Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia – Cap. 137 – Şederea în așteptare din Galileea. În acest capitol puteți afla despre: Alegerea primilor patru apostoli, Vizita la Capernaum, Nunta de la Cana, Evenimentele unei zilei de sabat, Cele patru luni de formare, Predica despre regat .. etc
Cine dorește să citească materialul în original o poate face de pe linkul de mai jos de unde a fost preluat materialul.
http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-137-sederea-in-asteptare-din-galileea
Capitolul 137
Şederea în aşteptare din Galileea
(1524.1) 137:0.1 ÎN PRIMELE ceasuri ale dimineţii de sâmbătă, 23 februarie al anului 26, Iisus a coborât din munţi pentru a se alătura grupului de adepţi al lui Ioan care locuiau în corturi în Pella. Cât a fost ziua de lungă, Iisus s-a amestecat cu mulţimea. A îngrijit un băiat care se rănise de la o căzătură şi s-a dus în Pella, satul vecin, pentru a-l încredinţa pe copil teafăr părinţilor lui.
1. Alegerea primilor patru apostoli
(1524.2) 137:1.1 În timpul acestui sabat, doi dintre principalii ucenici ai lui Ioan şi-au petrecut mult timp cu Iisus. Dintre toţi adepţii lui Ioan, unul numit Andrei a fost cel mai profund impresionat de Iisus; l-a însoţit în călătoria la Pella cu băiatul rănit. Pe drumul de întoarcere către locul unde boteza Ioan, el i-a pus lui Iisus numeroase întrebări. Chiar înainte de a ajunge la destinaţie, au zăbovit amândoi pentru o scurtă discuţie în cursul căreia Andrei a zis: „Te-am observat mereu de când ai venit la Capernaum, şi eu cred că tu eşti noul Învăţător, şi cu toate că nu înţeleg toată învăţătura ta, eu sunt pe deplin hotărât să te urmez. Aş vrea să stau la picioarele tale şi să învăţ tot adevărul cu privire la noul regat.” Cu o inimoasă încredinţare, Iisus l-a primit pe Andrei ca cel dintâi dintre apostolii săi, acel grup de doisprezece care aveau să trudească cu el la întemeierea noului regat al lui Dumnezeu în inima oamenilor.
(1524.3) 137:1.2 Andrei observase în tăcere munca lui Ioan Botezătorul şi credea sincer în el. El avea un frate foarte capabil şi plin de entuziasm, pe nume Simon, care era unul dintre cei mai de seamă ucenici ai lui Ioan; se poate chiar spune că Simon era unul dintre principalii susţinători ai lui Ioan.
(1524.4) 137:1.3 Curând după întoarcerea lui Iisus şi a lui Andrei în tabără, Andrei l-a căutat pe fratele său Simon şi l-a luat deoparte; l-a informat că el era personal convins că Iisus era marele Învăţător, şi că se angajase să-i fie discipol. A continuat prin a-i zice că Iisus acceptase oferta lui de slujire şi i-a sugerat (lui Simon) să se ducă şi el să-l găsească pe Iisus şi să se propună ca tovarăş în slujba noului regat. Simon a răspuns: „Încă din clipa în care acest om a venit să lucreze la atelierul lui Zebedeu, eu m-am gândit că era trimis de Dumnezeu, dar ce să facem cu Ioan? Oare trebuie să-l abandonăm? Crezi oare că va fi corect aşa?” Ei s-au decis atunci, pe loc, să se ducă să se sfătuiască cu Ioan. Ioan a fost întristat la gândul de a pierde doi dintre sfetnicii lui cei mai capabili şi dintre discipolii lui cei mai promiţători, dar a răspuns cu curaj la cererea lor zicând: „Acesta este numai începutul. Munca mea curând va lua sfârşit, şi toţi vom deveni discipolii lui.” Apoi, Andrei i-a făcut lui Iisus semn să vină şi l-a anunţat între patru ochi că fratele lui dorea să intre în slujba noului regat. Primindu-l pe Simon ca al doilea apostol, Iisus a zis: „Simon, entuziasmul tău este lăudabil, dar primejdios pentru lucrarea regatului. Te previn că trebuie să fi mai chibzuit în toate cuvintele tale. Am să-ţi schimb numele cu acela de Petru.”
(1525.1) 137:1.4 Părinţii băieţelului rănit, care trăiau în Pella, îl rugaseră pe Iisus să îşi petreacă noaptea la ei şi să se considere la el acasă, şi Iisus promisese că va veni. Înainte de a-l părăsi pe Andrei şi pe fratele său, el le-a zis: „Mâine dimineaţă devreme vom merge în Galileea.”
(1525.2) 137:1.5 După ce Iisus s-a reîntors în Pella pentru a înnopta, şi în timp ce Andrei şi Simon discutau încă despre natura serviciului lor în întemeierea apropiatului regat, Iacob şi Ioan, fiii lui Zebedeu au sosit la faţa locului. Ei tocmai se întorceau din lunga şi zadarnica lor căutare după Iisus pe dealuri. Când l-au auzit pe Simon Petru povestindu-le cum el şi fratele său Andrei deveniseră primii sfetnici acceptaţi ai noului regat şi că trebuiau să plece a doua zi dimineaţă cu noul lor Maestru către Galileea, Iacob şi Ioan au fost amândoi mâhniţi. Ei îl cunoşteau pe Iisus de o bună bucată de vreme şi ţineau la el. Îl căutaseră mai multe zile pe dealuri şi, acum, reveneau ca să afle că fuseseră alţii aleşi înaintea lor. Au întrebat unde se dusese Iisus şi s-au grăbit să i se alăture.
(1525.3) 137:1.6 Iisus dormea când au ajuns la locuinţa sa, dar l-au trezit zicându-i: „În timp ce noi, care am trăit atâta timp cu tine, cercetăm dealurile în căutarea ta, cum se face că ai preferat pe alţii înaintea noastră şi i-ai ales pe Andrei şi pe Simon ca primii tăi asociaţi pentru noul regat?” Iisus a răspuns: „Fiţi calmi în inima voastră şi întrebaţi-vă cine v-a poruncit să îl căutaţi pe Fiul Omului în vreme ce el vedea de treburile Tatălui său.” După ce ei i-au istorisit detaliile lungii lor căutări peste coline, Iisus i-a instruit mai departe: „Voi ar trebui să învăţaţi să căutaţi taina noului regat în inima voastră, iar nu peste dealuri. Ceea ce căutaţi era deja prezent în sufletul vostru. Voi sunteţi într-adevăr fraţii mei – n-aveţi nevoie ca eu să vă accept – voi aparţineţi deja regatului. Să aveţi mare curaj şi pregătiţi-vă să ne însoţiţi mâine dimineaţă către Galileea.” Ioan a îndrăznit atunci să întrebe: „Dar, Maestre, vom fi şi eu cu Iacob asociaţii tăi în împărăţia ta aşa cum sunt Andrei şi cu Simon?” Iisus şi-a pus câte o mână pe umărul fiecăruia dintre ei şi le-a spus: „Fraţilor, voi sunteţi deja cu mine în spiritul regatului, chiar dinainte ca ceilalţi doi să fi cerut să fie admişi. Voi, fraţii mei, nu aveţi nevoie să prezentaţi o cerere pentru a intra în regat; voi aţi fost acolo cu mine încă de la început. Înaintea oamenilor, alţii pot avea prioritate înaintea voastră, dar, în inima mea, vă socoteam şi pe voi în consiliile regatului chiar înainte de a vă fi gândit să îmi cereţi asta. Voi aţi fi putut chiar să fiţi primii dintre oameni dacă nu aţi fi lipsit, fiind angajaţi în sarcina bine intenţionată, dar fixată de voi înşivă, de a căuta pe cineva care nu era nicidecum pierdut. În regatul ce va veni, nu vă ocupaţi de lucruri care vă întreţin îngrijorarea, ci mai degrabă aveţi grijă tot timpul să faceţi voia Tatălui care este în ceruri.”
