Viața și învățăturile lui Iisus – Formarea mesagerilor împărăţiei

Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia – Cap. 138 – Formarea mesagerilor împărăţiei. În acest capitol puteți afla printre altele despre alegerea, organizarea și primele munci ale celor 12 apostoli

Cine dorește să citească materialul în original o poate face de pe linkul de mai jos de unde a fost preluat materialul.

Select click dreapta Go to

http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-138-formarea-mesagerilor-imparatiei

Capitolul 138

Formarea mesagerilor împărăţiei

^(1538.1) ^138:0.1 DUPĂ ce a rostit predica despre „Regat”, Iisus i-a reunit pe cei şase apostoli ai săi în aceeaşi după-amiază şi a început să le expună planurile lui de vizitare a oraşelor din jurul lor şi în vecinătatea mării Galileii. Fraţii săi Iacob şi Iuda au fost foarte tare răniţi că nu au fost convocaţi la această întrevedere. Până atunci, ei se consideraseră ca făcând parte din cercul interior de asociaţi al lui Iisus. Dar Iisus nu intenţiona să introducă nici una dintre rudele sale apropiate în acest corp de îndrumători apostolici ai împărăţiei. Faptul de a nu-i include pe Iacob şi pe Iuda printre cei câţiva aleşi, precum şi aparenta sa indiferenţă faţă de mama sa de la episodul din Cana, a fost punctul de plecare al unei prăpastii mereu mai adânci dintre Iisus şi familia sa. Această situaţie a continuat pe toată durata slujirii sale publice – ei au fost foarte aproape de a-l renega – iar aceste diferende n-au fost complet aplanate decât după moartea şi învierea sa. Mama sa oscila întruna între atitudini fluctuante de credinţă şi de speranţă, şi de reacţii emotive tot mai puternice de decepţie, de umilinţă şi de disperare. Numai Rut, cea mai tânără, rămânea neclintit fidelă fratelui ei tată.

^(1538.2) ^138:0.2 Până după înviere, întreaga familie a lui Iisus a participat foarte puţin la lucrarea sa. Un profet primeşte onoruri, dar altundeva decât în ţara sa; el este înţeles şi apreciat, dar în altă parte decât în propria sa familie.

1. Instrucţiunile finale

^(1538.3) ^138:1.1 În ziua următoare, duminică 23 iunie a anului 26, Iisus a comunicat celor şase instrucţiunile sale finale. El le-a poruncit să pornească câte doi pentru a răspândi vestea bună a regatului. El le-a interzis să boteze. I-a sfătuit să nu predice în public. De asemenea le-a explicat că, mai târziu, le va permite să predice în public. Dar pe moment, şi pentru multe motive, el voia să-i vadă dobândind o experienţă practică în raporturile lor personale cu semenii lor. Iisus îşi propunea să consacre primul lor turneu în întregime unei lucrări personale. Deşi această decizie a produs o oarecare dezamăgire în apostoli, ei îşi dădeau seama, măcar în parte, de motivele care îl determinau pe Iisus să înceapă astfel proclamarea regatului; ei au plecat cu curaj şi cu un entuziasm încrezător. Iisus i-a trimis câte doi, Iacob şi Ioan mergând în Keresa, Andrei şi Petru în Capernaum, în vreme ce Filip şi Nataniel plecau către Taricheea.

^(1538.4) ^138:1.2 Înainte de începerea acestor două prime săptămâni de slujire, Iisus i-a anunţat că dorea să hirotonisească doisprezece apostoli pentru a continua lucrarea regatului după plecarea sa, şi a îngăduit fiecăruia dintre ei să aleagă, dintre primii lor convertiţi, câte un om menit să facă parte din corpul apostolic pe care el avea de gând să-l constituie. Ioan a luat cuvântul pentru a întreba: „Dar, Maestre, vor veni ei aceşti şase oameni în mijlocul nostru, şi vor împărţi ei toate lucrurile pe un picior de egalitate cu noi, care te-am însoţit de la Iordan şi am auzit toată învăţătura ta pregătitoare în prima noastră muncă pentru regat?” Iar Iisus a replicat: „Da, Ioane, oamenii pe care îi veţi alege vor fi una cu voi, şi îi veţi învăţa tot ceea ce are legătură cu regatul, aşa cum şi eu v-am învăţat pe voi.” După ce a vorbit aşa, Iisus i-a părăsit.

^(1539.1) ^138:1.3 Cei şase nu s-au despărţit pentru a-şi începe treaba fără a discuta îndelung porunca, dată fiecăruia de Iisus, de a alege câte un nou apostol. Sfatul lui Andrei a sfârşit prin a prevala, şi s-au dus toţi în treaba lor. Iată pe scurt ceea ce zisese Andrei: „Maestrul are dreptate; noi suntem prea puţini ca să facem toată această lucrare. Este nevoie de mai mulţi învăţători, iar Mestrul ne-a dovedit o mare încredere însărcinându-ne cu alegerea celor şase noi apostoli.” În dimineaţa aceea, pe când se despărţeau pentru a se duce în treaba lor, în inima fiecăruia se cuibărise puţină deprimare. Ei ştiau că Iisus are să le lipsească şi, fără a ţine seama de teama şi de timiditatea lor, nu acesta este felul în care îşi închipuiseră inaugurarea împărăţiei cerurilor.

