Dragi prieteni ,
După ce am văzut cum e viața pe lumile stabilite în lumină şi viaţă și apoi am comparat-o cu perioada actuala pe care o traversează Pământul spunând că e cazul să ne trezim pentru a vedea cum funcționează societatea de astăzi și cum ne conduc aleșii atat ai noștri cât și cei care conduc lumea .. haideți să vedem prin intermediul acestui articol câte ceva despre Unitatea Universala despre adevar, frumusețe, bunătate, iubire.
Aceste valori ar trebui sa domine nu doar în lumile stabilite în lumină și adevăr ci și în acesta lume a noastra momentan dominta în loc de unitate de individualism și separare, de lipsa de cooperare și a aspectarii binelui colectiv, cand în goana dupa bani nu mai știm să deosebim binele de rău, frumosul de urât, minciuna de adevăr iar iubirea față de aproape și de tot ce ne înconjoară e un lucru rar, mergand în goana asta oarbă și lipsită de conștiența și conștiință până la a distruge chiar și mediul în care trăim.
Deci dragi prieteni .. e timpul să ne trezim din separare si sa pășim pe calea unitații și adevărului unde să lăsam iubirea din noi să se reverse în dorința de a face bine tuturor, întregii planete și deci implicit întregii creații, pentru a ne corecta și a corecta astfel această lume lipsita momentan de aceste valori calitative care imbrațișează revelația lui Dumnezeu .. pentru că așa cum se spune și în finalul acestui articol:
” Pentru omul limitat, adevărul, frumuseţea şi bunătatea îmbrăţişează deplina revelaţie a realităţii divine. Pe măsură ce această iubire-înţelegere a Deităţii îşi găseşte o expresie spirituală în vieţile muritorilor cunoscători de Dumnezeu, apar şi roadele divinităţii: pacea intelectuală, progresul social, satisfacţia morală, bucuria spirituală şi înţelepciunea cosmică. Muritorii avansaţi într-o lume aflată în al şaptelea stadiu al luminii şi vieţii au învăţat că iubirea este cel mai mare lucru din univers – şi ei ştiu că Dumnezeu este iubire … iar … Iubirea este dorinţa de a face bine altuia.”
Articolul de mai jos este din cartea Urantia și este preluat de pe:
http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-56-unitate-universala
*****
Acest capitol despre Unitatea Universală face parte dintr-o serie de expuneri
făcute de feluriţi autori care au fost coordonaţi ca grup de către o comisie de personalităţi de pe Nebadon formată din doisprezece membri şi activând sub conducerea lui Mantutia Melchizedek .. transcrise în limba engleză în anul 1934.
*****
Capitolul 56
Unitate universală
(637.1) 56:0.1 DUMNEZEU este unitate. Deitatea este coordonată universal. Universul universurilor este un vast mecanism integrat care este controlat în mod absolut de o singură minte infinită. Domeniul fizic, cel intelectual şi cel spiritual ale creaţiei universale sunt corelate prin putere divină. Perfectul şi imperfectul sunt într-adevăr în corelaţie, şi datorită acestui lucru, creatura finită evolutivă poate să se înalţe în Paradis respectând ordinul Tatălui Universal: „ Fiţi perfecţi, aşa cum şi eu sunt perfect.”
(637.2) 56:0.2 Diversele nivele ale creaţiei sunt toate unificate în planurile şi în administraţia Arhitecţilor Universului Principal. Pentru minţile încercuite ale muritorilor din timp-spaţiu universul poate prezenta multe probleme şi situaţii care aparent oferă un tablou de disarmonie şi indică absenţa unei coordonări efective; însă aceia dintre noi care sunt capabili să observe întinderi mai largi ale fenomenelor universale, şi care sunt experimentaţi în această artă de a sesiza unitatea fundamentală pe care se sprijină diversitatea creativă şi de a descoperi unicitatea divină răspândită în toată această funcţionare a pluralităţii, aceia percep mai bine ţelul divin şi unic expus în toate aceste numeroase manifestări ale energiei creatoare universale.
1. Coordonare Fizică
(637.3) 56:1.1 Creaţia fizică sau materială nu este infinită, însă ea este perfect coordonată. Există forţa, energia, şi puterea, însă toate au o singură origine. Cele şapte suprauniversuri sunt, în aparenţă, de o natură duală, universul central de o natură triunică, iar Paradisul de o constituţie unică. Paradisul este sursa actuală a tuturor universurilor materiale – trecute, prezente şi viitoare. Această derivaţie cosmică este însă un eveniment al eternităţii; în nici un moment din timp- trecut, prezent sau viitor – spaţiul sau cosmosul material nu provin din Insula nucleară de Lumină. Ca sursă cosmică, Paradisul funcţionează dinainte de spaţiu şi înainte de timp. Derivaţiile sale ar părea a fi deci lipsite de origine în timp şi spaţiu, dacă ele nu ar apărea prin intermediul Absolutului Necalificat, depozitarul lor ultim în spaţiu, revelatorul şi regulatorul lor în timp.
(637.4) 56:1.2 Absolutul Necalificat susţine universul fizic, în timp ce Absolutul Deităţii motivează distinsul supracontrol al întregii realităţi materiale, iar ambele Absolute sunt unite în mod funcţional de Absolutul Universal. Această corelaţie coezivă a universului material este cel mai bine înţeleasă de toate personalităţile – materiale, morontiale, absonite şi spirituale – prin observarea faptului că toată realitatea materială autentică este sensibilă la gravitaţia care converge în Paradisul inferior.
(638.1) 56:1.3 Unificarea prin gravitaţie este universală şi invariantă; sensibilitatea faţă de energia pură fiind, de asemenea, universală şi ineluctabilă. Energia pură (forţa primordială) şi spiritul pur sunt pe deplin presensibile faţă de gravitaţie. Aceste forţe primordiale, inerente Absolutelor, sunt controlate personal de Tatăl Universal al purei energii şi al purului spirit în lăcaşul său supramaterial.
