Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia
Misiunea din Pereea începe
-
În tabăra din Pella
-
Predica despre bunul păstor
-
Predica de Sabat la Pella
-
Împărţirea moştenirii
-
Convorbirile apostolilor despre bogăţie
-
Răspunsul la întrebarea lui Petru
Cine dorește să citească materialul în original – adică fără unele pasaje colorate, sublinieri sau boldiri care îmi aparțin – o poate face de pe linkul de mai jos :
http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/citeste-cartea-urantia-online
Capitolul 165
Misiunea din Pereea începe
(1817.1) 165:0.1 Abner, fostul conducător al celor doisprezece apostoli ai lui Ioan Botezătorul, nazarineean şi cândva conducătorul şcolii nazarineene din Engandi, era acuma conducătorul celor şaptezeci de mesageri ai împărăţiei. Marţi 3 ianuarie din anul 30, el i-a convocat pe asociaţii lui şi le-a dat instrucţiunile finale înainte de a-i trimite în misiune în toate oraşele şi satele din Pereea. Această misiune în Pereea a continuat vreme de aproape trei luni şi a fost ultima slujire a Maestrului. După această misiune, Iisus a mers direct la Ierusalim pentru a trece prin ultimele experienţe ale întrupării sale. Secondaţi de sprijinul periodic al lui Iisus şi al celor doisprezece apostoli, cei şaptezeci de evanghelişti au activat în oraşele şi satele următoare, precum şi în vreo cincizeci de alte sate: Zafon, Gadara, Macad, Arbela, Ramat, Edrei, Bosora, Caspin, Miseph, Gersa, Ragaba, Sucot, Amatus, Adam, Penuel, Capitolias, Dion, Hatita, Gadda, Filadelfia, Iogbehah, Gilead, Net-Nimrah, Tyrus, Eleala, Livias, Hesbon, Calirhoe, Bet-Peor, Shitim, Sibmah, Mebeda, Bet-Meon, Areopolis şi Aroer.
(1817.2) 165:0.2 În tot acest turneu din Pereea, corpul evanghelic feminin, care număra acum şaizeci şi doi de membri, a luat în seama sa cea mai mare parte a îngrijirii celor bolnavi. Aceasta a fost perioada finală de dezvoltare a aspectelor spirituale superioare ale evangheliei împărăţiei, şi, în consecinţă, n-a fost înfăptuit nici un miracol. În nici o altă regiune a Palestinei apostolii şi discipolii lui Iisus n-au făcut o lucrare atât de aprofundată şi, nicăieri altundeva, învăţătura Maestrului n-a fost acceptată la aşa mare scară de clasele superioare de cetăţeni.
(1817.3) 165:0.3 În vremea aceasta, Pereea era populată aproape în egală măsură de gentili şi de iudei. În ansamblu, iudeii fuseseră îndepărtaţi din aceste regiuni pe vremea lui Iuda Macabeu. Pereea era provincia cea mai frumoasă şi cea mai pitorească din toată Palestina. Iudeii o numeau în general „ţinutul de dincolo de Iordan”.
(1817.4) 165:0.4 În această perioadă, Iisus şi-a împărţit timpul între tabăra din Pella şi deplasările cu cei doisprezece pentru a-i asista pe cei şaptezeci în diversele oraşe în care propovăduiau şi predicau. Potrivit instrucţiunilor lui Abner, cei şaptezeci au botezat pe toţi credincioşii, deşi Iisus nu-i însărcinase să facă aşa.
1. În tabăra din Pella
(1817.5) 165:1.1 În mijlocul lui ianuarie, peste două sute de persoane erau adunate la Pella. Când Iisus se afla în tabără, el propovăduia acestei mulţimi cel puţin o dată pe zi; el vorbea în general la ora nouă dimineaţa dacă nu era împiedicat de ploaie. Petru şi ceilalţi apostoli propovăduiau în toate după-amiezile. Iisus rezerva seara pentru reuniunile obişnuite de întrebări şi răspunsuri cu cei doisprezece şi alţi ucenici avansaţi. Grupurile de seară numărau cam cincizeci de persoane.
(1817.6) 165:1.2 La mijlocul lui martie, în momentul în care Iisus a început călătoria sa către Ierusalim, peste patru mii de persoane compuneau vastul auditoriu care îl asculta pe Iisus sau pe Petru predicând în toate dimineţile. Maestrul a decis să termine lucrarea sa pământească într-un moment în care publicul purta pentru mesajul său un mare interes, la apogeul celei de-a doua faze a progresului împărăţiei, faza lipsită de miracol. Căutătorii de adevăr constituiau cele trei cartiere ale mulţimii, dar auditoriul cuprindea de asemenea un mare număr de farisei din Ierusalim şi din alte părţi, precum şi numeroşi necredincioşi şi de şicanatori.
