Continuare:
Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia – Viaţa de tânăr a lui Iisus … ce cuprinde perioada anilor săi 21-26 corespunzând anilor 15-20 e.n.
Material preluat de pe :
http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-128-viata-de-tanar-lui-iisus
Capitolul 128
Viaţa de tânăr a lui Iisus
(1407.1) 128:0.1 CÂND IISUS din Nazaret a intrat în primii ani din viaţa sa de adult, el trăise şi continua să trăiască o viaţă umană normală şi obişnuită pe pământ. Iisus a venit pe această lume întocmai ca şi ceilalţi copii, el n-a contribuit cu nimic la selectarea părinţilor săi. Alesese într-adevăr Urantia ca planetă pentru a efectua a şaptea şi cea din urmă manifestare a sa, întruparea sa sub înfăţişarea cărnii muritoare, însă, dincolo de asta, el a venit pe lume într-un mod natural, crescând ca un copil al tărâmului şi luptând contra vicisitudinilor mediului său înconjurător după cum o fac ceilalţi muritori de pe această lume şi de pe lumile similare.
(1407.2) 128:0.2 Să fiţi întotdeauna atenţi la dublul scop al efuziunii lui Mihail pe Urantia:
(1407.3) 128:0.3 1. Stăpânirea experienţei de trăire a vieţii complete a unei creaturi umane în carnea muritoare pentru desăvârşirea suveranităţii lui în Nebadon.
(1407.4) 128:0.4 2. Revelarea Tatălui Universal locuitorilor muritori ai lumilor de timp şi de spaţiu, şi conducerea mai eficientă a acestor aceiaşi muritori la o mai bună înţelegere a Tatălui Universal.
(1407.5) 128:0.5 Toate celelalte binefaceri faţă de creaturi, precum şi avantajele universale ale efuziunii sale muritoare, erau accidentale şi secundare în raport cu aceste scopuri majore.
1. Al douăzeci şi unulea an (anul 15)
(1407.6) 128:1.1 Atingând vârsta de adult, Iisus s-a apucat cu seriozitate şi cu deplină conştiinciozitate să desăvârşească prin experienţă cunoaşterea sa asupra vieţii formelor celor mai umile ale creaturilor sale inteligente, dobândind prin aceasta definitiv şi pe deplin dreptul de a guverna fără rezervă universul pe care el însuşi îl crease. El a abordat această sarcină formidabilă având deplină cunoştinţă de dubla sa natură, dar el combinase deja cu eficienţă aceste două naturi într-una singură – Iisus din Nazaret.
(1407.7) 128:1.2 Ioşua ben Iosif ştia foarte bine că el era un om, un muritor născut dintr-o femeie. Aceasta reiese din alegerea primei sale denumiri, Fiul Omului. El împărtăşea cu adevărat natura noastră de carne şi sânge. Şi chiar şi acum când prezidează cu o autoritate suverană peste destinele unui univers, el poartă încă, printre numeroasele sale titluri bine câştigate, pe acela de Fiu al Omului. Este literalmente adevărat că Verbul creator – Fiul Creator – al Tatălui Universal a fost „făcut carne şi a locuit pe Urantia ca un om al tărâmului”. El muncea, obosea, se odihnea şi dormea. El simţea foamea şi îşi satisfăcea pofta cu alimente; îi era sete, şi îşi potolea setea cu apă. El experimenta toată gama de sentimente şi de emoţii omeneşti; el a fost „încercat în toate lucrurile aşa cum sunteţi şi voi înşivă; el a suferit şi a murit”.
(1407.8) 128:1.3 El a dobândit cunoaştere şi experienţă şi le-a combinat tot aşa cum o fac şi alţi muritori ai tărâmului. Până după botezul său, el nu s-a folosit de nici o putere supranaturală. El nu s-a folosit nici o altă facultate decât cele cu care era înzestrat ca fiu al lui Iosif şi al Mariei.
(1408.1) 128:1.4 Cât despre atributele existenţei sale preumane, el s-a lipsit de ele. Anterior începerii serviciului său public, el şi-a impus, în întregime la voia sa, să cunoască oamenii şi lucrurile prin mijloace umane. El era un adevărat om printre oameni.
(1408.2) 128:1.5 Este veşnic şi glorios adevărat că: „Noi avem un mare conducător care poate fi atins de sentimentul slăbiciunilor noastre. Noi avem un Suveran care a fost, în toate privinţele, încercat şi ispitit aşa cum suntem noi, fără a păcătui totuşi.” De vreme ce el însuşi a suferit, după ce a fost încercat şi ispitit, el este eminamente în stare să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei rătăciţi şi îndureraţi.
(1408.3) 128:1.6 Tâmplarul din Nazaret înţelegea acum pe deplin lucrarea care îl aştepta, dar a ales să-şi lase viaţa sa omenească să-şi urmeze cursul firesc. Într-unele dintre aceste chestiuni, el este într-adevăr un exemplu pentru creaturile omeneşti, după cum amintesc şi Scripturile: „Să aveţi în voi mintea care era în Cristos Iisus care, fiind de natura lui Dumnezeu, nu găsea ciudat faptul de a fi egal cu Dumnezeu. Cu toate acestea, el îşi dădea puţină importanţă, şi îmbrăcând forma unei creaturi, el s-a născut sub înfăţişarea oamenilor. După ce a fost astfel modelat ca om, el s-a smerit şi devenit ascultător până la moarte, chiar până la moartea de pe cruce.”
(1408.4) 128:1.7 El şi-a trăit viaţa de muritor întocmai cum şi-o pot trăi şi membrii familiei umane pe a lor, „el care, în zilele încarnării sale, a adresat atât de frecvent rugăciunile şi rugile sale, cu puternice simţăminte şi cu lacrimi, celui care este capabil să salveze de tot răul; şi rugăciunile lui au fost eficiente, deoarece el avea credinţă”. De aceea a fost de datoria lui ca în toate privinţele să fie făcut asemănător fraţilor săi, astfel încât să devină pentru ei un suveran îndurător şi înţelegător.
(1408.5) 128:1.8 El nu s-a îndoit niciodată de natura sa umană; ea era evidentă şi prezentă mereu în conştiinţa sa. Dar în ce priveşte natura sa divină, el avea întotdeauna loc pentru îndoială şi ipoteze; cel puţin asta rămâne adevărat până la evenimentul survenit la botezarea sa. Autoconştientizarea divinităţii sale a fost o lentă revelaţie şi, din punct de vedere uman, o revelaţie evolutivă naturală. Această revelaţie şi această autoconştientizare a divinităţii sale au început în Ierusalim, pe când Iisus nu împlinise încă treisprezece ani, cu primul eveniment supranatural al existenţei sale umane. Experienţa realizării acestei autoconştientizări a naturii sale divine s-a desăvârşit în epoca celei de-a doua experienţe supranaturale a lui din timpul încarnării sale, episodul care a însoţit botezarea sa de către Ioan în Iordan, eveniment care a marcat începutul carierei sale publice de servire şi propovăduire a învăţăturii.
