Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia – Cei doi ani cruciali
Continuarea prezentării adolescenței lui Iisus cu anii 14, 15, doi ani marcați de încercări atât de natură spirituală cât si materială … pe latura spirituală, trezirea constientei divinitații Lui si a Ajustorului său interior, precum și prima predică în sinagogă … iar în plan familial și material, moartea lui Iosif și lupta financiară și responsabilităţile care s-au abătut atât de subit asupra Lui.
Materialul îl puteți citi în original de pe situl fundației Urantia accesând linkul de mai jos:
http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-126-cei-doi-ani-cruciali
sau de aici:
Capitolul 126
Cei doi ani cruciali
(1386.1) 126:0.1 DINTRE toate experienţele vieţii pământeşti a lui Iisus, al paisprezecelea şi al cincisprezecelea au fost anii lui cei mai hotărâtori. Aceşti doi ani, după ce a început să fie conştient de divinitatea sa şi de menirea sa, şi înainte de a fi reuşit să comunice, într-o mare măsură, cu Ajustorul său interior, au fost cei mai grei din viaţa sa frământată de pe Urantia. Această perioadă de doi ani ar trebui numită marea încercare, adevărata ispită. Nici un tânăr, în trecerea lui prin primele tulburări şi prin problemele de adaptare ale adolescenţei, nu a fost vreodată supus unei încercări mai decisive decât aceea prin care a trecut Iisus în cursul tranziţiei sale de la copilărie la adolescenţă.
(1386.2) 126:0.2 Această importantă perioadă de dezvoltare din tinereţea lui Iisus a început cu sfârşitul vizitei la Ierusalim şi cu reîntoarcerea la Nazaret. Maria a fost mai întâi fericită la gândul că îşi regăsise băiatul, că Iisus revenise acasă pentru a fi un fiu ascultător – deşi nu fusese niciodată altfel – şi că va fi de atunci înainte mai docil faţă de planurile de viitor pe care i le făcea. Dar ea nu avea să se încălzească multă vreme la soarele iluziilor materne şi al inconştientului orgoliu de familie; foarte curând ea urma să-şi piardă şi mai mult iluziile. Băiatul trăia din ce în ce mai mult în tovărăşia tatălui său; din ce în ce mai puţin venea la mama sa în legătură cu problemele sale. În acelaşi timp, avea să sporească neînţelegerea părinţilor săi privitoare la frecventele lui alternări între treburile acestei lumi şi meditaţiile asupra propriilor sale legături cu treburile Tatălui său. Spus de-a dreptul, ei nu se înţelegeau, dar îl iubeau sincer.
(1386.3) 126:0.3 Pe măsură ce Iisus creştea, mila şi dragostea sa pentru poporul iudeu se adânceau, însă cu trecerea anilor se dezvolta în mintea sa un just resentiment contra prezenţei, în templul Tatălui său, a preoţilor aleşi din raţiuni politice. Iisus avea un mare respect pentru fariseii sinceri şi pentru scribii cinstiţi, dar nu avea nici o stimă pentru fariseii ipocriţi şi pentru teologii necinstiţi; el îi privea cu dispreţ pe toţi liderii religioşi care nu erau sinceri. Atunci când examina cu minuţiozitate conduita conducătorilor Israelului, el era adesea tentat să privească cu ochi favorabili posibilitatea ca el să devină Mesia cel aşteptat de către iudei, dar nu a cedat niciodată acestei tentaţii.
(1386.4) 126:0.4 Povestea acestor isprăvi printre înţelepţii Ierusalimului era măgulitoare pentru tot Nazaretul şi mai ales pentru străvechii săi maeştri din şcoala sinagogii. Pentru o vreme, elogierea lui Iisus a fost pe buzele tuturor. Tot târgul povestea despre înţelepciunea copilăriei sale şi despre conduita sa meritorie, şi se prezicea că băiatul era menit să devină un mare conducător în Israel. În cele din urmă, în Galileea, din Nazaret, avea să iasă un învăţător cu adevărat mare. Toţi aşteptau cu nerăbdare momentul în care el va împlini vârsta de cincisprezece ani, ceea ce i-ar permite de drept să citească Scripturile în sinagogă cu prilejul zilei sabatului.
1. Al paisprezecelea an al său (anul 8)
(1387.1) 126:1.1 Anul 8 este anul calendaristic al celei de-a paisprezecea lui aniversări. Iisus ajunsese un bun făcător de juguri şi lucra bine pânza şi pielea. El devenea rapid atât un tâmplar, cât şi un ebenist priceput. În vara aceea, el a urcat adeseori pe creasta dealului situat la nord-vest de Nazaret, pentru a se ruga şi pentru a medita. El devenea treptat tot mai conştient de natura efuziunii sale pe pământ.