^(1539.2) ^138:1.4 Se convenise că cei şase trebuiau să trudească vreme de două săptămâni, după care trebuiau să revină pentru o întrunire la casa lui Zebedeu. Între timp, Iisus s-a dus la Nazaret pentru a sta de vorbă cu Iosif, cu Simon şi cu alţi membrii ai familiei sale care trăiau în aceste ţinuturi. Pentru a păstra încrederea şi afecţiunea familiei sale, Iisus a făcut tot ceea ce era omeneşte posibil, şi compatibil cu consacrarea sa faţă de facerea voii Tatălui său. În speţă, el şi-a făcut pe deplin datoria, şi chiar mai mult.

^(1539.3) ^138:1.5 În timp ce apostolii erau în misiune, el s-a gândit mult la Ioan, care era pe atunci la închisoare. El a fost foarte ispitit să-şi utilizeze puterile potenţiale pentru a-l elibera, dar s-a resemnat încă o dată în „a nădăjdui la voia Tatălui.”

2. Alegerea celor şase

^(1539.4) ^138:2.1 Acest prim turneu misionar al celor şase a fost eminamente reuşit. Ei au descoperit cu toţii marea valuare a contactului direct şi personal cu oamenii. Ei au revenit la Iisus mult mai conştienţi de faptul că la urma urmei, religia este pur şi simplu şi cu totul o chestiune de experienţă personală. Ei au început să simtă cât de foame le era oamenilor din popor de a auzi cuvintele de consolare religioasă şi de încurajare spirituală. Când s-au adunat în jurul lui Iisus, ei au vrut să vorbească toţi deodată, dar Andrei a preluat conducerea şi i-a numit unul după altul pentru a-şi prezenta raportul lor oficial Maestrului şi pentru a propune pe cei şase noi apostoli aleşi de ei.

^(1539.5) ^138:2.2 După ce fiecare şi-a prezentat candidatul său, Iisus le-a cerut tuturor celorlalţi de a aproba numirile printr-un vot; astfel, toţi cei şase noi apostoli au fost oficial acceptaţi în unanimitate de cei şapte mai vechi. După aceea, Iisus a anunţat că se vor duce cu toţii în vizită la aceşti solicitanţi pentru a le confirma chemarea la datorie.

^(1539.6) ^138:2.3 Cei şase apostoli nou aleşi erau:

^(1539.7) ^138:2.4 1. Matei Levi, perceptorul de taxe vamale din Capernaum, care îşi avea biroul chiar în estul oraşului, aproape de hotarele Betaniei. El fusese ales de Andrei.

^(1539.8) ^138:2.5 2. Toma Didymus, un pescar din Taricheea, cândva tâmplar şi zidar în Gadara. El fusese ales de Filip.

^(1539.9) ^138:2.6 3. Iacob Alfeu, pescar şi fermier din Keresa, fusese ales de Iacob Zebedeu.

^(1539.10) ^138:2.7 4. Iuda Alfeu, fratele geamăn al lui Iacob Alfeu, şi pescar deopotrivă, fusese ales de Ioan Zebedeu.

^(1540.1) ^138:2.8 5. Simon Zelot ocupa un post înalt în organizaţia patriotică a zeloţilor, post pe care l-a abandonat pentru a se alătura apostolilor lui Iisus. Înainte de a face parte din grupul de zeloţi, Simon era comerciant. El a fost ales de Petru.

^(1540.2) ^138:2.9 6. Iuda Iscarioteanul era unicul fiu al unor părinţi iudei avuţi care trăiau în Ierihon. El se ataşase de Ioan Botezătorul, iar părinţii săi saduceeni îl renegaseră. El căuta un loc de muncă pe aceste meleaguri când l-au întâlnit apostolii lui Iisus. Nataniel l-a invitat să se alăture lor în principal datorită experienţei lui financiare. Iuda Iscarioteanul era singurul iudeu dintre cei doisprezece apostoli.

^(1540.3) ^138:2.10 Iisus a petrecut o zi întreagă cu cei şase, răspunzând la întrebările lor şi ascultând detaliile relatărilor lor, căci ei aveau multe experienţe interesante şi utile de povestit. Ei îşi dădeau acuma seama de înţelepciunea planului Maestrului trimiţându-i să evanghelizeze într-o manieră discretă şi personală înainte de a se lansa în eforturi publice mai ambiţioase.

3. Chemarea lui Matei şi a lui Simon

^(1540.4) ^138:3.1 În ziua următoare, Iisus şi cei şapte l-au vizitat pe Matei, perceptorul de taxe vamale. Matei îi aştepta; îşi încheiase socotelile şi se pregătise să-i treacă treburile biroului său fratelui. Aproape de biroul vamal, Andrei a luat-o înainte cu Iisus, care l-a privit pe Matei în faţă şi i-a zis: „Urmează-mă.” Matei s-a ridicat şi i-a condus pe Iisus şi pe apostolii lui la el acasă.

^(1540.5) ^138:3.2 Matei i-a vorbit lui Iisus despre banchetul pe care îl organizase pentru seara aceea, spunând că dorea măcar să ofere această cină familiei şi prietenilor lui, în caz că Iisus era de acord şi accepta să fie invitatul de onoare. Iisus a aprobat cu un semn al capului. Petru l-a luat atunci pe Matei deoparte; i-a explicat că el îi propuseseră unuia Simon să se alăture apostolilor şi s-a asigurat că Matei consimţea ca Simon să fie şi el invitat la petrecere.

^(1540.6) ^138:3.3 După o masă de prânz la Matei acasă, ei au mers toţi cu Petru ca să-l întâlnească pe Simon zelotul. Ei l-au găsit la vechiul sediu de afaceri, conduse acum de nepotul său. Când Petru la condus pe Iisus la Simon, Maestrul l-a salutat pe aprigul patriot şi a spus doar atât: „Urmează-mă.”

