Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia
Judecata în faţa lui Pilat
-
Pontius Pilat
-
Iisus apare în faţa lui Pilat
-
Audierea în particular de către Pilat
-
Iisus în faţa lui Irod
-
Iisus din nou în faţa lui Pilat
-
Ultimul apel al lui Pilat
-
Ultima confruntare cu Pilat
-
Tragica renunţare a lui Pilat
…
Cine dorește să citească materialul în original – adică fără unele pasaje colorate, sublinieri sau boldiri care îmi aparțin – o poate face de pe linkul de mai jos
http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/citeste-cartea-urantia-online
Capitolul 185
Judecata în faţa lui Pilat
(1987.1) 185:0.1 ÎN ACEASTĂ vineri, 7 aprilie, a anului 30, puţin după ora 6 dimineaţa, Iisus a fost adus în faţa lui Pilat, procuratorul roman care guverna Iudeea, Samaria şi Idumea sub supravegherea imediată a guvernatorului Siriei. Gardienii templului l-au adus pe Maestru, legat, în faţa guvernatorului roman. El era escortat de aproximativ cinci zeci dintre acuzatorii săi, inclusiv membrii sinedriului tribunalului (în principal saduchei), de Iuda Iscariotul, de marele preot Caiafa şi de apostolul Ioan. Anna nu se prezentă în faţa lui Pilat.
(1987.2) 185:0.2 Pilat se trezise şi era gata să-i primească pe aceşti vizitatori matinali. Oamenii care cu o seară mai înainte obţinuseră consimţământul său pentru folosirea soldaţilor romani la arestarea lui Iisus îl înştiinţaseră pe Pilat că Iisus va fi adus dimineaţa devreme în faţa lui. Se făcuseră aranjamente ca judecata să aibă loc în faţa pretoriului, o clădire ataşată fortăreţei Antonia, unde Pilat şi soţia sa îşi făceau cartierul general când se opreau la Ierusalim.
(1987.3) 185:0.3 Pilat a condus o mare parte a interogării lui Iisus în sălile pretoriului, însă judecata publică a avut loc afară pe treptele scării ce ducea către intrarea principală. Era o concesie făcută iudeilor, care refuzau să intre în casa unui gentil unde poate că se folosea drojdie în acea zi de pregătire a Paştelui. Dacă ar fi intrat acolo, aceasta nu numai că i-ar fi făcut necuraţi pentru ceremonii şi, de aceea, excluşi de la orice participare la sărbătoarea de recunoştinţă de după-amiază, însă atunci ar fi fost necesar să se supună ceremoniilor de purificare de după apusul soarelui pentru a putea fi admişi la împărtăşirea cinei de Paşti.
(1987.4) 185:0.4 Cu toate că aceşti iudei nu aveau deloc conştiinţa încărcată atunci când unelteau la asasinarea lui Iisus pe o cale legală, nu erau mai puţin scrupuloşi în ceea ce priveşte toate aceste probleme de curăţire ceremonială şi de regularitate tradiţională. Iar aceşti iudei nu au fost singurii care nu au recunoscut înaltele şi sfintele obligaţii de natură divină, în vreme ce acordau o atenţie meticuloasă unor lucruri de puţină importanţă pentru bunăstarea umană atât în timp, cât şi în eternitate.
1. Pontius Pilat
(1987.5) 185:1.1 Dacă Pontus Pilat nu ar fi fost un guvernator destul de bun al provinciilor minore, Tiberiu nu ar fi suportat rămânerea acestuia ca procurator al Iudeii timp de zece ani. Cu toate că Pilat a fost un administrator destul de bun, din punct de vedere moral era un laş. El nu avea deschiderea necesară pentru a înţelege natura rostului său în calitate de guvernator al iudeilor. El nu a înţeles faptul că aceşti evrei aveau o religie reală, o credinţă pentru care erau gata să moară şi că milioane şi milioane dintre ei, răspândiţi din loc în loc prin imperiu considerau Ierusalimul ca locul înalt al credinţei lor şi respectau sinedriul ca fiind cel mai înalt tribunal de pe Pământ.
(1988.1) 185:1.2 Pilat nu îi iubea pe iudei, iar ura sa profundă începuse să se manifeste de timpuriu. Dintre toate provinciile romane nici una nu era mai dificil de guvernat decât Iudeea. Pilat nu a înţeles niciodată cu adevărat problemele ridicate de administrarea iudeilor. De aceea, încă de la începutul experienţei sale de guvernator, el făcuse o serie de greşeli aproape fatale, echivalând aproape cu o sinucidere. Acestea au fost erorile care au dat iudeilor o atât de mare putere asupra sa. Când vroiau să influenţeze deciziile sale le era suficient să îl ameninţe cu o revoltă şi Pilat capitula rapid. Această aparentă nestatornicie sau această lipsă de curaj moral ale procuratorului proveneau în principal din amintirea unui anumit număr de controverse cu iudeii din care a ieşit de fiecare dată învins. Iudeii ştiau că lui Pilat îi era frică de ei şi se temea de poziţia sa înaintea lui Tiberiu. Cunoscând această situaţie ei se foloseau de ea în dezavantajul guvernatorului în numeroase ocazii.