(1387.2) 126:1.2 Cu puţin peste o sută de ani mai înainte, acest deal fusese „înaltul loc al lui Baal”, iar acum acesta era amplasamentul mormântului lui Simion, un sfânt renumit în Israel. De pe coama dealului lui Simion, Iisus putea dintr-o singură privire să îmbrăţişeze Nazaretul şi ţara învecinată. Privind spre Megiddo, el îşi reamintea istoria armatei egiptene ce purta prima ei mare victorie din Asia, şi felul în care mai târziu o armată asemănătoare îl biruise pe Iosia, regele Iudeii. Nu departe de acolo, el putea să vadă Taanakul, unde Deborah şi Barac l-au bătut pe Sisera. La orizont putea zări dealurile Dothanului unde, după cum fusese învăţat, Iosif fusese vândut de fraţii săi ca sclav, în Egipt. Îndreptându-şi apoi privirile spre Ebal şi Gerizim, el îşi amintea tradiţiile lui Avraam, ale lui Iacob şi ale lui Abimelech. Şi astfel îi reveneau în minte, şi le întorcea pe toate părţile, evenimentele istorice şi tradiţionale ale poporului tatălui său Iosif.
(1387.3) 126:1.3 El şi-a urmat cursurile avansate de lectură cu cei care predau în sinagogă şi a continuat totodată educaţia familială a fraţilor şi surorilor lui pe măsură ce aceştia atingeau vârsta potrivită.
(1387.4) 126:1.4 La începutul acelui an 8, Iosif a luat măsuri ca să pună de o parte venitul de pe proprietăţile sale din Nazaret şi Capernaum, pentru a plăti lungul ciclu de studii al fiului său în Ierusalim; se prevedea că Iisus trebuia să meargă în Ierusalim în luna august a anului care urma, când va atinge vârsta de cincisprezece ani.
(1387.5) 126:1.5 La începutul anului, Iosif şi Maria au avut frecvent îndoieli cu privire la menirea fiului lor mai mare. Într-adevăr, el era un copil strălucit şi adorabil, dar foarte dificil de înţeles şi de pătruns; pe de altă parte, nu se întâmplase niciodată nimic extraordinar sau miraculos. Mândra sa mamă stătuse de zeci de ori într-o expectativă încremenită, aşteptându-se să-l vadă pe fiul ei înfăptuind vreo ispravă supraomenească sau miraculoasă, dar speranţele ei s-au spulberat întotdeauna, ea pomenindu-se într-o crudă decepţie. Toate acestea erau descurajante şi chiar demoralizante. Persoanele pioase din vremea aceea credeau cu adevărat că profeţii şi oamenii făgăduinţei îşi demonstrau întotdeauna vocaţia şi îşi stabileau autoritatea divină înfăptuind miracole şi făcând minuni. Însă Iisus nu făcea nimic dintre toate acestea; de aceea confuzia părinţilor săi sporea constant pe măsură ce se gândeau la viitorul lui.
(1387.6) 126:1.6 Îmbunătăţirea situaţiei economice a familiei din Nazaret se făcea simţită acasă în multe feluri, îndeosebi prin numărul crescând al tabletelor albe şlefuite care erau întrebuinţate ca tăbliţe de scris; pe atunci se scria cu creion de cărbune. Lui Iisus i s-a îngăduit, de asemenea, să-şi reia lecţiile de muzică; îi plăcea foarte mult să cânte la harpă.
(1387.7) 126:1.7 În decursul acestui an, se poate într-adevăr spune că Iisus „a crescut în graţiile oamenilor şi ale lui Dumnezeu”. Perspectivele familiei păreau bune, iar viitorul se arăta luminos.
2. Moartea lui Iosif
(1388.1) 126:2.1 Totul a mers bine până în ziua fatală de marţi 25 septembrie, când un mesager din Sepphoris a adus, în căminul din Nazaret, tragica veste că Iosif fusese grav rănit de căderea unei macarale învârtitoare pe când lucra la reşedinţa guvernatorului. Mesagerul din Sepphoris se oprise la atelier înainte de a se duce la domiciliul lui Iosif. El l-a informat pe Iisus de accidentul pe care l-a avut tatăl său, şi cei doi s-au dus împreună acasă pentru a-i împărtăşi Mariei această veste tristă. Iisus dorea să ajungă numaidecât alături de tatăl său, dar Maria nu voia să audă de nimic altceva, gândindu-se că trebuie să se ducă în grabă lângă soţul ei. Ea a decis ca Iacob, care avea atunci zece ani, s-o însoţească la Sepphoris, în vreme ce Iisus va rămâne acasă cu copiii mai mici până la reîntoarcerea ei, căci ea nu ştia cât de grav fusese rănit Iosif. Dar Iosif murise din pricina rănilor sale înainte de sosirea Mariei. A fost adus în Nazaret şi a doua zi a fost aşezat în mormânt pentru a se odihni în pace cu strămoşii lui.