(1408.6) 128:1.9 Între cele două vizitări celeste, una în cel de-al treisprezecelea an al său şi cealaltă la botezul său, nu s-a petrecut nimic supranatural sau suprauman în viaţa acestui Fiu Creator întrupat. În pofida acestora, copilul din Betleem, băiatul, tânărul şi bărbatul din Nazaret era în realitate Creatorul întrupat al unui univers; dar nici o singură dată, în cursul vieţii sale omeneşti de dinainte de ziua în care l-a botezat Ioan, el nu s-a folosit câtuşi de puţin de această putere şi nici nu a urmat indicaţiile personalităţilor celeste, afară de cele ale îngerului său păzitor. Noi, care depunem astfel mărturie, ştim despre ce vorbim.
(1408.7) 128:1.10 Totuşi, pe durata tuturor acestor ani ai vieţii sale întrupate, el era cu adevărat divin. El era efectiv un Fiu Creator al Tatălui din Paradis. O dată ce a îmbrăţişat cariera sa publică, după ce şi-a desăvârşit din punct de vedere tehnic experienţa pur muritoare care îi permitea să-şi dobândească suveranitatea, el nu a ezitat să admită public că era Fiul lui Dumnezeu. El a declarat fără şovăială: „Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul, primul şi ultimul.” În anii care au urmat, el nu a protestat atunci când a fost numit Domnul Gloriei, Suveranul unui Univers, Domnul Dumnezeu al Întregii creaţii, Sfântul Israelului, Domn a toate şi al tuturor, Domnul nostru şi Dumnezeul nostru, Dumnezeu cu noi, Cel care are un nume mai presus de toate numele şi peste toate lumile, Omnipotenţa unui univers, Mintea Universală a acestei creaţii, Unicul în care sunt ascunse toate comorile de înţelepciune şi de cunoaştere, plenitudinea celui care umple toate lucrurile, eternul Verb al Dumnezeului etern, Cel care era înaintea tuturor lucrurilor şi în care subzistă toate lucrurile, Creatorul cerurilor şi al pământului, Susţinătorul unui univers, Judecătorul întregului pământ, Dăruitorul de viaţă veşnică, Adevăratul Păstor, Eliberatorul lumilor şi Cel care ne conduce la mântuirea noastră.
(1409.1) 128:1.11 El nu a făcut nici o obiecţie în legătură cu aceste titluri atunci când ele i-au fost aplicate după ce a ieşit din viaţa sa pur umană pentru a intra în anii de mai târziu în care avea conştiinţa serviciului divinităţii în omenire, pentru omenire şi în raport cu omenirea, în această lume şi pentru toate celelalte lumi. Iisus nu a protestat decât contra unei singure numiri: când, odată, a fost denumit Emanuel, el a răspuns în mod firesc: „Eu nu sunt Emanuel, el este fratele meu mai mare.”
(1409.2) 128:1.12 Întotdeauna, şi chiar după ce orizonturile vieţii sale pământeşti au fost lărgite, Iisus a rămas supus cu umilinţă voii Tatălui care este în ceruri.
(1409.3) 128:1.13 După botezarea sa, el nu s-a sinchisit să le îngăduie celor ce credeau sincer în el şi celor care îl urmau cu recunoştinţă să îl venereze. Chiar şi atunci când lupta împotriva sărăciei şi muncea cu mâinile sale pentru a se îngriji de nevoile vitale ale familiei sale, el devenea din ce în ce mai conştient de a fi un Fiu al lui Dumnezeu; ştia că el era creatorul cerurilor şi chiar al acestui pământ pe care îşi ducea acum existenţa sa umană. Legiunile de fiinţe celeste din tot marele univers care îl observa ştiau deopotrivă că acest om din Nazaret era Suveranul lor preaiubit şi tatăl lor Creatorul. O intensă expectativă a cuprins universul Nebadonului în toţi aceşti ani; toate privirile celeste se concentrau continuu asupra Urantiei – asupra Palestinei.
(1409.4) 128:1.14 În anul acela, Iisus s-a dus la Ierusalim cu Iosif pentru a celebra Paştele. După ce l-a dus deja pe Iacob la templu pentru consacrare, el socotea de datoria sa să-l ducă acolo şi pe Iosif. Iisus nu a arătat niciodată vreo părtinire în relaţiile sale cu familia. El a mers cu Iosif în Ierusalim pe ruta obişnuită a văii Iordanului, dar a revenit la Nazaret pe drumul care traversa Amatus la est de Iordan. Coborând pe Iordan, Iisus i-a povestit lui Iosif istoria iudeilor; în timpul călătoriei de întoarcere el i-a vorbit despre aventurile triburilor legendare ale lui Ruben, Gad şi Gilead care, urmând tradiţia, locuiau în aceste regiuni din estul fluviului.
(1409.5) 128:1.15 Iosif i-a pus lui Iisus o mulţime de întrebări insinuante privitoare la misiunea sa, dar, la cele mai multe dintre ele, Iisus s-a mărginit la a răspunde: „Timpul meu n-a venit încă.” În cursul acestor discuţii intime, Iisus a lăsat totuşi să-i scape multe cuvinte de care Iosif şi-a amintit în timpul evenimentelor tulburătoare din anii următori. Însoţit de Iosif, Iisus a petrecut Paştele cu cei trei prieteni ai săi din Bethania, potrivit obiceiului său, când se afla în Ierusalim, de a asista la aceste sărbători comemorative.
2. Al douăzeci şi doilea an (anul 16)
(1409.6) 128:2.1 Acesta a fost unul dintre anii în timpul cărora fraţii şi surorile lui Iisus s-au confruntat cu încercări şi necazuri proprii problemelor şi readaptărilor adolescenţei. Iisus avea acum fraţi şi surori de vârstă cuprinsă între şapte şi optsprezece ani, şi căuta să-i ajute să se adapteze la noile deşteptări ale vieţii lor intelectuale şi emoţionale. El a trebuit astfel să atace problemele adolescenţei pe măsură ce se iveau în viaţa tinerilor lui fraţi şi surori.