(1818.1) 165:1.3 Iisus şi cei doisprezece apostoli şi-au consacrat mult timp mulţimii adunate în tabăra din Pella. Cei doisprezece nu s-au ocupat decât puţin sau deloc de munca exterioară din tabără; aceşti lipseau din timp în timp cu Iisus pentru a face vizite asociaţilor lui Abner. Abner cunoştea foarte bine ţinutul Pereei, căci acesta era domeniul pe care fostul lui maestru Ioan Botezătorul înfăptuise cea mai mare parte a lucrării sale. După ce a pornit misiunea din Pereea, Abner şi cei şaptezeci n-au mai revenit niciodată în tabăra din Pella.
2. Predica despre bunul păstor
(1818.2) 165:2.1 O companie de peste trei sute de locuitori ai Ierusalimului, farisei şi alţii, l-au urmărit pe Iisus în nordul Pereei când el s-a pregătit să părăsească domeniul de jurisdicţie al liderilor iudei la sfârşitul sărbătorii Dedicării. În prezenţa acestor învăţători şi lideri iudei, şi a celor doisprezece apostoli, Iisus a ţinut predica sa despre „Bunul Păstor”. După ce a discutat familiar timp de jumate de oră, Iisus, adresându-se unui grup de aproximativ o sută de persoane, a zis:
(1818.3) 165:2.2 ”Am multe să vă spun în seara asta. Dat fiind că mulţi dintre voi sunt discipolii mei, iar alţi câţiva – duşmanii mei înverşunaţi, eu vă voi prezenta învăţătura mea sub forma unei parabole. Astfel, fiecare dintre voi va putea lua pentru el ceea ce va primi inima sa.
(1818.4) 165:2.3 ”În seara asta, se află înaintea mea oameni dispuşi să moară pentru mine şi pentru evanghelia împărăţiei; mulţi dintre ei se vor jertfi astfel în anii ce vor veni. Pe de altă parte, mai sunt alţii, printre voi, care sunt sclavii tradiţiei; ei m-au urmărit de la Ierusalim şi, sub ocrotirea liderilor lor, care trăiesc în întuneric şi în iluzii, ei caută să-l omoare pe Fiul Omului. Viaţa întrupată pe care o trăiesc actualmente va judeca ambele categorii, adevăraţii păstori şi falşii păstori. Dacă falşii păstori ar fi orbi, atunci n-ar fi vinovaţi de păcat, dar voi pretindeţi că vedeţi; voi vă prezentaţi ca învăţători în Israel; aceasta pentru că păcatul vostru rămâne peste voi.
(1818.5) 165:2.4 ”În vremuri de primejdie, adevăratul păstor îşi adună turma în stână peste noapte. În zorii zilei, el intră în stână pe poartă şi, când cheamă, oile îi cunosc vocea. Orice păstor care pătrunde în stâna altfel decât pe poartă este un hoţ şi un tâlhar. Adevăratul păstor intră în stână după ce paznicul i-a deschis poarta, şi oile sale, cunoscându-i vocea, ies la chemarea sa; odată ce oile care îi aparţin s-au adunat la ieşire, bunul păstor le merge înainte; el le arată calea, şi oile îl urmează. Ele îl urmează pentru că îi cunosc vocea; mulţimea adunată aici în jurul nostru seamănă cu oile fără păstor, dar, când îi vorbim, ea cunoaşte vocea păstorului şi ne urmează; cel puţin cei cărora le este foame de adevăr şi sete de dreptate ne urmează. Unii dintre voi nu aparţin stânei mele; voi nu-mi cunoaşteţi vocea şi nu mă urmaţi. Pentru că sunteţi falşi păstori, oile nu cunosc vocea voastră şi nu vin să vă urmeze.”
(1819.1) 165:2.5 Când Iisus a povestit această parabolă, nici unul dintre ei nu i-a pus întrebări. După un moment, el a reluat cuvântul şi a continuat analizând parabola:
(1819.2) 165:2.6 ”Voi, care aţi vrea să fiţi păstorii de ajutor ai turmelor Tatălui meu, nu trebuie să fiţi doar lideri vrednici, dar şi să hrăniţi turma cu mâncare bună. Voi nu sunteţi păstori buni decât dacă vă conduceţi turmele la păşunile verzi şi pe marginea apelor liniştite.