(1388.2) 126:2.2 Chiar în momentul în care perspectivele erau bune şi viitorul părea promiţător, o mână aparent crudă l-a doborât pe capul familiei din Nazaret. Treburile casei au fost întrerupte şi toate planurile pentru viitoarea educaţie a lui Iisus s-au năruit. Tânărul tâmplar, care tocmai trecuse de paisprezece ani, devenit conştient că trebuia nu numai să dezvăluie natura divină, pe pământ şi în trup, potrivit misiunii primite de la Tatăl său ceresc, ci trebuia şi ca tânăra sa natură umană să poarte pe umeri responsabilitatea de a avea grijă de mama sa văduvă şi de cei şapte fraţi şi surori – fără a mai socoti un alt copil aşteptat. Adolescentul din Nazaret devenea acum singurul sprijin şi ajutor al acestei familii lovite într-un mod atât de neaşteptat. În felul acesta s-a permis pe Urantia succesiunea naturală a evenimentelor care l-au forţat pe acest tânăr al destinului să-şi asume atât de devreme responsabilităţi foarte grele, dar educative şi disciplinare în cel mai înalt grad. El devenea capul unei familii omeneşti; el devenea tatăl propriilor lui fraţi şi surori; el trebuia să susţină şi să protejeze pe mama sa ca păzitor al căminului patern, singurul pe care urma să-l cunoască în timpul şederii lui pe această lume.
(1388.3) 126:2.3 Iisus a acceptat din toată inima responsabilităţile care s-au abătut atât de subit asupra lui, şi pe care şi le-a asumat cu fidelitate până la capăt. Cel puţin o mare problemă şi o dificultate anticipată din viaţa sa fuseseră în mod tragic rezolvate – nu se mai aştepta nimeni ca el să se ducă în Ierusalim pentru a studia cu rabinii. A fost întotdeauna adevărat că Iisus „nu era discipolul nimănui”. El era întotdeauna gata să înveţe până şi de la cel mai umil copilaş, dar nu s-a inspirat niciodată de la surse omeneşti în ce priveşte autoritatea sa pentru propovăduirea adevărului.
(1388.4) 126:2.4 Cu toate acestea, el nu ştia încă nimic de apariţia lui Gabriel în faţa mamei sale înainte de naşterea lui; el a aflat numai de la Ioan în ziua botezului său, la începutul serviciului său public.
(1388.5) 126:2.5 Cu timpul, tânărul tâmplar din Nazaret a cântărit tot mai bine fiecare instituţie a societăţii şi fiecare uzanţă a religiei după un criteriu invariabil. Ce face ea pentru sufletul omenesc? Îl apropie ea pe Dumnezeu de om? Îl conduce ea pe om la Dumnezeu? Fără a neglija complet aspectele recreative şi sociale ale vieţii, adolescentul şi-a consacrat din ce în ce mai mult timpul şi forţele către atingerea a numai două scopuri: să aibă grijă de familia sa şi să se pregătească pentru înfăptuirea pe pământ a voii Tatălui său ceresc.
(1389.1) 126:2.6 În anul acela, vecinii au căpătat obiceiul de a intra pe neaşteptate, în cursul serilor de iarnă, pentru a-l auzi pe Iisus cântând la harpă, pentru a-i asculta povestirile (căci băiatul era un bun povestitor) şi pentru a-l auzi citind pasaje din Scripturile greceşti.
(1389.2) 126:2.7 Familia putea destul de bine să-şi ducă traiul acasă, deoarece avea la îndemână o sumă bună de bani în momentul morţii lui Iosif. Iisus n-a întârziat să arate că avea, în afaceri, o judecată pătrunzătoare şi perspicacitate financiară. El avea spirit liberal, dar gusturi simple; era econom, dar generos. El s-a dovedit un administrator înţelept şi eficace al bunurilor tatălui său.
(1389.3) 126:2.8 În ciuda a tot ceea ce puteau să facă Iisus şi vecinii din Nazaret pentru a aduce veselia înăuntrul căminului, Maria, şi chiar şi copiii, au rămas plini de tristeţe. Iosif nu mai era. El fusese un soţ şi un tată excepţional şi le lipsea tuturor. Şi li se părea cu atât mai tragic să se gândească că el murise înainte ca ei să-i poată vorbi sau să primească binecuvântarea sa.