(1410.1) 128:2.2 În anul acela, Simon şi-a luat diploma de la şcoală şi a început să lucreze cu pietrarul Iacob, vechiul tovarăş de joacă şi fidelul apărător al lui Iisus. Ca urmare a mai multor întruniri de familie, s-a constatat ca nefiind un lucru înţelept ca toţi băieţii să devină tâmplari. Se gândeau că, dacă ar adopta meserii diferite, ei ar fi atunci în măsură să accepte contracte pentru construirea de edificii în întregime. Mai mult, ei trecuseră prin perioade de lipsă de ocupaţie de când trei dintre ei aveau zile de lucru pline ca tâmplari.
(1410.2) 128:2.3 În timpul acestui an, Iisus a continuat să execute lucrări de finisare a caselor şi de prelucrare a lemnului de abanos pentru mobilă, dar el a petrecut cea mai mare parte a timpului său în atelierul de reparaţii al caravanseraiului. Iisus şi Iacob au început să facă cu schimbul în serviciul de la atelier. La sfârşitul anului, când munca de tâmplărie nu avea mare căutare în Nazaret, Iisus a lăsat în grija lui Iacob atelierul de reparaţii şi lui Iosif masa de tâmplar de acasă, în vreme ce el însuşi mergea la Sepphoris să lucreze la un fierar. El a prelucrat metale vreme de şase luni şi a dobândit la nicovală o îndemânare considerabilă.
(1410.3) 128:2.4 Înainte de a se angaja din nou la Sepphoris, Iisus a ţinut una din întrunirile sale de familie periodice şi l-a instalat cu solemnitate pe Iacob, care tocmai împlinise optsprezece ani, ca înlocuitor al capului de familie. El a făgăduit fratelui său un sprijin călduros şi o cooperare deplină; el a cerut din partea fiecărui membru al familiei promisiunea formală de a asculta de Iacob. Începând din ziua aceea, Iacob şi-a asumat întreaga responsabilitate financiară faţă de familie, Iisus aducând fratelui său contribuţia sa săptămânală. Iisus nu a mai luat niciodată hăţurile din mâinile lui Iacob. În vreme ce lucra la Sepphoris, el ar fi putut, în caz de nevoie, să se reîntoarcă în fiecare seară acasă, dar a rămas cu bună ştiinţă departe, invocând vremea şi alte motive, dar adevăratul său motiv era acela de a-i obişnui pe Iacob şi pe Iosif să poarte răspunderea căminului. El începuse lentul proces de detaşare a familiei sale de el. Iisus revenea în Nazaret la fiecare sabat, şi câteodată şi în timpul săptămânii atunci când o cerea situaţia, pentru a observa funcţionarea noului plan, pentru a da sfaturi şi pentru a aduce sugestii utile.
(1410.4) 128:2.5 Faptul de a trăi mai tot timpul la Sepphoris vreme de şase luni i-a oferit lui Iisus o nouă ocazie de a cunoaşte mai bine punctul de vedere al gentililor asupra vieţii. El a muncit cu ei, a trăit cu ei şi, în toate felurile posibile, a studiat îndeaproape şi cu toată silinţa obiceiurile lor de viaţă şi mentalitatea lor.
(1410.5) 128:2.6 Nivelul moral al acestui oraş unde locuia Irod Antipa era atât de inferior, chiar şi celui din Nazaret, răscruce a caravanelor, că după şase luni de şedere în Sepphoris, Iisus nu a ezitat în a găsi un pretext ca să se întoarcă la Nazaret. Grupul pentru care lucra avea să se angajeze în lucrări publice atât în Sepphoris, cât şi în noul oraş al Tiberiadei, iar Iisus nu prea era dispus să îşi asume nici un fel de angajament sub supravegherea lui Irod Antipa. Alte motive militau încă, în opinia lui Iisus, în favoare reîntoarcerii sale la Nazaret. Când a revenit la atelierul de reparaţii, el nu a preluat personal conducerea treburilor de familie. El a lucrat la atelier în asociaţie cu Iacob şi, în cea mai mare măsură posibilă, i-a îngăduit să continue să supravegheze căminul. Iacob a putut astfel să continue liniştit gestionarea afacerilor familiale şi administrarea bugetului casei.
(1410.6) 128:2.7 Prin astfel de planuri înţelepte şi chibzuite şi-a pregătit Iisus retragerea sa ulterioară din orice participare activă la treburile de familie. Când Iacob a avut doi ani de experienţe ca şef de familie – şi cu doi ani înainte ca el (Iacob) să se căsătorească – Iosif a fost însărcinat cu gerarea fondurilor din casă, şi cu conducerea generală a căminului care i-a fost încredinţat.
3. Al douăzeci şi treilea an (anul 17)
(1411.1) 128:3.1 În anul acela, strâmtoarea financiară a familiei a fost uşor slăbită, datorită faptului că acum patru din ei erau la lucru. Miriam câştiga bine din vânzarea laptelui şi a untului; Marta devenise o iscusită ţesătoare. Mai mult de o treime din preţul de cumpărare al atelierului de reparaţii fusese plătită. Situaţia era de aşa natură că Iisus s-a oprit din lucru vreme de trei săptămâni cu scopul de a-l duce pe Simon la Ierusalim de Paşti şi, de la moartea tatălui său încoace, aceasta a fost cea mai lungă perioadă pe care a petrecut-o departe de truda zilnică.
(1411.2) 128:3.2 Ei s-au dus la Ierusalim prin Decapolis şi au traversat Pella, Gerasa, Philadelphia, Hesbon şi Ierihon. Ei au revenit la Nazaret pe ruta de coastă; au trecut prin Lydda, Ioppa, Cesareea, înconjurând muntele Carmel şi mergând de acolo în Nazaret prin Ptolemaida. Această călătorie i-a permis lui Iisus să cunoască destul de bine Palestina din nordul ţinutului Ierusalimului.
(1411.3) 128:3.3 În Philadelphia, Iisus şi Simon au făcut cunoştinţă cu un negustor din Damasc care s-a simţit atât de legat de cei doi fraţi din Nazaret încât a stăruit ca ei să se oprească la el, la sediul antreprizei sale din Ierusalim. În timp ce Simon participa la slujba templului, Iisus a petrecut mult timp stând de vorbă cu acest om de afaceri internaţionale bine crescut şi mult umblat. Negustorul poseda peste patru mii de cămile de caravane; el avea interese în toată lumea romană, iar acum era în drum spre Roma. El i-a propus lui Iisus să vină în Damasc pentru a intra în afacerea sa de importuri din Orient, dar Iisus i-a explicat că nu se simţea în drept să se îndepărteze atât de mult de familia sa pentru moment. Pe drumul de întoarcere, el s-a gândit mult la aceste oraşe îndepărtate şi la ţările şi mai îndepărtate din Extremul Occident şi din Extremul Orient, ţări despre care îi auzise vorbind de atâtea ori pe călătorii şi pe conducătorii caravanelor.