(1819.3) 165:2.7 ”Şi acuma, de teamă ca nu cumva unii dintre voi să înţeleagă prea uşor parabola aceasta, eu declar că sunt poarta stânei Tatălui, şi în acelaşi timp adevăratul păstor al turmelor Tatălui meu. Orice păstor care caută să intre fără mine în stână nu vor reuşi, şi oile nu vor asculta vocea lor. Eu, şi cei care servesc odată cu mine, sunt poarta. Orice suflet care intră pe calea eternă prin mijloacele pe care eu le-am creat şi ordonat va fi salvat şi-şi va putea continua drumul până la veşnicele păşuni din Paradis.
(1819.4) 165:2.8 ”Dar eu sunt totodată şi bunul păstor care merge până la a-şi jertfi viaţa pentru oile lui. Un hoţ pătrunde cu forţa în stână numai ca să fure, să omoare şi să distrugă, dar eu, eu am venit pentru ca voi să puteţi toţi avea viaţa, şi s-o aveţi din abundenţă. Când survine primejdia, mercenarul fuge şi lasă oile să fie împrăştiate şi distruse; dar adevăratul păstor nu fuge la venirea lupului; el îşi ocroteşte turma şi, dacă este necesar, îşi dă viaţa pentru oile sale. În adevăr, în adevăr, vă zic vouă tuturor, prieteni şi duşmani, eu sunt adevăratul păstor. Îi cunosc pe ai mei şi ai mei mă cunosc pe mine. Eu nu voi fugi din faţa primejdiei. Îmi voi termina slujirea desăvârşind voia Tatălui meu, şi nu voi abandona turma pe care Tatăl a dat-o în paza mea.
(1819.5) 165:2.9 ”Cu toate acestea, eu am multe alte oi care nu aparţin acestei stâne, şi cuvintele mele nu se aplică numai acestei lumi. Aceste alte oi aud şi cunosc şi ele vocea mea, şi eu am făgăduit Tatălui meu că ele vor fi toate reunite într-o singură fraternitate a fiilor lui Dumnezeu. Atunci, voi veţi cunoaşte cu toţii vocea singurului şi adevăratului păstor, şi veţi recunoaşte toţi paternitatea lui Dumnezeu.
(1819.6) 165:2.10 ”Veţi cunoaşte astfel de ce Tatăl mă iubeşte şi a dat toate turmele acestui domeniu în seama mea pentru a le ocroti; aceasta pentru că Tatăl ştie că eu voi fi neclintit în paza stânei, că nu-mi voi părăsi oile şi că, dacă ar fi necesar, n-aş ezita să-mi dau viaţa în slujba multiplelor sale turme. Însă, băgaţi de seamă, dacă îmi abandonez viaţa, mi-o voi redobândi. Nici un om, nici vreo altă creatură nu poate să-mi ia viaţa. Eu am dreptul şi puterea de a o da, şi am aceeaşi putere şi acelaşi drept de a o redobândi. Voi nu puteţi înţelege asta, dar eu am primit această autoritate de la Tatăl meu chiar şi înainte să fi fost această lume.”
(1819.7) 165:2.11 Când au auzit aceste cuvinte, apostoli au fost încurcaţi şi discipolii – stupefiaţi, în vreme ce fariseii din Ierusalim şi din împrejurimi au plecat în toiul nopţii spunând: „Sau este nebun, sau este posedat de diavol. Totuşi, chiar şi anumiţi învăţători din Ierusalim ziceau: „El vorbeşte ca unul care are autoritate. De altfel, cine a mai văzut vreodată un posedat care să deschidă ochii unui orb din naştere sau care să înfăptuiască toate lucrurile minunate pe care le-a înfăptuit omul acesta?”
(1819.8) 165:2.12 În dimineaţa zilei următoare, cam jumătate din aceşti învăţători iudei mărturiseau credinţa lor în Iisus, pe când ceilalţi se reîntorceau consternaţi la casele lor, în Ierusalim.
3. Predica de Sabat la Pella
(1819.9) 165:3.1 La sfârşitul lui ianuarie, auditoriul din după-amiaza de sabat număra aproape trei mii de persoane. Sâmbătă 28 ianuarie, Iisus a ţinut memorabila predică despre „Încrederea şi Pregătirea Spirituală”. După remarcile preliminare ale lui Simon Petru, Maestrul a zis:
(1820.1) 165:3.2 ”Ceea ce am zis de multe ori apostolilor mei şi discipolilor mei, eu proclam acum acestei mulţimi: Nu vă încredeţi în drojdia fariseilor, care este ipocrizia, născută din prejudecăţi şi hrănită de robia tradiţiei. Totuşi, mulţi farisei sunt cinstiţi în inima lor, şi unii, prezenţi aici, se socotesc printre discipolii mei. Curând, veţi înţelege toată învăţătura mea, căci nu este nimic secret care să nu trebuiască revelat. Ceea ce vă este acum ascuns va fi în întregime dezvăluit când Fiul Omului îşi va fi desăvârşit pe pământ misiunea întrupării sale.