(638.2) 56:1.4 Energia pură este ancestrul tuturor realităţilor funcţionale relative, nespirituale, în timp ce spiritul pur este potenţialul supracontrolului divin conducător al tuturor sistemelor energetice fundamentale, iar aceste realităţi, a căror diversitate se manifestă în întregul spaţiu şi se observă în mişcările timpului, sunt ambele centrate în persoana Tatălui Paradisului. În el, ele sunt una – trebuie să fie unificate – deoarece Dumnezeu este unul. Personalitatea Tatălui este absolut unificată.
(638.3) 56:1.5 În natura infinită a lui Dumnezeu nu poate exista nici o dualitate a realităţii, adică o realitate fizică şi una spirituală; însă de îndată ce privim în afara nivelelor infinite şi de realitatea absolută a valorilor personale ale Tatălui Paradisiac, observăm existenţa acestor două realităţi şi recunoaştem că ele sunt pe deplin sensibile la prezenţa sa personală. În el subzistă toate lucrurile.
(638.4) 56:1.6 În momentul în care vă îndepărtaţi de conceptul necalificat al personalităţii infinite a Tatălui Paradisului, trebuie să admiteţi că MINTEA reprezintă tehnica inevitabilă de a unifica divergenţa tot mai accentuată a acestor manifestări universale duale ale personalităţii monotetice originare a Creatorului, Prima Sursă-Centru – EU SUNT-ul.
2. Unitate intelectuală
(638.5) 56:2.1 Tatăl-Gând realizează expresia spiritului în Fiul-Cuvânt şi obţine expansiunea realităţii în vastele universuri materiale. Expresiile spirituale ale Fiului Etern sunt corelate cu nivelele materiale ale creaţiei prin funcţiunile Spiritului Infinit. Aceasta stabileşte corelaţia dintre realităţile spirituale şi repercusiunile materiale ale Deităţii cu ajutorul minţii sensibile la spirit şi prin actele minţii care dirijează fizicul.
(638.6) 56:2.2 Mintea este înzestrarea funcţională a Spiritului Infinit, având prin urmare potenţial infinit şi răspândire universale. Gândul primordial al Tatălui Universal se eternizează într-o expresia duală: pe de o parte Insula Paradisului, şi pe de altă parte egalul ei în Deitate, Fiul Etern spiritual. O astfel de dualitate a realităţii eterne face ca Dumnezeul minte, Spiritul Infinit, să fie inevitabil. Mintea este cadrul de comunicare indispensabil între realităţile spirituale şi materiale. Creatura materială evolutivă poate concepe şi înţelege spiritul interior doar prin intermediul minţii.
(638.7) 56:2.3 Această minte infinită şi universală apare în universurile timpului şi spaţiului ca minte cosmică; şi, cu toate că se întinde de la serviciul primitiv al spiritelor adjutante până la mintea magnifică a conducătorului executiv al unui univers, chiar şi această minte cosmică este unificată în mod adecvat prin supravegherea celor Şapte Spirite Stăpân, care sunt la rândul lor coordonate de Mintea Supremă a timpului şi spaţiului, şi în perfectă corelare cu mintea Spiritului Infinit care înglobează totul.
3. Unificare spirituală
(639.1) 56:3.1 Aşa cum gravitaţia universală a minţii este centrată în prezenţa personală a Spiritului Infinit în Paradis, tot aşa şi gravitaţia universală a spiritului se centrează în prezenţa personală a Fiului Etern în Paradis. Tatăl Universal este unul, însă pentru timp-spaţiu el este revelat în fenomenele duale ale energiei pure şi ale spiritului pur.
(639.2) 56:3.2 Realităţile spirituale ale paradisului sunt una toate; însă, în toate situaţiile şi relaţiile din timp-spaţiu acest spirit unic este revelat în fenomenele duale ale personalităţilor şi emanaţiilor spirituale ale Fiului Etern şi ale personalităţilor şi influenţelor spirituale ale Spiritului Infinit şi ale creaţiilor lui asociate; şi mai există o a treia manifestare – fragmentările spiritului pur – dăruirea de către Tată a Ajustorilor Gândirii şi altor entităţi spirituale care sunt prepersonale.
(639.3) 56:3.3 Oricare ar fi nivelul activităţilor universale la care aţi întâlni fenomene spirituale sau aţi lua legătura cu fiinţe spirituale, să ştiţi că ele derivă din Dumnezeu, care este spirit, prin intermediul Fiului Spirit şi al Spiritului Mental Infinit., iar acest vast spirit operează sub formă de fenomen pe lumile evolutive ale timpului în funcţie de indicaţiile venite din sediul universurilor locale. Din aceste capitale ale Fiilor Creatori vin Spiritul Sfânt şi Spiritul Adevărului, împreună cu serviciul spiritelor mentale adjutante, pe nivelele inferioare ale minţilor materiale aflate în evoluţie.
(639.4) 56:3.4 În timp ce mintea este mai unificată la nivelul Spiritelor Stăpân în asociere cu Fiinţa Cosmică şi în calitate de minte cosmică subordonată Minţii Absolute, serviciul spiritului pe lângă lumile aflate în evoluţie este mai direct unificat în personalităţile aflate în sediile universurilor locale şi în persoanele Slujitoarelor Divine care le cârmuiesc, acestea fiind la rândul lor în corelaţie aproape perfectă cu circuitul paradisiac de gravitaţie al Fiului Etern, în care se produce unificarea finală a tuturor manifestărilor spirituale din spaţiu-timp.
(639.5) 56:3.5 Existenţa ca creatură devenită perfectă poate fi atinsă, susţinută şi eternizată prin contopirea minţii conştiente de sine cu un fragment al înzestrării spirituale pre-Trinitare al uneia din persoanele Trinităţii Paradisului. Mintea muritoare este creaţia Fiilor şi Fiicelor Fiului Etern şi a Spiritului Infinit şi, atunci când este contopită cu Ajustorul Gândirii de la Tată, ea participă la înzestrarea spirituală trinitară a tărâmurilor evolutive. Aceste trei expresii spirituale devin însă perfect unificate în finalitari, aşa cum erau unificate în eternitate în Universalul EU SUNT înainte ca el să devină Tatăl Universal al Fiului Etern şi al Spiritului Infinit.