3. Al cincisprezecelea an (anul 9)
(1389.4) 126:3.1 În mijlocul celui de-al cincisprezecelea an – şi noi socotim timpul după calendarul secolului al douăzecilea, iar nu după anul iudaic – Iisus preluase cu fermitate conducerea familiei sale. Înainte de încheierea acestui an, economiile lor erau pe sfârşite, şi erau puşi în situaţia de fi nevoiţi să vândă una dintre casele din Nazaret pe care Iosif le poseda în comun cu vecinul său Iacob.
(1389.5) 126:3.2 Rut, ultima născută a familiei, a venit pe lume miercuri seara, pe 17 aprilie, anul 9. Pe cât îi era cu putinţă, Iisus a încercat să ia locul tatălui său consolând-o şi ajutând-o pe mama sa în timpul acestei încercări grele şi deosebit de triste. Vreme de aproape douăzeci de ani (până la începerea vieţii sale publice), nici un tată nu ar fi putut s-o iubească şi s-o crească pe fiica sa cu mai multă afecţiune şi fidelitate decât Iisus, după felul cum s-a ocupat el de micuţa Rut. El a fost un tată la fel de bun şi pentru ceilalţi membrii ai familiei.
(1389.6) 126:3.3 În cursul acestui an, Iisus a formulat, pentru prima dată, rugăciunea pe care au învăţat-o de la el, mai târziu, apostolii lui şi care s-a răspândit sub numele de „Tatăl Nostru”. Într-un sens, aceasta a fost o evoluţie a cultului căminului. Iudeii aveau numeroase forme de proslăvire şi mai multe rugăciuni clasice. După moartea tatălui său, Iisus a încercat să-i înveţe pe copiii mai mari să se exprime individual în rugăciuni – aşa cum şi lui însuşi îi plăcea atât de mult să o facă – dar ei nu puteau să priceapă gândirea sa şi reveneau invariabil la formele lor de rugăciune învăţate pe de rost. În această încercare de a-i stimula pe cei mai mari dintre fraţii şi surorile lui ca să spună rugăciuni individuale Iisus s-a străduit să-i călăuzească prin expresii sugestive; curând, fără intenţie din partea sa, ei s-au folosit cu toţii de o formă de rugăciune în mare măsură întemeiată pe ideile directoare pe care le învăţaseră de la Iisus.
(1389.7) 126:3.4 În cele din urmă, Iisus a abandonat ideea ca fiecare membru al familiei să formuleze rugăciuni spontane. Într-o seară de octombrie, el s-a aşezat lângă mica lampă din faţa mesei joase de piatră; apoi, pe o planşetă de cedru şlefuită, având latura de aproximativ patruzeci şi cinci de centimetri, el a scris, cu o bucată de creion de cărbune, rugăciunea care a devenit pe viitor ruga model a familiei.
(1389.8) 126:3.5 În anul acela, Iisus a fost foarte tulburat de gânduri confuze. Responsabilităţile sale familiale îndepărtaseră foarte eficient orice idee de a duce la îndeplinire vreun plan ca răspuns la vizitarea Ierusalimului care îl invita să „se ocupe de treburile Tatălui său”. Iisus a tras concluzia, pe bună dreptate, că grija de a veghea asupra familiei tatălui său pământesc trebuia s-o ia înaintea oricărei alte îndatoriri, şi că sprijinirea familiei sale trebuia să fie prima sa obligaţie.
(1390.1) 126:3.6 În cursul acestui an, Iisus a găsit, în aşa-numita carte a lui Enoh, un pasaj care la făcut mai târziu să adopte expresia „Fiul Omului” pentru a se desemna în timpul misiunii sale de manifestare pe Urantia. El studiase cu atenţie ideea de Mesia iudeu şi dobândise convingerea fermă că el nu era menit să fie acest Mesia. El dorea fierbinte să ajute poporul tatălui său, dar nu a avut niciodată de gând să se pună în fruntea armatei iudee pentru a elibera Palestina de dominaţia străină. El ştia că nu va sta niciodată pe tronul lui David în Ierusalim. El nu credea nici că rolul său trebuie să fie aceea a unui eliberator spiritual sau a unui învăţător moral numai pe lângă poporul iudeu. În nici un caz, misiunea vieţii sale nu putea aşadar să fie împlinirea dorinţelor fierbinţi şi a profeţiilor presupuse mesianice ale Scripturilor ebraice, cel puţin nu în felul în care înţelegeau iudeii aceste preziceri ale profeţilor. Tot aşa, Iisus era sigur că nu trebuia să apară ca Fiu al Omului descris de profetul Daniel.