(1820.2) 165:3.3 ”Curând, foarte curând, lucrurile pe care duşmanii noştri le plănuiesc acum pe ascuns şi în întuneric vor fi aduse la lumină şi proclamate de pe toate acoperişurile. Dar eu vă zic, prieteni, să nu vă fie frică de ei când vor căuta să-l distrugă pe Fiul Omului. Nu vă temeţi de aceia care poate că sunt capabili să ucidă corpul, dar care n-au apoi nici o putere asupra voastră. Vă implor să nu vă temeţi de nimeni, nici în cer, nici pe pământ, dar să vă bucuraţi în cunoaşterea Celui care are puterea de a vă elibera de orice nedreptate şi de a vă prezenta neprihăniţi înaintea tribunalului unui univers.
(1820.3) 165:3.4 ”Nu se vând cinci vrăbii pentru doi dinari? Şi totuşi, când aceste păsări zboară în căutarea hranei lor, nici una dintre ele nu există fără ştirea Tatălui, sursa oricărei vieţi. Pentru păzitorii serafici, chiar şi firele de păr din capul vostru sunt numărate. Dacă toate acestea sunt adevărate, de ce aţi trăi cu teama de numeroasele fleacuri care se ivesc în viaţa voastră de zi cu zi? Eu vă zic: nu vă temeţi, valoraţi mult mai mult decât multe vrăbii.
(1820.4) 165:3.5 ”Toţi aceia dintre voi care au avut curajul de a mărturisi credinţa lor în evanghelia mea, eu îi voi recunoaşte curând în faţa îngerilor cerului. Dar cine va fi negat cu bună ştiinţă, înaintea oamenilor, adevărul învăţăturilor mele va fi renegat de păzitorul destinului său până şi înaintea îngerilor cerului.
(1820.5) 165:3.6 ”Ziceţi ce vreţi voi despre Fiul Omului; asta vi se va ierta. Dar cine se încumetă să rostească blasfemii împotriva lui Dumnezeu cu greu va găsi iertare. Când oamenii se rătăcesc până într-atâta încât să atribuie cu bună ştiinţă faptele lui Dumnezeu forţelor răului, aceşti rebeli de bună voie au prea puţin intenţia de a căuta iertarea păcatelor lor.
(1820.6) 165:3.7 ”Dacă duşmanii noştri vă duc în faţa şefilor sinagogilor şi în faţa altor înalte autorităţi, nu vă preocupaţi de ceea ce ar trebui zis şi nu vă neliniştiţi în legătură cu maniera de a răspunde la întrebările lor, căci spiritul care locuieşte în voi vă va înştiinţa cu certitudine în chiar ceasul acela cu privire la ceea ce trebuie spus în onoarea evangheliei împărăţiei.
(1820.7) 165:3.8 ”Câtă vreme veţi mai întârzia în valea hotărârii? De ce zăboviţi între două opinii? De ce un iudeu sau un gentil va ezita să accepte vestea cea bună că el este un fiu al Dumnezeului etern? Cât timp ne va trebui ca să vă convingem să intraţi cu voioşie în posesia moştenirii voastre spirituale? Eu am venit în această lume pentru a vă revela Tatăl şi a vă conduce la el. Am executat prima parte a acestui plan, dar n-am dreptul să îndeplinesc cea dea doua parte fără consimţământul vostru; Tatăl nu obligă niciodată pe nimeni să intre în regat. Invitaţia a fost dintotdeauna şi va rămâne întotdeauna aceeaşi: dacă cineva vrea să intre, să vină şi să se împărtăşească liber din apa vieţii.”
(1820.8) 165:3.9 Când Iisus a terminat de vorbit, mulţi dintre cei de faţă s-au dus pentru a fi botezaţi în Iordan de către apostoli, în timp ce Iisus asculta întrebările celor care rămăseseră.