(639.6) 56:3.6 Întotdeauna şi în ultimă instanţă Spiritul trebuie să devină triplu în expresia sa şi unificat Trinitar în realizarea sa finală. Spiritul provine dintr-o singură sursă printr-o expresie triplă; iar în finalitate el trebuie să atingă şi atinge efectiv deplina sa realizare în unificarea divină care este experimentată găsindu-l pe Dumnezeu – unitatea cu divinitatea – în eternitate şi prin intermediul minţii cosmice a expresiei infinite a cuvântului etern al gândirii universale a Tatălui .
4. Unificare a personalitătii
(639.7) 56:4.1 Tatăl Universal este o personalitate unificată prin putere divină; prin urmare, toţi copiii săi ascendenţi vor fi la rândul lor personalităţi pe deplin unificate înainte de a atinge Havona, fiind purtaţi în Paradis de avântul forţei vii a Ajustorilor Gândirii, care au plecat din Paradis pentru a locui în muritorii materiali conformându-se mandatului Tatălui
(640.1) 56:4.2 Personalitatea are aptitudinea inerentă de a-şi extinde raza de acţiune pentru a unifica toate realităţi care o constituie. Personalitatea Infinită a Primei Surse-Centru, Tatăl Universal, unifică cele şapte Absolute care formează Infinitatea; iar personalitatea omului muritor, fiind un dar exclusiv şi direct al Tatălui Universal, posedă la rândul ei potenţialul de a unifica factorii constituenţi ai creaturii muritoare. O astfel de creativitate unificatoare a oricărei personalităţi a creaturii este un semn din naştere al sursei sale înalte şi exclusive şi totodată o probă suplimentară a contactului ei neîntrerupt cu aceeaşi sursă prin circuitul personalităţii, prin intermediul căruia personalitatea creaturii menţine un contract direct şi susţinut cu Tatăl Paradisiac al tuturor personalităţilor.
(640.2) 56:4.3 Cu toate că Dumnezeu se manifestă pornind din domeniile Septuplului trecând prin ceea ce este suprem şi ultim, până la Dumnezeul Absolut, circuitul personalităţii, centrat în Paradis şi în persoana Dumnezeului Tată, oferă condiţii pentru unificarea completă şi perfectă a tuturor acestor expresii diverse ale personalităţii divine în ceea ce le priveşte pe toate personalităţile creaturilor, la toate nivelele de existenţă inteligentă şi în toate tărâmurile universurilor perfecte, devenite perfecte şi în curs de perfecţionare.
(640.3) 56:4.4 Pentru şi în universuri, Dumnezeu este într-adevăr tot ceea ce am descris; însă, pentru voi şi pentru toate celelalte creaturi care îl cunosc pe Dumnezeu, el este unul, Tatăl vostru şi al lor. Pentru o personalitate, Dumnezeu nu poate reprezenta o pluralitate. Dumnezeu este Tată pentru fiecare dintre creaturile sale, şi este literalmente imposibil ca vreun copil să aibă mai mult decât un tată.
(640.4) 56:4.5 Din punct de vedere filozofic, cosmic şi cu referire la nivelele diferenţiate şi la locurile de manifestare, puteţi şi trebuie să concepeţi funcţionarea Deităţilor plurale şi să postulaţi existenţa mai multor Trinităţi; cu toate acestea, de la un capăt la altul al universului stăpân, în experienţa adoraţiei, Dumnezeu este unul în contactul personal al fiecărei persoane care îl adoră; iar această Deitate personală şi unificată este părintele nostru din Paradis, Dumnezeu Tatăl, dăruitorul, ocrotitorul, şi Tatăl tuturor personalităţilor, de la oamenii muritori de pe lumile locuite până la Fiul Etern de pe Insula Centrală de Lumină.
5. Unitate a deităţii
(640.5) 56:5.1 Unitatea, indivizibilitatea Deităţii Paradisului este existenţială şi absolută. Există trei personalizări eterne ale Deităţii – Tatăl Universal, Fiul Etern, şi Spiritul Infinit – însă în Trinitatea Paradisului ele sunt realmente o singură Deitate, nedivizată şi indivizibilă.
(640.6) 56:5.2 Începând cu nivelul originar Paradis-Havona al realităţii existenţiale, s-au diferenţiat două nivele subabsolute, pe care Tatăl, Fiul şi Spiritul au început să creeze numeroşi asociaţi şi subordonaţi personali. Şi cu toate că nu este nimerit, din acest punct de vedere, să luăm în considerare unificarea deităţii absonite pe nivelele transcendente ale ultimităţii, este posibil să se examineze câteva caracteristici ale funcţiunii unificatoare a diverselor personalităţi ale Deităţii în care divinitatea se manifestă funcţional în diversele sectoare ale creaţiei şi pentru diferite ordine de fiinţe inteligente.
(640.7) 56:5.3 Funcţionarea prezentă a divinităţii în suprauniversuri se manifestă activ în acţiunile Creatorilor Supremi – Fii şi Spirite Creatoare ale universurilor locale, Cei Îmbătrâniţi de Zile ai suprauniversurilor şi cele Şapte Spirite Stăpân ale Paradisului. Aceste fiinţe constituie primele trei nivele ale Dumnezeului cel Septuplu, conducând interior la Tatăl Universal, iar tot acest domeniu al Dumnezeului Septuplu se coordonează pe primul nivel al deităţii experienţiale în Fiinţa Supremă în evoluţie.
(641.1) 56:5.4 În Paradis şi în universul central, unitatea Deităţii este un fapt existenţial. În toate universurile care evoluează în timp şi spaţiu, unitatea Deităţii este ceva care se dobândeşte.
6. Unificarea deităţii evoluţionare
(641.2) 56:6.1 Când cele trei persoane eterne ale Deităţii funcţionează ca Deitate nedivizată în Trinitatea Paradisului, ele dobândesc unitatea perfectă. Tot astfel, atunci când ele creează, fie în asociere, fie separat, progenitura lor Paradisiacă arată unitatea caracteristică a divinităţii, iar această divinitate de intenţie, manifestată de Creatorii şi Conducătorii Supremi ai domeniilor spaţio-timpului, se traduce prin potenţialul de putere verificat al suveranităţii supremaţiei universale care, în prezenţa unităţii energiei impersonale a universului, constituie o tensiune a realităţii care poate fi rezolvată numai prin unificarea adecvată cu realităţile personalităţii experienţiale ale Deităţii experienţiale.