(1525.4) 137:1.7 Iacob şi Ioan au acceptat îndatoritori mustrarea şi nu au mai fost niciodată invidioşi pe Andrei şi pe Simon. Ei s-au pregătit să plece a doua zi dimineaţă către Galileea împreună cu ceilalţi doi apostoli. Începând din ziua aceea, cuvântul apostol a fost folosit pentru a distinge familia aleasă a consilierilor lui Iisus de vasta mulţime a discipolilor credincioşi care l-au urmat ulterior.
(1525.5) 137:1.8 Seara târziu, Iacob, Ioan, Andrei şi Simon au avut o convorbire cu Ioan Botezătorul. Cu lacrimi în ochi, dar cu un glas ferm, viteazul profet iudeean i-a abandonat pe doi dintre principalii săi ucenici pentru a le îngădui să devină apostolii Prinţului galileean al regatului care va veni.
2. Alegerea lui Filip şi a lui Nataniel
(1526.1) 137:2.1 Duminică dimineaţa, în ziua de 24 februarie a anului 26, Iisus şi-a luat adio de la Ioan Botezătorul de pe marginea fluviului de lângă Pella, fără a-l mai revedea vreodată în carne.
(1526.2) 137:2.2 În ziua aceea, în vreme ce Iisus şi cei patru ucenici-apostoli ai săi plecau către Galileea, s-a iscat un mare tărăboi în tabăra fidelilor lui Ioan. Era pe cale să aibă loc prima mare diviziune. Cu o zi înainte, Ioan îi anunţase cu certitudine pe Andrei şi pe Ezra că Iisus era Eliberatorul. Andrei s-a decis să îl urmeze pe Iisus, dar Ezra l-a recuzat pe blajinul tâmplar din Nazaret zicându-le tovarăşilor lui: „Profetul Daniel declară că Fiul Omului va veni plutind pe norii cerului, în putere şi în mare glorie. Acest tâmplar din Galileea, acest constructor de bărci nu poate fi Eliberatorul. Un asemenea dar de la Dumnezeu poate oare să vină din Nazaret? Acest Iisus este un văr de-al lui Ioan, iar Maestrul nostru s-a înşelat din exces de sentimentalitate. Să rămânem separaţi de acest fals Mesia.” Când Ioan l-a dojenit pentru vorbele acestea, Ezra s-a retras cu mai mulţi ucenici şi a pornit în grabă către sud. Acest grup a continuat să boteze în numele lui Ioan şi a fondat în cele din urmă o sectă ai cărei membri aveau credinţă în Ioan, dar refuzau să-l accepte pe Iisus. O rămăşiţă a acestui grup mai persistă încă şi astăzi în Mesopotamia.
(1526.3) 137:2.3 În vreme ce mocneau necazurile printre partizanii lui Ioan, Iisus şi cei patru ucenici-apostoli ai săi înaintau rapid către Galileea. Înainte de a traversa Iordanul pentru a merge la Nazaret prin Nain, Iisus a privit drumul care urca în faţa sa şi l-a văzut venind către el pe un anume Filip din Betsaida, însoţit de un prieten. Iisus îl cunoscuse pe Filip odinioară, şi acesta le era bine cunoscut şi tuturor celor patru noi apostoli. Filip era pe drum către Pella, cu prietenul său Nataniel, pentru a-l vedea pe Ioan şi pentru a se informa mai bine despre anunţata venire a regatului lui Dumnezeu; el a fost încântat să îl salute pe Iisus, pe care îl admirase întotdeauna încă de la prima vizită a acestuia la Capernaum. În schimb, Nataniel, care trăia în Cana din Galileea, nu îl cunoştea pe Iisus. Filip a venit înainte pentru a-şi saluta prietenii, în vreme ce Nataniel a rămas la umbra unui copac de pe marginea drumului.
(1526.4) 137:2.4 Petru l-a luat pe Filip de o parte şi s-a apucat să-i explice că el însuşi, Andrei, Iacob şi Ioan deveniseră toţi asociaţi cu Iisus în noul regat; el l-a îndemnat cu însufleţire pe Filip să se înroleze în slujba cauzei. Filip s-a pomenit într-un impas. Ce trebuia să facă? Aici, pe nepusă masă – pe marginea drumului de lângă Iordan – se punea cea mai importantă întrebare din viaţa unui om, şi el trebuia să ia o decizie imediată. În timp ce Filip se găsea angajat într-o serioasă conversaţie cu Petru, cu Andrei şi cu Ioan, Iisus îi schiţa lui Iacob drumul de urmat prin Galileea până la Capernaum. În cele din urmă, Andrei i-a sugerat lui Filip: „De ce nu-l întrebi pe Maestru?”
(1526.5) 137:2.5 Filip şi-a dat deodată seama că Iisus era într-adevăr un mare om, poate însăşi Mesia, şi a decis să se conformeze deciziei lui Iisus în această chestiune. A mers drept la el şi l-a întrebat: „Maestre, oare trebuie să mă duc la Ioan sau să mă alătur prietenilor mei care te urmează?”. Iar Iisus a răspuns: „Urmează-mă.” Filip a fost însufleţit de certitudinea că descoperise Eliberatorul.
(1526.6) 137:2.6 Filip a făcut atunci semn grupului să rămână pe loc, în timp ce alergă în urmă să anunţe decizia sa prietenului său Nataniel, rămas în urmă sub un dud şi reflectând la toate ce le auzise despre Ioan Botezătorul, despre regatul ce sta să vină şi despre Mesia cel aşteptat. Filip l-a întrerupt din această meditaţie exclamând: „L-am găsit pe Eliberator, cel despre care au vorbit Moise şi profeţii şi pe care l-a proclamat Ioan.” Nataniel şi-a ridicat privirea şi a întrebat: „De unde vine acest Maestru?” Şi Filip i-a răspuns: „El este Iisus din Nazaret, fiul lui Iosif, tâmplarul, venit nu cu mult în urmă să locuiască la Capernaum.” Atunci Nataniel, oarecum surprins, a întrebat: „Poate oare să iasă un lucru atât de bun din Nazaret?” Filip, luându-l de braţ, i-a zis: „Vino şi vezi.”
(1527.1) 137:2.7 Filip l-a condus pe Nataniel la Iisus, care l-a privit în faţă cu bunăvoinţă pe acest om sincer care avea îndoieli şi i-a zis: „Iată un adevărat israelit, în care nu există nici urmă de amăgire. Urmează-mă.” Nataniel s-a întors către Filip şi i-a spus: „Ai dreptate. El este într-adevăr un conducător de oameni. Îl voi urma şi eu, dacă sunt demn de el.” Iisus a dat din cap afirmativ către Nataniel şi a repetat: „Urmează-mă.”
(1527.2) 137:2.8 Iisus adunase acum jumătate din viitorul său corp de colaboratori intimi, cinci care îl cunoşteau de câtva vreme şi un străin, Nataniel. Fără a mai aştepta, ei au traversat Iordanul, au trecut prin satul Nainului şi au sosit sera târziu la Nazaret.
(1527.3) 137:2.9 Ei au petrecut toată noaptea la Iosif în casa copilăriei lui Iisus. Tovarăşii lui Iisus nu au înţeles foarte bine de ce maestrul lor nou descoperit era atât de preocupat de distrugerea completă a tuturor vestigiilor scrierii sale care subzistau în casă sub forma a zece porunci şi a altor devize şi precepte. Dar acest mod de a acţiona, adăugat faptului că ei nu l-au văzut niciodată scriind – altfel decât în praf sau pe nisip – au făcut o profundă impresie asupra minţii lor.