4. Împărţirea moştenirii
(1821.1) 165:4.1 În vreme ce apostolii îi botezau pe credincioşi, Maestrul le-a vorbit celor care se mai aflau în preajma sa; şi un tânăr i-a zis: „Maestre, tatăl meu a murit lăsându-ne mie şi fratelui meu multe bunuri, dar fratele meu refuză să-mi dea partea mea. N-ai vrea să-i ceri tu să împartă moştenirea cu mine?” Iisus a fost puţin indignat să-l vadă pe acest tânăr materialist aducând discuţia la o asemenea chestiune de afaceri, dar a profitat de prilej pentru a comunica noi instrucţiuni. Iisus a zis: „Omule, cine m-a însărcinat să fac împărţeala voastră? De unde ai scos ideea că eu mă ocup de treburile materiale ale acestei lumi?” Apoi întorcându-se către toţi cei care îl înconjurau, a zis: „Fiţi atenţi, şi păziţi-vă de pofta nemăsurată; viaţa unui om nu constă în abundenţa bunurilor pe care le posedă. Puterea averii nu aduce fericire, şi bucuria nu provine din bogăţii. Averea, prin ea însăşi, nu este un blestem, dar dragostea de bogăţii te face foarte adesea să te consacri atâtor lucruri ale acestei lumi încât sufletul devine orb la atracţiile magnifice ale realităţilor spirituale ale împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, şi la bucuriile vieţii veşnice în ceruri.
(1821.2) 165:4.2 ”Îngăduiţi-mi să vă istorisesc povestea unui om bogat ale cărui pământuri produceau recolte abundente. Când a devenit foarte bogat, el a început să chibzuiască în sinea sa zicând: ‘Ce-am să fac cu toate bunurile mele? Am atât de mult că nu mai am loc unde să-mi depozitez bogăţiile.’ După ce a meditat la problema sa, a zis: ‘Iată ce am să fac. Am să-mi dărâm hambarele şi am să construiesc altele mai mari, astfel încât voi avea mult loc pentru a-mi păstra recoltele şi bunurile. Atunci, voi putea zice sufletului meu: ai o mare avere în rezervă pentru mulţi ani; acum aşează-te în tihnă; mâncă, bea şi fii voios, căci eşti bogat şi bunurile tale sunt şi mai abundente.’
(1821.3) 165:4.3 ”Însă acest bogat era totodată nesimţit. Răspunzând necesităţilor materiale ale minţii sale şi ale corpului său, el neglijase să acumuleze comori în ceruri pentru satisfacerea spiritului său şi pentru mântuirea sufletului său. Chiar şi aşa, el nu trebuia să se bucure de plăcerea de a consuma bunurile sale înmagazinate, căci, chiar în seara aceea, sufletul i-a fost cerut înapoi. În noaptea aceea, tâlharii au pătruns casa sa pentru a-l omorî şi, după ce prădaseră bunurile sale, au dat foc la ceea ce rămăsese. Cât despre proprietate, pe care hoţii n-o puteau lua cu ei, moştenitorii omului bogat s-au bătut între ei pentru ea. Omul acesta îngrămădise comori pentru el însuşi pe pământ, dar nu era bogat în faţa lui Dumnezeu.”
(1821.4) 165:4.4 Iisus l-a tratat astfel pe tânăr şi moştenirea sa, pentru că ştia că dificultăţile sale proveneau din pofta sa nemăsurată. Chiar dacă nu ar fi fost acesta cazul, Maestrul n-ar fi intervenit, căci el nu se amesteca niciodată în treburile temporare, nici măcar în acelea ale apostolilor săi, şi cu atât mai puţin în cele ale discipolilor lui.
(1821.5) 165:4.5 Când Iisus şi-a încheiat povestea, un alt om s-a ridicat şi l-a întrebat: Maestre, eu ştiu că apostolii şi-au vândut posesiunile pământeşti pentru a te urma, şi că au totul în comun, aşa cum o fac esenienii. Dar ţii tu oare ca şi noi, care suntem discipolii tăi, să facem la fel? Este oare un păcat faptul de a poseda o avere cinstită? La întrebarea aceasta, Iisus a răspuns: „Prietene, nu este un păcat să ai o avere cinstită; dar este un păcat să converteşti o avere de bunuri materiale în comori susceptibile de a absorbi interesul vostru şi de a vă abate afecţiunea voastră de la devoţiunea faţă de ţelurile spirituale ale împărăţiei. Nu este un păcat să deţii posesiuni cinstite pe pământ, cu condiţia ca comoara voastră să fie în cer, căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră. Există de asemenea o mare deosebire între averea care conduce la poftă nemăsurată şi la egoism, şi averea deţinută şi cheltuită în spiritul gerării de către cei care dispun de o abundenţă de bunuri ale acestei lumi şi contribuie cu atâta generozitate la sprijinirea celor care consacră toate energiile lor lucrării împărăţiei. Mulţi dintre voi, aici prezenţi şi lipsiţi de bani, sunt hrăniţi şi adăpostiţi în satul de corturi vecin pentru că bărbaţi şi femei bogaţi şi mărinimoşi au predat, în scopul acesta, fonduri gazdei voastre David Zebedeu.