(1988.2) 185:1.3 Defavoarea lui Pilat pe lângă iudei rezulta din mai multe întâlniri nefericite. Mai întâi, el nu a luat în serios prejudecata lor profund înrădăcinată contra tuturor imaginilor considerate ca simbol de idolatrie. El a permis deci soldaţilor săi să intre în Ierusalim fără să înlăture efigiile Cezarului de pe stindardele lor, după cum soldaţii romani aveau obiceiul să o facă sub predecesorul său. O delegaţie numeroasă de iudei l-a aşteptat pe Pilat timp de cinci zile şi l-a implorat să înlăture aceste embleme de pe steagurile militare. El a refuzat categoric să satisfacă cererea lor şi i-a ameninţat cu omorârea pe loc. Fiind el însuşi un sceptic, Pilat nu înţelegea că oamenii care aveau puternice sentimente religioase nu ezitau să moară pentru convingerile lor religioase. El a fost deci consternat atunci când aceşti iudei s-au strâns în faţa palatului său şi într-un gest de sfidare şi-au plecat capetele până la pământ şi l-au înştiinţat că erau gata să moară. Pilat a realizat atunci că de fapt doar lansase o ameninţare pe care nu avea de gând s-o ducă la îndeplinire. El a cedat şi a ordonat ca emblemele să fie înlăturate de pe drapelele soldaţilor lui din Ierusalim. Din ziua aceea el a fost într-o mare măsură supus capriciilor conducătorilor iudei care au descoperit astfel slăbiciunea sa consecventă, aceea de a face ameninţări pe care nu îndrăznea să le făptuiască.
(1988.3) 185:1.4 Pilat s-a decis ulterior să-şi recapete prestigiul şi, în consecinţă, el a agăţat de zidurile palatului lui Irod din Ierusalim efigiile împăratului, aşa cum erau folosite de obicei în semn de închinare în faţa Cezarului. Când iudeii au protestat el a fost neclintit. Când a refuzat să acorde atenţie protestelor lor, iudeii au lansat un apel prompt către Roma iar împăratul a ordonat imediat ca emblemele ofensatoare să fie înlăturate. După aceea stima faţă de Pilat s-a diminuat şi mai mult.
(1988.4) 185:1.5 Un alt lucru care a fost în defavoarea lui printre iudei a fost acela că el a îndrăznit să ia bani din vistieria templului în vederea construirii unui apeduct pentru a se furniza apă milioanelor de vizitatori ai Ierusalimului în zilele marilor sărbători religioase. Iudeii socoteau că doar sinedriul putea să dispună de fondurile templului. Ei nu au încetat niciodată să rostească vorbe de ocară la adresa lui Pilat în ceea ce priveşte această dispoziţie judecată drept abuzivă. Decizia sa a provocat cel puţin douăzeci de plângeri şi a făcut să se verse mult sânge. Ultima dintre aceste grave răzvrătiri a avut legătură cu masacrare chiar la picioarele altarului a unui numeros grup de galileeni în cursul slujbei lor acolo.
(1988.5) 185:1.6 Este semnificativ să se constate că, pe de o parte, acest şef roman oscilant l-a sacrificat pe Iisus de frica iudeilor şi pentru a-şi apăra situaţia personală şi că, pe de altă parte, el a fost în cele din urmă revocat din cauza inutilei masacrări a samaritenilor pe temeiul pretenţiilor unui fals Mesia care conducea nişte trupe la muntele Garizim unde pretindea că vasele templului au fost îngropate. Aprige au fost răzvrătirile care au izbucnit atunci când acesta nu a reuşit să arate ascunzătoarea vaselor sacre aşa cum făgăduise. Ca urmare a acestui episod, legatul Siriei i-a ordonat lui Pilat să se întoarcă la Roma. Tiberiu a murit în timp ce Pilat era în drum către Roma, iar mandatul lui Pilat ca procurator al Iudeii nu a fost reînnoit. El nu şi-a revenit niciodată complet din regretabila decizie prin care şi-a dat acordul la crucificarea lui Iisus. Negăsind nici o favoare în ochii noului împărat, el s-a retras în provincia Lausanne unde, mai târziu, s-a sinucis.
(1989.1) 185:1.7 Claudia Procula, soţia lui Pilat, auzise multe despre Iisus prin camerista sa, o feniciană care credea în evanghelia împărăţiei. După moartea lui Pilat Claudia a jucat un rol important în răspândirea bunei vestiri.
(1989.2) 185:1.8 Şi toate acestea explică o mare parte a evenimentelor acestei tragice dimineţi de vineri. Este uşor înţeles de ce iudeii s-au încumetat asupra să-i dicteze lui Pilat – făcându-l să se trezească la ora şase de dimineaţă pentru a-l judeca pe Iisus – şi, de asemenea, de ce nu au ezitat să îl ameninţe cu acuzarea de trădare faţă de împărat dacă ar fi avut îndrăzneala să refuze cererea lor de a-l trimite pe Iisus la moarte.
(1989.3) 185:1.9 Un guvernator roman vrednic de acest nume şi care nu ar fi fost implicat într-un mod atât de dezavantajos în treburile conducătorilor iudei nu ar fi permis niciodată acestor fanatici religioşi, însetaţi de sânge, să condamne la moarte un om pe care el însuşi l-a declarat acuzat de ei pe nedrept şi fără nici o vină. Roma a făcut o mare gafă, o greşeală cu consecinţe profunde asupra treburilor pământeşti atunci când l-a trimis pe acest mediocru Pilat să guverneze Palestina. Bine ar fi fost dacă Tiberiu le-ar fi trimis iudeilor cel mai bun administrator provincial al imperiului.