(1411.4) 128:3.4 Simon s-a bucurat mult de vizita sa la Ierusalim. El a fost cum se cuvine admis în comunitatea Israelului cu ocazia consacrării pascale a noilor fii ai poruncii. În vreme ce Simon asista la ceremoniile Paştelui, Iisus s-a amestecat cu mulţimea de vizitatori şi s-a angajat în multe discuţii personale şi interesante cu numeroşi gentili prozeliţi.
(1411.5) 128:3.5 Poate că cel mai remarcabil dintre aceste contacte a fost cel cu un tânăr grec pe nume Ştefan. Acest tânăr venea în Ierusalim pentru prima oară şi l-a întâlnit din întâmplare pe Iisus în după-amiaza zilei de joi din săptămâna Paştelui. În timp ce amândoi se plimbau vizitând palatul Asmoneii, Iisus a început întâmplător o conversaţie care a avut ca efect trezirea interesului lor unul faţă de celălalt şi care a dus la patru ore de discuţii despre modul de a trăi şi despre adevăratul Dumnezeu şi venerarea acestuia. Ştefan a fost peste măsură de impresionat de ceea ce i-a zis Iisus şi nu a uitat niciodată cuvintele sale.
(1411.6) 128:3.6 Şi acesta a fost acelaşi Ştefan care a devenit mai târziu un credincios în învăţăturile lui Iisus şi a cărui îndrăzneală, pe când predica această evanghelie de început, a avut ca rezultat uciderea lui cu pietre de către iudeii furioşi. O parte din extraordinara cutezanţă a lui Ştefan în proclamarea opiniei sale cu privire la noua evanghelie era rezultatul direct al primei sale întrevederi cu Iisus. Dar Ştefan n-a avut niciodată nici cea mai mică bănuială că galileanul cu care vorbise, cu vreo cincisprezece ani mai înainte, era exact acelaşi om pe care, mai târziu, el l-a proclamat Salvatorul lumii şi pentru care trebuia atât de curând să moară, devenind astfel primul martir al noii credinţe creştine care tocmai se năştea. Când Ştefan şi-a dat viaţa ca preţ al atacului său contra templului iudaic şi contra practicilor tradiţionale, un anume Saul, cetăţean din Tarsa, se afla acolo. Când Saul a văzut cum grecul putea să moară pentru credinţa sa, aceasta a trezit în inima sa sentimente care l-au determinat în cele din urmă să îmbrăţişeze cauza pentru care a murit Ştefan. Mai târziu Saul a devenit dinamicul şi neîmblânzitul Paul, filozoful, dacă nu singurul întemeietor, al religiei creştine.
(1412.1) 128:3.7 Duminica de după săptămâna Paştelui, Simon şi Iisus au pornit pe drumul de întoarcere spre Nazaret. Simon n-a uitat niciodată ceea ce l-a învăţat Iisus în cursul acestei călătorii. El îl iubise întotdeauna pe Iisus, dar acum simţea că începea să-l cunoască pe fratele său tată. Ei au avut multe convorbiri deschise în timp ce traversau ţara şi îşi întindeau masa pe marginea drumului. Ei au ajuns acasă joi la amiază, şi Simon a ţinut familia trează până târziu în seara aceea povestindu-şi experienţele.
(1412.2) 128:3.8 Maria a fost tare supărată atunci când Simon i-a spus că Iisus îşi petrecuse cea mai mare parte a timpului său din Ierusalim „în conversaţiile cu străinii, mai ales cu cei din ţările îndepărtate”. Familia lui Iisus nu a putut înţelege niciodată marele interes pe care el îl purta în oamenilor, nevoia lui de a sta de vorbă cu ei, de a cunoaşte modul lor de viaţă şi de a afla ceea ce gândeau.
(1412.3) 128:3.9 Familia din Nazaret era din ce în ce mai absorbită de problemele ei imediate şi omeneşti. Nu se făcea frecvent aluzie la viitoarea misiune a lui Iisus, şi el însuşi vorbea foarte rar de viitorul său. Mama sa rareori îşi amintea că el era un copil al făgăduinţei. Ea abandona încetul cu încetul ideea că Iisus trebuia să îndeplinească pe pământ o misiune divină. Dar credinţa sa era uneori reînsufleţită, atunci când îşi amintea de vizita lui Gabriel înainte de naşterea copilului.
4. Episodul Damascului
(1412.4) 128:4.1 Iisus şi-a petrecut ultimele patru luni ale acestui an în Damasc, ca oaspete al negustorului pe care îl întâlnise, pentru prima dată, în Philadelphia când se ducea în Ierusalim. Un delegat al acestui negustor îl căutase şi îl găsise pe Iisus pe când trecea prin Nazaret, şi îl însoţise până la Damasc. Acest negustor în vinele căruia curgea sânge de iudeu, s-a oferit să consacre o sumă enormă de bani pentru întemeierea unei şcoli de filozofie religioasă în Damasc. El plănuia să creeze un centru de studii care va depăşi Alexandria. El i-a propus lui Iisus să înceapă numaidecât un lung tur prin centrele pedagogice mondiale pentru a se pregăti să ia conducerea acestui nou proiect. Aceasta a fost una dintre cele mai mari încercări la care Iisus a trebuit să le facă faţă în cursul carierei sale pur omeneşti.
(1412.5) 128:4.2 Curând, negustorul a adus în faţa lui Iisus un grup de doisprezece negustori şi bancheri care acceptau să finanţeze această şcoală recent proiectată. Iisus a manifestat un profund interes pentru şcoala propusă şi i-a ajutat să facă planurile ei de organizare, dar a exprimat întotdeauna teama ca nu cumva celelalte obligaţii anterioare ale lui (pe care le-a trecut sub tăcere) să nu-i permită să accepte conducerea unei întreprinderi atât de ambiţioase. Acela care ar fi vrut să fie binefăcătorul său a insistat şi l-a angajat avantajos pe Iisus, la el acasă, să facă nişte traduceri, în timp ce el, soţia lui, fiii şi fiicele lui încercau să-l facă pe Iisus să accepte onoarea care i se oferea. Dar el nu a vrut să-şi dea consimţământul. El ştia foarte bine că misiunea sa pe pământ nu trebuia să fie susţinută de instituţii de învăţământ; el ştia că nu trebuia să se oblige câtuşi de puţin să fie îndrumat de către „consiliile oamenilor”, oricât ar fi ele de bine intenţionate.