(1390.2) 126:3.7 Însă când va veni timpul să iasă înainte în calitate de învăţător al lumii, oare ce nume va lua? Cum îşi va justifica el misiunea? Cu ce nume ar fi chemat de către oamenii care vor ajunge să creadă în învăţătura sa?
(1390.3) 126:3.8 În vreme ce tot cumpănea la toate aceste probleme în mintea sa, el a găsit în biblioteca sinagogii din Nazaret, printre cărţile apocaliptice pe care le studia, manuscrisul numit „Cartea lui Enoh”. Deşi era sigur că ea nu fusese scrisă de Enoh cel de odinioară, cartea l-a intrigat mult; el a citit-o şi a recitit-o de mai multe ori. Un pasaj l-a impresionat în mod deosebit, şi anume cel în care apărea expresia: „Fiul Omului”. Autorul acestei pretinse Cărţi a lui Enoh continua să vorbească de Fiul Omului, descriind lucrările pe care le avea de îndeplinit pe pământ. El explica că înainte de a veni pe această lume pentru a-i aduce omenirii mântuirea, acest Fiu al Omului traversase curţile gloriei cereşti cu Tatăl său, Tatăl tuturor; că el renunţase la toată măreţia sa şi la toată maiestatea sa pentru a coborî pe pământ şi a le proclama mântuirea bieţilor muritori. Pe măsură ce Iisus citea aceste pasaje (înţelegând bine că o parte a misticismului oriental amestecat mai târziu cu aceste învăţături era falsă), el simţea în inima sa şi recunoştea în sinea sa că, dintre toate prezicerile mesianice din Scripturile ebraice şi toate teoriile privitoare la eliberatorul iudeilor, nici una nu era atât de aproape de adevăr pe cât era această istorie păstrată în această carte a lui Enoh care nu a fost decât parţial acreditată. Imediat, el a decis să adopte drept titlu inaugural „Fiul Omului”. Şi aşa a şi făcut mai târziu când a început învăţătura sa publică. Iisus avea o aptitudine infailibilă de a recunoaşte adevărul şi de a nu ezita niciodată să-l admită, indiferent din ce sursă părea să emane.
(1390.4) 126:3.9 În această epocă, el îşi lămurise multe lucruri privitoare la viitoarea sa lucrare în această lume, dar nu a vorbit niciodată cu mama sa despre aceste chestiuni, ea care se agăţa mereu de ideea ei că el era un Mesia iudeu.
(1390.5) 126:3.10 Iisus a trecut atunci prin marea confuzie în gândire din perioada tinereţii sale. După ce şi-a fixat întrucâtva natura misiunii sale pe pământ care consta în „a se ocupa de treburile Tatălui său” – a demonstra natura iubitoare a Tatălui său faţă de toată omenirea – el a reînceput să mediteze asupra numeroaselor citate din Scripturi, care se refereau la venirea unui eliberator naţional, a unui învăţător sau a unui rege iudeu. La ce eveniment se refereau aceste profeţii? Era el un iudeu sau nu? Aparţinea el sau nu casei lui David?
(1391.1) 126:3.11 Mama sa zicea că da; tatăl său judecase că nu era aşa. El a decis că nu era aşa. Dar profeţii nu încurcaseră ei natura şi misiunea lui Mesia? La urma urmei, era oare posibil ca mama lui să aibă dreptate? În majoritatea situaţiilor, când surveniseră diferenţe de opinie în trecut, dreptatea fusese de partea ei. Dacă el era un nou învăţător, iar nu Mesia, cum ar putea el să-l recunoască pe Mesia iudeul dacă acesta ar apărea în Ierusalim în timpul misiunii sale terestre, şi care ar trebui atunci să fie relaţiile sale cu acel Mesia iudeu? După ce s-ar fi angajat în misiunea vieţii sale, care ar fi fost raporturile lui cu familia sa, cu religia şi cu Statul iudaice, cu Imperiul roman, cu gentilii şi religiile lor? Tânărul galileean rumega în mintea sa fiecare dintre marile probleme şi reflecta cu seriozitate în vreme ce continua să lucreze la masa lui de tâmplar, câştigând cu trudă traiul său, pe cel al mamei şi pe al celorlalte opt guri flămânde.
(1391.2) 126:3.12 Înainte de sfârşitul anului, Maria a văzut că fondurile familiei se diminuau. Ea a încredinţat vânzarea de porumbei lui Iacob. Curând ei au cumpărat o a doua vacă şi, cu ajutorul lui Miriam, au început să vândă lapte vecinilor lor din Nazaret.