(1822.1) 165:4.6 Dar nu uitaţi că în ultimă instanţă averea nu este durabilă. Dragostea de bogăţii umbreşte prea adesea viziunea spirituală, şi chiar o distruge. Nu omiteţi să recunoaşteţi pericolul de a vedea banii devenind stăpânul vostru, iar nu servitorul vostru.”
(1822.2) 165:4.7 Iisus n-a propovăduit şi n-a aprobat niciodată necupătarea, trândăvia, nepăsarea în asigurarea familiei sale cu necesarul pe planul material, sau faptul de a depinde de pomeni. În schimb, el a propovăduit că treburile materiale şi temporale trebuie să fie subordonate bunăstării sufletului şi progresului naturii spirituale în împărăţia cerurilor.
(1822.3) 165:4.8 După aceea, în timp ce mulţimea cobora către fluviu pentru a asista la botezuri, primul interlocutor a revenit pentru a sta de vorbă între patru ochi cu Iisus, despre moştenirea sa, căci el socotea că Iisus îl tratase cu asprime. După ce l-a ascultat din nou, Maestrul i-a zis: „Fiule, de ce laşi să-ţi scape prilejul de a te hrăni cu pâinea vieţii într-o zi ca aceasta, şi te abandonezi tendinţei tale către pofta nemăsurată? Tu nu şti că legile succesorale iudaice vor fi aplicate cu justeţe dacă mergi cu plângerea ta la tribunalul sinagogii? Nu vezi că munca mea constă în a mă asigura că tu cunoşti ceea ce ţine de moştenirea ta celestă? N-ai citit tu în Scripturi: ‘Cel care devine bogat prin exces de precauţie şi de zgârcenie îşi primeşte răsplata?’ El a zis: Am găsit tihna, şi acum voi putea mânca mereu din bunurile mele, dar el nu ştie ce va aduce timpul, şi nici că va trebui să lase aceste lucruri altora când va muri. Şi n-ai citit oare porunca: ‘Nu te lăcomi?’ Şi de asemenea: ‘Ei au mâncat şi s-au săturat, şi s-au îngrăşat şi după aceea s-au întors către alţi dumnezei.’ Ai citit în Psalmi că Domnul îi detestă pe cei hrăpăreţi, şi că ‘puţinul pe care-l posedă un om just valorează mai mult decât bogăţiile multor oameni şireţi.’ ‘Dacă averea ta sporeşte, nu-i ataşa şi inima ta.’ Ai citit pasajul în care Ieremia a zis: ‘Bogatul să nu se slăvească în bogăţiile sale.’ Ezechiel a exprimat adevărul zicând: ‘Cu gura lor, ei dau semne de dragoste, dar inima lor este ataşată de câştigurile lor egoiste.’
(1822.4) 165:4.9 Iisus i-a cerut tânărului să plece zicându-i: „Fiule, ce profit vei avea câştigând lumea întreagă dacă îţi pierzi sufletul?”
(1822.5) 165:4.10 Un alt om ce stătea pe aproape a întrebat cum vor fi trataţi cei bogaţi în ziua judecăţi, şi Iisus a răspuns: „Eu n-am venit să judec nici pe bogaţi, nici pe săraci; vieţile pe care le vor trăi oamenii sunt ceea ce îi va judeca pe toţi. Cât despre restul ce ţine de judecarea celor bogaţi, orice persoană care a dobândit o mare avere va trebui să răspundă la cel puţin următoarele trei întrebări:
(1822.6) 165:4.11 ”1. Câtă avere ai strâns?
(1822.7) 165:4.12 ”2. Cum ai dobândit-o?
(1822.8) 165:4.13 ”3. Cum te-ai folosit de ea?”
(1822.9) 165:4.14 După aceea, Iisus s-a retras în cortul său pentru a se odihni acolo un moment înainte de masa de seară. Când apostolii au terminat cu botezatul, au venit şi ei şi ar fi vrut să stea de vorbă cu el despre bogăţiile de pe pământ şi despre comoara din cer, dar Maestrul dormea.