2. Iisus apare în faţa lui Pilat
(1989.4) 185:2.1 Când Iisus şi acuzatorii săi s-au strâns în faţa sălii de judecată a lui Pilat, guvernatorul roman a ieşit în faţă şi a întrebat, adresându-se companiei adunate: „Ce acuzaţii aduceţi împotriva acestui om?” Saducheii şi consilierii care îşi asumaseră sarcina de a-l înlătura din calea lor pe Iisus hotărâseră să se prezinte în faţa lui Pilat pentru a cere confirmarea sentinţei la moarte pronunţată contra lui Iisus, însă fără a avansa nici o acuzaţie precisă. De aceea purtătorul de cuvânt al tribunalului sinedriului i-a răspuns lui Pilat: „Dacă omul acesta nu ar fi fost un răufăcător, atunci nu ţi l-am fi predat ţie.”
(1989.5) 185:2.2 Când Pilat remarcă faptul că nu le convenea să formuleze acuzaţiile lor contra lui Iisus, cu toate că ştia că îşi petrecuseră toată noaptea în deliberări asupra vinovăţiei sale, el le-a răspuns: „De vreme ce nu aţi căzut de acord asupra unor acuzaţi precise, de ce nu îl duceţi pe omul acesta pentru a fi judecat după propriile voastre legi?”
(1989.6) 185:2.3 Atunci grefierul tribunalului sinedriului îi spuse lui Pilat: „Noi nu avem dreptul să trimitem un om la moarte şi acest tulburător al liniştii naţiunii noastre merită să moară pentru tot ceea ce a făcut. De aceea am venit aici în faţa ta pentru a ni se confirma această decizie.”
(1989.7) 185:2.4 Această încercare de scăpare din faţa guvernatorului roman revelează atât răutatea şi înverşunarea membrilor sinedriului îndreptate împotriva lui Iisus, cât şi lipsa lor de respect pentru imparţialitatea, pentru onoarea şi pentru demnitatea lui Pilat. Ce necuviinţă din partea acestor cetăţeni supuşi să apară în faţa guvernatorului provinciei lor cerând un decret de execuţie contra unui om înainte de a i se permite acestui om o judecată dreaptă şi chiar fără a aduce împotriva lui acuzaţii precise de crimă!
(1989.8) 185:2.5 Pilat ştia ceva despre faptele lui Iisus printre iudei. El a dedus că acuzaţiile care ar putea fi aduse împotriva lui aveau legătură cu încălcarea legilor ecleziastice iudaice şi, de aceea, căuta să-l trimită pe Iisus în faţa propriului lor tribunal. Printre altele, Pilat s-a bucurat că i-a făcut să mărturisească public că erau neputincioşi în pronunţarea şi executarea unei sentinţe de moarte, chiar împotriva unui membru al propriei lor rase pe care ajunseseră să îl dispreţuiască cu o vrajbă amarnică şi pizmaşă.
(1990.1) 185:2.6 Cu câteva ceasuri mai devreme, cu puţin înainte de miezul nopţii şi după ce a aprobat folosirea soldaţilor romani pentru arestarea sa secretă pe Iisus, Pilat a aflat mai multe despre Iisus şi despre învăţătura sa de la soţia sa, Claudia, care era într-o oarecare măsură convertită la iudaism şi care a devenit mai târziu o credincioasă în evanghelia lui Iisus.
(1990.2) 185:2.7 Lui Pilat i-ar fi plăcut să amâne această audienţă, însă el a văzut că aceşti conducători iudei erau hotărâţi să urmărească rezolvarea cazului lor. El ştia că această dimineaţă de vineri nu era doar una de pregătire a Paştelui, ci şi ziua pregătirii sabatului iudaic de odihnă şi de închinare.
(1990.3) 185:2.8 Pilat fiind extrem de sensibil la maniera lipsită de respect în care îl abordaseră iudeii, nu era dispus să îşi dea acordul la cererea lor de a-l condamna pe Iisus la moarte fără judecată. După ce aşteptase deci câteva momente pentru a-i lăsa să îşi prezinte acuzaţiile contra deţinutului, el se întoarse spre ei şi spuse: „Nu voi condamna acest om la moarte fără judecată şi nu voi consimţi la audierea lui până nu îmi veţi prezenta în scris acuzaţiile voastre împotriva lui.”
(1990.4) 185:2.9 Când marele preot şi ceilalţi membri ai sinedriului l-au auzit pe Pilat spunând acestea făcură semn grefierului curţii care îi înmână lui Pilat acuzaţiile scrise împotriva lui Iisus. Şi aceste acuzaţii erau:
(1990.5) 185:2.10 ””Tribunalul sinedriului socoteşte că acest om este un răufăcător şi un tulburător al naţiunii noastre făcându-se vinovat de:
(1990.6) 185:2.11 ”1. Perverti naţiunii noastre şi îndemnarea poporului la revoltă.
(1990.7) 185:2.12 ”2. Interzicerea oamenilor de a plăti tribut Cezarului.
(1990.8) 185:2.13 ”3. Autointitularea sa drept rege al iudeilor şi propovăduirea întemeierii unei noi împărăţii.”
(1990.9) 185:2.14 Iisus nu fusese nici judecat după reguli, nici condamnat după lege în nici una dintre aceste acuzaţii. El nici măcar nu le auzise în momentul în care fuseseră formulate pentru prima dată, însă Pilat a ordonat să fie adus de la pretoriu, acolo unde se afla în paza gărzilor, şi a insistat ca aceste acuzaţii să-i fie repetate şi înaintea lui Iisus.
(1990.10) 185:2.15 Când Iisus le-a auzit, el ştia bine că nu fusese audiat asupra acestor chestiuni în faţa tribunalului iudeu. Ioan Zebedeu şi acuzatorii ştiau asta la fel de bine, însă Iisus nu a dat nici un răspuns la aceste false acuzaţii. Chiar şi atunci când Pilat l-a rugat să răspundă acuzatorilor săi, el a continuat să tacă din gură. Pilat a fost atât de uimit de nedreptatea întregii proceduri şi atât de impresionat de tăcuta şi stăpânita îndurare ale lui Iisus încât a hotărât să ia prizonierul înăuntru şi să-l îi pună întrebări personal.