3. Vizita la Capernaum
(1527.4) 137:3.1 A doua zi, Iisus i-a trimis pe apostolii săi în Cana, căci erau cu toţii invitaţi la căsătoria unei tinere fete foarte înstărite din acest oraş, în vreme ce el însuşi se pregătea să îi facă în grabă o vizită mamei sale în Capernaum, oprindu-se în Magdala ca să îl vadă pe fratele său Iuda.
(1527.5) 137:3.2 Înainte de a părăsi Nazaretul, noii asociaţi ai lui Iisus i-au povestit, lui Iosif şi altor membrii ai familiei lui Iisus, minunatele evenimente ale acestui trecut recent şi şi-au exprimat deschis credinţa lor că Iisus era eliberatorul mult aşteptat. Aceşti membri ai familiei lui Iisus au dezbătut chestiunea, iar Iosif a zis: „La urma urmei, se poate ca Maria să fi avut dreptate – că ciudatul nostru frate este regele ce are să vină.”
(1527.6) 137:3.3 Iuda asistase la botezarea lui Iisus şi, împreună cu fratele său Iacob, începuse să creadă cu fermitate în misiunea pământeană a lui Iisus. Iacob şi Iuda erau amândoi foarte nedumeriţi cu privire la natura misiunii fratelui lor; în schimb, vechea speranţă că Iisus era Mesia, fiul lui David, renăştea în mama sa, şi ea îşi încuraja fiii să aibă încredere în fratele lor ca fiind eliberatorul Israelului.
(1527.7) 137:3.4 Iisus a sosit luni seara în Capernaum, dar nu s-a dus la propriul lui cămin, unde trăia Iacob şi mama sa; el a mers direct la Zebedeu. Toţi prietenii lui din Capernaum au văzut la el o mare şi plăcută schimbare. O dată mai mult, el părea relativ voios şi mai asemănător sieşi, aşa cum fusese în timpul primilor săi ani din Nazaret. În anii de dinaintea botezului său şi în perioadele de izolare imediat precedente şi ulteriore acestuia, Iisus devenise din ce în ce mai grav şi mai rezervat. Acum, pentru ei toţi, el părea să fi redevenit ca odinioară. Era în el ceva maiestuos, impozant şi de un aspect exaltat, dar el era din nou cu inima uşoară şi bucuros.
(1528.1) 137:3.5 Maria fremăta de speranţă. Ea credea că făgăduinţa lui Gabriel era aproape de a se realiza. Ea se aştepta să vadă curând toată Palestina încremenită şi uluită de revelaţia miraculoasă a fiului ei ca rege supranatural al iudeilor. Însă, la numeroasele întrebări pe care i le-au pus mama sa, Iacob, Iuda şi Zebedeu, Iisus s-a mărginit a răspunde surâzând: „Este preferabil ca eu să rămân aici pentru o vreme; trebuie să fac voia Tatălui meu care este în ceruri.”
(1528.2) 137:3.6 A doua zi, marţi, s-au dus cu toţii la Cana la căsătoria lui Naomi, care trebuia să aibă loc în ziua următoare. În ciuda avertismentelor repetate ale lui Iisus de a nu vorbi despre el nimănui „până când ceasul Tatălui nu va veni”, ei au stăruit să răspândească în mod discret vestea că îl găsiseră pe Eliberator. Fiecare dintre ei se aştepta cu încredere ca Iisus să îşi afirme pentru prima dată autoritatea sa mesianică cu prilejul apropiatei căsătorii din Cana, şi ca el să o facă cu o mare putere şi cu o sublimă grandoare. Ei îşi aminteau ceea ce li se zisese despre fenomenele care însoţiseră botezul său, şi credeau că viitoarea sa carieră pe pământ va fi marcată de manifestări tot mai multe de minuni supranaturale şi de demonstraţii miraculoase. În consecinţă, toată ţara s-a pregătit să se reunească la Cana pentru petrecerea de la nunta lui Naomi şi a lui Iohab, fiul lui Natan.
(1528.3) 137:3.7 Maria nu mai fusese atât de bucuroasă de mulţi ani. Ea s-a dus la Cana în starea de spirit a unei regine-mamă care mergea să asiste la încoronarea fiului ei. De pe când Iisus avusese treisprezece ani, niciodată familia şi prietenii lui nu îl mai văzuseră atât de lipsit de griji şi de fericit, atât de îndatoritor şi de înţelegător faţă de voile şi dorinţele tovarăşilor săi, atât de emoţionant de compătimitor. Şi în felul acesta ei şuşoteau între ei, în mici grupuri, întrebându-se ce are să se întâmple. Care va fi următoarea faptă a acestui personaj? Cum va inaugura el gloria împărăţiei ce vine? Şi ei erau atât de surescitaţi la gândul că aveau să fie prezenţi pentru a asista la revelaţia putinţei şi puterii Dumnezeului Israelului.
4. Nunta de la Cana
(1528.4) 137:4.1 Miercuri către amiază, aproape o mie de comeseni au sosit în Cana, de patru ori mai mult decât numărul de invitaţi la nuntă. Iudeii aveau obiceiul de a celebra căsătoria miercurea, iar invitaţiile fuseseră trimise înainte cu o lună. În timpul dimineţii şi la puţin după-amiază, petrecerea semăna mai mult cu o recepţie publică pentru Iisus decât cu o nuntă. Fiecare voia să îl salute pe acest galileean aproape celebru, care îi întâmpina pe toţi cu atâta cordialitate, tineri şi bătrâni, iudei şi gentili. Toată lumea s-a bucurat atunci când Iisus a acceptat să conducă procesiunea care preceda căsătoria.
(1528.5) 137:4.2 Iisus era de acum înainte întru totul conştient de sine cu privire la existenţa sa omenească, de preexistenţa sa divină şi de statutul naturilor sale, cea umană şi cea divină, conjugate şi contopite. Cu un echilibru perfect, el putea, în orice moment, să joace rolul uman sau să îşi asume imediat prerogativele personale ale naturii divine.
(1528.6) 137:4.3 Pe când ziua se apropia de sfârşit, Iisus şi-a dat tot mai mult seama că comesenii se aşteptau să îl vadă înfăptuind vreun fel de miracol; el a înţeles mai ales că familia sa şi cei şase ucenici-apostoli ai săi se bizuiau pe faptul că el îşi va anunţa apropiatul său regat într-o manieră adecvată printr-o manifestare încremenitoare şi supranaturală.
(1529.1) 137:4.4 În primele ore ale după-amiezii, Maria l-a chemat pe Iacob, şi împreună au îndrăznit să se apropie de Iisus şi să îl întrebe dacă nu voia cumva să le împărtăşească taina sa şi să îi informeze cu privire la locul şi la momentul ceremoniei căsătoriei în care plănuise să se manifeste în calitate de „fiinţă supranaturală”. De îndată ce au abordat această chestiune cu Iisus, au văzut că i-au stârnit indignarea caracteristică. El a răspuns simplu: „Dacă mă iubiţi, aveţi atunci răbdare de rămâneţi cu mine atâta timp cât sunt în slujba voii Tatălui meu care este în ceruri.” Însă elocvenţa reproşului său stătea în expresia feţei sale.
