Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia
Pe drumul Ierusalimului
-
Plecarea din Pella
-
Estimarea preţului
-
Turul în Pereea
-
Propovăduind la Livias
-
Orbul din Ierihon
-
Vizita la Zacheu
-
„Pe când trecea Iisus”
-
Parabola lirelor
Cine dorește să citească materialul în original – adică fără unele pasaje colorate, sublinieri sau boldiri care îmi aparțin – o poate face de pe linkul de mai jos :
http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/citeste-cartea-urantia-online
Capitolul 171
Pe drumul Ierusalimului
(1867.1) 171:0.1 ÎN ZIUA de după memorabila predică despre Împărăţia cerurilor, Iisus a anunţat că va pleca în ziua următoare, cu apostolii, pentru a asista la Paşte în Ierusalim, vizitând, în drum, numeroase oraşe ale Pereei meridionale.
(1867.2) 171:0.2 Cuvântarea asupra împărăţiei şi anunţul că el va asista la Paşte i-au determinat pe toţi discipolii să creadă că el mergea la Ierusalim pentru a inaugura regatul temporar al supremaţiei iudaice. Indiferent de ceea ce ar fi putut spune Iisus în legătură cu caracterul nematerial al împărăţiei, el n-a putut înlătura în întregime din mintea auditorilor săi iudei ideea că Mesia trebuia să întemeieze un fel de guvern naţionalist cu sediul la Ierusalim.
(1867.3) 171:0.3 Ceea ce a spus Iisus în predica sa de sabat n-a făcut decât să deruteze pe majoritatea discipolilor săi; foarte puţini dintre ei au fost iluminaţi de discursul Maestrului. Principalii discipoli înţelegeau întrucâtva învăţăturile sale privitoare la împărăţia interioara „împărăţia cerurilor din voi”, dar ei mai ştiau că Iisus vorbise şi de un alt regat viitor, şi credeau că de aceea urca Iisus acum la Ierusalim, pentru a stabili acest regat. Când au fost dezamăgiţi în aceste aşteptări, când Maestrul a fost respins de iudei şi când, mai târziu, Ierusalimul a fost efectiv distrus, ei s-au încă agăţat de această speranţă, crezând sincer că Maestrul va reveni curând în lume pentru a stabili împărăţia făgăduită.
(1867.4) 171:0.4 În după-amiaza din duminica aceea Salomeea, mama lui Iacob şi a lui Ioan Zebedeu, a venit către Iisus cu ai ei doi fii apostoli, ca şi cum s-ar fi apropiat de un potentat oriental; ea a căutat să-l facă pe Iisus să-i făgăduiască anticipat că îi va acorda ceea ce îi va cere, oricare ar fi cererea ei. Dar Maestrul n-a vrut să făgăduiască nimic; în loc de asta, el i-a cerut: Ce doreşti să fac pentru tine? Şi Salomeea a răspuns: Maestre, acum că mergi în sus către Ierusalim pentru a institui împărăţia, aş vrea făgăduinţa ta că fiii mei vor fi onoraţi odată cu tine, unul şezând în dreapta ta şi celălalt în stânga ta în împărăţia ta.
(1867.5) 171:0.5 Când Iisus a auzit această cerere a Salomeei, i-a zis: „Femeie, tu nu ştii ce ceri.” Apoi, uitându-se drept în ochii celor doi apostoli care căutau onoruri, le-a zis: „Pentru că vă cunosc şi vă iubesc de multă vreme, pentru că am şi locuit în casa mamei voastre, pentru că Andrei va desemnat să fiţi tot timpul pe lângă mine, voi îi permiteţi mamei voastre să vină în taină la mine şi să formuleze această cerere necuviincioasă. Îngăduiţi-mi să vă întreb aceasta: Sunteţi voi în stare să beţi din cupa din care sunt eu gata să beau?” Fără a sta nici o clipă pe gânduri, Iacob şi Ioan au răspuns: „Da, Maestre, suntem în stare.” Iisus zise atunci: „Sunt întristat să aflu că voi nu ştiţi de ce mergem la Ierusalim; sunt mâhnit să aflu că nu înţelegeţi natura împărăţiei mele. Sunt dezamăgit că o aduceţi pe mama voastră ca să-mi prezinte această cerere. Ştiu însă că, în inima voastră, voi mă iubiţi. Eu vă declar deci că într-adevăr, veţi bea cupa mea de amar şi veţi împărtăşi umilirea mea, dar nu mie îmi revine să vă confer un loc la dreapta mea sau la stânga mea. Aceste onoruri sunt rezervate celor care au fost desemnaţi de Tatăl meu.”
(1868.1) 171:0.6 Între timp, cineva raportase această conversaţie lui Petru şi celorlalţi apostoli; aceştia au fost indignaţi de faptul că Iacob şi Ioan ar fi căutat ca ei să fie preferaţi înaintea lor şi s-ar fi dus în taină cu mama lor formulând o astfel de cerere. Când au ajuns să discute între ei, Iisus i-a reunit pe toţi şi le-a zis: „Voi înţelegeţi bine cum conducătorii gentili îi domină pe supuşii lor, şi cum mai marii îşi exercită autoritatea. Însă nu tot aşa va fi în împărăţia cerurilor. Dacă careva vrea să fie mare printre voi, atunci să devină mai întâi servitorul vostru. Dacă cineva vrea să fie primul în regat, atunci să vă servească. Eu vă declar că Fiul Omului n-a venit să fie servit, ci pentru a servi. Merg acum în Ierusalim pentru a-mi da viaţa făcând voia Tatălui meu, şi fiind în serviciul fraţilor mei.” Când apostolii au auzit aceste cuvinte, s-au retras ca să se roage. În seara aceea, ca răspuns la eforturile lui Petru, Iacob şi Ioan şi-au cerut scuzele de rigoare celor zece şi au intrat din nou în graţiile tovarăşilor lor.