(641.3) 56:6.2 Realităţile de personalitate ale Fiinţei Supreme emană de la Deităţile Paradisului şi se unifică, pe lumea călăuză a circuitului exterior Havonei, cu prerogativele puterii Atotputernicului Suprem care provin de la divinităţile Creatoare ale marelui univers. Dumnezeu Supremul a existat ca persoană, în Havona, înainte de crearea celor şapte suprauniversuri, însă a funcţionat doar pe nivele spirituale. Evoluţia Atotputernicei puteri a Supremaţiei prin diverse sinteze de divinitate în universurile în evoluţie s-a tradus printr-o nouă prezenţă de putere a Deităţii, care s-a coordonat cu persoana spirituală a supremului în Havona prin intermediul Minţii Supreme, care a trecut în acelaşi timp de la potenţialul aflat în mintea infinită a Spiritului Infinit la mintea funcţional activă a Fiinţei Supreme.
(641.4) 56:6.3 Creaturile cu minte materială din lumile evolutive ale celor şapte suprauniversuri pot înţelege unitatea Deităţii numai urmărindu-i evoluţia în această sinteză putere-personalitate a Fiinţei Supreme. Oricare ar fi nivelul de existenţă, Dumnezeu nu poate depăşi capacitatea conceptuală a fiinţelor care trăiesc pe un asemenea nivel. Omul muritor trebuie, prin recunoaşterea adevărului, prin aprecierea frumuseţii şi prin adorarea bunătăţii, să dezvolte recunoaşterea unui Dumnezeu al iubirii şi să progreseze apoi prin nivele de deitate ascendentă, până la înţelegerea Supremului. După ce a fost astfel percepută ca unificată în putere, Deitatea poate fi apoi personalizată în spirit pentru a fi înţeleasă şi atinsă de creaturi.
(641.5) 56:6.4 Muritorii ascendenţi dobândesc înţelegerea puterii Atotputernicului în capitalele suprauniversului şi înţelegerea personalităţii Supremului pe circuitele Havonei; cu toate acestea, ei nu găsesc efectiv Fiinţa Supremă aşa cum sunt destinaţi să găsească Deităţile Paradisului. Nici chiar finalitarii, care sunt spirite de al şaselea stadiu, nu au găsit Fiinţa Supremă, şi nici nu au şansa de a o găsi până când nu au dobândit statutul de spirite aflate în al şaptelea stadiu, şi până când Supremul nu devine efectiv funcţional în activităţile universurilor viitoare exterioare.
(641.6) 56:6.5 În schimb, atunci când ascenderii găsesc Tatăl Universal ca al şaptelea nivel al Dumnezeului Septuplu, ei au atins personalitatea Primei Persoane a tuturor nivelelor de deitate de relaţii personale cu creaturile universale.
7. Repercursiuni evoluţionare universale
(642.1) 56:7.1 Progresul continuu al evoluţiei în universurile timpului-spaţiu este însoţit de revelaţii tot mai cuprinzătoare ale Deităţii pentru toate creaturile inteligente. Când apogeul progresului evolutiv este atins într-o lume, într-un sistem, într-o constelaţie, într-un univers, într-un supraunivers, sau în marele univers, acesta reprezintă semnalul care corespunde extinderii funcţiunii deităţii pentru şi în aceste unităţi progresive ale creaţiei, iar fiecare dintre aceste intensificări ale realizării divine este însoţită de anumite repercusiuni bine definite ale unei manifestări lărgite a Deităţii în toate celelalte sectoare ale creaţiei. Extinzându-se din Paradis către exterior, fiecare nou domeniu al evoluţiei realizate şi dobândite constituie o revelaţie nouă şi lărgită a Deităţii experienţiale pentru universul universurilor.
(642.2) 56:7.2 Pe măsură ce componentele unui univers local sunt treptat stabilizate în lumină şi viaţă, Dumnezeu cel Septuplu este manifestat tot mai mult. Evoluţia în timp-spaţiu începe pe o planetă cu prima expresie a Dumnezeului Septuplu – asocierea Fiului Creator cu Spiritul Creativ – şi sub controlul lor. Odată cu stabilirea unui sistem în lumină, această legătură Fiu – Spirit atinge deplinătatea funcţiunii; iar când o întreagă constelaţie este astfel stabilită, o a doua fază a Dumnezeului Septuplu devine mai activă în tot acest ţinut. Împlinirea evoluţiei administrative a unui univers local este atinsă de servicii noi şi mai directe ale Spiritelor Stăpân ale suprauniversurilor; iar în acest punct începe şi acea revelare şi realizare din ce în ce mai profundă a Dumnezeului Suprem, care culminează în înţelegerea Fiinţei Supreme de către ascenderi atunci când trec prin lumile celui de-al şaselea circuit al Havonei.
(642.3) 56:7.3 Tatăl Universal, Fiul Etern şi Spiritul Infinit sunt manifestări ale deităţii existenţiale pentru creaturile inteligente ele nefiind, prin urmare, tot atât de extinse în relaţii de personalitate cu creaturile mentale şi spirituale ale întregii creaţii.
(642.4) 56:7.4 Ar trebui notat că muritorii ascendenţi pot experimenta prezenţa impersonală a nivelurilor succesive ale Deităţii cu mult înainte ca ei să devină îndeajuns de spiritualizaţi şi adecvat educaţi pentru a ajunge să recunoască personal şi experimental aceste Deităţi şi să ia contact cu ele în calitate de fiinţe personale.