(1529.2) 137:4.5 Iisus a fost omeneşte foarte decepţionat de această iniţiativă a mamei sale, şi a fost readus la realitate de propria sa reacţie la propunerea ei sugestivă de a-şi îngădui să se preteze la vreun fel de manifestare exterioară a divinităţii sale. Acesta era anume unul dintre lucrurile pe care în cursul recentei sale izolări de pe dealuri el se hotărâse să nu le facă. Timp de mai multe ceasuri, Maria a fost foarte deprimată. Ea i-a zis lui Iacob: „Nu pot să îl înţeleg. Ce înseamnă toate astea? Conduita sa stranie nu se va sfârşi oare niciodată?” Iacob şi Iuda au încercat să o consoleze pe mama lor, în vreme ce Iisus s-a retras pentru o oră de singurătate. El a revenit însă la reuniune, din nou bine dispus şi bucuros.
(1529.3) 137:4.6 Căsătoria a avut loc într-un interval de aşteptare în tăcere, dar întreaga ceremonie se sfârşise şi gazda de onoare nu făcuse nici un gest şi nu rostise nici un cuvânt. Apoi, s-a şoptit că tâmplarul şi constructorul de bărci, proclamat de Ioan ca „Eliberatorul”, îşi va dezvălui adevăratele intenţii în timpul festivităţilor de seară, poate la masa de seară a nunţii. Iisus însă a înlăturat orice speranţă la vreo demonstraţie de acest ordin din mintea celor şase ucenici-apostoli ai lui, reunindu-i chiar înainte de cină pentru a le zice într-un mod foarte serios: „Să nu credeţi că am venit în acest loc pentru a face vreo minune, pentru ai satisface pe cei curioşi, sau pentru a-i convinge pe cei ce se îndoiesc. Ne aflăm aici mai degrabă în slujba voii Tatălui nostru care este în ceruri.” Când Maria şi ceilalţi l-au văzut consultându-se cu asociaţii lui, ei au fost şi mai convinşi în sinea lor că era pe punctul de a se produce un eveniment extraordinar. Ei s-au aşezat cu toţii la masa de nuntă pentru a se bucura în bună tovărăşie de mâncare şi de seara petrecerii.
(1529.4) 137:4.7 Tatăl mirelui oferise vin din belşug pentru toţi oaspeţii invitaţi la nuntă, dar oare de unde să fi ştiut că nunta fiului său avea să devină un eveniment atât de strâns legat de manifestarea aşteptată a lui Iisus în calitate de eliberator mesianic? El era încântat de a avea onoarea de a-l număra pe faimosul galileean printre oaspeţii săi, dar, înainte de sfârşitul cinei, servitorii i-au adus vestea tulburătoare că se împuţina vinul. Când cina oficială s-a terminat şi când invitaţii începeau să se răspândească prin grădină, mama mirelui i-a destăinuit Mariei că provizia de vin era consumată. Maria i-a răspuns cu încredere: „Nu vă faceţi griji – voi vorbi cu fiul meu. El ne va ajuta.” Şi ea a îndrăznit să facă asta, în pofida mustrării primite cu câteva ceasuri mai înainte.
(1529.5) 137:4.8 Vreme de mulţi ani, Maria se întorsese totdeauna către Iisus pentru a fi ajutată în fiecare dintre crizele vieţii lor de familie din Nazaret, astfel încât se gândise întru totul natural la el în împrejurările prezente. Însă această mamă ambiţioasă mai avea şi alte motive pentru a face apel la fiul ei mai mare cu această ocazie. Iisus stătea singur într-un colţ al grădinii. Mama sa s-a apropiat de el şi i-a zis: „Fiul meu, ei nu mai au vin.” Iar Iisus a răspuns: „Buna mea mamă, ce legătură are asta cu mine?” Maria a zis: „Dar eu cred că ceasul tău a venit deja. Oare nu poţi să ne ajuţi?” Iisus a replicat: „Încă o dată, declar că eu nu am venit să fac lucruri de felul acesta. De ce mă deranjezi iarăşi cu astfel de treburi?” Atunci, izbucnind în lacrimi, Maria l-a rugat: „Dar, fiul meu, eu le-am promis că ne vei ajuta. Nu vrei, dacă te rog, să faci ceva pentru mine?” Şi atunci Iisus a zis: „Femeie, ce-ţi veni să faci astfel de promisiuni? Vezi să nu mai faci şi altă dată. În toate lucrurile, noi trebuie să servim voia Tatălui din ceruri.”
(1530.1) 137:4.9 Maria, mama lui Iisus, a fost zdrobita; era năucită! În timp ce stătea neclintită înaintea lui şi cu un torent de lacrimi revărsându-i-se pe faţă, inima omenească a lui Iisus a fost inundată de o profundă compasiune pentru femeia care îl purtase în pântece. El s-a aplecat către ea, şi-a pus cu delicateţe mâna pe capul ei şi i-a zis: „Hai, hai, Mamă Maria, nu te amărî pentru cuvintele mele aparent aspre. Nu ţi-am zis de atâtea ori că eu am venit numai ca să fac voia Tatălui meu ceresc? Aş face cu cea mai mare bucurie ceea ce îmi ceri, dacă asta ar face parte din voia Tatălui…” Şi Iisus s-a oprit brusc. Şovăia. Maria părea să aibă sentimentul că se producea ceva. Sărind în picioare, ea şi-a aruncat braţele în jurul gâtului lui Iisus, l-a sărutat şi s-a dus în grabă în sala servitorilor zicându-le: „Orice v-ar zice fiul meu, să faceţi.” Dar Iisus nu a zis nimic. El îşi dădea acuma seama că zisese deja prea mult – sau mai degrabă că se gândise cu prea mare dorinţă la asta.
(1530.2) 137:4.10 Maria dansa de bucurie. Ea nu ştia cum se produsese vinul, dar credea cu fermitate că până la urmă îl convinsese pe fiul ei prim-născut să îşi afirme autoritatea, de a îndrăzni să iese în faţă ca să-şi reclame locul ce îi revenea şi să-şi etaleze puterea sa mesianică. Din cauza prezenţei şi a asocierii unor anumite puteri şi personalităţi ale universului, total ignorate de toţi comesenii, ea nu trebuia să fie dezamăgită. Vinul pe care-l dorea Maria şi pe care Iisus, omul-Dumnezeu, îl dorea omeneşte prin simpatie, era pe drum.
(1530.3) 137:4.11 Erau, în apropiere, şase vase de piatră umplute cu apă conţinând câte o sută de litri fiecare. Această apă urma să fie folosită la ceremoniile finale de purificare ale celebrării căsătoriei. Agitaţia servitorilor în jurul acestor enorme recipiente de piatră, sub îndrumarea activa a mamei lui, a atras atenţia lui Iisus. El s-a apropiat şi a văzut că ei scoteau din ele stacanele pline cu vin.
(1530.4) 137:4.12 Iisus şi-a dat treptat seama de ceea ce se întâmplase. Din toate persoanele prezente la nunta din Cana, el a fost cel mai surprins. Ceilalţi se aşteptau cu toţii să-l vadă săvârşind vreo minune, dar asta era tocmai ceea ce nu avea de gând să facă. Apoi, Fiul Omului, şi-a amintit de avertismentul Ajustorului Gândirii Personalizat din interiorul său, pe vremea când era pe dealuri. El şi-a adus aminte cum Ajustorul îl prevenise că nici o putere sau personalitate nu putea să-l priveze de prerogativa sa de creator care îl făcea independent de timp. Cu această ocazie, transformatorii de putere, medienii şi toate celelalte personalităţi ajutătoare erau adunaţi lângă apă şi de alte materiale necesare; în faţa dorinţei exprimate de Suveranul Creator al Universului, apariţia imediată a vinului era ineluctabilă. Certitudinea acestui eveniment era dublată de faptul că Ajustorul Personalizat dăduse de înţeles că executarea dorinţei Fiului nu contravenea în nici un fel voii Tatălui.