(1391.3) 126:3.13 Profundele perioade de meditaţii ale lui Iisus, frecventele sale deplasări pentru a se ruga pe culmea dealului şi toate ideile străine pe care le enunţa din timp în timp o alarmau profund pe mama sa. Ea se gândea uneori că băiatul nu îşi pierduse bunul-simţ, şi apoi îşi potolea temerile, amintindu-şi că el era la urma urmei un copil al făgăduinţei, întrucâtva deosebit de ceilalţi tineri.
(1391.4) 126:3.14 Dar Iisus învăţa să nu îşi exprime toate gândurile, să nu îşi expună lumii toate ideile, nici chiar mamei sale. Începând din acest an, Iisus şi-a redus constant destăinuirile în legătură cu ceea ce se petrecea în mintea sa, adică a vorbit mai puţin despre lucrurile pe care un ascultător obişnuit nu le-ar fi putut pricepe, şi din a căror pricină risca să fie considerat ca bizar sau diferit de oamenii de rând. După toate aparenţele, el a devenit banal şi convenţional, deşi tânjea după cineva care ar putea să-i înţeleagă preocupările. El dorea cu ardoare să aibă un prieten fidel şi demn de încredere, dar problemele sale erau prea complexe pentru a fi înţelese de tovarăşii săi umani. Singularitatea acestei situaţii neobişnuite îl forţa să-şi poarte singur povara.
4. Prima predică din sinagogă
(1391.5) 126:4.1 Începând de la a cincisprezecea sa aniversare, Iisus putea în mod oficial să ocupe amvonul sinagogii în ziua sabatului. De mai multe ori, până atunci, în absenţa oratorilor, lui Iisus i se ceruse să citească Scripturile, dar acum venise ziua în care legea îi permitea să conducă slujba. De aceea, în primul sabat după aniversarea celor cincisprezece ani ai săi, chazanul a hotărât ca Iisus să conducă slujba de dimineaţă din sinagogă. Când toţi fidelii din Nazaret au fost adunaţi, tânărul, după ce şi-a ales textele din Scripturi, s-a ridicat şi a început să citească:
(1391.6) 126:4.2 ”Spiritul Domnului Dumnezeu este revărsat peste mine, căci Domnul m-a uns, el m-a trimis ca să aduc veştile bune celor blajini; ca să-i vindec pe cei care au inima zdrobită, ca să le anunţ celor captivi eliberarea şi să-i eliberez pe prizonierii spirituali; ca să proclam anul graţiei şi ziua judecăţii Domnului nostru, pentru a-i consola pe toţi cei îndureraţi şi pentru a le da frumuseţea în locul cenuşii, uleiul bucuriei în locul doliului şi un cântec de laudă în locul spiritului abătut, pentru ca ei să poată fi numiţi arborii dreptăţii, plantaţi de Domnul şi meniţi să-l slăvească.
(1392.1) 126:4.3 ”Căutaţi binele, nu răul, pentru ca voi să trăiţi şi pentru ca astfel Domnul, Dumnezeul Oştirilor, să fie cu voi. Urâţi răul şi iubiţi binele; stabiliţi judecata la poartă. Poate că Domnul Dumnezeu va fi plin de milă faţă de rămăşiţele lui Iosif.”
(1392.2) 126:4.4 ”Spălaţi-vă, curăţaţi-vă; înlăturaţi răutatea acţiunilor voastre din faţa ochilor mei, încetaţi de a mai face răul şi învăţaţi să faceţi binele; căutaţi justiţia, uşuraţi-l pe cel asuprit; apăraţi-l pe cel ce nu mai are tată şi pledaţi în favoarea văduvei.”
(1392.3) 126:4.5 ”Cu ce mă voi prezenta eu în faţa Domnului pentru a mă înclina înainte Dumnezeului întregului pământ? Va trebui oare să vin în faţa lui cu jertfe, cu viţei de un an? Oare ar fi Domnul mulţumit cu mii de berbeci, cu zeci de mii de oi sau cu fluvii de ulei? Să dau eu primul meu născut pentru nelegiuirile mele, rodul corpului meu pentru păcatul sufletului meu? Nu, căci Domnul ne-a arătat, o, oamenilor, ceea ce este bun. Ce altceva vă cere Domnul decât să fiţi drepţi, să iubiţi îndurarea şi să mergeţi cu umilinţă cu Dumnezeul vostru?”