(1412.6) 128:4.3 El, care a fost respins de liderii religioşi din Ierusalim, chiar şi după ce şi-a demonstrat autoritatea, a fost recunoscut şi salutat ca un maestru învăţător de către oamenii de afaceri şi de către bancherii din Damasc, şi toate acestea în vreme ce el era un tâmplar nazareean obscur şi necunoscut.
(1412.7) 128:4.4 El nu a vorbit niciodată de această ofertă familiei sale, iar sfârşitul anului îl găseşte înapoi în Nazaret, văzându-şi de îndatoririle sale zilnice întocmai, ca şi cum nu ar fi fost niciodată tentat de propunerile măgulitoare ale prietenilor lui din Damasc. Aceştia, la rândul lor, nu au făcut niciodată legătura între cetăţeanul din Capernaum care a răsturnat cu susul în jos toată societatea iudaică, şi acel tâmplar din Nazaret care îndrăznise să refuze onoarea pe care bogăţiile lor adunate laolaltă ar fi putut să i-o procure.
(1413.1) 128:4.5 Iisus a izbutit cu multă pricepere şi în mod intenţionat să izoleze diversele episoade din viaţa sa, astfel încât în ochii lumii, ele să nu fie asociate şi luate drept faptele unuia şi aceluiaşi individ. În cursul anilor care au urmat, el a auzit de mai multe ori povestindu-se istoria ciudatului galileean care a refuzat oferta de a întemeia în Damasc o şcoală care să rivalizeze cu Alexandria.
(1413.2) 128:4.6 Unul din ţelurile pe care Iisus le avea în vedere atunci când căuta să izoleze anumite particularităţi ale experienţei sale pământeşti era de a evita născocirea istoriei unei vieţi atât de variate şi de spectaculoase încât generaţiile viitoare să fie determinate să-l venereze pe învăţător în loc să se supună adevărului pe care acesta îl trăise şi îl propovăduise. Iisus nu dorea să abată atenţia de la învăţătura lui prin biografia vieţii sale omeneşti. Foarte devreme, el a recunoscut că discipolii săi ar fi tentaţi să întemeieze o religie pe seama sa, care ar risca să concureze cu evanghelia împărăţiei pe care el avea intenţia să o proclame lumii. În consecinţă, el a căutat în mod persistent să suprime în decursul carierei sale pline de evenimente tot ceea ce, după părerea sa, era susceptibil de a întări tendinţa umană naturală de a exalta învăţătorul în loc de a proclama învăţăturile sale.
(1413.3) 128:4.7 Paragraph 128:5.7 is missing.
(1413.4) 128:4.8 La sfârşitul acestui an, căminul din Nazaret mergea destul de bine. Copiii creşteau şi Maria se obişnuia cu absenţa lui Iisus de acasă. El continua să-şi trimită salariul la Iacob pentru a sprijini familia şi nu păstra din el decât o mică parte pentru cheltuielile sale personale imediate.
(1413.5) 128:4.9 Pe măsură ce se scurgeau anii, devenea tot mai dificil de înţeles că acest om era un Fiu al lui Dumnezeu pe pământ. El semăna întru totul cu un locuitor de rând al tărâmului, doar un alt om printre oameni. Şi s-a poruncit anume de către Tatăl din ceruri ca manifestarea să se deruleze chiar în felul acesta.
5. Al douăzeci şi patrulea an (anul 18)
(1413.6) 128:5.1 Acesta a fost primul an în care Iisus a fost relativ eliberat de responsabilităţile lui familiale. Iacob a reuşit foarte bine să administreze casa, ajutat de sfaturile şi de banii lui Iisus.
(1413.7) 128:5.2 În săptămâna de după Paşte a acestui an, un tânăr a venit din Alexandria în Nazaret pentru a organiza, în cursul anului, o întâlnire între Iisus şi un grup de iudei din Alexandria într-un loc de pe coasta Palestinei. Mijlocul lui iunie a fost ales ca dată a acestei întrevederi, iar Iisus s-a dus în Cezareea pentru a se întâlni cu cinci iudei eminenţi ai Alexandriei, care l-au rugat să se stabilească în oraşul lor ca învăţător religios. Pentru a-l face să accepte, ei i-au oferit, pentru început, postul de asistent al chazanului în principala lor sinagogă.
(1414.1) 128:5.3 Purtătorul de cuvânt al acestui comitet i-a explicat lui Iisus că Alexandria era destinată să devină centrul principal al culturii iudaice pentru întreaga lume şi că tendinţa elenistă a treburilor iudaice depăşise realmente şcoala de gândire babiloniană. Ei i-au amintit lui Iisus de vuietul prevestitor de rău al rebeliunii din Ierusalim şi din toată Palestina, şi l-au asigurat că orice ridicare a iudeilor palestinieni ar echivala cu o sinucidere naţională, că mâna de fier a Romei ar zdrobi rebeliunea în trei luni, că Ierusalimul ar fi distrus, iar templul demolat, că nu ar mai rămâne piatră peste piatră din ele.
(1414.2) 128:5.4 Iisus a ascultat tot ceea ce aveau de zis şi le-a mulţumit pentru încrederea lor, şi, refuzând oferta lor de a merge în Alexandria, le-a zis în fond următorul lucru: „Ceasul meu nu a venit încă.” Ei au fost nedumeriţi de aparenta sa indiferenţă la onoarea pe care se gândiseră să i-o confere. Înainte de a-şi lua rămas bun de la Iisus, ei i-au oferit o pungă de bani ca semn al stimei prietenilor lui din Alexandria şi ca o compensaţie pentru timpul şi cheltuielile venirii sale în Cesareea pentru a sta de vorbă cu ei. Dar el a refuzat şi banii spunându-le: „Casa lui Iosif nu a primit niciodată de pomană şi noi nu putem mânca pâinea altuia atâta timp cât eu am braţe puternice, iar fraţii mei pot să muncească.”
(1414.3) 128:5.5 Prietenii săi din Egipt au înălţat pânzele, îndreptându-se spre casă. Câţiva ani mai târziu, când ei au auzit zvonindu-se despre constructorul de corăbii din Capernaum, care crease o asemenea zguduire în Palestina, puţini dintre ei au bănuit că el era pruncul din Betleem devenit adult şi acelaşi galileean cu comportament ciudat care refuzase cu atâta dezinvoltură invitaţia lor de a deveni un mare maestru în Alexandria.