(1530.5) 137:4.13 Dar acesta nu a fost în nici un sens un miracol. Nici o lege a naturii nu a fost modificată, abrogată sau chiar transcensă. Nu s-a produs nimic altceva decât abrogarea timpului în legătură cu acumularea celestă a elementelor chimice care se cereau pentru elaborarea vinului. În Cana, cu acest prilej, agenţii Creatorului au făcut vin întocmai cum se face prin procesul natural obişnuit, numai că ei au făcut asta independent de timp şi cu intervenţia agenţilor supraumani pentru a reuni în spaţiu ingredientele chimice necesare.
(1531.1) 137:4.14 Ba mai mult, era evident că înfăptuirea aşa-zisului miracol nu era contrară voii Tatălui din Paradis; altminteri nu s-ar fi produs, din moment ce Iisus se supusese deja în toate lucrurile voii Tatălui.
(1531.2) 137:4.15 Când servitorii au scos acest nou vin şi l-au dus la băiatul de onoare „maestru de ceremonie”, el l-a gustat apoi a chemat mirele spunându-i: „Datina este să serveşti mai întâi vinul bun şi apoi, după ce comesenii au băut bine, se aduce rodul inferior al viei; tu însă ai păstrat cel mai bun vin până către sfârşitul petrecerii.”
(1531.3) 137:4.16 Maria şi discipolii lui Iisus s-au bucurat foarte tare de presupusul miracol, care credeau că fusese înfăptuit cu dinadinsul, dar Iisus s-a retras într-un colţ adăpostit al grădinii şi s-a cufundat într-o scurtă şi serioasă meditaţie. În cele din urmă, el a tras concluzia că incidentul depăşea, în împrejurarea de faţă, controlul său personal şi că el era inevitabil de vreme ce nu era contrar voii Tatălui său. Când s-a întors la comeseni, aceştia l-au privit cu o teamă respectuoasă; toţi îl luau drept Mesia. Dar Iisus era chinuitor de stingherit. El ştia că ei credeau în el numai din pricina evenimentului neobişnuit la care hazardul îi făcuse martori. Din nou, Iisus s-a retras pentru o bună bucată de vreme pe terasa casei ca să mediteze la toate acelea.
(1531.4) 137:4.17 Iisus a înţeles atunci că el trebuia să fie continuu în gardă de teamă că lăsându-se prea tare pradă compasiunii şi milei, să nu devină răspunzător şi de alte incidente de acest ordin. Totuşi, multe evenimente asemănătoare s-au produs înainte ca Fiul Omului să-şi fi părăsit definitiv viaţa sa muritoare din trup.
5. Reîntoarcerea la Capernaum
(1531.5) 137:5.1 În timp ce numeroşi invitaţi au rămas la Cana pe toată durata săptămânii de festivităţi prilejuite de căsătorie, Iisus, împreună cu discipolii lui apostoli tocmai aleşi – Iacob, Ioan, Andrei, Petru, Filip şi Nataniel – a plecat de foarte devreme, a doua zi dimineaţa, către Capernaum, fără a-şi lua rămas bun de la nimeni. Familia lui Iisus şi toţi prietenii săi din Cana au fost mâhniţi de caracterul neaşteptat al plecării sale, iar Iuda, cel mai tânăr dintre fraţii lui Iisus, a plecat în căutarea sa. Iisus şi apostolii săi s-au dus de-a dreptul la casa lui Zebedeu din Betsaida. În cursul călătoriei, Iisus a discutat, cu asociaţii săi recent aleşi, o mulţime de chestiuni importante pentru regatul care va veni; el le-a recomandat mai ales să nu pomenească despre prefacerea apei în vin. I-a sfătuit totodată să evite, în viitoarele lor activităţi, oraşele Sepphoris şi Tiberiada.
(1531.6) 137:5.2 În seara aceea, după cină, în căminul lui Zebedeu şi al Salomeii, Iisus a ţinut una dintre cele mai importante cuvântări din toată cariera sa pământească. Numai cei şase apostoli au asistat la această reuniune; Iuda a sosit tocmai când ei se aflau pe punctul de a se despărţi. Aceşti şase oameni selectaţi călătoriseră cu Iisus de la Cana la Betsaida, păşind, ca să zicem aşa, fără a atinge pământul. Ei trăiau în aşteptare şi se înflăcărau la ideea că fuseseră aleşi ca asociaţi imediaţi ai Fiului Omului. Însă, atunci când Iisus s-a apucat să le explice cu claritate cine era el, care urma să fie misiunea sa pe pământ şi cum risca ea să se încheie, ei au fost uluiţi. Ei nu puteau să priceapă ceea ce le povestea. Amuţiseră; Petru însuşi era nespus de zdrobit. Numai Andrei, cugetător profund, a îndrăznit să răspundă ceva la recomandările lui Iisus. Când Iisus a băgat de seamă că ei nu înţelegeau mesajul său, când a văzut că ideile lor despre un Mesia iudeu erau bine cristalizate, el i-a trimis să se odihnească, în vreme ce el s-a dus să se plimbe şi să stea de vorbă cu fratele său Iuda. Înainte de a-şi lua rămas bun de la Iisus, Iuda i-a zis cu multă emoţie: „Frate-tată, eu nu te-am înţeles niciodată. Nu ştiu cu certitudine dacă tu eşti ceea ce mama ne-a învăţat. Nu înţeleg pe deplin regatul ce are să vină, dar ceea ce ştiu eu, este că tu eşti un puternic om al lui Dumnezeu. Eu am auzit vocea de la Iordan şi cred în tine, orice ai fi.” După ce a vorbit astfel, Iuda a plecat îndreptându-se către propriul lui cămin din Magdala.
(1532.1) 137:5.3 În noaptea aceea, Iisus nu a dormit deloc. Învelindu-se în păturile sale, s-a dus şi s-a aşezat pe marginea lacului căzând pe gânduri, cugetând până în zorii zilei următoare. În cursul lungilor ceasuri ale acestei nopţi de meditaţie, Iisus a ajuns să înţeleagă clar că nu îi va putea face niciodată pe discipolii săi să îl vadă sub o altă lumină decât aceea a unui Mesia îndelung aşteptat. În sfârşit, el a recunoscut că nu exista nici o cale de a-şi lansa mesajul cu privire la regat altfel decât înfăptuind prezicerea lui Ioan şi în calitatea celui după care căutau iudeii. La urma urmei, deşi el nu a fost tipul davidian de Mesia, el reprezenta cu adevărat împlinirea profeţiilor clarvăzătorilor de odinioară care erau mai înclinaţi din punct de vedere spiritual. El nu a mai negat niciodată pe de-a-ntregul faptul că era Mesia. El a decis să lase în voia Tatălui grija de a descurca, în cele din urmă, această situaţie complicată.
(1532.2) 137:5.4 În dimineaţa zilei următoare, Iisus s-a alăturat prietenilor săi la micul dejun, dar ei formau un grup lipsit de voioşie. El a stat de vorbă cu ei şi, la sfârşitul mesei, el i-a grupat în jurul lui zicându-le: „Este voia Tatălui meu ca noi să rămânem pe aici prin preajmă pentru o vreme. Voi l-aţi auzit pe Ioan zicând că venise ca să pregătească calea regatului. Se cuvine deci ca noi să aşteptăm înfăptuirea prezicerilor lui Ioan. Când precursorul Fiului Omului îşi va fi terminat lucrarea, noi vom începe să proclamăm vestea bună a regatului.” El a poruncit apostolilor să se întoarcă la năvoadele lor, în timp ce el însuşi se pregătea să-l însoţească pe Zebedeu la şantierul naval. El le-a promis că se vor revedea la sinagoga unde urma să vorbească în ziua următoare, ziua de sabat, şi le-a fixat o întâlnire pentru a sta de vorbă cu ei în după-amiaza aceluiaşi sabat.