^(1540.7) ^138:3.4 Ei s-au reîntors cu toţii la Matei, unde au vorbit mult despre politică şi despre religie până la ora mesei de seară. Familia lui Levi era de mult timp în afaceri şi se ocupa cu perceperea de taxe. Mulţi dintre comesenii invitaţi de Matei la acest banchet ar fi fost deci calificaţi drept „publicani şi păcătoşi” de către farisei.

^(1540.8) ^138:3.5 În această epocă, când era oferită o masă de recepţie de felul acesta unei personalităţi de vază, toate persoanele ce se interesau de această petrecere aveau obiceiul de a hoinări prin sala banchetului pentru a-i privi cum mănâncă pe comeseni şi pentru a asculta conversaţia şi cuvântările invitaţilor de onoare. Prin urmare, majoritatea fariseilor din Capernaum erau prezenţi la această ocazie pentru a observa conduita lui Iisus la această reuniune socială neobişnuită.

^(1540.9) ^138:3.6 În cursul cinei, veselia comesenilor a urcat pe culmi înalte de voie bună, toată lumea petrecea atât de bine în toată voia că observatorii farisei au început să-l critice pe Iisus în inima lor pentru participarea sa la o distracţie atât de frivolă. Seara mai târziu, în momentul discursurilor, un fariseu dintre cei mai răutăcioşi şi-a permis a critica conduita lui Iisus faţă de Petru zicând: „Cum de îndrăzneşti tu să propovăduieşti că acest om este just, din moment ce el mănâncă cu publicanii şi cu păcătoşii, şi se pretează cu prezenţa la asemenea scene de nepăsare în plăceri.” Petru a repetat această critică cu voce înceată lui Iisus înainte ca el să pronunţe binecuvântarea de plecare către toţi cei adunaţi. Când Iisus a început să vorbească, a zis: „Venind aici în seara aceasta pentru a-l primi pe Matei şi pe Simon în comunitatea noastră, sunt fericit să constat voioşia voastră şi bună voastră dispoziţie socială, dar voi ar trebui să vă bucuraţi şi mai mult că mulţi dintre voi vor intra în regatul spiritului ce vine şi în care vă veţi bucura mult mai abundent de lucrurile bune ale împărăţiei cerurilor. Cât despre cei care stau în jurul nostru criticându-mă în inima lor pentru că sunt aici pentru a mă înveseli cu aceşti prieteni, îngăduiţi-mi să spun că eu am venit să proclam bucuria celor asupriţi din societate şi libertatea celor captivi din punct de vedere moral. Este oare necesar să vă reamintesc că cei sănătoşi n-au nevoie de un medic, ci mai degrabă cei bolnavi? Eu am venit nu pentru a-i chema pe cei drepţi, ci pe păcătoşi.”

^(1541.1) ^138:3.7 Şi într-adevăr acesta era un spectacol ciudat pentru toată societatea iudaică: a vedea un om cu un caracter drept şi cu sentimente nobile abestecându-se în mod deschis şi bucuros cu oamenii de rând, şi chiar şi cu o mulţime necredincioasă de presupuşi păcătoşi şi de publicani în căutare de plăceri. Simon Zelot dorea să ţină un discurs la această reuniune din casa lui Matei, însă Andrei, ştiind că Iisus nu voia ca împărăţia ce vine să fie confundată cu mişcarea zeloţilor, l-a înduplecat pe Simon să se abţină de la a face comentarii în public.

^(1541.2) ^138:3.8 Iisus şi apostolii şi-au petrecut noaptea în casa lui Matei. Întorcându-se la ei acasă oamenii nu aveau decât un singur subiect de conversaţie: bunătatea şi bunăvoinţa lui Iisus.

4. Chemarea gemenilor

^(1541.3) ^138:4.1 În dimineaţa zilei următoare, ei au mers toţi nouă, cu barca, la Keresa pentru a efectua chemarea oficială a următorilor doi apostoli, Iacob şi Iuda, fiii gemeni ai lui Alfeu, candidaţii aleşi de Iacob şi de Ioan Zebedeu. Gemenii pescari contau pe venirea lui Iisus şi a apostolilor lui, îl aşteptau deci pe mal. Iacob Zebedeu l-a prezentat pe Mestru pescarilor din Kheresa, şi Iisus, uitându-se ţintă la ei, a dat din cap şi le-a zis: „Urmaţi-mă.”

^(1541.4) ^138:4.2 Ei au petrecut după-amiaza împreună, iar Iisus i-a instruit pe deplin în legătură cu participarea lor la festivităţi. El şi-a încheiat remarcile spunând: „Toţi oamenii sunt fraţii mei. Tatăl meu nu dispreţuieşte nici o fiinţă creată de noi. Împărăţia cerurilor este deschis tuturor bărbaţilor şi tuturor femeilor. Nimeni nu poate să închidă poarta îndurării în faţa unui suflet însetat ce caută să intre acolo. Noi ne vom aşeza la masă cu toţi cei care vor să audă veşti despre regat. Când din înalt Tatăl meu priveşte oamenii, ei sunt cu toţii asemănători. Nu refuzaţi deci să împărţiţi pâinea cu un fariseu sau cu un păcătos, cu un saduceean sau cu un publican, cu un roman sau cu un iudeu, cu un bogat sau cu un sărac, cu un om liber sau cu un sclav. Poarta regatului este larg deschisă tuturor celor ce doresc să cunoască adevărul şi să-l găsească pe Dumnezeu.”