(1414.4) 128:5.6 Iisus s-a reîntors în Nazaret. Ultimele şase luni din anul acesta au fost cele mai sărace în evenimente din toată cariera sa. El s-a bucurat de acest răgaz temporar de la programul obişnuit al problemelor de rezolvat şi al dificultăţilor de biruit. El s-a împărtăşit mult cu Tatăl său care este în ceruri şi a făcut progrese imense în stăpânirea mentalului său uman.
(1414.5) 128:5.7 Dar treburile oamenilor din lumile timpului şi ale spaţiului nu se desfăşoară multă vreme fără incidente. În decembrie, Iacob a avut o convorbire între patru ochi cu Iisus, explicând că el era foarte îndrăgostit de Esta, o tânără femeie din Nazaret, şi că amândoi doreau să se căsătorească curând dacă lucrul acesta s-ar putea aranja. El a atras atenţia asupra faptului că Iosif va face în curând optsprezece ani şi că ar fi o bună experienţă pentru el aceea de a avea prilejul să slujească ca înlocuitor al capului de familie. Iisus a consimţit ca Iacob să se căsătorească cu doi ani mai târziu, cu condiţia ca între timp să-l instruiască cum se cuvine pe Iosif ca acesta să-şi asume conducerea căminului.
(1414.6) 128:5.8 Apoi evenimentele s-au precipitat – căsătoria era în aer. Succesul lui Iacob în obţinerea asentimentului lui Iisus la căsătoria sa a încurajat-o pe Miriam să-l abordeze pe fratele ei tată cu planurile ei. Iacob, tânărul zidar care se făcuse cândva campionul lui Iisus şi care era acum asociat de afaceri cu Iacob şi cu Iosif, căutase de multă vreme să obţină mâna lui Miriam. După ce şi-a expus planurile, Iisus a cerut ca Iacob să vină să-l vadă şi să-i ceară oficial mâna lui Miriam. El le-a făgăduit binecuvântarea sa la călătoria lor de îndată ce Miriam va socoti că Marta ar fi capabilă să-şi asume îndatoririle de soră mai mare.
(1414.7) 128:5.9 Când Iisus era acasă, el continua să predea cursul de seară la şcoală de trei ori pe săptămână, citea Scripturile în sinagogă în ziua de sabat, se vedea cu mama sa, îi învăţa pe copii şi, în general, se purta ca un demn şi respectat cetăţean al Nazaretului din comunitatea Israelului.
6. Al douăzeci şi cincilea an (anul 19)
(1415.1) 128:6.1 Acest an a început cu toată familia din Nazaret sănătoasă şi a văzut sfârşitul şcolarităţii regulate a tuturor copiilor, cu excepţia anumitor munci pe care Marta trebuia să le facă în locul lui Rut.
(1415.2) 128:6.2 Iisus era unul dintre specimenele umane cele mai robuste şi mai rafinate care apăruseră vreodată pe pământ de la epoca lui Adam încoace. Dezvoltarea sa fizică era superbă, mintea sa era activă, ascuţită, pătrunzătoare – comparată cu mentalitatea medie a contemporanilor săi, ea atinsese proporţii uriaşe – iar spiritul său era într-adevăr omeneşte divin.
(1415.3) 128:6.3 Starea financiară a familiei era cea mai bună pe care au avut-o de la lichidarea proprietăţilor lui Iosif. Fuseseră făcute ultimele plăţi pentru atelierul de reparaţii al caravanseraiului; ei nu mai aveau nici o datorie şi, pentru prima dată după ani de zile, ei aveau nişte bani înaintea lor. În aceste condiţii, şi întrucât îi dusese şi pe ceilalţi fraţi ai lui la Ierusalim pentru a sărbători primul lor Paşte, Iisus a decis să-l însoţească pe Iuda (care tocmai îşi terminase studiile la şcoala sinagogii) pentru prima sa vizită la templu.
(1415.4) 128:6.4 Ei s-au dus în Ierusalim prin valea Iordanului şi au revenit pe acelaşi drum, deoarece Iisus se temea de unele necazuri dacă şi-ar duce fratele prin Samaria. În Nazaret, Iuda intrase deja de mai multe ori în nişte încurcături din pricina firii sale pripite şi a puternicelor sale sentimente patriotice.
(1415.5) 128:6.5 Ei au sosit în Ierusalim la timpul cuvenit şi erau pe cale de a face prima lor vizită la templu, a cărui simplă vedere l-a stârnit şi l-a pasionat pe Iuda până în străfundurile sufletului, moment în care s-a întâmplat ca ei să-l întâlnească pe Lazăr din Bethania. În vreme ce Iisus stătea de vorbă cu Lazăr şi căutau să aranjeze o celebrare împreună a Paştelui, Iuda a provocat un incident foarte serios pentru ei toţi. În apropierea lor se afla un gardian roman care a făcut unele remarci nepotrivite la adresa unei tinere iudee care tocmai trecea pe acolo. Iuda a izbucnit copleşit de o indignare aprigă şi nu i-a trebuit mult până să-şi exprime, direct şi la auzul soldatului, resentimentul său pentru o asemenea necuviinţă. Or, legionarii romani erau foarte sensibili la tot ceea ce friza lipsa de respect la iudei. Gardianul l-a pus deci imediat sub stare de arest pe Iuda. Aceasta era prea mult pentru tânărul patriot şi, înainte ca Iisus să-l prevină cu o privire de avertisment, el s-a uşurat printr-o volubilă enunţare a sentimentelor sale antiromane înăbuşite, ceea ce n-a făcut decât ca totul să meargă din rău în mai rău. Iuda, cu Iisus alături de el, a fost de îndată condus la închisoarea militară.
(1415.6) 128:6.6 Iisus a încercat să obţină fie un interogatoriu imediat pentru Iuda, fie eliberarea sa la timp pentru a putea sărbători Paştele în seara aceea, dar a eşuat în încercările sale. Întrucât a doua zi era o zi de „sfântă adunare” în Ierusalim, nici chiar romanii nu prea îndrăzneau să asculte nişte acuzaţii contra unui iudeu. În consecinţă, Iuda a rămas închis până în dimineaţa celei de-a doua zile a arestării sale şi Iisus a rămas la închisoare cu el. Ei nu au fost prezenţi în templu la ceremonia prin care se primeau fiii legii în deplina cetăţenie a Israelului. Iuda nu a trecut prin această ceremonie decât după câţiva ani, cu prilejul şederii sale următoare la Ierusalim în timpul unui Paşte şi în legătură cu lucrarea sa de propagandă în numele zeloţilor, organizaţia patriotică căreia îi aparţinea şi în care era foarte activ.
