AVVA GHELASIE GHEROGHE

Rostind NUMELE TĂU, Doamne IISUSE,

Se „deschide” în mine „Ceva Cunoscut”.

Parcă se „trezeşte” în mine „Memoria” unei „Vorbiri” uitate.

Eu sînt „Un Anume CUVÎNT” al TĂU ce mi-a Creat un Anume Suflet al meu.

Şi Acest CUVÎNT al TĂU este „Izvorul APEI VII”.

Pe acesta trebuie să-l „Dezgrop”, să înceapă „să curgă” în mine.

Rostirea – Cîntarea – Doinirea NUMELUI TĂU, Doamne IISUSE,

Este „DORUL” Fiinţei mele Create de Întîlnirea cu TINE,                                                       Cu TINE, DOMNUL, CREATORUL ŞI DUMNEZEUL meu.

 

Despre Isihasm și Trăirea Isihastră

Fiilor,

Sînteţi nerăbdători să „gustaţi” din „APA VIE” a Trăirii Isihaste. Începeţi cu această „Rostire” a Isihasmului Minţii. Mintea, datorită „păcatului” căderii din Rai, „şi-a încurcat minţile”. În „locul ei din Cap”, Mintea este „bolnavă, răutăcioasă” şi chiar „îndrăcită”… Mintea trebuie să „iasă din Cap”, să intre la „Şcoala lui Hristos”, la „reeducare”.

Noi, Creaţia, sîntem „dihotomie Suflet şi Corp”, Fiinţă Creată şi energiile sale tot Create. Sf. Grigorie Palama ne arată că Dumnezeu este FIINŢĂ TREIME în SINE şi Energii Necreate HARICE. Dumnezeu este „dincolo” de Corp. El are HAR în loc de Corp. Traducerea – transpunerea HARULUI în Creaţie este Corpul, de aceea şi noi avem Suflet Fiinţă Creată şi „har” energii Corp Creat. Sufletul este Chip de Duh şi Spirit „dincolo de energiile Corpului”, iar Corpul este „îmbrăcămintea” Sufletului.

Pe noi, Oamenii, Dumnezeu ne Creează (cum zice Scriptura, Fac. 2, 7) Corp – Pămînt şi Suflet SUFLAT – CREAT direct de Dumnezeu în Corp. Dumnezeu „ne croieşte întîi Hainele – Corp” pe „măsura” Sufletului, întîi ne „face Casa”, ca Sufletul să nu fie „gol şi fără Casă”. Filozofii se încurcă aici, considerînd că Dumnezeu ne Creează „Scîntei – Suflete” şi ne „dă drumul” în Lume să ne construim singuri Corp – Casă Sufletului, ca o „evoluţie – devenire – încorporare”…

Scriptura ne „revelează” clar, că Dumnezeu ne Creează „Complet” de la început, nu pe „jumătate”… Evoluţia – devenirea nu este „prin construirea Corpului”, cum zic unele mistici, de la „foc, aer, apă, pămînt”. Este o „mistică a Stihiilor”, dar în alt „sens”. Cele patru „Stihii” sînt Chipurile Arhetipale ale Lumii Corpurilor, Lumina-focul, Cerul-aerul, Marea-apa şi separarea Pămînt-Apă, ca cele dintîi Trei Zile ale Facerii Lumii (vezi Fac. 1, 3-13).

Păcatul „căderii din Rai” aduce „moartea Corpului” şi desfacerea în „Stihiile Corpului”. Păcatul aduce „orbirea – muţenia Sufletului”, Sufletul mai rămînînd cu „Auzirea”. De aceea Sufletul, prin „Auzirea Cuvîntului Evanghelic, se trezeşte la Conştiinţă”. Sufletul are Conştiinţa şi IUBIREA ca OCHI şi Cap, are Duhul de Suflet ca Inimă şi Piept, are Vorbire – Limbă de Suflet ca „Limbă şi Auz” şi organe de Suflet. Mîini şi Picioare Sufletul le are tot de Duh şi Spirit.

Datorită „acestui Chip Trinitar de Suflet” şi Corpul are cele „trei părţi”, Cap, Trunchi şi Membre, ca treducere în Corp a Chipului de Duh şi Spirit al Sufletului. Viaţa Sufletului este IUBIREA – CONŞTIINŢA pură de Suflet, în Duh Simţire pură de Suflet şi în Vorbire de FOC – Spirit directă de Suflet. Corpul are corespondenţa acestora, ca Minte – conştiinţă de Corp, ca Inimă – simţire de Corp şi ca „organe – Vorbire de Corp”. Aici filozofii se încurcă.