^(1541.5) ^138:4.3 În seara aceea, la o simplă cină la Alfeu, fraţii gemeni au fost primiţi în familia apostolică. Seara mai târziu, Iisus le-a ţinut apostolilor săi prima sa lecţie despre originea, natura şi destinul spiritelor impure, dar ei n-au putt înţelege sensul a ceea ce le zicea. Lor le venea foarte uşor să-l iubească s-au să-l admire pe Iisus, dar le era foarte greu să înţeleagă multe dintre învăţăturile lui.

^(1542.1) ^138:4.4 După o noapte de odihnă, tot grupul, compus acum din unssprezece membrii, s-a dus, cu barca, la Taricheea.

5. Chemarea lui Toma şi a lui Iuda

^(1542.2) ^138:5.1 Toma pescarul şi Iuda rătăcitorul l-au întâlnit pe Iisus şi pe apostolii lui la debarcaderul bărcilor de pescuit din Taricheea, iar Toma a condus grupul la domiciliul lui din vecinătate. Filip l-a prezentat atunci pe Toma ca fiind candidatul său la apostolat, iar Nataniel l-a prezentat pe Iuda Iscarioteanul, iudeeanul, pentru o onoare similară. Iisus l-a privit pe Toma şi i-a zis: „Toma, ţie-ţi lipseşte credinţa; totuşi te primesc. Urmează-mă.” Şi, lui Iuda Iscarioteanul, Maestrul i-a spus: „Iuda, noi suntem cu toţii din aceeaşi carne şi, primindu-te în sânul nostru, eu mă rog ca tu să fii întotdeauna loial faţă de fraţii tăi galileeni. Urmează-mă.”

^(1542.3) ^138:5.2 După ce s-au refăcut, Iisus i-a condus, pentru câtva timp, pe cei doisprezece într-un loc îndepărtat pentru a se ruga cu ei şi pentru a-i instrui cu privire la natura şi lucrarea Spiritului Sfânt, dar, din nou, ei n-au reuşit să înţeleagă decât o mică parte din semnificaţia minunatelor adevăruri pe care Maestrul se străduia să le arate lor. Unul pricepea una, altul înţelegea alta, dar nici unul nu putea pricepe întregul învăţăturii sale. Ei comiteau mereu greşala de a vrea să facă să se potrivească noua evanghelie a lui Iisus cu vechile lor forme de credinţă religioasă. Ei nu puteau pricepe ideea că Iisus venise să proclame o nouă evanghelie a salvării şi să stabilească o nouă cale de a-l găsi pe Dumnezeu; ei nu-şi dădeau seama că el era o nouă revelaţie a Tatălui din ceruri.

^(1542.4) ^138:5.3 În ziua următoare, Iisus i-a lăsat pe cei doisprezece apostoli ai lui singuri. El voia ca ei să se cunoască mult mai bine unii pe alţii şi dorea ca ei să discute, fără el, ceea ce îi învăţase. Maestrul a revenit pentru masa de seară şi, după cină, el le-a vorbit de slujirea serafimilor; unii dintre apostoli i-au înţeles învăţătura. Ei s-au odihnit o noapte şi au plecat în ziua următoare, cu barca, către Capernaum.

^(1542.5) ^138:5.4 Zebedeu şi Salomeea se duseseră să locuiască cu fiul lor David, astfel încât marea lor casă putea fi pusă la dispoziţia lui Iisus şi a celor doisprezece apostoli ai lui. Iisus a petrecut acolo un sabat liniştit cu mesagerii săi aleşi. El le-a expus cu înţelepciune planurile lui pentru proclamarea regatului şi le-a explicat pe-ndelete importanţa evitării oricărui conflict cu autorităţile civile, spunându-le: „Dacă conducătorii civili trebuie să fie blamaţi, atunci lasaţi în grija mea treba asta. Aveţi grijă de n-aduceţi acuzaţii împotriva cezarului sau slujitorilor lui.” Tot în aceeaşi seară Iuda Iscarioteanul l-a tras pe Iisus deoparte pentru a-l întreba de ce nu se făcea nimic pentru al scoate pe Ioan din temniţă. Iar Iuda n-a fost întru totul satisfăcut de atitudinea lui Iisus.

6. Săptămâna de formare intensivă

^(1542.6) ^138:6.1 Săptămâna ce a urmat a fost consacrată unui program de formare intensivă. În fiecare zi, cei şase noi apostoli au fost încredinţaţi în seama respectivilor care îi recrutaseră, pentru a recapitula tot ceea ce învăţaseră şi experimentaseră, cu scopul de a-i pregăti să muncească pentru regat. Primii şase apostolii analizau cu înţelepciune, spre folosul celor şase noi, învăţăturile date de Iisus anterior. Seara ei s-au adunat cu toţii în grădina lui Zebedeu pentru a fi instruiţi de Iisus.

^(1542.7) ^138:6.2 Atunci a stabilit Iisus o zi de repaos la mijlocul săptămânii pentru odihnă şi recreaţie. Ei au urmat acest plan de destindere, câte o zi pe săptămână pe tot restul vieţii materiale a lui Iisus. Ca regulă generală, ei nu şi-au continuat niciodată activitălile lor regulate miercurea. În timpul acestei zile de sărbătoare săptâmânale, Iisus avea obiceiul de a se retrage lăsându-i singuri şi spunându-le: „Copiii mei, duceţi-vă şi distraţi-vă o zi. Odihniţivă de la muncile anevoioase ale regatului şi bucuraţi-vă de destinderea pe care o procură întoarcerea la vechile voastre vocaţii sau descoperirea unor soiuri noi de activităţi recreative.” În timpul acestei perioade din viaţa sa pământească, Iisus n-avea realmente nevoie de această zi de repaos, dar el se conforma acestui plan deoarece ştia că era mai bine pentru asociaţii săi umani. Iisus era învăţătorul – Maestrul. Tovarăşii lui erau elevii lui – discipolii.