(1415.7) 128:6.7 În dimineaţa care a urmat cea de-a doua zi a lor din închisoare, Iisus s-a înfăţişat înaintea magistratului militar în numele lui Iuda. Oferind scuze pentru tinereţea fratelui său şi dând nişte lămuriri suplimentare, dar judicioase, referindu-se la natura provocatoare a incidentului care motivase arestarea fratelui său, Iisus a prezentat chestiunea în aşa fel încât magistratul a exprimat opinia că tânărul iudeu putea să aibă o scuză valabilă pentru izbucnirea sa violentă. După ce l-a avertizat pe Iuda să nu mai îndrăznească să se facă vinovat de o asemenea temeritate, magistratul i-a zis lui Iisus dându-le drumul: „Ai face bine să-ţi ţii ochii pe băiat, căci ar putea să atragă multe necazuri peste voi toţi.” Şi judecătorul roman grăia adevărul. Iuda i-a pricinuit multe necazuri lui Iisus, iar necazurile erau întotdeauna de aceeaşi natură – ciocniri cu autorităţile civile din cauza izbucnirilor lui patriotice nechibzuite şi imprudente.
(1416.1) 128:6.8 Iisus şi Iuda s-au înapoiat în Bethania pentru a înnopta acolo, explicând de ce lipsiseră de la întâlnirea lor pentru a lua cina de Paşti şi au pornit către Nazaret în ziua următoare. Iisus nu a vorbit familiei despre arestarea tânărului lor frate în Ierusalim, însă, la trei săptămâni după întoarcerea lor, el a avut o lungă discuţie cu Iuda cu privire la acest incident. După această convorbire cu Iisus, Iuda a istorisit el însuşi această poveste familiei. El nu a uitat niciodată răbdarea şi îngăduinţa pe care fratele său tată le manifestase în tot timpul acestei grele încercări.
(1416.2) 128:6.9 Acesta a fost ultimul Paşte la care Iisus s-a dus cu un membru al propriei sale familii. Tot mai mult, Fiul Omului urma să slăbească legăturile strânse care îl uneau cu cei din carnea şi din sângele lui.
(1416.3) 128:6.10 În anul acela, perioadele sale de profundă meditaţie au fost adeseori întrerupte de Rut cu tovarăşii ei de joacă. Iisus era întotdeauna gata să-şi lase pentru mai târziu reflecţiile sale asupra viitoarei sale lucrări pentru lume şi univers ca să împărtăşească bucuria copilărească şi veselia tinerească ale acestora, care nu oboseau niciodată să-l tot asculte povestind aventurile diferitelor sale călătorii la Ierusalim. Lor le plăceau şi multe dintre povestirile sale despre animale şi natură.
(1416.4) 128:6.11 Copiii erau întotdeauna bineveniţi în atelierul de reparaţii. Iisus punea nisip, butuci de lemn şi pietre lângă atelierul său, iar bandele de puştani veneau acolo în fuga mare ca să se amuze. Când erau obosiţi de joaca lor, cei cu mai mult curaj veneau să arunce o privire în atelier şi, dacă meşterul nu era prea ocupat, ei îndrăzneau să intre şi să spună: „Unchiule Ioşua, haide şi istoriseşte-ne o poveste lungă.” Atunci ei îl trăgeau de mâini afară până ce se aşeza pe piatra sa preferată de lângă colţul atelierului, împreună cu copiii aşezaţi pe pământ în semicerc în jurul său. Cât de mult se veseleau cu unchiul Ioşua aceşti tinerei! Ei învăţau să râdă, şi încă din toată inima. Unul sau doi dintre cei mai mici aveau obiceiul să se caţere pe genunchii lui Iisus şi să şadă acolo, privind cu minunare expresia trăsăturilor sale în vreme ce îşi spunea poveştile.
(1416.5) 128:6.12 Le era greu prietenilor săi să înţeleagă orizontul larg al activităţilor sale intelectuale şi modul în care putea atât de brusc şi atât de complet să treacă de la profundele discuţii despre politică, filozofie şi religie la voia bună şi la voioşia acestor copii de la cinci la zece ani. Pe măsură ce fraţii şi surorile lui creşteau, el avea mai multă tihnă şi, înainte de venirea pe lume a celei de-a treia generaţii, el acorda o mare atenţie acestor copilaşi. Dar el n-a trăit destulă vreme pe pământ pentru a se bucura prea mult de nepoţeii săi.
7. Al douăzeci şi şaselea an (anul 20)
(1416.6) 128:7.1 La începutul acestui an, Iisus din Nazaret a devenit profund conştient de posedarea unei puteri latente de mare amploare. El era deopotrivă întru totul convins că această putere nu trebuia să fie folosită de personalitatea sa în calitate de Fiu al Omului, cel puţin nu înainte să fi venit timpul său.
(1417.1) 128:7.2 În această vreme, el reflecta mult asupra relaţiilor sale cu Tatăl care este în ceruri, dar vorbea puţin despre acestea. Concluzia tuturor reflecţiilor a fost exprimată o dată în rugăciunea sa de pe munte când a zis: „Independent de ceea ce sunt şi de puterea pe care pot sau nu s-o exercit, eu am fost întotdeauna şi voi fi întotdeauna supus voii Tatălui meu din Paradis.” Şi totuşi în vreme ce acest om umbla prin Nazaret, către locul său de muncă şi înapoi, era literalmente adevărat – în ceea ce privea vastul univers – că „în el erau ascunse toate comorile de înţelepciune şi de cunoaştere.”
(1417.2) 128:7.3 În tot anul treburile familiei au mers strună, dar nu şi pentru Iuda. Vreme de ani de zile Iacob a avut necazuri cu cel mai tânăr frate al său care nu era înclinat să se apuce de lucru şi pe care nu se putea conta în participarea la cheltuielile casei. Deşi trăia acasă, el nu era conştiincios în a-şi câştiga partea sa de salariu pentru bugetul familial.
(1417.3) 128:7.4 Iisus era un om al păcii şi, din timp în timp, era foarte stingherit de isprăvile belicoase şi de numeroasele izbucniri patriotice ale lui Iuda. Iacob şi Iosif erau de părere să-l dea afară din casă, dar Iisus nu a vrut să consimtă. Când răbdarea lor fusese greu pusă la încercare, Iisus s-a mărginit la a-i sfătui: „Fiţi răbdători, fiţi înţelepţi în sfaturile voastre şi elocvenţi în viaţa voastră, pentru ca fratele vostru mai mic să poată mai întâi să cunoască calea mai bună şi apoi să fie constrâns să vă urmeze pe ea.” Sfatul înţelept şi afectuos al lui Iisus a evitat o ruptură familială; ei au rămas laolaltă. Iuda însă nu s-a cuminţit decât după căsătoria sa.