(1868.2) 171:0.7 Cerând locuri în dreapta şi în stânga lui Iisus la Ierusalim, fiii lui Zebedeu nu îşi închipuiau nici pe departe că în mai puţin de o lună, învăţătorul lor preaiubit va fi atârnat, pe o cruce romană, cu un hoţ muribund la dreapta sa, iar în stânga un alt răufăcător. Şi mama lor, care a asistat la crucificare, şi-a adus aminte de prosteasca cerere cu care venise la Iisus în Pella cu privire la onorurile pe care cu atâta inconştienţă le căutase pentru fiii ei apostoli.
1. Plecarea din Pella
(1868.3) 171:1.1 Luni dimineaţa, pe 1 martie, Iisus şi cei doisprezece apostoli ai săi şi-au luat definitiv adio de la tabăra din Pella şi au pornit către sud în turul lor prin oraşele Pereei meridionale, unde asociaţii lui Abner erau la lucru. Ei au petrecut peste două săptămâni discutând cu cei şaptezeci, apoi s-au dus direct la Ierusalim pentru Paşte.
(1868.4) 171:1.2 Când Maestrul a plecat din Pella, discipolii, în număr de vreo mie, care erau în tabără cu apostolii, l-au urmat. La vadul Iordanului de pe drumul Ierihonului, aproape jumătate din acest grup l-a părăsit aflând că mergea la Hesbon, şi după ce şi-a ţinut predica despre „Estimarea Preţului”. Această jumătate şi-a continuat drumul şi a urcat către Ierusalim, în timp ce cealaltă jumătate a grupului l-a urmat pe Iisus vreme de două săptămâni pe parcursul turului său prin oraşele Pereei de sud.
(1868.5) 171:1.3 Într-un mod general, cea mai mare parte a discipolilor imediaţi ai lui Iisus au înţeles că tabăra din Pella fusese abandonată, dar luau asta ca pe o indicaţie că Maestrul lor îşi propunea, în sfârşit, mergea la Ierusalim pentru a-şi pune în valoare pretenţiile sale la tronul lui David. Marea majoritate a discipolilor săi n-a fost niciodată capabilă să priceapă vreun alt concept de regat al cerurilor. Oricare ar fi fost învăţăturile lui Iisus, ei n-ar fi vrut să renunţe la această concepţie iudaică despre regat.
(1868.6) 171:1.4 Acţionând pe baza instrucţiunilor apostolului Andrei, David Zebedeu a închis tabăra de vizitatori din Pella miercuri, 15 martie. În momentul acesta, aproape patru mii de vizitatori se aflau acolo, fără a mai socoti cele peste o mie de persoane care stăteau cu apostolii într-un loc cunoscut sub numele de „tabăra învăţătorilor”, şi care l-au însoţit pe Iisus şi pe cei doisprezece către sud. În ciuda neplăcerii sale de a o face, David a vândut tot echipamentul taberei unor numeroşi cumpărători şi s-a dus în Ierusalim cu fondurile astfel adunate, ca să le încredinţeze ulterior lui Iuda Iscariotul.
(1869.1) 171:1.5 David a fost prezent în Ierusalim în săptămâna ultimei şi tragicei săptămâni. El a luat-o pe mama sa cu el la Bethsaida după crucificare. Aşteptându-i pe Iisus şi pe apostoli, David s-a oprit la Lazăr în Bethania şi a fost profund tulburat de maniera în care fariseii începuseră să-l persecute şi să-l hărţuiască pe Lazăr de la reînvierea sa. Andrei îi ordonase lui David să întrerupă serviciul de mesageri, ceea ce a fost interpretat de toţi ca o indicaţie că împărăţia urma să fie curând instaurată în Ierusalim. David se pomenise fără slujbă şi aproape că se decisese să devină apărătorul voluntar al lui Lazăr, când obiectul solicitudinii sale indignate a fugit în grabă la Filadelfia. În consecinţă, la câtăva vreme după reînvierea lui şi după moartea mamei sale, David s-a dus în Filadelfia, însă nu mai înainte a o ajuta pe Marta şi pe Maria sa îşi vândă proprietăţile. El şi-a petrecut restul vieţii în asociere cu Abner şi cu Lazăr, şi a devenit supervizorul financiar al tuturor marilor activităţi care interesau împărăţia şi care îşi aveau centrul în Filadelfia pe durata vieţii lui Abner.
(1869.2) 171:1.6 La puţin timp după distrugerea Ierusalimului, Antiohia a devenit cartierul general al creştinismului Pavelian, în vreme ce Filadelfia rămânea centrul împărăţiei cerurilor după Abner. Din Antiohia, versiunea Paveliană a învăţăturilor lui Iisus şi despre Iisus s-a răspândit în toată lumea occidentală. Pornind din Filadelfia, misionarii versiunii abneriene a împărăţiei cerurilor s-au răspândit în toată Mesopotamia şi în Arabia, până în epoca ulterioară în care aceşti emisari intransigenţi ai învăţăturilor lui Iisus au fost copleşiţi de subita dezvoltare a islamului.