(1392.4) 126:4.6 ”Cu cine deci îl veţi compara atunci pe Dumnezeul care domină orbita pământului? Ridicaţi-vă ochii şi vedeţi cine a creat toate aceste lumi, cine produce legiunile lor după număr şi le cheamă pe toate după numele lor. El face toate aceste lucruri graţie măreţiei puterii sale; datorită forţei puterii sale, nici unul nu eşuează. El dă vigoare celor slabi şi sporeşte forţa celor care sunt obosiţi. Nu vă fie frică, căci eu sunt cu voi; nu vă temeţi de nimic, căci eu sunt Dumnezeul vostru. Vă voi întări şi vă voi ajuta; da, vă voi susţine cu mâna dreaptă a justiţiei mele, căci eu sunt Domnul vostru Dumnezeu. Şi eu voi lua de mâna voastră dreaptă, zicându-vă: nu vă temeţi de nimic, căci vă voi ajuta.”
(1392.5) 126:4.7 ”Tu eşti Martorul meu, zice Domnul, şi servitorul meu pe care l-am ales pentru ca toţi să mă poată cunoaşte şi să mă creadă şi să înţeleagă că eu sunt Eternul. Eu, da eu, eu sunt Domnul, şi în afară de mine nu mai există nici un Salvator.”
(1392.6) 126:4.8 Când a terminat această lectură, el s-a aşezat, şi fidelii s-au întors la casele lor, meditând la cuvintele pe care el li le citise cu atâta graţie. Niciodată concetăţenii săi nu-l mai văzuseră într-un mod atât de magnific solemn; niciodată nu mai auziseră vorbind o voce atât de serioasă şi sinceră; niciodată nu-l mai văzuseră atât de viguros, atât de decis şi atât de plin de autoritate.
(1392.7) 126:4.9 În această după-amiază de sabat, Iisus a urcat împreună cu Iacob dealul Nazaretului şi, pe când se întorceau către casă, el a scris cele Zece Porunci în greacă, cu creion de cărbune, pe două tăblii de lemn şlefuit. Mai târziu, Marta a colorat şi a decorat aceste tablete, şi pentru multă vreme ele au fost agăţate pe perete, deasupra micii mese de lucru a lui Iacob.
5. Lupta financiară
(1392.8) 126:5.1 Puţin câte puţin, Iisus şi familia sa au revenit la viaţa lor simplă din primii lor ani. Veşmintele lor şi chiar şi hrana lor s-au simplificat. Ei aveau din abundenţă lapte, unt şi brânză. După anotimp, ei profitau de produsele grădinii lor, dar fiecare lună care se scurgea îi obliga să practice o şi mai mare frugalitate. Micul lor dejun era foarte simplu; hrana lor cea mai bună era rezervată pentru masa de seară. Totuşi, printre aceşti iudei, lipsa bogăţiei nu implica nici o inferioritate socială.
(1392.9) 126:5.2 Tânărul aproape că deja cuprinsese cu înţelegerea modurile de viaţă ale oamenilor din vremea sa. Învăţăturile sale ulterioare au arătat până la ce punct înţelegea el viaţa în cămin, pe câmp şi la atelier; ele revelau pe deplin contactele sale intime cu toate fazele de experienţă umană.
(1392.10) 126:5.3 Chazanul din Nazaret continua să se agheţe de credinţa că Iisus era menit să devină un mare învăţător, probabil succesorul renumitului Gamaliel în Ierusalim.
(1393.1) 126:5.4 Toate planurile lui Iisus pentru o carieră au fost aparent zădărnicite. După felul cum evoluau lucrurile, viitorul nu părea deloc strălucit. Însă Iisus nu s-a clătinat; el nu s-a descurajat. A continuat să trăiască de la o zi la alta, îndeplinindu-şi datoria sa cotidiană şi achitându-se cu fidelitate de responsabilităţile imediate ale poziţiei sale în societate. Viaţa lui Iisus este consolarea eternă a tuturor idealiştilor decepţionaţi.
(1393.2) 126:5.5 Salariul unui tâmplar obişnuit care lucra cu ziua se diminua lent. La sfârşitul acestui an, lucrând dimineaţa devreme şi seara târziu, Iisus nu putea să câştige decât echivalentul a aproximativ douăzeci şi cinci de cenţi pe zi. În anul următor, lor le-a venit greu să plătească impozitele civile, fără a mai menţiona cotizaţiile la sinagogă şi taxa de o jumătate de ciclu pentru templu. În cursul acestui an, perceptorul a încercat stoarcă de la Iisus un venit suplimentar şi l-a ameninţat chiar şi că-i ia harpa.
(1393.3) 126:5.6 Temându-se ca nu cumva exemplarul din Scripturile greceşti să fie descoperit şi confiscat de colectorii de impozite, Iisus l-a dat, în ziua celei de-a cincisprezecea sa aniversări, bibliotecii sinagogii, ca ofrandă Domnului cu prilejul maturităţii sale.