5. Convorbirile apostolilor despre bogăţie
(1823.1) 165:5.1 În seara aceea după cină, când Iisus şi cei doisprezece apostoli s-au reunit pentru convorbirea lor zilnică, Andrei a întrebat: „Maestre, în vreme ce noi îi botezam pe credincioşi, tu ai vorbit mult timp mulţimii rămase, iar noi n-am auzit ce ai spus. N-ai vrea să repeţi pentru binele nostru?” Ca răspuns la cererea lui Andrei, Iisus a zis:
(1823.2) 165:5.2 ”Da, Andrei, am să vă vorbesc despre aceste chestiuni legate de avere şi despre mijloacele de trai, dar ceea ce vă voi zice, vouă apostolilor mei, va trebui să se deosebească întrucâtva de cuvintele adresate discipolilor şi mulţimii; într-adevăr, voi aţi părăsit totul, nu numai pentru a mă urma, ci şi pentru a primi hirotonisirea de ambasadori ai împărăţiei. Aveţi deja mai mulţi ani de experienţă şi ştiţi că Tatăl, al cărui regat îl proclamaţi, nu vă va abandona. Voi v-aţi consacrat viaţa slujirii împărăţiei; deci, nu vă neliniştiţi şi nu vă îngrijoraţi din cauza lucrurilor vieţii temporale, pentru ceea ce mâncaţi, nici măcar pentru corpul vostru şi pentru veşmintele pe care le purtaţi. Bunăstarea sufletului valorează mai mult decât mâncarea şi băutura; progresul în spirit transcende cu mult nevoia de haine. Dacă sunteţi înclinaţi să puneţi la îndoială siguranţa pâinii voastre zilnice, gândiţi-vă la corbi; ei nici nu seamănă, nici nu culeg; ei n-au nici magazii, nici hambare, şi totuşi Tatăl procură hrană tuturor acelora dintre ei care o caută. Cu cât valoraţi voi mai mult decât o mulţime de păsări! În plus, toată frământarea voastră sau îndoielile care vă rod nu pot face nimic pentru a vă satisface nevoile voastre materiale. Care dintre voi, prin neliniştea sa, poate adăuga un lat de-o palmă la statura lui sau o zi vieţii sale? Din moment ce aceste chestiuni nu depind de voi, de ce vă gândiţi cu îngrijorare la aceste probleme?
(1823.3) 165:5.3 ”Gândiţi-vă la crini şi la cum cresc ei; ei nici nu se trudesc nici nu torc, şi cu toate astea vă zic că, în toată gloria sa, Solomon însuşi n-a fost înveşmântat ca unul dintre ei. Dacă Dumnezeu îmbracă astfel buruiana câmpului, care azi este vie şi mâine va fi tăiată şi azvârlită în foc, cu cât mai mult vă va îmbrăca pe voi, ambasadorii împărăţiei celeste. Oameni cu puţină credinţă! Când vă veţi consacra din toată inima proclamării evangheliei împărăţiei, voi nu va mai trebui să aveţi gânduri de îndoială în legătură cu subzistenţa persoanelor voastre şi a familiilor pe care le-aţi părăsit. Dacă vă dăruiţi cu adevărat viaţa evangheliei, voi veţi trăi prin evanghelie. Dacă sunteţi numai nişte ucenici credincioşi, trebuie să vă câştigaţi propriul vostru trai şi să contribuiţi la întreţinerea tuturor celor care propovăduiesc, predică şi vindecă. Dacă vă neliniştiţi cu privire la hrana voastră şi la băutura voastră, prin ce vă deosebiţi voi de naţiunile lumii care caută aceste necesităţi cu atâta sârguinţă? Consacraţi-vă muncii voastre cu convingerea că Tatăl meu şi cu mine, ştim amândoi că aveţi nevoie de aceste lucruri. Îngăduiţi-mi să vă asigur, o dată pentru totdeauna că, dacă vă dedicaţi viaţa lucrării împărăţiei, toate nevoile voastre reale vor fi satisfăcute. Căutaţi lucrul mai mare, şi veţi găsi că cele mai mici sunt conţinute în el; cereţi lucrurile celeste, şi lucrurile pământeşti vor fi incluse în ele. Umbra este sigur că urmează substanţa.
(1823.4) 165:5.4 ”Voi nu sunteţi decât un grup mic, dar, dacă aveţi credinţă, dacă frica nu vă face să vă poticniţi, eu vă declar că marea plăcere a Tatălui meu este de a vă da această împărăţie. Voi v-aţi strâns comorile în locul unde pungile nu se învechesc, unde nici un hoţ nu vă poate despuia, unde nici o molie nu poate distruge. Aşa cum am zis şi poporului, acolo unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.