2. Estimarea preţului
(1869.3) 171:2.1 Când Iisus şi suita sa de aproape o mie de persoane au sosit la marginea Iordanului, la vadul din Bethania uneori numit Bethabara, discipolii lui au început să înţeleagă că Maestrul nu mergea direct la Ierusalim. În timp ce ezitau şi discutau între ei, Iisus s-a urcat pe o stâncă mare şi a rostit discursul care a fost intitulat „Estimarea preţului”. Maestrul a zis:
(1869.4) 171:2.2 ”Începând de acum, cei ce vor să mă urmeze trebuie să accepte să plătească preţul unei consacrări totale facerii voii Tatălui meu. Dacă vreţi să fiţi discipolii mei, trebuie să fiţi dispuşi să abandonaţi tată, mamă, soţie, copii, fraţi şi surori. Cine vrea de acum încolo să fie discipolul meu trebuie să accepte să renunţe chiar şi la viaţa sa, tot aşa cum Fiul Omului este gata să-şi ofere viaţa pentru a-şi desăvârşi misiunea de facere a voii Tatălui, pe pământ şi în întrupare.
(1869.5) 171:2.3 ”Dacă nu sunteţi dispuşi să plătiţi întregul preţ, voi nu aveţi cum să fiţi discipolii mei. Înainte de a continua, fiecare dintre voi ar trebui să şadă şi să socotească cât costă să fie discipolul meu. Care dintre voi se va apuca să construiască un turn de pază pe pământurile sale fără ca mai întâi să stea ca să estimeze costul şi să vadă dacă posedă atâţia bani ca să-l cumpere? Dacă nu calculaţi mai întâi preţul, poate că veţi descoperi, după ce aţi pus temeliile, că sunteţi incapabili să terminaţi ceea ce aţi început. Atunci, toţi vecinii voştri vă vor lua în râs spunând: ‚Uitaţi-vă, omul acesta a început să construiască, dar n-a fost în stare să-şi termine lucrul. Încă o dată, care rege, atunci când se pregăteşte să poarte un război cu alt rege, nu începe prin a se aşeza să chibzuiască pentru a şti dacă, cu zece mii de oameni, va putea face faţă celui care vine contra lui cu douăzeci de mii? Dacă regele acesta nu îşi poate înfrunta inamicul pentru că nu este pregătit, atunci trimite o solie la celălalt rege, în vreme ce acesta din urmă este încă departe, şi se informează de condiţiile păcii.
(1870.1) 171:2.4 ”Trebuie, aşadar, ca acum fiecare dintre voi să se aşeze pentru a evalua ce îl costă să fie discipolul meu. De acum înainte nu mă mai puteţi urma ascultând învăţătura şi practicând lucrările. Va trebui să faceţi faţă unor persecuţii înverşunate şi să depuneţi mărturie în favoarea acestei evanghelii în faţa unor decepţii zdrobitoare. Dacă voi nu acceptaţi să renunţaţi la tot ceea ce sunteţi şi să consacraţi acestei lucrări tot ceea ce posedaţi, atunci nu sunteţi vrednici de a fi discipolii mei. Dacă v-aţi cucerit deja în inima voastră, nu aveţi de ce vă teme de victoria exterioară pe care va trebui curând s-o câştigaţi când Fiul Omului va fi respins de conducătorii preoţilor şi ai saducheilor, şi daţi pe mâna necredincioşilor zeflemişti.
(1870.2) 171:2.5 ”Acum trebuie să vă analizaţi şi să descoperiţi mobilul vostru pentru a fi discipolul meu. Dacă căutaţi onoruri şi glorie, dacă gândirea voastră înclină către lume, voi semănaţi cu sarea care şi-a pierdut savoarea. Şi, când ceea ce este socotit drept gustul ei sărat şi-a pierdut savoarea, cu ce va fi asezonat? Un asemenea condiment este atunci inutil, nu-i bun decât de aruncat la gunoi. Acum, eu v-am avertizat, îndemnându-vă să vă întoarceţi la casele voastre dacă nu sunteţi dispuşi să beţi cu mine cupa care se pregăteşte. În repetate rânduri, eu v-am zis că împărăţia mea nu este al acestei lumi, dar voi nu vreţi să mă credeţi. Cel care are urechi să audă, să audă ceea ce zic.”
(1870.3) 171:2.6 Imediat după ce a rostit aceste cuvinte, Iisus, conducându-i pe cei doisprezece a plecat către Hesbon, urmat de aproape cinci sute de persoane. La puţin timp după aceea, cealaltă jumătate a mulţimii şi-a continuat drumul în sus la Ierusalim. Apostolii, precum şi principalii discipoli, au reflectat îndelung la aceste cuvinte, dar au rămas ataşaţi de credinţa că după această scurtă perioadă de adversitate şi de încercări, regatul va fi cu certitudine instaurat oarecum în conformitate cu speranţele lor îndelung nutrite.
3. Turul în Pereea
(1870.4) 171:3.1 Vreme de peste două săptămâni, Iisus şi cei doisprezece, urmaţi de o mulţime de mai multe sute de discipoli, au călătorit prin sudul Pereei şi au vizitat toate oraşele în care lucrau cei şaptezeci. Mulţi gentili locuiau în regiunea aceasta şi, de vreme ce puţini dintre ei sărbătoreau Paştele la Ierusalim, mesagerii împărăţiei au putut continua fără întrerupere munca lor de propovăduire şi de predicare.
(1870.5) 171:3.2 Iisus l-a întâlnit pe Abner la Hesbon, şi Andrei a ordonat ca lucrările celor şaptezeci să nu fie întrerupte de sărbătoarea paştelor. Iisus le-a recomandat mesagerilor să-şi continue munca fără a ţine în nici un fel cont de ceea ce avea să se petreacă la Ierusalim. El l-a mai sfătuit pe Abner şi să permită femeilor din corpul evanghelic, cel puţin celor care o doreau, să meargă de Paşti la Ierusalim. Aceasta a fost ultima oară când Abner l-a mai văzut pe Iisus întrupat. Maestrul şi-a luat adio de la el spunând: Fiule, ştiu că tu vei fi fidel împărăţiei, şi rog Tatăl să-ţi acorde înţelepciune, ca tu să-i poţi iubi şi înţelege pe fraţii tăi.”