(1417.4) 128:7.5 Maria vorbea rar de viitoarea misiune a lui Iisus. De fiecare dată când se făcea aluzie la acest subiect, Iisus răspundea doar atât: „Ceasul meu încă nu a venit.” Iisus aproape că îndeplinise sarcina dificilă de a-şi servi familia pentru ca aceasta să nu mai depindă de prezenţa imediată a personalităţii sale. El se pregătea rapid pentru ziua în care va putea în mod logic să părăsească casa din Nazaret şi să înceapă preludiul mai activ al veritabilului său ajutor pe lângă oameni.
(1417.5) 128:7.6 Nu pierdeţi niciodată din vedere faptul că prima misiune esenţială a lui Iisus în a şaptea sa manifestare era de a dobândi experienţa de creatură, conducându-l la suveranitatea peste Nebadon. Acumulând însăşi această experienţă, el făcea, pe Urantia şi în tot universul local, revelaţia supremă a Tatălui din Paradis. Pe lângă aceste obiective, el a încercat să descâlcească problemele complicate ale Urantiei după cum erau ele legate de rebeliunea lui Lucifer.
(1417.6) 128:7.7 În anul acela, Iisus a avut mai mult răgaz decât în mod obişnuit; el a acordat foarte mult din timpul său ca să-l înveţe pe Iacob să administreze atelierul de reparaţii şi pe Iosif să conducă treburile casei. Maria presimţea că el se pregătea să-i părăsească. Să-i părăsească ca să se ducă încotro? Pentru a face ce? Ea aproape că abandonase ideea că Iisus era Mesia. Ea nu putea să-l înţeleagă, pur şi simplu nu putea să sondeze misterul fiului ei mai mare.
(1417.7) 128:7.8 Iisus a petrecut, în anul acesta, o mare parte din timpul său, individual, cu diverşi membri ai familiei sale. El îi lua în lungi şi frecvente plimbări pe dealuri şi pe la ţară. Înainte de seceriş el l-a dus pe Iuda în sudul Nazaretului la unchiul său fermier, dar Iuda nu a rămas acolo multă vreme după recoltă. El a fugit, iar Simon l-a regăsit mai târziu pe marginea lacului cu pescarii. Când Simon l-a adus acasă, Iisus a făcut un tur de orizont cu flăcăul fugar şi, întrucât el voia să fie pescar, el a mers cu el la Magdala şi l-a încredinţat unei rude, pescar de meserie. Iuda a muncit destul de bine şi în mod regulat alături de el de atunci şi până la căsătoria sa şi a continuat meseria de pescar şi după căsătoria sa.
(1418.1) 128:7.9 În sfârşit venise ziua când fraţii lui Iisus îşi aleseseră cariera şi se aşezaseră. Totul era aranjat pentru plecarea lui Iisus de acasă.
(1418.2) 128:7.10 În noiembrie au avut loc două căsătorii odată. Iacob s-a căsătorit cu Esta şi Miriam cu Iacob. Aceasta a fost cu adevărat un prilej de bucurie. Maria însăşi era încă o dată fericită, afară de unele momente când îşi dădea seama că Iisus se pregătea să plece. Ea suferea apăsată de povara unei mari incertitudini. Măcar de ar vrea Iisus să stea şi să discute totul sincer cu ea ca pe vremea când era doar un băieţandru! Dar el era în permanenţă necomunicativ şi păstra o profundă tăcere asupra viitorului.
(1418.3) 128:7.11 Iacob şi Esta, soţia sa, s-au instalat într-o căsuţă bine amenajată în partea de vest a oraşului, cadou din partea tatălui fetei. Iacob a continuat să sprijine căminul mamei sale, dar contribuţia sa financiară a fost redusă la jumătate din pricina căsătoriei sale. Iosif a fost oficial instalat de Iisus ca şef de familie; Iuda îşi trimetea acum cu fidelitate contribuţia sa lunară acasă. Căsătoria lui Iacob şi cea a lui Miram au avut asupra lui Iuda o influenţă foarte benefică; când a plecat din nou în zonele de pescuit, a doua zi după cele două căsătorii, el l-a asigurat pe Iosif că putea să se bizuiască pe el „că-mi voi face toată datoria şi chiar mai mult dacă va fi nevoie.” Şi el s-a ţinut de promisiune.
(1418.4) 128:7.12 Miriam locuia în casa lui Iacob, învecinată cu cea a Mariei, căci Iacob tatăl fusese îngropat alături de strămoşii săi. În casă, Marta a luat locul lui Miriam, şi noua organizare a mers bine încă de dinainte de sfârşitul anului.
(1418.5) 128:7.13 În ziua de după aceste două căsătorii, Iisus a avut o întrevedere foarte importantă cu Iacob. El i-a povestit în taină că se pregătea să părăsească căminul. El i-a dăruit lui Iacob deplina proprietate a atelierului de reparaţii. El a abdicat în mod oficial şi solemn de la poziţia sa de cap de familie în favoarea lui Iosif, şi l-a stabilit, în maniera cea mai emoţionantă, pe fratele său Iacob ca „şef şi ocrotitor al casei tatălui meu”. El a redactat un acord secret cu Iacob, pe care l-au semnat amândoi şi în care se stipula că în schimb pentru atelierul de reparaţii, Iacob îşi va asuma de atunci înainte întreaga responsabilitate financiară a familiei şi îl dezlega astfel pe Iisus de orice obligaţie ulterioară în aceste chestiuni. După ce a semnat contractul şi a aranjat bugetul în aşa fel încât familia să poată realmente face faţă cheltuielilor fără nici o contribuţie a lui Iisus, acesta din urmă i-a zis lui Iacob: „Fiule, eu voi continua să-ţi trimit câte ceva în fiecare lună până ce îmi va veni ceasul, dar tu să foloseşti ceea ce-ţi voi trimite după cum o va cere situaţia. Cheltuiască fondurile mele pentru nevoile sau pentru plăcerile familiei aşa cum vei socoti că-i mai bine. Întrebuinţează-le în caz de boală sau pentru a întâmpina incidentele neprevăzute care s-ar putea ivi vreunui membru al familiei.”
(1418.6) 128:7.14 În felul acesta s-a pregătit Iisus să abordeze a doua fază a vieţii sale de adult în care, detaşat de ai săi, el nu a început încă să se ocupe în mod public de treburile Tatălui său.
Până la o nouă revedere.. pace şi lumină pentru toţi !
Costi