(1990.11) 185:2.16 Mintea lui Pilat era prinsă în confuzie. Temându-se de iudei, în inima sa, el era puternic mişcat în spiritul său la vederea lui Iisus care stătea maiestuos în faţa acuzatorilor săi însetaţi de sânge şi îi privea nu cu un dispreţ tăcut, ci cu o expresie de sinceră milă şi de tristă afecţiune.
3. Audierea în particular de către Pilat
(1991.1) 185:3.1 Pilat i-a dus pe Iisus şi pe Ioan Zebedeu într-o încăpere privată, lăsând gardienii afară, în sala cea mare, şi rugând prizonierul să se aşeze, se aşeză şi el alături şi îi puse mai multe întrebări. Pilat îşi începu discuţia cu Iisus asigurându-l că nu credea în prima acuzaţie, în faptul că Iisus pervertea naţiunea şi îndemna la revoltă. Apoi întrebă: „Ai propovăduit vreodată că trebuie să se refuze tributul cuvenit Cezarului?” Iisus îl arătă pe Ioan cu degetul şi spuse: „Întreabă-l pe acela sau pe orice altă persoană care a auzit învăţătura mea.” Pilat îl întrebă atunci pe Ioan asupra acestei chestiuni a tributului şi Ioan a depus mărturie în privinţa învăţăturii Maestrului său şi a explicat că Iisus şi apostolii săi plăteau taxe atât Cezarului, cât şi trezoreriei templului. Atunci când Pilat a terminat cu întrebările adresate lui Ioan, îi spuse acestuia: „Vezi de nu spune nimănui că am vorbit cu tine”, iar Ioan nu a dezvăluit niciodată acest episod.
(1991.2) 185:3.2 Pilat se întoarse apoi pentru a pune şi alte întrebări lui Iisus, spunând: „Acum, în privinţa celei de a treia acuzaţii contra ta: eşti tu regele iudeilor?” Datorită faptului că vocea lui Pilat părea să aibă o intonaţie sinceră, Iisus îi zâmbi procuratorului şi zise: „Pilat, pui întrebarea aceasta de la tine însuţi ori ai luat-o de la acuzatorii mei?” La care guvernatorul răspunse cu un ton puţin indignat: „Sunt eu iudeu? Propriul tău popor şi şefii preoţilor mi te-au predat mie şi mi-au cerut să te condamn la moarte. Pun la îndoială validitatea acuzaţiilor lor şi doar încerc să aflu pentru mine ceea anume ai făcut. Spune-mi,a ai zis tu că eşti regele iudeilor şi ai căutat oare să întemeiezi un nou regat?”
(1991.3) 185:3.3 Iisus îi spuse atunci lui Pilat: „Oare nu îţi dai seama că împărăţia mea nu este al acestei lumi? Dacă era al acestei lumi discipolii mei s-ar fi bătut cu siguranţă pentru a nu fi dat pe mâna iudeilor. Prezenţa mea aici, în faţa ta şi în aceste lanţuri este suficientă pentru a arăta tuturor oamenilor că împărăţia mea este un domeniu spiritual, însăşi fraternitatea oamenilor care au devenit fii ai lui Dumnezeu prin credinţă şi prin iubire. Această mântuire le este oferită atât gentililor, cât şi iudeilor.”
(1991.4) 185:3.4 ”Atunci, la urma urmei, eşti un rege” spuse Pilat. Iar Iisus răspunse: „Da, sunt un fel de rege, iar împărăţia mea este familia celor care prin credinţă sunt fiii Tatălui meu care este în Ceruri. Sunt născut în această lume cu scopul de a-l revela pe Tatăl meu tuturor oamenilor şi a depune mărturie pentru adevărul lui Dumnezeu. Şi chiar şi acum eu îţi declar ţie că oricine iubeşte adevărul aude vocea mea.”
(1991.5) 185:3.5 Atunci Pilat spuse, pe jumătate ironic şi pe jumătate sincer: „Adevărul, ce este adevărul – cine ştie?”
(1991.6) 185:3.6 Pilat nu era capabil nici să pătrundă adâncimea cuvintelor lui Iisus, nici să înţeleagă natura împărăţiei sale spirituale, însă era acum sigur că prizonierul nu făcuse nimic care să merite moartea. O singură privire aruncată asupra lui Iisus, faţă în faţă, era suficientă pentru a-l convinge chiar şi pe Pilat că acest om blând şi istovit, însă integru şi maiestuos, nu era un revoluţionar sălbatic şi periculos care ar aspira la urcarea pe tronul temporar al Israelului. Pilat credea că a înţeles ceva din ceea ce spusese Iisus, calificându-se drept rege, căci cunoştea învăţăturile stoice care susţineau că „omul înţelept este un rege”. Pilat a fost în întregime convins că în loc de a fi un răzvrătit periculos, Iisus nu era nici mai mult nici mai puţin decât un vizionar inofensiv, un inocent fanatic.