(1870.6) 171:3.3 În cursul călătoriei lor din oraş în oraş, un mare număr dintre însoţitorii lor i-au părăsit pentru a se duce la Ierusalim, astfel că în momentul în care Iisus a plecat pentru Paşti, numărul celor care îl urmaseră zi după zi se redusese la cel puţin două sute.
(1871.1) 171:3.4 Apostolii au înţeles că Maestrul mergea la Ierusalim de Paşti. Ei ştiau că Sinedriul difuzase, în tot Israelul, un mesaj care anunţa că Iisus fusese condamnat la moarte, şi care ordona ca orice persoană care ştia unde se găsea să informeze despre asta Sinedriul. În ciuda acestui fapt, apostolii nu erau tot atât de alarmaţi ca atunci când Iisus le spusese, în Filadelfia, că se ducea să-l vadă pe Lazăr. Această schimbare de atitudine, trecând de la o frică intensă la o stare de discretă expectativă, se datora în principal reînvierii lui Lazăr. Apostolii ajunseseră la concluzia că în caz de urgenţă, Iisus ar putea să-şi afirme puterea divină şi săi acopere de ruşine pe inamicii săi. Această încredere, dublată de credinţa lor mai profundă şi mai matură în supremaţia spirituală a Maestrului lor, explică curajul exterior manifestat de discipolii lui imediaţi; aceştia se pregăteau acum să-l urmeze până în Ierusalim, înfruntând proclamaţia publică a Sinedriului cum că Iisus trebuia să moară.
(1871.2) 171:3.5 Majoritatea apostolilor şi mulţi dintre discipolii lui apropiaţi nu credeau că Iisus poate să moară. Socotind că el era „reînvierea şi viaţa”, ei îl considerau ca nemuritor şi triumfător deja asupra morţii.
4. Propovăduind la Livias
(1871.3) 171:4.1 Miercuri seara, pe 29 martie, Iisus şi discipolii lui şi-au aşezat tabăra la Livias, pe drumul Ierusalimului, după ce şi-au încheiat turul lor prin oraşele din Pereea meridională. În timpul acestei nopţi din Livias, Simon Zelotul şi Simon Petru, care complotaseră să li se livreze, în locul acesta, peste o sută de săbii, au primit şi au distribuit aceste arme tuturor celor care voiau să le accepte şi să le poarte ascunse în mantiile lor. Simon Petru îşi purta încă sabia în noaptea în care Maestrul a fost trădat în grădina din Gheţimani.
(1871.4) 171:4.2 Joi dimineaţa devreme, înainte ca ceilalţi să se trezească, Iisus l-a chemat pe Andrei şi a zis: „Trezeşte-i pe tovarăşii tăi! Am să le zic ceva.” Iisus ştia de săbii şi care dintre apostoli primiseră şi purtau asemenea arme, dar nu le-a destăinuit niciodată că cunoştea treaba asta. Când Andrei i-a deşteptat pe tovarăşii lui şi aceştia s-au adunat, Iisus le-a zis: „Copiii mei, aţi trăit vreme îndelungată alături de mine, şi eu v-am învăţat multe lucruri utile pentru epoca noastră; aş vrea acum să vă avertizez să nu vă puneţi încrederea nici în certitudinile cărnii, nici în slăbiciunile apărării umane contra încercărilor care ne aşteaptă curând. V-am luat aici de o parte pentru a vă zice, încă o dată, în mod clar, că noi urcăm către Ierusalim, unde ştiţi că Fiul Omului a fost deja condamnat la moarte. Eu vă repet că Fiul Omului va fi predat conducătorilor preoţilor şi liderilor religioşi; ei îl vor condamna şi îl vor da pe mâinile gentililor. Ei îşi vor bate joc de Fiul Omului; vor îndrăzni chiar şi să îl scuipe şi să îl biciuiască, şi îl vor trimite la moarte. Să nu fiţi consternaţi când ei îl vor ucide pe Fiul Omului, căci vă declar că el va reînvia în cea de-a treia zi. Aveţi grijă de voi înşivă şi să vă aduceţi aminte că v-am prevenit.”
(1871.5) 171:4.3 Din nou, apostolii au fost stupefiaţi, nedumeriţi, dar n-au putut reuşi să ia cuvintele lui în sensul lor literal; nu puteau înţelege că Maestrul le vorbise fără ocolişuri. Erau atât de orbiţi de credinţa lor persistentă într-un regat temporar pe pământ, cu sediul în Ierusalim, încât nu puteau – nu voiau – să accepte ca literale vorbele lui Iisus. Ei au meditat toată ziua la ceea ce voise să le zică Maestrul prin declaraţii atât de ciudate, dar nici unul nu a îndrăznit să-i pună întrebări referitoare la ele. Numai după moartea sa apostolii dezorientaţi au ajuns să înţeleagă că Maestrul le vorbise cu francheţe şi direct, acesta prevăzându-şi răstignirea.
(1872.1) 171:4.4 Aici în Livias s-a întâmplat că anumiţi farisei simpatizanţi au venit la Iisus şi după ce au luat micul dejun i-au zis: „Fugi grabnic de pe aceste meleaguri, căci Irod caută acum să te omoare, întocmai cum a făcut-o şi cu Ioan. El se teme de ridicarea poporului şi ţi-a hotărât moartea. Îţi aducem acest avertisment ca tu să poţi să scapi.”
(1872.2) 171:4.5 Or, aceasta era parţial adevărat. Reînvierea lui Lazăr îl înfricoşase şi alarmase pe Irod. Ştiind că Sinedriul îndrăznise să-l condamne pe Iisus înainte de a-l aduce la judecată, Irod hotărâse fie să-l omoare pe Iisus, fie să-l izgonească de pe domeniile sale. El dorea realmente cea de-a doua soluţie, căci se temea atât de mult de Iisus încât spera să nu fie obligat să-l execute.
