosul semenilor lor și de a susține Biserica printr-o cooperare eficientă în diferitele ei domenii de activitate, dar mai ales în cel al asistenței sociale și medicale spre a asigura binele comun în societatea noastră.
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi; Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Cu nădejdea că îndemnul nostru pastoral va fi o întărire în credinţă şi o chemare la fapta cea bună în folosul semenilor bolnavi şi neajutorați, ne rugăm Domnului Iisus Hristos de la care vine „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit” (Iacob 1, 17), să vă binecuvinteze pe toți cu iubirea, mila și bunătatea Sa dumnezeiască, spre a arăta mai ales în vremea Postului Crăciunului multă rugăciune și grijă pentru cei bolnavi, precum şi milostenie faţă de toți cei neajutoraţi. În felul acesta ne vom pregăti mai bine pentru slăvitul Praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul veșnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om „pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire” (Simbolul credinţei sau Crezul).
Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! (2 Corinteni 13, 13).
(Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu prilejul Anului omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena se citește în toate bisericile ortodoxe din Patriarhia Română în prima duminică din postul Naşterii Domnului – 17 noiembrie 2013).
PREŞEDINTELE SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE,
† DANIEL
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,
Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române