După căderea din Rai, Sufletul „orbeşte de Conştiinţă, muţeşte de Vorbire”, devine nesimţitor ca Duh, rămînînd cu „Auzul pe jumătate”… Sufletul în această „stare” este „purtat” de Corp. Aşa Mintea Corpului se face „Conştiinţa Sufletului”. Simţirea Inimii se face şi ia locul Duhului de Suflet şi Vorbirea – Limba Corpului se face „Vorbirea Sufletului”. Aşa „Psihologicul” nostru este doar „Amintire de Suflet”, nu însuşi Sufletul. De aceea zice „ştiinţa” că nu „vede Sufletul nici în Creier, nici în Inimă”… Aici este Mistica.

Corpul nostru este „ecou – umbră – Informaţie energetică de Suflet”, şi Sufletul nu se „vede cu organele Corpului”, ci doar cu Sufletul direct. Mistica „vrea să deştepte Sufletul, să Vadă el însuşi realitatea”, nu prin „ferestrele ceţoase ale Corpului”.

Fixaţi-vă bine „realităţile”. Sufletul este Fiinţa – Persoana noastră Adevărată. Iar Corpul este „har” energetic de Suflet Creat. Sufletul are Vorbire – Limbaj de Foc – Duh, dincolo de limbajul minţii energetice. Esenţa Sufletului este Vorbirea – Limbaj de Foc – Duh şi „esenţa Corpului” este „Gîndirea – Mintea – Legea – Raţiunea”. Aici, filozofii se încurcă. Uitînd de Suflet ca Viu de Sine, îl cred „Mintea – Legea – Raţiunea” Corpului. Mistica „descoperă” că Sufletul este „dincolo de Minte”, este Duh – Foc Spiritual pur. Filozofii fac Mintea Spirit, ce este „greşit”. Mintea este „harul Creat al Sufletului Creat”, este „puntea de legătură” dintre Sufletul Duh pur şi „materia” Corpului. Mintea este „Vorbirea” Corpului şi Mintea face „legătura” cu Vorbirea Sufletului ce este „Vorbirea de Limbă – Cuvînt de Foc – Duh pur”.

Aici este Mistica Isihastă ca „trecerea” de la Mintea de Corp, la Vorbirea pură de Suflet, Limba de Foc – Duh. Isihasmul începe cu „Taina Pogorîrii SF. DUH de la Rusalii”, cu LIMBILE de FOC. LIMBILE sînt CHIPUL FIULUI – CUVÎNTULUI şi FOCUL e CHIPUL SF. DUH, ca „Naştere din APĂ şi DUH”. Mintea este „harul Creat” ce înrudeşte Sufletul – Duh cu energiile Corp. Aici se încurcă filozofia şi ştiinţa. Mintea este „energia luminoasă ce iese din Sufletul Duh pur”, care se face totodată „întrupare” de Suflet, se face „veşminte materiale”. Corpul este „lumina condensată – materie”, zice mai nou ştiinţa. Mistica Isihastă este Taina „Întoarcerii Minţii” în Originea sa CUVÎNTUL FOC – DUH de Suflet.

Păcatul „rupe” Mintea Corpului de CUVÎNTUL LIMBA de FOC – DUH Suflet. Isihasmul Minţii este „Mistica – Unirea” Minţii cu Limba de FOC – DUH Cuvîntul de Suflet, Asemănare de CHIP de Dumnezeu. Mintea „refuză” reîntoarcerea, dar o „Botezăm”, o „Renaştem din APA – HRISTOS CUVÎNTUL şi din SF. DUH”. „Coboară – îngenunche” Mintea în ROSTIREA NUMELUI lui IISUS, care va face „Miracolul Pogorîrii LIMBII de FOC – DUH”. Mintea de energii Corp trebuie să se „reîntoarcă” în VORBIREA de FOC – DUH a Sufletului. LIMBA de FOC este VORBIREA cu HRISTOS şi SF. DUH, este Mistica, Unirea Minţii cu DUMNEZEU.