(1872.3) 171:4.6 După ce a ascultat ceea ce fariseii aveau de zis, Iisus a răspuns: Eu îl cunosc bine pe Irod cu frica sa de această evanghelie a împărăţiei. Însă nu vă înşelaţi, el ar prefere mult să-l vadă pe Fiul Omului mergând în sus la Ierusalim şi conducătorii religioşi să fie cei care să-l facă să sufere şi să moară. După ce îşi pătase mâinile cu sângele lui Ioan, el nu era dornic să poarte responsabilitatea morţii Fiului Oului. Mergeţi şi spuneţi-i acestui vulpoi că Fiul Omului predică astăzi în Pereea, că se va duce mâine în Iudeea şi că după câteva zile el îşi va fi desăvârşit misiunea pe pământ şi va fi pregătit pentru ascensiunea lui către Tată.
(1872.4) 171:4.7 Apoi Iisus s-a întors către apostolii săi şi a zis: „Din vremuri îndepărtate, profeţii au pierit la Ierusalim şi se cade ca Fiul Omului să meargă în cetatea casei Tatălui pentru a fi jertfit ca preţ al sectarismului omenesc şi ca consecinţă a prejudecăţilor religioase şi a orbirii spirituale. O, Ierusalime, Ierusalime, care îţi omori profeţii şi arunci cu pietre în învăţătorii adevărului! De câte ori n-aşi vrut oare să-i adun pe copiii tăi aşa cum o cloşcă îşi strânge puii sub aripile ei, dar n-aţi vrut să mă lăsaţi să o fac! Iată, casa voastră are să vă fie abandonată în dezolare. Veţi dori de multe ori să mă vedeţi, dar nu mă veţi vedea. Mă veţi căuta atunci, dar nu mă veţi găsi.” După ce a vorbit astfel, Iisus s-a întors către cei care îl înconjurau şi le-a zis: „Orice ar fi, să mergem la Ierusalim pentru a asista la Paşti şi să ne facem datoria îndeplinind voia Tatălui care este în ceruri.”
(1872.5) 171:4.8 Acesta a fost un grup de credincioşi nedumeriţi şi descumpăniţi care l-a urmat pe Iisus în ziua aceea în Ierihon. În declaraţiile lui Iisus referitoare la regat, apostolii nu puteau discerne decât certitudinea triumfului final. Ei nu se puteau resemna la înţelegerea avertismentului unui iminent eşec. Când Iisus a vorbit de „reînvierea în cea de-a treia zi”, ei au interpretat această afirmaţie ca semnificând un triumf sigur al împărăţiei imediat consecutiv unei dezagreabile încăierări preliminare cu liderii religioşi iudei. „Ziua a treia” era o expresie curentă a limbii iudaice însemnând „curând” sau „la puţină vreme după”. Când Iisus a vorbit de reînviere, el a crezut că el făcea aluzie la „reînvierea împărăţiei”.
(1872.6) 171:4.9 Aceşti credincioşi îl acceptaseră pe Iisus ca Mesia, iar iudeii nu ştiau nimic sau aproape nimic despre un Mesia care să sufere. Ei nu înţelegeau că, prin moartea sa, Iisus urma să înfăptuiască multe lucruri pe care nu le-ar fi putut face să se îndeplinească prin viaţa sa. Reînvierea lui Lazăr dăduse apostolilor curajul de a intra în Ierusalim, dar aceasta a fost amintirea transfigurării care l-a susţinut pe Maestru în această perioadă grea a manifestării sale.
5. Orbul din Ierihon
(1873.1) 171:5.1 Târziu în după-amiaza de joi 20 martie, Iisus şi apostolii săi, urmaţi de o companie de vreo două sute de discipoli, s-au apropiat de zidurile Ierihonului. Ajungând în apropierea porţilor cetăţii, ei au întâlnit o mulţime de cerşetori, printre care se găsea un anume Bartimeu, un bărbat de o vârstă înaintată care era orb din tinereţea sa. Acest cerşetor orb auzise mult vorbindu-se de Iisus, şi era la curent cu tămăduirea orbului Iosia din Ierusalim. El nu ştiuse de ultima trecere a lui Iisus prin Ierihon înainte ca Maestrul să fi plecat către Bethania. Bartimeu hotărâse să nu-l mai lase niciodată pe Iisus să viziteze Ierihonul fără a face apel la el pentru a-i restabili vederea.
(1873.2) 171:5.2 Vestea apropierii lui Iisus fusese anunţată în tot Ierihonul şi sute de locuitori se adunaseră pentru a merge în întâmpinarea sa. Când această grămadă de oameni a venit escortându-l pe Maestru la intrarea sa în oraş, Bartimeu a auzit marele zgomot al tropăiturilor mulţimii şi a ştiut că se petrecea ceva neobişnuit. El i-a întrebat deci pe vecinii săi ce anume se întâmpla, şi unul dintre cerşetori i-a răspuns: Tocmai trece Iisus din Nazareth. Când Bartimeu a auzit că Iisus era în apropiere, şi-a dres glasul şi a început să strige: Iisuse, Iisuse, ai milă de mine! şi, cum striga tot mai tare, unii însoţitori ai lui Iisus s-au dus la el şi l-au mustrat rugându-l să stea liniştit; dar asta n-a servit la nimic; Bartimeu n-a făcut decât să strige şi mai tare.