(1991.7) 185:3.7 După ce l-a audiat pe Maestru, Pilat s-a întors la şefii preoţilor şi la acuzatorii lui Iisus şi le-a spus: „L-am audiat pe omul acesta şi nu-i aflu nici o vină. Eu nu cred că el este vinovat de acuzaţiile pe care le-aţi adus împotriva lui. Cred că trebuie să fie eliberat.” Când iudeii au auzit aceasta au fost cuprinşi de o furie atât de mare încât au început să strige cu sălbăticie că Iisus trebuie să moară. Unul dintre membrii sinedriului a urcat plin de îndrăzneală până la Pilat şi a zis: „Acest om răzvrăteşte poporul de la Galileea şi până în toată Iudea. Este un făcător de dezordine şi un răufăcător. Vei regreta mult dacă îi dai drumul acestui om.”
(1992.1) 185:3.8 Pilat era în mare cumpănă, neştiind încă ce să facă cu Iisus; de aceea, atunci când i-a auzit pe iudei spunând că Iisus şi-a început lucrarea în Galileea, el s-a gândit să evite responsabilitatea de a da o sentinţă finală, măcar să câştige timp pentru de gândire, trimiţându-l pe Iisus în faţa lui Irod, care se afla pe atunci în Ierusalim pentru a asista la Paşti. Pilat s-a gândit, totodată, că acest gest ar atenua o parte din amarnica ranchiună care exista de câtăva vreme între el şi Irod, ca urmare a numeroaselor neînţelegeri asupra unor chestiuni de jurisdicţie.
(1992.2) 185:3.9 Pilat chemă atunci gărzile şi le spuse: „Acest om este un galileean. Conduceţi-l imediat în faţa lui Irod şi după ce Irod îl va fi audiat veniţi să-mi raportaţi concluziile sale”. Şi gărzile l-au condus pe Iisus la Irod.
4. Iisus în faţa lui Irod
(1992.3) 185:4.1 Cât timp a stat în Ierusalim, Irod Antipa el a locuit în vechiul palat macabeean al lui Irod cel Mare. în această reşedinţă a fostului rege, Iisus a fost adus de gardienii templului, urmat de acuzatorii săi şi de o mulţime tot mai mare. Irod auzise de mult timp vorbindu-se despre Iisus şi era curios să-l cunoască. Când Fiul Omului s-a aflat în faţa lui, în această dimineaţă de vineri, vicleanul idumeean nu îşi aminti nici măcar o clipă de băiatul care altădată i se înfăţişase la Sephoris cerând dreptate în privinţa banilor datoraţi tatălui său, care murise într-un accident în timp ce lucra la unul din edificiile publice. După câte îşi amintea Irod, el nu-l văzuse niciodată pe Iisus, cu toate că îşi făcuse multe griji din pricina lui în perioada în care activitatea Maestrului se concentrase în Galileea. Acum că Iisus era deţinut de Pilat şi de iudei, Irod era dornic să-l vadă, simţindu-se ferit de orice alte necazuri din partea lui Iisus pe viitor. Irod auzise mult vorbindu-se despre miracolele înfăptuite de Iisus şi spera realmente să îl vadă făcând vreo minune.
(1992.4) 185:4.2 Atunci când gărzile l-au adus pe Iisus în faţa lui Irod, tetrarhul a fost impresionat de înfăţişarea sa impunătoare şi de seninătatea chipului său. Timp de un sfert de oră Irod îi puse întrebări lui Iisus, însă Maestrul nu a vrut să răspundă. Irod îl luă peste picior îndemnându-l să facă un miracol, însă Iisus nu a vrut nici să răspundă la numeroasele lui întrebări, nici să reacţioneze la ironiile lui.
(1992.5) 185:4.3 Atunci Irod se întoarse către şefii preoţilor şi ai saducheilor şi îşi aplecă urechea către acuzaţiile lor. El auzi tot ceea ce i se spusese lui Pilat şi încă şi mai mult în privinţa pretinsele rele săvârşite de Fiul Omului. În cele din urmă, convins că Iisus nici nu va vorbi şi nu va face nici un miracol pentru el, Irod, după ce s-a mai distrat o vreme pe seama lui, l-a îmbrăcat cu o veche robă regală de purpură şi îl trimise înapoi la Pilat. Irod ştia că nu avea nici o jurisdicţie asupra lui Iisus în Iudeea. Cu toate că era bucuros să creadă că în sfârşit avea să scape de Iisus în Galileea, era împăcat că responsabilitatea de a-l trimite la moarte îi revenea lui Pilat. Irod nu şi-a revenit niciodată complet din teama de care suferea ca de un blestem după ce l-a executat pe Ioan Botezătorul. Uneori lui Irod îi era teamă şi ca nu cumva Iisus să fie tot Ioan reînviat din morţi. Acum era eliberat de frica aceea, căci băgase de seamă că Iisus era o personalitate mult diferită de francul şi fiorosul profet care îndrăznise să denunţe şi să condamne viaţa sa privată.
5. Iisus din nou în faţa lui Pilat
(1993.1) 185:5.1 Când gărzile l-au adus pe Iisus la Pilat, acesta din urmă a ieşit pe treptele din faţă ale pretoriului unde fusese pus scaunul său de judecată şi, convocându-i pe şefii preoţilor şi pe membrii sinedriului le spuse: ”Aţi adus acest om înaintea mea acuzându-l că perverteşte poporul, că interzice plata impozitelor şi că se pretinde rege al iudeilor. L-am audiat şi nu l-am găsit vinovat de aceste acuzaţii. În realitate, nu i-am găsit nici o vină. Apoi l-am trimis la Irod şi tetrarhul trebuie să fi ajuns la aceleaşi concluzii, deoarece mi l-a trimis înapoi. Acest om nu a comis, cu siguranţă, nimic care să merite moartea. Dacă credeţi totuşi că trebuie să fie disciplinat în vreun fel, eu sunt dispus să îl pedepsesc înainte de a-l elibera.”