(1393.4) 126:5.7 Marele şoc al celui de-al cincisprezecelea an al său a avut loc atunci când Iisus s-a dus la Sepphoris pentru a afla decizia lui Irod cu privire la apelul introdus pe lângă tetrarh în contestaţia referitoare la suma totală datorată lui Iosif la momentul morţii sale accidentale. Iisus şi Maria speraseră să primească o sumă bună, dar vistierul Sepphorisului le oferise o sumă derizorie. Fraţii lui Iosif făcuseră apel la Irod însuşi, iar acum Iisus era la palat şi îl auzea pe Irod decretând că nu se datora nimic tatălui său în momentul morţii sale. Din cauza acestei decizii atât de nedrepte, Iisus nu a mai avut niciodată încredere în Irod Antipa. Nu este surprinzător că el a făcut odată aluzie la Irod ca la „vulpea aceea”.
(1393.5) 126:5.8 În anul acela şi în anii următori, munca asiduă la masa de tâmplărie l-a privat pe Iisus de ocaziile de a se amesteca printre călătorii caravanelor. Prăvălia de aprovizionare a familiei fusese deja preluată de unchiul său, iar Iisus lucra tot timpul în atelierul de acasă unde era în preajma Mariei pentru a o ajuta în viaţa familială. Cam prin vremea asta a început el să-l trimită pe Iacob la caravanserai pentru a strânge informaţii despre evenimentele din lume; el căuta astfel să se ţină la curent cu ştirile zilei.
(1393.6) 126:5.9 În cursul creşterii sale către vârsta de adult, el a trecut prin aceleaşi conflicte şi incertitudini ca şi tinerii obişnuiţi din toate timpurile precedente şi ulterioare. Riguroasa sa experienţă de a trebui să-şi întreţină familia era o protecţie sigură contra posibilităţii de a dispune de prea mult timp liber pentru a se consacra meditaţiilor leneşe sau pentru a se deda tendinţelor mistice.
(1393.7) 126:5.10 Acesta a fost anul în care Iisus a închiriat o bucată mare de pământ chiar la nord de casa lor, şi care era împărţit în parcele familiale pentru zarzavaturi. Fiecare dintre copiii mai vârstnici avea o grădină individuală, şi ei au intrat într-o concurenţă însufleţită în eforturile lor agricole. În timpul anotimpului pentru cultura legumelor, fratele lor mai mare şi-a petrecut în fiecare zi câtva timp cu ei în grădină. În timp ce Iisus muncea în grădină cu surorile şi fraţii lui mai mici, el a nutrit de nenumărate ori ideea că ei ar putea locui cu toţii într-o fermă la ţară, unde ar gusta independenţa unei vieţi libere; dar s-a întâmplat ca ei să nu crească la ţară, şi Iisus, care era un adolescent întru totul practic precum şi un idealist, a atacat în mod inteligent şi energic problema sa aşa cum i se prezenta. El a făcut tot ceea ce îi stătea în putinţă pentru a se adapta, cu familia sa, realităţilor situaţiei lor, şi pentru a ajusta condiţia lor la cea mai mare satisfacere posibilă a dorinţelor lor individuale şi colective.
(1393.8) 126:5.11 La un moment dat, Iisus nădăjduise puţin că el ar fi în stare să reunească resurse suficiente pentru a justifica încercarea lor de a cumpăra o mică fermă, dar numai dacă căpătau suma considerabilă datorată tatălui său pentru lucrările executate la palatul lui Irod. El se gândise într-adevăr cu multă seriozitate la planul de a se instala cu familia sa la ţară, însă atunci când Irod a refuzat să le plătească câtuşi de puţin din sumele datorate lui Iosif, ei au abandonat speranţa de a poseda un cămin la ţară. De fapt, ei au găsit mijlocul de a beneficia de o bună parte din experienţa de viaţă de fermă, având acum trei vaci, patru oi, o mulţime de pui de găină, un măgar şi un câine, fără a mai socoti porumbeii. Chiar şi micuţii puştani aveau sarcinile lor regulate de îndeplinit în planul de organizare bine ordonat care caracteriza viaţa familială în acest cămin din Nazaret.
(1394.1) 126:5.12 La sfârşitul celui de-al cincisprezecelea an al său, Iisus a reuşit să traverseze o perioadă primejdioasă şi dificilă a existenţei omeneşti, această epocă de tranziţie dintre anii de mulţumire relativă ai copilăriei şi conştiinţa bărbăţiei care se apropia cu responsabilităţile ei sporite şi cu ocaziile de a dobândi şi mai multă experienţă în dezvoltarea unui caracter nobil. Perioada de creştere mentală şi fizică luase sfârşit, şi acum începea adevărata carieră a acestui tânăr bărbat din Nazaret.
Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !
Costi