(1873.3) 171:5.3 Când Iisus l-a auzit pe orb strigând, s-a oprit şi, când l-a văzut, le-a zis prietenilor lui: Aduceţi la mine omul acela. La care, ei s-au dus la Bartimeu zicând: Ai curaj şi vino cu noi, căci Maestrul te-a chemat la el. La auzul acestor cuvinte, Bartimeu şi-a aruncat mantaua şi a sărit în mijlocul drumului, în timp ce persoanele cele mai apropiate l-au călăuzit către Iisus. Adresându-se lui Bartimeu, Iisus a zis: Ce vrei să fac pentru tine? Şi orbul a răspuns: Aş vrea ca vederea să-mi fie restabilită. La auzul acestei cereri şi înaintea acestei credinţe, Iisus a spus: Tu îţi vei recăpăta vederea; mergi în drumul tău; credinţa ta te-a vindecat. Şi Bartimeu şi-a recăpătat numaidecât vederea; a rămas lângă Iisus, slăvindu-l pe Dumnezeu, până la plecarea lui Iisus din ziua următoare către Ierusalim; şi, atunci, el a precedat mulţimea proclamând la toată lumea cum fusese restabilită vederea sa în Ierihon.
6. Vizita la Zacheu
(1873.4) 171:6.1 Când procesiunea Maestrului a intrat în Ierihon, soarele era aproape de asfinţit, şi Iisus era dispus să rămână în oraş peste noapte. În momentul în care a trecut prin faţa biroului de taxe, Zacheu, şeful publican sau perceptorul de taxe, se găsea acolo; or, el dorea foarte mult să-l vadă pe Iisus. Acest şef publican era foarte bogat şi auzise vorbindu-se mult de acest profet din Galileea. El hotărâse să vadă ce fel de om era Iisus data viitoare când ar veni în Ierihon. În consecinţă, Zacheu a căutat să-şi croiască drum prin mulţime, dar ea era prea densă, şi Zacheu era mic de statură, astfel încât nu putea vedea pe deasupra capetelor. Atunci, şeful publican a urmat mulţimea până la centrul oraşului, nu departe de locul unde locuia el. Văzând că nu izbutea să străbată mulţimea şi închipuindu-şi că poate Iisus avea de gând să traverseze oraşul fără a se opri în el, el a alergat înainte şi s-a căţărat într-un sicomor ale cărui ramuri întinse atârnau deasupra drumului. El ştia că, în felul acesta, va putea să-l vadă bine pe Maestru în trecerea sa. Şi nu se înşelase, căci, trecând pe acolo, Iisus s-a oprit, şi-a ridicat ochii către Zacheu şi a zis: „Grăbeşte-te să cobori, Zacheu, căci în seara asta va trebui să rămân în casa ta.” Când Zacheu a auzit aceste cuvinte surprinzătoare, aproape că a căzut din copac în graba sa de a coborî. Mergând către Iisus, el şi-a exprimat marea bucurie datorată faptului că Maestrul vroia să se oprească la el acasă.
(1874.1) 171:6.2 S-au dus acolo numaidecât, iar locuitorii Ierihonului au fost foarte miraţi că Iisus a consimţit să stea la conducătorul publicanilor. În timp ce Maestrul şi apostolii lui zăboveau cu Zacheu în faţa porţii casei, unul dintre fariseii din Ierihon care se găsea prin preajmă a zis: „Voi vedeţi că omul acesta a mers să se adăpostească la un fiu apostat al lui Avram, un păcătos care este un perceptor şi îşi fură propriul popor.” Când Iisus a auzit aceasta, s-a uitat la Zaheu şi a zâmbit. Atunci Zaheu s-a urcat pe un scaun şi a zis: „Oameni din Ierihon, ascultaţi-mă! Poate că sunt un publican şi un păcătos, dar marele învăţător a venit să stea în casa mea. Înainte ca el să intre, vă zic că eu am să dau săracilor jumătate din toate bunurile mele; şi, de mâine, dacă am cerut pe nedrept ceva de la cineva, îi voi da înapoi împătrit. Am să caut salvarea cu toată inima mea şi am să învăţ să făptuiesc cu justeţe în ochii lui Dumnezeu.”
(1874.2) 171:6.3 Când Zaheu a sfârşit de vorbit, Iisus a zis: „Astăzi, salvarea a venit în casa asta, şi tu ai devenit, în adevăr, un fiu al lui Avram.” Apoi, întorcându-se către mulţimea adunată în jurul lor, Iisus a zis: „Nu vă miraţi de ceea ce zic şi nu vă simţiţi ofensaţi de ceea ce facem, căci mereu am declarat că Fiul Omului a venit ca să caute şi să salveze ceea ce se pierduse.”
(1874.3) 171:6.4 Iisus şi apostolii lui au fost găzduiţi la Zaheu pentru noaptea aceea şi, în dimineaţa zilei următoare au pornit pe „drumul tâlharilor”, în direcţia Betaniei, pentru a asista la paşte în Ierusalim.
7. „Pe când trecea Iisus”
(1874.4) 171:7.1 Iisus a împrăştiat încurajări peste tot pe unde trecea. El era plin de graţie şi de adevăr. Asociaţii lui n-au încetat să se minuneze de cuvintele amabile care ieşeau din gura sa. Se poate cultiva amabilitatea, dar bunăvoinţa este aroma prieteniei care emană dintr-un suflet saturat de iubire.
(1874.5) 171:7.2 Bunătatea forţează întotdeauna respectul, dar, când ea este lipsită de graţie, ea înlătură adesea afecţiunea. Numai când bunătatea este graţioasă poate ea să exercite o atracţie universală. Bunătatea nu este eficientă decât dacă este atrăgătoare.