(642.5) 56:7.5 Fiecare nouă împlinire evolutivă dintr-un sector al creaţiei, la fel ca orice nouă invazie a spaţiului de către manifestările deităţii, sunt însoţite de expansiuni simultane ale revelaţiei funcţionale a Deităţii în cadrul unităţilor întregii creaţii existând în acel moment şi organizate anterior. Această nouă invazie a muncii administrative a universurilor şi a unităţilor lor componente poate uneori să pară a nu fi executată întotdeauna în deplin acord cu tehnica anterior descrisă, deoarece se obişnuieşte să se trimită înainte grupuri de administratori pentru a pregăti calea pentru erele subsecvente şi succesive ale noului supercontrol administrativ. Chiar şi Dumnezeul Ultim lasă să se întrezărească supracontrolul său transcendental al universurilor pe parcursul stadiilor avansate ale unui univers local acordat în lumină şi în viaţă.
(642.6) 56:7.6 Este un fapt stabilit că pe măsură ce creaţiile timpului şi spaţiului sunt stabilizate progresiv în statutul evolutiv, se observă o funcţionare şi mai desăvârşită a Dumnezeului Suprem concomitent cu o retragere corespunzătoare a primelor trei manifestări ale Dumnezeului Septuplu. Dacă marele univers ar deveni stabilizat în lumină şi viaţă, care ar fi viitoarea funcţiune a manifestărilor Creatoare-Creative ale Dumnezeului Septuplu dacă Dumnezeul Suprem preia controlul direct al acestor creaţii ale timpului şi spaţiului? Va trebui oare ca aceşti organizatori şi pionieri ai universurilor spaţio-timpului să fie eliberaţi pentru activităţi similare şi în spaţiul exterior? Nu ştim, însă emitem o mulţime de ipoteze referitor la aceste probleme şi la altele legate de ele.
(643.1) 56:7.7 Cum frontierele Deităţii exponenţiale sunt extinse în afară în domeniile Necalificatului Absolut, noi ne imaginăm activitatea Dumnezeului Septuplu în cursul epocilor evolutive iniţiale ale acestor creaţii ale viitorului. Nu suntem cu toţii de acord în ceea ce priveşte statutul viitor al Celor Îmbătrâniţi de Zile şi al Spiritelor Stăpân ale suprauniversului. Nu ştim nici dacă Fiinţa Supremă va funcţiona sau nu ca în cele şapte suprauniversuri. Însă presupunem cu toţii că Mihailii, Fiii Creatori, sunt destinaţi să funcţioneze în aceste universuri exterioare. Unii susţin că epocile viitoare vor fi martorele unei forme de unire mai strânse dintre Fiii Creator şi Slujitoarele Divine asociate; este posibil chiar şi ca o asemenea uniune creatoare să se exteriorizeze într-o nouă expresie de identitate asociată-creatoare de natură ultimă. În realitate însă nu ştim nimic despre aceste posibilităţi ale viitorului nedezvăluit.
(643.2) 56:7.8 Cu toate acestea, ştim că în universurile timpului şi spaţiului, Dumnezeul Septuplu asigură o apropiere progresivă de Tatăl Universal, şi că această abordare evolutivă este unificată în mod exponenţial în Dumnezeul Suprem. Putem presupune că un astfel de plan trebuie să prevaleze în universuri exterioare; pe de altă parte, noile ordine de fiinţe care este posibil să locuiască în aceste universuri pot fi capabile să abordeze Deitatea pe nivele ultime şi prin tehnici absonite. Pe scurt, nu avem nici cea mai vagă idee asupra tehnicii de abordare a deităţii care ar putea deveni operativă în universurile viitoare ale spaţiului exterior.
(643.3) 56:7.9 Cu toate acestea, estimăm că suprauniversurile devenite perfecte vor face într-un fel sau altul parte din cariera de ascensiune către Paradis a acelor fiinţe care ar putea locui aceste creaţii exterioare. Este pe deplin posibil ca în acea epocă viitoare să fim martorii apropierii locuitorilor spaţiului exterior de Havona prin cele şapte Suprauniversuri, administrate de Dumnezeu Supremul, cu sau fără colaborarea celor Şapte Spiritele Stăpân.
8. Unificatorul suprem
(643.4) 56:8.1 Fiinţa Supremă are o funcţiune triplă în experienţa omului muritor. În primul rând, ea este unificatorul divinităţii temporal-spaţiale, Dumnezeul Septuplu. În al doilea rând, ea reprezintă maximul de Deitate pe care creaturile finite o pot efectiv înţelege. În al treilea rând, ea este singura cale pe care omul muritor poate aborda experienţa transcendentă de asociere cu mintea absonită, cu spiritul etern şi cu personalitatea Paradisiacă.
(643.5) 56:8.2 Finalitarii ascendenţi, care s-au născut în universurile locale, care au crescut în suprauniversuri şi care au fost educaţi în universul central, îmbrăţişează în experienţele lor personale potenţialul deplin de înţelegere a divinităţii temporal-spaţiale a Dumnezeului Septuplu, care se unifică în Suprem. Finalitarii servesc succesiv în universuri diferite de cele în care s-au născut, adunând astfel experienţă după experienţă până când diversitatea septuplă a experienţelor posibile pentru creaturi a fost înglobată în toată plenitudinea sa. Prin intermediul Ajustorilor interiori, finalitarii sunt capabili să îl găsească pe Tatăl Universal, însă prin acele tehnici ale experienţei ajung ei cu adevărat să cunoască Fiinţa Supremă, ei fiind meniţi serviciului şi revelaţiei acestei Deităţi Supreme în şi pentru universurile viitoare ale spaţiului exterior.
(644.1) 56:8.3 Amintiţi-vă de tot ceea ce Dumnezeu Tatăl şi Fiii săi din Paradis fac pentru noi; la rândul nostru, şi în spirit, avem ocazia să le facem pentru Fiinţa Supremă emergentă, şi în ea. În univers, experienţa iubirii, a bucuriei şi a slujirii este reciprocă. Dumnezeu Tatăl nu are nevoie ca fiii săi să îi ofere înapoi tot ceea ce el revarsă asupra lor; ei însă oferă (sau pot oferi) toate acestea semenilor lor şi Fiinţei Supreme aflate în evoluţie.