(1993.2) 185:5.2 În momentul în care iudeii au început să-şi strige protestele împotriva eliberării lui Iisus, o mare mulţime urcase sus la pretoriu pentru a îi cere lui Pilat să elibereze un prizonier în onoarea sărbătorii de Paşti. De câtva timp guvernatorii romani aveau obiceiul de a permite populaţiei să aleagă un prizonier ori un condamnat care să fie graţiat în perioada Paştelui. Acum că această mulţime venise în faţa lui pentru a cere eliberarea unui prizonier, Iisus fiind atât de recent în mare favoare pe lângă mulţimi. Pilat a avut ideea că s-ar putea sustrage din această chestiune neplăcută, propunând grupului să elibereze acest om din Galileea ca garanţie a bunăvoinţei sale cu prilejul Paştelui, din moment ce Iisus era acum un prizonier în faţa locului său de judecată.
(1993.3) 185:5.3 În timp ce mulţimea se aduna pe treptele clădirii, Pilat auzi nişte voci strigând numele unuia Baraba. Baraba era un agitator politic notoriu, hoţ şi asasin, fiu al unui preot şi fusese recent prins în flagrant delict de viol şi de ucidere pe drumul Ierihonului. El fusese condamnat la moarte şi sentinţa trebuia să fie executată imediat după sărbătorile de Paşti.
(1993.4) 185:5.4 Pilat se ridică şi explică mulţimii că Iisus i-a fost adus de şefii preoţilor care cereau moartea sa formulând anumite acuzaţii însă el nu credea că acest om merita moartea. Pilat spuse: „Atunci preferaţi să îl eliberaţi pe acest Baraba asasinul sau pe Iisus din Galileea?” Când Pilat vorbise astfel, şefii preoţilor şi consilierii sinedriului strigară cu toată puterea: „Baraba, Baraba!” Şi când oamenii adunaţi văzură că şefii preoţilor vroiau ca Iisus să fie trimis la moarte, ei se alăturară îndată celor care reclamau execuţia sa, în timp ce strigau în gura mare pentru eliberarea lui Baraba.
(1993.5) 185:5.5 Cu câteva zile mai înainte, aceeaşi mulţime îl privise pe Iisus cu o teamă respectuoasă însă ea nu mai avea consideraţie pentru un om care, după ce a pretins că este Fiul lui Dumnezeu, se găsea acum prizonier al principalilor preoţi şi conducători şi adus la judecată în faţa lui Pilat, cu riscul de a fi condamnat la moarte. Iisus putea fi un erou în ochii populaţiei când alunga din templu pe cămătari şi pe negustori, însă nu atunci când era un prizonier lipsit de rezistenţă în mâinile duşmanilor săi şi când viaţa sa era în joc.
(1993.6) 185:5.6 Pilat se mânie văzându-i pe şefii preoţilor clamând graţierea unui asasin notoriu şi urlând pentru a obţine sângele lui Iisus. El le-a văzut răutatea şi vrajba şi a sesizat prejudecăţile şi invidia lor. Aşadar le spuse: „Cum puteţi alege viaţa unui asasin în locul vieţii acestui om a cărui mare crimă constă în a se numi simbolic drept rege al iudeilor?” Dar n-a fost o afirmaţie înţeleaptă din partea lui Pilat. Iudeii erau un popor mândru, aflaţi acum sub jugul politic roman, însă sperând la venirea unui Mesia care îi va fi eliberat de aservirea lor gentililor cu o mare desfăşurare de putere şi de glorie. La ideea că acest învăţător cu purtarea blândă şi care propovăduia doctrine stranii, şi care era acum arestat şi acuzat de crime ce impuneau pedeapsa cu moartea putea fi invocată ca „rege al iudeilor”, ei au încercat un resentiment mai mare decât şi-ar fi putut închipui Pilat vreodată. Ei luară această remarcă ca pe o insultă împotriva a tot ceea ce considerau ei sacru şi onorabil în existenţa lor naţională şi de aceea începură să ceară eliberarea lui Baraba şi moartea lui Iisus.
(1994.1) 185:5.7 Pilat ştia că Iisus era nevinovat de acuzaţiile aduse împotriva lui şi dacă ar fi fost un judecător integru şi curajos l-ar fi achitat şi eliberat însă lui îi era teamă să îi sfideze aceşti iudei înfuriaţi. În timp ce tot ezita să-şi facă datoria, sosi un mesager care îi înmână un mesaj pecetluit de la soţia sa, Claudia.
(1994.2) 185:5.8 Pilat făcu cunoscut auditoriului său dorinţa sa de a citi comunicarea pe care tocmai o primise înainte de a relua examinarea problemei care era dezbătută atunci. El deschise scrisoarea soţiei sale şi citi: „Te implor să nu participi cu nimic la condamnarea acestui om integru şi inocent pe care îl numesc Iisus. Am suferit mult în vis în această noapte din cauza lui.” Această notă venind de la Claudia nu numai că la supărat tare pe Pilat, ducând aşadar la întârzierea judecării chestiunii în cauză, ci,totodată, , din nefericire, le-a lăsat conducătorilor iudei un timp considerabil pentru a circula liberi prin mulţime. Ei au profitat de aceasta pentru a îndemna populaţia să ceară eliberarea lui Baraba şi să ceară, cu strigăte, crucificarea lui Iisus.