(1874.6) 171:7.3 Iisus îi înţelegea realmente pe oameni; de aceea putea să manifeste o veritabilă simpatie şi să arate o sinceră compasiune. Dar rareori se lăsa cuprins de milă. Cât timp compasiunea sa era nelimitată, simpatia sa era practică, personală şi constructivă. Niciodată familiaritatea lui cu suferinţa n-a generat indiferenţa, şi ştia să-şi aducă ajutorul sufletelor îndurerate fără a le spori compătimirea de sine.
(1874.7) 171:7.4 Iisus putea să fie un astfel de ajutor pentru oameni pentru că îi iubea sincer. Îl iubea cu adevărat pe fiecare bărbat, pe fiecare femeie şi pe fiecare copil. Putea fi un adevărat prieten datorită remarcabilei sale puteri de pătrundere – el cunoştea în întregime conţinutul inimii şi al minţii omului. El era un observator plin de interes şi de fineţe. Era expert în înţelegerea nevoilor oamenilor şi abil în detectarea dorinţelor lor.
(1874.8) 171:7.5 Iisus nu era niciodată presat. El avea timp să-i îmbărbăteze pe semenii săi „trecând pe lângă ei”. Avea întotdeauna grijă ca prietenii lui să se simtă ca acasă. Era un ascultător fermecător. Nu încerca niciodată să scruteze într-o manieră indiscretă sufletul asociaţilor lui. Când încuraja o minte înfometată şi îngrija un suflet însetat, beneficiarul milosteniei sale nu avea tot atât de mult sentimentul de a i se confesa, ci mai degrabă de a sta de vorbă cu el. Ei aveau în el o încredere nelimitată pentru că vedeau că el avea atâta credinţă în ei.
(1875.1) 171:7.6 Iisus nu părea niciodată să dea dovadă de curiozitate faţă de oameni şi nu manifesta niciodată dorinţa de a le porunci, de a-i dirija, sau de a păstra contactul cu timpul. El inspira o profundă încredere în sine şi un solid curaj celor care se bucurau de compania sa. Când surâdea vreunei persoane, aceasta simţea o capacitate sporită de a rezolva multiplele ei probleme.
(1875.2) 171:7.7 Iisus îi iubea atât de mult pe oameni, şi cu atâta înţelepciune, încât nu ezita niciodată să fie sever cu ei ori de câte ori ocazia cerea această disciplină. Pentru a ajuta o persoană, el începea adesea prin a-i cere ajutorul. În felul acesta el îi suscita interesul şi făcea apel la cele mai bune elemente umane.
(1875.3) 171:7.8 Maestrul a putut discerne credinţa care salvează în grosolana superstiţie a femeii care căuta vindecarea prin contactul cu un colţ al veşmântului său. El era oricând pregătit şi dispus să întrerupă o predică sau să facă să aştepte o mulţime în vreme ce răspundea nevoilor vreunei creaturi izolate, sau chiar şi ale vreunui copilaş. Mari evenimente se produceau nu numai pentru că oamenii aveau credinţă în Iisus, dar şi pentru că Iisus avea o atât de mare încredere în ei.
(1875.4) 171:7.9 Cea mai mare parte dintre lucrurile realmente importante pe care Iisus le-a zis sau le-a făcut au părut să se producă întâmplător, „pe când trecea”. Serviciul terestru al Maestrului a prezentat foarte puţine aspecte profesionale, bine prevăzute, sau premeditate. El distribuia sănătate şi răspândea fericire cu naturaleţe şi cu graţie în cursul călătoriei sale prin viaţă. Era literalmente adevărat că el „umbla făcând bine”.
(1875.5) 171:7.10 În toate epocile, a fost de datoria discipolilor Maestrului să îngrijească „în trecere” – să facă bine cu dezinteres văzându-şi de îndatoririle lor cotidiene.
8. Parabola lirelor
(1875.6) 171:8.1 Grupul apostolic n-a părăsit Ierihonul decât cu puţin înainte de după-amiază, căci veghease până târziu în timpul serii precedente în timp ce Iisus propovăduia evanghelia împărăţiei lui Zaheu şi familiei sale. Aproape de jumătatea drumului care urca în Bethania, grupul a făcut o pauză pentru a lua prânzul, în vreme ce mulţimea continua să meargă către Ierusalim fără a şti că Iisus şi apostolii urmau să se instaleze, în noaptea aceea, pe Muntele Măslinilor.
(1875.7) 171:8.2 Contrar parabolei talanţilor, care se adresa tuturor discipolilor, parabola lirelor a fost istorisită în mai mare exclusivitate apostolilor. Ea era în mare măsură întemeiată pe experienţa lui Arhelau şi pe zadarnica încercare de a câştiga suveranitatea peste regatul Iudeei. Aceasta este una dintre rarele parabole ale Maestrului bazată pe un personaj istoric real. Nu era de mirare că apostoli s-au gândit la Arhelau, căi casa lui Zaheu din Ierihon era foarte aproape de palatul lui Arhelau, bogat decorat, iar apeductul mergea de-a lungul drumului pe care plecaseră din Ierihon.
(1875.8) 171:8.3 Iisus a zis: „Voi vă gândiţi că Fiul Omului merge la Ierusalim pentru a primi un regat, dar eu declar că voi sunteţi sortiţi dezamăgiri. Nu vă amintiţi voi povestea unui prinţ care a mers într-o ţară îndepărtată pentru a primi un regat? Înainte chiar de a fi apucat să revină, cetăţenii din provincia sa, care îl respinseseră deja din inima lor, au trimis la el o solie care spunea: Nu vrem ca omul acesta să domnească peste noi. Aşa cum suveranitatea temporară a acestui rege a fost înlăturată, la fel şi suveranitatea spirituală a Fiului Omului are să fie respinsă. Eu declar din nou că împărăţia mea nu este al acestei lumi. Dar, dacă i s-ar fi acordat Fiului Omului suveranitatea spirituală peste poporul său, el ar fi acceptat acest regat de suflete omeneşti şi ar fi domnit peste acest imperiu de inimi umane. Deşi au înlăturat suveranitatea mea spirituală asupra lor, eu voi reveni pentru a primi din mâinile altora, împărăţia spiritual care mi-a fost acum refuzat. Îl veţi vedea pe Fiul Omului respins astăzi, dar într-o altă epocă, ceea ce fiii lui Avram renegă în prezent va fi primit şi exaltat.