(644.2) 56:8.4 Toate fenomenele de creaţie reflectă activităţi spirituale creatoare anterioare. Isus a spus, şi este literalmente adevărat:”Fiul face doar acele lucruri pe care le vede făcute de Tată.” La un moment dat, voi muritorii, puteţi începe să revelaţi supremul semenilor voştri şi puteţi lărgi treptat această revelaţie pe măsură ce vă înălţaţi către Paradis. În eternitate, veţi putea fi autorizaţi, în calitate de finalitari în al şaptelea stadiu, să faceţi revelaţii tot mai profunde ale acestui Dumnezeu al creaturilor evolutive pe nivele supreme – şi poate chiar ultime.
9. Unitate universală absolută
(644.3) 56:9.1 Absolutul Necalificat şi Absolutul Deităţii sunt unificate în Absolutul Universal. Absolutele sunt coordonate în Cel Ultim, condiţionate în Cel Suprem şi modificate spaţio-temporal în Dumnezeul Septuplu. Pe nivelele subinfinite există trei Absolute, însă în infinitate ele apar ca fiind unul. În Paradis există trei personalizări ale Deităţii, însă în Trinitate ele sunt una.
(644.4) 56:9.2 Problema filozofică majoră a universului principal este următoarea: Absolutul (cele trei Absolute considerate ca unul singur în infinitate) există de dinainte de Trinitate?
(644.5) 56:9.3 Este oare Absolutul anterior Trinităţii sau Trinitatea precede Absolutul? Este Absolutul Necalificat o forţă-prezenţă independentă de Trinitate? Prezenţa Absolutului Deităţii implică funcţiunea nelimitată a Trinităţii? Şi reprezintă el, Absolutul Universal, funcţiunea finală a Trinităţii, sau chiar şi o Trinitate a Trinităţilor ?
(644.6) 56:9.4 La o primă abordare, un concept al Absolutului ca strămoş al tuturor lucrurilor – chiar şi al Trinităţii – pare să aducă o mulţumire provizorie care satisface logica şi unifică filozofia, însă orice concluzie de acest fel este invalidată de faptul că eternitatea Trinităţii Paradisului este actuală. Suntem învăţaţi şi credem că Tatăl Universal şi asociaţii săi Trinitari sunt eterni în natură şi existenţă. Există, prin urmare, o singură concluzie filozofică logică: pentru toate inteligenţele din univers, Absolutul este reacţia impersonală şi coordonată a Trinităţii (Trinităţilor) la toate situaţiile fundamentale şi primordiale ale spaţiului, în interiorul şi în exteriorul universului. Pentru toate personalităţile inteligente ale marelui univers, Trinitatea Paradisului rămâne mereu în finalitate, în eternitate, în supremaţie şi în ultimitate şi, în vederea tuturor scopurilor practice referitoare la înţelegerea personală şi la realizarea creaturilor, ea este absolută.
(644.7) 56:9.5 Modul în care mintea creaturilor poate aborda această problemă conduce la postulatul final care stabileşte Universalul EU SUNT ca fiind cauza primordială şi sursa necalificată atât a Trinităţii, cât şi a Absolutului. Prin urmare, atunci când dorim să ne formăm un concept personal asupra Absolutului, revenim la ideile şi la idealurile noastre ale Tatălui din Paradis. Când dorim să înlesnim înţelegerea sau să mărim percepţia acestui Absolut, altfel impersonal, ne întoarcem la faptul că Tatăl Universal este Tatăl existenţial al personalităţii absolute; Fiul Etern este Persoana Absolută, deşi în sens experienţial el nu este personalizarea Absolutului, iar apoi continuăm pe această linie, considerând că Trinităţile experienţiale culminează în personalizarea experienţială a Absolutului Deităţii. În acelaşi timp, noi concepem Absolutul Universal constituind, în univers şi în afara universului, fenomenele prezenţei manifeste a activităţilor impersonale a asocierilor coordonate şi verificate ale Deităţii, asocieri de supremaţie, de ultimitate şi de infinitate – Trinitatea Trinităţilor.
(645.1) 56:9.6 Dumnezeu Tatăl este perceptibil la toate nivelele de la finit la infinit şi, cu toate că creaturile sale, din Paradis până în lumile evolutive, l-au perceput diferit, numai Fiul Etern şi Spiritul Infinit îl cunosc ca infinitate.
(645.2) 56:9.7 Personalitatea spirituală este absolută numai în Paradis, iar conceptul de Absolut este necalificat numai în infinitate. Prezenţa Deităţii este absolută numai în Paradis, iar revelarea lui Dumnezeu trebuie să fie întotdeauna parţială, relativă, şi progresivă, până când puterea sa devine experienţial infinită în puterea spaţiului Absolutului Necalificat, în timp ce manifestarea personalităţii sale devine experienţial infinită în prezenţa manifestă a Absolutului Deităţii, iar aceste două potenţiale ale infinităţii devin unificate prin realitate în Absolutul Universal.
(645.3) 56:9.8 Dincolo de nivelele subfinite însă, cele trei Absolute sunt unul, şi acesta este modul în care infinitatea este realizată de Deitate, indiferent dacă vreun alt ordin al existenţei va realiza vreodată prin el însuşi conştiinţa infinităţii.
(645.4) 56:9.9 Statutul existenţial în eternitate implică o conştiinţă de sine existenţială a infinităţii, chiar dacă s-ar putea ca încă o eternitate să fie necesară pentru a experimenta realizarea de sine a potenţialităţilor experienţiale inerente unei eternităţi a infinităţii – o infinitate eternă.
(645.5) 56:9.10 Iar Dumnezeu Tatăl este sursa personală a tuturor manifestărilor Deităţii şi realităţii pentru toate creaturile inteligente şi pentru toate fiinţele spirituale din întregul univers al universurilor. Indiferent dacă atingeţi realizarea Dumnezeului Septuplu, dacă înţelegeţi Dumnezeul cel Suprem, dacă găsiţi pe Dumnezeul cel Ultim sau dacă încercaţi să realizaţi conceptul Dumnezeului Absolut, fie asta acum, fie în experienţele universale succesive ale eternului viitor, voi veţi descoperi, ca personalitate, spre satisfacţia voastră veşnică, că prin consumarea fiecărei aventuri l-aţi redescoperit, pe noi nivele experienţiale, pe Dumnezeul etern – Tatăl Paradisiac al tuturor personalităţilor universului.