RUGĂCIUNEA ISIHASTĂ este LIMBĂ de FOC – DUH, nu este „meditaţie” de Minte. FOCUL din RUGĂCIUNE este ÎNSUŞI HRISTOS şi SF. DUH. Descalţă Mintea de toate „gîndurile” şi intră în „Rugul Aprins al LIMBII de Foc”, unde este „IZVORUL HRISTIC” al APEI VII Isihaste. Apa cea VIE Isihastă este APĂ de FOC – DUH CE „botează Mintea” şi o face capabilă să „ia parte” la „Ospăţul de Nuntă” al FIULUI HRISTOS.

Minte „învăpăiată” de LIMBA de FOC a Domnului Iisus,

De acum nu mai vrei să te „întorci” la „gîndurile reci”,

Un DOR fără seamăn ţi-a intrat pînă în adîncuri.

Rostesc fără încetare NUMELE TĂU, Doamne IISUSE,

Mintea „gătită” de gînduri „se” umple de un FOC Dumnezeiesc,

Mintea începe să „Vorbească” o altă Limbă

Dincolo de Minte…

NUMELE TĂU, Doamne IISUSE, se face un „IZVOR” de APĂ de FOC,

Care „CURGE” în mine şi în „ŞOAPTA LUI” TE Aud pe TINE,

Şi simt că mai trebuie doar „un pas” şi Te voi ÎNTÎLNI

Pe TINE ÎNSUŢI.

De acum va urma Isihia INIMII. Mintea din Rostirea din „gît” a RUGĂCIUNII Isihaste va „intra” în Biserica INIMII unde este CÎNTAREA LITURGHIEI HRISTICE, într-o LIMBĂ pe care Mintea n-a mai „auzit-o”, dar cu „uimire” o „înţelege”, fiind Luminată de „LIMBA de FOC” ce a „primit-o” prin Rostirea NUMELUI DOMNULUI IISUS.

Filă de Acatist

Doamne IISUSE, LITURGHIA IUBIRII Dumnezeiești în Sine,
Deschide Inima mea și Coboară în mine,
Vino în săracul și smeritul meu Sălaș,
Fă-mă Veșnicei Tale Liturghii Lăcaș.
Din LITURGHIA IUBIRII TALE m-ai zidit,
Din IUBIREA TA negrăită Făptură Creată m-ai Născut,
Din ÎMPĂRTĂȘIREA IUBIRII TALE m-ai Făcut.

Sufletul are Inimă de DUH și Corpul Inimă de Trup
Și în Amândouă Doresc LITURGHIA IUBIRII TALE să Cânt.
Inima de DUH are în Sine LITURGHIA CUVÂNTULUI TĂU,
Care LITURGHISEȘTE Permanent IUBIREA în Sufletul meu.
Niciodată nu se „Oprește LITURGHIA IUBIRII”,
De aceea este „INIMA NEMURIRII”,
De aceea este INIMĂ, Bătaie Neîncetată,
Că LITURGHIA IUBIRII nu încetează niciodată.

IISUSE, Bate IUBIREA TA în Inima mea
Și nu poate Inima niciodată să Stea,
Doamne IISUSE, IUBIREA cea VIE,
Bucură-te, Isihie,
În Taina IUBIRII, Necontenită LITURGHIE,
Bucură-te, Isihie,
Ce în Potirul Inimii Te FACI Dumnezeiască Euharistie.
Bucură-te, Isihie, Taina LITURGHIEI IUBIRII LUI HRISTOS,
Bucură-te, Isihie,
Ce Cobori pe DUMNEZEU până la cele de „jos”.

Vorbe de înțepciune și sfaturi ale lui Avva Ghelasie

Peste „Hotarul transcendental” tu, Făptura, nu poţi trece, dar CHEMI ca DIVINUL să TREACĂ la tine. Aici este Taina noastră. DIVINUL VINE la tine dacă tu ÎNTINZI IUBIREA ta proprie, pe care DIVINUL să o facă „PUNTE”.

O, Taină minunată ! Tu, stricăcios şi lipsit de toate, ÎNTINZI o „fărâmă de IUBIRE de Creaţie”, care se face „PODUL Suprafiresc” peste „prăpastia Veşniciei”.