(1876.1) 171:8.4 ”Acum, ca şi prinţul respins al acestei parabole, eu aş vrea să convoc înaintea mea pe cei doisprezece servitori ai mei, intendenţii mei speciali şi să dau fiecăruia dintre voi suma de o liră. Vă recomand să vegheaţi cu grijă la porunca mea de a comercializa cu sârguinţă cu banii care vă sunt încredinţaţi în timpul absenţei mele, pentru ca voi să aveţi cu ce justifica locotenenţa voastră atunci când voi reveni, când vi se va cere să daţi socoteală.
(1876.2) 171:8.5 ”Chiar dacă Fiul respins n-ar trebui să vină, un alt Fiu va fi trimis pentru a primi acest regat, şi acest Fiu va trimite după voi toţi pentru a primi raportul vostru de locotenenţă şi a se bucura de câştigurile voastre.
(1876.3) 171:8.6 ”Când aceşti intendenţi au fost ulterior convocaţi pentru darea de seamă, primul va ieşi înainte spunând: ‚Doamne, cu lira ta eu am câştigat încă zece lire.’ Şi Stăpânul lui îi zice: ‚Bravo, eşti un bun slujitor şi, din moment ce te-ai arătat fidel în treaba aceasta, eu îţi voi da autoritate peste zece oraşe.’ Apoi al doilea a venit spunând: ‚Lira pe care mi-ai încredinţat-o, Doamne, a produs cinci.’ Şi Stăpânul a zis: ‚Atunci, am să te pun conducătorul a cinci oraşe.’ Şi aşa mai departe pentru toţi ceilalţi slujitori, până ce ultimul dintre ei a fost chemat să dea şi el socoteală şi a zis: ‚Doamne, uite lira ta pe care am păstrat-o cu grijă învelită în pânza aceasta. Am făcut aceasta pentru că mă temeam de tine. M-am gândit că erai nechibzuit, având în vedere că tu aduni de acolo de unde nu ai depus nimic, şi că culegi de acolo de unde n-ai semănat.’ Atunci, stăpânului lui a zis: ‚Servitor neglijent şi necredincios, o să te judec după propriile tale cuvinte. Tu ştii că eu culeg de acolo unde nu par să fi cultivat nimic; tu ştii deci că se pretindea de la tine această dare de seamă. Ştiind aceasta, ai fi putut măcar încredinţa banii mei vreunui bancher, pentru ca la întoarcerea mea, eu să-i găsesc cu o dobândă convenabilă.’
(1876.4) 171:8.7 ”Apoi prinţul a zis celor care stăteau acolo: ‚Luaţi banul de la acest servitor trândav şi daţi-l celui care are zece lire.’ Şi când ei i-au adus atras stăpânului atenţia că primul servitor avea deja zece lire, prinţul a zis: ‚Celui care are, i se va da şi mai mult; însă, celui care nu posedă nimic, i se va lua chiar şi ceea ce deţine.’”
(1876.5) 171:8.8 Apostolii vor căuta atunci să cunoască deosebirea dintre semnificaţia acestei parabole şi cea a fostei parabole a talanţilor, dar Maestrul n-a vrut să răspundă decât atâta numeroaselor lor întrebări: Meditaţi bine la aceste cuvinte în inima voastră, în timp ce fiecare dintre voi va descoperi în ea adevăratul înţeles.
(1876.6) 171:8.9 Nataniel, care a propovăduit atât de bine semnificaţia acestor două parabole în cursul anilor ulteriori, şi-a rezumat învăţăturile în concluziile care urmează:
(1876.7) 171:8.10 1. Aptitudinea este măsura practică a ocaziilor oferite de viaţă. Nu va fi nimeni ţinut răspunzător pentru ceea ce depăşeşte aptitudinile voastre.
(1876.8) 171:8.11 2. Fidelitatea măsoară infailibil gradul în care un om este demn de încredere. Este probabil ca cel care este fidel în lucrurile mici va da dovadă de tot atâta fidelitate şi în tot ceea ce este compatibil cu facultăţile lui.
(1876.9) 171:8.12 3. Maestrul acordă o recompensă mai mică pentru o fidelitate mai mică când şansele sunt egale.
(1877.1) 171:8.13 4. El acordă o recompensă egală pentru un fidel când şansele sunt mai mici.
(1877.2) 171:8.14 Când au terminat de mâncat şi când mulţimea celor care îl urmau şi-au continuat drumul către Ierusalim, Iisus s-a ridicat înaintea apostolilor la umbra unei stânci care se apleca deasupra drumului. Cu o demnitate senină şi cu o maiestate plină de graţie, el a arătat cu degetul spre vest şi a zis: „Veniţi, fraţilor, întronaţi în Ierusalim pentru a primi acolo ceea ce ne aşteaptă. Vom înfăptui astfel, în toate lucrurile, voia Tatălui ceresc.”
(1877.3) 171:8.15 Iisus şi apostolii lui s-au pornit deci la drum. Aceasta era ultima călătorie la Ierusalim a Maestrului întrupat sub înfăţişarea cărnii omului muritor.
Până la o nouă revedere … pace și lumină pentru toți !
Constantin RUSU