^(1543.1) ^138:6.3 Iisus s-a străduit să stabilească clar, pentru apostolii săi, deosebirea dintre învăţăturile sale şi viaţa sa printre ei pe de o parte, şi învăţăturile care puteau ulterior să apară pe seama lui pe de altă parte. Iisus le-a zis: „Regatul meu şi evanghelia care se raportează la el vor fi esenţa mesajului vostru. Nu vă lăsaţi antrenaţi în a predica despre mine sau despre învăţăturile mele. Proclamaţi evanghelia împărăţiei şi descrieţi revelaţia mea despre Tatăl din ceruri, dar nu alunecaţi pe căi abătute creând legende sau clădind un cult consacrat credinţelor şi învăţăturilor despre credinţele şi învăţăturile mele.” Dar, din nou, discipolii n-au înţeles motivele pentru care a vorbit el astfel, şi nici unul n-a îndrăznit să-l întrebe de ce îi instruia în felul acesta.

^(1543.2) ^138:6.4 În primele sale învăţături, Iisus căuta să evite pe cât posibil controversele cu apostolii săi, afară de cele care implicau false concepţii asupra Tatălui său din ceruri. În toate aceste chestiuni, el nu ezita niciodată să corijeze credinţele eronate. Nu exista decât o singură motivaţie în viaţa lui Iisus pe Urantia după botezarea sa, aceea de a aduce o revelaţie mai bună şi mai veridică a Tatălui său din Paradis; el era pionierul noului şi mai bunului drum către Dumnezeu, calea credinţei şi a iubirii. Îndemnul adresat de el apostolilor era întotdeauna: „Căutaţi pe cei păcătoşi, găsiţii pe cei descurajaţi şi îmbărbăteze pe cei neliniştiţi.”

^(1543.3) ^138:6.5 Iisus înţelegea perfect situaţia. El poseda o putere nelimitată care ar fi putut fi utilizată pentru a-şi îndeplini misiunea, dar se mulţumea în întregime cu mijloacele şi cu personalităţile pe care majoritatea oamenilor le-ar fi considerat ca neadecvate şi le-ar fi socotit insignifiante. El era angajat într-o misiune care comporta imense posibilităţi spectaculare, dar el a stăruit în a se ocupa de treburile Tatălui său în maniera cea mai simplă şi cea mai puţin teatrală, evitând cu înţelepciune orice etalare de putere. El şi-a propus acum să lucreze cu calm împreună cu cei doisprezece apostoli ai lui, cel puţin vreme de mai multe luni, în vecinătatea Mării Galileii.

7. O nouă dezamăgire

^(1543.4) ^138:7.1 Iisus plănuise o campanie misionară paşnică de cinci luni de lucrare personală. El nu le-a zis apostolilor lui cât timp avea să dureze aceasta; ei lucrau din săptămână în săptămână. Devreme în prima zi din săptămână, în timp ce el era pe cale de a le destăinui aceasta celor doisprezece apostoli, Simon Petru, Iacob Zebedeu şi Iuda Iscarioteanul au venit să vorbească cu el în particular. Luându-l pe Iisus deoparte, Petru a mers până la a-i zice: „Maestre, noi venim la rugămintea tovarăşilor noştri ca să aflăm dacă n-a venit acum momentul de a intra în regat. Vrei oare să proclami regatul la Capernaum, sau mai bine să mergem la Ierusalim? Şi când va afla fiecare dintre noi posturile pe care trebuie să le ocupăm pe lângă tine la stabilirea regatului?…” Şi Petru ar fi continuat să pună şi alte întrebări, dar Iisus a ridicat o mână reprobatoare şi l-a oprit; şi, făcându-le semn să se apropie celorlalţi apostoli care aşteptau în apropiere, le-a zis: „Copilaşii mei, cât timp vă voi mai suporta? Oare nu v-am explicat că regatul meu nu este al acestei lumi? Eu v-am zis de multe ori că nu am venit să mă pun pe tronul lui David; cum se face atunci că voi mă întrebaţi de locul pe care fiecare dintre voi îl va ocupa în regatul Tatălui? Nu puteţi voi vedea că sunteţi chemaţi ca ambasadori ai unui regat spiritual? Nu înţelegeţi oare că în curând, foarte curând, voi veţi urma să mă reprezentaţi în lume şi să proclamaţi regatul, tot aşa cum eu îl reprezint acum pe Tatăl meu din ceruri? Este oare posibil ca eu să vă fi ales şi instruit ca mesageri ai împărăţiei, şi cu toate astea voi să nu înţelegeţi nici natura nici semnificaţia acestei împărăţii ce vine, în care Dumnezeu va predomina în inima oamenilor? Prieteni, ascultaţi-mă încă o dată. Lepădaţi din mintea voastră ideea că regatul meu este o suveranitate de putere sau o domnie de glorie. Într-adevăr, toate puterile din cer şi de pe pământ îmi vor fi curând înmânate mie, dar nu este voia Tatălui ca noi să întrebuinţăm acest dar divin pentru a ne glorifica în timpul acestei epoci. Într-o altă eră, voi veţi şedea într-adevăr alături de mine în putere şi în glorie, dar, în prezent, se cuvine să ne supunem voii tatălui şi să-i dăm ascultare cu smerenie mergând să îndeplinim poruncile lui pe pământ.”