„Mintea nu este „o realitate” în ea însăși, ci este o „purtătoare” de Realitate de SUFLET și de face „automagie de Minte” se face „contrară” și negativă SUFLETULUI. Aici Sfinții Părinți Filocalici insistă pe „curățirea Minții” de păcatul „mândriei Minții”, de a se crede o „realitate în sine”. Mintea să se „smerească, să se depersonalizeze”, ca să Participe la Adevărata Personalizare a SUFLETULUI, Chip de CHIP DUMNEZEIESC. Mintea în ea însăși nu este „Persoană”, ci purtătoare de Mișcări de Persoană”

Depășiți „prostia spirituală”. Prostia este „mândria fără conținut”, umflarea în sine în interior gol. Ca să fii „PLIN”, înseamnă să te Umpli de Celălalt. Aici este Taina Misticii, UNIREA cu Celălalt prin care să te Recunoști pe tine însuți. Prostia de a nu „recunoaște pe celălalt” aduce „uitarea de proprie Recunoaștere” până la golul interior de „umflare exterioară”. Doar Dialogul Întâlnirilor este „leacul prostiei spirituale”. Nu admiteți închistarea și închiderea în propriul „gol”. Singularitatea este „gol de sine”, în care cazi prin proprii iluzii de sine, până la pierderea propriei Personalități. Fiți Deschiși, dar nu „pradă” „tuturor influențelor de ocazie”. Deschiderea Sinceră trebuie să fie cu totodată Atenția de a nu fi „înșelat” de tot felul de „mistificări inferioare și negative”. Doar cine este „Capabil” de Dialogul Întâlnirilor va fi capabil și de o Adevărată Mistică, Demnă și vrednică de încredere. Mulți fac din „Întâlniri” pricini de învrăjbire și războire, până la „oribila ucidere”… Nu admiteți „contrarierile inferioare”, nici „bănuielile gratuite” (…), ca închipuiri false și iluzive.

„FIILOR, ieșiți din „împărăţia iadului-morții-negării-neiubirii”, reveniţi ACASĂ în ÎMPĂRĂȚIA VEŞNICĂ a IUBIRII. Drumul „Reîntoarcerii” în ÎMPĂRĂŢIA IUBIRII Dumnezeieşti este Calea ISIHIEI” …. Părintele Ghelasie Gheorghe

Rugăciunea minţii în inimă

În Ortodoxie se practică o formă de rugăciune permanentă, rugăciunea inimii sau a minţii pe altarul inimii, a „minții în inimă” .. fiind o rugăciune  a sensibilităţii pline de iubire şi de milă în care se află Iisus Hristos cu iubirea şi cu mila Sa

Rugăciunea minţii în inimă este :

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”

Avand în funcție de cerere si alte variante cum ar fi :

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, luminează-mă pe mine, păcătosul ” sau completate de … slujitorul Tău (numele de botez) ”  … etc

Rugăciunea minţii în inimă, nu se face în grup, fiind o rugăciunea tainică şi personală, ce se face personal, individual.

Rugăciunea către Iisus trezeşte în inimă o dragoste fără margini pentru toată zidirea .. oameni, animale, plante .. etc  …  pentru toate făpturile chiar și pentru dușmani …. pentru că inima care o dobândeşte, este numai dulceaţă revărsându-se pe pământ … căci “nimic nu se poate asemui cu dulceaţa cunoaşterii lui Dumnezeu” spune Sfântul Isaac Sirul

Un „nebun pentru Hristos” rus de la începutul veacului XX spunea:

 „Fără rugăciune, toate virtuţile sunt ca nişte copaci fără pământ; rugăciunea este pământul care îngăduie tuturor virtuţilor să crească … Ucenicul lui Iisus Hristos trebuie să trăiască numai prin Iisus Hristos. Atunci când îl va iubi în aşa măsură pe Iisus Hristos, va iubi fără îndoială şi toate făpturile lui Dumnezeu. Oamenii cred că mai bine trebuie să-i iubeşti pe oameni şi apoi pe Dumnezeu. Şi eu am făcut aşa, dar nu ajută la nimic. Dar când, dimpotrivă, am început să–L iubesc pe Dumnezeu, în această iubire pentru Dumnezeu mi-am aflat aproapele. Şi în această iubire pentru Dumnezeu, vrăşmaşii mi-au devenit şi ei prieteni, făpturi ale lui Dumnezeu”

„ Neamule ! Roagă-te  la Dumnezeu, neîncetat „ … Pr. Ghelasie

Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !

Costi