(1994.3) 185:5.9 În cele din urmă Pilat încercă iarăşi să găsească o soluţie problemei întrebând mulţimea pestriţă de conducători iudei şi de persoane care cereau graţierea: „Ce să fac cu cel pe care îl numiţi regele iudeilor?” Ei strigară la unison: „ Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!” În unanimitate, aceste pretenţii din partea acestei mulţimi răspândite îl înspăimântă şi îl alarmă pe Pilat, judecător nedrept şi cuprins de teamă.
(1994.4) 185:5.10 El întrebă încă o dată: „De ce vreţi să-l răstigniţi pe acest om? Ce rău a făcut? Cine vrea să vină înainte pentru a depune mărturie împotriva lui?” Însă când l-au auzit pe Pilat luându-i apărarea lui Iisus, ei strigară şi mai tare: „Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!”
(1994.5) 185:5.11 Atunci Pilat făcu, din nou, apel la ei în privinţa eliberării prizonierului de Paşti spunând: „Vă cer încă o dată să spuneţi ce prizonier trebuie să eliberez la această dată în care sărbătoriţi Paştele vostru?” şi, din nou, mulţimea urlă: „Dă-ni-l pe Baraba! „
(1994.6) 185:5.12 Atunci Pilat spuse: „Dacă îl eliberez pe Baraba asasinul, ce voi fac cu Iisus?” Şi încă o dată mulţimea urlă la unison: „ Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!”
(1994.7) 185:5.13 Pilat fu îngrozit de cererile insistente ale populaţiei ce acţiona sub îndrumarea imediată a şefilor preoţilor şi a consilierilor sinedriului, însă decise cu toate acestea să facă cel puţin încă o încercare de a linişti mulţimea şi de a-l salva pe Iisus.
6. Ultimul apel al lui Pilat
(1994.8) 185:6.1 Doar duşmanii lui Iisus participau la tot ceea ce se întâmpla în această dimineaţă de vineri în faţa lui Pilat. Numeroşii săi prieteni fie nu ştiau de arestarea sa nocturnă şi de judecata de la primele ore ale dimineţii, fie se ascundeau de teama de a nu fi prinşi şi ei şi condamnaţi la moarte pe motiv că credeau în învăţăturile lui Iisus. În rândurile mulţimii în creştere acum a celor care cereau moartea lui Iisus nu se găseau decât duşmanii săi şi populaţia lipsită de discernământ şi uşor de manipulat.
(1995.1) 185:6.2 Pilat vru să facă un ultim apel la mila lor. Fiindu-i teamă să sfideze pe cei care strigau din mijlocul acestei mulţimi rătăcite pentru obţinerea sângelui lui Iisus, el ordonă gărzilor iudaice şi soldaţilor romani să-l ia pe Iisus şi să-l biciuiască. Aceasta era o procedură injustă şi ilegală, deoarece legea romană rezerva biciuirea doar condamnaţilor la moarte prin răstignire. Dar gărzile îl duseră pe Iisus pentru acest supliciu în curtea deschisă a pretoriului. Duşmanii lui n-au asistat la biciuire, însă Pilat da. Înainte ca biciuitorii să fi sfârşit acest flagrant abuz el le ordonă să se oprească şi făcu semn să îi fie adus Iisus. Înainte ca Iisus să fie legat de stâlpul biciuirii şi să fie lovit cu bicele lor cu noduri, duşmanii săi îl îmbrăcaseră din nou în roba purpurie şi îi puseseră o coroană de spini pe frunte. După ce i-au pus un toiag în mână în chip de sceptru, ei au îngenunchiat în faţa lui şi l-au luat în râs spunând: „Salut rege al iudeilor!” apoi l-au scuipat şi l-au lovit cu mâinile peste faţă. Înainte de a-l duce la Pilat unul dintre ei i-a luat bastonul din mână şi l-a lovit în cap.
(1995.2) 185:6.3 Apoi Pilat conduse prizonierul sângerând în faţa mulţimii risipite şi arătându-l spuse: „Iată omul! Din nou vă declar că nu l-am găsit vinovat de nici o crimă şi după ce l-am biciuit vreau să îl eliberez!”
(1995.3) 185:6.4 Iisus din Nazareth era acolo înveşmântat cu o robă purpurie veche şi având pe cap o coroană de spini care sfâşia fruntea lui blândă. Faţa îi era pătată de sânge, iar trupul îi era încovoiat de chin şi de durere. Însă nimic nu putea mişca inima insensibilă a celor care sunt victimele unei intense uri emoţionale şi înlănţuiţi de prejudecăţi religioase. Acest spectacol genera o profundă înfiorare în împărăţia unui vast univers însă nu atinse inima celor care erau hotărâţi să îl extermine pe Iisus.
(1995.4) 185:6.5 Când îşi reveniră din primul lor şoc la vederea jalnicei stări a Maestrului, ei nu făcură decât să strige şi mai tare şi mai îndelung: „ Răstigneşte-l! Răstigneşte-l! Răstigneşte-l! „
(1995.5) 185:6.6 Acum Pilat, înţelegând zădărnicia de a face apel la presupusele lor sentimente de milă, ieşi înainte şi spuse: „Îmi dau seama că aţi decis moartea acestui om. Însă ce a făcut el pentru a merita moartea? Cine vrea să facă cunoscută crima sa?”
(1995.6) 185:6.7 Atunci marele preot însuşi înaintă, urcă treptele către Pilat şi declară cu mânie: „Noi avem o lege sacră după care omul acesta trebuie să moară pentru că a proclamat el însuşi că era Fiu al lui Dumnezeu.” Când Pilat auzi acest lucru fu cu atât mai înspăimântat nu numai de iudei, ci şi amintindu-şi de mesajul soţiei sale şi de mitologia greacă în care zeii coboară pe Pământ. El tremura acum la ideea că Iisus chiar putea să fie un personaj divin. El adresă un semn al mâinii mulţimii pentru a cere linişte, şi în timp ce îl luă pe Iisus de braţ el îl conduse din nou în interiorul clădirii pentru a-i mai pune nişte întrebări. Pilat era acum tulburat de frică, descumpănit de superstiţii şi hărţuit de înverşunarea populaţiei.