^(1544.1) ^138:7.2 Încă o dată, tovarăşii lui au fost şocaţi şi uluiţi. Iisus i-a trimis câte doi ca să se roage, cerându-le să revină la el pe la amiază. În această dimineaţă decisivă, fiecare dintre ei a căutat să-l găsească pe Dumnezeu, şi fiecare s-a străduit să-şi încurajeze şi să-şi întărească tovarăşul, apoi s-au întors la Iisus după cum le recomandase acesta.

^(1544.2) ^138:7.3 Iisus le-a povestit atunci venirea lui Ioan, botezul în Iordan, nunta de la Cana, recenta alegere a celor şase şi îndepărtarea de la ei a propriilor lui fraţi întru carne. El i-a prevenit că duşmanul regatului căuta să-i îndepărteze şi pe ei. După această scurtă, dar serioasă convorbire, toţi apostolii s-au ridicat, la semnul lui Petru, pentru a proclama devotamentul lor nepieritor faţă de Maestrul lor şi pentru a promite fidelitatea lor de nezdruncinat faţă de regat – potrivit expresiei lui Toma, „faţă de această împărăţie ce vine, oricare ar fi, chiar şi dacă eu nu-l înţeleg pe deplin”. Ei credeau cu toţii în Iisus în mod sincer, cu toate că n-au înţeles în întregime învăţătura sa.

^(1544.3) ^138:7.4 Iisus i-a întrebat atunci câţi bani aveau la ei; el s-a interesat şi de măsurile pe care le luaseră ei cu privire la familiile lor. Când a fost clar că ei abia de aveau suficiente fonduri cu care să se întreţină timp de două săptămâni, Iisus a zis: „Nu este voia Tatălui meu ca noi să începem să lucrăm în condiţiile astea. O să stăm aici două săptămâni lângă mare şi o să pescuim sau o să facem tot ce vor găsi mâinile noastre de făcut. Între timp, sub conducerea lui Andrei, primul apostol ales, voi vă veţi organiza astfel încât să vă procuraţi tot ce vă va trebui în viitoarea voastră slujire, atât în prezenta voastră lucrare personală cât şi în perioada ulterioară, în care eu vă voi conferi împuternicirea de a predica evanghelia şi să-i instruiţi pe credincioşi.” Toţi au fost înveseliţi de aceste cuvinte; era prima dată că Iisus le indica, într-un mod clar şi pozitiv, intenţia sa de a întreprinde mai târziu eforturi publice mai dinamice şi mai spectaculoase.

^(1544.4) ^138:7.5 Apostolii au petrecut restul zilei punând la punct organizarea lor şi procurându-şi bărci şi năvoade pentru a se duce la pescuit în dimineaţa zilei următoare, căci toţi se hotărâseră să se dedice pescuitului; cea mai mare parte dintre ei fuseseră pescari, şi Iisus însuşi era un marinar şi un pescar experimentat. Multe dintre bărcile pe care le-au utilizat în cursul anilor următori fuseseră construite de propriile mâini ale lui Iisus, şi acestea erau bărci bune şi demne de încredere.

^(1544.5) ^138:7.6 Iisus le-a ordonat apostolilor să se consacre pescuitului vreme de două săptămâni şi a adăugat: „După aceea, voi veţi pleca pentru a deveni pescari de oameni.” Ei s-au despărţit în trei grupuri, Iisus însoţind, în fiecare noapte, un alt grup. Aceştia s-au bucurat foarte mult de compania lui. El era un bun pescar, un tovarăş voios şi un prieten inspirator. Cu cât apostolii lucrau mai mult cu el, cu atât îl iubeau mai mult. Matei a zis într-o bună zi: „Cu cât mai mult înţelegeţi anumite persoane, cu atât mai puţin le admiraţi, dar cu omul acesta, cu cât mai puţin îl înţeleg, cu atât mai mult îl iubesc.”

^(1545.1) ^138:7.7 Acest plan, constând din a pescui timp de două săptămâni şi din a ieşi apoi două săptămâni pentru a face muncă personală în numele regatului, a fost urmat vreme de peste cinci luni până la sfârşitul acestui an 26, şi chiar şi după încetarea persecuţiilor special dirijate contra discipolilor lui Ioan în urma arestării lui.

8. Primele munci ale celor doisprezece

^(1545.2) ^138:8.1 Când au vândut peştele prins în două săptămâni, Iuda Iscarioteanul, ales drept vistiernic al celor doisprezece, a împărţit fondurile apostolice în şase părţi egale după ce a a scos, în prealabil, sumele necesare familiilor care erau în grija apostolilor. Apoi, către mijlocul lui august din anul 26, ei au plecat doi câte doi în regiunile de lucru indicate de Andrei. În timpul primelor două săptămâni, Iisus i-a însoţit pe Andrei si pe Petru, în următoarele două săptămâni pe Iacob şi pe Ioan, şi aşa mai departe pentru celelalte perechi, în ordinea în care fuseseră aleşi. În felul acesta, el a putut să iasă măcar o dată cu fiecare pereche înainte de a-i reuni pentru a inaugura serviciul lor public.

^(1545.3) ^138:8.2 Iisus i-a învăţat să predice iertarea păcatelor prin credinţa în Dumnezeu fără penitenţă sau sacrificiu, şi să declare că Tatăl din ceruri îi iubeşte pe toţi copiii săi cu aceeaşi iubire veşnică. El le-a poruncit apostolilor săi să se abţină de la orice discuţie despre:

^(1545.4) ^138:8.3 1. Lucrarea şi întemniţarea lui Ioan Botezătorul.

^(1545.5) ^138:8.4 2. Vocea care venea din cer la botezarea sa. Iisus a zis: „Numai cei care au auzit vocea au dreptul de a se referi la ea. Proclamaţi numai ceea ce aţi auzit de la mine; nu vorbiţi din auzite.”