6. Evenimentele unei zilei de sabat
(1532.3) 137:6.1 Prima apariţie în public a lui Iisus, după botezul său, a avut loc în sinagoga din Capernaum, pe 2 martie al anului 26, într-o zi de sabat. Sinagoga era aglomerată. La povestea botezului din Iordan se adăugau acum veştile recente venite din Cana despre apă şi vin. Iisus a oferit locurile de onoare celor şase apostoli ai lui şi i-a aşezat alături de ei şi pe fraţii săi de sânge Iacob şi Iuda. Mama sa revenise la Capernaum cu Iacob cu o seară înainte şi se găsea deopotrivă acolo, aşezată în secţiunea sinagogii rezervată femeilor. Domnea în auditoriu o mare încordare; ei se aşteptau să vadă vreo manifestare extraordinară de putere supranaturală, o mărturie potrivită a naturii şi a autorităţii celui care avea să le vorbească în ziua aceea; dar ei se aflau înaintea unei dezamăgiri.
(1532.4) 137:6.2 Când Iisus s-a ridicat, conducătorul sinagogii i-a întins ruloul Scripturilor şi el a citit din cartea profetului Isaia: „Aşa a zis Domnul: ‘Cerul este tronul meu, iar pământul locul pe care-mi ţin picioarele. Unde este casa pe care a-ţi clădit-o pentru mine? Şi unde este locul în care să stau? Toate lucrurile, mâinile mele le-au făcut,’ zise Domnul. ‘Eu însă îmi voi îndrepta privirile către cel care este umil şi care se căieşte în spirit şi care tremură la vocea mea.’ Auziţi cuvântul Domnului, voi care tremuraţi de frică. ‘Fraţii voştri v-au urât şi v-au alungat din cauza numelui meu.’ Fie dar ca Domnul să fie proslăvit. El vi se va înfăţişa în bucurie, şi toţi ceilalţi vor fi ruşinaţi. O voce din oraş, o voce din templu, o voce de la Domnul zice: ‘Înainte de durerile facerii, ea a dat naştere; înainte de venirea suferinţelor, ea a adus pe lume un băieţel.’ Cine a mai auzit vreodată aşa ceva? O naţiune se poate ea naşte într-o clipită? Căci astfel vorbeşte Domnul: ‘Iată, eu voi revărsa pacea ca pe un fluviu, şi chiar şi gloria gentililor se va aduna într-un torent. Asemenea unui om pe care-l mângâie mama sa, aşa vă voi mângâia eu. Voi veţi fi consolaţi chiar şi în Ierusalim; şi, când veţi vedea aceste lucruri, inima voastră se va bucura.’”
(1533.1) 137:6.3 După ce a terminat cu cititul, Iisus a înapoiat ruloul păstrătorului. Înainte de a se reaşeza, el a zis în mod simplu: „Fiţi răbdători, şi veţi vedea gloria lui Dumnezeu. Va fi aşa pentru toţi cei care vor rămâne cu mine şi care vor învăţa în felul acesta să facă voia Tatălui meu din ceruri.” Şi oamenii s-au reîntors la casele lor întrebându-se ce însemnau toate acestea.
(1533.2) 137:6.4 În aceeaşi după-amiază, Iisus şi apostolii săi s-au urcat într-o barcă cu Iacob şi cu Iuda. Ei au mers de-a lungul malului o oarecare distanţă şi au aruncat ancora în vreme ce Iisus le vorbea de împărăţia cerurilor. Ei l-au înţeles mai bine decât în seara de joi precedentă.
(1533.3) 137:6.5 Iisus le-a dat ordin să îşi reia munca lor regulată până când „vine vremea regatului”. Pentru a-i încuraja, el le-a dat exemplu ducându-se regulat să lucreze pe şantierul naval. El le-a explicat că ei trebuiau să-şi consacre, în toate serile, trei ore pentru a studia şi pentru a-şi pregăti viitoarea lor lucrare, şi a adăugat: „Vom rămâne toţi prin preajmă până ce Tatăl meu îmi va cere să vă chem. Trebuie ca fiecare dintre voi să se întoarcă acum la munca lui obişnuită, întocmai ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Nu povestiţi nimic despre mine nimănui, şi amintiţi-vă că regatul meu nu trebuie să vină cu zgomot şi cu pompă, ci mai degrabă graţie unei mari schimbări pe care Tatăl meu o va fi operat în inima voastră şi a celor care vor fi chemaţi să se alăture vouă în consiliile regatului. Voi sunteţi de acum înainte prietenii mei; am încredere în voi şi vă iubesc; veţi deveni în curând asociaţii mei personali. Fiţi răbdători, fiţi blajini. Ascultaţi întotdeauna de voia Tatălui. Pregătiţi-vă pentru chemarea regatului. Veţi avea parte de mari bucurii în slujba Tatălui meu, dar trebuie ca în egală măsură să fiţi pregătiţi să înfruntaţi greutăţi, căci vă previn că mulţi nu vor intra în regat decât trecând prin mari cazne. Pentru cei care vor fi găsit regatul, bucuria lor va fi perfectă; ei se vor numi prea-fericiţii pământului. Nu nutriţi însă false speranţe; lumea are să se poticnească de cuvintele mele. Chiar şi voi, prietenii mei, nu veţi percepe pe deplin ceea ce expun eu minţii voastre confuze. Nu vă amăgiţi. Va fi să trudim pentru o generaţie care caută semne. Ea va pretinde săvârşirea de minuni ca dovadă că eu sunt trimis de Tatăl meu, şi cu greu va recunoaşte, în revelarea iubirii Tatălui meu, justificarea misiunii mele.”
(1533.4) 137:6.6 În seara aceea, după ce au debarcat şi înainte de a se despărţi, Iisus, stând pe marginea apei, s-a rugat: „Tată, îţi mulţumesc pentru aceşti micuţi care cred deja, în pofida îndoielilor lor. De dragul lor m-am ţinut deoparte pentru a face voia ta. Fie ca ei să poată acum învăţa să fie doar una, aşa cum şi noi suntem una.”
7. Patru luni de formare
(1533.5) 137:7.1 Vreme de patru luni lungi – martie, aprilie, mai şi iunie – s-a prelungit acest timp de aşteptare. Iisus a avut peste o sută de reuniuni lungi şi serioase, dar pline de voioşie şi de bucurie, cu aceşti şase asociaţi şi cu propriul lui frate Iacob. În urma bolilor din familia sa, Iuda a fost rareori în măsură să asiste la aceste şedinţe. Iacob nu şi-a pierdut încrederea în fratele său Iisus, iar în timpul acestor luni de întârziere şi de inacţiune, Maria aproape că şi-a pierdut speranţa în fiul ei. Credinţa ei, care se ridicase la asemenea înălţimi în Cana, se afunda acum într-o nouă depresiune. Ea revenea întruna la exclamaţia ei de mai multe ori repetată: „Eu nu reuşesc să te înţeleg. Nu reuşesc să-mi explic ce înseamnă toate astea.” Dar soţia lui Iacob a contribuit în mare măsură la susţinerea curajului Mariei.
(1534.1) 137:7.2 În cursul acestor patru luni, aceşti şapte credincioşi, dintre care unul era fratele lui de sânge, au făcut o mai amplă cunoştinţă cu Iisus; ei s-au obişnuit cu ideea de a trăi cu acest om-Dumnezeu. Ei îl numeau Rabin, dar învăţau să nu se teamă de el. Iisus poseda acel farmec incomparabil al personalităţii, lucru care îi îngăduia să trăiască printre ei fără ca ei să fie descumpăniţi de divinitatea sa. Ei găseau într-adevăr uşor a fi „prieteni cu Dumnezeu”, cu Dumnezeu întrupat sub înfăţişarea cărnii muritoare. Acest timp de aşteptare a pus tot grupul la grea încercare. Nu s-a produs nimic, absolut nimic miraculos. Zi de zi, ei s-au dus la muncile lor obişnuite şi, noapte de noapte, ei se aşezau la picioarele lui Iisus. Grupul era legat prin incomparabila personalitate a Maestrului şi prin cuvintele de graţie pe care el li le adresa lor seară de seară.