7. Ultima confruntare cu Pilat
(1995.7) 185:7.1 În timp ce Pilat, tremurând de teamă şi emoţie se aşeză alături de Iisus, îl întrebă: „De unde vii tu, cine eşti cu adevărat, de ce spun ei că eşti Fiul lui Dumnezeu?”
(1996.1) 185:7.2 Însă Iisus nu putea deloc să răspundă acestor întrebări atunci când ele erau puse de un judecător ezitant, slab, temător de oameni şi care a fost atât de nedrept încât să îl supună biciuirii şi chiar după ce tocmai proclamase totala lui nevinovăţie şi după ce ratificase condamnarea sa la moarte. Iisus îl privi pe Pilat drept în ochi, dar nu îi răspunse. Atunci Pilat îi spuse: „Refuzi să îmi vorbeşti? Nu înţelegi că am încă puterea să te eliberez sau să te răstignesc?” Iisus îi răspunde: „Tu nu ai avea nici o putere aspra mea dacă nu ţi s-ar fi permis de sus; nu a-i putea exercita nici o autoritate asupra Fiului Omului dacă Tatăl care este în Ceruri nu ţi-ar permite acest lucru. Însă tu nu eşti atât de vinovat, căci nu cunoşti evanghelia. Cel care m-a trădat şi cel care m-a adus la tine, ei au comis cel mai mare păcat.”
(1996.2) 185:7.3 Această ultimă discuţie cu Iisus l-a înspăimântat pe Pilat. Acest om laş din punct de vedere moral, acest judecător plăpând se clătina acum sub îndoita greutate a fricii superstiţioase de Iisus şi a spaimei de moarte pe care i-o provocau conducătorii iudei.
(1996.3) 185:7.4 Pilat reveni în faţa mulţimii spunând: „Sunt sigur că acest om nu a ofensat decât religia. Ar trebui să îl luaţi şi să-l judecaţi după propria voastră lege. De ce speraţi că voi consimţi la moartea sa pentru că este în conflict cu tradiţiile voastre?”
(1996.4) 185:7.5 Pilat era pe punctul de a-l elibera pe Iisus când Caiafa, marele preot se apropie de laşul judecător roman, ridică un deget ameninţător în faţa sa şi grăi pe un ton plin de mânie aceste cuvinte, astfel încât întreaga populaţie să poată auzi: „Dacă îl eliberezi pe acest om tu nu eşti prietenul Cezarului şi voi avea eu grijă ca împăratul să afle totul.” Această ameninţare publică depăşea puterea de îndurare a lui Pilat. Teama pentru situaţia sa personală a pus în umbră orice altă consideraţie şi laşul guvernator ordonă că Iisus să fie adus în faţa locului de judecată. Când Maestrul stătea acolo, în faţa lor, Pilat îl arătă cu degetul şi spuse sarcastic: „Iată regele vostru!”, iar iudeii răspunseră: „Sfârşeşte cu el, crucifică-l!” Atunci Pilat spuse, cu multă ironie şi sarcasm: „V-oi răstigni regele vostru!”, iar iudeii răspunseră: „ Răstigneşte-l! Noi nu avem alt rege decât Cezarul.” Atunci Pilat îşi dădu seama că nu mai exista nici o speranţă de a-l salva pe Iisus, de vreme ce el nu era deloc dispus să îi sfideze pe iudei.
8. Tragica renunţare a lui Pilat
(1996.5) 185:8.1 Întrupat ca Fiu al Omului, stătea acolo Fiul lui Dumnezeu. El fusese arestat fără nici o vină, acuzat fără dovezi, judecat fără martori, pedepsit fără nici un verdict şi urma să fie curând condamnat la moarte de către un judecător nedrept care mărturisea faptul de a nu putea găsi nici o greşeală în el. Dacă Pilat se gândea că ar putea face apel la patriotismul lor referindu-se la Iisus ca la un „rege al iudeilor”, el a eşuat complet. Iudeii nu aşteptau nici un rege de acest fel. Când conducătorii preoţilor şi ai saducheilor declarau: „Noi nu avem alt rege decât Cezarul” acest fapt a reprezentat un şoc teribil pentru mulţimea ignorantă însă era prea târziu pentru a-l mai salva pe Iisus, chiar dacă populaţia ar îndrăzni cumva să se alăture cauzei Maestrului.
(1996.6) 185:8.2 Pilat se temea de un scandal sau de o revoltă. El nu îşi permise riscul de a avea necazuri de ordinul acesta în vremea Paştelui în Ierusalim. El primise recent o mustrare de la Cezar şi nu vroia să rişte să mai primească vreuna. Populaţia aplaudă atunci când ordonă să fie eliberat Baraba. El aduse apoi un vas şi puţină apă, apoi se spălă pe mâini în faţa mulţimii şi spuse: „Sunt nevinovat de sângele acestui om. Voi aţi decis ca el să moară însă eu nu i-am găsit nici o vină. Ocupaţi-vă de el. Soldaţii îl vor conduce.” Atunci populaţia aplaudă şi răspunse: „Sângele său să fie cadă peste noi şi peste copiii noştri.”
Până la o nouă revedere … pace și lumină pentru toți !
Constantin RUSU