^(1545.6) ^138:8.5 3. Preschimbarea apei în vin din Cana. Iisus le-a cerut cu seriozitate să „nu istorisească nimănui povestea apei şi vinului.”

^(1545.7) ^138:8.6 Apostolii au avut momente minunate pe perioada acestor cinci sau şase luni, în cursul cărora ei au muncit, câte două săptămâni din patru, ca pescari, câştigând astfel destui bani pentru a se îngriji de nevoile lor şi pentru a putea consacra următoarele doua săptămâni lucrării misionare a regatului.

^(1545.8) ^138:8.7 Oamenii de rând se minunau de învăţăturile şi de călăuzirea lui Iisus şi a apostolilor săi. Rabinii îi învăţaseră de demult pe iudei că ignoranţii nu puteau fi nici pioşi nici juşti. Or, apostolii lui Iisus erau şi pioşi şi juşti, şi totuşi ei ignorau cu voioşie o bună parte din ştiinţa rabinilor şi din înţelepciunea lumii.

^(1545.9) ^138:8.8 Iisus a explicat cu claritate apostolilor lui diferenţa dintre pocăinţa prin aşa-zisele fapte bune, după cum propovăduiau iudeii, şi schimbarea mentală prin credinţă – naşterea nouă – pe care el o cerea ca preţ de admitere în regat. El i-a învăţat pe apostolii lui că credinţa este singura condiţie necesară pentru a intra în regatul Tatălui. Ioan îi învăţase „pocăinţa – să fugă de mânia ce va fi să vină.” Iisus propovăduia că „credinţa este poarta deschisă pentru a intra în dragostea lui Dumnezeu prezent, perfect şi veşnic.” Iisus nu vorbea ca un profet venit să proclame cuvântul lui Dumnezeu. El părea a vorbi de el însuşi ca unul care avea autoritate. Iisus căuta să abată mintea lor de la căutarea de miracole către descoperirea unei experienţe reale şi personale în satisfacerea şi în asigurarea prezenţei interioare a spiritului dragostei lui Dumnezeu şi a graţiei lui salvatoare.

^(1545.10) ^138:8.9 Discipolii au învăţat de timpuriu că Maestrul avea un profund respect şi o stimă plină de compasiune pentru fiecare fiinţă umană pe care o întâlnea. Ei erau extraordinar de impresionaţi de consideraţia uniformă şi invariabilă pe care el o acorda atât de constant la tot felul de bărbaţi, de femei şi de copii. El se oprea în toiul unei profunde expuneri pentru a ieşi pe drum şi a zice câteva cuvinte de încurajare vreunei persoane apăsate de povara trupului şi a sufletului ei. El se întrerupea în toiul unei importante convorbiri cu apostolii săi pentru a fraterniza cu vreun copil băgăcios. Nimic nu-i părea vreodată atât de important lui Iisus ca fiinţa umană individuală ce se găsea în prezenţa sa imediată. El era maestru şi învăţător, dar încă şi mai mult de atât – el era deopotrivă un prieten şi un vecin, un camarad înţelegător.

^(1546.1) ^138:8.10 Cu toate că învăţătura publică a lui Iisus consta în principal din parabole şi din scurte discursuri, el îi instruia în mod invariabil pe apostolii săi prin întrebări şi răspunsuri. În timpul cuvântărilor sale publice ulterioare, el se întrerupea întotdeauna pentru arăspunde la întrebările sincere.

^(1546.2) ^138:8.11 Apostolii au fost mai întâi şocaţi de maniera în care le trata el pe femei, dar s-au obişnuit cu asta foarte curând. El le-a explicat limpede că, în regat trebuiau să se acorde femeilor drepturi egale cu cele ale bărbaţilor.

9. Cinci luni de încercare

^(1546.3) ^138:9.1 Această perioadă oarecum monotonă de pescuit alternând cu lucrul personal s-a dovedit o experienţă epuizantă pentru cei doisprezece apostoli, dar ei au suportat încercarea. În ciuda tuturor mormăielilor lor, a îndoielilor şi a nemulţumirilor lor trecătoare, ei au rămas fideli jurământului lor de devotament şi de ataşament faţă de Maestru. Asocierea lor personală cu Iisus pe durata acestor cinci luni de încercare li l-au făcut atât de drag că toţi (mai puţin Iuda Iscarioteanul) i-au rămas loiali şi fideli, chiar şi în timpul ceasurilor sumbre ale judecării şi ale crucificării. Oamenii adevăraţi nu puteau pur şi simplu să abandoneze un învăţător respectat, care trăise atât de aproape de ei şi le fusese atât de devotat precum Iisus. În timpul orelor sumbre ale morţii Maestrului, orice raţionament, orice judecată şi orice logică s-au dat la o parte din inima apostolilor dinaintea unei singure emoţii omeneşti extraordinare – sentimentul suprem de prietenie şi de fidelitate. Aceste cinci luni de lucru cu Iisus i-au făcut pe aceşti apostoli, atâţia câţi erau, să-l considere ca fiind cel mai bun prieten pe care l-au avut pe lume. Acest sentiment omenesc, iar nu învăţăturile lui magnifice sau faptele sale minunate, a fost ceea ce i-a ţinut uniţi până după înviere şi după reînoirea proclamării evangheliei împărăţiei.