(1824.1) 165:5.5 Dar în lucrarea care tocmai ne aşteaptă, şi în aceea care veţi rămâne ca s-o îndepliniţi după reîntoarcerea mea alături de Tatăl meu, voi veţi fi puşi la grea încercare. Trebuie să fiţi cu toţii în gardă contra fricii şi a îndoielilor. Fiecare dintre voi să-şi încingă şalele mental şi să-şi ţină lampa aprinsă. Conduceţi-vă ca şi oamenii care veghează aşteptând ca stăpânul lor să revină de la petrecerea căsătoriei, astfel încât în clipa în care va veni şi va bate, veţi putea repede să-i deschideţi. Stăpânul îi va binecuvânta pe aceşti servitori vigilenţi pe care îi va găsi fideli la această mare ocazie. Stăpânul le va cere atunci să se aşeze, în timp ce el însuşi îi va servi. În adevăr, în adevăr, vă zic, o criză este iminentă, în viaţa voastră; vă revine să vegheaţi şi să fiţi gata.
(1824.2) 165:5.6 Voi înţelegeţi bine că nici un om nu ar lăsa pe un hoţ să pătrundă cu forţa în casa sa dacă ar cunoaşte ora la care ar trebui să vină hoţul. Vegheaţi deci şi asupra voastră, căci, la ora la care veţi bănui cel mai puţin, şi într-un fel în care nu vi-l închipuiţi, Fiul Omului va pleca de aici.”
(1824.3) 165:5.7 Cei doisprezece au rămas aşezaţi, câteva minute în tăcere. Ei auziseră deja mai înainte unele dintre aceste avertismente, dar niciodată în cadrul în care Iisus tocmai li-l prezenta.
6. Răspunsul la întrebarea lui Petru
(1824.4) 165:6.1 În timp ce şedeau gânditori, Simon Petru a întrebat: „Povesteşti tu parabola asta pentru noi, apostolii tăi, sau este destinată tuturor discipolilor?” Iisus a răspuns:
(1824.5) 165:6.2 ”În ceasul încercării, sufletul omului este revelat; încercarea dovedeşte ceea ce este realmente în inima sa. Când un servitor este încercat şi calificat, atunci stăpânul casei îl poate pune peste gospodăria sa şi să lase în seama acestui intendent grija de a veghea la hrănirea şi la nevoile copiilor săi. Tot aşa, voi şti în curând cui pot eu încredinţa bunăstarea copiiilor mei după reîntoarcerea mea la Tatăl meu. Aşa cum stăpânul casei va încredinţa, servitorului fidel şi încercat, treburile familiei sale, şi eu, la fel, voi înălţa, în treburile împărăţiei mele, pe aceia care vor suporta încercările din ceasul acesta.
(1824.6) 165:6.3 ”Însă, dacă servitorul este indolent şi începe să zică în inima sa ‘stăpânul meu îşi întârzie înapoierea’, dacă începe să se poarte urât cu ceilalţi servitori, şi să mănânce şi să bea cu beţivii, atunci, stăpânul va sosi într-un moment în care servitorul nu se va aştepta, şi găsindu-l infidel, îl va izgoni în dizgraţie. Veţi face bine să vă pregătiţi pentru ziua când veţi fi vizitaţi pe loc şi pe neaşteptate. Amintiţi-vă că mult v- a fost dat. Vă va fi deci mult cerut. Nişte teribile încercări sunt iminente pentru voi. Trebuie să trec printr-un botez şi rămân de veghe până ce este îndeplinit. Voi predicaţi pacea pe pământ, dar misiunea mea aduce pace în treburile materiale ale oamenilor – cel puţin nu înainte de o anumită vreme. Dacă doi membri ai unei familii cred în mine şi alţi trei resping evanghelia, nu va rezulta din asta decât divizare. Prieteni, părinţi şi persoane dragi sunt nevoite să se ridice unii contra altora din cauza evangheliei pe care v-o predic eu. Este adevărat că fiecare credincios se va bucura în inima sa de o mare pace durabilă, dar pacea pe pământ nu va veni înainte ca toţi oamenii să fie pregătiţi să creadă şi să intre în glorioasa lor moştenire de filiaţie cu Dumnezeu. În ciuda acestui lucru, mergeţi, în lumea largă, ca să proclamaţi această evanghelie tuturor naţiunilor, fiecărui bărbat, fiecărei femei şi fiecărui copil.”
(1824.7) 165:6.4 Astfel s-a încheiat o zi de sabat activă şi foarte plină. În dimineaţa zilei următoare Iisus şi cei doisprezece s-au dus în cetăţile din nordul Pereei pentru a vorbi cu cei şaptezeci care lucrau în aceste regiuni sub supravegherea lui Abner.
Până la o nouă revedere … pace și lumină pentru toți !
Constantin RUSU