(645.6) 56:9.11 Tatăl Universal este explicaţia unităţii universale aşa cum trebuie ea să fie realizată în mod suprem, chiar ultim, în unitatea postultimă a valorilor şi a semnificaţiilor absolute – Realitatea necalificată .
(645.7) 56:9.12 Maeştrii Organizatori ai Forţei ies în spaţiu şi îi mobilizează energiile pentru a-l face sensibil gravitaţional la atracţia paradisiacă a Tatălui Universal. Urmează apoi Fiii Creator, care organizează aceste forţe sensibile la gravitaţie în universuri locuite şi în ele evoluează creaturi inteligente, care primesc pentru ele însele spiritul Tatălui Paradisiac şi se ridică apoi către Tată pentru a deveni la fel ca el în toate atributele posibile ale divinităţii.
(645.8) 56:9.13 Înaintarea neîncetată şi în permanentă creştere a forţelor creative ale Paradisului prin spaţiu pare a prevesti întinderea neîncetată a domeniului de influenţă gravitaţională a Tatălui Universal şi nesfârşita înmulţire a diferitelor tipuri de creaturi inteligente care sunt capabile să îl iubească pe Dumnezeu şi să fie iubite de el şi care, devenind astfel cunoscătoare de Dumnezeu, pot alege să fie ca el, pot decide să atingă Paradisul şi să îl găsească pe Dumnezeu.
(646.1) 56:9.14 Universul universurilor este pe deplin unificat. Dumnezeu este unul în putere şi în personalitate. Toate nivelele energiei şi toate fazele personalităţii sunt coordonate. Din punct de vedere filozofic şi experienţial, în concept şi în realitate, toate lucrurile şi fiinţele sunt centrate în Tatăl Paradisului. Dumnezeu este totul şi în toate, şi nici un lucru sau fiinţă nu există fără el.
10. Adevăr, bunătate şi frumuseţe
(646.2) 56:10.1 Pe măsură ce lumile stabilite în viaţă şi lumină progresează de la etapa iniţială până la epoca a şaptea, ele caută succesiv să ajungă la realizarea realităţii Dumnezeului Septuplu, mergând de la adorarea Fiului Creator până la adorarea Tatălui său din Paradis. Pe parcursul celei de-a şaptea etape a istoriei unei astfel de lumi, muritorii aflaţi într-un permanent progres cresc în cunoaşterea Dumnezeului Suprem, în timp ce disting vag realitatea serviciului dominant al Dumnezeului Ultim.
(646.3) 56:10.2 Pe tot parcursul acestei epoci măreţe, căutarea principală a muritorilor aflaţi într-un permanent progres este aceea a unei mai depline înţelegeri şi a unei realizări mai depline a elementelor comprehensibile ale Deităţii – adevăr, frumuseţe şi bunătate. Acesta reprezintă efortul omului de a-l distinge pe Dumnezeu în minte, în materie şi în spirit. Şi, pe măsură ce muritorii urmează această căutare, ei se pomenesc din ce în ce mai absorbiţi în studiul experienţial al filozofiei, al cosmologiei şi al divinităţii.
(646.4) 56:10.3 Voi pricepeţi într-un oarecare măsură filozofia şi înţelegeţi divinitatea în adoraţie, în serviciul social şi în experienţa spirituală personală, însă limitaţi prea adesea căutarea frumuseţii – cosmologia – la studiul încercărilor artistice grosolane umane. Frumuseţea, arta, este în mare măsură o problemă de unificare a contrastelor. Frumuseţea supremă, apogeul artei finite, este drama unificării vastităţii extremelor cosmice ale Creatorului şi Creaturii. Omul îl găseşte pe Dumnezeu şi Dumnezeu îl găseşte pe om – creatura devine perfectă precum este Creatorul – aceasta este împlinirea celestă a frumuseţii supreme, atingerea culmii artei cosmice.
(646.5) 56:10.4 Materialismul, ateismul, reprezintă deci culmea urâţeniei, apogeul antitezei finite a frumosului. Cea mai înaltă frumuseţe constă în imaginea panoramică a unificării variaţiilor care s-au născut din realitatea armonioasă preexistentă.
(646.6) 56:10.5 Atingerea nivelelor cosmogonice ale gândirii include:
(646.7) 56:10.6 1. Curiozitatea. Foamea de armonie şi setea de frumuseţe. Încercări persistente de a descoperi noi nivele de relaţii cosmice armonioase.
(646.8) 56:10.7 2. Aprecierea estetică. Iubirea de frumos şi aprecierea tot mai mare a aspectului artistic care marchează toate manifestările creative pe toate nivelele de realitate.
(646.9) 56:10.8 3. Sensibilitatea etică. Prin realizarea adevărului, aprecierea frumuseţii conduce la sentimentul eternei justeţi a acestor lucruri, ajungând astfel la recunoaşterea divinei bunătăţi în relaţiile Deităţii cu toate fiinţele; iar astfel, chiar şi cosmogonia duce la căutarea valorilor divine ale realităţii – la conştiinţa de Dumnezeu.
(646.10) 56:10.9 Lumile stabilite în lumină şi viaţă sunt atât de preocupate de înţelegerea adevărului, a frumuseţii şi a bunătăţii pentru că aceste valori calitative îmbrăţişează revelaţia Deităţii pentru ţinuturile timpului şi spaţiului. Semnificaţiile adevărului etern exercită o atracţie combinată asupra naturii intelectuale şi spirituale a omului muritor. Frumuseţea universală îmbrăţişează relaţiile armonioase şi ritmurile creaţiei cosmice; ea constituie mai mult apelul intelectual şi conduce spre o înţelegere unificată şi sincronă a universului material. Bunătatea divină reprezintă revelaţia valorilor infinite minţii finite, pentru a fi percepute şi elevate până în pragul nivelului spiritual al înţelegerii umane.