^(1546.4) ^138:9.2 Nu numai pentru apostoli a fost această perioadă de cinci luni de lucru liniştit o mare încercare căreia i-au şi supravieţuit, dar această perioadă de inactivitate a fost de asemenea o mare încercare pentru familia lui Iisus. În momentul în care Iisus a fost pregătit să-şi înceapă opera publică, toţi membrii familiei sale (în afară de Rut) practic îl părăsiseră. Ei n-au încercat să stabilească un contact cu el decât cu rare ocazii ulterioare, şi, atunci, aceasta a fost pentru a-l convinge să se întoarcă acasă cu ei, căci ei nu erau departe de a-l considera ca nefiind în toate minţile sale. Ei erau pur şi simplu incapabili de a sonda filozofia lui sau de a-i pricepe învăţătura; totul era mult prea mult pentru cei ce erau carne din carnea lui.

^(1546.5) ^138:9.3 Apostolii şi-au continuat lucrarea personală în Capernaum, Betsaida -Iulia, Corazin, Gerasa, Hipos, Magdala, Cana, Betleem din Galileea, Iotapata, Rama, Safed, Giscala, Gadara şi Abila. Pe lângă aceste oraşe, ei şi-au exercitat apostolatul prin numeroase sate şi de asemenea la ţară. Către sfârşitul acestei perioade, cei doisprezece elaboraseră planuri destul de satisfăcătoare pentru întreţinerea familiilor lor respective. Cea mai mare parte a apostolilor erau căsătoriţi, unii aveau mai mulţi copii, dar, pentru sprijinirea căminului lor, ei luaseră măsuri ca, cu o uşoară asistenţă din fondurile apostolice, ei să-şi poată consacra toată energia lor lucrării Maestrului fără a trebui să se îngrijoreze de bunăstarea financiară a familiei lor.

10. Organizarea celor doisprezece

^(1547.1) ^138:10.1 Apostolii s-au organizat de timpuriu în felul următor:

^(1547.2) ^138:10.2 1. Andrei, primul ales, a fost numit preşedinte şi director general al celor doisprezece.

^(1547.3) ^138:10.3 2. Petru, Iacob şi Ioan au fost desemnaţi ca însoţitori personali ai lui Iisus. Ei trebuiau să se ocupe de el zi şi noapte, a se îngriji de nevoile lui materiale şi diverse, şi să-l însoţească în nopţile în care veghea şi se ruga într-o misterioasă comuniune cu Tatăl celest.

^(1547.4) ^138:10.4 3. Filip a devenit intendentul grupului. El avea sarcina de a asigura hrana şi a vedea ca vizitatorii, şi uneori chiar şi mulţimile de auditori, să aibă ceva de mâncare.

^(1547.5) ^138:10.5 4. Nataniel veghea la nevoile familiale ale celor doisprezece. El primea rapoarte regulate despre nevoile familiei fiecărui apostol, şi trimitea, în fiecare săptămână, fonduri băneşti celor care aveau nevoie de ele, după ce le-ar fi cerut de la Iuda trezorierul.

^(1547.6) ^138:10.6 5. Matei era agentul contabil al corpului apostolic. El trebuia să vegheze la echilibrul bugetului şi la alimentarea vistieriei. Dacă fondurile de sprijinire reciprocă nu se încasau, dacă nu se primeau donaţii suficiente pentru întreţinerea grupului, Matei avea puterea de a ordona celor doisprezece de a se reîntoarce la plasele lor pentru o bucată de vreme. Totuşi, asta n-a fost niciodată necesar după campania lor publică; au existat atunci destule fonduri în mâinile vistiernicului pentru finanţarea activităţilor lor.

^(1547.7) ^138:10.7 6. Toma era organizatorul itinerarului. Lui îi revenea datoria de a face aranjamentele pentru găzduirea lor, şi, într-o manieră generală, de a alege locurile de predicat şi de învăţătură în aşa fel încât să asigure un program de deplasări bine organizat şi fără pierderi de timp.

^(1547.8) ^138:10.8 7. Lui Iacob şi lui Iuda, fiii gemeni ai lui Alfeu, li s-a distribuit controlul mulţimilor. Ei aveau sarcina de a delega cu puteri un număr suficient de supraveghetori auxiliari pentru a permite menţinerea ordinii printre mulţimile care asistau la predici.

^(1547.9) ^138:10.9 8. Lui Simon Zelot i s-a dat în seamă organizarea recreaţiilor şi a distracţiilor. El pregătea programele de fiecare miercuri şi căuta totodată să procure, în fiecare zi, câteva ore de destindere şi de divertisment.

^(1547.10) ^138:10.10 9. Iuda Iscarioteanul a fost numit vistiernic. El purta sacul cu bani, achita toate cheltuielile şi ţinea socotelile. El stabilea un proiect de buget în fiecare săptămână pentru Matei, şi îi făcea totodată raporturi săptămânale lui Andrei. Iuda vărsa fondurile la autorizarea lui Andrei.

^(1547.11) ^138:10.11 Organizarea primitivă a celor doisprezece a funcţionat în modul aceasta până în clipa în care a fost necesară o reorganizare prin părăsirea lui Iuda, trădătorul. Maestrul şi apostolii lui ucenici au continuat această simplă manieră până duminică, 12 ianuarie din anul 27, zi în care el i-a reunit şi i-a hirotonisit formal ca ambasadori ai împărăţiei şi ca predicatori ai veştii lui bune. Curând după aceea, ei s-au pregătit să plece către Ierusalim şi Iudeea pentru primul lor turneu de predicare publică.

**********************************************************************************************

Biserica Podeanu

În cadrul Bisericii Podeanu de pe str. Dornei sector 1, biserică de care aparțin și eu, există o parte a moaștelor Sf. Apostol Simon Zelotul.

Biserica – exterior Moaștele