(1534.2) 137:7.3 Această perioadă de aşteptare şi de învăţătură a fost deosebit de dificilă pentru Simon Petru. El a căutat de mai multe ori să-l convingă pe Iisus să se apuce să predice regatul în Galileea, în timp ce Ioan continua să predice în Iudeea. Dar Iisus îi răspundea mereu lui Petru: „Simon, ai răbdare. Fă progrese. Nu vom fi nici unul prea pregătiţi când ne va chema Tatăl.” Şi Andrei îl calma pe Petru din când în când prin poveţe mai blânde şi filozofice. Lipsa de afectare a lui Iisus îl impresiona la culme pe Andrei. El nu obosea niciodată tot contemplându-l pe cel care, trăind atât de aproape de Dumnezeu, putea totodată să arate atâta prietenie şi consideraţie pentru oameni.
(1534.3) 137:7.4 În toată această perioadă, Iisus nu a luat decât de două ori cuvântul în sinagogă. Către sfârşitul acestor numeroase săptămâni de aşteptare, comentariile pe seama botezului său şi a vinului din Cana începuseră să se domolească. Iisus a avut grijă să nu se mai producă pseudo-miracole în cursul acestei perioade. Totuşi, în ciuda vieţii lor atât de liniştite din Betsaida, ciudatele acţiuni ale lui Iisus fuseseră raportate lui Irod Antipa, care, la rândul său, a trimis iscoade pentru a afla despre ce era vorba. Dar Irod era mai preocupat de prezicerile lui Ioan. El a decis să nu îi facă necazuri lui Iisus, a cărui muncă continua atât de paşnic în Capernaum.
(1534.4) 137:7.5 Iisus a folosit acest timp de aşteptare ca să-i înveţe pe asociaţii săi atitudinea pe care trebuiau să o adopte vizavi de diversele grupuri religioase şi partide politice din Palestina. Cuvintele lui Iisus erau întotdeauna acestea: „Noi căutăm să îi câştigăm pe toţi, dar nu aparţinem nici unora. „
(1534.5) 137:7.6 Scribii şi rabinii luaţi laolaltă erau numiţi farisei. Ei înşişi se intitulau „cei asociaţi”. Sub multe raporturi, ei reprezentau grupul progresist printre iudei. Într-adevăr, ei adoptaseră numeroase învăţături care nu figurau cu claritate în Scripturile ebraice, cum ar fi credinţa în învierea morţilor, doctrină care fusese menţionată numai de Daniel, unul dintre cei din urmă profeţi.
(1534.6) 137:7.7 Grupul saducheilor se compunea din preoţie şi din anumiţi iudei înavuţiţi. Ei nu erau atât de stricţi asupra detaliilor aplicării legii. În realitate, fariseii şi saducheii erau mai degrabă nişte partide religioase decât nişte secte.
(1534.7) 137:7.8 Esenienii formau o veritabilă sectă religioasă care luase naştere în timpul revoltei macabeilor. Sub anumite aspecte, exigenţele lor erau mai constrângătoare decât cele ale fariseilor. Ei adoptaseră numeroase credinţe şi practici persane; trăiau ca o confrerie în mănăstiri, practicând celibatul şi posedând totul în comun. Ei se specializau în învăţături despre îngeri.
(1535.1) 137:7.9 Zeloţii erau un grup de iudei patrioţi înfocaţi. Ei susţineau că orice metodă era justificată în lupta pentru a scăpa de robia de sub jugul roman.
(1535.2) 137:7.10 Irodienii erau un partid pur politic care preconiza emanciparea de guvernarea directă a romanilor printr-o reinstaurare a dinastiei lui Irod.
(1535.3) 137:7.11 Chiar în mijlocul Palestinei trăiau samaritenii, cu care „iudeii nu aveau nici o legătură”, cu toate că erau numeroase puncte de vedere asemănătoare cu cele ale învăţăturilor lui Iisus.
(1535.4) 137:7.12 Toate aceste partide şi secte, inclusiv mica confrerie nazarineeană, credeau în venirea lui Mesia. Toate căutau un eliberator naţional. Dar Iisus proclama fără echivoc că el şi discipolii lui nu se aliau cu nici una dintre aceste şcoli de gândire sau de punere în practică. Fiul Omului nu trebuia să fie nici nazarineean, nici esenian.
(1535.5) 137:7.13 Cu toate că Iisus i-a invitat mai târziu pe apostoli să plece, aşa cum o făcuse Ioan, pentru a predica evanghelia şi a-i instrui pe credincioşi, el punea accentul pe proclamarea „veştii bune a împărăţiei cerurilor.” El le repeta neobosit asociaţilor săi că trebuiau să „manifeste dragoste, compasiune şi înţelegere.” El a propovăduit de timpuriu adepţilor săi că împărăţia cerurilor era o experienţă spirituală privitoare la întronarea lui Dumnezeu în inima oamenilor.
(1535.6) 137:7.14 În timp ce Iisus şi cei şapte tovarăşi ai lui zăboveau înainte de a se apuca să predice activ în public, ei îşi petreceau câte două seri pe săptămână în sinagogă cu studierea Scripturilor ebraice. La câţiva ani mai târziu, după perioadele de lucru intensiv în public, apostolii au privit retrospectiv aceste patru luni ca fiind cele mai preţioase şi cele mai folositoare din toată asocierea lor cu Maestrul. Iisus i-a învăţat pe aceşti oameni tot ceea ce puteau ei să asimileze. El nu a comis greşeala de a-i instrui peste măsură. El nu a provocat confuzie prezentând adevăruri care să depăşească prea mult capacitatea lor de înţelegere.
8. Predica despre regat
(1535.7) 137:8.1 Pe 22 iunie, ziua de sabat, cu puţin înainte de plecarea grupului său pentru primul tur de predicare, şi la douăsprezece zile după întemniţarea lui Ioan, Iisus a ocupat amvonul din sinagogă pentru a doua oară de când îi adusese pe apostolii săi în Capernaum.
(1535.8) 137:8.2 Cu câteva zile înaintea ţinerii acestei predici despre „Regat”, în vreme ce Iisus lucra pe şantierul naval, Petru i-a adus vestea arestării lui Ioan. Iisus şi-a depus încă o dată uneltele, şi-a pus deoparte masa de tâmplar şi i-a zis lui Petru: „Ceasul Tatălui a sunat. Să ne pregătim să proclamăm evanghelia împărăţiei.”
(1535.9) 137:8.3 În această zi de 18 iunie a anului 26 a fost ultima zi în care Iisus a lucrat la o masă de tâmplărie. Petru a ieşit în goană din atelier şi, până la mijlocul după-amiezii, îi reunise deja pe toţi tovarăşii lui. El i-a lăsat într-un crâng din apropierea malului şi a plecat în căutarea lui Iisus, dar nu l-a putut găsi, căci Maestrul se dusese într-un alt crâng pentru a se ruga. Ei nu l-au văzut decât la o oră înaintată din seară, când el a revenit la casa lui Zebedeu şi a cerut de mâncare. În ziua următoare, Iisus l-a trimis pe fratele său Iacob să ceară privilegiul de a lua cuvântul în sinagogă cu prilejul sabatului. Conducătorul sinagogii a fost foarte fericit că Iisus era dispus să conducă din nou slujba.