(647.1) 56:10.10 Adevărul reprezintă fundamentul ştiinţei şi filozofiei, el fiind fundamentul intelectual al religiei. Frumuseţea susţine arta, muzica şi ritmurile semnificative ale oricărei experienţe umane. Bunătatea îmbrăţişează sensul etic, moralitatea şi religia – apetitul pentru perfecţiune experienţială.
(647.2) 56:10.11 Existenţa frumuseţii implică prezenţa unei minţi a creaturii care o apreciază, tot aşa cum, la fel de sigur, faptul evoluţiei progresive indică dominaţia Minţii Supreme. Frumuseţea este recunoaşterea intelectuală a sintezei spaţio-temporale armonioase a vastelor diversificări ale realităţii fenomenale, a cărei totalitate provine dintr-o unitate eternă preexistentă.
(647.3) 56:10.12 Bunătatea este recunoaşterea mentală a valorilor relative ale diverselor nivele de perfecţiune divină. Recunoaşterea bunătăţii implică o minte cu statut de muritor, o minte personală având capacitatea de a discerne între bine şi rău. Însă posesiunea bunătăţii, a măreţiei, este măsura unei reale ajungeri la divinitate.
(647.4) 56:10.13 Recunoaşterea adevăratelor relaţii implică existenţa unei minţi capabile să discearnă între adevăr şi eroare. Spiritul Adevărului dăruit care investeşte minţile umane de pe Urantia reacţionează infailibil la adevăr – relaţia spirituală vie a tuturor lucrurilor şi a tuturor fiinţelor aşa cum sunt ele coordonate în ascensiunea eternă către Dumnezeu.
(647.5) 56:10.14 Fiecare impuls al fiecărui electron, gând, sau spirit, reprezintă o unitate activă în întregul univers. Numai păcatul este izolat, iar răul rezistă gravitaţiei pe nivelele mentale şi spirituale. Universul este un întreg; nici un lucru sau fiinţă nu există şi nu trăieşte în izolare. Realizarea de sine este potenţial rea dacă este antisocială. Este literalmente adevărat: „Nici un om nu trăieşte prin sine.” Socializarea cosmică constituie cea mai înaltă formă a unificării personalităţii, Isus a spus: „Cel care va voi să fie cel mai mare dintre voi, să devină slujitorul tuturor.”
(647.6) 56:10.15 Chiar şi adevărul, frumuseţea şi bunătatea – abordarea intelectuală a oamenilor pentru a înţelege universul minţii, al materiei şi al spiritului – trebuie să fie combinate într-un concept unificat al unui ideal divin şi suprem. În măsura în care personalitatea muritoare unifică experienţa umană cu materia, cu mintea şi cu spiritul, acel ideal divin şi suprem devine unificat în putere în Supremaţie şi apoi personalizat ca un Dumnezeu al iubirii părinteşti.
(647.7) 56:10.16 Orice înţelegere intuitivă a relaţiei dintre părţi faţă de orice întreg dat necesită o pricepere inteligentă a relaţiilor tuturor părţilor cu acel întreg; iar în univers, aceasta înseamnă relaţia părţilor create cu Întregul Creativ. Deitatea devine astfel ţelul transcendental, chiar infinit, al realizării universale şi eterne.
(647.8) 56:10.17 Frumuseţea universală este recunoaşterea reflectării Insulei Paradisului în creaţia materială, în timp ce adevărul etern este ajutorul special al Fiilor Paradisului, care nu numai că se dăruiesc maselor muritoare, ci şi Bunătatea divină este şi mai evidentă în serviciul plin de iubire al multiplelor personalităţi ale Spiritului Infinit.îşi răspândesc Spiritul Adevărului asupra tuturor oamenilor. Însă iubirea, suma totală a acestor trei însuşiri, reprezintă perceperea de către om a lui Dumnezeu ca fiind Tată său Spiritual.
(648.1) 56:10.18 Materia fizică este umbra spaţio-temporală a strălucitoarei energii paradisiace a Deităţilor absolute. Semnificaţiile adevărului sunt repercusiunile în intelectul muritor ale cuvântului etern al Deităţii – înţelegerea spaţio-temporală a conceptelor supreme. Valorile bunătăţii divinităţii sunt serviciile pline de compasiune ale personalităţilor spirituale ale Universalului, ale Eternului şi ale Infinitului pe lângă creaturile finite temporal-spaţiale ale sferelor evolutive.
(648.2) 56:10.19 Aceste valori semnificative ale realităţii divinităţii sunt amestecate sub formă de iubire divină în relaţia Tatălui cu fiecare creatură personală. Ele sunt coordonate în Fiu şi în Fiii săi sub formă de compătimire divină. Ele îşi manifestă calităţile prin spirit şi prin copiii săi spirituali ca slujire divină, imagine a compătimirii divine a copiilor timpului. Aceste trei divinităţi sunt manifestate primordial cu Fiinţa Supremă, în calitate de sinteză a personalităţii-puterii. Ele sunt arătate în chip divers de Dumnezeul Septuplu în şapte asocieri diferite de semnificaţii şi de valori divine, pe şapte nivele ascendente.
(648.3) 56:10.20 Pentru omul limitat, adevărul, frumuseţea şi bunătatea îmbrăţişează deplina revelaţie a realităţii divine. Pe măsură ce această iubire-înţelegere a Deităţii îşi găseşte o expresie spirituală în vieţile muritorilor cunoscători de Dumnezeu, apar şi roadele divinităţii: pacea intelectuală, progresul social, satisfacţia morală, bucuria spirituală şi înţelepciunea cosmică. Muritorii avansaţi într-o lume aflată în al şaptelea stadiu al luminii şi vieţii au învăţat că iubirea este cel mai mare lucru din univers – şi ei ştiu că Dumnezeu este iubire.
(648.4) 56:10.21 Iubirea este dorinţa de a face bine altuia.
(648.5) 56:10.22 [Prezentat de un Puternic Mesager în vizită pe Urantia, la cererea Corpului Revelator din Nebadon şi în colaborare cu Melchizedek, Prinţ Planetar locţiitor al Urantiei.]
Pană la o nouă revedere,
Pace și lumină pentru toți!
Costi