(1536.1) 137:8.4 Înainte ca Iisus să fi rostit memorabila sa predică despre regatul lui Dumnezeu, primul efort făţiş din cariera sa publică, el a citit, în Scripturi, următoarele pasaje: „Voi veţi fi pentru mine o împărăţie de preoţi, un popor sfânt, Iehova este judecătorul nostru, Iehova este legiuitorul nostru, Iehova este regele nostru; el ne va salva. Iehova este regele meu şi Dumnezeul meu. El este un mare rege care domneşte peste tot pământul. Iubirea şi bunătatea sunt soarta Israelului în această împărăţie. Binecuvântată să fie gloria Domnului, căci el este Regele nostru.”
(1536.2) 137:8.5 Când Iisus a terminat de citit, a zis:
(1536.3) 137:8.6 ”Eu am venit ca să proclam întemeierea împărăţiei Tatălui. Acest regat va include sufletele adoratoare ale iudeilor şi ale gentililor, ale bogaţilor şi ale săracilor, ale oamenilor liberi şi ale sclavilor, căci Tatăl meu nu face deosebire între persoane; dragostea şi îndurarea sa se revarsă peste toţi.
(1536.4) 137:8.7 ”Tatăl care este în ceruri îşi trimite spiritul să locuiască în mintea oamenilor. Tot aşa, când îmi voi fi terminat lucrarea mea de pe pământ, Spiritul Adevărului va fi răspândit peste toată carnea. Spiritul Tatălui meu şi Spiritul Adevărului că vor instaura în apropiatul regat al înţelegerii spirituale şi al dreptăţii divine. Regatul meu nu este unul al acestei lumi. Fiul Omului nu va conduce oştirile la bătălie pentru a instaura un tron al puterii sau un regat al gloriei temporare. La venirea împărăţiei mele, voi îl veţi cunoaşte pe Fiul Omului ca Prinţ al Păcii, ca revelaţie a Tatălui etern. Copiii acestei lumi luptă pentru a întemeia şi a mări regatele acestei lumi, dar discipolii mei vor intra în împărăţia cerurilor graţie deciziilor morale şi victoriilor lor întru spirit; şi, când vor pătrunde în el, vor găsi acolo bucurie, dreptate şi viaţă veşnică.
(1536.5) 137:8.8 ”Cei care caută ca mai întâi să intre în regat, şi se străduiesc în felul acesta să dobândească o nobleţe de caracter asemănătoare cu cea a Tatălui meu, vor poseda curând tot ceea ce este necesar. Dar eu vă zic asta cu toată sinceritatea: dacă nu căutaţi să intraţi în regat cu credinţa şi cu încrederea unui copilaş, voi nu veţi fi admişi cu nici un chip.
(1536.6) 137:8.9 ”Nu vă lăsaţi amăgiţi de cei care vin şi vă zic: regatul este aici sau regatul este acolo, căci regatul Tatălui meu nu are legătură cu lucrurile vizibile şi materiale. Acest regat este deja acum printre voi, căci acolo unde propovăduieşte duhul lui Dumnezeu, acolo unde el călăuzeşte sufletul omului, acolo este în realitate împărăţia cerurilor. Şi această împărăţie a lui Dumnezeu este dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt.
(1536.7) 137:8.10 ”Ioan într-adevăr v-a botezat în semn de căinţă şi pentru iertarea păcatelor voastre, dar, atunci când veţi intra în împărăţia celestă, voi veţi primi botezul Spiritului Sfânt.
(1536.8) 137:8.11 ”În regatul Tatălui meu, nu vor fi nici iudei, nici gentili, ci numai cei care caută perfecţiunea slujind, căci eu declar că cel care vrea să fie mare în regatul Tatălui meu trebuie ca mai întâi să devină servitorul tuturor. Dacă acceptaţi să-i serviţi pe semenii voştri, voi veţi şedea cu mine în regatul meu, aşa cum şi eu voi şedea curând lângă Tatăl meu în împărăţia sa pentru că l-am servit sub înfăţişarea creaturii.
(1536.9) 137:8.12 ”Acest nou regat seamănă cu o sămânţă care creşte în solul bun al unui câmp. Ea nu ajunge rapid la deplina sa maturitate. Există un interval de timp între întemeierea regatului din sufletul unui om şi ceasul în care împărăţia se coace în toată plenitudinea sa pentru a deveni rodul întreg al dreptăţii perpetue şi al salvării eterne.
(1536.10) 137:8.13 ”Şi această împărăţie pe care eu o proclam nu este o domnie a puterii şi a abundenţei. Împărăţia cerului nu constă nici în alimente, nici în băuturi, ci mai degrabă într-o viaţă a dreptăţii progresive şi a bucuriei tot mai mari din îndeplinirea crescândă a servirii Tatălui meu care este în ceruri. Căci Tatăl nu a zis el oare copiilor săi din lume: ‘Voia mea este ca ei să sfârşească prin a deveni perfecţi, aşa cum eu însumi sunt perfect.’
(1537.1) 137:8.14 ”Eu am venit ca să predic vestea bună a venirii împărăţiei. Eu nu am venit să sporesc poverile grele ale celor care vor vrea să intre în această împărăţie. Eu proclam calea nouă şi mai bună, şi cei care sunt capabili să intre în regatul care vine se vor bucura de odihna divină. Oricât v-ar costa în bunuri materiale, oricare ar fi preţul pe care îl veţi fi plătit pentru a intra în împărăţia cerurilor, voi veţi primi în această lume mult mai multă bucurie şi progres spiritual, şi viaţă veşnică în era care va veni.
(1537.2) 137:8.15 ”Intrarea în regatul Tatălui nu depinde nici de oştirile aflate în marş, nici de răsturnarea regatelor acestei lumi, nici de faptul sfărâmării jugului captivilor. Împărăţia cerurilor este la îndemână; toţi cei care intră în el găsesc acolo o libertate abundentă şi o mântuire plină de voioşie.
(1537.3) 137:8.16 ”Acest regat este un dominion veşnic. Cei care intră în regat vor urca până la Tatăl meu; ei vor ajunge cu siguranţă la dreapta sa în gloria din Paradis. Toţi cei care intră în împărăţia cerurilor vor deveni fiii lui Dumnezeu, şi, în timpurile ce vor veni de asemenea, ei se vor înălţa până la Tatăl meu. Eu nu am venit să-i chem pe cei aşa-zişi drepţi, ci pe cei păcătoşi şi pe toţi cei cărora le este foame şi sete de dreptatea perfecţiunii divine.
(1537.4) 137:8.17 ”Ioan a venit, predicând căinţa ca să vă pregătească pentru regat; acum, vin eu, proclamând credinţa, darul de la Dumnezeu, care este preţul de plătit pentru intrarea în împărăţia cerurilor. Este de ajuns să credeţi că Tatăl meu vă iubeşte cu o dragoste infinită, şi de îndată vă veţi pomeni în regatul lui Dumnezeu.”
(1537.5) 137:8.18 După ce a vorbit astfel, Iisus s-a aşezat. Toţi cei care l-au auzit au fost uluiţi de cuvintele lui. Discipolii lui se minunau. Dar poporul nu era pregătit să primească vestea bună din gura acestui om-Dumnezeu. Cam o treime din cei ce l-au auzit au crezut în mesaj, chiar şi fără a-l fi înţeles întru totul; o altă treime era gata în inima ei să respingă un asemenea concept pur spiritual asupra împărăţiei aşteptate, în vreme ce treimea rămasă era incapabilă să priceapă această învăţătură, mulţi, din această ultimă treime, crezând sincer că oratorul “nu era în toate mințile”.
Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !
Costi
